Ursul, stârvurile și bomboanele expirate

359

Imaginea idilică a ursului care trăiește liber în sălbăticia Carpaților are un oarecare contact cu realitatea, dar… nu se știe cât. Cei care au preluat fonduri de vânătoare, încearcă să ademenească urși pe teritoriul controlat de ei, iar asta se poate face prin oferirea de hrană: sunt puse hoituri, macaroane, bomboane expirate șamd. Desigur, hrana este pusă în vecinătatea locului de pândă, a foișorului/ ascunzișului de unde bravul vânător mișelește va ucide ursul care este protejat de lege.

DSC_0938

Îmi povestea un coleg care monitorizează niște urși cu colare GPS, că la un urs obișnuit cu hrana pusă de vânători, acel loc de hrănire devine centrul spațiului locuit de el, de la care face perindări mai scurte sau mai lungi, dar se întoarce frecvent și regulat la locul de hrănire. Desigur, a îl ucide din ascunziș pe sărmanul urs momit care va veni să mânânce, nicidecum nu este o mare bravură; pe când altfel, a îl căuta prin munți… nu prea ai șanse de reușită, sau nu ai “eficiență” și te expui riscului să îl rănești iar el să te tranșeze, să îți întindă întestinele pe stânci, să își scoată din cap ideile de brav vânător; timpul costă bani, cine să meargă după urs prin doborâturi de vânt, prin păduri neumblate? Nu e mai ușor să-l momești undeva, apoi să îl execuți ca pe un criminal condamnat la moarte (dar specie protejată de lege scrisă pe hârtie)!

DSC_0913

Iunie 2014. Parcurgeam cu mașina un drum forestier destul de neumblat, undeva prin Carpații Meridionali; am simțit un miros puternic, cel pe care îl simți la zoo în preajma urșilor – era destul de evident că mirosul vine de afară, și că trebuie să fie prin preajmă niște dejecții ale căruiva reprezentat al acestei specii; am și remarcat imediat niște urme ale prezenței ursului, de la amprente ale pașilor și ghearelor (urme de labe), grămezi de fecale… dar și cauza pentru care dihania stătea în preajmă: în vecinătatea unui ascunziș de vânătoare, erau aruncate hoituri de animale domestice, intestine, capete cu coarne, bucăți de membre, oase, iar mirosul lor era evident pestilențial; erau și crotalii de plastic de la animale domestice înregimentate în ultra-birocrația din Uniunea Europeană. Foișorul din care se trage asupra ursului momit la hoit era la o distanță de circa 10 metri de acest loc plin de hrană. Ursul protejat sigur nu are nici un fel de șansă de scăpare. Este destul de interesant să te gândești că se face salam de urs, după ce ursul a mâncat toate hoiturile astea (scârbos sau ceva?).

DSC_0904

Urși nădiți la mâncare sunt o realitate relativ recentă în peisajele din Carpați. Există relatări din Secuime de pe la sfârșit de secol 19 despre cazuri de momire cu hoituri a unor “urși de sânge” care “făceau pagube” la gospodării umane și turme duse la munte; atrași de oameni care puneau hoituri de cal, vite sau rareori stârvuri de oaie, urșii erau așteptați la pândă în apropiere, de unde erau uciși. Bănuiesc că astfel de abordări existau cam peste tot în zonele unde în Carpați trăiau atât urși cât și crescători de animale. O astfel de intervenție era oarecum de înțeles, ca reacția țăranului de a elimina urșii-problemă, care în principiu puteau să devină o pacoste pentru crescătorii de animale domestice.

DSC_0894

Dar de la momirea unui exemplar care producea probleme, până la hrănirea artificială a urșilor din pădure a fost nevoie de o altă motivație: ea a fost dată de dorința de a vâna ca scop în sine, una din preocupările dictatorului Ceaușescu (și eventual a celor de pe la vârfurile nomenclaturii comuniste). Ideea de a hrăni urșii a venit pe la sfârșitul anilor 1960, de la faptul că ei au început să consume mâncare pusă pentru cerbi (hrană concentrată preparată din amestecuri de nutrețuri diferite, de la lucernă la porumb și floarea soarelui șamd). Așadar, prin anii 1970 urșii deja au fost uzual momiți cu porumb, mere, dar și cu concentrate similare celor folosite pentru cerbi, la care se mai adăuga făină de pește și carne. Au devenit răspândite jgheaburi din lemn, un fel de troacă săpată în bucăți de trunchiuri, în care urșii primeau hrana în pădure. Erau nădiți mai ales primăvara și toamna, în două perioade ale anului când se organiza “vânătoare”. Mâncarea era pusă de paznicul de vânătoare la ore fixe, pentru a obișnui urșii să vină în acea perioadă a zilei când se dorea organizarea măcelului. Urșii stăteau ascunși în desișurile din vecinătatea locului de hrănire și așteptau sosirea hranei, ca și cum ar fi fost niște animale domesticite. Hrana concentrată era depozitată la observator, în cutii metalice sau în încăperi de beton, deoarece s-a constatat ușor că urșii au o mare abilitate de a intra în încăperi de bârne care au măcar un geam… și a dijmui mâncarea. La locurile de hrănire se aduceau și hoituri de cai și vite care erau legate cu cabluri de oțel de arbori, stâlpi de metal și mai apoi de „porțile” metalice instalate în preajma observatoarelor. În multe locuri au fost instalate niște țevi de metal sub forma unei porți, pe care era atârnat un hoit de cal spre exemplu; pe marginea porții erau făcute marcaje, semne cu înălțimea, care să ajute la măsurarea dimensiunilor ursului care era în fața celor care se pregăteau să îl ucidă, măcelarii bravi ascunși în ascunziș. Urșii erau hrăniți numai în zonele unde erau în densitate mai mare și unde se dorea organizarea de “vânătoare” la care să participe dictatorul Ceaușescu și/ sau cei apropiați lui. Chiar dacă se punea mâncare pentru urși în variate zone, “vânătoare” era organizată mai ales în locurile în care se obișnuia să stea ceva urs mare, care să aibă un punctaj CIC ce aducea mulțumire dictatorului la expozițiile internaționale de vânătoare.

DSC_0896

Cu încetul, urșii se obișnuiau cu observatoarele de tragere situate la 10-40 de metri de la locul de hrănire, și se obișnuiau și cu prezența umană, cu mirosul uman, cu vocea umană din fața căruia se retrăgeau cât erau sălbatici în pădure. Transformarea urșilor sălbatici în urși hrăniți, nădiți, i-a vulnerabilizat la un mod dramatic, i-a expus total deciziei vânătorilor care pot hotărâ când și pe care urs să îl împuște, fără nici un fel de efort sau riscuri. La un astfel de punct de hrănire se puteau aduna mai mulți urși, chiar și peste 10 exemplare, ceea ce te face să înțelegi cum au primit aceste locuri denumirea de ursărie (spre exemplu în Munții Nemira în zona Bacău așa li se zicea). Cartea despre urșii din Carpați scrisă și fotografiată de Sepsi Árpád & Szeley-Szabó László, Medvéskönyv, Székelyudvarhely, 2003, prezintă aspecte generale precum și numeroase cazuri concrete din teren, și încearcă uneori să dea o interpretare fenomenelor; o vreme am avut numeroase discuții pe tema ursului cu Szeley-Szabó László, unele subiecte le vedeam la fel… altele nicidecum… am și tradus în română cartea aceea și am făcut numeroase intervenții de editare, dar nu a mai ajuns să fie tipărită decât în maghiară (are 330 pagini); în acea carte, la pg. 77 scrie: “De exemplu în valea pârâului Ivó (Harghita) între 1985–1990 cele două observatoare au fost vizitate sistematic de 40 de masculi mari şi 7–8 ursoaice cu pui. (…) În toamna anului 1980 la un năditor paznicii au văzut cu surprindere că din jgheab se hrăneau împreună 11 urşi, 2 lupi şi 8 mistreţi. (…) La urşii care frecventează locurile de nădit, dacă apare exemplarul mai mare şi mai puternic, impune respect, iar cel găsit la faţa locului, dacă nu plecă de bună voie, este alungat. Învingătorul este la fel gonit de un alt exemplar şi mai mare. Paznicul versat poate deosebi după un anumit timp animalele (…), după stilul fiecărui individ: cât este de prudent, circumspect, atent, violent, irascibil sau tot timpul flămând şi ghiftuitor.”

DSC_0918

Hrănirea urșilor cu porumb, carne, concentrate de variate feluri a ajuns o intervenție puternic dezvoltată în vremea ceaușistă, când vânarea urșilor era una dintre îndeletnicirile dictatorului. După evenimentele din 1989, când brav Armata Română a împușcat o mulțime de oameni pe străzi din orașe, iar după o vreme Ceaușescu a fost condamnat sumar și executat ca un câine de sistemul pe care el l-a creat, pasiunea pentru masacrarea de urși și terenurile de vânătoare de protocol au ajuns transferate la cizmarii și politrucii de variate feluri care erau parte din noua-veche mafie, cea postcomunistă, care funcționează cu brio până azi și este din ce în ce mai performantă. Se poate constata că începând cu ultimele decenii ale secolului 20 și până azi, a devenit o practică foarte răspândită măcelărirea urșilor din ascunzișuri înalte, foișoare-observatoare închise și uneori încălzite, situate în imediata vecinătate a locurilor unde animalele sălbatice au fost nădite (și sunt momite în continuare).

DSC_0923

Mihai Pop îmi povestește azi (12 iulie 2014) că a aflat de situații interesante: la hrănitoare de urs, pe vremea lui Ceaușescu duceau cai și îi împușcau la fața locului; la urși se creau reflexe condiționate, astfel că în timp scurt (la un sfert de oră) după împușcătură, ei ajungeau la locul de momire; pentru a atrage ursul la locul respectiv, deja era destul să se tragă un foc de armă, și ursul venea. Îmi povestește și de un caz mai recent, din zona Covasna, unde la o hrănitoare de urși paznicul de vânătoare și niște țărani instalau un mecanism automatizat de hrănire cu porumb; cât timp ei lucrau la instalare, ursul se uita la ei cum lucrează. Te poți întreba, unde ajungem cu astfel de intervenții în viața animalelor sălbatice.

DSC_0928

Dacă ai ocazia unor peregrinări prin Carpați în locurile mai ferite de ochii lumii, pe drumuri forestiere care intră adânc în munți, poți vedea încă destul de multe locuri unde există foișoare din care se vânau/ se vânează urși momiți la mâncare. De facto, oriunde poți vedea astfel de locuri de ucidere, din Munții Rodnei în Călimani, zona Harghita, Munții Vrancei, Piatra Craiului, Făgăraș, Godeanu, Retezat, Apuseni șamd; deși multe au ajuns arii protejate, parcuri naționale sau parcuri naturale, situri Natura 2000, se păstrează încă numeroase astfel de artefacte care funcționează mai mult sau mai puțin în afara legii. Deși este specie strict protejată, iar derogările se dau teoretic doar pentru reducerea pagubelor, totuși practic urșii sunt vânați exact “pe invers”. A elimina un exemplar care face pagube la o oarecare stână… nu se prea întâmplă în realitate. Un urs prin în laţ, sau cel de la gunoaie, nu e vânat de germani (vânători străini care vin frecvent să omoare urși), dar un urs mare atras la ceva hoit de cal, şi aşteptat mişeleşte în foişorul din pădure… este uşor de ucis și un trofeu care produce satisfacție în sufletul mizerabil al ucigașului. Oricum cât timp legea este dictată de mafiile vânătorești, fauna sălbatică (incluzând și speciile “protejate”) – este expusă tirului ucigaș, legal și nimicitor.

195_p1

Care e justificarea pentru a împușca anual în România circa 400 de urși protejați de legislația europeană? Derogările sunt “justificate” pentru “reducerea pagubelor”, dar de fapt se vânează urșii mari pentru trofee. Cei care au o valoare biologică-genetică mai mare, urșii masculi abili și puternici, care au reușit să trăiască bine și să ajungă dominanți, cei care au știut cum să se ferească de variate pericole – mai ales de oameni, cei care au găsit hrană îndestulătoare și diversificată, locuri bune pentru iernare… adică cele mai reușite – cele mai performante exemplare dintre cele de pe la noi, aceia sunt împușcați de imbecilii de vânători; în schimb, cu perifericii de pe la gunoaie, vânătorii nu au treabă, nu se coboară să vâneze pe lângă tomberoane. Dacă există o metodologie de intervenție și dacă un urs intră într-o localitate și chiar în gospodăriile oamenilor – uneori chiar în case… și ar trebui aprobată mutarea sau împușcarea lui… dar de la minister nu se dă derogare pentru rezolvarea problemei deși nu exista nici un fel de motive… și totuși se dă cotă pentru împușcarea unui urs mare aflat undeva în pădure, departe de oameni, departe de a produce pagube în ceva gospodărie, dar pentru care plătește ceva ciudat din Germania care vrea să îl împuște… și imediat se rezolvă cu hârtiile,… aici se vede care este abordarea. Scoaterea la produs de bani a urșilor mari și performanți, “decapitarea genetică” a populației.

196_p1

382

© dr. Peter Lengyel

PS. Ca ordin de mărime, se poate estima că există acum circa 100 de locuri de hrănire a urșilor prin Carpați (dar nu exclud să fie mai multe sute); acestea sunt apte să atragă exemplarele din zonă și să le concentreze la un mod totalmente non-natural, reprezentând deci o interferență brutală în procesele ecosistemice; totodată, urșii devin obișnuiți cu hrana provenită de la om și cu prezența umană… de unde este doar un mic pas ca ei să se mute la gunoaiele de la marginea orașului, care din punctul lor de vedere sunt locuri similare cu cele de la hrănitori. Se poate constata cum o intervenție vânătorească de momire a urșilor poate afecta în profunzime situația acestei specii sălbatice care este adusă într-o situație aberantă. Cam ce efecte are hrănirea artificială a urșilor sălbatici din pădure… inclusiv apariția urșilor gunoieri, este un subiect interesant despre care ar trebui să scriu ceva în viitor.

PS2. În privința conservării valorii naturale reprezentate de urșii din Carpați, important este nu doar numărul de exemplare, ci și structura pe vârste și sexe a populației care să fie cât mai aproape de starea naturală, încât dinamica populației să poată să fie reglată prin mecanisme naturale funcționale. Interesantă este opinia lui Mihai Pop (discuție telefonică, 27 iulie 2014) care susține că dacă este adevărat că există o creștere a populației de urs din România considerând valorile raportate de gestionarii de fonduri cinegetice și noi nu știm cauzele, deja avem o problemă; el consideră că vânarea masculilor mari pentru trofee poate duce la schimbarea în timp relativ scurt a raportului între numărul de masculi și de femele, și totodată numărul redus al masculilor mari reduce numărul de cazuri când aceștia ucid exemplarele mai tinere în cadrul mecanismelor interne de reglare a populației; existând în populație multe femele, care în mare parte fac pui, populația poate prezenta creștere numerică, dar totodată să aibă un dezechilibru intern al dinamicii populaționale. Mihai considera că este mai aberant din punct de vedere biologic să ai o populație cu astfel de dezechilibru intern, decât să ai o populație mai diminuată numeric însă normal structurată. Cred că dacă înțelegi cele descrise aici, inclusiv cele afirmate de Mihai Pop, nu este greu să percepi că “măsurile de management” decise și implementate de vânători care au o cultură științifică echivalentă cu zero barat pot afecta profund situația ursului din Carpați.

Pe subiecte asemănătoare:

Rangerul, ursul și braconierul
https://peterlengyel.wordpress.com/2012/09/24/rangerul-ursul-si-braconierul/

Ursul, mafia și prompteristele
https://peterlengyel.wordpress.com/2012/09/28/ursul-mafia-si-prompteristele/

Pe tati îl mânâncă un animal mare
https://peterlengyel.wordpress.com/2012/01/23/pe-tati-il-mananca-un-animal-mare/

Paradigma Bio-Ecologică și cea Silvo-Cinegetică
https://peterlengyel.wordpress.com/2013/11/17/paradigma-bio-ecologica-si-cea-silvo-cinegetica/

Acest articol a fost publicat în Animal Salbatic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Ursul, stârvurile și bomboanele expirate

  1. Daniel Opait via FB spune:

    E o practica frecventa. In unele cazuri sunt monitorizati si cu camere de filmare in astfel de locuri, inclusiv in IR. Pe langa motivul evident de a atrage ursii, un altul este ca acestia sa creasca in greutate pentru a avea un punctaj mai mare si a aduce implicit mai multi bani. Sunt considerate locuri de hranire complementara si de abatere (de la pagubele din culturi). Foarte parsiva treaba asta. Din ce am gasit pe net, anual exista cote de vanatoare pentru urs, deci nu e protejat.

  2. elz spune:

    m-am intalnit si eu cu ceva de genul prin Parang, poze aici: http://eliz.fotonatura.ro/?p=4123
    calul era legat cu funie, ceea ce mi-a dat de inteles ca nu s-au multumit sa impuste un singur urs ci vroiau sa le ramana momeala acolo ca sa impuste mai multi. de ce mi-am dat seama ca momeau urs si nu alt pradator? funiile erau groase cam de 2cm.
    erau si coceni de porumb pentru impuscarea cerbilor.
    dupa urme mi-am dat seama ca au impuscat cerbi de curand, erau cacareze de cerb la cativa zeci de metri de coceni, iar langa foisor se vedea urmele unui foc proaspat facut cu vatra cam de 1 metru, serios semn ca prajisera ceva mare de curand.

    bineinteles Cerbi n-am gasit nimic, erau activi doar noaptea. am gasit o Ciuta care a fugit ca din „pusca” saraca. nici nu e de mirare, pentru ca de obicei se pare ca prin acele locuri intalnirea lor cu omul inseamna moarte

  3. Mihai spune:

    Multe adevaruri! Noi o spunem de mult si o repetam intr-una ca aceasta practică nu aduce decat belele, schimbând ireversibil comportamentul acestora și contribuind la creșterea toleranței ursului față de om și prezența acestuia. In primul rând vanatoarea la nada este interzisă! In unele zone fostele observatoare au fost abandonate deoarece gestionarii au inteles ca nu mai au voie sa impuste din observatoare insa nadesc la hochstanduri ca vanatoare la nada nu e interzisă. Asta e nivelul lor de intelegere a managementului cinegetic. Altii sustin ca vănatoarea la observator și la nada e legala fiind chiar promovată pe site-uri de specialitate. O alta perceptie! Asta e problema …. cati gestionari atatea percepții ….bineintelese influentate de nivelul profesional al inspectorilor ITRSV și consilierilor APM.
    Mai multe despre hrănire, habituare si conflicte in rapoartele realizate in cadrul proiectului LIFEURSUS http://www.lifeursus.carnivoremari.ro/rapoarte-si-produse.php.
    Multumesc Peter ca ai sters praful de pe acest subiect ca era ingropat de o bucata de vreme. Cine stie poate reusim sa schimbam un pic cate ceva.

  4. Ciprian Samoila via FB spune:

    Azi am gasit 2 astel de foișoare / adăposturi în ROSCI Pădurea Bogății în jud. Brașov. La unul din ele erau resturi de pește și stârv de vită.

  5. Morrwin via Reddit spune:

    Nu am inteles cum „vanatul sportiv” este un sport si cum este acceptat legal. Exista anumite situatii, majoritatea de control al populatiei in cazuri de populatie excesiva (care fie vorba intre noi tot datorita omului se intampla, adesea prin introducerea de noi specii in alte medii, medii care sunt foarte bune pentru ele) in care este necesara vanatoarea, in rest nu exista ca si sport.

    ps: Am mai auzit zilele acestea un rationament (prost, foarte prost) al vanatorilor care merg la safari in Africa in tari in care poti vana legal si vaneaza big prey. Ei argumentau ca platesc considerabil taxe pe vanat si licente, bani care ajunta in dezvoltarea tarii respective…asta in detrimentul restrangerii faunei prin vanatoare.

  6. cocojumbo123 via Reddit spune:

    Nu cred ca impuscatul animalelor momite e mai sport decat pescuitul in galeata, vorba autorului: du-te dupa urs prin padure si-apoi o sa vezi sport.

    La faza cu safari si ei ziceau la fel parca „control al populatiei excesive”.

    Oricum, e trist.

  7. brutalistu via Reddit spune:

    I’m have no opinion on hunting. But I am fairly sure it will happen to us after the ROBOT UPRISING

  8. Statu-Palmă Barbă-Cot via FB spune:

    uite un exemplu de conflict si modul in care era rezolvat, din 1785: „În capitolul următor, intitulat Comedie se dau mai multe șugubeții, cu care probabil că batrânii nostri se vor fi înveselit adesea. Parte din ele erau date numai pentru caracterul lor hazliu:
    […]
    Altele însă aveau și partea lor practică.
    Astfel pe cei ale căror priseci erau stricate de urși, calendarul din 1785 îi povățuiește:

    „Să ei miiare o oca, horlica tare o oca și întîiu sa prajaști mierea bine ca sa aiba mirosu bunu. Apoi să amesteci cu horilca cea tare. Să pui și trei turte, adica turta lupului, pisate ca faina și să amesteci cu miezu din doao pîini și să pui așa multă pe unu captariu lînga prisaca sau unde santu umbletele lui cele adese, ca mancandu acele toate sa va înbata și va cadea josu amețitu. Apoi poti sa-lu ucizi și să-i ei pielea pentru cheltuiala ce ai cheltuitu cu mierea și cu horilca pentru elu.”

    Sursa: Calendarele romînești (1733-1830). Studiu si bibliografie – Mircea Tomescu, 1957

  9. Mihai spune:

    Comentariu la PS. – pe fiecare fond cinegetic pe care oficial este declarat ursul ca fiind prezent exista cel putin un observator. Daca unii gestionari au abandonat metoda sunt alții care au si cate 4-6 puncte de hranire. Dar considerand o medie de 1 observator pe fond cinagetic, la cca. 900 de fonduri cinegetice cu urs declarat pe ele, inseamna ca sunt cel putin 900 de asemenea puncte. In Covasna, Harghita, Brașov, Arges e tradiție sa dai mancare la observatoare acest aspect fiind probabil si motivul pentru care zonele fiind pe primul loc atat la vanatoare de urs dar și la pagube.
    Ce e ciudat …. practica e justificata de gestionari prin contractele de gestiune?! Cica contractele ii obliga sa dea mancare la urs nu stiu cate kile pe an?! Eu am invata la facultate că hrana suplimentară se da doar atunci cand animalele au nevoie de ea, adica in perioade critice cand chiar nu pot sa o obtina natural. Carcotasii vor zice ca primavara nu exista resursa pentru urs si de aia se da mancare. Intrabarea care ramane e … daca hranitul a inceput acu 50 de ani … cum au rezistat ursii pana in zilele noastre in contextul in care a fost specie dăunatoare? Si de ce de când cu excaladarea practicii de hrănire tot mai multi ursi sunt vazuti fiind foarte activi si grasuti primavara. O fi bine o fi rău sa le dam mancare 4-6 luni pe an? Oare habituarea o fi un efect secundar al managementului cinegetic?

    • peterlengyel spune:

      Din ceea ce am observat eu pe teren, la cele mai multe observatoare de urs nu se mai da de mancare la ursi, adica au ajuns destul de parasite (cele din interiorul Parcurilor Nationale unde nu se mai vaneaza legal, nici nu mai au de ce sa ademeneasca ursi la hrana); la multe dintre observatoarele din afara parcurilor nationale, poate ca se pune ocazional mancare, cand chiar vor sa impuste un urs. Dar din ceea ce „simt” eu trebuie sa existe in Carpati circa 100 la care se da de mancare la mod uzual; poate ca ai dreptate si ca sunt mai multe sute. Oricum, fenomenul exista si este la ordinul de marime a sutelor de locuri de hranire.

      • Mihai spune:

        E drept unii gestionari au renuntat la observatoare deoarece nu au mai primit cota dupa 2007 deoarece e greu sa imparti cota la toata lumea. Au abandonat vânătoare la observator si merg mult pe cea la goană. In Maramures eu stiu cel putin opt observatoare active. In Covasna și Harghita stiu cel putin 40-50 desi daca e sa adun si ce stiu colegii sunt peste 150. Pe timpul verii nu le folosesc deoarece nici nu e cota si nici nu prea mai vine ursul deoarece apar fructele. Sezonul de vârf pentru hrănit la observatoare e martie-mai (cand e sezon) si prin anumite zona octombrie- noiembrie. Sunt insa gestionari care hrănesc non stop. Stiu situații in MM, AG, CV, HR, BV in care sefii asociatiilor de vânătoare sunt proprietari de abatoare sau ferme agricole. Nu spun ca toti fac exces, depinde foarte mult si de directorul asociatiei si de etica/cultura profesională a acestuia. Am fost bucuros sa intalnesc in ultima perioadă si gestionari de calitate. Insa unii isi amplaseaza punctele de hrănire pe limita fondului ca sa ”fure” de la ceilalti vânatul. Putme discuta mult pe subiectul acesta. Noi am pornit o initiativa de a implica cat de multi voluntari in cartarea distribuției speciilor de carnivore in România. initiativa are si un portal GIS in care fiecare persoana ce se inregistraza ca utilizator poate completa informatii sau poate face download (free). Exista posibilitatea ca observatoarele sa fie inregistrate in această baza de date si astfel am putea obține o imagine asupra amplitudinii fenomenului la nivel național. Cine este interesat sa contribuie poate accesa http://carnivore.biodiversitate.ro/ – Sectiunea contribuie si tu. Pentru completarrea setului de date exista si un ghid al utilizatorului.
        Toate cele bune.

  10. peterlengyel spune:

    Pericol major in Retezat/Sute de oi devorate de cel putin 10 ursi chiar langa traseele turistice
    July 11, 2014 cronicavj

    Pericol major pentru turistii care aleg traseele din Retezatul Mic. Sute de oi moarte in urma cu cateva zile au atras ursii ca un magnet, iar lesurile lor sunt chiar in apropierea potecilor turistice. Abia vineri Prefectura Hunedoara a trimis in zona echipe formate din salvamontisti si jandarmi montani pentru a vedea daca se impune inchiderea acestor trasee turistice.
    Nu mai putin de 420 de oi zac moarte la nici 300 de metri de poteca turistica Custura –Plaiul Mic –Albele –Iorgovanu si de cel putin o saptamana din lesurile lor se infrupta 12 ursi. Ciobanii din zona spun ca oile au fost atacate de un urs, s-au speriat si efectiv s-au calcat in picioare incercand sa scape si asa s-a produs dezastrul. Arasi de mirosul de sange, ursii au dat imediat atacul, dar desi informatia a fost transmisa imediat factorilor responsabili, abia vineri in zona au fost trimise echipe mixte formate din salvamontisti si jandarmi montani. “Astazi, jandarmii si salvamontistii au fost trimisi in zona pentru a vedea daca se impune inchiderea potecii. Nu ne putem, insa baga pentru a vedea exact cum sta situatia. Jnepenii sunt foarte mari si, mai mult, nici cu pusca in mana nu are nimeni curaj sa intre printre ursi. Pana la aceasta ora nu am inchis traseul turistic”, a declarat vineri dupa-amiaza salvamontistul Sorin Sanda, aflat la locul incidentului.
    De asemenea, in zona Plesa – Piule sunt alte 214 oi moarte, care au fost lovite de un traznet. Si ciobanul a fost atins, dar, din ferciire, a scapat cu viata. Lesurile animalelor se afla, insa, chiar pe poteca turistica, iar turistii care aleg acest traseu ce merge din DN66A pe Varful Dragsan din Retezatul Mic ar putea in orice moment sa dea nas in nas cu ursii, care sunt in numar mare in aceasta zona. Ca si in primul caz, nici aici nu a intervenit nimeni, niciun oficial mai precis, pana vineri, traseul fiind in continuare deschis.
    Prefectul judetului Hunedoara, Sorin Vasilescu, spune ca doar joi seara a fost informat despre situatia din Retezat si de aceea echipele au plecat numai vineri dimineata la fata locului. “Vom lua un plan de masuri dupa ce vedem la fata locului care este situatia. Vom avea patrule si panorui de avertizare prin care vom avertiza turistii despre prezenta ursilor in zona. Oricum, diferenta este ca acum sunt mai multi ursi la un loc, pentru ca oricum in Retezat sunt ursi”, a precizat Sorin Vasilescu. De precizat ca in ariile protejate, cum este Parcul National retezat, vanatoarea ursilor este interzisa.

    Carmen Cosman – Preda

    http://cronicavj.ro/wp/?p=28035

    • peterlengyel spune:

      Glasul Hunedoarei: Restricțiile pe traseele din Retezat unde au fost găsite cadavrele oilor rămân până în septembrie

      Restricțiile pe traseele turistice din zonele Drăgșanu-Albele și Piule-Pleșa din Parcul Național Retezat, cele în care au fost descoperite cadavrele a mai mult de 500 de oi, vor fi extinse până în luna septembrie, din cauza pericolului pe care îl reprezintă urșii.

      Reprezentanţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara spun că „natura îşi va face singură curăţenie”. Asta înseamnă că atât urşii, cât şi celelalte animale sălbatice îşi vor face apariţia mai des în zonă. „În prima zonă, Drăgșanu-Albele, unde au murit 300 de oi, ce au căzut într-o râpă, natura își face singură curățenie. Au început să apară urșii și să se hrănească cu oile și credem că, în trei săptămâni, vor termina ceea ce este acolo. În cealaltă zonă, Piule-Pleșa, (n.red. – unde oile au fost trăsnite) nu au apărut urșii, nicio oaie nu a fost atinsă de ei. Nu știm din ce cauză. Acolo tot natura își va face intervenția, de la păsări răpitoare și alte animale sălbatice”, a declarat, pentru agerpres, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

      Servicii de permanență ale salvamontiștilor și jandarmilor montani

      Bodean a explicat că şi autorităţile sunt interesate de protecţia turiştilor, mai multe servicii de permanenţă ale salvamontiştilor şi jandarmilor montani fiind instituite la refugiile Salvamont Buta și Poiana Pelegii. Aceştia vor atenționa turiștii să evite traseele care ajung în zona Drăgșanu sau Piule-Pleșa. „Vom instala panouri avertizoare pentru ca turiștii să evite zona o bună perioadă de timp, până în luna septembrie. Urșii, până nu termină de mâncat, nu vor pleca de acolo. Abia apoi vor pleca în ariile de unde au venit. Nu poate exista siguranța că nu te întâlnești cu ursul pe traseu. Până în luna septembrie, totul se va șterge și se vor minimaliza efectele acestor incidente. Cadavrele oilor vor intra în putrefacție, iar altele vor fi mâncate de animalele sălbatice de pradă”, a completat Bodean.

      Peste 500 de oi au fost găsite, moarte, la finele săptămânii trecute, în Retezat

      http://glasul-hd.ro/Restric%C8%9Biile-pe-traseele-din-Retezat-unde-au-fost-g%C4%83site-cadavrele-oilor-r%C4%83m%C3%A2n-p%C3%A2n%C4%83-%C3%AEn-septembrie_12_20267.html

  11. Jules Parasquiw via FB spune:

    pai, atata timp cat ursul e specie protejata, n-ar trebui interzise astfel de locuri de nadire pentru ursi si sanctionata chiar cu inchisoare aceasta practica ? ….

  12. Pingback: Ursul, stârvurile și bomboanele expirate | TOTB.ro - Think Outside the Box

  13. Ruxandra Tomescu via FB spune:

    Multumiri lui Peter Lengyel ca ne tine la curent cu ticalosiile la ordinea zilei… si informatia dar si stilul povestirii sunt interesante. Ca de la un iubitor de natura si un profesionist in acelasi timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s