Egreta mare – Egretta alba

O pasăre mare, albă-imaculat, cu penaj impecabil, cu egrete diafane ce întăresc impresia că ea ar reprezenta perfecțiunea… o minunăție a imensității mlaștinilor sălbatice. Retrasă departe de forfota oamenilor, tăcută, cu mișcări ce dau senzația de maiestuozitate, este o plăcere să vezi că ea există vie, plină de viață. Putem avea speranța că populația egretelor mari o să își revină din dezastrul populațional produs de oamenii trecutului, care atrași de frumusețea penelor lor ornamentale împușcau aceste păsări la grămadă, dar le și distrugeau mediul de viață prin desecări, îndiguiri și alte distrugeri ale naturalului.

Habitatul egretelor mari este reprezentat de zone umede întinse, mlaștini, lagune costiere, estuare, margini de lacuri, iar după perioada de cuibărit apar și pe lângă ape curgătoare. Este o pasăre mare dar suplă, care stând în picioare are circa 1 metru înălțime, cu anvergura de 150-180 cm, greutatea este de 1.000-1.700 grame; masculul este ceva mai mare decât femela. Penajul este alb-imaculat, gâtul, ciocul și picioarele foarte lungi, așa că pasărea pare foarte suplă și elegantă. Are un zbor lin, cu bătăi lente ale aripilor sale mari, iar gâtul este retras în formă de S. Egreta mare este poziționată sistematic în genuri diferite de către variați autori (numită Egretta alba sau Ardea alba) iar pentru a rezolva indecizia a fost poziționată și în genul intermediar unde ea este singura specie (Casmerodius albus). Trăiește 10-15 ani… în cazuri mai rare ajungând și la 22 de ani.

Se hrănește pe timp de zi, mai ales dimineața și după-amiaza, cu pești de mici dimensiuni, broaște, triton, șerpi, insecte, raci, mai rar cu mamifere mici sau pui de păsări. Vânează singuratică, mai ales în apa mică în care stă liniștită la pândă sau se plimbă agale. Dacă observă mișcarea unei prăzi potențiale, devine încremenită, se apleacă lent și privește atentă, pentru ca o mișcare fulgerătoare să însemne capturarea prăzii… uneori. Rata de succes este relativ redusă și la exemplarele adulte, iar la păsările tinere poate să fie de doar o reușită din zece încercări. Prada prinsă este înghițită întreagă, cu capul ei înainte. Poate vâna și prin teren mai uscat, când face plimbări prin iarbă. Au fost observate și cazuri de egrete mari care au prins pești atât de mari încât nu le puteau înghiți, și se cunoaște și caz când egreta prindea peștele din apă în timp ce zbura razant deasupra luciului (Frieder Sauer, Wasservögel, Mosaik Verlag, München 1982, traducerea maghiară, Magyar Könyvklub, Budapest, 1996, pg. 58). Uneori câte o egretă mare stă în vârf de arbore, de unde are o viziune bună asupra peisajului.

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de doi ani. Cuibărește în stufărișurile întinse, departe de prezența umană, în general în colonii mixte, împreună cu alte specii, precum egreta mică (Egretta garzetta), stârc galben (Ardeola ralloides), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc purpuriu (Ardea purpurea), lopătar (Platalea leucorodia) etc. Cuibărește în colonii laxe, cuiburile, fiind situate în general la 20-50 m distanță unele de altele când sunt în stuf, dar au fost cazuri când erau la doar 1 metru, cazuri ale coloniilor instalate în arbori. Cuibul celor din Europa este construit la peste 1 m de la nivelul apei, pe stuful rânced al anului anterior, mai rar pe tufe din zonele mlăștinoase, dar există și cuiburi construite în arbori până pe la 15 m înălțime; cuibăritul în arbori este mai frecvent la cele din afara Europei. O colonie poate cuprinde de la zeci la sute și chiar mii de perechi de egrete mari… dar coloniile realmente mari sunt doar în peisajele tropicale; există zone unde cuibărește solitar sau în grupuri mici, mai cu seamă prin Europa, unde coloniile de 50-100 de perechi sunt considerate mari. Locul cuibului este ales de mascul, care începe și construirea acestuia. Cuibul are 0,8-1,1 m diametru și o grosime de circa 0,2 m, format din vreascuri subțiri, căptușit cu stuf uscat și alte materii vegetale mai fine. Cuibul este protejat de mascul și mai apoi și de femelă, care atacă și alungă păsările care se apropie.

În perioada de cuibărit, apare un penaj ornamental prin transformarea penelor scapulare (de pe umeri) care devin alungite și mătăsoase, iar când pasărea le ridică, apar ca un fin voal; în această perioadă, circa 35-50 de pene pot ajunge chiar și la 50-57 cm lungime, depășind vârful cozii cu 10-15 cm; are un dans nupțial spectaculos, derulat în vecinătatea cuibului. Ciocul este galben-portocaliu, iar în perioada de cuibărit devine negricios. La formarea perechilor, păsările se ciugulesc și își ating aripile, iar când se revăd, ele își ridică aripile ca salutare ceremonială.

 

Are o singură cuibărire pe an, dar dacă aceasta este distrusă, poate depune o a doua pontă. Femela depune 3-5 ouă albăstrui-verzui-albicioase, mate, lipsite de luciu, având o lungime de 56-68 mm. Clocirea durează 25-27 de zile și este realizată de ambii parteneri, începând cu primul sau al doilea ou depus, așa încât puii eclozează pe rând. Puii au un puf albicios, lung, cu vârfurile firelor mătăsoase, și prezintă o creastă mai rigidă pe creștet. Sunt hrăniți de ambii părinți, o perioadă de circa 42-45 de zile, la început cu hrană regurgitată, apoi puii ciugulesc ciocul adultului și preiau hrana direct de la acesta; când sunt mai mari și părăsesc cuibul, puii vin în întâmpinarea adulților, cerșind hrană. Egretele mari adulte foarte rar emit câte un sunet strident, cârâit de genul kraak, în rest egreta mare este o pasăre tăcută până și în perioada de cuibărit; doar puii cer hrană prin piuit puternic.

Adulții aduc hrana de la distanțe de până la 15-20 km. Când există mai mulți pui, aceștia au situații conflictuale, iar în general cel mai mic pui nu reușește să supraviețuiască; mortalitatea puilor mai mici crește odată ce hrana este mai sărăcăcioasă în locul și momentul respectiv, dar conflictele între pui se derulează chiar și când hrana este îndestulătoare. Părăsesc cuibul la 23-35 de zile, pe la 35 de zile sunt deja zburători, iar la vârsta de 45-60 de zile părăsesc locul coloniei. Succesul reproductiv variază puternic de la an la altul sau în peisajul geografic, depinzând de disponibilitatea hranei, condiții de cuibărit ce pot fi afectate de furtuni puternice sau viituri șamd. În primul an de viață mortalitatea juvenililor este mare, până când se specializează în viața de egretă mare de succes, până devin apți de a prinde hrană în condiții mai puțin favorabile și a se feri de pericolele care pot să le termine existența… După perioada de cuibărit, din iulie se constată o perioadă de dispersie, când exemplare ale acestei specii se mișcă prin peisaj putând să apară la distanțe mari față de locul de cuibărire, inclusiv înaintând mult către nord… înainte de a începe prin septembrie retragerea către sud, în migrația de toamnă, care se derulează până prin noiembrie. Păsările tinere pleacă mai târziu decât cele adulte.

În urmă cu un secol, pe la noi cuibăreau în multe locuri din interiorul țării, inclusiv în Banat și de-a lungul Dunării. Populațiile au fost decimate din mai multe cauze, printre care 1. distrugerea habitatelor reprezentate de zone umede întinse, cu locuri liniștite, 2. pescarii care duceau campanii de distrugere a cuiburilor, omorâre a puilor… 3. Din cauza că a fost vânată pentru penele ei ornamentale (egrete) utilizate în moda acelor vremuri șamd. În cartea Păsările din R.P.R, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, 1955, vol. 3 pg. 32-33, D. Linția scria: “Dacă această specie nu a fost complet distrusă, faptul se datorește în primul rând unor oameni ca Dr. Grigore Antipa, Dr. G. Ionescu și N. Jianu, care, încă înainte de primul război mondial, au dat în cercul lor de activitate ordine severe pentru ocrotirea acestor splendide păsări. În timpurile mai vechi, egreta mare pare să fi fost foarte numeroasă, fapt ce reiese din comunicările lui Ed. Hodek, L. P. Kalbermaitten, frații Sintenis și alții. (…) este pasăre clocitoare obișnuită la Dunăre, de la Ostrov în vale până în Deltă. Numărul perechilor clocitoare se poate aprecia astăzi cam la 200-300. (…) directorul Institutului ornitologic din Budapesta, Iacob Schenk a dat o lucrare detaliată despre situația egretelor din toate țările și în special asupra celora din Ungaria și țările limitrofe, lucrare care a contribuit într-o foarte mare măsură, la luarea unor dispozițiuni pentru ocrotirea acestor păsări, aproape în toată Europa. (…) Ottmar Reiser, fostul director al Muzeului din Sarajevo și autorul lucrării Ornis Balcanica, amintește de (…) colonii de egrete (…) 1890 (…) împușcarea nevinovatelor ființe. (…) meseria de jaf izvorâtă numai din interes de câștig (…) împușcarea în masă la coloniile de clocire ar trebui interzisă chiar și numai pentru că, prin aceasta, orice năzuință de ocrotire a păsărilor este o adevărată batjocură. (…) sutele de pui ce flămânzesc, cărora li s-au răpit părinții. (…) Pe când priveam cu fratele meu de pe colinele din marginea lacului, ne-a cuprins o adevărată scârbă, și am făcut legământ solemn de a nu mai asista niciodată la un asemenea măcel. (…) Cu 7 ani mai târziu (1897), ornitologicul ungur G. Almássy, a cercetat timp de 3 luni Dobrogea de nord, cu delta Dunării și lagunele, iar în lucrarea sa, el apreciază numărul probabil al egretelor la 30-40 de perechi. În bălțile de mai jos de Cernavodă (Ostrovul Troina), se amintește despre o colonie de egrete care, după mărturisirile pescarilor, ar îngloba între 1600-1700 de cuiburi de diferiți stârci și cam 100 de cuiburi de egrete mici și 10-12 cuiburi de egrete mari. Aceste cuiburi sunt păzite cu multă grijă de pescarii lipoveni (care au arendat acest ostrov numai de dragul egretelor), până când ies puii, ca să poată cu atât mai ușor săvârși jaful care le dă atât de mari satisfacții. Dar planul acesta al lipovenilor a fost spulberat de către Almássy, care a deschis o canonadă de focuri oarbe, alungând astfel de acolo egretele pentru acel “sezon”.”

În cartea lui Victor Ciochia, Păsările clocitoare din România, Editura Științifică, București 1992, la pg. 55 scrie: “Demnă este atitudinea luată de savantul român Gr. Antipa împreună cu G. Ionescu și N. Jianu în perioada 1913-1914 pentru ocrotirea egretelor. De asemenea, în 1921 printr-o lege apărută referitoare la ocrotirea vînatului (Monitorul Oficial nr. 167/27. X. 1921) și reglementarea vînătorii se interzice împușcarea egretei în perioada 1 mai – 15 iulie, însă în aceeași lege art. 25 permite în timpul anului vînatul păsărilor distrugătoare de pește (Cătuneanu, 1958); așa se explică faptul că printre alte ravagii făcute de vînători, cercetătorul Gerd. Heinrich, în 1925, a găsit în lacul Dranov o colonie unde nu mai existau decît resturi de egrete mari împușcate, cărora le lipseau crosele (egretele) pentru care fuseseră omorâte. Situații asemănătoare s-au petrecut și între anii 1949 și 1955 când organele pescărești au dus campanii organizate pentru distrugerea păsărilor ihtiofage, printre care s-au decimat și egrete (Cătuneanu, 1958). (…) În 1980 au clocit în Delta Dunării numai 123 de cupluri repartizate în 9 colonii (Kiss B., informație scrisă).” În Cartea Roșie a Vertebratelor din România, București, 2005, la pg. 92, dr. Dan Munteanu scrie: “A fost decimată timp de peste 100 de ani, astfel încât în jurul anului 1950 ajunsese în pragul dispariției. În pofida regimului de ocrotire integral de care beneficiază de aproape 70 de ani, efectivele egretei mari au crescut foarte lent și în plus au înregistrat fluctuații însemnate (…) populația clocitoare actuală a deltei este evaluată la 300-400 de perechi.”

 

Arealul egretei mari se întinde peste Europa, Asia, Africa, America de Nord și de Sud, unde sunt diferențiate mai multe subspecii care diferă prin detalii ale coloritului, dimensiuni și detalii comportamentale. Populațiile din zonele nordice temperate, cu ierni mai dure, sunt migratoare, coborând către sud. La noi este oaspete de vară, prezent mai ales în Delta Dunării și insular în alte câteva locuri din zone umede mai întinse; vine în februarie sau martie și toamna, prin septembrie (uneori doar noiembrie), migrează către zona mediterană; unele exemplare rămân la noi în iernile mai puțin geroase, atât în deltă cât și pe ape interioare, ceea ce arată că este o specie mult mai rezistentă la condițiile de iarnă, decât egreta mică… În ultimele decenii, prin Europa se constată creșterea proporției exemplarelor care rămân pe timpul iernii fără a migra; exemplarele care iernează pe la noi se alătură frecvent grupurilor de stârc cenușiu și vânează pe la margini de ape dar și în habitate terestre unde prind rozătoare.

Datele din  Birds in Europe: population estimates, trends and conservation status, BirdLife International, 2004, estimează că în Europa cuibăresc circa 11.000-24.000 de perechi de egrete mari, o populație care prezintă tendințe de creștere în ultimele 4 decenii; în România sunt circa 900-1.100 de perechi; pe timp de iarnă, în Europa rămân circa 8.600 de exemplare, dintre care în România circa 250-1.000. Declinul populațional în Europa de Vest și Centrală a fost derulat în secolul 19 și prima jumătate a secolului 20, când această pasăre a fost masiv vânată pentru egretele ei, penele ei ornamentale folosite în industria modei; în ultimele decenii specia recucerește locurile favorabile pentru cuibărire, stabilind colonii de cuibărire în țări de unde anterior a dispărut (Italia, Franța, Polonia, Olanda etc).

 

Egreta mare are situații diferite în diferite părți ale arealului ei, cu populații aflate în declin, altele stabile sau aflate în expansiune. În America de Nord, egrete mari au o populație cu caracteristici de revenire, creștere numerică sesizabilă în ultimele decenii, totodată ele au comportament destul de urbanizat, fiind observabile în zone locuite de oameni; această pasăre a devenit simbolul National Audubon Society, organizație de protecție a păsărilor care avea printre prioritățile ei de început, stoparea uciderii păsărilor pentru penele lor ornamentale. Egreta mare este pasărea-simbol a protecției naturii din Ungaria, unde cuibăresc acum circa 1.800-3.000 de perechi… prima reglementare de protejare a unei specii se referea la protejarea unei colonii de egretă mare începând cu anul 1870; pe la începutul secolului 20 era o colonie de doar 3-15 perechi la Kis-Balaton (Vörös Könyv, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1990, pg. 75); din 1921 erau angajați paznici de egrete care protejau micile rămășițe ale populațiilor anterior existente; oricum, situația actuală a speciei în Ungaria este o poveste de succes…. și revenirea ei este destul de mulțumitoare la nivel de Europa.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Egreta mare – Egretta alba

  1. TEODORA PANA spune:

    Foarte frumos! De curand am observat cateva exemplare si la noi (Balotesti-Ilfov) pe Pociovalistea! Foarte frumoase!!! Faptul ca de ani buni terenurile agricole din jurul Pociovalistei nu au mai fost lucrate si totodata faptului ca s-au construit case in jurul raului si astfel nu s-a mai dat foc la stufaris pot spune ca natura a revenit la viata!! Rate salbatice, lebede, egrete, starci cenusii, pescarusi si alte sp. este un adevarat spectacol! Cine stie cat va tine minunea!!

  2. peterlengyel spune:

    YaleNews: Tree of life of birds almost complete

    „Cardinals and woodpeckers evolved from a hawk-like ancestor and most of the world’s water birds also appear to be a close-knit group, indicating one avian lineage quickly adapted to aquatic environments after most of the dinosaurs died out at the end of the Cretaceous period. These are among hundreds of other stories that make up the history of birds revealed in a massive Yale-led genomic analysis of 198 species of birds published in the Oct. 7 edition of the journal Nature. The research sheds new light on how all modern birds evolved from the only three dinosaur lineages to survive the great extinction event 66 million years ago.”

    http://news.yale.edu/2015/10/07/tree-life-birds-almost-complete

  3. diana spune:

    Salut, am vazut si eu azi 2 egrete in Maramures. Una era destul de aproape de soseaua Satulung-Somcuta, iar cealalta in Cheile Lapusului. Nu ma asteptam sa le vad si pe la noi. Mi-a placut articolul tau, si cel cu egreta pe Iza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s