Ziua Apei – Interviu

21 de minute de discuții despre ape. Desigur, puteau să fie discutate și variate alte aspecte, de la poluarea cu nutrienți la eutrofizare, puteau să fie exprimate mai bine unele idei, dar nimic nu este perfect. Mai ales dacă este o discuție live… nemachiată.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Interviuri | Lasă un comentariu

Zboruri de primăvară la Botiza

E splendid pe aici, ca peste tot prin Maramureș. Cel puțin dacă privești formele de relief, peisajul în ansamblul lui, detaliile: dispunerea tufărișurilor, fânațelor, cursurilor de ape, aspectul prăbușirilor, formele pădurilor șamd. Splendid. Desigur, nu mă refer la zonele din imediata vecinătate a oamenilor, acolo unde îți poți închipui cam care sunt aspectele, mai mizerabile. Dar, oricum, dacă te îndepărtezi destul, de sus de tot nu se mai văd problemele mici de la nivelul oamenilor. De departe nu se vede nici un fel de durere.

DCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0036.JPGDCIM100MEDIADJI_0059.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPGDCIM100MEDIADJI_0032.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0053.JPGDCIM100MEDIADJI_0021.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPG

 

DCIM100MEDIADJI_0008.JPGDCIM100MEDIADJI_0007.JPGDCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPG

DCIM100MEDIADJI_0035.JPGDCIM100MEDIADJI_0036.JPGDCIM100MEDIADJI_0045.JPGDCIM100MEDIADJI_0047.JPGDCIM100MEDIADJI_0050.JPGDCIM100MEDIADJI_0056.JPGDCIM100MEDIADJI_0062.JPGDCIM100MEDIADJI_0058.JPGDCIM100MEDIADJI_0059.JPGDCIM100MEDIADJI_0060.JPGDCIM100MEDIADJI_0063.JPGDCIM100MEDIADJI_0064.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Maramures | 2 comentarii

Zboruri de primăvară la Strâmtura

E splendid să lași imaginația să zboare. Peste ape și dealuri, peste case ascunse pe unde nu duce nici un fel de drum. Adică, ai ocazia să descoperi locuri, patternuri, forme, aspecte de ansamblu și detalii așa cum nu ai avut ocazia, și așa cum ele nu au fost văzute niciodată, de nimeni. Îți dai seama ce sentiment ciudat este să mergi prin zone pe care le-ai vizitat de sute de ori, dar să poți să vezi locurile din totalmente alte unghiuri, să treci peste peisaj pe unde vrei. Să te apropii de chestiile care par mai interesante. Este o libertate a imaginației, a cercetării ecologice și a creativității artistice care nici nu se putea spera până nu demult. O astfel de abordare poate să crească eficiența ieșirilor în teren de sute de ori. La început, desigur că ești pe teren necunoscut… și ca un copil care deschide ochii, îți faci o primă imagine. Dar se poate reveni în lumini mai bune, când vântul nu este atât de agresiv, când poți să lucrezi la finețe, în liniște… pe abordarea subiectelor care au sens. Cred că îți dai seama cam ce potențial are o astfel de imaginație aflată în zbor. Mai mult decât se putea spera vreodată.

DCIM100MEDIADJI_0090.JPGDCIM100MEDIADJI_0091.JPGDCIM100MEDIADJI_0089.JPGDCIM100MEDIADJI_0094.JPGDCIM100MEDIADJI_0085.JPGDCIM100MEDIADJI_0084.JPGDCIM100MEDIADJI_0083.JPGDCIM100MEDIADJI_0073.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0066.JPGDCIM100MEDIADJI_0063.JPGDCIM100MEDIADJI_0062.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Zboruri de primăvara la Breb

Îmi pot imagina să privesc de sus locurile acestea, cu primăvara care apare. Cu atmosfera de martie, apoi prin aprilie și mai; pomii înflorind, peisajul devenind verde fresh, galbenul păpădiilor și albul lor, cețuri care se preling peste culmi, voaluri misterioase care se lasă în văi – ca niște uriașe amibe albicioase. Îmi pot imagina să am chef de ele. Îmi pot închipui să fotografiez și să filmez locurile acestea așa cum nu au fost văzute niciodată.

DCIM100MEDIADJI_0066.JPGDCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0005.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0022.JPGDCIM100MEDIADJI_0036.JPGDCIM100MEDIADJI_0033.JPGDCIM100MEDIADJI_0045.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPGDCIM100MEDIADJI_0054.JPGDCIM100MEDIADJI_0056.JPGDCIM100MEDIADJI_0062.JPGDCIM100MEDIADJI_0078.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Zboruri de primăvară pe Valea Ronișoara

Dispare zăpada, se topește de la o oră la alta… și este un fel de fericire. A fost destul timp rece, ghețuri, viscole și zăpezi ca în Siberia. Și este o plăcere să vezi că a venit primăvara. Ca o promisiune. Că o să fie bine.

DCIM100MEDIADJI_0031.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0028.JPG

O turmă de oi se prelinge peste câmpuri pustiite, peste fânațe și pășuni lipsite de verde, trece prin stuful de la marginea pârâului. Este interesant să vezi cum se răsfiră să pască din vegetația uscată, cum se adună, cum se înșiră în deplasare. Poți sesiza o estetică nebănuită a lor, așa împreună, toată turma. Și, îți dai seama că acest subiect poate să fie transpus în imagine eco-artistică, destul de ușor. Doar să ai ceva răbdare, ceva tact, ceva simț pentru a crea artă, nu doar mizerie.

DCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0009.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0017.JPGDCIM100MEDIADJI_0022.JPGDCIM100MEDIADJI_0038.JPGDCIM100MEDIADJI_0034.JPG

La început de primăvară, imediat după topirea zăpezilor, peisajul este tern, lipsit de culori bombastice. Pădure fără frunze, iarba încă neînverzită. Un pastel, destul de sobru mai ales dacă cerul e acoperit de nori, iar landșaftul nu are atingerea unor lumini speciale. Cu toate acestea, este ceva plăcut în forme și nuanțe, habitate mozaicate; îți poți imagina pițigoii și șoarecii de pădure, hermelinele care se strecoară printre tufe. Și primele flori mov, galbene, albe. Deși destul de lipsit de spectaculozitate, locul acesta banal de pe dealuri în lumini fade are în el o naturalețe și o sinceritate de aceea care durează pe termen nedefinit. Adică, nu este un miracol pentru 3 minute la răsărit de soare. Are o frumusețe mai non-temporară. Merită oare să faci imagine naturalistică atunci când locul nu este în momentele lui perfecte? Adică, așa, mai șubrezit și mai răpciugos din punct de vedere al (im)perfecțiunilor, cum este el în mare parte a timpului? Este interesantă întrebarea… Trebuie să redai doar momente de excelență, de superbie, idilice, romantice, dureros de frumoase? Sau intră în zona de acoperire și secvențe de non-extravagantza?

În privința stilului de fotografiere sau de filmare, se simte cum timpurile noi ridică standardele, extraordinar de mult. O imagine care tehnic (și compozițional-artistic?) în urmă cu 20 de ani părea OK, acum din start este rebut. Sub o asemenea presiune evolutivă, atât a tehnicii hiper-performante cât și a pretențiilor… din timp în timp este nevoie de ceva nou, ca viziune, ca abordare, o restructurare. Dacă rămâi la stilul care era cândva OK… dar azi nu mai e, dai impresia că ești o fosilă vie, un fel de hatteria sau latimeria (și nu prea îți poți permite). Chiar dacă ai conturat un stil destul de fain de eco-imagine, după o vreme el se banalizează, devine redundant și previzibil. Inevitabil, trebuie să primească o nouă doză de ceva, nedescoperit și inimitabil. E o schimbare cu mari beneficii și pentru tine, că dacă ai senzația de plafonare, nu prea ai multă fericire. Te poți întreba, oare ce naiba făcea Ansel Adams, dacă trăia aici, azi?

DCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0014.JPG

Deși pare o vale destul de liniștită, fără mari probleme de abordare, să nu ai impresia greșită că este chiar ușor să ajungi unde vrei, să faci imaginile care contează. O simplă revărsare a apelor peste “drum” și deja ai niște noroaie crunte, în care te afunzi, 4X4, cât ai zice Ronișoara. Când ajungi în zonele bune, vezi că bate un vânt super-agresiv, de nu ai chef să stai afară, să nu mai zic de șanse de a face imagini de sus. Simți cumva că primăvara aceea idilică, teoretică, perfectă și iubitoare este mai mult în imaginația optimistă, decât în realitate. Sau ține câteva zile, și nu neapărat când tu ești acolo. Cu toate acestea, există speranța.

DCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0005.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0022.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0027.JPGDCIM100MEDIADJI_0031.JPGDCIM100MEDIADJI_0038.JPGDCIM100MEDIADJI_0039.JPGDCIM100MEDIADJI_0040.JPGDCIM100MEDIADJI_0044.JPGDCIM100MEDIADJI_0047.JPG

Dacă iese puțin soarele dintre nori și peisajul este mai iluminat, deja simți ceva viață în plus. Saturația culorilor, texturile care se reliefează mai bine, lumini și umbre, contraste. Este plăcut să vezi de sus drumurile pe care le-ai străbătut de zeci sau sute de ori; și e fain să vezi cum arată de sus pădurea, cum arată poiana, potecile, valea. Trece un car cu boi, cu o femeie bătrână stând cocoțată pe fân, iar bărbatul mergând agale, la pas cu vitele. Spre seară când luminile sunt din ce în ce mai tăioase, probabil ai un regret că ai promis să mergi la o întrunire politică, iar Mark trebuie să ajungă la ora de nu-știu-care. Dacă era fără obligații societale, dacă era libertate totală, aici ai sta pe dealuri, până apune soarele… și până răsare mâine. Dacă nu ar trebui mașina dusă la service, dacă nu ar trebui plătite facturile, dacă nu ai depinde de odihna și confortul urban pentru a exista, bănuiesc că ai prefera pe termen nedefinit aerul curat al Carpaților. Și liniștea. Tălăngile de vite și mișcarea turmelor de oi. Lumina care pătrunde printre arbori.

DCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0007.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPGDCIM100MEDIADJI_0036.JPGDCIM100MEDIADJI_0044.JPGDCIM100MEDIADJI_0049.JPGDCIM100MEDIADJI_0055.JPGDCIM100MEDIADJI_0057.JPGDCIM100MEDIADJI_0063.JPGDCIM100MEDIADJI_0075.JPGDCIM100MEDIADJI_0082.JPGDCIM100MEDIADJI_0091.JPGDCIM100MEDIADJI_0087.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 3 comentarii

Zboruri de iarnă în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș

Când te apropii, să fie viscol și noapte, și drum înzăpezit, să simți că derapează Land Rover-ul… să te facă precaut prin preajma virajelor strânse. Dar să fie natural și bestial de frumos cum se revarsă din cer zăpada, ca în vise din copilărie. Serpentine pe versanți. Molizi uriași, negricioși, zăpadă albă și lumina farurilor. Să fie conversații perfecte, din când în când dată muzica mai tare, să o simți în piept ca la concert. Aproape că nici nu ai dori să ajungi, nicăieri. Iar la cabană să fier cald și curat, și mâncare cu specific unguresc, proaspăt-gătită. Un bun început. Pentru care merită să mulțumești, Vieții.

 

Să ne plimbăm puțin prin noapte printre molizii înzăpeziți și să ascultăm țipete de buhă mare. Un fel de fericire. Iar dimineața când ieși din cabană, să auzi șuierături de mugurari. Să treacă un stol de scatii în zbor, și să se lase toți pe molizii de aproape. Apoi să plece toți și să fie din nou o liniște… să auzi perfect cum din arbori cade zăpada. Ziua vedem de departe câteva capre negre pe brânele unui uriaș de stâncă, niște căprioare la o margine de pădure, acvilă… de munte care se rotește pe cer, nu departe de noi. Și splendide păduri de molid, păduri de amestec, stâncăriile impresionante, lacul înghețat – amintirile molizilor trecutului ieșind la suprafață de aproape două secole. Peisaje care mai de care… zonele strânse ale cheilor. Este o plăcere să le poți vedea din perspectiva acvilei… și totuși percepție umană. Să aluneci peste molidișuri care par un strat de mușchi de pământ, de acolo de sus. Să te apropii de contraforturi stâncoase ascuțite, să treci aproape de tot de molizii care se agață de viață, iar dincolo să se deschidă o altă splendoare, nesperată și imaculată, neatinsă de nici un fel de durere. Cred că acvila de multe se simte bine aici. Este la ea, acasă.

 

 

Întotdeauna am iubit Carpații – mai ales locurile mai extravagante din punct de vedere naturalistic & peisagistic. De sute de ori am trecut prin Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș – vizite scurte de câteva zile. Odată am zburat cu avion ultraușor printre stâncile din chei, am survolat Lacul Roșu. A fost bestial. Mă făcea fericit. Dar, omul, întotdeauna își dorește ceva nou, altfel, mai frumos, mai eficient, mai realist, mai funcțional, mai detaliat, mai caligrafic. Ideea este de a transpune valorile naturalistice în imagine ultimul răcnet. Pentru asta ai nevoie de tehnologia perfectă, de creativitate și de șansa de a beneficia de vreme rezonabil de adecvată. Dacă totul este scufundat în ceață, dacă vârful Pietrei Altarului nici nu se vede… dacă echipamentele te avertizează de turbulențe prea mari, dacă în zonele adânci ale cheilor nu ai semnal de la sateliți destui, dacă vezi că ai prea multe bruiaje, cabluri și alte oricâte probleme… încerci să le depășești, cumva. Și zilnic înveți ceva, cum se poate face mai bine. Dacă la început eviți să ajungi în ceață, ulterior folosești creativ-artistic dispariția în neguri. Sau ieșirea dintre nori, să lași să se contureze, realitatea.

 

Ca să poți să faci lucrurile bine, e nevoie de un fel de pace interioară. Nu mă refer doar la chestii elementare, gen să ai timp de odihnă, să mănânci ceva și să bei o cafea bună. E nevoie să simți că ești cu niște oameni cu care te înțelegi perfect, să ai comunicare pe aceeași lungime de undă. Să râdem de cădem pe jos – cu perfect-dezvoltat simț al umorului, să primim și să dăruim respect, iubire, să avem creativitate nativă, live. Să fim raționali și poetici, să punem împreună știință și artă. Să filmăm interviurile așa cum trebuie. Manifestarea a ceea ce este mai bun în noi. Sincer, ca un copil. Fără regrete.

 

Și, văzând imaginile realizate în cadrul acestor câteva zile, dacă îmi aduc aminte de atmosfera momentelor petrecute aici… cumva se definește foarte clar cât de fină și sensibilă ființă este vietatea umană: aceleași chei – pe care le-ai văzut de atâtea ori, cu pereții lor de stâncă masivă, pot să pară perfecte și luminoase, mult mai frumoase decât altădată.

DCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0006.JPGDCIM100MEDIADJI_0009.JPGDCIM100MEDIADJI_0016.JPGDCIM100MEDIADJI_0017.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0021.JPG

DCIM100MEDIADJI_0020.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0030.JPGDCIM100MEDIADJI_0041.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPG

DCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0006.JPGDCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0012.JPGDCIM100MEDIADJI_0017.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0025.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0027.JPGDCIM100MEDIADJI_0030.JPGDCIM100MEDIADJI_0033.JPGDCIM100MEDIADJI_0035.JPGDCIM100MEDIADJI_0039.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPGDCIM100MEDIADJI_0068.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0072.JPGDCIM100MEDIADJI_0076.JPG

DCIM100MEDIADJI_0021.JPG

DCIM100MEDIADJI_0001.JPGDCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0007.JPGDCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPGDCIM100MEDIADJI_0022.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPG

DCIM100MEDIADJI_0005.JPG

DCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPG

DCIM100MEDIADJI_0047.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Mulțumiri sincere colegilor și prietenilor din zonă. Barna, Zoltán, Ottó, Ionuț, Marika néni. Iar Laura, îți mulțumesc că ai făcut ca atmosfera cețoasă să fie atât de plină de viață.

 

128 de poze făcute în zona Cheilor Bicazului în anii trecuți se pot vedea aici: https://peterlengyel.wordpress.com/2011/05/25/parcul-national-cheile-bicazului-%E2%80%93-hasmas/

 

162 de imagini din zona Cheilor Bicazului, din zbor-de-toamnă se pot vedea aici:

https://peterlengyel.wordpress.com/2014/10/27/zbor-prin-cheile-bicazului-si-peste-lacul-rosu/

 

to share or not to share?

 

Publicat în Carpatii Orientali | 2 comentarii

In memoriam Dan Munteanu

În urmă cu circa două decenii, pe vremea când Peter Weber organiza tabere de inelare pe la Histria, atunci era momentul perfect să faci un interviu filmat cu Dan Munteanu. Când nu bătea vântul, când nu se auzeau prea tare valurile care se spărgeau la malul lagunei, sau poate seara la foc… după ce se termina forfota și totul devenea extraordinar de plăcut. Trebuia montată o cameră pe un trepied și puse întrebări deschise, la care să povestească lejer, în stilul lui, fără grabă. Putea să vorbească despre ornitologii trecutului, pe care nu îi știam decât din cărți. Să își amintească de Cătuneanu, sau despre nisipurile întinse și uriașe colonii de chire din Sacalin, la vărsarea apelor danubiene în mare. Putea să povestească încet, ore în șir, despre chestii interesante cu păsări și oameni, cercetare în stil clasic. Dacă în timpul unei astfel de tabere filmai circa 4-5 ore de material brut, se putea extrage la montaj acea informație care să susțină un film de 50 de minute, cu o impecabilă viziune asupra cercetărilor ornitologice de pe la noi, cele derulate în secolul 20.

 

25 februarie 2017. Azi la 10 l-am sunat pe academicianul Dan Munteanu, pentru a filma la Cluj un interviu despre care am discutat cu el. Nu a răspuns. La 10.30 am revenit cu un apel; a răspuns o voce de femeie… zicând că domnul Munteanu a murit în urmă cu 5 ore.

Sincere condoleanțe!

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii