Vara la Izvorul Izei

Un loc atractiv pentru a face ieșiri naturalistice, destul de accesibil când drumul nu este distrus de utilajele forestierilor. Pe parcursul anilor am făcut foarte multe fotografii în locurile acestea, dar aproape niciodată nu a fost vreme de a le selecta măcar. Prin variate foldere există serii cu izbucul/ resurgența, unde apele Izei ies din tunelul-subteran, din peștera pe care o parcurg pe câțiva kilometri. Cuib de pescărel negru pe sub pod, variate păsări de la acvilă de munte la codobatura de munte, stâncile cu fosile de scoici marine transformate în calcare Eocene… foarte multe aspecte interesante. Doar chef și timp să fie de ele. Pentru început, câteva imagini de vară din 2015, am impresia.

DSC_9564DSC_9569DSC_9583DSC_9595DSC_9604DSC_9619DSC_9625DSC_9630DSC_9638DSC_9644DSC_9653DSC_9664DSC_9694DSC_9698DSC_9703DSC_9706DSC_9707DSC_9726DSC_9733DSC_9744DSC_9750DSC_9768DSC_9778DSC_9793DSC_9803DSC_9818DSC_9833DSC_9850DSC_9856DSC_9883DSC_9894DSC_9899DSC_9903DSC_9918DSC_9930DSC_9935DSC_9945

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Eminovici

Era un băiat cu un milion de dureri în suflet, Eminovici; a fost forțat de context să își schimbe până și numele… în Eminescu, deoarece numele real nu era adecvat. Nu suna bine. A ajuns pe la cursuri la Viena, dar neavând bacalaureat, nu era student-real ci putea să asculte și el cele ce erau predate. Poeziile lui combină teme ateiste, agnostice, creștine și budiste. A avut manifestări naționaliste și antisemite, ceea ce nu e nici o surpriză în vremurile respective. Devenit profesor suplinitor prin Moldova, director de bibliotecă, jurnalist. Aproape întotdeauna la limita sărăciei crunte. O iubea pe Veronica, dar ea era căsătorită și avea copiii ei; până la urmă au ajuns cumva împreună, au avut și un copil – dar acela s-a născut mort. Din nenumărate cauze distrus psihic, considerat dement din pricina abuzului de alcool, împins la periferia societății, tratat cu mercur pentru sifilis, ținut în mizerie, a murit. La 39 de ani, ca o epavă distrusă total. Nu te miră, nu? Acum este model de reușită. Idealizat, cu poze din perioada lui cea mai bună… pe la 18 ani – pus pe bancnote, cu nenumărate statui în locuri însorite sau prăfuite.

 

Suspușii care acum ar da ușor bani pentru oricâte statui chiar poleite cu aur, când omul era viu nu cred că îi dădeau bani pentru mâncare. Că nu era treaba lor. Îl alungau, că strica doar atmosfera cu problemele lui. Era un ciudat la care eventual îi dădeau un șut, dacă „se coborau” la el. Interesant este că pentru a avea valoare acceptată, omul trebuie mai întâi să moară. Să nu poată face probleme. Epigoni jalnici care să îl ridice în slăvi, să îl pună pe un piedestal pe care se pot cocoța și ei, indiferent că e vorba de tragicul Eminovici sau de entități inventate precum Iisus.

 

E un pic ironic faptul că Eminovici, care în liceu era cam praf și pulbere și veci nu a luat bacalaureatul – ajunge apoi subiect cvasi-obligatoriu la acest tip de examen. Curve bătrâne cu rol de profesoare de liceu își dau ochii pe spate, recitând două rânduri din careva poezie. Vai! Ce a vrut să zică poetul? Aceleași făpturi ca profesorii de atunci, care nu credeau că Eminovici e demn să treacă clasa. Era un rebut, nu ca lingăii și tocilarii de nota 10. Oricum, avea Eminovici aceasta o stea norocoasă. Că a trăit pe vremurile acelea. Azi cu toate poeziile lui nu valora nici cât era pe atunci, era un simplu sărăntoc pe la marginea societății, un nimeni căruia viața îi dă un mare șut în gură. Am impresia.

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

14 ianuarie 2020 – O clipă de Crăciun

Era deja noapte, veneam din Baia Mare către Sighet. Singur în mașină, cu muzica dată la maxim. Undeva prin Cavnic în întunericul acela rece, era un brăduț împodobit, pe tinda unei case vechi. Era atât de negru totul în jur, pădurea, nu se reflecta pic de lumină de pe zăpadă. Dar bradul era discret iluminat și împodobit ca în poveste. Nu era exagerat de mare, și nici nu avea nimic modern pe el. Era fix cum îl știam din copilărie, simplu, natural, frumos; pe vremea când era înconjurat de oameni dintre care mulți nu mai există. Am încetinit puțin să îl văd mai bine. Nu era nimeni prin jur. Doar el. Pentru mine, clipele astea când am încetinit și priveam bradul… au fost cele în care am simțit cel mai concret în iarna asta… cum a fost demult pe vremea sărbătorilor.

 

Ce obiceiuri păgâne, de iarnă, cu brazi împodobiți, măști, daruri, distracție. Habar nu am cum am reușit să o facem praf până și pe asta, obiceiuri care au rezistat mii și poate zeci de mii de ani… au devenit azi niște kitschuri jenante. Brazi de plastic. Ornamente care mai de care mai agresive, lumini țipătoare, atitudini bombastice. Oameni de plastic. Consumerism-capitalist de cea mai joasă speță. Banul a devenit singurul Zeu. De bani depinde poziția socială, respectul celorlalți, iubirea pe care o primești. Iubirea pe care o cumperi. Cu încetul ai impresia că fiecare are prețul pe el, eticheta cât costă. Și tu, și eu. Goana pentru a cumpăra chestii care în 5 minute au devenit gunoi. Ce a mai rămas ca valoare? Unde e omul demn și fericit în toată schema asta? Interesant, cum fericirea a devenit o pasăre din ce în ce mai rară.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Croitorul fagului – Rosalia alpina

Cerambicidele au peste 26.000 de specii descrise până acum, mare parte trăind în păduri tropicale și subtropicale. Din această familie, pe la noi trăiesc peste 200 de specii.

 

Croitorul fagului – Rosalia alpina. Un cerambicid frumos, este un fel de simbol al valorii naturalistice a peisajelor în care trăiește: păduri bătrâne din arii montane răcoroase și umede, cu zone însorite și lemn mort aflat în descompunere. Croitorul fagului evită pădurile compacte, foarte dese; are nevoie de zone mai însorite, marginile poienilor, drumuri, zone cu fagi rupți de vânt, mai ales trunchiuri frânte. Deși în denumirea speciei apare termenul alpina, asta nu e o referire la etajul alpin din munți ci la Alpii elvețieni de unde a provenit exemplarul descris de Linnaeus în 1758.

 

Lungimea corpului (cap-torace-abdomen) este de 18-40 mm; antenele sunt mai lungi decât corpul, ajungând la 50-55 mm la exemplarele mai mari; la mascul antenele pot să fie și de două ori mai lungi decât corpul, pe când la femele pot să fie cam de lungimea corpului. Croitorul fagului este primordial legat de pădurile de fag, deși specialiștii au observat în deceniile recente o lărgire a spectrului trofic, el putând să aibă larve dezvoltate în tot felul de alte specii de arbori. Larvele se dezvoltă timp de 2-3(4) ani mai cu seamă în fagi bătrâni, atât în exemplare vii dar bolnave cât mai ales în lemn mort; pe lângă fag, larvele se pot dezvolta și pe carpen, ulm, frasin, gorun, stejar, salcie, castan, nuc, tei, arin… și chiar și pe măr. În 2018 a fost găsit și în cireș sălbatic. Adulții se pot vedea în zone muntoase în perioada iunie-septembrie. În condițiile noastre, adulții apar prin prima jumătate a lunii iulie. Masculii apar cu câteva zile înaintea femelelor. Activitatea lor este perceptibilă în perioade însorite, cam între orele 10 și 18, cu un maxim de activitate pe la ora prânzului. Sunt activi mai ales în perioade însorite, uneori și în perioade crepusculare. Masculii sunt mai vioi, zboară și își apără teritoriul de intruși con-specifici; exemplare se pot vedea pe trunchiuri bătrâne sau căzute – unde teoretic pot să consume seva copacilor, sau pe flori și inflorescențe unde teoretic se hrănesc cu polen – analize mai recente arată că aceste impresii despre hrănirea adulților sunt mai mult presupuneri. Adulții probabil că nu se hrănesc deloc; un studiu bazat pe capturarea a 1500 de exemplare nu a constatat niciodată comportament de hrănire; totodată faptul că exemplare ale croitorului fagului nu vin la atractanți de genul fructelor în fermentație – care pot să atragă alte specii de croitori de mari dimensiuni, poate să fie un oarecare indiciu. Adulții se pot îndepărta cam până la 1 – 1,5 km de la locul unde au trăit în perioada larvară – adulții fiind capabili de zbor, destul de bine. Masculii caută activ arbori recent doborâți. Date mai vechi considerau că un adult trăiește cam de la 3 la 6 săptămâni; date mai recente consideră longevitatea adultului ca fiind pe la 10 zile, dar nu mai mult de 3 săptămâni în nici un caz.

 

Apărarea teritoriului de către masculi se face stând nemișcat, doar antenele sunt utilizate pentru a detecta stimuli din mediu. Dacă se apropie un mascul rival, cel care deține teritoriul îl atacă, încercând să îl alunge. Interesant este că există destul de frecvent cazuri când un mascul teritorial încerce să alunge până și omul care se apropie. Dacă masculul detectează feromoni de la o femelă care a intrat în teritoriul lui, încearcă să se apropie de ea și să se împerecheze; dacă femela are tendința să plece, masculul nu o urmărește; dacă femela este disponibilă, acuplarea poate să dureze circa o oră, iar după asta masculul o mai urmează o vreme, încercând să alunge alți masculi potențial pretendenți.

 

Femela alege locul de depunere a ouălor prin tatonare cu antenele, cu aparatul bucal și cu senzorii de pe ovipozitor; astfel ea găsește o crăpătură a scoarței sau o rană a copacului. Femelele depun ouă în crăpături sau în rănile scoarței arborilor bătrâni, în general pe exemplare moarte care încă nu au căzut la pământ și sunt poziționate în zone însorite. Ovipozitorul poate pătrunde în general cam 1-1,5 cm (maxim 4) centimetri în lemn. Femela depune câte un singur ou în fiecare loc ales, în trunchiul și crengile arborilor senescenți, în lemn mort sau în cel parțial viu. Preferă fagii monumentali din zone însorite, chiar exemplare singuratice, dar care să nu fie mai departe de 300 de metri de la pădure. După emergența din ou, larva intră mai adânc în lemn, cam la 5-10 cm; dezvoltarea larvară durează 2-4 ani, depinzând de calitatea lemnului și de microclimatul zonei. Dacă lemnul în care se dezvoltă este în ceva loc mai umbros, larvele pot să se dezvolte mai greu sau chiar să moară toate odată cu dezvoltarea mai puternică a variatelor specii de ciuperci din interiorul lemnului. Larva este cilindrică, albicioasă, ajunge la 4 cm… trăiește în interiorul lemnului așa că rar ajunge în fața oamenilor. Înainte de ultima lor iarnă, larvele ies către suprafață, unde își rod un canal de ieșire, pe care îl astupă temporar. În lemn își fac un loc propice pentru înpupare. Metamorfozarea larvelor în pupă și adult se petrece la câțiva centimetri adâncime de scoarța copacului, în interiorul lemnului. Adulții ies prin canalul ros și astupat de larvă, lăsând în lemn canale ovalare cu diametrul mare cam de un centimetru.

 

Studii asupra diversității genetice a speciei au dus la ideea că în perioada glaciară refugiul în care au supraviețuit a fost în munții din nordul Greciei, de unde apoi s-au răspândit pe arealul lor actual. Arealul cuprinde Europa Centrală și Europa de Sud, plus o poarte din Asia și o mică parte a nordului Africii: din Caucaz, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Siria, Iran, Iordania, Crimeea, Turcia, Israel, Rusia, Bielorusia, Ucraina, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, sudul Poloniei, sudul Germaniei, Danemarca, Suedia, Olanda, Albania, Slovenia, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Italia, Elveția, Franța, Spania; este prezentă și în Algeria, Maroc, Tunisia. Altitudinal între 300 și 2000 metri, la sudul arealului în zone din ce în ce mai înalte – unde sunt fagii. Interesant este că pe la mijlocul secolului 20 era prezent în aceste țări cu o răspândire mai largă, dar din zonele nordice au dispărut populațiile rând pe rând. A dispărut și din peninsula Scandinavă. În Marea Britanie nici nu a existat.

 

Silvicultura modernă, industrială, care duce la distrugerea pădurilor bătrâne și la eliminarea exemplarelor de arbori care ar reprezenta habitate favorabile pentru această specie – a produs inevitabil declinul biodiversității. Păstrarea habitatelor favorabile speciei ar presupune existența ariilor protejate și a unor metode silviculturale favorabile biodiversității, evitarea tăierilor la ras, păstrarea unor păduri diversificate atât pe planul speciilor prezente cât pe planul vârstei arborilor, crearea de habitate mozaicate cu poieni însorite, lăsarea trunchiurilor frânte-rupte de vânt în poziția lor verticală; ne-extragerea exemplarelor de arbori uscați din pădure; păstrarea arborilor bătrâni din vecinătatea pădurilor, a celor de pe pășuni cu arbori seculari spre exemplu. În păduri utilizate economic, tăierea de arbori să se facă în perioada de iarnă, iar trunchiurile să fie scoase din zonă până în primăvară, încă înainte de a avea activitate a cerambicidelor… care pot depune ouă pe trunchiurile tăiate, care apoi să ajungă pierdute pentru specie. Dacă un teritoriul de pădure este curățat de arbori bătrâni, populația locală a croitorilor fagului evident că dispare. Repopularea poate să se întâmple dacă alți arbori ajung bătrâni iar în apropiere există populații viguroase ale croitorului. Deoarece nu pot să traverseze distanțe mai mari de 1,5 km, chiar dacă condițiile de mediu sunt pentru moment bune, repopularea poate să fie lentă, anevoioasă sau imposibilă.

 

Conform IUCN, această specie este vulnerabilă (în 2020) deși în trecut era considerată periclitată cu dispariția (endangered); din multe locuri unde exista în trecut, azi deja a dispărut. În general este percepută ca fiind o specie rară la nivelul Carpaților, care poate avea populații locale viguroase în habitate favorabile – în păduri bătrâne de fag. Croitorul fagului este prezent pe anexa 2 a Directivei Habitate a Uniunii Europene, adică pentru această specie este necesară desemnarea de situri Natura 2000. Este și pe anexa 2 a Convenției de la Berna. Fiind o insectă frumoasă și greu de confundat, croitorul fagului a ajuns un fel de flagship species, specie stindard, aptă să fie folosită în activitatea de promovare a protecției naturii. Cu poze ale speciei au fost printate timbre, apare pe emblemele unor parcuri naționale, pe diferite obiecte din centre de vizitare. În Ungaria în 2019 această specie este declarată insecta anului.

 

***

 

A fost o zi banală, cu ploaia care cădea abundent în orele dimineții. Am făcut plinul la mașina de teren, am mers la o pensiune din Săpânța să fac niște poze; am mâncat la pensiune. Pe la prânz, cerul era destul de acoperit de nori, o lumină palidă și lipsită de orice vigurozitate nu creștea prea mult dorința de a face fotografie în natură. Dar am decis să urc pe valea Săpânței. Prin pădure, în locurile mai însorite, erau multe exemplare înflorite ale brusturelui sau lăptucul-oii (Telekia speciosa); o plantă oarecum banală, comună, dar nici măcar cu asta nu am fotografii care să zic eu că sunt perfecte; că nu avem timp nici de chestiile banale; dar acum mă distram cu specia asta văzută prin obiectivul ochi-de-pește. Era un context în care nu se întrevedea nimic special. Și atunci să vezi pe o frunză de Telekia cum stă liniștit un exemplar de croitor din specia aceea rară și frumoasă numită Rosalia alpina – croitorul fagului. De multă vreme doream să îl pot avea din nou în fața obiectivului; aveam ceva poze vechi, dar acelea sunt bune mai mult de amintire. Pentru un naturalist/ un biolog, e o senzație de extaz să aibă ocazia de a vedea acele minunății de care alții nici nu au auzit. Așa a fost și senzația asta.

 

Un prieten care a văzut pozele cu cerambicidul acesta puse pe facebook, mă sună să mă întrebe unde au fost realizate imaginile; predă la o facultate, se ocupă de un grup de artropode, iese pe teren la modul frecvent – acum e în drum spre Retezat. Zice că a căutat targetat această specie de o vreme; și în tura de Retezat de acum unul dintre scopurile și speranțele lui este să găsească croitorul fagului și să îi facă poze. Adică nu e vorba de o persoană care să aștepte ca acest croitor să apară în biroul lui din oraș. De ani de zile nu a văzut un astfel de gândac… să îi facă o serie de fotografii – că este pasionat și de fotografie. Din chestiile astea se poate percepe că specia în cauză nu e una banală, pe care să o vezi la modul uzual, frecvent. Pot să treacă ani de zile de muncă în teren, poate și decenii, fără să dai de un exemplar. Evident, dacă cunoști niște puncte concrete unde specia este prezentă, spre exemplu ai coordonatele GPS a unui loc unde a fost recent observată… și vizitezi locul acela în perioada favorabilă, și cauți cu multă răbdare, și știi cum să cauți, și mai ai și noroc… destul de mult… poți să dai de un exemplar, sau de mai multe. Eventual chiar de zeci. Poate că pentru un entomolog pasionat de coleoptere, găsirea acestei specii nu este chiar așa de dificilă. Dar pentru un naturalist cu abordări mai holistice, nespecializat pe gândaci… e totuși cam rar să dea de specia asta.

 

În ceea ce privește estetica, preferințele umane sunt diverse. Când te referi la o ființă vie, și mai mult e discutabilă pe plan moral o afirmație că o specie este mai frumoasă decât alta. Să luăm spre exemplu variatele specii de croitori. În modul subiectiv, asumat, senzația mea este că printre croitorii de pe la noi această specie – croitorul fagului – este cea mai frumoasă. Există și croitori colorați galben-negru pe care le vezi în flori de pădure, mai mici și cu estetica lor stridentă, apoi decența și sobrietatea brun-negricioasă a altor specii mai mari… dar din punctul meu de vedere cel mai estetic arată croitorul fagului, cu combinația de nuanțe cenușiu-albăstrui și petele negricioase. Pare o minunăție, un fel de perfecțiune estetică, realmente o bijuterie-vie. Poate că dacă l-ai vedea peste tot nu ar mai părea așa superb, dar prin raritatea ocaziilor când îl poți avea în fața obiectivului foto, insecta asta pare și mai mult… perfectă.

 

Când încerci să faci poze decente cu un astfel de cerambicid… îți dai seama că deloc nu e simplu. Să presupunem că ai aparatura adecvată, Nikon cu mulți megapixeli, obiectiv macro Nikkor, sistem de blitzuri macro sincronizate tot de la Nikon… deci grosso modo aparatura e brici. Problema e că de ridicat prea tare sensibilitatea ISO nu ai cum, că va apărea zgomot de imagine/ pixelare jalnică; o altă problemă e că insecta asta nu stă locului decât vreme scurtă, iar prin asta e aproape imposibil ca autofocusul să își facă treaba; plus că are mișcări ale antenelor, picioarelor, abdomenului care toate îți „bruiază” imaginea perfectă. Pentru a avea imagini decente atât tehnic cât compozițional/ artistic… cu insecta asta în habitatul ei natural, cu lumini naturale bune ajutate de blitzuri… e mult mai complicat decât pare de la distanță.

 

La speciile de croitori care au antene lungi de multe ori am văzut exemplare care aveau antene rupte, măcar una dintre ele fiind mai scurtă decât în starea lor perfectă. Dacă e să faci fotografiere cu astfel de specii, tendința este să alegi exemplare cât mai apropiate de ideal, un fel de prototip-standard, ceva neafectat vizibil de duritatea existenței reale. Oricât de frumoase sunt pozele, tehnic și artistic, dacă exemplarul fotografiat este din start cu probleme de orice fel… impresia este că aloci timp și energie pentru ceva ce nu are cum să producă fotografiile pe care le dorești. Cu atât mai mare e satisfacția când ai în fața obiectivului un exemplar care să merite atenția.

007_9296007_9306007_9368007_9379007_9391007_9404007_9419007_9439007_9445007_9449007_9464007_9477007_9484007_9488007_9490007_9495007_9500007_9503007_9510007_9513007_9514007_9520007_9523007_9540007_9553007_9558007_9569007_9570007_9573007_9583007_9593007_9598007_9616007_9620007_9623007_9654007_9675DSC_8247DSC_8250DSC_8253DSC_8256

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Entomologie, Maramures | 10 comentarii

Zboruri peste Baia Mare

Niciodată nu am avut intenția de a face fotografiere aeriană la Baia Mare. Totuși, dacă aveam ocazia să zbor prin zonă, când veneam cu avion mic sau cu elicopter la alimentare în aeroport… nu am ratat ocazia de a face câteva imagini. Sute și mii de imagini trase conjunctural. Multe dinte ele stau de ani de zile, fără a ajunge să fie văzute măcar odată. În afară de un mic centru vechi, restul e beton și pulbere. Un horn înalt de peste 300 de metri, niște furnale părăsite. Împrejurimile orașului sunt remarcabile prin urmele lăsate de minerit. Bazine de decantare cu ape ciudat colorate. Aspecte selenare. Pâlcuri de castani care se uscă din cauza unei boli. Probabil că pot să fie găsite și aspecte mai pozitive, dar per total cam asta a fost senzația.

 

Pe vremea când funcționa industria băimăreană, producea o poluare de zile mari. Orașul a devenit un simbol al otrăvirii cu fum, metale grele șamd. Aerul, solul, apele pline cu substanțe teratogene, cancerigene samd. Au decis să facă un horn înalt 300+ metri. Acesta nu reducea cantitatea de poluare, dar o dispersa pe suprafață mai mare. Îți dai seama cât a costat hornul acesta. Cam când a fost gata, industria a intrat în faliment. A rămas hornul. Apoi, bazinele de decantare cu nămoluri pline de otravă au rămas cam de izbeliște. Un dig a fost rupt de ape, au ieșit cianurile, au ajuns în Tisa apoi în Dunăre. Dezastru ecologic, peștii morți la grămadă, conflicte internaționale. Am auzit că nici până acum nu au fost plătite compensații pentru pagubele produse.

După toate circurile, totuși Baia Mare este la ora actuală orașul cel mai locuibil din Maramureș, în sensul că are o viață economică, socială, culturală… aproximativ europeană.

DSC_2207DSC_2214DSC_2235

_DSC0799_DSC0809_DSC0814_DSC0819_DSC0827_DSC0834_DSC0894_DSC1890_DSC1894_DSC1904_DSC1909_DSC1914_DSC1915_DSC1919DSC_2164DSC_2167DSC_2175DSC_2177DSC_2972DSC_2977DSC_2983DSC_2987DSC_2992DSC_2997DSC_3002DSC_3004DSC_3007DSC_3009DSC_3012DSC_3018DSC_3019DSC_3024

DSC_8855DSC_8843

_DSC3144_DSC3155_DSC3164_DSC3168_DSC3173_DSC3174_DSC3179_DSC3180_DSC3184_DSC3189_DSC3190_DSC3194_DSC3194b_DSC3199_DSC3200_DSC3209_DSC3214_DSC3224_DSC3225_DSC3229_DSC3230DSC_8564DSC_8570DSC_8579DSC_8582DSC_8599DSC_8600DSC_8603DSC_8612DSC_8621DSC_8626DSC_8632DSC_8641DSC_8645DSC_8647DSC_8659DSC_8666DSC_8675DSC_8690DSC_8695DSC_8697DSC_8708DSC_8710DSC_8716DSC_8722DSC_8729DSC_8738DSC_8741DSC_8747DSC_8753DSC_8756DSC_8762DSC_8768DSC_8777DSC_8780DSC_8783DSC_8789DSC_8791DSC_8795DSC_8798DSC_8801DSC_8824DSC_8827DSC_8830DSC_8831DSC_8834DSC_8843DSC_8852DSC_8853

_DSC3234_DSC3239_DSC3249_DSC3254_DSC3258_DSC3264_DSC3269_DSC3279_DSC3283_DSC3284_DSC3285_DSC3288_DSC3289_DSC3290_DSC3294_DSC3309DSC_8519DSC_8522DSC_8537DSC_8549DSC_8555DSC_8864DSC_8873DSC_8879DSC_8890DSC_8893DSC_8900DSC_8905DSC_8910DSC_8912DSC_8930DSC_8933DSC_8938DSC_8940DSC_8943DSC_8947DSC_8951DSC_8952DSC_8954DSC_8956DSC_8959DSC_8963DSC_8975DSC_8987DSC_8995DSC_8999DSC_9005DSC_9011DSC_9017DSC_9023

_DSC0710_DSC0714_DSC0784_DSC0789_DSC0859_DSC0860_DSC0869_DSC0875_DSC0879_DSC0899_DSC0900_DSC0909_DSC0914_DSC0918_DSC0923_DSC0924DSC_2135DSC_2137DSC_2142DSC_2147DSC_2149DSC_2150DSC_2154DSC_2182DSC_2955DSC_2959

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Biserica albastră din Aspra

Aspra este un cătun care aparține de comuna Vima Mică, Maramureș – undeva prin zona Cheile Lăpușului; cătunul este izolat, are circa 20 de case locuite. Biserica de lemn ridicată în 1866 este declarată monument istoric; pe o structură de lemn rotund, acoperită cu lut atât la exterior cât la interior, vopsită la exterior în albastru. Acoperit cu șindrilă, are un mic turn-clopotniță. Are o naturalețe interesantă, integrată frumos în peisaj.

 

DSC_1816DSC_1824DSC_1827DSC_1829DSC_1835DSC_1842DSC_1845DSC_1848DSC_1858DSC_1866DSC_1873DSC_1879DSC_1889DSC_1901DSC_1904DSC_1913DSC_1919DSC_1925

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Lunca la Tisa – primăvara

Văd că un folder cu poze de primăvară a rămas pe un hard, cam nebăgat în seamă. Niște imagini de la Lunca la Tisa, cu cireșii înfloriți, câteva peisaje. Probabil că mă gândeam să scriu un text referitor la ele, dar au existat alte priorități. Așa că au rămas… lăsate. Dar, decât să rămână inaccesibile, poate că e mai bine să fie postate pe blog… doar așa, fără povești, exemplificând cumva frumusețea locurilor. Mai am o postare despre Lunca la Tisa, dar a aglomera acea serie cu noile imagini de primăvară, nu cred că e OK. E mai acceptabil să fie o nouă postare, care să adune imagini de primăvară din locurile astea uitate de lume.

 

Acum, pe la sfârșit de decembrie, a arunca o privire pe acele imagini de primăvară, cu flori de cireș… lumini de soare, căldura de primăvară, cântece de păsări… are ceva din promisiunea unor zile frumoase, care în principiu pot să existe din nou. Privind pozele, știind locurile din zona respectivă, îmi pot imagina cam ce fotografii ar putea rezulta dacă ai avea timp să stai mult pe acolo. Să urmărești păsările în penaj de primăvară, strălucitoare, colorate, pline de viață. Renăscând, cumva, după o iarnă care a trecut. Să stai și să admiri orhideele, șopârlele, șerpii, cerbii care ies la margine de pădure. Aproape că e prea paradisiac să ai timp de toate astea.

DSC_9112DSC_9115DSC_9118DSC_9124DSC_9133DSC_9139DSC_9142DSC_9151DSC_9157DSC_9160DSC_9172DSC_9178DSC_9188DSC_9191DSC_9194DSC_9206DSC_9211DSC_9222DSC_9227DSC_9233DSC_9235DSC_9241DSC_9245DSC_9251DSC_9254DSC_9257DSC_9266DSC_9272DSC_9278DSC_9280DSC_9289DSC_9296DSC_9302DSC_9308DSC_9314DSC_9323DSC_9341DSC_9344DSC_9347DSC_9362DSC_9371DSC_9372DSC_9374DSC_9386DSC_9389DSC_9392DSC_9395DSC_9404DSC_9410DSC_9415DSC_9422DSC_9425DSC_9428DSC_9449DSC_9466DSC_9473DSC_9488

007_6524007_6532007_6541007_6544007_6554007_6559007_6564007_6569007_6574007_6584007_6585007_6590007_6592007_6608007_6609007_6613007_6633007_6639007_6648007_6653007_6658007_6663007_6683007_6713007_6714007_6723007_6738007_6743007_6748007_6749

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu