Contextul financiar al cunoașterii

Foarte rar am auzit să se facă referire la un aspect pe care îl consider esențial: contextul financiar al cunoașterii. De multe ori auzi însă că informația este putere, și probabil că așa și este; cel puțin dacă e vorba de informație esențială, adusă la zi, bine structurată, aflată la dispoziția persoanelor care pot să o utilizeze în mod inteligent. Dar, dacă informația e putere… la fel de adevărat este că există niște costuri mari ale obținerii cunoașterii. Fie că e vorba de niște studii la universități care să conteze, fie că e vorba de expediții științifice sau de cercetare de laborator la nivelul pretențiilor actuale… costurile sunt în general prohibitive. Se deduce de aici că doar dacă ai capacitate destul de bună de a asigura finanțarea cunoașterii… doar atunci ai o mică șansă de a face pașii care ar putea să facă diferența.

 

Era o vreme când auzeai frecvent de cazuri de persoane tinere admise la universități de prestigiu… doar că admiterea era condiționată de plata taxelor uriașe. Adică, taxele anuale de școlarizare la o universitate engleză sau americană erau echivalente ca valoare cu toată averea familiei tânărului din Transilvania, spre exemplu; asta îi permitea să intre la cursuri și să dea examene… în primul an. Nu se știa unde o să locuiască, ce o să mănânce, din ce își cumpără cursurile, cu ce o să achite asigurări de sănătate; nu mai zic de distracție, că nici nu se punea problema. Iar după primul an cu taxe plătite în vest – familia lui din est era homeless. Cam așa se punea problema cu egalitatea de șanse în lumea civilizată – dacă te-ai născut a periferie; sau dacă te-ai născut în Londra sau New York, dar nu în familiile care contează. Adică, șanse reale, aproape zero; sau costurile/ eforturile ascensiunii în domeniul cunoașterii erau nerealist de mari. Desigur, excepții pot exista, întotdeauna, apte să întărească regula.

 

Despre expediții, filmare și costuri. Pentru a vedea cam ce înseamnă să faci ceva relevant la nivel planetar în timpurile recente, o variantă e să analizezi activitatea lui Jacques-Yves Cousteau, explorator, om de știință/ oceanograf, cineast, fotograf, scriitor, promotor al conservării naturii sălbatice. Francez, cu puternice legături în elita din Monaco, a reușit să finanțeze numeroase expediții; dar deloc nu a fost ușor; în sensul că frecvent situația era la limită, cu probleme financiare serioase, uneori situații la limită. Pare ciudat să conștientizezi că un om atât de faimos, recunoscut, care a produs numeroase filme, care a primit distincții de rang înalt, totuși a avut aproape toată viața de suportat presiunea foarte mare pentru a susține financiar activitatea… Iar dacă de la Monaco era atât de greu, îți dai seama cum se punea problema în alte locuri. Și pe acest plan, egalitatea de șanse nu există nici măcar teoretic; dacă nu te nășteai unde trebuie, nu puteai să vezi nici măcar filmele făcute de el sau să îi răsfoiești cărțile. Deloc nu contai; pur și simplu, nu aveai nici o șansă să reprezinți ceva în acest domeniu.

 

Revenind pe la noi, în domeniul cercetării biodiversității. Cum de se poate ca în arii protejate desemnate în secolul 21 în Uniunea Europeană (OK, în estul ei, prin Carpați și împrejurimi)… să vezi că fișele standard ale siturilor sunt penibile – de multe ori aproape goale. De parcă era o zonă inaccesibilă din Amazonia sau ceva prin Africa în locuri neștiute. Pentru că institutele de cercetări biologice aproape că nu mai există, muzeele la fel; pentru că datele provin de la câțiva pasionați care încearcă să iasă cumva în teren, din resurse stoarse de nu se știe unde. Costul deplasărilor, carburant, cazare, echipamente, timpul cercetătorilor, toate nu sunt acoperite. Iar dacă există ceva proiecte, vai de mama lor; până și dacă există finanțare foarte mare, dacă vezi ce rămâne după proiect, aproape că îți crapă obrazul de rușine. Ultra-birocrație, firme de consultanță, mormane de hârtii cu multe ștampile, apoi toți pleacă acasă. Iar excepțiile doar consolidează regula. Cam aici ne aflăm.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Sighet: Casa Iurca de Călinești

Ideea este că am început să dezvoltăm un site care va prezenta cele mai bune locuri din Maramureș. Nu doar atracții naturale și culturale, ci și restaurante, hoteluri, pensiuni etc. Desigur, o asemenea abordare presupune o muncă titanică și existența unei finanțări care să asigure permanent dezvoltarea site-ului. Până și pentru a avea o primă prezență on-line, e nevoie de luni de muncă și utilizarea materialelor pre-existente. Imaginile create cu ani în urmă, cele care din variate motive au ajuns să stea nevăzute, vor putea să fie acum utilizate.

DSC_2396DSC_2401DSC_2406DSC_2418DSC_2444DSC_2461DSC_2476DSC_2484DSC_2489DSC_2504DSC_2534DSC_2551DSC_2561DSC_2575DSC_2585DSC_2590DSC_2611DSC_2619DSC_2624DSC_2634DSC_2654DSC_2669DSC_2671DSC_2685DSC_2719DSC_2745DSC_2764DSC_2774DSC_2784DSC_2799DSC_2816DSC_2821DSC_2834DSC_2866DSC_2880DSC_2905DSC_2935DSC_2960DSC_2985DSC_3039DSC_3049DSC_3079DSC_3084DSC_3099DSC_3116

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 3 comentarii

Rezervația Muntele Vulcan

O masivă stâncărie calcaroasă izolată – atrage atenția de la distanță. Vârful ajunge la 1263 metri – se ridică mult deasupra peisajului înconjurător – cel puțin cu 300 de metri. Geologia zonei arată că aceste calcare zoogene s-au format în apele marine calde ale mezozoicului (în Jurasic), atunci când zona era submersă, existând aici un impresionant recif de corali; calcarele prezintă bancuri masive, stratificate, de culoare albicios-cenușie, cu zone gălbui-crem; fragmentele sunt aglutinate de un ciment calcaros recristalizat. Acum, fostul recif este un mare bolovan situat pe o culme montană; dar, dacă analizezi fragmente din rocile sparte, poți observa fosile ale coralilor și ale altor vietăți marine, de pe vremurile când aici era un paradis subacvatic.

 

Situat în Munții Apuseni, mai concret în Munții Abrudului, pe cumpăna de ape care desparte bazinul Arieșului de bazinul Crișului Alb; este în județul Hunedoara (la granița cu Alba), în apropiere de localitățile Buceș/ Blăjeni/ Ciuruleasa. Muntele Vulcan este o arie protejată pe o suprafață de doar 5 hectare, rezervație naturală de tip mixt (paleontologică, botanică și peisagistică). Platoul din zona înaltă prezintă câteva doline cu formă de pâlnie.

 

Primele date științifice despre speciile de plante ale zonei au fost publicate de către J.C. Baumgarten, în 1816; cercetările ulterioare au adus noi date, astfel că inventarul floristic actual al acestui munte cuprinde 435 de specii de plante… inclusiv specii alpine și montane rare, endemisme carpatice și dacice. Pereții de stâncă au terase și crăpături cu vegetație ierboasă saxicolă, inclusiv floare de colț, garofița albă de stâncă etc; sporadic apar exemplare de molid, pin și tisă; pereții estici au trasee pitonate folosite pentru cățărare; se cunosc și câteva peșteri, deși zona sudică și cea nordică au fost puțin cercetate. Printre versanții abrupți, pe la baza lor, se observă câteva mari trene de grohotișuri, formate din dezagregarea stâncilor. Pădurile sălbatice sunt constituite preponderent din făgete pure, dar există și locuri cu diseminații de brad. Se văd poieni cu fânațe, livezi lăsate în paragină. Din zonă se cunosc o serie de specii cu interes fitogeografic și conservativ, printre care specia de orhidee numită sângele voinicului (Nigritella rubra), crinul sălbatic, mojdreanul, stânjenelul de pădure, mătrăguna, liliacul sălbatic șamd. Versantul nord-vestic este lin, coborând către izvoarele Crișului Alb; în zona asta se află Izbucul Fântânuța; râul Dragobald are două cascade – una de 8 metri, alta de 30 de metri. Pe unele văi care coboară din Muntele Vulcan, în trecut existau mori de apă.

 

O vizită scurtă poate oferi șansa să îți faci o impresie despre peisaj, să expui câteva cadre fotografice… și cam atât. Îmi pot imagina cam ce poze și filmări ar putea să fie trase cu drona, sau dacă ai avea timp de a te delecta printre plantele astea, sau să admiri câteva aspecte geomorfologice mai aparte. Să vedem, reușim oare la anul să includem și zona asta în programul care se prefigurează? Ar trebui și o documentare serioasă, dar… la modul realist, cine are timp și energie de astfel de activitate…

DSC_4633DSC_4650DSC_4658DSC_4670DSC_4625DSC_4630DSC_4675DSC_4708DSC_4715DSC_4720DSC_4730DSC_4735DSC_4738DSC_4750DSC_4758DSC_4770DSC_4783DSC_4803DSC_4610DSC_4600DSC_4605DSC_4595DSC_4575DSC_4555DSC_4553

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Muntii Apuseni | Lasă un comentariu

Iarna la Sighet (film)

Îmi zicea un prieten că au căutat măcar un film/ video care să fie apt să prezinte Sighetul la un mod decent. Evident, zero. Cred că nu te surprinde, nu? Pentru un târg de turism au încropit ceva material din niște filmări pre-existente, dar rezultatul… nici din punct de vedere tehnic și nici artistic nu era la un nivel care să fie măcar acceptabil.

 

Acesta fiind contextul, mă gândeam ce aș putea face… măcar o primă încercare. Din punct de vedere tehnic există tot ce e nevoie… mai rămâne de văzut ce se poate face cu implicarea, dăruirea, creativitatea artistică șamd. Astea nu se pot filma la plezneală… ci chiar trebuie să fie la momentele oportune – altfel rezultă niște cadre banale. Să prinzi senzația când ninge ca în poveste, cu clădirile emblematice, în lumini de zi și/ sau de noapte, time-lapse-uri, imagine aeriană… imagini din interiorul unor biserici, hoteluri șamd, din toate să rezulte un film de 3-5 minute… Fără a avea un concept cât de cât coerent – ce și cum trebuie filmat… șanse de a crea ceva semnificativ nu prea există. Dacă o să fie o iarnă frumoasă, și dacă o să am și chef de a produce imaginea (adică cel puțin 10 ieșiri în momentele care contează)… ar putea rezulta un clip despre acest oraș așa cum nu a fost făcut veci… și am impresia că nici nu se va face în viitorul apropiat.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Filmare, Maramures | Lasă un comentariu

Peştera Meziad

Prima descriere a peșterii Meziad a fost făcută în 1863, de către geograful austriac Adolf Schmidl. La începutul secolului 20, peștera a fost explorată cvasi-complet de către maghiarul transilvănean Czárán Gyula, marele iubitor și explorator al Munților Insulari ai Transilvaniei (Apuseni). Situată în zona de vest a Munților Apuseni, mai concret în partea de sud-est a Munților Pădurea Craiului, în zona comunei Remetea din județul Bihor, la circa 3 km pe un drum forestier ce pleacă din satul Meziad pe valea Meziadului; intrarea este la altitudinea de 397 metri (după alte date, 297 metri, probabil asta fiind prea jos, deci greșit). Această peșteră este o atracție turistică interesantă, în parte amenajată pentru vizitare; amenajări au fost făcute în 1972 și a fost deschisă turismului de masă; din 2012 se fac lucrări noi de punere în valoare, utilizare în scop turistic.

 

Meziadul este o peșteră mare. Portalul are dimensiuni semnificative: înălțime de 16 metri și lățime de 10 metri. Peștera prezintă două nivele de carstificare: 1. nivelul inferior are o lungime totală de 1.542 metri, prezintă săli mari, goluri ample în masa de calcar, cu lățimi de 20-30 metri și înălțimi de 15-20 de metri; după circa 400 de metri, galeria nivelului inferior se îngustează brusc și se bifurcă în două galerii cu acces mai dificil – care nu mai fac parte din sectorul amenajat pentru turiști; 2. nivelul superior are o lungime de 3.208 metri; între nivelul superior și cel inferior există mai multe galerii de comunicare (Galeria Descendentă, Galena de Joncțiune, Gâtul Dracului); peisajul subteran cel mai impresionant la contactul celor două nivele se află în zona Podului Natural… aici înălțimea cavernamentului atinge 35 de metri. Pe lângă cele menționate, mai există aici Galeria Prăbușirilor, Galeria Tulnicului, Galeria cu Șanț, Galeria Ponorului… ca să îți poți face o impresie despre locurile acestea. Peștera are speleoteme interesante, de la stalactite la stalagmite, draperii, coloane șamd; există niște minerale rare, formate ca rezultat al existenței depozitelor de guano – excrementele parțial mineralizate ale liliecilor.

 

Studii de biospeologie (lilieci – chiroptere, păienjeni – arahnide, crustacee, gândaci – coleoptere) au fost făcute inițial de către maghiarul E. Bokor – 1920, apoi de francezul R. Jeannel și românul E. Racoviță – 1929. Ulterior au fost variate alte observații și studii speologice derulate în peșteră. Peștera Meziad are în Sala Liliecilor o mare colonie de hibernare a liliecilor din specia Miniopterus schreibersii. În peșteră au fost găsite oase ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus) – specie care a trăit în aceste zone începând cu 300.000 de ani în urmă, dispărând recent, doar acum 24.000 de ani (texte despre această peșteră, care menționează că acest urs ar fi trăit până acum 12.000 de ani, sunt probabil o exagerare). Au fost găsite artefacte umane din paleolitic și neolitic; totodată au fost detectate fragmente de ceramică aparținând culturii Coțofeni – din urmă cu circa 4.500 de ani – în perioada de tranziție către Epoca Bronzului.

 

Peștera Meziad are statut de rezervație speologică, conform Legii 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, Secţiunea a III-a – zone protejate – unde ea apare cu o suprafață protejată de 0,10 hectare. Îți dai seama că asta se poate referi doar la zona portalului, intrarea peșterii. Totodată, peștera face parte din situl Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului.

 

Pozele din această serie au fost făcute la început de octombrie 2011. Am avut o scurtă vizită în zona portalului, nimic mai mult. Există pe diapozitive din perioada studenției ceva imagini din interior, poate vor ajunge scanate și postate aici; sau e mai simplu ca la o vizită prin zonă se fie făcute altele, noi, mai adecvate secolului 21.

DSC_1004DSC_1017DSC_1029DSC_1037DSC_1039DSC_1042DSC_1044DSC_1046DSC_1049DSC_1062DSC_1069DSC_1074DSC_1082DSC_1087DSC_1132DSC_1142DSC_1149DSC_1157DSC_1169DSC_1174DSC_1178DSC_1183DSC_1188DSC_1193DSC_1202DSC_1204DSC_1212

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Muntii Apuseni | 1 comentariu

Dracii Sălbatici din Maramureș (film)

La sfârșit de decembrie urmează festivalul de obiceiuri laice de iarnă, la Sighet. Mai poți vedea aici manifestări păgâne/ pre-creștine, adevărata sălbăticie europeană. Îmi pot imagina să ies să filmez, să fie trase cadrele, sunetul… care să poată ajunge asamblate în ceva clip de 3-5 minute. Ai nevoie de niște cadre strânse – de detaliu, mișcare, câteva mai largi, o melodie care să fie baza pentru întregul clip. Câteva fețe umane. Câteva cadre cu caii.

 

Am nevoie atât de cadre trase de pe trepied, fixe, impecabil încadrate, cât și de cadre dinamice, unde hazardul este cel care decide – în mare parte; dar până și la astea ultra-dinamice, dacă nu ai poziționat camera fix unde trebuie, nu există nici o șansă să fie ceva care să aibă utilitate în film. E nevoie de câteva cadre și cu oameni care fotografiază – astfel se pot introduce în film și fotografii făcute în anii precedenți; să ai un fel de trecere mai lină, să nu fie atât de brutală zona de contact video-foto – la asta sunt bune cadrele cu oameni care fotografiază (pe cât posibil străini, să se vadă că e japonez sau mai știu de unde, și că are ceva aparatură mai serioasă).

 

E nevoie de 1. dispoziție pentru a face filmarea pe bune, 2. context favorabil – vreme acceptabilă, lumină naturală (plus ceva lumină pe cameră, care să ajute), 3. draci/ cai/ oameni dintre care să ai ce alege. Pe aici nu ai ce căuta cu Blackmagic Ursa, că pur și simplu nu e locul adecvat; mult mai fezabil pare cu Panasonic – de dimensiune mai rezonabilă, apt totuși să tragă în 4K. Probleme o să fie multe. Sunetul distorsionat de sisteme de sonorizare jalnice, care țiuie și urlă. Atmosferă așa-și-așa. Din păcate, e posibil să nu am nici măcar chef să ies până acolo. Dar acum îmi propun… Procesarea filmărilor, eventual integrarea unor fotografii făcute în anii trecuți… o altă poveste complicată (dacă vrei să faci montajul la perfecție).

 

Poate câteva cadre cu manifestări verbale ale celor care participă la festival ar mai da ceva plusvaloare. Astea ar trebui filmate încă înainte de alaiul propriu-zis, că acolo e prea mare gălăgie. Probabil că cel mai bine este ca filmul să aibă variantă engleză și variantă în română. Când videoclipul este gata-montat, se poate vedea dacă niște sponsori au dorința și capacitatea să contribuie la susținerea financiară a produsului; eventual, o listă de sponsori poate să apară la final.

 

Pe lângă varianta de 2018, ar putea exista și altele în viitor, integrând noi materiale de calitate, dacă vor ajunge să fie realizate. Desigur, un astfel de clip trebuie să aibă cadre una și una, bine asamblate, care să dea o entitate perfectă la final. Altfel e doar o nouă mizerie, lipsită de orice valoare.

 

Ce sens are? Cât de dramatic este, cât de hard, ce finețe are imaginea, ce dinamică are filmul, ce ritm, cât curaj are abordarea – totalmente diferită de stiluri prăfuite lipsite de orice vigurozitate? Ar putea rezulta un film în 4K, făcut cu dăruire, care să dea o impresie despre valoarea care mai există, o mișcare pură ce persistă în marea de kitsch. Sau, am dori să existe. Adevărul e că greu se poate desluși aici ce anume valoare mai ai de arătat Lumii – și ce pare interesant doar pentru șleahte și politruci marginali.

 

PS1. Dacă se face un film la nivelul la care îmi imaginez că se poate… ar fi de amintit la final Nyisztor Feri bácsi, Nistor Francisc (1908-1997), etnograf, muzeograf, fotograf și montaniard care a pus atât de mult suflet în documentarea aspectelor etnografice și crearea Muzeului Maramureșului; a publicat și un album cu măști.

 

PS2. A face filmare din pasiune, cu dăruire… e foarte diferit față de filmarea care se face pentru că așa trebuie. Exact ca la fotografiere. Orice presiune, obligație, cea mai mică constrângere subminează iremediabil… arta. Se pierde sensul, finețea. Rămâne un morman de gunoaie, tehnic bifate, raportate obligatoriu. Foarte tare se vede dacă o poză sau un cadru a fost făcut cu suflet, sau a fost tras pentru a mai scăpa de o obligație.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Poze mai vechi pe subiectul acesta:

https://peterlengyel.wordpress.com/2013/11/19/obiceiuri-de-iarna-maramures/

 

https://peterlengyel.wordpress.com/2014/12/27/obiceiuri-maramures-decembrie-2014/

 

 

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Primăvara la Cheile Turzii

Sfârșit de mai, 2011. Era o cabană mică – un fel de pensiune – undeva mai sus de capătul din amonte al cheilor. E acolo un loc mai deschis, aproape de zona unde se strâmtează valea, unde apele pârâului intră printre versanții de piatră. Cabana aceea era la un loc ideal; era destul de luminos, destul de cald, iar priveliștea era de basm. Uneori veneau și acvilele de munte destul de aproape – cele care cuibăreau în chei; se roteau la înălțime, sperând să detecteze ceva pradă-potențială. Seara puteai să stai pe balcon/ sau un fel de terasă, și priveai un peisaj care era fix ca în vise frumoase.

 

Cheile Turzii – te așteaptă cu câte o plimbare. De-a lungul apei, liniștit, pe o potecă fără dificultăți, ca pentru oamenii care nu au chef să urce pe via ferrata. Să vezi de jos stâncile uriașe, pereții aceia de calcar, monumentale peisaje. Interesant este că în seria de imagini de toamnă – ca și în cele făcute primăvara – am fotografiat același arbore care are mai multe trunchiuri unite la bază, și același trunchi scorburos prin care se poate vedea cerul. Sper să existe condițiile ca din vale să pot zbura cu dronele (da… două) în variatele anotimpuri ale anilor viitori. Locul acesta este pentru mine unul capabil să mă încarce sufletește… prin splendoarea sălbăticiei calcarelor uriașe… modelate de vremuri.

 

Cabana-pensiune nu era o locație de lux în sensul standard, adică nu avea nici jacuzzi și nici frigider mic încorporat în perete, plin de tot felul de coniacuri și whisky-uri scumpe; nici baie de 20 de metri pătrați. Și nici nu era nevoie. Doar un loc unde să fie un pat pe care să poți dormi bine; când te trezești, dimineața, să vezi Paradisul care te așteaptă. Să privești de la cabană ploaia și furtuna, să asculți greierii cum cântă spre seară, să privești cerul înstelat. Chestii de astea banale, nu Hilton, nu Sheraton, nu Four Seasons; adică, no name, four seasons. Era un loc unde simțeai că viața are sens. Sper ca în 2019 să existe ocazia de a sta câteva zile în locurile acelea.

240242244246248250252256260271276284288291292297300303305317330337348356357359368372385396398411415420423427434438442448454460468472479490494501516536543234226217

© dr. Peter Lengyel

 

 

Publicat în Muntii Apuseni | Lasă un comentariu