Maramureș – un milion de locuri

Exista cândva la Sighet un grup informal de iubitori ai excursiilor; cam toți din grup erau maghiari; se făceau ture pe la Agriș, uneori pe Piatra Goală/ Țiganu, pe la Cheile Tătarului, rar la Creasta Cocoșului. Și mai rar în Munții Rodnei, mai concret la lacul glaciar Iezer și pe vârful Pietrosu. Cam la asta se limita totul. Alte inițiative turistice mai consistente, în sensul că mai mari, mai longevive… nu prea cred că existau prin Maramureșul Istoric. Dar până și acest grup avea o agendă foarte limitată, se mergea în locurile standard, pe cărările bătătorite. Se mergea pe jos. Din start erai foarte limitat. Am aflat că nu au existat tentative de a vizita măcar valea Ronișoara, aflată imediat în vecinătatea Sighetului, dincolo de Muzeul Satului. Când zic de grupul de turiști din Sighet care obișnuiau să meargă frecvent pe aceleași trasee între localitate și cabana Agriș, fără a avea prea multe tentative de a ajunge în alte locuri.. e o constatare. Că era satisfăcută nevoia de natură, de mișcare, socializare, dar nu se ajungea la explorare nici măcar a peisajului împrejurimilor. Pentru că o caracteristică umană este și nevoia de siguranță, confortul psihologic că ai o cunoaștere destul de bună a situației în care vei ajunge și nu trebuie să îți bați capul cu cine știe ce contexte mai greoaie și incontrolabile. Ceea ce pot eu constata retroactiv este că în gruparea asta lipsea foarte mult spiritul de explorare.

Evident că și pe vremurile acelea din urmă cu peste 3 decenii existau câteva persoane care făceau niște ture, ieșiri, excursii, mai conjuncturale și sporadice decât niște abordări sistematice și susținute de explorare. Când au devenit mai disponibile mașinile de teren, au facilitat ajungerea la variate zone, dar despre explorare sistematică, măcar pe plan turistic/ vizual… tot nu prea putem să vorbim.

Trecutul turistic din urmă cu 3 decenii avea un stil predominat de mersul pe jos. Pe parcursul ultimelor 2 decenii abordarea mea a fost diferită, motorizată, ceea ce a permis ajungerea la un număr semnificativ mai mare de locuri, cu o frecvență bună. A existat și o mai mult sau mai puțin permanentă tentativă de explorare, de a descoperi locuri noi, mai ales cele despre care exista ceva informație că ar putea eventual să fie interesante. De a intra în zone noi, pe drumuri neumblate decât de localnici, de a împinge puțin mai încolo limitele locurilor știute de mine. În acest stil am ajuns să cunosc câteva sute de locuri, unele mai frecvent vizitate, altele mai rar. Probabil că sunt persoana care a investit cea mai mare cantitate de timp și energie pentru a contura o impresie cât mai realistă, de actualitate, despre cât mai multe ecosisteme ale Maramureșului Istoric. Pentru a le percepe starea actuală, diversitatea lor, măcar în linii mari. Oricâte vieți ai avea, tot nu le poți cunoaște la perfecție, dar măcar așa… tangențial. Pe teren. Nu de la birou.

Mașina de teren este un ajutor extraordinar pentru a ajunge în zonă la modul eficient; în multe cazuri (poate și 90% dintre situații) drumurile trec prin ecosistemele de interes, adică ajungi chiar în acele puncte unde ai ceva de observat; sau în imediata vecinătate a punctelor de interes – spre exemplu la Tăul lui Dumitru ajungi cu mașina aproape de acesta… după care treci prin desișuri și smârcuri ca să reușești să vezi tinovul. Ideal este ca mașină să te aducă până în zonele interesante, apoi să faci niște ture pe jos pentru a vedea detaliile. La distanțele existente prin sălbăticia din Maramureș, la haitele de câini ciobănești și alte riscuri asociate, la căratul echipamentelor și asigurarea siguranței personale… cred că este evident că mașina de teren este singura soluție realistă în lumea actuală. Una e să ajungi relativ odihnit în zona de interes și să ai chef de explorări locale, alta e să mergi pe jos 15-25 km și să te gândești că trebuie să te mai și întorci. Evident, din nou, e că există și unele locuri (poate 10%) unde nu ai acces cu mașina de teren, nici măcar prin apropiere; la cum sunt trase noi și noi drumuri de exploatare, locurile acestea inaccesibile cu mașina sunt din ce în ce mai puține. Constatând cât de restrânse sunt resursele de timp pe care le are o viață umană, trebuie să vezi ce anume merită văzut și cum se poate asta realiza la un mod eficient.  

Realitatea este că până și în acest stil de până acum de facto mare parte a Maramureșului Istoric este un fel de pată albă. Știu că sună crunt, dar asta este. Până și în privința locurilor unde se poate ajunge relativ lejer cu un Land Rover Defender, pe un drum bine consolidat… tot mai există mii și mii de locuri care ar merita explorate. Treci prin satul X și printre case vezi o străduță, nu dai doi bani pe ea. Dacă ai încerca să o parcurgi, poate că s-ar termina repede, vag printre noroaie. Dar e posibil să te scoată undeva pe dealuri, dincolo de localitate, printre pășuni și prin păduri, pe la stâncării și printre mlaștini… zeci de kilometri. Și pot exista alte și alte drumuri care se deschid din ea, un păienjeniș de artere care străbat cele mai neatinse locuri. Dacă încerci să deslușești ce poate să fie prin zonă pe baza hărților satelitate, poate să fie ceva ajutor, dar realitatea din teren e de multe ori diferită față de speranțe. Cel mai concret este să vezi la fața locului… ceva ce nu se poate detecta din nici un fel de imagini satelitare. Care este stilul locurilor, ce sens are să aloci timp pentru ele.

Sunt convins că până și dacă mă limitez doar la Maramureșul Istoric, există pe aici mii și mii de locuri care ar merita văzute, parcurse, făcute câteva poze, înainte ca ele să dispară sub urme de TAF. A percepe biodiversitatea lor, a face studii despre nenumăratele grupe sistematice… îți dai seama cam cât de realist sau nerealist este. Cam de câți specialiști este nevoie? De cât timp? Câtă energie? O abordare sistematică, vale cu vale, versant cu versant, în anotimpuri diferite… veci nu a fost făcută. De nimeni. Și nu o să fie. Este o constatare că de facto noi habar nu avem ce este pe aici… dacă e vorba de analize de detaliu; avem impresii cu tușe groase, păreri vagi și generalizate… asta în cel mai bun caz. Cei care au capacitatea intelectuală să perceapă cam despre ce vorbim.

Ai constatat că în acest text sunt puse împreună chestiuni turistice cu altele legate de cercetare naturalistică. La starea actuală a situației, noi ne aflăm mai mult în etapa de explorare turistică a Maramureșului, pentru a ne face o impresie despre realitățile actuale ale peisajelor în linii mari. Evident că pe parcursul deceniilor au fost făcute cercetări ale unor detalii, ici-colo, abordări conjuncturale, ne-sistematice. A concepe un mecanism de cercetare a biodiversității maramureșene, a îl pune în practică, în privința finanțării, a managementului capitalului uman/ cercetători, a managementului informației, publicării rezultatelor… ceva demn de secolul 21… până acum nu a fost posibil. Și tare am impresia că nici nu o să fie prea curând.   

Un fel de concluzie: pentru a face în Maramureș cercetare ecologică/ naturalistică/ de biodiversitate care să fie la un nivel de secol 21, este nevoie de resurse intelectuale, resurse financiare, timp, energie șamd dintre care cam toate sunt indisponibile. Nu ai cu cine, nu ai cu ce, și poate după o vreme pare că nu ai nici pentru cine și nu ai nici pentru ce. Degradarea ecosistemelor progresează cu viteză mare inclusiv în arii naturale protejate – desemnate pe hârtie dar de facto lăsate cam totalmente de izbeliște. Tăierea pădurilor bătrâne, desecarea zonelor umede, regularizarea cursurilor de ape, ridicarea de baraje imense sau distrugerea prin microhidrocentrale, pășunile roase crunt de suprapășunatul cu oi prea multe, abandonarea terenurilor, dezvoltarea variatelor tipuri de infrastructură, poluarea difuză, chimizarea cu fertilizatori și pesticide, braconajul & vânătoarea totalmente scăpate de sub control… și lista ar putea continua mult și bine – crează situația în care nu doar că nu există capacitatea de a proteja valorile naturale, dar nu există nici un fel de percepție asupra a 99,99% dintre ele. Acestea vor dispare ca populație viabilă înainte ca cineva să le semnaleze prezența în ceva publicație științifică… și multe ecosisteme nu se vor păstra nici măcar în ceva fotografie.     

© dr. Peter Lengyel

PS. La un eveniment, o lansare de carte, un cadru universitar a susținut public că cercetarea biodiversității din Maramureș este un subiect încheiat. În sensul că nu mai este nimic de studiat. Îți dai seama cât de întuneric este pe la acea universitate? Și cât de mici sunt speranțele ca măcar cândva să fie un pic de lumină.

PS2. Îți dai seama cam cum au fost desemnate ariile naturale protejate… pe baza unei informații mai mult decât penibile. Cam cum au fost trasate limite, cam cum se fac planuri de management, cam cum se implementează ele. Cam cum se monitorizează trendurile în ceea ce privește diversitatea biologică? Cred că e destul de clar că suntem un fel de pitecantropi.

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Casa de lemn – un fost paradis

Ca subiect fotografic, o casă de lemn dărăpănată, undeva la mama naibii în pădure… nu e mare scofală. Am trecut pe acolo de mai multe ori, uneori am făcut câteva cadre. Poate ar merita din când în când, câte o imagine cu ciupercile care descompun lemnul, ferigile, mușchii. Interesant cu pietrele care mărgineau locul pentru foc… sut tot acolo. Pădurea, pârâiașul, liniștea și naturalețea locului… toate sunt de paradis. Dar casa asta prăbușită îți adduce aminte că toate artegfactele umane sunt supuse vremelniciei. Pârâul, pădurea, jderii, tot pe aici o să fie. E destul de ciudat locul acesta. Un fel de fost paradis. Cândva era perfect să stai aici în căsuța asta, să faci foc în fața ei, să asculți sunetele pădurii. Acum e ceva zonă intermediară. Doar după ce va dispare complet, o să fie din nou foarte frumos pe aici.

Sunt mai multe văi mai sus de localitatea Budești. Locuri umblate de tăietori de lemne și de braconieri. Uneori și de niște turiști, dar rar de tot.  

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Biserica UNESCO de la Desești – Maramureș

O după-masă târzie a unei zile la început de toamnă; au fost 4 zboruri cu drona la această biserică de lemn – una dintre cele incluse pe lista UNESCO. Să poți prinde luminile cele mai adecvate pentru diferite unghiuri – cam asta trebuie făcut – mai multe zboruri în perioada cu potențial. Mai ales în condițiile în care lumina dinspre apus nu e clar previzibilă deoarece apar pe orizont niște cocoașe vulcanice ale munților Ignis. De facto, poți face cam un subiect pe zi, în condiții bune. Alte abordări sunt naive, penibile – de multe ori forțate de lipsa de resurse din proiecte de 2 lei; pentru a face o serie interesantă, este de dorit să fie alocate mai multe dimineți sau seri, în perioade diferite, cu lumini și culori de variate feluri. Progres decent se poate face deci dacă ieși frecvent, zilnic, prin peisajele pe care trebuie să le admiri și să le iubești.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Vara pe valea Bursucăriei – Munții Igniș

Această postare va include o serie de imagini de vară – de pe valea Bursucăriei. O să existe cândva și un text.

DSC_5038DSC_5045DSC_5048DSC_5051DSC_5054DSC_5063DSC_5066DSC_5078DSC_5087DSC_5089DSC_5092DSC_5095DSC_5099DSC_5101DSC_5103DSC_5110DSC_5113DSC_5126DSC_5127DSC_5414DSC_5423DSC_5425

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Biserica de lemn din Sârbi – Josani

În localitatea Sârbi/ Sîrbi, parte a comunei Budești, există două biserici monument. Una dintre ele este cea din Josani, adică din partea din aval a satului. Vor urma și alte imagini și probabil o descriere. Nu se știe când.

 

DCIM100MEDIADJI_0336.JPG

DCIM100MEDIADJI_0338.JPG

DCIM100MEDIADJI_0341.JPG

DCIM100MEDIADJI_0343.JPG

DCIM100MEDIADJI_0347.JPG

DCIM100MEDIADJI_0357.JPG

DCIM100MEDIADJI_0359.JPG

DCIM100MEDIADJI_0364.JPG

DCIM100MEDIADJI_0366.JPG

DCIM100MEDIADJI_0367.JPG

DCIM100MEDIADJI_0372.JPG

DCIM100MEDIADJI_0374.JPG

DCIM100MEDIADJI_0377.JPG

DCIM100MEDIADJI_0379.JPG

DCIM100MEDIADJI_0384.JPG

DCIM100MEDIADJI_0388.JPG

DCIM100MEDIADJI_0396.JPG

DCIM100MEDIADJI_0401.JPG

DCIM100MEDIADJI_0403.JPG

DCIM100MEDIADJI_0406.JPG

DCIM100MEDIADJI_0408.JPG

DCIM100MEDIADJI_0411.JPG

DCIM100MEDIADJI_0413.JPG

DCIM100MEDIADJI_0417.JPG

DCIM100MEDIADJI_0422.JPG

DCIM100MEDIADJI_0427.JPG

DCIM100MEDIADJI_0435.JPG

DCIM100MEDIADJI_0438.JPG

DCIM100MEDIADJI_0443.JPG

DCIM100MEDIADJI_0455.JPG

DCIM100MEDIADJI_0462.JPG

DCIM100MEDIADJI_0468.JPG

DCIM100MEDIADJI_0473.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Biserica de lemn din Ieud Deal

Avem aici o primă serie de imagini din dronă, prezentând biserica de lemn din Ieud Deal. În principiu vor urma altele, inclusiv din interior.

 

DCIM100MEDIADJI_0383.JPG

DCIM100MEDIADJI_0388.JPG

DCIM100MEDIADJI_0393.JPG

DCIM100MEDIADJI_0399.JPG

DCIM100MEDIADJI_0404.JPG

DCIM100MEDIADJI_0409.JPG

DCIM100MEDIADJI_0415.JPG

DCIM100MEDIADJI_0420.JPG

DCIM100MEDIADJI_0425.JPG

DCIM100MEDIADJI_0430.JPG

DCIM100MEDIADJI_0435.JPG

DCIM100MEDIADJI_0440.JPG

DCIM100MEDIADJI_0445.JPG

DCIM100MEDIADJI_0450.JPG

DCIM100MEDIADJI_0455.JPG

DCIM100MEDIADJI_0460.JPG

DCIM100MEDIADJI_0465.JPG

DCIM100MEDIADJI_0471.JPG

DCIM100MEDIADJI_0476.JPG

DCIM100MEDIADJI_0481.JPG

DCIM100MEDIADJI_0486.JPG

DCIM100MEDIADJI_0491.JPG

DCIM100MEDIADJI_0496.JPG

DCIM100MEDIADJI_0502.JPG

DCIM100MEDIADJI_0507.JPG

DCIM100MEDIADJI_0512.JPG

DCIM100MEDIADJI_0517.JPG

DCIM100MEDIADJI_0522.JPG

DCIM100MEDIADJI_0527.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Biserica UNESCO de la Budești

O serie de imagini din dronă, cu prezentarea câtorva aspecte de ansamblu și a unor detalii. O să urmeze și altele.

DCIM100MEDIADJI_0476.JPG

DCIM100MEDIADJI_0481.JPG

DCIM100MEDIADJI_0486.JPG

DCIM100MEDIADJI_0491.JPG

DCIM100MEDIADJI_0514.JPG

DCIM100MEDIADJI_0519.JPG

DCIM100MEDIADJI_0525.JPG

DCIM100MEDIADJI_0530.JPG

DCIM100MEDIADJI_0535.JPG

DCIM100MEDIADJI_0541.JPG

DCIM100MEDIADJI_0546.JPG

DCIM100MEDIADJI_0551.JPG

DCIM100MEDIADJI_0556.JPG

DCIM100MEDIADJI_0561.JPG

DCIM100MEDIADJI_0567.JPG

DCIM100MEDIADJI_0572.JPG

DCIM100MEDIADJI_0577.JPG

DCIM100MEDIADJI_0582.JPG

DCIM100MEDIADJI_0588.JPG

DCIM100MEDIADJI_0594.JPG

DCIM100MEDIADJI_0599.JPG

DCIM100MEDIADJI_0604.JPG

DCIM100MEDIADJI_0609.JPG

DCIM100MEDIADJI_0614.JPG

DCIM100MEDIADJI_0619.JPG

DCIM100MEDIADJI_0624.JPG

DCIM100MEDIADJI_0625.JPG

DCIM100MEDIADJI_0630.JPG

DCIM100MEDIADJI_0635.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Biserica de lemn din Breb

A fost plăcut primul zbor cu drona – în încercarea de a avea niște imagini decente din aer, pentru prezentarea acestui obiectiv. La un prim zbor îți poți face o impresie realistă despre conformația peisajului imediat… mult mai bine decât îți imaginezi când vezi totul doar de la nivelul solului. Combinația de elemente, unele atractive vizual, altele complementare sau neutre… și din păcate altele sunt chiar deranjante sau distructive asupra esteticii imaginii; apoi e nevoie de analiză asupra iluminării, a unghirilor și felurilor de lumini care să favorizeze o punere bună în imagine; toate acestea trebuie văzute în ansamblu, pentru a putea face acele cadre care să aducă în lumină favorabilă obiectivul care trebuie fotografiat. Niște lumini razante ale apusului, oferă anumite tipuri de imagini; altfel ar putea să fie cele în lumini difuze; la Breb, cu răsăritul nu tare aș avea speranțe. În schimb dacă se ajunge la fotografii în culori de toamnă, cu ceață prelinsă la nivelul solului, sau cu ceva zi de iarnă în timp ce ninge.. se poate ridica ștacheta mult mai sus decât este ea acum.

 

La fel cu imaginile de interior, dacă ai avea chef și energie… și capacitate tehnică și artistică… să faci ceva serios cu iluminarea creativă… se poate trece de la imagini documentare la imagini cu altfel de atmosferă. Și mai apoi se pot aduce și ceva elemente noi, prin prezențe umane adecvate. Și tot așa. Ștacheta/ nivelul pretențiilor se poate ridica oricât de mult. Dacă este context și există cine să o facă.

 

DCIM100MEDIADJI_0641.JPG

DCIM100MEDIADJI_0646.JPG

DCIM100MEDIADJI_0652.JPG

DCIM100MEDIADJI_0657.JPG

DCIM100MEDIADJI_0662.JPG

DCIM100MEDIADJI_0668.JPG

DCIM100MEDIADJI_0673.JPG

DCIM100MEDIADJI_0679.JPG

DCIM100MEDIADJI_0684.JPG

DCIM100MEDIADJI_0689.JPG

DCIM100MEDIADJI_0695.JPG

DCIM100MEDIADJI_0700.JPG

DCIM100MEDIADJI_0704.JPG

DCIM100MEDIADJI_0711.JPG

DCIM100MEDIADJI_0716.JPG

DCIM100MEDIADJI_0722.JPG

DCIM100MEDIADJI_0723.JPG

DCIM100MEDIADJI_0728.JPG

DCIM100MEDIADJI_0733.JPG

DCIM100MEDIADJI_0743.JPGDCIM100MEDIADJI_0748.JPGDCIM100MEDIADJI_0754.JPGDCIM100MEDIADJI_0759.JPGDCIM100MEDIADJI_0764.JPGDCIM100MEDIADJI_0770.JPGDCIM100MEDIADJI_0775.JPGDCIM100MEDIADJI_0780.JPGDCIM100MEDIADJI_0790.JPGDCIM100MEDIADJI_0795.JPGDCIM100MEDIADJI_0800.JPG

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Biserici de lemn din Maramureș

Bisericile de lemn din Maramureș pot reprezenta o oarecare atractivitate pentru orice om care trece prin zonă, localnici, turiști șamd. Omul cult care nu este religios, sau este de altă religie, tot găsește ceva interesant, dacă e interesat să vadă spre exemplu monumente aflate pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. A înțelege realist contextul lor, analitic, aspecte arhitecturale, artistice, arta naivă religioasă, simbolurile, contextul social în care ele au fost edificate… a percepe tot felul de aspecte cunoscute sau necunoscute. Cam asta se poate face.

 

Există o mare diversitate de astfel de biserici, probabil că merită văzute mai ales cele de pe lista UNESCO. Nu degeaba au fost selectate. Au picturile mai bine păstrate, sunt mai vechi, mai puțin banale. Dacă ai timp să stai mult prin zonă, sau dacă ești chiar interesat de ele, evident că pot să fie vizitate și altele, mai puțin cunoscute, dar probabil mai liniștire, mai la capătul lumii, așa cum li se potrivește.

 

Merge să aducă cheia. Deschide grilajul metalic și intrăm în biserica de lemn. Pronaos. Aici era locul femeilor, ele doar ascultau slujba, nici nu îl vedeau pe popă. Nu aveau voie. Aud că mai recent au fost făcute niște deschideri, un fel de ferestre în perete, ca ele să poată vedea totuși ce se petrece în naos, în zona mai centrală, în timpul slujbelor. Îmi zice cel care a adus cheia că eu pot să intru și în altar, că oamenii au voie. Îi zice că ea nu are voie să intre, doar omul, nu și femeia. Dar ea știe. Cunoaște. Intru lejer în altar, încerc să găsesc un unghi decent pentru o fotografie… și aud un răcnet: îmi zice că am călcat în zona unde are voie doar popa. Se uită la mine fără să înțeleagă. Bine, măcar pentru mine e clar că suntem din lumi paralele.

 

Pronaosul, numit și tinda femeilor, era/ este un loc întunecos de la intrarea bisericii, cu pereții plini de picturi cu draci de variate feluri, cu oamenii care ard în flăcările iadului; aveau timp femeile să se uite la aceste frumuseți, cât timp îl ascultau pe popă; era bine să se imprime în ele ideea că asta o să urmeze pentru toate cele păcătoase; să se obișnuiască cu ideea; în societățile astea creștine tradiționale exista o impresie clară despre locul femeii și despre sursa tuturor relelor. Oamenii, adică bărbații, adunați în naos, aveau ceva lumină, plus scene biblice în picturi mai mult sau mai puțin naive; Maria cea Virgină cu pruncul, tet felul de sfinți, palmieri, caracatițe, desene cu construcții fortificate, Christos bătut în cuie pe o cruce, variate aspecte dependente de stilul pictorului. În altar sunt mai multe specii de îngeri: heruvimi, serafimi șamd. Forme umane aripate, unii cu mulți ochi pe toată suprafața corpului. Cam asta este ceea ce vede un om non-religios la vizitele astea.

 

Când vizitezi biserici de lemn din Maramureș, dacă încă nu ai experiența lor, o surpriză este cât de întunecate sunt ele în interior. Fiind construite din bârne, având câteva mici geamuri, mai mult niște găuri mărunte decât ferestre, plus acoperișul care extins pe laterală reduce și mai mult din lumină… constați că și în mijlocul zilei este cam întuneric. Pe vremurile trecute, înainte de existența curentului electric, habar nu am cum erau luminte decent, mai ales că ele fiind din lemn există și pericolul de a incendia locul dacă se folosesc lumânări, făclii, torțe. Chiar dacă azi se aprind lumini din candelabrul atârnat în zona centrală, tot nu e mare diferența, tot rămâne senzația de întuneric în aproape toate dintre ele. Mai ales în zona de intrare, în pronaos, locul destinat femeilor.. este chiar beznă. Cu picturile simbolizând draci, oameni arzând în iad, deloc nu seamănă spre exemplu cu luminozitatea și simplitatea bisericilor reformate – cu care eram eu mai obișnuit.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Țărănisme nerentabile

E cam desfigurat, are fața plină de cusături. L-a mușcat calul. Așa e viața cu animalele. Domestice. Zice că nu îi trebuie iarba. Nu îl interesează, chiar dacă terenul e aici lângă localitate. Nici gratis nu îl interesează. Nu e cu cine să cosească. Zice că nu mai sunt oameni, oricât le dai, nu mai au chef să muncească. Are o turmă de oi sus pe deal, dar nici cu alea nu merită să coboare până aici – să roadă ierburile. Aud că nici măcar fânul gata făcut, adică cosit, uscat, pus în clăi… nici gratis nu a mai fost de interes de luat de către vecini. Nu mai au ce să facă cu el. Nu mai merită să te ocupi de vaci. Nu mai e rentabil. Că suntem în Uniunea Europeană. Nimic nu mai merită. Când îi asculți, ai impresia că pe aici pe dealurile astea nu mai e rentabil să exiști.

 

Pe o piață comună europeană, cred că era evident din start că produsele agricole din ceva țară primitivă plină de ifose… nu au cum să facă față în lumea reală. Pur și simplu, nu au cum să reziste la lupta concurențială cu produsele unor agriculturi performante, de secol 21, rezultate din decenii de investiție masivă, creștere de productivitate, eficientizare, mecanizare, irigații, cercetare inclusiv pe planul ingineriei genetice… computerizare. Fermele agricole ale vestului au caracter industrial, management profesionist, linii de creditare serioase, asigurări, subvenții, beneficiare ale unor zeci bune de ani de dezvoltare. Și până și așa, nici la ei nu este simplă povestea. Să compari cu astea merele cârcite din livezi maramureșene bătrâne, câțiva litri de lapte dați de o vacă ținută în curte… evident că pe plan financiar este tragic. Chiar dacă poate că sunt mai bio, mai puțin chimizate, dar fără sisteme de certificare, fără cantități semnificative… totul este o mizerie periferică, o agricultură de subzistență care trage să moară. La nivel local nu a existat nici capacitatea politică/ administrativă/ intelectuală de a face agricultură aptă să reziste pe piață, nici acces la finanțare semnificativă, și mai ales că totul trebuia pornit de la minus 100 în comparație cu afaceri similare din lumea vestului. Era oarecum inevitabil falimentul, lipsa de perspective, abandonarea cositului manual, abandonarea creșterii vitelor sau bivolilor, abandonarea livezilor, abandonarea speranțelor și abandonarea locurilor… așa în general. O mare abandonare a activităților țărănești tradiționale care au persistat sute și sute de ani. Înlocuirea lor cu nimic. Plecatul în vest… cu rol de slugă pe plantație.

 

Abandonarea agriculturii tradiționale în Maramureș și alte locuri este de facto abandonarea agriculturii în general; adică, nu e înlocuită de o altă abordare mai modernă, ci pur și simplu livezile sunt lăsate de izbeliște, fânațele nu mai sunt cosite, nu mai sunt crescute vite, bivoli șamd. Acum, retroactiv privită situația, cred că este destul de clar că în cercurile influente ale vestului se știa de dinainte ce o să urmeze după integrare în UE. Era clar că agricultura unor țări estice nu va face față luptei concurențiale… iar acele țări vor ajunge piață de desfacere pentru produse agricole vestice de calitate mai dubioasă, calibrate pentru estici. Estul ajunge un debușeu pentru supraproducția agriculturii-industriale intensive a vestului. Era clar că în est lipsesc la modul brutal resursele umane, este șubred nivelul de expertiză, capacitatea de a face agro-business la nivel relevant, nu există utilaje, capacitate de finanțare, adică de facto era doar o chestiune de timp să fie falimentat totul, chiar micile afaceri incipiente. Era clar că în zonele estice se vor putea prelua mari și multe proprietăți pe bani mărunți – fenomen numit land grabbing; la fel de clar era că cei din țările estice vor prefera să meargă la muncă în vest – oricum cu îmbătrânirea populației vest-europene era evident că o să fie nevoie de cineva care să culeagă șparanghel & căpșuni… plus altele asemenea. Adică, atunci când esticii se bucurau că sunt primiți în UE, vedeau mai ales beneficiile personale și societale – care nu sunt puține; dar vesticii, mai pragmatici, cu experiența coloniilor, a globalizării, a capitalismului, a manipulării piețelor… știau că au rezolvat și ei câteva dintre problemele pe care le aveau. Era evident pentru ei că în lupta asta capitalist concurențială, moimele estului în general nu prea au cum să facă față – decât ca slugi. Excepții pot să existe, dar alea nu au relevanță.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 1 comentariu