Zboruri de toamnă la Creasta Cocoșului

Ce frumos e când turiștii au plecat demult în jos, că nu își pot permite să fie prinși de întuneric prin munte. Deja a plecat și ultima (penultima…) mașină de teren, iar acum nu mai e nimeni care să îți perturbe liniștea. Cu încetul încep să apară nuanțele asfințitului, pentru o vreme stâncile se colorează în tonuri orange, roșiatice, vineții… înainte ca totul să scufunde în bezna nopții. Etapa asta intermediară, nici a zilei nici a nopții, este cea mai miraculoasă din punct de vedere cromatic, dar până și volumele și spațialitatea peisajului se percep mult mai bine: pot rezulta fotografii și filmări fantastice. O astfel de seară îți oferă un fel de compensare pentru multe mizerii prin care ca vietate umană ești cumva nevoit să treci.

 

Cele trei luni de toamnă, septembrie – octombrie – noiembrie… au capacitatea să îți ofere niște peisaje bestial de frumoase prin zonele înalte ale Gutâiului. Întrebarea este: oare cât de capabil ești tu să ajungi să le vezi? Și nu oricând, ci fix în cele mai speciale momente. Spre exemplu atunci când pădurile sunt colorate mai mult ca perfect, dincolo de orice pictură, dincolo de orice vis… și totuși sunt reale. Când cețuri se preling pe sub stânci, iar zonele înalte se ridică deasupra mărilor albe ca o insulă sau mai multe… înșirate în zare. Un milion de combinații ale aburilor, fuioarelor de negură, texturilor atât de diferite ale coloșilor de piatră, vegetației, ale culorilor, luminilor. Cred că este evident că imaginile existente până acum… cele în care este fotografiat acest munte… nu reprezintă nici măcar 1% pe plan calitativ din cât ar putea să fie atins cu tehnologia disponibilă. Rezultă de aici că factorul limitativ nu este atât pe plan tehnologic cât este pe cel uman, al timpului alocabil, al eforturilor de a ajunge aici și a rămâne în zonă în vremuri cu potențial bun. Și pentru a avea eventual niște reușite, primul pas este să evaluezi corect care este situația.

 

Pe la început de septembrie se pot face pe aici câteva “exerciții”, câteva încercări, tatonări. Dar, adevăratele aspecte de toamnă o să apară mai încolo; cât de încolo, nimeni nu știe cu exactitate – adică depinde de vreme, de condițiile meteorologice din acest an. Climaxul splendorii nu ține mult – poate circa o săptămână, iar dacă nu ai fost pe fază, constați că nu mai ai paleta de culori stridente & melancolice ale toamnei ci niște copaci uscați lipsiți de frunze – rămâne totul pentru anul viitor. Sau poate mai încerci ceva cu primele zăpezi, când albul pune stăpânire pe înălțimile reci? Oricum, a veni iarna pe aici cu vehicule motorizate, și a zbura cu drona… este o abordare destul de riscantă; iar iarna se referă la momentul când a picat prima zăpadă mai serioasă – în care dacă ai rămas… te cam ia naiba.

 

Ideal ar putea să fie să poți rămâne sus în munte mai multă vreme, nu doar ture de o zi. Asta ar presupune să ai amenajat loc de dormit în mașină, care să ofere o anumită siguranță. Ai putea sta și în cele mai retrase locuri, citind literatură științifică sau beletristică, făcând imagini doar în acele momente care chiar că au ceva divin în ele. Cred că o astfel de abordare ar produce un salt calitativ, adică s-ar vedea bine de tot diferența. Și nu mă refer doar la Gutâi, ci poți să stai 5 zile sus prin Ciucaș, sau în Călimani, sau Domogled, fără a avea nevoie de pensiuni sau cabane, fără a avea expunerea prea directă la contactul cu vietăți umane, domesticite sau sălbatice cu care nu ai dori să ai de a face.

 

Faza ciudată cu fotografierea peisajelor sălbatice în iluminări romantico-dramatice, este că până și dacă te-ai rezuma la Gutâi – Creasta Cocoșului și de ai face asta o viață întreagă, tot nu ai putea zice că ai ajuns la perfecțiune. Bine, în momentele realmente dramatice – spre exemplu pe furtună, evident că drona nu ar face față, ai rămâne doar la aparate ținute la sol. Deci, ești nevoit să constați că având constrângerile date de disponibilitatea timpului și toate celelalte limitări… cam orice ai face pe aici, rezultă doar un fel de vagă atingere a subiectului – din punct de vedere artistic. Desigur, se produc imagini documentare bune – uneori splendide, în care se văd caracteristicile geomorfologice, stilul peisajelor, dispunerea vegetației etc… dar de aici până la perfecțiunea artistică pe care ți-o poți imagina – compoziție, cromatică, surprinderea momentelor dramatice, este o cale extrem de lungă.

DCIM100MEDIADJI_0105.JPGDCIM100MEDIADJI_0110.JPGDCIM100MEDIADJI_0115.JPGDCIM100MEDIADJI_0120.JPGDCIM100MEDIADJI_0131.JPGDCIM100MEDIADJI_0141.JPGDCIM100MEDIADJI_0152.JPGDCIM100MEDIADJI_0159.JPGDCIM100MEDIADJI_0163.JPGDCIM100MEDIADJI_0172.JPGDCIM100MEDIADJI_0177.JPGDCIM100MEDIADJI_0182.JPGDCIM100MEDIADJI_0192.JPGDCIM100MEDIADJI_0202.JPGDCIM100MEDIADJI_0207.JPGDCIM100MEDIADJI_0212.JPGDCIM100MEDIADJI_0218.JPGDCIM100MEDIADJI_0223.JPGDCIM100MEDIADJI_0228.JPGDCIM100MEDIADJI_0233.JPGDCIM100MEDIADJI_0242.JPGDCIM100MEDIADJI_0249.JPGDCIM100MEDIADJI_0253.JPGDCIM100MEDIADJI_0258.JPGDCIM100MEDIADJI_0263.JPGDCIM100MEDIADJI_0270.JPGDCIM100MEDIADJI_0275.JPGDCIM100MEDIADJI_0278.JPGDCIM100MEDIADJI_0283.JPGDCIM100MEDIADJI_0290.JPGDCIM100MEDIADJI_0295.JPGDCIM100MEDIADJI_0301.JPGDCIM100MEDIADJI_0306.JPGDCIM100MEDIADJI_0311.JPGDCIM100MEDIADJI_0316.JPGDCIM100MEDIADJI_0319.JPGDCIM100MEDIADJI_0326.JPGDCIM100MEDIADJI_0331.JPGDCIM100MEDIADJI_0336.JPGDCIM100MEDIADJI_0346.JPGDCIM100MEDIADJI_0351.JPGDCIM100MEDIADJI_0356.JPGDCIM100MEDIADJI_0361.JPGDCIM100MEDIADJI_0366.JPGDCIM100MEDIADJI_0371.JPGDCIM100MEDIADJI_0375.JPGDCIM100MEDIADJI_0379.JPGDCIM100MEDIADJI_0384.JPGDCIM100MEDIADJI_0389.JPGDCIM100MEDIADJI_0395.JPGDCIM100MEDIADJI_0400.JPGDCIM100MEDIADJI_0405.JPGDCIM100MEDIADJI_0417.JPGDCIM100MEDIADJI_0419.JPGDCIM100MEDIADJI_0426.JPGDCIM100MEDIADJI_0431.JPGDCIM100MEDIADJI_0436.JPGDCIM100MEDIADJI_0441.JPGDCIM100MEDIADJI_0451.JPGDCIM100MEDIADJI_0456.JPGDCIM100MEDIADJI_0461.JPGDCIM100MEDIADJI_0466.JPGDCIM100MEDIADJI_0473.JPGDCIM100MEDIADJI_0478.JPGDCIM100MEDIADJI_0483.JPGDCIM100MEDIADJI_0486.JPGDCIM100MEDIADJI_0491.JPGDCIM100MEDIADJI_0503.JPGDCIM100MEDIADJI_0513.JPGDCIM100MEDIADJI_0517.JPGDCIM100MEDIADJI_0522.JPGDCIM100MEDIADJI_0527.JPGDCIM100MEDIADJI_0532.JPGDCIM100MEDIADJI_0537.JPGDCIM100MEDIADJI_0542.JPGDCIM100MEDIADJI_0547.JPGDCIM100MEDIADJI_0551.JPGDCIM100MEDIADJI_0556.JPGDCIM100MEDIADJI_0562.JPGDCIM100MEDIADJI_0567.JPGDCIM100MEDIADJI_0572.JPGDCIM100MEDIADJI_0577.JPGDCIM100MEDIADJI_0582.JPGDCIM100MEDIADJI_0587.JPGDCIM100MEDIADJI_0593.JPGDCIM100MEDIADJI_0597.JPG

DCIM100MEDIADJI_0015.JPGDCIM100MEDIADJI_0028.JPGDCIM100MEDIADJI_0038.JPGDCIM100MEDIADJI_0050.JPGDCIM100MEDIADJI_0055.JPGDCIM100MEDIADJI_0068.JPGDCIM100MEDIADJI_0080.JPGDCIM100MEDIADJI_0085.JPGDCIM100MEDIADJI_0102.JPGDCIM100MEDIADJI_0111.JPGDCIM100MEDIADJI_0118.JPGDCIM100MEDIADJI_0121.JPGDCIM100MEDIADJI_0132.JPGDCIM100MEDIADJI_0137.JPGDCIM100MEDIADJI_0142.JPGDCIM100MEDIADJI_0149.JPGDCIM100MEDIADJI_0153.JPGDCIM100MEDIADJI_0161.JPGDCIM100MEDIADJI_0167.JPGDCIM100MEDIADJI_0170.JPGDCIM100MEDIADJI_0176.JPGDCIM100MEDIADJI_0181.JPGDCIM100MEDIADJI_0188.JPGDCIM100MEDIADJI_0192.JPGDCIM100MEDIADJI_0194.JPGDCIM100MEDIADJI_0197.JPGDCIM100MEDIADJI_0199.JPGDCIM100MEDIADJI_0205.JPGDCIM100MEDIADJI_0208.JPGDCIM100MEDIADJI_0213.JPGDCIM100MEDIADJI_0218.JPGDCIM100MEDIADJI_0226.JPGDCIM100MEDIADJI_0237.JPGDCIM100MEDIADJI_0242.JPGDCIM100MEDIADJI_0247.JPGDCIM100MEDIADJI_0252.JPGDCIM100MEDIADJI_0258.JPGDCIM100MEDIADJI_0273.JPGDCIM100MEDIADJI_0279.JPGDCIM100MEDIADJI_0289.JPGDCIM100MEDIADJI_0294.JPGDCIM100MEDIADJI_0297.JPGDCIM100MEDIADJI_0302.JPGDCIM100MEDIADJI_0314.JPGDCIM100MEDIADJI_0319.JPGDCIM100MEDIADJI_0322.JPGDCIM100MEDIADJI_0327.JPGDCIM100MEDIADJI_0332.JPGDCIM100MEDIADJI_0334.JPGDCIM100MEDIADJI_0337.JPGDCIM100MEDIADJI_0344.JPGDCIM100MEDIADJI_0349.JPGDCIM100MEDIADJI_0354.JPGDCIM100MEDIADJI_0364.JPGDCIM100MEDIADJI_0370.JPGDCIM100MEDIADJI_0373.JPGDCIM100MEDIADJI_0375.JPGDCIM100MEDIADJI_0381.JPGDCIM100MEDIADJI_0386.JPGDCIM100MEDIADJI_0390.JPGDCIM100MEDIADJI_0395.JPGDCIM100MEDIADJI_0402.JPGDCIM100MEDIADJI_0405.JPGDCIM100MEDIADJI_0410.JPGDCIM100MEDIADJI_0412.JPGDCIM100MEDIADJI_0420.JPGDCIM100MEDIADJI_0425.JPGDCIM100MEDIADJI_0430.JPGDCIM100MEDIADJI_0435.JPGDCIM100MEDIADJI_0440.JPGDCIM100MEDIADJI_0445.JPGDCIM100MEDIADJI_0450.JPGDCIM100MEDIADJI_0456.JPGDCIM100MEDIADJI_0461.JPGDCIM100MEDIADJI_0466.JPGDCIM100MEDIADJI_0471.JPGDCIM100MEDIADJI_0475.JPGDCIM100MEDIADJI_0481.JPGDCIM100MEDIADJI_0487.JPGDCIM100MEDIADJI_0492.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

În sus – evitând redundanța, plafonarea și blazarea

Îmi aduc aminte de senzația realizării primelor fotografii cu păsări în zbor – utilizând un teleobiectiv Nikon de 600 mm (care cu DX avea echivalent distanță focală de 900 mm). După ce faci o serie beton cu călifar roșu și pelicani, vânturei de seară și prigorii… la un moment dat din ceva motive își cam pierde farmecul. Pentru că îți dai seama că toate cele noi vor avea o tentă asemănătoare, iar dacă ai dori să ridici ștacheta – păstrând același echipament, asta ar însemna să investești enorm de mult timp și la fel de multă energie. Adică, grafic se constată un fel de curbă care ajunge la plafonare. Dacă ai pleca în Africa cu teleobiectivul în cauză, – sau altundeva – ar putea să fie ceva captivant și minunat, un fel de nouă viață. Altfel, se ajunge la ceva previzibil, variațiuni pe aceeași temă, ceva redundant și eventual plictisitor. Atunci când rezultatele sunt grosso modo previzibile, nu mai simți fascinația aceea fără de care cam greu te poți mobiliza pentru a încerca apropierea de perfecțiune.

 

Dacă privesc picturile căruiva artist pe care îl știu, chiar fără să mă uit la nume știu cine a făcut respectiva lucrare. Adică, se vede stilul. Variațiuni pe aceeași temă. Asta este și bine, și rău. Pe de o parte, fără a tatona și a cizela un anumit fel de viziune asupra lumii, nu ai cum să ajungi la un fel de perfecțiune. Perfecțiune pentru tine, nu neapărat pentru alții…. adică ce ai putea tu să zici în etapa ta de devenire, cu mijloacele pe care le ai. Dar și dacă rămâi veșnic la același stil, dacă nu simți nevoia unor abordări diferite la modul mai profund-esențial… pare că ai rămas înțepenit pe undeva pe traseu. Iar realizările devin redundante, banalizate cumva.

 

Și fix la fel este cu imagini cu drona făcute în Maramureș. Adică, ai un anumit tip de peisaj, ai o anumită dronă. Și se simte cum stilul acesta de fotografiere, chiar dacă oferă niște imagini senzaționale, după o vreme… se apropie de plafonarea aceea care taie orice speranță de mai bine. Se pot face niște noi detalii, niște imagini cu locuri încă nevizitate, anumite sate, păduri sau mlaștini… dar în esența lor, imaginile nu o să difere semnificativ față de cele deja existente. De fapt, deja e atins un fel de plafon deasupra căruia cu drona asta nu se prea poate ridica… nici din punct de vedere tehnic/ calitativ, și nici artistic – decât în cazuri cu totul și cu totul aparte. Sigur că se pot face imagini și mai bune chiar cu aceeași dronă și în același peisaj: cu ocazii speciale de lumină, compoziție, culoare… Dar, de facto, ai două opțiuni pentru a crește interesul personal în continuarea abordării: 1. să pleci în alte locuri, unde nu ai mai zburat; 2. să reușești să faci rost de o dronă și mai performantă. Cred că e mai facil să plec în Apuseni, la locurile care au ceva de oferit, la Groapa Ruginoasă, Damiș, Cascada Răchițele,  Detunata Goală și multe altele… asemenea. Ceva senzații noi, care să mai taie din plafonare și blazare.

 

Dacă ai ieși când și când la fotografiat păsări în zbor prin Dobrogea, Deltă sau de-a lungul Dunării, probabil că nu ai ajunge prea repede la plafonare. Sau dacă ai zbura de 3 ori pe an prin Maramureș. Dar o activitate pe care o faci frecvent, cam repede are tendința să atingă nivelul peste care nu prea se poate trece cu cele aflate la dispoziție. Iar atunci simți că e gata, nu prea mai are sens. Adică, se pot face noi detalii, se pot face eventual câteva chestii de excepție, dar per total cam atât a fost. Inevitabil, apare nevoia de a face ceva diferit, ceva care să nu fie atât de asemănător, ceva care să îți trezească din nou interesul și dorința de a exista.

 

Inspirația… este cumva legată și de fericire. E greu de imaginat ca fotografia naturalistică de top să fie făcută cu tristețe, indiferență sau blazare. Părerea mea este că fără starea de fericire la momentul realizării, aproape orice fotografie eco este o mizerie (excepție pot să fie cadre care documentează unele aspecte dramatice).

 

Cred că orice activitate creativă trebuie să aducă fericirea, că altfel e prea mare efortul și nu prea poate să dureze mult. Când te gândești la asigurarea resurselor necesare, nu doar cele financiare ci și buna-dispoziție, interesul, dăruirea… fără de care zero barat e totul. Interesant, în orice chestie cu filmare, fotografiere etc se simte la perfecție cât de mult suflet a pus omul (sau cât de puțin). Iar pentru ca acel suflet să poată exista, trebuie să apară senzația aceea wooau… când nu e nevoie de nici un cuvânt. Adică, aici nu se poate continua cu abordări similare, ci întotdeauna trebuie să ridici ștacheta și mai sus. Stagnarea este regres. Doar punerea unor ținte și mai ridicate, și mai greu de atins, și mai dificile, și mai riscante, și mai absurde… doar astea oferă o șansă ca interesul personal să nu fie pierdut… să îți păstrezi implicarea. Adică, spiritul uman te constrânge ca permanent să ridici ștacheta, undeva unde nu a mai fost.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Zboruri la Mogoșa & Lacul Bodi

Nu mai rețin câți ani aveam când am venit prima dată la Mogoșa, dar îmi aduc aminte că am așteptat momentul deja cu o săptămână înainte. Era vremea când numărai zilele până la evenimentele fericite, excursii, sărbători, venirea vacanței. La vârsta aceea, nu aveai mar pretenții, dacă era un lac mare în care se oglindea pădurea, aveai senzația că ai găsit Paradisul. Chiar dacă era vreme morocănoasă, chiar dacă în depărtare muntele se pierdea în ceață, esențial era că ai ajuns aici și vezi un fel de minune. Nu existau criterii de naturalețe, nici nu știam că este un lac artificial… și cred că nu mă deranja dacă aflam. Aproape sigur nu mă dezgustau cablurile, pădurea tăiată pentru a face loc pârtiei, clădirile cu estetica lor sau lipsa lor de finețe. Conta doar luciul de apă… la vremea aceea părea imens, și pădurea care se oglindește. Era fix destul pentru fericire.

 

Pe la Mogoșa am participat la câteva conferințe eco; unele au fost organizate de noi, în vremurile demult apuse. Au rămas câteva amintiri vagi, eventual, mai mult senzații decât realitate. Detaliile devin din ce în ce mai fade, lipsite de relevanță. Poate niciodată nu aveau prea mare semnificație. Totuși, există unele momente care rămân, definitiv. O după-masă petrecută în peisajul acesta care părea pentru o vreme că are mai multă lumină decât de obicei. A te plimba în jurul lacului cu o vietate care cândva reprezenta cam totul; ochii ei verzi; dar au trecut anii, inevitabil, și traseele existențelor demult nu mai aveau împreunarea care părea de nezdruncinat, odată, demult de tot. Acea după-amiază de revedere după mulți ani… rămâne întipărită în senzația pe care mi-o dă locul acesta. Și nu neapărat vreau să trec pe aici de multe ori. E fix bine așa cum este. Cât de indiferent e tot peisajul acesta, lacul, muntele… față de ființele mărunte și nesemnificative care se plimbă pe malul apei sau pe potecile dintre arbori.

 

În zborurile de fotografiere, am trecut pe aici de câteva ori… cu avionul mic, cu elicopterul. E Ok locul acesta, dar niciodată nu am picat pe spate… de nemaipomenit ce este. Se văd intervențiile umane, pârtia, pădurea din care lipsesc fâșii, lacul nu e o entitate creată de natură, are și niște clădiri pe margine. Deci, mie personal îmi produce senzații ambivalente. Probabil e perfect pentru odihnă, pentru distracție, pentru chefuri în mijlocul „naturii”, pentru pensionarii care să se uite la rațele sălbatice de lângă mal, pentru tipe care să facă jogging, pentru băieți care să bea până dimineața. Dar, pentru naturalistul viu e cumva lipsit de interes, de atractivitate, mai ales în comparație cu un milion de locuri care au capacitatea să ofere ceva neatins, ceva autentic, ceva în care nu se simte prezența umană evidentă. Iar Maramureșul are acel un milion de locuri cvasi-neatinse de agresivitatea jalnică din noi.

 

Acestea fiind zise, e clar de ce atât de rar se întâmplă să ies aici la Bodi-Mogoșa, chiar dacă trec foarte aproape, adică pe șoseaua Baia Mare – Sighet, peste Gutin. Chiar dacă trec și mai aproape, urcând spre minele de la Șuior în trecere spre Creasta Cocoșului… tot nu simt nevoia să opresc puțin la lac. Eventual, pe la lacurile înmlăștinite din pădure, pe la ele ar merita venit de câteva ori, acolo unde senzația este de natură impecabilă, pură, așa cum era la începutul timpurilor.

DCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0009.JPGDCIM100MEDIADJI_0014.JPGDCIM100MEDIADJI_0019.JPGDCIM100MEDIADJI_0034.JPGDCIM100MEDIADJI_0039.JPGDCIM100MEDIADJI_0049.JPGDCIM100MEDIADJI_0055.JPGDCIM100MEDIADJI_0058.JPGDCIM100MEDIADJI_0064.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0074.JPGDCIM100MEDIADJI_0090.JPGDCIM100MEDIADJI_0097.JPGDCIM100MEDIADJI_0107.JPGDCIM100MEDIADJI_0112.JPGDCIM100MEDIADJI_0118.JPGDCIM100MEDIADJI_0123.JPGDCIM100MEDIADJI_0134.JPGDCIM100MEDIADJI_0144.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Cu toate acestea, de făcut niște imagini interesante, poate că ar merita.

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Zboruri de toamnă prin Munții Gutâi

În urmă cu un an am reușit să fac o serie de fotografii aeriene cu peisajele de iarnă ale Gutâiului. Pe vremea aceea, intenția era să urmeze o serie de primăvară, alta de vară… Ca și atâtea alte dorințe, intenții, acele imagini au rămas la stadiul de idee, niciodată realizate. Acum, în splendoarea culorilor de toamnă, cu niște lumini rezonabil de bune, au fost trase niște cadre care să fie un început de prezentare a Gutâiului – a zonei de serpentine, în acest superb anotimp. Cred că este evident că o singură trecere prin zonă în care au existat câteva opriri pentru fotografiere, nu poate să reprezinte decât un fel de atingere a subiectului. Dar, e mai mult decât zero. Nu cu mult, dar totuși.

Habar nu am dacă toamna asta voi mai face imagini pe aici, sau nu. Depinde de foarte mulți factori. Subiectivi și obiectivi. Vom vedea.

DCIM100MEDIADJI_0327.JPGDCIM100MEDIADJI_0152.JPGDCIM100MEDIADJI_0155.JPGDCIM100MEDIADJI_0163.JPGDCIM100MEDIADJI_0169.JPGDCIM100MEDIADJI_0177.JPGDCIM100MEDIADJI_0182.JPGDCIM100MEDIADJI_0189.JPGDCIM100MEDIADJI_0196.JPGDCIM100MEDIADJI_0202.JPGDCIM100MEDIADJI_0208.JPGDCIM100MEDIADJI_0213.JPGDCIM100MEDIADJI_0224.JPGDCIM100MEDIADJI_0229.JPGDCIM100MEDIADJI_0232.JPGDCIM100MEDIADJI_0242.JPGDCIM100MEDIADJI_0260.JPGDCIM100MEDIADJI_0267.JPGDCIM100MEDIADJI_0272.JPGDCIM100MEDIADJI_0277.JPGDCIM100MEDIADJI_0285.JPGDCIM100MEDIADJI_0290.JPGDCIM100MEDIADJI_0295.JPGDCIM100MEDIADJI_0310.JPGDCIM100MEDIADJI_0320.JPGDCIM100MEDIADJI_0331.JPGDCIM100MEDIADJI_0336.JPGDCIM100MEDIADJI_0347.JPGDCIM100MEDIADJI_0357.JPGDCIM100MEDIADJI_0341.JPGDCIM100MEDIADJI_0368.JPGDCIM100MEDIADJI_0379.JPGDCIM100MEDIADJI_0389.JPGDCIM100MEDIADJI_0395.JPGDCIM100MEDIADJI_0400.JPGDCIM100MEDIADJI_0406.JPG

© dr. Peter Lengyel

Seria de imagini de iarnă cu același subiect:

https://peterlengyel.wordpress.com/2018/03/06/zboruri-de-iarna-in-muntii-gutai/

 

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Zboruri de toamnă la Cheile Lăpușului

Început de octombrie 2018. În cadrul unui proiect cu biodiversitatea (2018-2020), am făcut o nouă ieșire la Cheile Lăpușului. Nu am mai fost prin zonă de vreo 2-3 ani. Am venit de câteva ori înainte, în cadrul proiectului european Inspire – de retrasare a limitelor ariilor protejate, în care eu am avut de revizuit toate perimetrele siturilor Natura 2000, rezervațiilor naturale, parcurilor naționale și naturale din Maramureș. În câțiva ani uiți anumite detalii, dar rămân în memorie locurile mai interesante, puncte de reper. Aici era o casă albastră – părea perfectă când am făcut câteva poze cu ea, acolo era un stejar uriaș – acum e un rest de trunchi culcat la pământ. Au fost făcute în ieșirile respective multe sute de fotografii, poate și 2-3 mii. Și nu a fost timp de ele, niciodată. Downloadate, puse în niște foldere pe careva hard extern, și atât. Măcar imaginile de acum, trase din dronă, ar trebui selectate și puse online.

 

Întotdeauna când zbori pentru prima dată în careva arie protejată, ai senzația unei majore descoperiri. Pe unde sunt meandrele cele mai frumoase, unde este o zonă mai interesantă peisagistic, cum sunt dispuse diferite elemente ale peisajului, cum se poate ajunge cel mai bine să le ai în cadru, în care parte a zilei este lumina cea mai favorabilă pentru ele șamd. Înțelegând că timpul de zbor este limitat la 2 ore și că luminile care să conteze tot cam atâta pot să dureze, îți dai seama că o singură zi de zboruri este aproape de zero. E ca și cum ai încerca marea cu degetul. Doar că trebuie început de undeva. Poți extrapola rezultatele unei seri de zbor, și îți poți imagina cum ar putea să arate imaginile din 10 sau din 20 de astfel de ieșiri pe teren. În următorii 2 ani o să am ocazia să vizitez zona de destule ori, așa că se va aduna o bază de imagini fotografice și filmate care împreună cred că o să depășească orice abordare de până acum a zonei. Asta e ceea ce bănuiesc eu. Și ceea ce sper.

 

Ideea este să fie abordate sistematic caracteristicile generale ale peisajului, aspectele geomorfologice de amploare, apoi detalii semnificative ale zonei. În primul rând trebuie să descoperi care sunt subiectele care să merite abordate, apoi să ai capacitatea să le pui în imagine. Intenția este ca fiecare zi petrecută în zonă să aducă un nou nivel de înțelegere asupra ariei, nu doar la nivelul unor detalii despre biodiversitate ci și ca esență a zonei, ca stil al landșaftului, ca personalitate unică a unor meandre săpate de apele râului – timp de multe sute de mii de ani… poate milioane. Realizarea unor imagini fotografice care să prezinte fenomenul din perspectiva amplă, are capacitatea nu doar să ofere satisfacție artistică ci și să creeze o viziune realistă și impresionantă asupra chintesenței ecologice ale zonei. Să prezinte niște locuri care nu au mai fost niciodată puse în imagine de acest gen, să le arate în sălbăticia și monumentalitatea lor extraordinară.

 

DCIM100MEDIADJI_0049.JPGDCIM100MEDIADJI_0056.JPGDCIM100MEDIADJI_0058.JPGDCIM100MEDIADJI_0064.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0081.JPGDCIM100MEDIADJI_0084.JPGDCIM100MEDIADJI_0100.JPGDCIM100MEDIADJI_0105.JPGDCIM100MEDIADJI_0116.JPGDCIM100MEDIADJI_0121.JPGDCIM100MEDIADJI_0128.JPGDCIM100MEDIADJI_0143.JPGDCIM100MEDIADJI_0148.JPGDCIM100MEDIADJI_0157.JPGDCIM100MEDIADJI_0159.JPGDCIM100MEDIADJI_0165.JPGDCIM100MEDIADJI_0170.JPGDCIM100MEDIADJI_0181.JPGDCIM100MEDIADJI_0187.JPGDCIM100MEDIADJI_0193.JPGDCIM100MEDIADJI_0198.JPGDCIM100MEDIADJI_0208.JPGDCIM100MEDIADJI_0213.JPGDCIM100MEDIADJI_0218.JPGDCIM100MEDIADJI_0223.JPGDCIM100MEDIADJI_0228.JPGDCIM100MEDIADJI_0231.JPGDCIM100MEDIADJI_0239.JPGDCIM100MEDIADJI_0244.JPGDCIM100MEDIADJI_0249.JPGDCIM100MEDIADJI_0255.JPGDCIM100MEDIADJI_0260.JPGDCIM100MEDIADJI_0263.JPGDCIM100MEDIADJI_0268.JPGDCIM100MEDIADJI_0276.JPGDCIM100MEDIADJI_0281.JPGDCIM100MEDIADJI_0286.JPGDCIM100MEDIADJI_0297.JPGDCIM100MEDIADJI_0302.JPGDCIM100MEDIADJI_0307.JPGDCIM100MEDIADJI_0312.JPGDCIM100MEDIADJI_0318.JPGDCIM100MEDIADJI_0323.JPGDCIM100MEDIADJI_0332.JPGDCIM100MEDIADJI_0337.JPGDCIM100MEDIADJI_0344.JPGDCIM100MEDIADJI_0359.JPGDCIM100MEDIADJI_0364.JPGDCIM100MEDIADJI_0369.JPGDCIM100MEDIADJI_0374.JPGDCIM100MEDIADJI_0379.JPGDCIM100MEDIADJI_0385.JPGDCIM100MEDIADJI_0390.JPGDCIM100MEDIADJI_0393.JPGDCIM100MEDIADJI_0398.JPGDCIM100MEDIADJI_0406.JPGDCIM100MEDIADJI_0416.JPGDCIM100MEDIADJI_0432.JPGDCIM100MEDIADJI_0437.JPGDCIM100MEDIADJI_0443.JPGDCIM100MEDIADJI_0448.JPGDCIM100MEDIADJI_0453.JPGDCIM100MEDIADJI_0458.JPGDCIM100MEDIADJI_0464.JPGDCIM100MEDIADJI_0492.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Arii Protejate in Maramures | Lasă un comentariu

Meschendorf – Mese – Meșendorf

Situat în județul Brașov, la vest de șoseaua care leagă Brașov de Sighișoara.

 

În anul 1322 sub denumirea Messendorf acesta era un domeniu care aparținea de abația cisterciană Cârța – așa cum apare în niște documente papale. În 1356 apare sub denumirea Mesche; în 1448 în limba latină se numea villa Meschonis. Un incendiu devastator a distrus aproape întreaga localitate în anul 1469.

 

Biserica din Meschendorf a fost construită în secolele 14-16, începând aproximativ din anul 1350; zidurile bisericii sunt din gresie; turnul din partea de vest are 5 nivele; arhitectura inițială era de stil romanic (sau stil gotic timpuriu), pentru ca ulterior să fie modificată și restaurată în stil gotic. Inițial era biserică catolică, iar după reforma bisericii a devenit luterană. Fortificațiile de circa 5 metri înălțime au fost realizate în 1495; sunt construite din piatră și au nișe de tragere. Zidul înconjura o suprafață de forma unui patrulater neregulat, în colțuri existau turnuri de apărare cu 3 nivele. La exteriorul zidului principal al fortificației există un zid secundar mai puțin înalt, ridicat în secolul 16; și acest zid are nișe de tragere; spațiul dintre aceste două ziduri (“zwinger”) funcționa ca o capcană, un fel de obstacol care să reducă șansa de penetrare a atacatorilor. Fortificația păstrează două turnuri de apărare; o parte a zidurilor de fortificare și turnul din sud-est au fost demolate în 1888, pentru a face spațiu necesar construirii școlii; un turn a fost demolat în 1950. Interiorul bisericii prezintă picturi baroce, un altar triptic din 1693, orga construită în 1914; biserica are în interior o clepsidră, instalată cu scopul de a măsura timpul alocat pentru predică.

 

În 1910 aici trăiau 810 oameni, dintre care 523 sași, 249 români, 37 țigani și 1 maghiar. În 1941 localitatea era populată cu 782 de locuitori, dintre care 552 erau sași; în 1992 au rămas 331 locuitori, dintre care 130 români, 114 țigani, 72 sași și 15 maghiari; în 2002 localitatea avea 344 locuitori, dintre care 199 români, 124 țigani, 10 maghiari și 7 sași. În 2011 mai erau 301 locuitori… iar populația săsească este de facto dispărută.

 

DSC_1718DSC_1724DSC_1754DSC_1750DSC_1772DSC_1763DSC_1766DSC_1787DSC_1781DSC_1784DSC_1792DSC_1729DSC_1798DSC_1757DSC_1735DSC_1739DSC_1742DSC_1745

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 3 comentarii

Radenthal – Radeln – Rádos – Roadeș

Situat în județul Brașov, puțin la est de șoseaua care leagă Sighișoara de Brașov; denumirea germană a localității înseamnă vale defrișată.

 

Prima menționare a localității este din anul 1356. Biserica evanghelică din Roadeș a fost ridicată de sași în secolele 14-16, în stil gotic. Construcția bisericii a fost finalizată în 1526. Ca urmare a năvălirilor turcești, lucrările de fortificare ale bisericii au început în 1494; geamurile de pe turlă au fost strâmtate și transformate în locuri de tragere, mai multe arcade au fost zidite, iar în zona înaltă a bisericii au fost amenajate refugii. Finanțarea lucrărilor a fost ajutată de donații din partea Sibiului și Sighișoarei.  Fortificația este reprezentată de ziduri care înconjoară o suprafață ovală, având 4 turnuri de apărare; înspre sud există un al doilea zid de apărare. Clopotul original turnat în 1550, a fost re-turnat în 1880. Populația catolică din timpurile medievale a trecut la curentul luteran, după reformarea bisericii. Altarul pictat avea cândva o inscripție cu anul 1525, dar inscripția nu mai există; altarul bisericii a fost furat în 1990, apoi regăsit la Sibiu. Zidul de incintă a bisericii, de circa 5 metri înălțime, s-a prăbușit pe 8 metri lungime în anul 2012, dar anul următor a fost restaurat prin finanțarea fundației lui Peter Maffay, muzician brașovean care trăiește în Germania; tot prin strădaniile acestuia a fost restaurată casa parohială cu scopul de a avea o bază pentru o tabără de terapie pentru copii abuzați – așa cum fundația respectivă a realizat deja o bază mai semnificativă în Spania. În 2015 turnul bisericii a crăpat de sus până jos, crăpătura devenea din ce în ce mai mare… pentru ca în februarie 2016 turla să se prăbușească. Știu că nu te surprinde. Deloc.

 

DCIM100MEDIADJI_0177.JPGDCIM100MEDIADJI_0184.JPGDCIM100MEDIADJI_0198.JPGDCIM100MEDIADJI_0208.JPGDSC_2453DSC_2456DSC_2459DSC_2465

© dr. Peter Lengyel

 

 

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu