Toamna la Glod

Am pe blog o postare cu niște imagini din Glod, dar am decis că e bine să fie o prezentare separată cu imagini de toamnă de aici. Intenția este să se facă câteva ieșiri în zonă, să fie parcurse pe cât posibil toate strazile/ ulițele, râpele din zonă și să se transpună în imagini acele aspecte care au ceva sens. Ce sens are/ ce are sens? Când nu ai treabă, îți faci. Îți poți imagina cât de multe drumuri de astea de pământ pot să fie pe coclaurii din zona Glodului? Tot felul de trasee, la început mai pietruite, apoi mai noroioase, apoi pierzându-se printre buruieni și pe fânațe, pe pășuni și prin păduri, printre fufărișuri de unde începe adevărata sălbăticie. Parcurgerea lor sistematică ar da ocazia să vezi multe habitate interesante, locuri unde probabil că nu a fost nici un fel de observație naturalistică, niciodată. Cine să ajungă prin locuri de astea, la mama naibii? La ce? Cu ce scop? Cu ce resurse?

Glod e un sat care are menționat din start, în nume, uriașele cantități de noroi, solurile argiloase din zonă. Îți dai seama cât de amuzant este să explorezi cu mașina de teren astfel de teritorii. Probabil că cel mai acceptabil este să explorezi zona pe timp de toamnă uscată; pe de o parte ai și culori interesante, peisaje atractive, pe de altă parte nu e nici noroiul de primăvara nici gheața de iarnă, nici banalitatea verde a verilor. Dacă prinzi niște zile uscate de toamnă e cel mai adecvat să încerci marea cu degetul, să te aventurezi în locurile care par că au ceva de oferit. Când mergi a doua oară pe drumurile respective deja ai cât de cât ceva informație despre potențialul văii sau culmii, a pădurii respective versus riscurile pe care le ai pentru a ajunge unde trebuie. Cu o abordare graduală poți sa accesezi rând pe rând locurile, de la cele ușoare și simple la cele din ce în ce mai complicate, fără a trece peste limitele tehnice impuse de dotarea vehiculului de teren. E o mare diferență pe care o pot da cauciucurile cu crampoane și alte asemenea detalii – care pot să facă diferența dintre o ieșire superbă și una cu efecte dramatice. E foarte important să nu depășești linia care le desparte. Se poate carta astfel toată zona, păienjenișul de drumuri, acumulând cu timpul o cunoaștere despre ce și unde este în privința valorilor naturalistice, peisagistice, arhitecturale șamd – și care sunt locurile care merită vizitate la modul mai frecvent.

S-ar putea face poze cu animale domestice, imagini de astea mai liniștite, mai blânde, cu viței și vaci, cadre în care să se perceapă câteva elemente ale vieții rurale. Nu foarte sofisticate, nu foarte spectaculoase ca subiect sau din punct de vedere tehnic, ci mai mult un fel de punere în imagine a ceea ce altădată era senzația de zi cu zi a omului ancestral.

Este pe undeva amonte de Glod un loc deschis, un fel de mare poiană înconjurată de păduri de amestec, cu fagi și molizi, cu pete de plopi tremurători și mesteceni. În afara drumului imediat locul devine destul de sălbatic. Corbii și alunarii, urșii și lupii, viperele și șorecarii sunt foarte acasă pe aici. Imaginea este idilică în careva dupămasă însorită de toamnă… pare destul de frumos totul; dar nu cred că îți dorești să stai singur pe aici în ceva noapte de februarie. 

© dr. Peter Lengyel

PS. O postare cu alte câteva poze de la Glod se poate vedea aici:

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Gârlița mare – Anser albifrons

Început de octombrie, 2021. Lacurile de la Teplița, lângă Sighet. E interesant pe timp de migrație să ieși în locurile astea; poți vedea egrete mari și mici, stârci de diferite specii; lebede de vară, gâște sălbatice, cormorani, rațe sălbatice, lișițe, găinușe de baltă, ereți de stuf șamd. Spre exemplu acum sunt pe lacul dinspre est circa 150 de rațe sălbatice mari, 3 lebede și 7 gârlițe mari. Dacă ai avea timp de stat, ai putea vedea cine știe câte alte specii aflate în migrație, tot felul de rațe mai rare, limicole șamd. Dar cine să stea să le vadă?

De departe se observa că sunt niște gâște sălbatice pe apă, ceva din genul Anser. S-au ridicat în zbor, au făcut câteva ture în jurul lacului și în jurul meu, așa că am putut face câteva cadre cât de cât acceptabile. Se vede clar că au ceva pată albă pe cap, adică era clar din start că nu sunt gâște de vară (Anser anser) sau de semănătură (Anser fabalis). Era clar că e ceva specie de gârliță; după dimensiunea petei albe de pe cap și dimensiunea relativă a ciocului îți poți da seama că este gârlița mare (Anser albifrons); dacă avea ciocul mai scurt și pata albă era mai întinsă către frunte, plus un cerc galben în jurul ochilor, era gârliță mică (Anser erythropus) – o specie mult mai rară. Îl sun pe un prieten, dr. Ion Costin, îmi confirmă că sigur cele din poze sunt Anser albifrons; nu de alta, dar e cam penibil să fie altceva decât crezi.

Gârlița mare este o pasăre destul de mare, în sensul că are anvergura de 1,3-1,6 metri; greutatea unui exemplar este între 1,8 și 3,6 kg. Cuibărește în zone înierbate deschise, cu tufe eventual, lacuri, mlaștini; o pontă este formată din 4-7 ouă; puii rămân cu părinții timp de 1 sau 2 ani, ajutând la protejarea zonei de cuibărit în care sunt crescute noile generații de pui. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani, perechile se formează pentru întreaga viață. Longevitatea maximă atinsă în natură a fost de 20,3 ani, iar în captivitate de 47 de ani. Cuibărește în tundrele din America de Nord (Alaska, Canada), apoi prin Groenlanda, precum și în tundrele eurasiatice, până prin Siberia; dintre cele care cuibăresc în nordul Eurasiei, o parte a populațiilor se retrag pentru iarnă către Europa Centrală, inclusiv la noi; migrează pe timp de noapte; în zonele de iernare se pot forma și stoluri de circa 30.000 de exemplare. Populația globală a acestei specii este estimată pe la 3,1-3,2 milioane de exemplare. E plăcut să vezi gârlițe mari prin peisajele de lângă Sighet. Și să le faci poze prin hiperteleobiectiv.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Pasari | Lasă un comentariu

Toamna la Șieu

Precum atâtea alte localități ale Maramureșului Istoric, Șieu are aspecte arhitecturale interesante păstrate din vechime, plus peisajele maramureșene tipice. Doar să ai timp de ele, să le observi, să le percepi, să le înțelegi pe cât se poate.

La Șieu, la ieșirea spre Poienile Izei, există o vale destul de largă pe versanții căreia se pot vedea tot felul de aflorimente ale unor depozite sedimentare. Stratele sunt când orizontale, când înclinate, unele chiar verticale, arătând cutarea, frământările prin care geomorfologia acestor locuri a evoluat până acum. Și transformările vor continua pe termen nedefinit. Ar fi interesant de mers cândva pe aici cu un geolog care să poată să deslușească semnificațiile naturalistice ale acestor aspecte.

Casele vechi, chiar dacă sunt dărăpănate, pot avea aspecte arhitecturale interesante, care au sens să fie subiecte fotografice. Printre construcțiile mai noi, marea majoritate sunt anoste, rar vezi câte un element care să iasă cumva din zona banalului.

© dr. Peter Lengyel

PS. O postare cu iarna la Șieu se poate vedea aici:

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Eretele de stuf – Circus aeruginosus

Vara 2021, la ieșirea sudică din Baia Mare. Discutam cu un prieten la o stație de benzină, ora apusului. Deasupra noastră apare pentru o vreme scurtă o femelă de herete de stuf; apoi vine masculul, se rotește un pic și dispare la fel de brusc cum a și venit. Lumina era slabă de tot, dar am făcut câteva cadre cu masculul, așa de amintire. Interesant este că în locuri de astea neverosimile, în parcarea de langă pompa de benzină poți face poze cu păsări răpitoare. Și poți să constați că probabil specia cuibărește undeva foarte aproape, adică în rază de câțiva km.

În postarea asta am intenția să adun poze mai vechi făcute de mine cu specia asta. Nu e o grabă, e lejer pe parcurs.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Pasari | Lasă un comentariu

Căprioara – Capreolus capreolus

Început de septembrie, 2021. Petrova, pe drumul peste deal care duce către Strâmtura. Margine de pădure, pe înserate, o căprioară și un căprior; la limita pădurii cu zona înierbată-deschisă, la contactul zilei cu noaptea, cele două exemplare nici împreună nici separate, tot felul de treceri, interferențe. Atmosferă crepusculară, în care nici nu ai lumini destule pentru fotografiere, nici beznă nu este. Cam asta este lumea lor.

În această postare am să adun pozele de până acum făcute de mine cu această specie. Cu timpul.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Mamifere | Lasă un comentariu

Tisza-tó – Lacul Tisa

Era început de septembrie 2021, la Tisza-tó/ Lacul Tisa, în Ungaria. E perioada în care ai senzația că parcă este vară dar nu prea mai este, nici toamnă nu e încă, oamenii/turiștii mai ies la plajă dar majoritatea au plecat acasă. Cumva e o senzație ciudată, de sfârșit de sezon turistic, în care se simte că a fost frumos până acum, dar e cazul să se termine cu binele.

Lacul Tisa este un lac artificial, de baraj, cu o lungime de 27 km și o suprafață de 127 kmp; are adâncimea maximă de 17 metri dar în cea mai mare parte este o apă puțin adâncă, de circa 1,3 metri. Sunt multe păsări de baltă prin zonă, rațe sălbatice, limicole șamd. Am oprit în câteva locuri, cât să arunc o privire. Lebede de vară (Cygnus olor) cu puii lor mari, cormorani (Phalacrocorax carbo), mulți pescăruși râzători (Larus ridibundus), ici-colo pescăruși argintii (Larus argentatus/ cachinnans) șamd. Întotdeauna mi-a plăcut să fotografiez pescăruși, au ceva impecabil în apariția lor; și desene fine ale penajului, și vitalitate uneori agresivă. Ar putea să fie frumos să îi privești prin obiectiv în lumini calde ale răsăritului sau apusului. Doar că luminile de acum sunt jalnice, ba înnorat spre seară, ba ziua prea agresive, puternice la ora asta și din păcate nu prea avem timp de stat. Câteva cadre, așa de amintire. Doar senzația că putea să fie altfel, mai bine, și un fel de speranță că poate-poate data viitoare.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Biodiversitate in Europa | Lasă un comentariu

Fluturele mare al focului – Lycaena hippothoe

Eram pe marginea platoului vulcanic Igniș, cândva pe la mijlocul verii 2021; un mic pârâiaș, cu niște zone umede cu vegetație luxuriantă, undeva între Sat Șugatag și Iezerul Mare. Locul acesta era plin de fluturi din variate specii. Printre ei era și fluturele mare al focului/ havasi tűzlepke/ Lycaena hippothoe, specie determinată de dr. Ardeleanu Adrian aka Bubi. Imaginile astea sunt un fel de primă ancoră, un reminder că entitatea asta biologică, specia Lycaena hippothoe există, există în Maramureș și există în punctul respectiv, prin vegetația de la marginea pârâiașului. Și că ar putea să fie frumos să fie făcute cândva imagini mai bune, care să o prezinte în toată splendoarea ei. Plus un text care să descrie ce este cu ea, care este lumea și viața ei. Next time.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Fluturi | Lasă un comentariu

Fluturele marmorat comun – Melitaea athalia

Fluturele marmorat comun sau marmoratul comun, în maghiară közönséges tarkalepke. După cum reiese din denumire, este o specie nu extrem de rară. O fotografie realizată prin Maramureș, cu specia determinată de dr. Ardeleanu Adrian aka Bubi. Îmi imaginez că undeva prin iarnă, când o să fie timp de studiat subiectul la nivel de detaliu, eventual voi scrie un text prin care să fie prezentată situația acestei vietăți, bazat pe un fel de sinteză a datelor existente. Până atunci avem măcar o poză decentă în care se poate vedea specia.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Fluturi | Lasă un comentariu

Castelul Bánffy de la Bonțida – Bonchidai Bánffy-kastély

Dacă ai ocazia să vezi acest ansamblu de clădiri, îți poți face o impresie despre stilul famillilor aristocrației maghiare din Transilvania. Bine, acum e un fel de ruină – în mare parte a ansamblului lipsind ferestre, tencuială, un gen de schelet al trecutului. Un turn stă să se prăbușească, este proptit cu niște grinzi; mai mult îl ține zeitatea decât legile fizicii, oricând poate să se năruie. Cam așa arată zilele actuale, mare lucru că au fost bani pentru a reface acoperișul. Oricum, pentru a avea aici o stare decentă, e nevoie de zeci de milioane de euro. Pentru a avea ceva asemănător cu ce era în trecut, poate că e nevoie de sute de milioane de euro, ceea ce în viitorul previzibil nu pare să fie opțiune realistă. Adică, ai aici un fel de monument al trecutului, pe care dacă îl vizitezi poți avea o impresie vagă despre Transilvania dinaintea dezastrelor secolului 20, înainte de războaie mondiale, comunism și altele asemenea. Și te poți întreba, cum era dacă era altfel.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu

Știuca – Esox lucius

Printre zecile de specii de pești pe care i-am fotografiat prin Maramureș, o spectaculozitate aparte o are știuca. Prin forma ei hidrodinamică de suplu prădător acvatic, prin detaliile coloritului, prin atitudinea pe care o are. Pe vremea cercetărilor cu Maramureșul Acvatic, acum mai bine de 10 ani, din lacul Teplița au fost scoase știuci mari și frumoase; respectivele exemplare erau totuși mai puțin vivid colorate, aveau culori mai camuflante, homocromia care să le ajute să vâneze cu succes în apele extrem de transparente ale lacului. În schimb, un alt exemplar capturat pe un braț marginal al râului Vișeu, un fel de apă care era cvasi-stătătoare dar era în legătură directă cu cursul învolburat al râului… avea totalmente alte culori. Privite de aproape detalii ale capului, înotătoarelor… îți arătau că ai de a face cu un animal extraordinar de frumos. Aproape neverosimil, să existe atâta frumusețe nevăzută de nimeni în apele pline de suspensii ale râului sălbatic.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Pesti | Lasă un comentariu