Libelule în Maramureș

Aveam poate vreo 5 ani când mama mi-a adus de la biroul de contabilitate unde lucra… o cutie de la smochine în care era o libelulă vie; a intrat în birou unde a fost prinsă; era ceva mare, poate Anax imperator sau ceva specie din genul Aeshna – oricum a fost foarte impresionant. Tot din acea perioadă am primele impresii despre delicatețea speciilor Calopteryx splendens și C. virgo, prezente pe lângă apele din preajma Sighetului. Întotdeauna îmi plăcea să privesc zborul lor în timp ce vânează sau patrulează asupra teritoriului, la fel îmi plăcea să le admir splendoarea metalizată văzută prin obiective macro perforante. În timpul proiectului cu Maramureșul Acvatic, în urmă cu circa 10 ani, am aruncat o privire asupra libelulelor din locuri mai ascunse, de pe la tinoave din munții care înconjoară depresiunea Maramureșului. Doar că datele rezultate sunt anecdotice, întâlniri tangențiale, nicidecum nu sistematice și rezultate din programe de cercetare bine gândite. Știu, niciodată nu e timp de ele. Dar, măcar ne putem pune problema, cam cum ar trebui să fie abordat subiectul – eventual.

 

Ca și la atât de multe alte aspecte legate de biodiversitatea Maramureșului, dacă la nivel local nu există inițiative serioase, coerente și implementabile… și cunoașterea despre libelulele zonei rămâne vagă. La starea în care se află institutele de cercetări biologice, universitățile și muzeele de zoologie din țara asta (sau cele din țări vecine)… și cât de mic spre infinitezimal este numărul de specialiști care se ocupă (și) de odonate, este evident că observații științifice asupra unor libelule din Maramureș pot să fie extrem de rare și haotice, bazate pe hazard. Cine să vină aici, să plătească cazare, mâncare, carburant, să își bage mașina pe cine știe ce drumuri catastrofale care poate că te apropie de ceva tinov aflat la mama naibii? Iar dacă ar exista minunea asta de ieșire pe teren a specialistului preocupat de odonate, cam cât de frecventă ar putea ea să fie? În stilul acesta, mai repede o să dispară variatele populații și specii decât ele să ajungă măcar menționate undeva. Cât despre activități de educație ecologică în care focalizarea să fie asupra libelulelor, nici nu am auzit încă în țara asta.

 

Cercetări cu libelule? La orice idee de cercetare, primul pas este 1. să analizezi cam cum arată situația la nivel de regiune/ țară atât din punct de vedere al existenței datelor cât și al disponibilității de specialiști, apoi 2. să vezi cam cum stă domeniul respectiv în zona geografică mai restrânsă pe care eventual ar merita făcute investigațiile coordonate de tine și 3. cât de fezabil este ca din resurse accesibile să se poată atinge un nivel de cunoaștere care să fie radical diferit de cel existent acum. Cercetarea trebuie să fie interesantă, captivantă, antrenantă intelectual, să aibă și un scop final… realizarea unei imagini coerente plus stabilirea unor măsuri pentru conservarea speciilor existente. Un scop realizabil poate să fie ca Maramureșul să ajungă zona cea mai bine studiată în țara asta, din punctul de vedere al faunei de odonate. Poate că e greu de recunoscut, dar dacă întreaga acțiune nu produce mai multă fericire decât cantitatea de stres și oboseală pe care o presupune, ea nu are nici un fel de șansă de sustenabilitate.

 

Dacă te uiți la datele de azi despre distribuția speciilor de libelule în țara asta, constați că harta e în general albă, având pe ea câteva puncte. Adică, se constată o falie extraordinară între realitatea din teren privind prezența variatelor specii de odonate și nivelul datelor științifice care există despre ele. Probabil că la ora actuală Maramureșul nu face nici un fel de excepție, adică nici nu e mai bine studiat nici mai prost studiat decât alte regiuni de pe la noi.

 

Dacă iei în calcul țara asta, ajungi la ideea că există un singur entomolog specializat pe libelule, Cosmin Manci; pot să mai existe eventual câțiva oameni care conjunctural mai aruncă câte o privire în direcția odonatelor, dar în contextul Maramureșului asta nu e relevant. Dacă te gândești la dimensiunea spațiului geografic de care discutăm, spre exemplu dacă ai fost cu mașina de la Sighet la Constanța, îți dai seama că pentru a avea o impresie acceptabil de detaliată despre răspândirea variatelor specii (dintre cele 70+), un om ar avea nevoie de multe mii de ani… și tot nu ar sta prea bine cu treaba. Aici se vede că pentru a face cercetare până și pe un grup nu foarte divers (cu puține specii), organisme destul de mari, diurne, destul de vizibile și destul de ușor de determinat… tot e al naibii de greu să faci ceva serios. Aici intervine posibilitatea dezvoltării unor abordări noi, gen citizen science, în care expertul să aibă un rol în determinarea speciilor, dar nu să ajungă el pe fiecare mal de pârâu, lângă fiecare canal de drenare a apelor din terenuri, în toate stufărișurile și tinoavele aflate la dracu în praznic. Șansa de a progresa repede e destul de semnificativă dacă pe baza a două imagini bune (una dorsală și una laterală), făcute chiar cu smartphone-uri de azi, determinarea speciilor în cazul exemplarelor mascule se poate face cu exactitate de cvasi-100% (iar cazurile când nu e sigură determinarea din cauza calității fotografiei – se pot exclude din start). Femelele pot să fie mai greu de determinat pe baza pozelor, dar unde există femele există și masculi, așa că nu e o problemă chiar foarte mare.

 

La starea actuală, cercetarea ar trebui să se focalizeze pe ce și unde este; aspecte simple, dar care nu au fost elucidate. Dacă apar specii de interes mai aparte, rare, importante pentru conservarea biodiversității, merită continuat pe ele cu niște studii mai detaliate. Doar mult după primele observații ne putem propune să constatăm extinderi de areal, restrângeri de areal, dispariții locale și recolonizări, aspecte metapopulaționale, dinamica în spațiu și timp a acestor vietăți.

 

Până și conceptul programului de cercetare este totalmente diferit în cazul în care 1. specialistul trăiește la distanță semnificativă de teritoriul studiat… (spre exemplu la Cluj, Iași sau Budapesta) și poate să vină singur o dată sau de două ori pe an, eventual, sau 2. există o inițiativă maramureșeană locală bazată pe o bună cunoaștere a zonei, aptă să mobilizeze resurse umane, să investească timp și energie pe termen mai lung și la modul mai eficient. Desigur, implicarea în program a unui/ unor cercetători consacrați pe grupul respectiv este foarte necesară, atât în faza de proiectare a cercetării cât și la cazuri cu specii unde determinarea este sub semnul întrebării, confirmarea/ validarea unor observații, la final la analiza datelor și la formularea de concluzii. Pentru ca o astfel de acțiune să fie creată și implementată la un mod profesionist, e nevoie de o stare destul de Zen, fără să ai pe cap prea multe mizerii mărunte care să îți diminueze cheful de viață.

 

Dacă te gândești la cercetări de biodiversitate, evident că trebuie să le iei pas cu pas, separat pe grupe sistematice, cu un realism și pragmatism fără de care se alege praful. Base-line survey-uri de acelea în care câțiva specialiști străbat mari distanțe, oprind când și unde pentru a mai lua niște probe… nu au cum să aducă o imagine clară asupra situației de pe un anume teritoriu, chiar dacă nu e de dimensiuni continentale – ci doar Maramureșul. Proiectarea cercetării are o importanță extraordinară… să vezi cam unde te situezi acum și unde speri să ajungi în timp determinat; care sunt pașii pentru a ajunge de la situația de azi la o situație dezirabilă?

 

Libelulele ar putea reprezenta un obiect de studiu interesant în Maramureș. În Europa există circa 120 de specii de libelule. Cosmin Manci scrie în teza lui de doctorat (2012) că în România există 71 de specii și subspecii de Odonate. Din Maramureș există câteva publicații științifice care au date despre libelule, dar este clar că impresia de azi asupra grupului este una foarte vagă în comparație cu ce ar putea să fie. Din fericire, destul de multe specii pot să fie determinate (recunoscute) fără ca persoana în cauză să fie specializată pe libelule (spre exemplu la fluturi situația e radical diferită, fiind mult mai multe specii… de ordinul miilor în România, iar microlepidopterele foarte dificil de determinat până și de către specialiștii grupului – prepararea armăturii genitale, analize sub microscop binocular etc). Libelulele se pretează la observații valide din punct de vedere științific, realizabile de persoane mult mai puțin specializate decât în cazul fluturilor spre exemplu: numărul mai redus de specii și diferențele destul de bine decelabile fac din libelule un grup de insecte care se pretează la utilizare pentru o introducere în entomologie, în crearea de proiecte de cercetare și implementarea lor – teren, analiză a datelor, formularea de concluzii șamd. Această situație face ca ele să poată reprezenta obiectul unor practici de teren cu studenții, din care să rezulte date concrete și valide, astfel încât studentul să simtă că a participat activ la o cercetare pe bune, nu doar a stat și a ascultat ca boul explicațiile greoaie date de ceva expert.

 

Pentru început ar putea să fie făcută o cartare a speciilor de libelule din Maramureș: 1. definirea locurilor unde se fac observațiile, un eșantion reprezentativ de ape stătătoare/ tinoave, lacuri, sectoare de ape curgătoare; 2. definirea unei metodologii prin acre se fac evaluările, periodicitatea lor etc. Probabil că ar putea rezulta cam 100 de locuri care să merite vizitate la modul sistematic, timp de câțiva ani de zile. În privința ritmicității, se poate zice ca din primăvară până toamna să fie ieșiri la fiecare mijloc de lună (între 12 și 18) și la fiecare trecere de la o lună la alta (între 28 și 3). Desigur, pot să fie locuri la care e mai greu de ajuns și se merge rar, datele pot să nu existe în anumite luni când prioritățile erau altele… dar dacă ai avea un fel de programare de acest gen, în circa 5 ani de zile ar putea să fie conturată o imagine destul de detaliată asupra odonatelor din Maramureș, cu o exactitate de mii de ori mai bună decât cea de până azi. Dacă ai avea 100 de locuri la care să ajungi în medie de câte 5 ori pe sezon, timp de 5 ani, deja ai avea 2500 de serii de date cu speciile observate în locația X la data Y. O asemenea bază de date ar permite nu doar crearea unei impresii despre răspândirea variatelor specii în Maramureș, perioada de zbor, dependența mai intensă sau mai puțin intensă de careva habitat (stenobionte versus euribionte) ci ar oferi și posibilitatea de a pune probleme în context mai larg, ecologic și de conservare a biodiversității.

 

Dacă tot e să extragi din teren date despre libelule, e bine să faci asta în așa fel încât rezultatele să aibă o relevanță științifică, în sensul să se preteze și la ceva prelucrare statistică. Dacă ai date primare în cantitate destul de mare, cu distribuție bună pe hartă, provenite din habitate cât mai diverse, prelevate la mod unitar și standardizat, replicabile deci, extrapolabile… se pot face ulterior o sumedenie de interpretări. Totul este ca aspectele de biologie/ ecologie să rămână prioritare, nu să se facă niște calcule de dragul matematizării, să se aplice diferiți indici care mai de care mai abstracți și mai rupți de realitate. Ideea este ca orice om care eventual citește rezultatele cercetării, să poată vedea clar care sunt speciile, unde sunt ele prezente, în ce perioade, care sunt habitatele  de care sunt dependente… și alte aspecte de interes; nicidecum nu e cazul ca rezultatele să fie pline de formule care să arate doar că ai pierdut ocazia să ajungi matematician-teoretician.

 

Probabil că cel mai bine ar putea să fie conturarea unui program de cercetare a libelulelor cu implicarea acelor persoane care au ajuns specializate pe odonate. Fără un suport din partea acestora, fără o cooperare cu ei, probabil că toată abordarea ar avea și aspecte mai șubrede, mai trase de păr (dar nu e sigur). Dacă ai vedea că programul de cercetare a libelulelor evoluează acceptabil de bine timp de câțiva ani, se poate face o redefinire a abordărilor, se poate ajunge la detalii care azi par totalmente de neatins – aspecte la care nici nu te-ai gândit. Sigur, dacă ai derula un astfel de program ai ajunge să citești niște cărți de care acum nu ai vreme, ai purta discuții cu oameni cu care azi nu ai subiecte comune. Plus că ar rezulta niște imagini și niște filme care să arate biodiversitate și ecologie la un mod unic și irepetabil.

 

Din discuția telefonică cu Cosmin Manci, reiese că în Maramureș e probabil să existe circa 40 de specii de odonate; de interes ar putea să fie Coenagrion lunulatum, C. hastulatum; iar Coenagrion armatum este o specie care nu a fost văzută poate de 100 de ani în țara asta – dar pare că există ceva date vechi din zona Săpânța; dacă vezi o imagine cu speciile acestea, îți dai seama cam ce șanse sunt ca în măsura în care careva dintre ele ar exista în Maramureș, un specialist să dea de ele… printre atâtea alte vietăți asemănătoare. Nehalennia speciosa poate că a dispărut din țară. Poate să apară din Maramureș careva specie din genul Leucorrhinia care nu a mai fost semnalată din țară, la fel Aeshna viridis, nesemnalată din România. Tot de interes zoogeografic este Aeshna subarctica.

 

Perioada de emergență a adulților este între lunile mai și august, dar exemplare adulte din toate speciile care trăiesc pe aici se pot vedea în lunile iunie și iulie. Deci, dacă ai focaliza campania de colectare de date pe aceste două luni, iunie-iulie, ai putea extrage informația esențială despre diversitatea odonatelor din Maramureș. Multe specii sunt ușor de capturat, dar libelulele mari și rapide care vânează la înălțime mai mare, cu vederea lor perfectă și agilitatea extraordinară… mai greu pot să fie capturate. Ideea este ca exemplare din diferite specii să fie prinse, fotografiate dorsal și lateral (chiar și ținute în mână, dar să se vadă bine detaliile morfologice), apoi eliberate; evident, fiecare semnalare trebuie să aibă nu doar fotografiile ci coordonate GPS și data observației. Pe baza acestor informații se pot face ulterior hărțile GIS, din ce în ce mai detaliate.

 

Am discutat azi cu Lia Stan – colega și prietena noastră eco: o să se ocupe să facă circa 5-10 bucăți de fileu entomologic (plasă de fluturi), pe care să le putem utiliza la capturarea libelulelor. M-am uitat pe NHBS, sunt mai multe modele, unele sunt pe la 50 de euro bucata, dar pentru ce ne trebuie nouă aici, astea făcute artizanal sunt perfecte. Dacă ai intenția să faci 5-10 unelte, asta presupune ieșiri pe teren în grupuri de câțiva oameni, cu una sau două mașini. Deja îmi și pot imagina cum o să arate hărțile de distribuție realizate pentru fiecare specie în parte, plus listele de specii prezente în fiecare locație în parte. Cred că o să fie o distracție bună, de la ieșirile pe teren, până la determinarea speciilor și la constatarea că hărțile GIS au din ce în ce mai multe date concrete.

 

Ca o concluzie, toată povestea asta cu libelule din Maramureș trebuie să fie nu doar o abordare rațională și fezabilă, nu o cercetare de dragul cercetării, ci să aibă ca scop descoperirea și protejarea populaților în cazul taxonilor de interes conservativ, plus să producă imagine pentru educație ecologică; nu în ultimul rând, trebuie să fie o bună ocazie de a găsi fericirea umană prin ieșiri pe lângă râuri, pe lângă canale de drenare a apei din zonele de luncă, pe la tinoave,  lacuri și stufărișuri.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Entomologie | Lasă un comentariu

Insecte și entomologi în Maramureș

Insecte? Pentru marea majoritate a oamenilor adulți, ideea de insectă nu prezintă nici un fel de atractivitate. Din contră. Doar să își aducă aminte de tot felul de gândaci, coropișnițe, ploșnițe, țânțari, muște, carcalaci/ gândaci de bucătărie șamd… deja i se face scârbă; dacă ar avea de ales, omul simplu ar prefera ca aceste vietăți să nu existe pe Planetă. Biodiversitatea, piramide trofice și relații din ecosisteme, polenizarea, aspecte biogeografice, evolutive și genetice, toate acestea nu au nici un fel de relevanță în accepțiunea marilor gloate… și desigur cantitățile uriașe de oameni au și ele dreptatea lor tâmpă.

 

Fericirea e că există și fluturi cu desene splendide pe aripi, libelule în culori metalizate.. iar dacă te-ai apropia cu deschidere intelectuală și o lupă… orice insectă ar deveni interesantă, specială, o manifestare perfectă a vieții sălbatice. În mod instinctual, copiii au o capacitate mai bună de a se apropia de detaliile viului, în acea perioadă a vieții în care ei încearcă să descopere caracteristicile Lumii. Cu ajutorul școlii imbecilizante, care îi transformă cu încetul în roboți ascultători, interesul pentru cunoașterea Lumii se pierde, iar la stadiul adult omul devine un pitecantrop care se rezumă la pâine și circ. Foarte puțini dintre adulți își păstrează deschiderea față de Lume, dorința de a observa viul sălbatic, nevoia de a cunoaște, admirația față de forme, culori, patternuri comportamentale… ale unor ființe mărunte. Adevărul este că nici nu ai la ce să te aștepți de la omul prins în hamurile industriei, călărit de șefi și de fisc, de bănci și de familie, prins de un milion de obligații din care viu nu mai scapă. Din acest punct de vedere, este clar că preocupările legate de entomologie pot să fie extrem de rare, poate 1 sau 2 persoane din fiecare milion. Ai putea zice că la 20 de milioane pot exista cam 20-40 de oameni care să aibă o oarecare preocupare în domeniul entomologiei. Probabil că circa 25% – adică 5-10 oameni lucrează la muzee, institute de cercetare sau în universități, iar restul au astfel de preocupări din pasiune/ hobby.

 

Din punctul meu de vedere ideal ar putea să fie ca în Maramureș să existe o preocupare mai sistematică și mai semnificativă față de cercetarea variatelor grupe de insecte, în combinație cu activități de educație ecologică focalizate pe acest domeniu – inclusiv realizarea de imagini fotografice și de filme. Pentru a susține o astfel de dezvoltare este necesar 1. să se contureze un fel de program, 2. să existe contactele funcționale cu entomologii mai semnificativi care pot să fie implicați în activitățile de teren și 3. să existe susținerea pentru campanii de cercetare/ tabere… cazare, masă, carburant, echipamente șamd. În primul rând trebuie să existe intenția și capacitatea managerială. Se poate începe de la acțiuni mai mici, iar după acumularea de experiență se pot face și evenimente de anvergură mai mare. Se poate ajunge și la colectarea de probe pentru microscopie electronică, analize genetice șamd… probe care pot ajunge să fie prelucrate/ puse în valoare în colaborare cu experți din lumea civilizată… totul este să existe dorința și capacitatea de a nu rămâne indiferent.

 

Pe de o parte avem întinderea semnificativă a fânațelor din Maramureș, combinat cu mozaicuri de habitate, tot felul de zone ecotonale care oferă o extraordinară varietate de habitate. Această dispunere a mediilor de viață primește o plusvaloare prin utilizarea rară spre deloc a pesticidelor criminale… rezultând o situație mult mai naturală în comparație cu dezastrul ecologic al Vest-Europei. Din acest punct de vedere, în Maramureș poți să presupui existența unui tezaur entomologic… o biodiversitate care în locuri mai civilizate a fost demult distrusă de agricultura industrializată, chimizată, plină de pesticide de toate felurile, insecticide care lasă în urma lor o mare tăcere: pajiști și păduri civilizate-curate monoculturi în care nu mai mișcă nimic și nimeni. Realitatea este că moartea naturii este mult mai prezentă în vest decât pare la prima vedere. Pe la noi încă există speranța că se mai pot salva ecosisteme complexe funcționale. Avem aici un potențial laborator biologic la nivel de peisaj, un spațiu în care se pot face oricâte cercetări entomologice, descoperind o Lume Nouă… doar să fie cine.

 

La ce diversitate de habitate există în Maramureș… de la stâncării vulcanice, calcaroase și metamorfice la pășuni alpine, jnepenișuri, păduri de molid, fag, stejari, păduri de luncă, mlaștini/ turbării, tufărișuri, cursuri de ape, zone sărăturate șamd… îți poți imagina cam ce diversitate de specii trebuie să existe. Și despre toate acestea, din punct de vedere entomologic, impresia este foarte vagă… ai putea zice chiar apropiată de zero barat. Se pot organiza campanii de cercetare mai ample și mai diversificate, în care entomologia să fie larg abordată… dar se pot face și acțiuni mai restrânse, mai punctuale, în care să fie focalizare doar pe fluturi de zi și de noapte, sau doar pe libelule, sau doar pe coleoptere șamd. Îmi pot imagina ca astfel de acțiuni să dea un fel de efervescență în jurul subiectului, să deschidă discuții interesante, colaborări și prietenii care altfel nu ar exista.

 

Pentru a facilita cercetarea entomologică în Maramureș plus educația ecologică pe acest subiect, din câte îmi dau seama, cel mai mare deficit este pe plan managerial-organizatoric. Pe lângă asta, există și o chestiune limitativă dată de resurse financiare paupere, dar aspectul prioritar care blochează progresul este legat de managementul general; adică de punerea (sau nu…) în schemă a expertizei umane existente, a relațiilor interpersonale, a logisticii… care toate există cumva disparate, dar cineva trebuie să le combine la modul funcțional. Este vorba de un fel de management al cercetării și cercetătorilor, ceva care nu se învață la nici o facultate; iar experții își văd de treaba lor… de specialitatea lor infinitezimală… așa că pe ei nu te poți baza în aspecte de genul acesta. Există aici o nișă și o oportunitate care poate să aducă beneficii pentru managementul cunoașterii.

 

O abordare coerentă ar însemna crearea unei baze de date cu cercetătorii care pot să intre în discuție, entomologi specializați pe diferitele grupe sistematice, purtarea unor discuții preliminare cu ei, agrearea unor modalități de cooperare etc. Totodată, abordarea unor universități, mai concret a facultăților de biologie/ ecologie/ științe etc… creionarea unor variante pentru derularea practicilor de vară – poate să fie de interes. Oricum, esențial este ca subiectele să fie clarificate din timp, deoarece în acest domeniu, mai ales cel birocratic… există o inerție cruntă. Cu toate că vor exista un milion de probleme și nereușite, totuși combinarea Maramureșului și a cercetătorilor entomologi din țara asta și din alte țări, a studenților de la științe ale naturii, a unor oameni pasionați de natură… poate da un amalgam care să fie de succes.

 

Fără o susținere existentă la nivel local, fără o capacitate organizatorică în zonă… rarele vizite ale unor entomologi care ajung prin Maramureș nu au cum să aducă un progres semnificativ pe planul cunoașterii variatelor grupe de insecte. Dar, un element catalizator… oferirea unor oportunități de cercetare, suportul logistic și de alte feluri, accesul în locurile interesante… pot să ajute la o schimbare a situației. Una este situația în care vizitele specialiștilor din variatele centre intelectuale să fie aleatorii, conjuncturale și rare, alta este ca în background să fie o forță organizatorică aptă să susțină activitățile de teren la un mod rezonabil de puternic. La cât de mare dezastru este în cercetarea din acest spațiu geografic, la modul în care au fost sărăcite și înjosite elitele intelectuale interesate de cunoaștere, deja și niște facilități simple la nivel local pot să facă diferența între derularea de programe de cercetare versus totala inexistență a lor.

 

Pentru fiecare an, adică pentru fiecare etapă de primăvară-vară-toamnă, ar putea să fie programate una/ două/ trei campanii de cercetare/ tabere de câte o săptămână. În fiecare tabără de acest gen ai nevoie de minim 2-3 experți pe care să te poți baza (ideal 4-5 experți), mai ales dacă iei în calcul că oricând pot să apară variate probleme care să ducă la absența unora dintre ei. Pe lângă experți/ specialiști, pot să fie alți 10-15 oameni care să fie interesați de natură, studenți, voluntari din ONG-uri de mediu șamd. Dacă ai derula astfel de acțiuni timp de 10-20 de ani, ar rezulta o cunoaștere asupra entomofaunei Maramureșului la un nivel care nu există nicăieri în spațiul carpato-danubiano-pontic. Desigur, pe planul cercetării de biodiversitate ar ajunge să fie o poveste de succes.

 

Pentru mine, interesant în toată ideea asta ar fi nu seria de lucrări științifice pline de liste de specii și grafice, ci mult mai mult 1. imaginile fotografice făcute în teren sau în laborator – inclusiv microscopia electronică, 2. seria de filme care ar putea să fie realizate… incluzând interviuri în teren, care să redea atmosfera cercetării și 3. posibilitatea de a înțelege mai bine realitățile naturalistice ale Maramureșului, prin experiența de teren, direct la fața locului. Pentru ca ideea asta să devină realitate, e nevoie în primul rând de capacitate managerială, apoi de suportul logistic și financiar. Rezultă un fel de Maramureș Entomologic, așa cum nu a fost văzut niciodată de nimeni.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Entomologie | 3 comentarii

Zboruri de primăvară prin Grădina Zmeilor

Știam despre locurile acestea încă din copilărie… când răsfoiam diferite publicații despre natură. Vedeai câteva imagini alb-negru, spălăcite, dar se percepea că formațiunile de stâncă au aspecte foarte interesante. Prin studenție se organizau ture pe aici, organizate de prof. Viehmann, cel care era sufletul ieșirilor pe teren, nu doar în peșteri; deveneau mai tangibile aceste locuri, făceam și câteva poze cu un aparat Praktica – apoi ne minunam de ele la proiecții de diapozitive. Am mai trecut de câteva ori pe la Grădina Zmeilor, am postat o serie de imagini pe blog – și cam atât. Au trecut anii și acum nu e prea mare lucru să oprești, aflat în trecere între Apuseni și Maramureș – doar chef și timp să ai. Niște imagini făcute cu drona îți pot arăta detalii despre stâncile devenite obiectiv turistic, îți poți face și o imagine de ansamblu. E frumoasă grădina zmeilor, întrebarea este cât poți să mai apreciezi frumusețea. Sau cât de imun ai devenit la bune și la rele. Cât de mult te mai lași impresionat de niște pietre printre copaci.

DCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0008.JPGDCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0028.JPGDCIM100MEDIADJI_0038.JPGDCIM100MEDIADJI_0043.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPGDCIM100MEDIADJI_0054.JPGDCIM100MEDIADJI_0059.JPGDCIM100MEDIADJI_0060.JPGDCIM100MEDIADJI_0065.JPGDCIM100MEDIADJI_0076.JPGDCIM100MEDIADJI_0081.JPGDCIM100MEDIADJI_0086.JPGDCIM100MEDIADJI_0103.JPGDCIM100MEDIADJI_0114.JPGDCIM100MEDIADJI_0129.JPGDCIM100MEDIADJI_0135.JPGDCIM100MEDIADJI_0146.JPGDCIM100MEDIADJI_0153.JPGDCIM100MEDIADJI_0167.JPGDCIM100MEDIADJI_0177.JPGDCIM100MEDIADJI_0188.JPGDCIM100MEDIADJI_0198.JPGDCIM100MEDIADJI_0204.JPGDCIM100MEDIADJI_0211.JPGDCIM100MEDIADJI_0216.JPGDCIM100MEDIADJI_0221.JPGDCIM100MEDIADJI_0227.JPGDCIM100MEDIADJI_0232.JPGDCIM100MEDIADJI_0238.JPGDCIM100MEDIADJI_0248.JPGDCIM100MEDIADJI_0254.JPGDCIM100MEDIADJI_0259.JPGDCIM100MEDIADJI_0263.JPGDCIM100MEDIADJI_0269.JPGDCIM100MEDIADJI_0273.JPGDCIM100MEDIADJI_0279.JPGDCIM100MEDIADJI_0288.JPGDCIM100MEDIADJI_0293.JPGDCIM100MEDIADJI_0299.JPGDCIM100MEDIADJI_0300.JPGDCIM100MEDIADJI_0310.JPGDCIM100MEDIADJI_0321.JPGDCIM100MEDIADJI_0331.JPGDCIM100MEDIADJI_0337.JPGDCIM100MEDIADJI_0343.JPGDCIM100MEDIADJI_0349.JPGDCIM100MEDIADJI_0355.JPGDCIM100MEDIADJI_0356.JPGDCIM100MEDIADJI_0360.JPGDCIM100MEDIADJI_0370.JPGDCIM100MEDIADJI_0376.JPGDCIM100MEDIADJI_0381.JPGDCIM100MEDIADJI_0387.JPGDCIM100MEDIADJI_0402.JPGDCIM100MEDIADJI_0408.JPGDCIM100MEDIADJI_0414.JPGDCIM100MEDIADJI_0419.JPGDCIM100MEDIADJI_0425.JPGDCIM100MEDIADJI_0444.JPGDCIM100MEDIADJI_0470.JPGDCIM100MEDIADJI_0476.JPGDCIM100MEDIADJI_0482.JPGDCIM100MEDIADJI_0498.JPGDCIM100MEDIADJI_0508.JPGDCIM100MEDIADJI_0514.JPGDCIM100MEDIADJI_0515.JPGDCIM100MEDIADJI_0520.JPGDCIM100MEDIADJI_0542.JPG

© dr. Peter Lengyel

PS: Alte imagini se pot vedea la:

https://peterlengyel.wordpress.com/2015/10/19/gradina-zmeilor-rezervatie-naturala/

 

Publicat în Salaj | 1 comentariu

Zboruri de vară la Creasta Cocoșului

Zona înaltă a Munților Gutâi, cu emblematica stâncărie numită Creasta Cocoșului… are mai multe alte zone spectaculoase, atât pereți verticali, cât jgheaburi, turnuri andezitice șamd. Deci, per total, ai ce vedea… și ai ce fotografia. Intenția de a face imagine aeriană de peisaj la modul serios, extinsă pe toate anotimpurile, ar presupune o abordare sistematică a zonei. Primul pas este să vezi de unde se poate zbura cu drona atât de bine încât să ai în obiectiv elementele pe care vrei să te focalizezi. Pentru această tatonare a ariei, cu scopul desemnării punctelor din care merită să zbori, cel mai adecvat este sezonul de vară – când accesul nu este îngreunat de zăpezi și noroaie, când vântul nu este o problemă atât de mare cum e primăvara, când cețurile nu blochează vizibilitatea așa cum este frecvent toamna. Cel mai dificil o să fie realizarea imaginilor pe timp de iarnă… dacă te gândești la dificultatea spre imposibilitatea accesului în zăpezile mari, riscul de a derapa cu mașina de teren chiar și prin zăpezile mici pe pantele foarte abrupte, temperaturile scăzute în care drona de facto este dincolo de limita de utilizabilitate a ei… Dar dacă ai definit bine punctele unde trebuie să ajungi, se poate face efortul cu TAF sau snowmobil, vehicule apte să care echipamentele în locurile care contează fix în momentele care merită… să ajungi să faci și imagini de iarnă în cele mai frumoase locuri.

 

Cred că îți poți imagina cam cum ar arăta cele 4 serii de imagini, făcute în cele 4 anotimpuri: ar rezulta o viziune fotografică asupra muntelui la un mod care nu a fost făcut niciodată. La fiecare ieșire ai descoperi detalii neobservate, unghiuri noi asupra unor subiecte vechi, combinații de lumini și culori care să ridice fotografierea peisajului la rang de artă. Desigur, pentru a face o astfel de serie, este nevoie de o implicare destul de specială – pasiune, capacitate și alocare de timp, plus resurse financiare adecvate: carburant, reparații frecvente la mașina forjată pe hârtoape la mama naibii, o dronă nouă dacă o spargi pe cea de acum… Probabilitatea ca drona să scape nevătămată din acest tip de zboruri este undeva pe la zero.

Urmează în timp scurt și imagini de vară cu Creasta Cocoșului…

DCIM100MEDIADJI_0020.JPG

 

DCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0028.JPG

DCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0012.JPGDCIM100MEDIADJI_0032.JPGDCIM100MEDIADJI_0038.JPGDCIM100MEDIADJI_0043.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPGDCIM100MEDIADJI_0090.JPGDCIM100MEDIADJI_0101.JPGDCIM100MEDIADJI_0107.JPGDCIM100MEDIADJI_0113.JPGDCIM100MEDIADJI_0118.JPGDCIM100MEDIADJI_0128.JPGDCIM100MEDIADJI_0133.JPGDCIM100MEDIADJI_0139.JPGDCIM100MEDIADJI_0144.JPGDCIM100MEDIADJI_0154.JPGDCIM100MEDIADJI_0172.JPGDCIM100MEDIADJI_0175.JPGDCIM100MEDIADJI_0180.JPGDCIM100MEDIADJI_0201.JPGDCIM100MEDIADJI_0207.JPGDCIM100MEDIADJI_0217.JPGDCIM100MEDIADJI_0223.JPGDCIM100MEDIADJI_0229.JPGDCIM100MEDIADJI_0235.JPGDCIM100MEDIADJI_0240.JPGDCIM100MEDIADJI_0245.JPGDCIM100MEDIADJI_0255.JPGDCIM100MEDIADJI_0260.JPGDCIM100MEDIADJI_0261.JPGDCIM100MEDIADJI_0266.JPGDCIM100MEDIADJI_0267.JPGDCIM100MEDIADJI_0271.JPGDCIM100MEDIADJI_0277.JPGDCIM100MEDIADJI_0292.JPGDCIM100MEDIADJI_0297.JPGDCIM100MEDIADJI_0303.JPGDCIM100MEDIADJI_0313.JPGDCIM100MEDIADJI_0324.JPGDCIM100MEDIADJI_0329.JPGDCIM100MEDIADJI_0335.JPGDCIM100MEDIADJI_0342.JPGDCIM100MEDIADJI_0346.JPGDCIM100MEDIADJI_0352.JPGDCIM100MEDIADJI_0364.JPGDCIM100MEDIADJI_0369.JPGDCIM100MEDIADJI_0373.JPGDCIM100MEDIADJI_0378.JPGDCIM100MEDIADJI_0383.JPGDCIM100MEDIADJI_0393.JPGDCIM100MEDIADJI_0403.JPGDCIM100MEDIADJI_0413.JPGDCIM100MEDIADJI_0418.JPGDCIM100MEDIADJI_0423.JPGDCIM100MEDIADJI_0428.JPGDCIM100MEDIADJI_0439.JPGDCIM100MEDIADJI_0444.JPGDCIM100MEDIADJI_0453.JPG

 

© dr. Peter Lengyel

PS. Imagini de primăvară de la Creasta Cocoșului se pot vedea la

https://peterlengyel.wordpress.com/2018/05/31/zboruri-de-primavara-la-creasta-cocosului/

 

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Zboruri de primăvară la Creasta Cocoșului

În seria de imagini din această postare am intenția să includ fotografii făcute în lunile martie-mai, pe parcursul anilor. Nu e vorba doar de Creasta Cocoșului ci și de vecinătățile acesteia, de zona Secătura și peisajul mai amplu al Gutâiului.

 

28 mai 2018. Să ai în fața ta Creasta Cocoșului și să se apropie luminile asfințitului. Cele care nu sunt vulgar de dure, dar nici inadecvat de șterse, ci fix cât trebuie, o plăcută atingere. Să nu bată vântul, eventual doar câte o adiere. Culorile, luminile să fie din ce în ce mai suave, sa fie bestial de frumos înainte ca Soarele să dispară după orizont. Să speri că nu apare ceva schimbare care să ruineze speranțele – iar norii albi pufoși să devină portocalii sau trandafirii. Să poți realiza cadre care să facă diferența, ceva ce nu a mai fost făcut de nimeni, niciodată. Și apoi să te gândești cam ce trebuie făcut altfel, pentru ca data viitoare imaginile să se apropie și mai mult de sublim, să fie Artă.

 

Faci un calcul și vezi cam când merită să începi zborurile. Esențial este să nu cumva să rămâi fără energie în baterii fix când sunt cele mai splendide momente, adică fix la apus. Tot restul este poveste, încercare, draft. Avem de facto circa 20 de minute în care se decide dacă a meritat de urcat aici, sau totul a fost o tatonare, o ieșire de seară. Bine, chiar dacă rămâi doar cu experiența cântecului păsărilor în peisajul acesta liniștit, sau cu amintirea ciutei de cerb care iese la marginea poienii, tot e ceva fain. Dar dacă ai norocul să faci Imaginile…

 

Pentru a pune în imagine grandoarea unei anumite formațiuni geologice/ naturale… e nevoie de implicare la modul serios. Adică, nu e cazul să speri că mergi odată și ai rezolvat problema. Cel puțin dacă vrei să ai niște rezultate spectaculoase, este absolut obligatoriu „să te prinzi de subiect”. Să ai o asiduitate, o hotărâre care poate să pară aberantă… de a face ca bolovanul și pădurea să se transforme în imagine de vis.

 

Seara asta au fost făcute 490 de imagini din dronă, în zona Creasta Cocoșului. Se pot selecta câteva zeci care sa conteze, iar unele să fie chiar OK. Dar este evident că dacă vrei să ridici activitatea asta la rang de artă, e nevoie de cel puțin 10-15 ieșiri în zonă – pentru fiecare anotimp în parte… iar asta înseamnă o implicare pe ani de zile. Plus că dacă ai zbura în condiții dramatice favorabile fotografierii (dar nefavorabile aparatelor de zbor)… pentru a ajunge la imaginile dorite garantat că ai sparge câteva drone. Măcar 2-3. Iar asta costa.

 

La fotografierea stâncilor de la Creasta Cocoșului luminile favorabile sunt doar în ultima oră înainte de apus. Cazuri speciale – pentru care merită să faci excepție – pot să fie cele în care ai niște cățărători ca subiect, sau cele în care se preling tot felul de cețuri și pâcle; în rest, stânca arată bine doar la apus. Să studiezi diferite unghiuri, perspective, încadrări… mai ales în acele câteva zeci de minute care sunt favorabile… este o chestiune mai mult intuitivă decât calcule concrete. Fotografierea naturii cu valențe de artă, abordări de stil romantic, ar avea nevoie de o mai mare variabilitate a aspectelor tehnice (ale aparaturii), decât cele permise de o dronă cu obiectiv fix. Iar în privința calității imaginii, sigur că altfel ar arăta situația dacă în zbor ai avea un aparat DSLR la care doar obiectivul superagular cântărește cât toată drona. Când ai fotografiatul în sânge, simți care sunt chestiunile unde performanțele aparaturii sunt dureros de limitative – adică locurile în care trebuie schimbată situația.

 

Când prelucrezi pozele, trebuie să decizi nu doar dacă merită păstrată imaginea… ci și la ce se pretează ea: cum trebuie redecupată, dacă e bine să rămână color sau e mai interesant să devină sepia etc. Poate să fie păstrată o vreme, în ideea ca altădată să o refaci în lumini mai bune… cu aproximativ aceeași încadrare. Oricum, piatra aici rămâne. Cu timpul ajungi să o cunoști în detaliu, să încerci să definești modul în care ea poate să fie pusă în valoare pe planul imaginii. Este o distracție bună, de fiecare dată limitele trebuie împinse cu ceva mai mult spre zona care înainte părea că aparține imposibilului. Iar dacă ai avea 10-15 serii de astea per anotimp, cred că ai scoate cam maximul din ce poate produce stânca, echipamentul aflat la dispoziție și stilul personal de a face fotografie. Mai apoi… stânca rămâne, persiști și tu o vreme… poate echipamente și mai performante pot să facă din nou… diferența.

DCIM100MEDIADJI_0303.JPGDCIM100MEDIADJI_0293.JPGDCIM100MEDIADJI_0400.JPGDCIM100MEDIADJI_0321.JPGDCIM100MEDIADJI_0284.JPGDCIM100MEDIADJI_0274.JPGDCIM100MEDIADJI_0279.JPG

DCIM100MEDIADJI_0034.JPGDCIM100MEDIADJI_0040.JPGDCIM100MEDIADJI_0046.JPGDCIM100MEDIADJI_0082.JPGDCIM100MEDIADJI_0098.JPGDCIM100MEDIADJI_0108.JPG

DCIM100MEDIADJI_0121.JPGDCIM100MEDIADJI_0122.JPGDCIM100MEDIADJI_0127.JPGDCIM100MEDIADJI_0140.JPGDCIM100MEDIADJI_0151.JPGDCIM100MEDIADJI_0156.JPGDCIM100MEDIADJI_0161.JPGDCIM100MEDIADJI_0162.JPGDCIM100MEDIADJI_0176.JPGDCIM100MEDIADJI_0183.JPGDCIM100MEDIADJI_0192.JPGDCIM100MEDIADJI_0203.JPGDCIM100MEDIADJI_0208.JPG

DCIM100MEDIADJI_0002.JPGDCIM100MEDIADJI_0007.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0031.JPGDCIM100MEDIADJI_0036.JPGDCIM100MEDIADJI_0041.JPGDCIM100MEDIADJI_0042.JPGDCIM100MEDIADJI_0047.JPGDCIM100MEDIADJI_0051.JPGDCIM100MEDIADJI_0052.JPGDCIM100MEDIADJI_0066.JPGDCIM100MEDIADJI_0072.JPGDCIM100MEDIADJI_0073.JPGDCIM100MEDIADJI_0078.JPGDCIM100MEDIADJI_0082.JPGDCIM100MEDIADJI_0087.JPGDCIM100MEDIADJI_0102.JPGDCIM100MEDIADJI_0108.JPGDCIM100MEDIADJI_0113.JPGDCIM100MEDIADJI_0118.JPGDCIM100MEDIADJI_0123.JPGDCIM100MEDIADJI_0133.JPGDCIM100MEDIADJI_0138.JPGDCIM100MEDIADJI_0143.JPGDCIM100MEDIADJI_0148.JPGDCIM100MEDIADJI_0153.JPGDCIM100MEDIADJI_0162.JPGDCIM100MEDIADJI_0168.JPGDCIM100MEDIADJI_0189.JPGDCIM100MEDIADJI_0195.JPGDCIM100MEDIADJI_0200.JPGDCIM100MEDIADJI_0205.JPGDCIM100MEDIADJI_0210.JPGDCIM100MEDIADJI_0214.JPGDCIM100MEDIADJI_0215.JPGDCIM100MEDIADJI_0219.JPGDCIM100MEDIADJI_0225.JPGDCIM100MEDIADJI_0231.JPGDCIM100MEDIADJI_0239.JPGDCIM100MEDIADJI_0243.JPGDCIM100MEDIADJI_0247.JPGDCIM100MEDIADJI_0248.JPGDCIM100MEDIADJI_0253.JPGDCIM100MEDIADJI_0258.JPGDCIM100MEDIADJI_0263.JPGDCIM100MEDIADJI_0269.JPGDCIM100MEDIADJI_0290.JPGDCIM100MEDIADJI_0309.JPGDCIM100MEDIADJI_0316.JPGDCIM100MEDIADJI_0326.JPGDCIM100MEDIADJI_0333.JPGDCIM100MEDIADJI_0336.JPGDCIM100MEDIADJI_0344.JPGDCIM100MEDIADJI_0346.JPGDCIM100MEDIADJI_0347.JPGDCIM100MEDIADJI_0352.JPGDCIM100MEDIADJI_0353.JPGDCIM100MEDIADJI_0358.JPGDCIM100MEDIADJI_0363.JPGDCIM100MEDIADJI_0368.JPGDCIM100MEDIADJI_0373.JPGDCIM100MEDIADJI_0378.JPGDCIM100MEDIADJI_0386.JPGDCIM100MEDIADJI_0391.JPGDCIM100MEDIADJI_0397.JPGDCIM100MEDIADJI_0406.JPGDCIM100MEDIADJI_0410.JPGDCIM100MEDIADJI_0411.JPGDCIM100MEDIADJI_0416.JPGDCIM100MEDIADJI_0423.JPGDCIM100MEDIADJI_0432.JPGDCIM100MEDIADJI_0437.JPGDCIM100MEDIADJI_0442.JPGDCIM100MEDIADJI_0447.JPGDCIM100MEDIADJI_0452.JPGDCIM100MEDIADJI_0457.JPGDCIM100MEDIADJI_0462.JPGDCIM100MEDIADJI_0467.JPGDCIM100MEDIADJI_0472.JPGDCIM100MEDIADJI_0478.JPGDCIM100MEDIADJI_0483.JPGDCIM100MEDIADJI_0488.JPGDCIM100MEDIADJI_0493.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 7 comentarii

Zboruri de primăvară la Ocna Șugatag

Să fie început de mai, o seară liniștită, fără lumini prea dure, permițând culori pastelate… de sus să admiri livezi bătrâne înflorite, Pădurea Crăiască, de departe să se vadă localitatea și lacurile sărate…

DCIM100MEDIADJI_0511.JPGDCIM100MEDIADJI_0516.JPGDCIM100MEDIADJI_0533.JPGDCIM100MEDIADJI_0538.JPGDCIM100MEDIADJI_0549.JPGDCIM100MEDIADJI_0561.JPGDCIM100MEDIADJI_0565.JPGDCIM100MEDIADJI_0571.JPGDCIM100MEDIADJI_0576.JPGDCIM100MEDIADJI_0582.JPGDCIM100MEDIADJI_0588.JPGDCIM100MEDIADJI_0589.JPGDCIM100MEDIADJI_0594.JPGDCIM100MEDIADJI_0608.JPGDCIM100MEDIADJI_0619.JPGDCIM100MEDIADJI_0625.JPGDCIM100MEDIADJI_0646.JPGDCIM100MEDIADJI_0665.JPGDCIM100MEDIADJI_0670.JPGDCIM100MEDIADJI_0675.JPGDCIM100MEDIADJI_0681.JPGDCIM100MEDIADJI_0686.JPGDCIM100MEDIADJI_0691.JPGDCIM100MEDIADJI_0707.JPGDCIM100MEDIADJI_0721.JPGDCIM100MEDIADJI_0727.JPGDCIM100MEDIADJI_0733.JPGDCIM100MEDIADJI_0739.JPG

Sfârșit de mai. Niște zboruri de seara în preajma lacurilor sărate oferă o bună ocazie de a îți face o impresie actualizată asupra zonei. Dacă era în stare naturală, acest peisaj era unul al pădurilor de goruni și stejari, pădure cât vezi cu ochii. Din pădurea ancestrală a rămas un mic petic – Pădurea Crăiască – rezervație cu ai săi arbori de 350-400 de ani; deja și asta e o minune, că nu au căzut pradă nemărginitei hrăpăreții umane. Cât privește lacurile, ele sunt rezultatul activităților antropice, a mineritului de sare. Extragerea sării din subteran a crea golurile… care s-au surpat, iar apa adunată o vedem sub formă de lacuri. Un relief haotic, în care procesele naturale nivelează cu încetul iregularitățile produse de minerit. Cu încetul lacurile se vor colmata, surpări și alunecări de teren o să ajungă să le șteargă de pe fața pământului… ca la Coștiui… dar asta mai durează. Dacă vezi de sus dispunerea străzilor în această fostă localitate minieră, Ocna Șugatag, interesant de constatat cum străzile au dispunere regulată, cu traiectorii trasate inginerește… foarte diferit de stilul satelor tradiționale. Se vede de sus care sat a fost creat de comunități agro-pastorale și care a rezultat din gândire inginerească.

DCIM100MEDIADJI_0086.JPGDCIM100MEDIADJI_0093.JPGDCIM100MEDIADJI_0103.JPGDCIM100MEDIADJI_0113.JPGDCIM100MEDIADJI_0118.JPGDCIM100MEDIADJI_0123.JPGDCIM100MEDIADJI_0159.JPGDCIM100MEDIADJI_0170.JPGDCIM100MEDIADJI_0180.JPGDCIM100MEDIADJI_0184.JPGDCIM100MEDIADJI_0139.JPGDCIM100MEDIADJI_0164.JPGDCIM100MEDIADJI_0202.JPGDCIM100MEDIADJI_0217.JPGDCIM100MEDIADJI_0245.JPGDCIM100MEDIADJI_0264.JPGDCIM100MEDIADJI_0274.JPGDCIM100MEDIADJI_0012.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0060.JPGDCIM100MEDIADJI_0065.JPGDCIM100MEDIADJI_0069.JPGDCIM100MEDIADJI_0076.JPGDCIM100MEDIADJI_0081.JPGDCIM100MEDIADJI_0319.JPGDCIM100MEDIADJI_0324.JPGDCIM100MEDIADJI_0330.JPGDCIM100MEDIADJI_0334.JPGDCIM100MEDIADJI_0344.JPGDCIM100MEDIADJI_0294.JPGDCIM100MEDIADJI_0304.JPG

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Tânjaua Hotenarilor

Tânjaua Hotenarilor sau Tânjaua de pe Mara se desfășoară la Hoteni, anual, în prima jumătate a lunii mai. Este o sărbătoare țărănească dată în cinstea celui care este considerat cel mai harnic om din sat, care a ieșit la arat primul. Anual evenimentul se mută la alt om, dar probabil că rămâne totuși în cerc mai restrâns, pe la cei care contează. Din câte am auzit, Hoteniul are 123 de fumuri, adică gospodării, deci este un sat destul de micuț. Băieții tineri pregătesc tânjele, un fel de juguri împodobite cu crengi de mesteacăn, panglici colorate, ștergare… cu acestea se adună la gospodăria celui sărbătorit; sunt primiți cu muzică și mâncare; tânjelele (jugurile) sunt înșirate și prinse împreună, iar la capăt se atașează o tileguță (un fel de căruț cu două roți). Alaiul se îndreaptă spre un curs de apă unde sărbătoritul este udat – pentru a ajunge bogat. Regia este mai complicată, incluzând variate alte aspecte, un “pogonici” șamd; esența este că e o atmosferă destinsă și de voie bună, cu amuzamente, și este o bună ocazie pentru a face cadre rezonabil de bune cu obiceiuri rurale locale.

 

Acum e prima dată că am făcut câteva poze la Tânjaua de pe Mara. Realitatea este că am mai avut intenția de două ori: odată a fost vreme ploioasă, mohorâtă, iar atmosfera a fost similară, iar altă dată a fost prezent Băsescu la eveniment… așa că am trecut pe acolo și am mers mai departe (nu că aveam ceva cu el, dar era plin de securiști plus o aglomerație de tip balcanic). Contextul din 2018 este de așa natură încât a favorizat prezența mea la acest eveniment, să fotografiez și să filmez măcar câteva cadre. Fiind pe la amiază, în soare puternic, parcă nu e momentul să faci imagini, dar asta este: te adaptezi la situație și încerci să face ce se poate. Ideea este că odată ce ai prins cam care e stilul întâmplărilor, la anul viitor poți să abordezi mult mai sistematic subiectul, să bagi și drona, eventual să instalezi pe undeva un GoPro… se poate face creativitate dacă ai chef de ea. Vom vedea.

Evident, fotografii și filmări mult mai reușite s-ar putea face dimineața sau seara… dar pentru asta ar trebui reorganizată abordarea, făcută ceva regie separat de eveniment, ceva în care să se stabilească locurile cele mai fotogenice din zona satului, amplasarea camerelor, modul în care ei trebuie să vină șamd. Rezultatele ar putea să fie mult diferite de situația în care iei cadre de la ceva eveniment aflat în desfășurare, unde ai un milion de factori perturbatori, prezențe nedorite în cadru, lumini aiurea… iar tu trebuie să ciupești câte un detaliu.

 

DSC_9283DSC_9289DSC_9292DSC_9301DSC_9306DSC_9330DSC_9334DSC_9336DSC_9360DSC_9364DSC_9367DSC_9369DSC_9372DSC_9373DSC_9377DSC_9378DSC_9379DSC_9380DSC_9382DSC_9386DSC_9392DSC_9394DSC_9395DSC_9396DSC_9397DSC_9400DSC_9403DSC_9406DSC_9407DSC_9408DSC_9409DSC_9411DSC_9412DSC_9413DSC_9416

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Maramures | 1 comentariu