Neo-Ecologism 2017-2020

Preambul. Pe baza analizei transformărilor prin care a trecut mișcarea de mediu din peisajul carpato-danubiano-pontic și din spațiul central- și est-european în ultimele 3 decenii, am ajuns la constatarea că este nevoie de o schimbare de paradigmă, vitală ecologismului. Aceste linii directoare au fost dezvoltate pe baza experienței anterioare proiectului cât și pe baza filmărilor eco, a interviurilor de tipul sondajelor de opinie și a workshop-urilor din anul 2016.

 

Cum poate ecologismul să fie de succes? Există azi un elan în ecologism, sau mai mult stagnare, declin și destructurare? Există oare o indiferență brutală, o sațietate și o decădere a comunicării până și în interiorul sectorului… ce să mai zici de influența societală? Sigur, nu este ușor! Ce poate să deschidă o nouă eră de creativitate prosperă și dinamică în acest domeniu? Utilizarea energiilor creative aflate în tineret și în oamenii mai maturi preocupați de ecologie… producerea de influență prin imagine și film… poate da un suflu mai viu decât cel de azi? Este asta o chestiune de viziune și de management… sau ce altceva lipsește de aici? Ce poate să dea credibilitate, forță, coerență, hotărâre, elan, încredere… și până la urmă o direcție concretă ecologismului? Poate comunicarea eco-video să dea sens purității ecologismului în lumea actuală plină de minciună, manipulare, kitsch și jeg? Mai există speranțe? Cine întreține flacăra mișcării de mediu în aceste condiții… din lumea de zi? Există încă oameni dinamici, activi, apți să evalueze situația la modul corect, să vadă modalități de acțiune hotărâtă, fără fantasmagorii și excese lipsite de realism științific… ci bazate pe o excelență profesională? Care este scopul, cine sunt aliații? Care sunt modelele de succes și care sunt modalitățile prin care oamenii pot avea încredere că merită să acționeze, să depună eforturi, să își asume riscuri? Ce viitor are ecologismul pe aici și ce șanse au oamenii care se ocupă de mediu?

 

i. Accentul trebuie pus mai mult pe conlucrarea dintre indivizi umani reali în rețele informale… indiferent că este vorba de omeni din organizații de mediu, de la parcuri naționale și alte arii protejate, muzee de științele naturii, universități, profesori pasionați de predarea biologiei/ geografiei, persoane care lucrează la ministere, lideri de opinie, tineri apți să deruleze campanii online șamd. După o etapă de vigurozitate relativă, de la sfârșitul secolului 20, dezintegrarea și degradarea mișcării ecologiste neguvernamentale a devenit un fenomen evident. Este nevoie de o radicală regândire a sectorului.

 

ii. Prezența pe internet cu materiale de calitate bună, emițând fluxuri informaționale coerente pe canale youtube/ vimeo, facebook, twitter șamd este o necesitate elementară pentru viabilitate. O simplă pagină web inertă ajunge la fel de banală ca niște pliante xeroxate sau broșuri cu litere mărunte, neavând capacitatea de a transmite informația. După o perioadă în care exista moda publicațiilor mici, de genul pliantelor și broșurilor, eventual a posterelor, mare parte a mișcării de mediu a rămas la nivelul secolului 20, fără o adaptare la realitățile comunicaționale din secolul 21. Este nevoie de o radicală regândire a aspectelor comunicaționale.

 

iii. Ecologismul are nevoie de a se reorienta către mesaje mai pozitive, mai atractive maselor largi, despre estetica naturalului, viața umană de o calitate mai bună… ecoturism, prosperitate, minunăția cunoașterii biologice și ecologice, o atitudine etică pozitivă și binevoitoare… și nu doar să turuie redundant despre poluare de toate felurile, cianură, defrișare, catastrofe nucleare și altele asemenea. Focalizarea doar pe probleme, o abordare negativistă, catastrofistă și pasiv-agresivă poate atrage spre (acțiune de…?) protecția naturii anumite tipuri de personalitate… dar devine respingătoare pentru altele… mase mari (de tineri…) care rămân deci în afara mișcării de mediu; o atitudine mai benignă, mai înțelegătoare față de situație, care vede și verdele încă existent, păsările și lacurile… nu doar poluarea cu petrol sau cioatele rămase după defrișare… aduce o lumină nouă ecologismului, ceva stil care din păcate nu a prins rădăcini prea serioase pe la noi. Iubirea naturii, plăcerea de a ieși în teren, fericirea de a admira valorile naturalistice… toate acestea au rămas cumva pe plan secundar… fără un ecologism plin de enjoyment/ satisfacție; imaginea ecologismului a ajuns deviată spre adunarea gunoaielor, lupta surdă cu poluarea/ circul veșnic cu defrișarea și alte probleme care nu își găsesc soluție, un fel de frustrare permanentă și fără de ieșire. Nimeni nu poate nega importanța abordării directe a problemelor… și valoarea organizațiilor care se ocupă profesionist de acestea, dar fără a crea și susținerea generală pentru ecologism viu și atractiv și fericit … nu doar plin-plin de frustrări.. mai greu se poate imagina susținerea publică a sustenabilității și protecției. Desigur, trebuie subliniate și pericolele, problemele, dar dacă doar ele sunt prezentate ca preocupare, se pierde imaginea de ansamblu, despre ce avem și ce putem să protejăm, să păstrăm, să utilizăm sustenabil, să ne bucurăm noi și oamenii viitorului.

 

iv. Este cunoscut impactul pe care îl au abordările vizuale (foto/ film) în cazul activităților de conștientizare publică. În privința fotografierii naturii au existat niște pași făcuți în cadrul unor organizații neguvernamentale… dar până și așa este extrem de multă posibilitate de dezvoltare. Cu filmele stăm mult mai slab. Deși au existat câteva tentative sporadice, totuși, până acum mișcarea de mediu de pe la noi nu a excelat în producția de filme. În acest domeniu este evident necesară realizarea de activități pilot de conștientizare publică și educație ecologică, având caracter de model și multiplicator; se urmărește impulsionarea procesului de conștientizare publică a populației în domeniul valorilor naturalistice și a subiectelor legate de dezvoltarea durabilă… la un mod nu atât moralizator cât fresh și interesant.

 

Fotografia eco, filmarea eco, scrierile eco, aspecte care în trecut reprezentau domenii rezervate oarecum celor specializați… prin tehnica disponibilă azi și prin audiența potențială dată de mediul on-line au ajuns să se transforme radical. Orice perfectă imagine fotografică, publicată în ceva revistă locală, sau un text genial tipărit pe un pliant… este pur și simplu pierdere de vreme azi; nu doar că trebuie să ajungă prezentă și în mediul on-line, dar postarea trebuie secondată și de o promovare care să o tragă spre vizibilitate semnificativă. Speranța că postarea va ajunge găsită din hazard de cei care sunt interesați de ea, că o să atragă atenția cumva, este nerealistă și lipsită de profesionalism. Adică, este nevoie de construirea unor mecanisme eficiente de promovare a mesajelor postate, adaptate stilurilor din mediul on-line, ale trendurilor de moment. Asta înseamnă descoperirea stilurilor și up-datarea acestora, dacă nu dorești ca forțele curenților din mediul on-line să te trimită în băltiri marginale sau să te atârne de tufele de pe mal.

 

Pentru a avea o abordare coerentă a domeniului educației ecologice în contextul realităților comunicaționale actuale, este necesar un plan strategic de acțiune. Acesta are menirea să orienteze stilul în care noi dorim să facem conștientizarea publicului privind conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă. Planul trebuie să fie bazat pe o metodologie realistă și de actualitate, dacă dorim atingerea unor rezultate bune; schimbările în contextul mediatic, al comunicării, al informării sunt atât de rapide și de profunde încât este necesară o viziune pe termen mediu și scurt care să se bazeze pe ceea ce se poate constata acum, în realitatea momentului. Extrapolări pe termen lung nu se pot face decât la un nivel extrem de vag… deoarece nu avem cum să evaluam direcțiile în care se vor transforma canalele de comunicare, echipamentele disponibile, trendurile din societate șamd. Din acest punct de vedere, planul trebuie să aibă în vedere următorii patru ani, cu o detaliere mai bună a primului an, adică 2017.

 

Planul strategic trebuie să aibă câteva elemente care să îi dea sens: 1. viziunea coerentă și realistă, 2. implementabilitatea. Trebuie avute în vedere realitățile mediatice actuale, costurile realizării, oportunitățile, riscurile și blocajele existente. Planul trebuie creionat cu implicarea colegilor cu care se lucrează în cadrul inițiativei, crescând astfel șansele implementării, transpunerea în practică… adică cel mai important aspect al lui. Fiind vorba de un document de lucru viu și dinamic, el nu rămâne bătut în cuie pe termen nedefinit, ci poate avea up-date-uri, depinzând de schimbările survenite, de oportunitățile noi și de reușitele privind finanțarea acțiunilor. Are mai mult niște linii directoare, niște direcții pe care dorim noi să acționăm, cele pe care le considerăm dezirabile, fezabile, realizabile cu resursele umane, intelectuale, echipamentele și timpul alocabil de noi la modul concret.

 

  1. Dezvoltarea unei baze tehnice adecvate pentru realizarea de conținut eco-mediatic

 

Evoluția rapidă a tehnicii digitale… și a pretențiilor, face necesară up-datarea permanentă a echipamentelor (aparatură foto, obiective, flash-uri și alte variate accesorii, camere video, lumini, trepiede, microfoane, drone, computere și softuri apte să prelucreze datele/ imaginile/ înregistrările șamd). Este nevoie ca în organizațiile neguvernamentale de mediu să existe aparatura actualizată care să permită crearea de conținut eco-mediatic, fără “ajutorul” mai mult sau mai puțin distructiv al celor din mass media corporatistă. La ora actuală se pot face reportaje, interviuri, prezentări pe variate subiecte eco, un film despre tabăra de vară sau despre Lacul Morii ori Pădurea Dumbrava… materiale care să fie încărcate pe web… direct de către oamenii din organizații de mediu, fără riscurile manipulative, indiferența și lipsa de profesionalism & etică reprezentată de mass media corporatistă. Până și faptul că materialul este controlat de “alții” reprezintă un risc major pentru mesajul eco, putând duce la discreditare, cenzurare abuzivă, interpretare tendențioasă șamd.

 

În lumea actuală digitalizată, social-mediatizată, este absolut vital pentru ecologism să își deschidă propriile canale de comunicare prin care să își facă auzită vocea. În vederea atingerii acestui deziderat, al creării bazei tehnice necesare realizării de conținut mediatic, dorim să ajungem 1. la un nivel de expertiză care să permită oferirea de consultanță gratuită oricărei organizații neguvernamentale de mediu din țara asta și 2. la o recunoaștere și o apreciere pozitivă, care să creeze nevoia de a cere consultanță de către cei care doresc să își creeze propriile centre eco-mediatice.

 

  1. Crearea de expertiză tehnică și artistică pentru realizarea de conținut eco-mediatic

 

În lumea actuală, fără a avea deschidere și capacitate de interacționare cu societatea, ONG-urile de mediu riscă să se poziționeze pe linie moartă. Dar, există și foarte multă oportunitate în era digitală. E nevoie ca organizațiile vechi de mediu care persistă încă și dețin expertiză legată de subiectele ecologiste, sau cele nou formate și probabil mai dinamice și mai adaptate erei digitale… să își dezvolte capacitatea de a crea conținut eco-mediatic la modul fluent; adică, nu ocazional, rar, uneori, ci la modul frecvent să existe un output sesizabil. Toată aparatura de pe planetă își pierde sensul dacă nu există persoanele care să utilizeze echipamentele la un mod non-penibil; în mișcarea de mediu, disponibilitatea aparaturii nu rezolvă problema, echipamentele trebuie să fie utilizate la modul concret, zi de zi, de niște oameni care să investească energie și pasiune.

 

Desemnarea unei persoane adecvate care să se ocupe la modul concret de filmare, fotografiere, crearea de texte eco, punerea în circulație a conținutului… devine vitală pentru persistența organizației. Crearea imaginii activităților derulate, prezentarea subiectelor cu care organizația se ocupă la mod curent, trebuie permanent adaptată realităților atât de schimbate și cu tendință de transformare. La ora actuală, pliantele și broșurile maniacal produse în urmă cu câțiva ani… nu prea mai au sens real, și nici revistele dubioase distribuite prin poștă; atât de tare este mutat totul pe on-line, încât acele organizații care nu sunt prezente în acest mediu la un nivel de succes, pierd o bună parte din șansa de a avea efecte societale.

 

De fapt, este de dorit ca în ONG-uri de mediu să se formeze mici nuclee de oameni cu preocupare eco-media. Asta ar permite o specializare, pe fotografiere, video – filmare – editare și transferare pe youtube sau vimeo, crearea de imagini cu texte scurte pentru social-media (utilizarea meme generator apoi rezultatul pus pe facebook), dezvoltarea de bloguri, site-uri web, grupuri de discuții, pagini pe social media, testarea diferitelor variante prin care se pot propaga idei eco către o cât mai relevantă și variată parte din societate. Tot ce azi pare de succes, mâine poate să fie o zonă uscată; apar însă noi medii, noi zone unde subiectele eco trebuie să fie prezente la un mod non-jenant. Cei care aveam ceva cunoaștere în domeniul ecologiei, biologiei, trebuie să înțelegem că în aria  comunicării avem de a face cu o transformare evolutivă efervescentă, în care adaptarea cât mai rapidă, sesizarea noilor nișe, este primul pas spre succes, influență și supraviețuire.

 

  1. Cooptarea unor tineri în crearea de conținut eco pentru mediul fuzzy on-line.

 

Dacă ecologismul dorește să devină un curent cu o anumită prezență în societatea viitorului… sau mai concret dacă nu dorește să devină o glumă marginală în societate… atunci este nevoie de o rapidă investiție în tinerii lideri eco, ai viitorului. Trebuie gândite mecanisme prin care o parte a tinerilor geniali să simtă că ecologismul este o soluție pentru ei, o direcție, o carieră, o misiune, un scop pentru care zilnic aloci ceva energie – și zilnic primești ceva în compensare; ecologismul poate să devină o forță care să îi atragă, mai mult o oportunitate decât încă o chestie plină de poluare, durere, frustrare și limitări de toate felurile. O astfel de rejuvenare  a mișcării eco se poate produce doar prin contribuția tinerilor cooptați și integrați… și nicidecum dictată și controlată brutal de cei 40-50 sau mai încolo.

 

Odată cu trecerea de la mass media controlată de mecanisme corporatiste, la un conținut mult mai fuzzy ce circulă pe net prin fluxuri incontrolabile… apare o logică totalmente nouă, radical diferită de cea din media clasică. O astfel de fuzzy-media a rețelelor de socializare poate să fie înțeleasă mult mai bine de tineri care au crescut în mediul virtual decât de orice expert cu pretenții – pentru care această lume este un teren necunoscut, unde nu are nici o șansă.

 

Transformările societale rapide – petrecute în ultimele 2 decenii, mai ales cele date de era digitală, au făcut ca prăpastia naturală dintre generații să devină și mai largă decât era la sfârșit de secol 20. Nu doar că cei de 70-80 de ani sunt pur și simplu în altă era față de cei tineri, dar până și între cei de 30-40 de ani se află dincolo de prăpastie în comparație cu cei de 15-20. Dacă dorim să comunicăm subiecte eco pe înțelesul tinerilor, a celor de 10-15-20 de ani, nu mai e de ajuns să ne calibrăm mesajele pe înțelesul și pe interesul lor așa cum ne imaginăm noi… sigur nu e destul: avem nevoie de implicarea concretă și reală a tinerilor în crearea de conținut media eco, în stilul și pe asemănarea lor.

 

Liderii mișcării de mediu de pe la noi sunt în cvasitotalitatea cazurilor niște oameni de 40-50 de ani, cei care în 1990 erau destul de tineri pentru a avea chef și energie de proiecte/ granturi, călătorii, engleză, conferințe în țară și în străinătate șamd. Există și persoane mai în vârstă, dar nu prea au rol de lideri de opinie, sunt în general mai retrase și își văd de amintirile lor. Ceea ce se simte este lipsa brutală a generației tinere, a celor de 15-25 de ani… care aproape că nu se manifestă în cadrul mișcării ecologiste. Fără a face o conectare a unor tineri care să aibă capacități de leadership eco, praful se alege, probabil. Prăpastia dintre generații, pretențiile celor adulți, sobrietatea, frustrările de toate felurile… mai greu se combină benefic cu indiferența aparentă, lipsa de experiență, stilul emo, neîncrederea și frustrările de alte feluri ale celor tineri. Doar o acceptare reciprocă și sinceră, cu bune și cu rele, un fel de susținere… poate da speranțe ca ecologismul să treacă peste perioada de marginalizare și pierdere de avânt în noua eră digitală. E nevoie ca de aer de tinerii lideri eco, apți să comunice credibil și inteligibil către generațiile noi, un neo-ecologism… care nu are cum să fie identic sau să semene prea tare cu cel care era în urmă cu decenii.

 

Cine să facă fotografierea și filmarea naturii, postările pe facebook și pe youtube… la o calitate actualizată, la o abordare totdeauna modernă și la un stil care să atingă sufletele generațiilor tinere? Este evident că mișcarea de mediu trebuie să se bazeze pe generațiile tinere… apte să facă această eco-mediatizare. Dacă se rămâne sau se alunecă spre stilul moralizator-boșorogesc, dispare uluitor de rapid orice capacitate de a avea ceva efecte asupra tinerilor. Și este de înțeles asta, poate să își aducă aminte fiecare din generația care azi are 40 de ani cam ce simțeam noi la 20 dacă veneau alții sub formă de fosile să ne explice cum trebuie făcute lucrurile… la un mod care deja atunci părea că este depășit, arhaic și jenant (și nu doar părea, poate așa și era). Acum, implicarea tinerilor ca portdrapel eco a devenit și mai vitală decât a fost vreodată.
Tinerii de azi au capacitatea de a avea multe realizări eco-media pe care adulții nu le pot face cu atâta lejeritate (sau deloc)… și mai ales adaugă autenticitate, răspândind idei mai mult sau mai puțin bio/ eco în comunitățile lor digitizate, atât de diferite de cele ale generațiilor mai vechi. Transmisii live pe net din excursia pe munte, foc de tabără, coborâre cu bicicleta de pe dealuri (DH – downhill mountain biking), ieșire cu bărcile gonflabile pe lac, discuții cu expertul la capcana de fluturi undeva în pădure în noapte, tura cu mașini de teren la careva arie protejată… și multe altele asemenea prezențe pe internet, pot să dea un suflu nou ecologismului anchilozat, cu pretenții moralizatoare îmbătrânite și cu tendințe de (auto?)marginalizare. A organiza niște prelegeri de tipul simpozioanelor și conferințelor anoste la care să speri că vei avea influență asupra noilor generații, este foarte nerealist. Desigur, multe dintre abordările tinerilor vor părea aberante pentru cei adulți, prea superficiale, multă distracție și prea puțin ecologism… și altele de acest gen, dar realitatea este că intrarea spre mase largi de tineri nu se poate face prin stiluri comunicaționale depășite moral, care azi nu mai au nici o șansă de a face audiență în rândurile lor. Și nici nu se poate forța nota, doar se poate da oportunitatea de a gândi împreună niște abordări livestream, niște poze care să fie făcute în stilul lor, selfie-uri cu țestoasa de uscat sau “mutre haioase” la intrarea în peștera Scărișoara.

 

Lărgirea bazei societale a ecologismului poate să fie promovată nu doar prin mari prezentări geniale, ci și prin acțiuni simple. A da share la o poză cu o bufniță sau cu un deșert cu cămile la momentul apusului, sau la o poză cu o țestoasă faină… toate pot să contribuie la crearea unei conștiințe ecologice incipiente, un fel de deschidere spre natură. A trezi interesul, poate să însemne o ulterioară implicare mai serioasă, măcar la o mică parte dintre oameni.

 

Recunoscând că tinerii au capacități tehnice digitale mult mai perfecționate decât cei maturi; recunoscând că maturii au o experiență de viață care poate avea relevanță; sperăm ca niște parteneriate cu drepturi egale cu cei tineri să aibă șanse de reușită. Înțelegând abilitățile tinerilor, acceptând interesele și abordările lor de multe ori greu de înțeles pentru adulți, oferind îndrumare în zonele noastre de expertiză, transfer de experiență (de stil, non-tehnică, discuții libere etc), dar nu cu suficiența unor profesori rupți de realitate, ci cu prietenia unui frate mai mare care a trecut deja prin câteva lupte dure… oferind totală libertate… se poate spera să existe efecte bune. A aduce la viață comunicatori eco tineri – din generația celor care au azi 10-15 sau 20 de ani este o misiune vitală pentru mișcarea de mediu. Căutarea celor cu potențial, selectarea lor, implicarea în acțiuni eco-media de real-life, oferirea de suport și consiliere când este nevoie, o relație bazată pe încredere și foarte multă libertate poate să aibă sens. Măcar cu unele și unii dintre ei. Și se poate spera ca măcar o mică parte a celor implicați să devină peste ani și decenii câte un expert eco în comunicare, în acele vremuri ale căror stil nici nu îl putem previziona, deloc.

 

  1. Realizarea unei serii multi-anuale de tabere de creație Learning by Doing… în domeniul 1. filmului naturalistic/ documentar/ despre dezvoltare durabilă, 2. fotografierii naturalistice, 3. realizării de texte și 4. altor potențiale abordări ale comunicării.

 

Pentru a avea resurse umane cu o capacitate rezonabilă de abordare a problematicii… este necesară derularea unei serii de tabere de creație, pe parcursul multor ani (anual pot să existe una sau mai multe tabere). Depinzând de resursele disponibile și de capacitatea de management, de la o mică întâlnire de o săptămână – la care să participe câteva persoane, evenimentul poate să fie dezvoltat și crescut în privința performanțelor.

 

Cu ocazia unor tabere concrete care fac parte din această serie, subiectele pot să fie diferite sau asemănătoare: aspecte tehnice ale filmării, modalități de realizare a filmelor documentare, tehnici de fotografiere, subiecte legate de partea artistică, aspecte etice și multe altele. Se pot face tabere specializate pe fotografiere și filmare de fluturi, macro, peisaje, fotografiere urbană, fotografiere a tradițiilor și aspectelor eco-rurale și un milion de altele – asemănătoare sau radical diferite. Implicarea unor persoane care dețin expertiza necesară și au și tactul pedagogic… mai corect de comunicare liberă cu cei aflați în tabăra de creație, favorizarea unei atmosfere destinse și prietenoase, poate da sens evenimentului.

 

La nivelul spațiului carpato-danubiano-pontic este nevoie de o cantitate relevantă de tineri cu preocupări naturalistice, dinamici, apți să se implice în eco-mediatizare, la o calitate care să facă față situației. Acești tineri pot să apară de la sine (sau nu?) în societatea actuală, dar un ajutor din partea ONG-urilor de mediu sigur că ar putea să catalizeze dezvoltarea lor. Dacă la nivelul țării ar exista anual câte 10 tabere de eco-fotografiere… fiecare cu câte o săptămână de activitate și câte 15 participanți… ar avea ceva output sesizabil. La fel, dacă ar exista 3 tabere de eco-video, cu câte 10 participanți și durată de o săptămână… îți dai seama ce ar rezulta în 10 ani? Din 1.500 de unități umane care au participat la tabăra de eco-fotografiere (numărul lor real ar ajunge să fie mai mic, deoarece unele persoane ar participa probabil la mai multe tabere în același an sau din diferiți ani), și 300 unități umane care au participat la tabără de eco-filmare… chiar dacă ai calcula o brutală disipare și pierdere pe traseu… totuși ai rămâne cu sute de oameni care să producă imagine naturalistică de calitate. Finanțarea unor astfel de activități de educație ecologică cu potențial multiplicator se putea face și până acum – dacă fondul de mediu nu era politic deturnat către industria auto, sau fonduri europene de mediu nu ajungeau masiv orientate politic la diferite firme de consultanță cu caracter evident mafiot.

 

O tabără eco în care să le ții prelegeri sterpe la care ei să își taie venele… nu mai are nici un efect în realitatea de azi. Problema este că pe tinerii inteligenți și geniali nu prea ai cum să îi atragi dacă tabăra nu are aventură, ajungerea la locurile cele mai bestiale, filmare noaptea cu camere cu termoviziune, drone și altele asemenea, tot felul de abordări care până și pentru profesioniști pot să fie puțin spre SF. Pur și simplu „turația” la care lucrează creierul lor (mă refer la cei inteligenți, de care ai nevoie…) și adicția la gadgeturi face ca o abordare naturalistă de secol 20 să le pară ca fiind de secol 14. Faza este că acum nu tinerii trebuie să se adapteze ecologismului anchilozat, ci ecologismul trebuie să facă față dinamicii tinerilor mai inteligenți din lumea digitalizată – și să le dea oportunități de manifestare.

 

Combinarea 1. taberelor eco de stil mai mult sau mai puțin tradițional cu 2. ideea de a face fotografiere și filmare în natură… poate să aducă un uriaș plus de atractivitate acestor inițiative. Tinerii de azi trăiesc în lumea gadgeturilor, a smartphone-urilor, a prezenței pe rețelele de socializare… iar utilizarea tehnicii foto-video și postărilor on-line poate să fie mult mai atractivă decât o simplă plimbare printre copaci. Dacă ai reuși să cooptezi acei informali lideri de opinie care au influență în rândul generației lor… ai avea o șansă în plus. A trezi interesul, competiția… “care poate să facă o chestie și mai tare?”, „care este cel mai original?”, „care poate aduce cele mai multe like-uri sau share-uri?”, combină ecologismul clasic cu ceva on-line-itate, aduce natura spre zone comunicaționale unde se derulează viața tinerilor în lumea de azi.

 

Desigur, tinerii/ studenții potriviți să ia parte la astfel de tabere de fotografiere și filmare naturalistică… trebuie selectați pe baza unor recomandări credibile, sau a participări la concursuri de fotografie sau de spoturi video organizate de către managerii taberelor; cei care au ceva capacitate în domeniu, trebuie intervievați și apoi au ocazia să primească un boost prin săptămâna de teren și cursuri interactive – orientată pe rezultate. Grupul unei tabere nu trebuie să fie mai mare de 10-15 oameni, pentru a putea face deplasări în teren la un mod acceptabil… în dorința de a face fotografiere și/ sau filmare; de fapt, apropierea de subiecte concrete în teren trebuie să se facă în grupuri și mai mici… dacă se doresc ceva șanse. Pe lângă participarea la o tabără… de preferat este abordarea de tip coaching, în care „antrenorul” îl poate consilia pe cel tânăr… când și cât este nevoie, lăsând foarte-foarte multă libertate (fără să îl omoare cu nenumărate ciudățenii retrograde).

 

Pentru derularea taberelor, în viitor merită dezvoltată cooperarea cu administrații ale unor parcuri naționale & alte arii protejate. Pe baza contactelor personale directe, a încrederii reciproce și a dorinței de a produce creații apte să susțină conservarea diversității biologice, inclusiv prin utilizarea de mijloace mediatice moderne, imagine, film, social media… cooperarea devine benefică tuturor celor implicați, cu efecte pozitive asupra protecției naturii.

 

În anul 2017 se va derula o primă astfel de tabără, focalizată pe filmare. Persoane participante trebuie selectate pe baza interesului de a învăța modalități/ tehnici/ tactici de creare a filmelor ecologiste. În timpul taberei se vor parcurge etapele succesive: alegerea subiectelor, documentarea, crearea unor drafturi/ scenarii/ scripturi, ieșirea în teren și filmarea, înregistrarea de interviuri interesante – apte să creeze materialul brut pe baza căruia se poate trece la montaj și finisarea unui film coerent. Filmul realizat trebuie să fie apoi promovat; se vor dezbate modalitățile realiste în domeniul informațional accesibil ONG-urilor. Feed-back-ul trebuie să ajute ca următoarea realizare să aibă calitate mai bună, dacă oamenii implicați au capacitatea de a învăța din mers și au dorință de a se dezvolta. Experiențe și cunoștințe împărtășite de un regizor şi de un operator vor crește capacitatea participanților de a aborda sub formă de filme coerente subiecte ecologiste, producând creații care să poată atrage atenția publicului general asupra acestor subiecte.

 

În cadrul taberei de 7 zile, cei 15 participanți vor avea ocazia de a experimenta modul de realizare a filmelor documentare/ naturalistice/ ecologice. În prima parte vor exista prezentări teoretice, caracteristicile generale ale aparaturii, tehnici de filmare șamd. Apoi se vor face filmări pe anumite subiecte, sub îndrumarea unor persoane cu experiență regizorală și de operator; materialele brute vor fi selectate și vor ajunge montate în filme scurte – pe subiecte definite. Pentru oamenii de la ONG-uri care vor participa la tabără, aceste scurt-metraje vor reprezenta o primă experiență directă cu activitatea de creație de filme sau o creștere a performanței în cazul celor care au deja astfel de preocupări. Este de dorit ca la finalul taberei să existe aproximativ 30 de noi filmulețe realizate de către participanți.

 

În general, primul pas este cel mai greoi. Dacă odată omul ajunge să aibă încredere că poate să facă un film eco… este pe o traiectorie a realizărilor, deja devine o chestiune de timp și de perfecționare, până rezultatele sunt mai impresionante. În principiu, omul poate să devină pasionat de subiect, poate să producă în serie creații noi și noi. Pentru a avea influență societală, este nevoie de oricât de multe filme, pe diferite subiecte locale sau regionale, unele de amploare mai mare, cu tente mai ludice sau mai filosofice… fiecare având nișa lui.

 

Ca la pictură sau compoziții muzicale, nu te poți aștepta din start să apară Mona Lisa & Simfonia a 7-a. Și la filmări e nevoie de o etapă inițială de cunoaștere a echipamentelor, a procedurii de a crea filme și apoi se poate trece la acțiune… directă, mai sofisticată, mai agresivă, mai punct ochit – punct lovit. Din start trebuie să avem realismul să înțelegem că scopul nu este neapărat să faci ceva filme care să scrie istorie, bazat pe 50 de euro/ bucata. Undeva este bine să existe un început, chiar timid eventual, dar oricum mai bun decât indiferența totală. Te poți întreba, cum era dacă în momentul de azi un Federico Fellini sau un David Attenborough, ori un Gerald Durrell ar avea ocazia să pună mâna pe tehnica video actuală și să înceapă să filmeze. Deloc nu este exclus ca unul dintre participanții la tabăra de filmare… prin realizări viitoare să depășească speranțele optimiste. Adică, nu există un factor limitativ concret, pe termen mediu… cât timp există pasiune, implicare și capacitatea de a obține resursele minim-necesare. Resursa cea mai importantă este omul, și asta e bine de ținut minte.

 

  1. Parteneriate cu ONG-uri care derulează evenimente care se pretează la transpunerea în filme. Costul unor acțiuni de filmare realizate de firme specializate întrece cu mult sumele disponibile în proiectele mici ale organizațiilor neguvernamentale. Dar, realizarea de parteneriate benefice între persoane din societatea civilă, poate duce la crearea materialelor și la transfer de experiență, la întărirea coerenței sectorului.

 

După finalizarea proiectului, adică din 2018, este necesară crearea unei liste actualizate cât mai exhaustive cu organizațiile de mediu care există în țară, cu persoane de contact valide. Pe baza acestor date se poate manageriza informația necesară construcției unui mecanism mediatic de promovare a ideilor eco, a evenimentelor, acțiunilor, taberelor, proiectelor șamd… prin materiale video realizate cu respectivele organizații.

 

Ar fi de dorit realizarea unui calendar de evenimente ale ONG-urilor de mediu; pe baza unor înțelegeri prealabile de la caz la caz, să existe participări la eveniment, cu scopul filmării. Se pot face mici contracte scrise, în care să fie menționat și faptul că la filmul pre-final pot exista intervenții din partea ONG-ului în cauză, inclusiv drept de veto pentru excluderea unor secvențe; prin acest fel se crește încrederea în ideea că materialele rezultate vor menține linia acceptabilă de către respectiva organizație.

 

Dacă există o implicare mai serioasă din partea respectivelor ONG-uri, atât pe plan logistic, financiar cât și ideatic/ regizoral, filmele se pot realiza în co-producție. Combinarea resurselor de diferite proveniențe poate ajuta la creșterea sustenabilității sectorului și la efecte mai spectaculoase, atinse cu resurse financiare în general nu foarte abundente. Ar putea rezulta o creștere a eficienței și un grad mai mare de sustenabilitate a producției de filme eco în interiorul societății civile preocupate de protecția naturii și dezvoltare durabilă.

 

  1. Încercarea de colaborare cu unele televiziuni. Dacă televiziunile sunt controlate de moguli și structuri corporatiste unde prioritatea este profitul și nicidecum educație ecologică… a spera o influență mare prin televiziuni este destul de mare naivitate. Conjunctural pot să fie incluse eventual câteva idei fragmentare, dar a pune baze solide în privința transmiterii mesajelor eco prin canalele mass mediei corporatiste… nu denotă realism prea mare. Internetul este (încă…) destul de liber, depinde de stilul și capacitatea ONG-urilor să își dezvolte canale comunicaționale cât mai active și mai performante. Există azi youtube, vimeo, facebook, twitter – pentru a aminti doar cele mai cunoscute… și cine știe câte altele vor apare, iar cele învechite vor dispare. Prezența mesajelor eco pe cele de actualitate, cu informație validă, cu stil modern… este o oportunitate și cumva un fel de obligație morală a celor care doresc să promoveze idei de protecție a naturalului.

 

Cu toate acestea, a libertății pe internet și a blocajelor mari în privința transmiterii mesajelor ecologiste prin canale de televiziune, totuși este necesară tatonarea posibilităților și eventual găsirea unor modalități care să nu lase totalmente neacoperite aceste potențiale canale.

 

  1. Crearea unui Festival Internațional de Film Eco. Ideea de a avea un festival de film ecologist sună bine, dar presupune atragerea suportului financiar adecvat și organizare serioasă. Crearea unui brand de succes în domeniul “festival de film” presupune o bună înțelegere a contextului în care ne aflăm: 1. limitări serioase de toate felurile dar și oportunități nesperate, 2. analiza realistă a producției la nivelul spațiului carpato-danubiano-pontic în context regional. Pentru a avea consistență locală… și a nu ajunge la nevoia de a umple timpul cu proiectarea unor filme mai mult sau mai puțin perfecte realizate în alte zone… este nevoie de o maturizare a producției documentare și filme eco de pe la noi. Totodată, o astfel de maturizare este necesară și pentru a nu avea situația penibilă în care comparăm producții locale și constatăm foarte mari diferențe de nivel… față de cele din același gen, produse mai spre vest. Desigur, aici nu vorbim de compararea unor filme care au bugete zero sau câteva sute de euro… cu cele care au bugete de milioane și zeci de milioane de euro. Analiza reușitelor apărute în contexte bugetare similare, filme eco neguvernamentale produse în țări apropiate, poate arăta cam unde ne situăm, care sunt standardele de azi și eventual care sunt direcțiile de urmat. Trebuie văzut cam unde putem ajunge cu resursele realmente aflate la dispoziție și creativitatea pusă în filme.

 

În 2017 se va realiza pregătirea, organizarea și derularea unui Festival Internațional de Eco Filme de Scurt-Metraj. Vor participa reprezentanți ai unor ONG-uri și invitaţi. Vor fi parcurse toate etapele care să favorizeze crearea unui eveniment de calitate, apt să aibă numeroase ediții și să devină un factor de promovare a subiectului și de creștere a calității. Se va stabili o locație adecvată, va fi promovat încât să poată atrage realizări ecologiste interesante. La acest Festival vor fi prezentate și o parte din cele 100 producţii realizate în cadrul proiectului Focalizare prin Obiectiv: Dezvoltare Durabilă. Festivalul se va desfăşura pe o perioadă de 3 zile, având un număr de 35–40 participanţi, fiind în acelaşi timp considerat şi un eveniment mediatic important al promovării rezultatelor proiectului. Dacă se va reuși o implicare semnificativă la nivel local şi regional, acest Festival se poate permanentiza şi derula la un interval de doi ani (iar dacă vor exista resursele necesare, poate să fi și an de an). Va crea efervescență în jurul subiectului filmelor ecologiste, așa încât idea să fie cât mai larg difuzată în cadrul societății civile interesate de protejarea naturalului și de promovarea dezvoltării durabile.

 

  1. Participarea la festivaluri de film. Cartarea în regiune a festivalurilor de film cu relevanță pentru domeniul eco, în vederea participării susținute în viitori ani la acest tip de evenimente. Participarea inițială mai mult ca observatori, pentru a vedea nivelul acțiunilor… iar mai apoi o prezență mai pro-activă. Analiza SWOT a acestora, din punctul de vedere al inițiativei noastre. Încercarea de a combina elementele lor mai performante. Cartarea la nivel global a festivalurilor de film eco.

 

  1. Crearea de modele de succes – filme eco – replicabile de organizații neguvernamentale de mediu. Este facil să faci un film bun cu un buget de 1 milion de euro, sau un film documentar de 52 de minute cu câteva sute de mii de euro. Dar aceste costuri nu vor putea să fie acoperite de ONG-uri de mediu la modul uzual, ele nu au la dispoziție asemenea bugete, decât la mod excepțional, astfel că abordări foarte costisitoare nu au cum să reprezinte modele replicabile. A face însă un interviu lângă un foc de tabără în timpul unei nopți de vară, nu este imposibil. Valoare eco poate să fie creată prin finețe și subiecte interesante. Nu doar efectele speciale, macarale și filmări din elicopter sunt cele care pot produce atractivitate, ci și o discuție sinceră și la obiect despre un subiect care ne preocupă la modul real. Fie că e vorba de ierbarul universității, de grădina botanică, de situația studenților de la biologie, de managementul parcului natural X, tabăra internațională în care tinerii au un contact cu natura și oamenii unei zone, modul în care lucrează pictori, sculptori sau alți artiști care ating subiecte eco-rurale, interviuri cu cei pasionați de mountain bike șamd… important este să apară o preocupare de a transpune în filme aceste subiecte.

 

În 2017 se va progresa cu realizarea unei serii reprezentate de 100 de filme (între 2 și 52 minute fiecare) pe subiecte ecologice/ ecologiste: filme de informare despre biodiversitate/ dezvoltare durabilă. Este fezabilă crearea unei serii de filme-interviu cu o parte dintre liderii mișcării ecologiste neguvernamentale, dar și universitari, cercetători, personalități ale domeniului… în care să fie prezentate idei despre ce a fost trecutul acestei coagulării, cum este prezentul și ce se întrevede pentru viitor.

 

Ideea nu este ca din start să te apuci de cele mai dure subiecte – să te iei de mafiile cele mai tari. Calm. Soft. Mai întâi acumulezi experiență, vezi cum se face – nu te bazezi doar pe cum îți închipui că se face. Când te simți mai tare, poți să iei taurul de coarne. La început e de preferat un taur mai mic. Bine, nici nu ai un secol să îl petreci cu “învățatul”. Dar ceva experiență practică îți trebuie, până să poți concepe proiecte bune, fezabile, și să le duci la final – adică să rezulte filme de succes, valide în felul lor.

 

Desigur, la alegerea subiectelor prioritatea nu trebuie să fie doar numărul potențial mare al celor interesați de respectivul film. Spre exemplu subiectul ierbarului universitar poate că nu o să intereseze 1 milion de oameni, dar este de interes pentru botaniști, naturaliști, studenți interesați pe bune de subiectul biologiei, cercetători, administratori de arii protejate, geografi șamd. Valoarea subiectului și a informației transmise nu depinde doar de numărul oamenilor interesați de film ci și de stilul acestora. Este spațiu destul pentru subiecte de nișă, care chiar și fără a avea vizionări de la sute de mii sau milioane de oameni oarecum indiferenți, totuși pot avea efecte foarte mari asupra domeniului conservării biodiversității, prin atingerea celor care se ocupă de subiect la mod mai serios. Se ajunge astfel la crearea unei imagini pozitive a sectorului, conștientizarea valorii muncii depuse, conturarea senzației că ceea ce facem contează foarte mult pentru natură și pentru sustenabilitatea civilizației umane.

 

  1. Crearea unui context favorabil pentru finanțarea producției de filme eco din fondurile teoretic disponibile.

 

Organizarea unor acțiuni de lobby/ advocacy către Administrația Fondului de Mediu și către Guvern, în vederea alocării finanțării fluente, an de an pentru proiecte 1. de conștientizare ecologică și 2. de conservarea biodiversității care să fie implementate de organizații neguvernamentale de mediu. Deși există fonduri guvernamentale care ar putea susține activitățile de acest gen, puterea de influențare pe care o are industria auto face ca aceste finanțări să fie mult mai ușor orientate către rable decât să fie accesibile pentru educație ecologică și protecția valorilor naturale.

 

Crearea de proiecte care să fie depuse la structurile de finanțare ale ONG-urilor și ale activităților eco. Doar asigurarea unei finanțări adecvate va permite creșterea calității și susținerea producției de filme ecologiste la un nivel tehnic și artistic precum și la un număr de filme care să aibă o influență societală evidentă.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Miscarea de Mediu | Lasă un comentariu

Corul Vânătorilor și Drujbiștilor

De ce este oare atât de ineficientă protecția valorilor naturale? De ce auzi de noi și noi păduri tăiate la ras până și în “arii protejate”? De ce nu prea vezi animale sălbatice decât rar de tot prin peisaje? Cum au fost eradicate speciile endemice din apele termale de la Pețea – în sit Natura 2000? De ce cam toate reglementările de protecție sunt litere moarte pe hârtie? De ce nu există finanțare adecvată a protecției și implementare – decât ca o caricaturală fațadă, dar există oricâți bani pentru exploatări și distrugeri ale naturii în toate felurile posibile? Pentru că e mafie-statală. Și nimeni nu i se poate opune, decât riscându-și viața. De aia.

 

Dacă te învârți puțin printre senatori, deputați, bancheri, oameni de afaceri, șefi din diferite structuri ale administrației… constați fără surprindere cam cât de mulți dintre ei sunt vânători. Au o pasiune pentru a ucide. Le place să omoare, ca hobby.  Deja din start ai un semn cam nefast pentru protecția naturii, dacă atât de mulți din structurile decizionale sunt ucigași pasionați. Și nu auzi că e pasionat careva de studierea sau protecția naturii… niciunul. Niciunul. Din start ai o mare problemă de abordare… și o prăpastie de netrecut spre protecție și conservare. Cred că nu te miră că o țară unde acești braconieri fac legea, nu prea mai are animale sălbatice vii, vizibile prin peisaje.

 

Când constați cam câți kilometri trebuie să parcurgi ca să vezi măcar un iepure sălbatic sau o căprioară, de cerb să nici nu zic… conștientizezi că ai de a face cu un genocid în derulare, la nivelul peisajului. Inclusiv în interiorul „ariilor protejate”, în vasta majoritate a cazurilor – situația faunei sălbatice este absolut dramatică. Adică, aproape că nu vezi animale mari, au fost ucise la grămadă. Dacă pui în calcul procentul uriaș al vânătorilor din Parlament, tot felul de parveniți agramați – târâturi fecaloide de o incultură incredibilă… îți dai seama că problema este de facto nerezolvabilă. Braconierii-vânători, în cârdășie cu structurile statale care ar trebui să stopeze agresiunea… au ajuns să distrugă populațiile animalelor sălbatice, să le aducă foarte aproape de extincție locală și regională. Cum poți să îi zici fenomenului? Holocaustul Animalelor Sălbatice Mari?

 

E greu de definit câte căprioare ar trebui să fie; la fel, e greu de zis câte sunt. Dar poți să îți faci măcar niște impresii. Hai să presupunem că o căprioară sau un căprior are nevoie de circa 10 hectare de habitat pentru a avea condițiile de existență asigurate. Pe un pătrat de 1 km X 1 km cu păduri, tufe, poieni șamd… îți poți imagina să trăiască lejer 10 căprioare. La câte pare – peisajul din Munții Igniș plus dealurile de la periferia acestuia, văile cu păduri, tufărișuri și poieni… zona pare destul de aproape de perfecțiune din punctul de vedere al necesităților ecologice ale acestei specii.

 

Între Sighet și Baia Mare, în linie aeriană sunt 23 km (65 pe șosea); dacă iei în calcul marele Platou Vulcanic Igniș și versanții acestuia, de la vest la est ai cam 40 km, iar de la nord la sud ai cam 25 km, adică 1.000 kilometri pătrați sau 100.000 hectare. Ai aici o suprafață relativ sălbatică, fără localități, cea mai mare arie ne-antropizată de pe teritoriul țării. Dacă un exemplar are nevoie de circa 10 hectare, teoretic acest teritoriu ar putea să susțină circa 10.000 de căprioare. La deplasări în teren, poți traversa această zonă prin mijlocul ei fără să vezi măcar un exemplar, alteori vezi una, sau 2-3, dar niciodată nu vezi cu zecile sau sutele. Dacă ești optimist, poți să presupui că în aria respectivă există poate 100, eventual maxim câteva sute, ascunse prin zone mai neumblate, trăind retrase din fața oamenilor… iar dintre ele tu ai ocazia să vezi când și unde, câte un exemplar sau două. Dacă ești pesimist, nu ai siguranța că există măcar 100, braconate și vânate fără milă… pe suprafața care eventual ar putea să aibă și 10.000 de exemplare. Deci, e posibil să ai doar pe la 1% din ceea ce putea să fie.

 

Este oare revoltător ca până și în interiorul Parcurilor Naționale să fie absolut legal ca pădurea să fie tăiată la ras chiar și pe lângă traseele turistice? Este acesta un semn clar al agresiunii nelimitate asupra biodiversității, asupra esteticii și o violare a bunului-simț din toate direcțiile? Simți aici că legea/ legalitatea este dată de niște foi pe care au fost scrise mârșăviile juntelor/ huntelor mafiote aflate la putere?

 

Modul în care sunt administrate ariile protejate… toate parcurile naționale și naturale, rezervațiile biosferei, rezervațiile naturale și siturile Natura 2000… ar trebuie să se bazeze pe o gândire naturalistică, biologică, ecologică. Să nu fie jăcmănite cu drujbe, TAF-uri, umplute cu microhidrocentrale, să nu colcăie de vânători. Faptul că aceste “arii protejate” sunt acum forme fără fond în multe cazuri, căsăpite în fel și chip, prezentând variate catastrofe peisagistice de îți este rușine să treci prin ele… este rezultatul situației că trăim în statul criminal mafiotizat până în vârf, până în miezul structurilor de putere. Din păcate, ai de a face cu un stat criminal, în cel mai dur înțeles al cuvântului. Realist vorbind, nu te puteai aștepta la altceva, dacă îți amintești spre exemplu de situația când armata a ieșit în orașe să împuște oamenii, fetele, băieții, copiii, bătrânii… când nu era vorba de stejari și urși, ci de noi.

 

În fața mafiei-statale, cea care are la cheremul ei deciziile politice și toate structurile de forță ale statului-mafiotizat, îți dai seama că nu au șansă nici pădurile, nici sălbăticiunile și nici „ariile protejate”. Iar dacă faci prea detaliate analize, dacă ajungi să interferezi cu interesele criminale la un nivel care să devină deranjant pentru ei, îți dai seama că te expui rău de tot. Adică, poți ajunge braconat, defrișat… pentru că de partea naturii, de partea protecției, nu ai nici un fel de structură sau forță semnificativă, care să îți fie aliată. Situația asta nu e o noutate, așa era și atunci când a fost ras versantul maramureșean al Parcului Național Munții Rodnei  – Rezervație a Biosferei, când caprele negre din acest parc au fost aduse din nou pe muchia extincției. Când erau căsăpite rând pe rând pădurile – la nivel de peisaj – pe Valea Vaser în Parcul Natural Munții Maramureșului, Parcul Natural Apuseni, Parcul Național Piatra Craiului șamd. Te poți întreba, ce au făcut în acest timp autoritățile statului? Tot felul de acțiuni mafiote și campanii electorale din ce defrișări au fost finanțate? Cred că bănuiești răspunsul. Nu?

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Silvici contra Naturii | 33 comentarii

44 de ani

dsc_1424xxxx

 

Te trezești și constați că ai 44 de ani. Bună glumă. E bine că afară e soare: pe Gutin mai spre după-masă ar putea să fie făcute niște filmări și fotografii așa cum nu au fost realizate niciodată, de nimeni; când ultimele raze vor atinge pădurile și crestele stâncoase; știință, artă, joacă aproape copilărească, habar nu am ce este predominant, dar știu cum se face să rezulte ceva frumos și interesant și să îmi și placă. Subiectul acesta al vârstei este destul de sensibil, nu doar la fete/ femei… ci și la bărbați. Când eram copil, dacă auzeam de unul că are 44 de ani, mi se părea cvasi-mathusalemic, nici nu îmi puteam imagina cât de tânăr poate să fie în suflet, în dorințe, în vise și speranțe. Sau cât de bătrân. Atunci părea că unul care a trăit atât ar putea să zică merci. Bine, cu trecerea anilor se schimbă perspectivele, prioritățile, dar important este să rămâi viu sufletește nu doar fizic. Să păstrezi curiozitatea aceea nativă a copilului, care vrea să vadă ce este dincolo de gard, care vrea să intre în pădure, să pună mâna pe țestoasă, să zboare cu zmeul. Copilul care vrea să meargă cu barca pe lac, pe râu, pe mare. Copilul acela din noi care se trezește și vrea o bicicletă nouă… poate cu 250 de cai-putere. Din acest punct de vedere, viața are atractivitate până păstrezi acea copilărească atracție față de Lume, față de fluturii coada rândunicii, care zboară, splendizi, galbeni cu negru.

 

Mă întreb, ce anume apreciam eu la oamenii care mie îmi păreau mulțumiți de viața lor… poate chiar fericiți. Din start este vorba în primul rând de oameni apropiați de natură. Faptul că la orice vârstă, până și la peste 80 de ani, ornitologul din Maramureș este interesat de situația din teren, de dinamica populațiilor din cine știe câte specii – este un succes în sine, o realizare. Speologul prin excelență, la 80 de ani avea chef să coboare în peșteri ale Apusenilor, iar dacă avea ocazia era dispus să plece oricând în Antarctida. Botanistul de 80 de ani, parcă primea aripi când știa că se apropie de un tinov la mama naibii pe culmea Carpaților, unde spera că poate mai persistă ceva populație relictară a unei specii – care pentru el avea semnificație. Să vezi cum herpetologul povestește detalii despre un exemplar mare de balaur prins prin Dobrogea, sau o anume șopârlă cu spatele cărămiziu… văzută în urmă cu 70 de ani. Să privești ihtiologul bătrân de 80 de ani cum se bagă în apă și cum e fericit că a văzut ceva caractere morfologice de diferențiere a unui taxon… ceva pește care pentru alții este zero. Lepidopterologul de peste 80 de ani, după simpozion iese cu participanții prin “zonele lui” și povestește cu iubire despre aspecte nebănuite, zeci și sute de secrete ale viului sălbatic. Interesant este că la toți acești oameni nu percepi nici o secundă un fel de sictir, sațietate, scârbă… ci au o imensă iubire față de viață, păstrarea activității intelectuale efervescente și umanism așa cum nu găsești la alții. Chiar și după lupte multe pierdute, se vede în ochii lor fericirea.

 

Dacă privesc în urmă la anii trecuți, consider că cea mai bună decizie a fost să mă preocup de ceea ce îmi place, adică de natură/ biologie/ fotografie (iar mai recent filmare). Sigur au fost și nenumărate situații dure, uneori jalnice & penibile… dar cred că era imposibil să fie totul perfect; oricum, mizeriile de toate felurile produse de contextul nostru uman au fost compensate foarte bine de atât de multe oportunități de a vedea Lumea… din lacuri și mlaștini deltaice cu pești și broaște, bălți cu limicole de toate felurile, în peșteri… lilieci în colonii de nu îți venea să crezi. Scolopendre și stepe, dealuri, oricât de multe salamandre și tritoni, acvile și fluturi de noapte, cerbi, capre negre și păduri răcoroase în creierii munților. Și au fost și călătorii în zone exotice multe, cu varani și elefanți, lei, antilope, maimuțe, liane, recife de corali, nenumărați raci și crabi, scorpioni, ursi grizzly și elani, bizoni, reni, ibecși și crocodili. Și au fost sute de simpozioane, congrese și conferințe, discuții înălțătoare cu o parte a celor mai luminate minți umane care se ocupă de acest domeniu. Orice altă variantă, orice recunoaștere socială și financiară… nu aveau cum să compenseze pierderea reprezentată de a face altceva decât ceea ce îți place pe bune. Banii nu pot să compenseze lipsa de timp.  Dacă iubești un domeniu… și constați că ai o viață, pur și simplu nu poți lua în calcul altă variantă.

 

Desigur, e important să ai bani. Dar, depinde cu ce sacrificii. Câte înjosiri, câte lupte birocratice, câte momente de tăcere când nu ai cum să comentezi… câtă supunere în fața șefilor, câtă durere. Să îl asculți pe careva cretin-incult cum urlă, fără să aibă nici un fel de dreptate, dar să nu ai cum să ripostezi din cauze ierarhice. Să te situezi permanent la cheremul lor, să ajungi acasă stresat și trist… și nimeni să nu știe prin câte mizerii ai de trecut zi de zi… mâine și poimâine și tot așa. Să vezi că sistemul este atât de putred, atât de nedrept, plin de nepotisme și pupincurisme, plin de lingușeală și de jeg politic până în tavan. Te poți întreba, pentru câți bani pot să te închirieze, să te streseze, să te violeze în fel și chip, să ajungi sluga cuiva? Față de toate acestea, este minunată libertatea, chiar dacă mai riscantă și mai slab-plătită. Îți permite să păstrezi măcar un minim de decență și demnitate.

 

Impresia mea este că nimic nu putea compensa inexistența turelor prin peșterile Apusenilor – cu inegalabilul Profesor Viehmann; a serilor petrecute prin cabane, cu povestiri despre explorări și exploratori, despre expediții riscante în lumi unde intelectul uman nu a ajuns încă. Nimic nu putea să compenseze lipsa taberelor de inelare de la Histria – cu Peter Weber, sau ale celor de la Sumony, cu Bank László – ocazii cu care îți treceau prin mâini mii și mii de păsări. Adică, oricât de mulți bani “ai produce”, nimic nu “se pune” cu zăganul care se luptă cu acvila de munte undeva în Gran Paradisso – deasupra Alpilor. Sau cu turele din Caucaz ori cele din Munții Stâncoși, cu apele pline de somoni roșii care urcă pe râu – plus discuțiile cu oameni din triburi de amerindieni. Sau răsăritul de soare pe apele negre din Marea Chinei de Sud… și primele lumini care apar pe insule. Japonia, India, Thailanda, Coreea de Sud, Kazahstan… Azerbaidjan… culturi diferite, peisaje, plante, sălbăticiuni, senzații tari. Și cam câți bani ar compensa să nu ai timp să stai destul prin preajma pelicanilor? Sau să privești stolurile de flamingi cum se lasă pe apă, undeva prin Camargue. Multe realități sau lipsa lor… nu pot avea echivalent în bani. Care era suma care să merite să stai în timpul acesta la un birou plin cu acte, mormane de hârtie, cu ștampila rotundă pe colțul dreapta-sus?

 

Privind deceniile care au trecut, senzația generală este că a fost rezonabil de bine – la nivel personal. Mai ales dacă iei în calcul condițiile. Național-comunismul ca dezastru total, mizeria postcomunistă securistoid-mafiotă, imensul putregai economico-social anti-intelectualist, anti-științific, jegoșeniea medievală în care se zbate societatea. În asemenea condiții, cam care erau speranțele realiste? Ai învățat pe pielea ta cum este „hoping the best but expecting the worst”. Până și când părea că o să fie mai bine, că se termină dictatura, că ajungem parte din uniunea europeană… nu dura mult să constați că ai ajuns din lac în puț. Evident că nu putea să fie bine totul, ci au fost nenumărate nereușite și situații aberante. Au fost și supra-reușite, aproape că ai zice ocazii-nemeritate. Între cele două extreme a existat foarte multă muncă, mai concret zilnică preocupare cu natura/ biologia/ ecologia, timp de decenii. O dăruire sinceră, totală și cumva… salvatoare. Ceva ce să dea sens. Ceva ce să te facă să ai chef să te trezești, să ieși din casă, să trăiești, să respiri aerul mlaștinilor și cel al munților.

 

Sigur că nu mai urci în arbori la zeci de metri înălțime, neasigurat, la cuibul de corb sau de șorecar, și nici nu te arunci în apă să prinzi șarpele care înoată liber. Îți trebuie preocupări reajustate, dar în esență nimic nu te limitează ca ele să fie și mai tari, și mai interesante. Culmea este că se poate să fie zile și mai perfecte și calme și pline de senzații tari – cu adrenalina de care ai nevoie, aproape și departe, pe Gutin sau prin păduri tropicale cu vulpi zburătoare și mări cu pești strălucitori incredibil de faini. E bine că în civilizația de tip vestic oamenii își trăiesc viața la un mod mai plenar. Adică, după excesele și furtunile violente ale tinereții, nu toți bat în retragere – ci chiar există destui care vor să trăiască acele chestii pe care nu le-au experimentat în tinerețe. Le vin idei care mai de care. Nu toți se rezumă la distracții banale cu alcoolisme ieftine, ci unii ajung să sară cu parașuta din avion… nu la modul metaforic. Cel mai important element este că se vede pe mulți că au chef de viață. Deși au trecut de tinerețe, ei pot să aibă mai multă vigurozitate decât tinerii prinși în mlaștinile emo, inapți de a lua de coarne orice fel de taur, răpuși de orice adiere. E o mare ciudățenie să constați că există oameni non-tineri care prin atitudine și stil au în ei o vigurozitate și o deschidere mult mai mare decât junii înglodați în marasmul postmodernismului.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în umane | 12 comentarii

Eco-GIS pe Valea Ronișoara

Cum se naște un proiect fain?

 

  1. De gândit ce aspecte eco din Valea Ronișoara pot să fie relevant-transpuse în GIS. Pe baza expertizei acumulate, pe baza cunoașterii terenului, pe bază de creativitate: de conturat ideea, de gândit coerent fenomenul de la un capăt la altul în liniile lui mari, care este sensul, cum se poate face, structura de rezistență, linii directoare, USP (unique selling point). Gândit pe 10 ani, primul an de teste, apoi scriere de proiect, finanțare, updatat și finisat pe tot felul de aspecte: dezvoltarea de cercetări care să producă poate 100 de lucrări științifice bazate pe metodologie și rigurozitate clară.

 

  1. De definit clar cine ce face. În contextul acestei inițiative din start este nevoie de minim două persoane care să fie destul de OK – fiecare pe partea lui. Și e nevoie de o bună colaborare. Partea mea este cea de concept și ecologie, partea lui Petre (dr. Petre Măran) este expertiza GIS și pasiunea pentru GIS. De discutat concret cum și ce trebuie să reiasă, ce vrei să se vadă, Petre să facă toată partea de GIS la mod creativ.

 

  1. De făcut pașii inițiali din pasiune, pentru a avea o bază de pornire serioasă: fără grabă, dar… cu stil și forță. Fiecare nou pas să fie creator de nouă abordare, să spargă tiparele banalului. Digitizarea suprafețelor, trasarea limitelor bazinului hidrografic, modele de elevație, hărți a pantelor, analize pe suprafețe de pădure, pășuni, terenuri arabile, locuire, drumuri, cursuri de ape, zone umede, posibilități de dezvoltare eco-turistică, aspecte naturalistice, habitate, dimensiuni populaționale, specii de interes pentru cercetare și protecție șamd.

 

  1. De obținut finanțare adecvată… și implementat proiectul. Implicați diferiți alți oameni, cercetători șamd. De creat un model care „să spargă fața”… prin utilitate și spectaculozitate. Create alte și alte proiecte pe aceeași zonă, cu detaliere și abordări noi, consecvente. Gândirea pe bază de bazin hidrografic are avantajul că nu depinde de schimbări administrative, de tăierea pădurii, sau lărgirea ariei protejate…. Ci rămâne o bază ideatică solidă pe termen nedefinit.

 

  1. De abordat alte suprafețe, sau zone mai mari, sau proiecte mai mari… prin upscaling.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Zboruri albe peste Valea Ronișoara

Iarna se conturează foarte bine caracterele generale ale peisajului. Pe fondul alb care acoperă zonele înierbate se desenează perfect fiecare tufă, fiecare arbore, orice construcție, gard, fiecare claie de fân. Incredibil cât de perfect se vede. Te uiți la poze făcute din cer și bei un nectar,… și vezi interrelații, patternuri peisagistice care nu au mai fost analizate de nimeni. Este un fel de ecologie de secol 21, permisă de tehnologiile care au adus totalmente altă perspectivă decât cele troglodite sau lipite de pământ. E ceva înălțător în toată viziunea asta de sus.

Ronișoara are un bazin oarecum diferit de cel al altor ape din Maramureș… în sensul că nu are un sector montan. Alte cursuri care să aibă zeci de kilometri de la izvoare până la vărsare… au sectoarele lor montane, așa cum este în cazul văilor Săpânța, Mara, Cosău, Iza, Vișeu, Ruscova, de valea Vaser să nici nu mai zic. Din acest punct de vedere, bazinul Ronișoara este cel mai depresionar dintre văile maramureșene, non-montan prin excelență. Dar până și așa – fără munte – aria deține destule valori naturalistice, peisagistice care să o facă o destinație atractivă, interesantă.

 

DCIM100MEDIADJI_0076.JPGDCIM100MEDIADJI_0081.JPGDCIM100MEDIADJI_0086.JPGDCIM100MEDIADJI_0098.JPGDCIM100MEDIADJI_0141.JPGDCIM100MEDIADJI_0151.JPG

Din punct de vedere peisagistic pare neverosimil de frumos ceea ce se vede de sus. Dacă schimbi perspectiva asupra zonei, și nu te mai strecori cu mașina pe șoseaua ce trece prin pădure, ci vezi de sus de la 500 de metri deasupra copacilor cum arată landșaftul… ai o poveste totalmente nouă. Din mijlocul pădurii nu ai cum să estimezi unde este cel mai înalt punct din împrejurimi… pe culmea Dealurilor Maramureșului, cele care despart bazinul Vișeului de bazinul Izei. Totodată, nu ai cum să percepi dacă prin pădure există zone tăiate, sau se menține destul de compactă… dar dacă privești de sus se vede fiecare arbore. Și se vede și fiecare arbore – lipsă. Naturalistul, și orice om ce păstrează încă un fel de suflet, are senzația de plăcere să constate că mai există locuri unde pădurea nu este ciopârțită. Aceste zone evident că nu sunt enorme, dar măcar ai posibilitatea să faci câteva cadre despre integritatea locală cvasi-naturală… adică despre un peisaj silvatic ce nu a fost agresat la modul vizibil în timpurile foarte recente. Șoseaua ce trece printre arbori arată acceptabil, chiar oferă o senzație plăcută: deși locul este accesibil, el nu a fost (încă) devastat.

DCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0031.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPGDCIM100MEDIADJI_0056.JPGDCIM100MEDIADJI_0043.JPGDCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0005.JPGDCIM100MEDIADJI_0065.JPG

Localitatea Coștiui este situată într-un sub-bazin al Ronișoarei, înconjurată de dealuri joase, dispuse ca o potcoavă. Mai ales dealurile dinspre sud de localitate au păduri destul de consistente, dar ceva fragmente de păduri se mai păstrează și pe culmile dealurilor dinspre vest și nord. Minele de sare care au existat aici, prin prăbușirea unora dintre săli au dus la formarea unui mare lac salin, dar prăbușirile ulterioare ale unor versanți au dus la colmatarea aproape completă a cuvetei lacustre. Acum apare evident în peisaj locul de unde prăbușirile au dislocat mari cantități de roci, lăsând „răni” sub formă de prăpastie. Se vede bine și relieful haotic rezultat din prăbușirile minelor, alunecările de teren, acumulări de sedimente aduse de pe versanți, formarea de zone lacustre, mlăștinoase, tufărișuri șamd. Adică, ai un relief rezultat din combinația intervențiilor antropice (extragere de sare) și a fenomenelor declanșate de instabilitate. Dacă te uiți de sus, poți doar spera ca unele mine de sare încă neprăbușite… să nu fie situate sub aliniamentele de case. Bănuiesc că trebuie să existe pe undeva o hartă a lor.

DCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0012.JPGDCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0007.JPGDCIM100MEDIADJI_0006.JPGDCIM100MEDIADJI_0005.JPGDCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0019.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0016.JPGDCIM100MEDIADJI_0035.JPGDCIM100MEDIADJI_0040.JPGDCIM100MEDIADJI_0044.JPGDCIM100MEDIADJI_0046.JPG

În zona de nord-nord-est a bazinului Ronișoara se constată existența unor întinse terenuri înierbate, parcele de fânațe; acestea pot avea ici-acolo aliniamente de tufe și ici-acolo câțiva copaci. În zonele mai joase, mai aproape de firul văii, unde terenul este orizontalizat în lunca inundabilă, o parte este utilizată ca teren arabil, unde se cultivă porumb, dovleci, păstăi șamd. De sus se vede la perfecție traseul fostei mocănițe Sighet-Coștiui, acum un drum rural banal. Îți poți imagina cam ce plăcută trebuia să fie o călătorie cu trenulețul, prin acest peisaj de poveste. Doar că totul a fost distrus. A mai rămas terasamentul, câteva poduri cu structură metalică în locurile unde traseul căii ferate traversa apele Ronișoarei… și a rămas ideea că a existat. Când îți imaginezi ce splendoare putea să fie mocănița pe valea Ronișoara, se conturează senzația că dacă nu era desființată de oligofreni… acum putea să fie cea mai mare atracție a acestei zone, ceva care să impulsioneze dezvoltarea turismului… eco-turismului. Doar că nu ai cu cine.

DCIM100MEDIADJI_0054.JPGDCIM100MEDIADJI_0055.JPGDCIM100MEDIADJI_0056.JPGDCIM100MEDIADJI_0057.JPGDCIM100MEDIADJI_0059.JPGDCIM100MEDIADJI_0060.JPGDCIM100MEDIADJI_0061.JPGDCIM100MEDIADJI_0064.JPGDCIM100MEDIADJI_0065.JPGDCIM100MEDIADJI_0066.JPGDCIM100MEDIADJI_0072.JPGDCIM100MEDIADJI_0075.JPG

În zona central-estică a bazinului Ronișoara de sus se văd bine culmile care despart diferite sub-bazine, terenuri înierbate (fânațe, pășuni), zone presărate cu livezi bătrâne. Spre sud și spre est se văd mai departe zonele cu pădure, iar mai aproape apar cele două localități, Rona de Sus și Rona de Jos. Iluminate cu ultimele raze de soare de la apus, în nuanțe roz și vineții, dau senzații de peisaje selenare, sau idilice locuri în care ai dori să îți găsești fericirea.

DCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0005.JPGDCIM100MEDIADJI_0006.JPGDCIM100MEDIADJI_0008.JPGDCIM100MEDIADJI_0009.JPGDCIM100MEDIADJI_0019.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPGDCIM100MEDIADJI_0034.JPGDCIM100MEDIADJI_0060.JPGDCIM100MEDIADJI_0065.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0075.JPGDCIM100MEDIADJI_0027.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0037.JPG

În zona sud-vestică a bazinului, pe interfluviu dintre Valea Ronișoarei și Valea Stejarului, constați existența unor păduri frumoase. Evident că există și zone marginale puternic agresate, dar cât să faci câteva cadre care să arate cam ce splendid ar putea să arate peisajul natural… mai ai ocazia. Se văd și livezi bătrâne, tufărișuri, precum și gospodării mai mult sau mai puțin izolate, așa cum există în multe zone despădurite ale bazinului.

DCIM100MEDIADJI_0083.JPGDCIM100MEDIADJI_0088.JPGDCIM100MEDIADJI_0089.JPGDCIM100MEDIADJI_0092.JPGDCIM100MEDIADJI_0093.JPGDCIM100MEDIADJI_0094.JPGDCIM100MEDIADJI_0097.JPGDCIM100MEDIADJI_0098.JPGDCIM100MEDIADJI_0101.JPGDCIM100MEDIADJI_0104.JPG

Privit de sus peisajul aflat în zona Muzeul Satului arată ca un mozaic de fâșii de pădure pe ariile mai înalte ale dealurilor sau pe versanții abrupți, tufărișuri, zone înierbate (fânațe și pășuni), terenuri arabile, gospodării, drumuri șamd. Se vede traseul meandrat al cursului Ronișoarei… care pe maluri are arbori și tufărișuri; în zare se pierde undeva spre vest, în locul de vărsare a apelor în râul Iza.

DCIM100MEDIADJI_0073.JPGDCIM100MEDIADJI_0078.JPGDCIM100MEDIADJI_0079.JPGDCIM100MEDIADJI_0080.JPGDCIM100MEDIADJI_0084.JPGDCIM100MEDIADJI_0087.JPGDCIM100MEDIADJI_0129.JPGDCIM100MEDIADJI_0137.JPG

Ronișoara se varsă în Iza undeva între Sighet și Vadu Izei. Se poate remarca ușor locul de vărsare, existând un traseu sinuos-meandrat al apelor plus vegetație arborescentă și tufăriș, un adevărat coridor ecologic. În acest peisaj evident că atenția este atrasă de cursul râului Iza, care șerpuiește la baza dealurilor. Când vezi apele râului Iza, aproape că nici nu bagi în seamă cursul nesemnificativ peisagistic al sectorului Ronișoarei aproape de zona de vărsare. Parcă e neverosimil că Ronișoara adună ape din atât de mare suprafață, începând de la pădurile de pe Hera până la Sighet… și totuși este un fir de apă aproape nesemnificativ… când îl compari cu Iza. La zona de vărsare, de sus privit, ai zice că e o apă care nu are nici un nume.

DCIM100MEDIADJI_0138.JPGDCIM100MEDIADJI_0158.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

to share or not to share?

Publicat în Zboruri prin Maramures | 2 comentarii

Corbii Albi

 

4 februarie 2017. Azi am fost contactat de la redacția Corbii Albi și invitat să scriu săptămânal un text care să apară pe acest portal. Am acceptat.

 

În trecut am mai citit când și când câte un articol apărut pe Corbii Albi… dar acum mă gândesc să le analizez mai sistematic, să văd care este atmosfera locurilor și stilurilor.

 

„(…) activitatea lor adesea se ridică – ca şi corbii albi – deasupra nivelului jurnalismului de calitate, ajungând la poalele socialului, la porţile societăţii civile.” http://corbiialbi.ro/index.php/corbii-albi/

 

Dsida Jenő

„Şi binecuvântaţi fie băieţii blonzi

care în lumina torenţială din martie

pe un câmp părăsit

se vor juca

cu oasele mele.”

http://corbiialbi.ro/index.php/contact/53-o-lum-nare-pentru-strada-dsida/

 

„Orice, orice, numai ungur nu, blestemată să fii!”

http://corbiialbi.ro/index.php/calimara/938-8222-orice-orice-numai-ungur-nu-blestemata-sa-fii-quot/

 

O să fie puse aici câteva aspecte care par mai ieșite din comun… mai ales dacă îmi va place ceea ce văd și voi aloca timp pentru ele.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 2 comentarii

Mafia Roșie și sistemul imunitar

Văd că e puțin circ. Așa cum politrucul Iohannis și-a tras “guvernul lui” – pe chipul și asemănarea lui, cam tarat și lipsit de boașe, acum a venit rândul pentru Mafia Roșie – și-au făcut și ei un guvern de imbecili. Au astfel reprezentare gloatele de țărănoi, tractoriștii, minerii, toate șleahtele de putori-inculte adunate sub sloganul “noi muncim noi nu gândim”, ăștia cu ciomagul care te ucideau pe stradă dacă aveai barbă… că însemna că ești student și nu e nevoie de tine.

Acum în 2017 cred că nimeni nu poate nega că există multe tâmpenii în legile aflate în vigoare, nenumărate cretinisme, absurdități de toate felurile… și că acesta este un motiv pentru care aplicarea lor directă ar însemna o ciudățenie extraordinară. Pe baza legilor aberante ar putea să fie arestat tot guvernul, tot parlamentul și toți oamenii din administrații publice, plus toți de la toate instituțiile guvernamentale (bine, poate că ar rămâne liberi 2-3 portari și fochiști). Inclusiv pe toți procurorii și judecătorii ai putea să îi arestezi, nu ar mai rămâne nimeni afară. Totodată, cred că este evident că justiția a fost și a rămas parte a sistemului statal mafiotizat, care produce dosare și condamnări ca parte a răfuielilor politice. Chiar dacă justiția nu are menirea să facă dreptate-absolută ci mai mult să aplice legile… totuși prin aplicarea absolut discreționară, prin nedreptăți strigătoare la cer… au ajuns să decredibilizeze tot sistemul. Combinații între 1. servicii secrete evident mafiotizate și aflate în afara oricărui control democratic și 2. mafii-justițiare au creat un amalgam în care a mai avea încredere în orice fel de informații venite dinspre sistem pare o extraordinară naivitate. Era evident nevoie de niște schimbări, corecții… dar când acestea se întâmplă noaptea pe furiș și când ai o impresie formată despre cei care fac “ajustările”… îți dai seama că e foarte greu să presupui onestitate în motivația lor. De fapt, constați că se luptă între ele diferite mafii, diferite cancere… care toate își văd prioritar propriile interese chiar distructive… totalmente indiferente la interesele societății sau ale oamenilor obișnuiți… cei de pe stradă.

Evident ca pușcăriile sunt supra-aglomerate, că sunt înghesuiți în ele tot felul de oameni – inclusiv foarte mulți care nu ar avea ce căuta acolo. Tot felul de babe care au furat o pâine – variate chestii minore; sunt mulți bolnavi de cancer, bătrâni care nu vor avea cum să mai iasă, femei care sunt așteptate acasă de copiii mici. Dacă era vorba de grațierea acestora, nimeni nu comenta. Doar că îți dai seama că mafioții-politici nu dau doi bani pe sărmanii din pușcării, pe oamenii obișnuiți ajunși acolo conjunctural, pe babele care au furat de foame o pâine neagră. Oricum, și jegul numit justiție este o structură criminală, dacă a avut bestialitatea să închidă astfel de babe în pușcărie. Atât de criminal este sistemul, că dispar păduri pe zeci de mii de hectare sau sute de mii… și nimeni nu are probleme – cei care au furat organizat cu miile de camioane, dar taie un boșorog o cioată uscată… și este marele criminal condamnat la închisoare cu executare. Un asemenea sistem evident că este revoltător.

Dacă se făceau corecții cu aceste probleme, cred că puteau să primească doar aplauze. Doar că percepția publică este că o mafie grețoasă – jigodii de cea mai joasă speță – au schimbat legea care îi putea ține puțin în frâu. Pe timp de noapte, cancerul a tras o ordonanță, urgent, care să facă viața mai ușoara în camorra, mai liber la jaf și șanse de metastaze de toate felurile. Au reușit să îi înjosească atât de mult pe oamenii din orașe, încât au ieșit în stradă, noaptea, pe frig cu zecile de mii și sutele de mii. Au ajuns să nu mai poată răbda să vadă că ei nu contează deloc, și nici bunul simț, și nici dreptatea, adevărul, speranța, nimic nu mai contează… doar șleahta de excremente care au pus mâna pe puterea politică, prin manipularea ordinară a uriașelor hoarde inculte și incapabile de gândire. Nici nu mai este vorba de a lupta pentru societate ci simți că te prinde o caracatiță care ajunge să te omoare… la nivel personal. E ca și cum cancerul își dă lui liber să facă metastaze. Și este un semn de normalitate ca societatea să nu suporte să se lase omorâtă… ci să lupte cu boala.

Ce este trist în toată treaba asta? Că ai pe de o parte o mafie roșie, puternică și agresivă ca un cancer. Iar dincolo ai o hoardă de tăntălăi, absolut lipsiți de orice vlagă. La recentele alegeri, cancerul a câștigat lejer, chiar și fără să se implice la modul serios în bătălie. Simțea el că dincolo e un putregai moale pe care o să îl umilească, cu nicușori și alinuțe firave intelectual. Singura putere politică aptă să fie o alternativă reală la ciuma roșie putea să fie liberalismul, doar că în vârf avea o fătucă inaptă, pusă acolo sub influența unui politruc care dădea meditații. Acum e la modă să ștergi pe jos cu mafiotul Dragnea și să îl ridici în slăvi pe politrucul Iohannis. Doar că rădăcina dezastrului politic actual… nu a apărut azi sau ieri. Și era previzibil ce o să urmeze. Și că nu vor exista soluții onorabile de a ieși din acest dezastru.

Văd că există o uriașă revărsare de durere și furie și scârbă față de persoanele aflate la vârful guvernării actuale și a principalului partid de guvernământ. O mică problemă este că acești oameni, sau mafioți, sunt în pozițiile respective pe baza câștigării alegerilor la un mod detașat. Iar pentru ca asta să se întâmple, a existat o contribuție semnificativă a unor gesturi: ifosele fără nici o bază a unui politruc ajuns președinte, care are 6case din meditații, modul în care a aruncat paltonul pe mașină, vacanțele și excursiile dezinvolte în tot felul de locuri exotice, tăcerea surdă și absurdă, neimplicarea în dezbaterile marilor probleme ale societății, indiferența enormă față de realitate, preocuparea de amenajările cotroceniste cu luxul clădirilor, gazon, pisici și altele asemenea; susținerea unei alinuțe banale la conducerea liberalilor; prima-doamnă preocupată de creațiile de modă, distinsă și de neatins, în timp ce colcăie durerea în realitatea socială. Totodată, au existat “contribuții frumoase” din partea unui fost ministru al agriculturii, apoi comisar european pe agricultură, apoi premier… versus realitatea dezastruoasă din agricultură; un fel de “zân” care spera să fie în continuare premier fără să se implice în lupta politică. Când vezi moaca celor care dețin puterea politică azi, trebuie să îți aduci aminte și de cauzele din care ei sunt fix acolo.

 

Oricum, e interesantă situația creată. Pe de o parte să câștigi alegerile cu un procentaj zdrobitor… pe baza 1. promisiunilor populiste și mai ales a 2. lipsei de vigurozitate a adversarilor… deci teoretic să ai o proaspătă susținere electorală. Pe de altă parte, rapid să dai jos blana de oaie și să se vadă monstruozitatea mafiotă în toată splendoarea ei. Ai avut tu susținere din partea multor babe surde, a unor inculți rurali mai mult sau mai puțin vii… dar nu se compară ca efect mediatic și societal cu uriașa revoltă a tinerilor care în zone urbane mici și mari ies cu sutele de mii să îți dea cu motanul prin gură. Seară de seară. E ceva să reușești să îi coalizezi pe toți tinerii împotriva ta. Oricât de mafiot ești pe la teleorman, cât se poate rezista la atâta revoltă și ură venită în valuri din toate direcțiile, inclusiv atenționări dure pe plan internațional. E și greu să retragi ordonanța, că pari un „pițiponc” speriat… iar mafioții pe care îi reprezinți te vor tranșa scurt pe doi. Adică, ești cumva blocat pe țeavă. Degeaba ai vile și piscine și ai câștigat alegerile și ai pus o slugă pe postul de prim-ministru, simți cum se îngroașă. Gratiile.

 

Iar ciudatul care e pe funcția de președinte, dacă crede că oamenii din stradă sunt „ai lui”… se înșală amarnic, din nou. Pentru că oamenii liberi nu sunt proprietatea nici unui politruc. Deja este o jignire imensă până și formularea asta… sau arată că nu ai creier. Trebuie să mai meargă la meditații. Și să vezi cum se diminuează cu timpul și cele 6 case. Ghinion, pas cu pas.

 

E ceață densă, plouă mărunt și e noroi… și un bătrân răpciugos trece împreună cu 4 câini de vai de mama lor. Realitatea din teren se potrivește la perfecție cu situația politică. Jalnică.

 

Structura fecaloidă numită guvern dă semne că se înmoaie puțin. Iar asta se percepe ca un fel de reușită a demonstranților tineri și educați. Doar că e ca la infecții bacteriene, nu te oprești cu antibioticele imediat ce nu te doare… că riști să facă forme de rezistență… să selectezi super-bacteria. Oricum, tratamentul a făcut ca în interiorul mafiei roșii să apară ceva fisuri… doar că până și așa caracatița este de oricâte ori mai structurată decât celelalte formațiuni politice… inexistente și inapte măcar de a se auto-guverna. Cred că cei care au văzut manifestările nicușorene sau lipsa celor liberale… simt că se scufundă de rușine… dacă acestea sunt „cealaltă opțiune”. Problema este că nu ai ce să pui în locul Mafiei, ai văzut și acum de ce a fost în stare opoziția… care de facto nu există. Este doar guvernarea fecaloidă și în rest un mare vid. Și uriașe mase inculte, și analfabeții și șmecherașii și foarte mulți câini vagabonzi pe stradă.

 

© dr. Peter Lengyel

PS. A fost demult un incendiu la Colectiv. Au fost ceva scandaluri în stradă și guvernul social-democrat a picat. Mafia Roșie să plece de la ciolan pentru un incendiu cu care nu avea de-a face? Mă uitam cu un dubiu mare… cum naiba să pice un guvern din cauza unui incendiu în ceva club? Ce treabă avea cu artificiile aprinse în interior, cu izolația, cu ușile de ieșire, cu extinctoarele? Parcă aveai mai mult senzația că Mafia Roșie știe: este strategic să te retragi, să lași loc opoziției să se erodeze și să se compromită la guvernare… iar peste un an să ieși ca Neprihănită Zână să insinuezi că tu ești varianta salvatoare… iar uriașele mase de fraieri cu mintea lor scurtă… să te creadă încă odată. A picat guvernul social democrat și au venit „tehnocrații” sau „guvernul meu” după cum zicea un politruc fără noimă aflat pe funcția de președinte. Toată “tehnocrația” a ajuns să se năruie rapid în tâmpenia ei fără vlagă, dând loc liber întoarcerii ușoare a Mafiei Roșii – care a reușit să îi spargă pe ceilalți la alegeri. Politrucul izolat pe un deal, avea șanse mari să devină o victimă, Puterea Roșie să micționeze pe el cu jet… dacă devenea prea deranjant. Așa singuratic pe un deal al Cotroceniului, cât timp rămâne un simplu tăntălău care umblă înțepat și reacționează vag la ceea ce se întâmplă… sistemul mafiot îl suportă ca pe un rău nesemnificativ cu care nu are sens să te deranjezi prea mult. În nesimțirea ei nemărginită, Cancerului Roșu nu mai avea nici o reținere de a face pe față șmecheriile care să îi deschidă calea spre jaf și mai mare. În toată schema asta cu potențial de scandal, politrucul Iohannis a simțit că are ocazia să ia o gură de aer, și bine a făcut. Doar că deja era foarte-foarte târziu. Degeaba urlă acum că sunt iceberguri prin apă, când deja vaporul este scufundat peste 50%.

PS2. Când văd atât de mulți oameni ieșiți în stradă… în piețe… și conflictele cu forțele de ordine… cumva îmi aduce aminte de 1989. Atunci când comuniștii… strămoșii și infiltrații puterii actuale… au scos în stradă și armata și au făcut ca soldații… niște băieți nevinovați… să tragă cu muniție de război în demonstranți la fel de nevinovați… să omoare la grămadă sute și mii de oameni, fete și băieți, copii, femei, bărbați, bătrâni și tineri… apoi să îi arunce în crematoriu sau în groapă. Adică, îți aduci aminte cu cine ai de a face, cu organele statului.

PS3. E fain că atunci când faci afirmații despre situația politică, unii o să se supere pentru cele zise despre „social-democrați”, alții o să se supere că îți aduci aminte de imbecilitățile unui politruc… nu o să fie prea multă fericire nici de o parte nici de alta. Dacă ești sincer până la capăt, reușești să îi superi pe toți.

Publicat în Politice | Lasă un comentariu