Retardul Elitelor Intelectuale Est-Europene

Ieșite din groapa de gunoi a comunismului, devenind parte a mizeriei actuale, elitele intelectuale din țări ale estului european au un retard incredibil față de elitele civilizației vestului. Analizând discursul lor, cărți, articole sau prezențe mediatice, vei constata că au o abilitate-fluentă pentru a rămâne dobitoci anti-știință. Poți avea senzația că vezi un fel de fosile medievale, bigote și anti-raționale în esența lor, un fel de neanderthalieni cu ciomege de piatră, pe care este scrijelită câte o cruce. Falia-structurală între elitele vestului și cele ale mărginimii-estice subliniază bine diferențele de mentalitate, retardul de multe secole în privința percepției asupra marilor subiecte. Este interesant că deși trăim în era informației, a accesului instantaneu la o uriașă bază de cunoaștere, totuși paradigmele de interpretare pot să fie atât de compromise prin morbul medieval anti-rațional atât de persistent în zonele europene rămase ante-renascentiste, pre-iluministe și non-umaniste.

 

Este interesant că în urmă cu un secol, pe vremea lui Racoviță și Antipa, din câte pare exista o mult mai bună conectare a elitei de pe aici la civilizația vestului, la perceperea subiectelor de esență, chiar dacă și pe acele vremuri exista un decalaj substanțial (spre exemplu penibilul lamarckism al lui Racoviță, deja mult după Darwin). Acum, în loc ca decalajul să se diminueze, el a crescut incredibil de mult. Prăpastie. Elitele intelectuale ar avea rol să creeze lumina; dar când ele sunt atât de stinse, nătângi, retardate în fel și chip, ce te poți aștepta de la ele?  Unii dintre ei poartă papion și au o fluență verbală demnă de toată admirația, un lexic dezvoltat șamd, dar dacă îi urmărești îndeajuns vei avea surpriza să vezi că de facto ai de a face cu niște moime pre-științifice, niște anti-raționali plini de toate felurile de idioțenii mistice și superstiții demne de omul-cavernelor. Om stilat, îmbrăcat în cămașă de mătase, acest tip de gigolo al cuvintelor are o bună capacitate de a epata, de a face pe deșteptul, în timp ce putregaiul este exact la baza manifestărilor lui intelectuale; „ce darwinism, ce evoluție, nu ești serios, domnule!”, zice puțin scârbit, a priori convins de dreptatea lui și greșeala tuturor oamenilor de știință biologi, geologi, paleontologi, geneticieni, embriologi șamd; finuț cum poate, gigoloul-cuvintelor dă un cap în gură științei, să se învețe odată să nu mai contrazică scrierile păstorilor din epoca bronzului care habar nu aveau unde dispare seara Soarele. Este o victorie a formelor fără conținut, a carcasei asupra esențelor, o negare și o violare fără reținere a gândirii umane raționale. Vezi niște manifestări liceene, pleșuve, palere, patapieviciene… unele dintre ele chiar interesante, dar purtând stigma unei profunde anti-raționalități; este cumva incredibil că în secol 21 zona asta are o elită intelectuală atât de anti-științifică, anti-evoluționistă, un bigotism de zile mari. Poate că e de înțeles, dacă vezi că ieșind din bezna înghețată a național-comunismului, ai în față reflectoarele care te fac să te întorci înapoi și mai adânc în întunecimea jilavă a grotelor.

 

Când vezi că un geolog, profesor universitar și rector al Universității București… adică, teoretic, un om rațional,… candidat la președinție (Emil Constantinescu)… îl întreabă pe contracandidat dacă crede în zeitate… dorind astfel să îl descalifice pe „liber-cugetător” (Ion Iliescu)… îți dai seama că până și „domeniul științei” și cel „universitar” este contaminat cu un bigotism religios medieval minunat. Oare ce părere are geologul Emil Constantinescu despre Australopithecus boisei, A. afarensis, A robustus, Homo erectus, Homo habilis, Homo neanderthalensis, Homo sapinens să amintesc doar câteva specii înrudite. O întrebare bună ar putea să fie, oare geologul și profesorul universitar E. Constantinescu constată realitatea evoluției biologice, susținute și de miliardele de fosile prezente în domeniul lui de activitate… înșirate pe linii filetice prezentând o istorie naturală planetară de peste 4 miliarde de ani, sau crede legende biblice cu șerpi vorbitori, potop în care zeul ucide aproape toți oamenii și alte asemenea tâmpenii? Cu asemenea personaje aflate în puncte-cheie, ți se face milă de toată știința, de universitate și de societate în ansamblul ei.

 

Este posibil să existe un fel de gradualitate în performanțele de care este capabilă elita intelectuală a unei societăți? Desigur, cam oriunde pot să existe indivizi geniali care să întreacă foarte mult nivelul de performanțe intelectuale la care ai putea să te aștepți în zonă și în timpurile respective… dar aceste manifestări scintilante nu schimbă prea mult situația la nivel societal; în schimb, elita intelectuală în ansamblul ei este mult mai aderentă la nivelul societății și nu are capacitatea să se ridice prea mult. Din câte pare, ea nu poate să se conecteze prea bine și ca partener egal cu elitele performante ale societăților mai evoluate… ci rămâne racordată la timpurile istorice (preistorice…) ale societății locale din care face parte. Spre exemplu, te poți întreba cam ce fel de performanțe pe plan intelectual-rațional ar avea elitele unei societăți primitive de vânători-culegători din semideșerturi africane… chiar dacă ar avea la dispoziție toată tehnologia IT&C și accesul la informație actualizată… și cam cât de mare ar putea să rămână influența tuturor ideilor pe care le-au absorbit în copilărie acei indivizi, crescuți în mediul în care e plin de îndoctrinări/ relatări despre vrăjitorii, superstiții care mai de care mai cretine și alte aberații. La fel de bine, te poți întreba cam ce efect are proveniența din medii caracterizate până nu demult de obiele și dominate de medievalism religios păstrat până azi. De facto, în mentalul colectiv din estul european renașterea și iluminismul nu se percepe prea bine nici azi, și poate că nu vor ajunge pe aici niciodată… ci zona rămâne dominată de sutanism. Sunt aceste apartenențe/ proveniențe capabile să pună bariere serioase în privința manifestărilor intelectual-raționale ale unor elite din zone europene marginale… în comparație cu elitele intelectuale ale civilizației vestului? Poate exista o compatibilitate de facto a celor de tip medieval cu cei de tip vestic… societăți care au creat dezvoltarea științifică și tehnologică a ultimelor secole? În concluzie, sunt elitele intelectuale mult mai racordate la mentalitatea/ primitivismul/ nivelul societal al zonelor în care ele se află… și mult mai puțin conectate la reușitele intelectuale ale societăților civilizate/ dezvoltate… un defazaj la care nu te prea puteai aștepta?  Sunt ele îmbârligate în tot felul de mizerii magice, islamisme, sutanisme și nu prea au capacitatea de a ridica nivelul intelectual-rațional al celor din jurul lor?

 

Teoretic, elitele intelectuale sunt vocea-rațiunii, cea mai performantă manifestare a intelectului uman. Dacă de la politruci nu ai ce să te aștepți, de la sutaniști-clerici nici pe atât, devine problematică situația când și elitele intelectuale sunt vai de mama lor. Din moment ce elitele intelectuale cu orientare spre știință, rațiune, spre umanism… au devenit aproape inexistente, a fost ușor ca spațiul public să fie dominat de scursurile sutaniste de cea mai joasă speță, ducând societatea către un medievalism superstițios greu de imaginat că poate să existe în Europa secolului 21.

 

Ce sens mai au elitele intelectuale în lumea de azi? O populație fără elite intelectuale performante este un fel de stârc-cenușiu fără cap, un fel de orbete pe beton, un fel de jeg-rezidual. Elitele intelectuale sunt cele care tatonează trecutul și prezentul, încercând să formuleze modele-realiste care să le aproximeze din ce în ce mai bine; o astfel de modelare-ideatică oferă ceva ghidaj și în privința viitorului, care nu doar se întâmplă ci este cumva creat. Fără elitele apte să pună întrebările care contează și să dea răspunsuri la marile dubii ale momentului, fără farul călăuzitor al luminii-intelectuale raționale, sigur că urmează izbirea de stânci, sau mai rău, devenirea de sclavi-supraexploatați în ceva colonie periferică.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS1. Retardul elitelor intelectuale est-europene se poate constata în variate grade nu doar în România, țară evident afectată de sutanismul ortodox antediluvian; există o alunecare spre ultra-religiozitate și în alte state, cu ultra-catolicismul bigot din Polonia sau retardarea religioasă statală a Ungariei… și exemplele pot să continue spre Grecia unde putoarea clericilor se simte de departe, Rusia, Statul Islamic Turc – o catastrofă în derulare după ce părea că se iese din mizeria islamului prin reformele lui Ataturk; Șamd. Se simte bine de tot ruptura față de civilizația vest-europeană seculară, bazată pe gândire rațională, știință, tehnică.

 

PS2. Desigur, (mai) există câțiva specialiști în diferite sub-subdomenii, experți în fluturi sau lilieci, sau în ceva detalii matematice ori altele asemenea… care au compatibilitate perfectă cu experți de azi din vest… dar nu despre ei este vorba. Ei sunt excepții, persoane izolate în ale lor turnuri de fildeș, și nu au capacitatea de a avea influențe societale de nici un fel… eventual au ceva rol de model pentru câțiva experți-similari. Însă, influența lor societală este aproape zero. Sau chiar zero. Se poate constata că la nivel de societate nu se coagulează elite intelectuale preocupate de marile subiecte, apte să fie compatibile cu pretențiile elitelor vestice din secolul 21.

 

Posted in Despre Cunoastere | 5 comentarii

Starea ta sufletească: cel mai important element la fotografiere

  1. Treceam prin zona Sierra Nevada, în Andaluzia, Spania; erau niște lumini mai mult diabolice, așa cum rar îți este dat să vezi prin viață; și munți cu creste înzăpezite și văi cu o vegetație verde-luxuriantă; cred că era mai frumos decât în Paradis; și mă uitam, oarecum apatic, indiferent – nu am făcut nici măcar o fotografie, cu toate că lângă mine zăceau aparate ultra-performante. Cumva le lași pe altădată. Hai să mergem mai departe, în delta Guadalquivir.

 

  1. Câmpia Panonică, Ungaria. Niște iepuri de câmp să fugăreau și se băteau în jocurile lor nupțiale. Și erau aproape, nici nu ne băgau în seamă. Și se puteau face cele mai tari poze, dacă decideai să ridici teleobiectivul. Șoferul mă întreabă firav, nu am chef de poze? Dar îi zic să continuăm drumul spre Grecia sau în Slovenia… că ne duceam în careva dintre țările astea.

 

Cheful tău, dispoziția ta, starea ta sufletească! Acesta este elementul fără de care orice fotografiere/ filmare este un mare zero barat. Toate echipamentele planetei – ultimul răcnet în domeniu, toate subiectele cele mai bune, toate peisajele cele mai splendide, și luminile cele mai miraculoase, până și experiența ta în fotografiere… toate acestea nu pot să compenseze deloc lipsa momentană de implicare sufletească. Iar în esența lui, sufletul artistului nu este un bolovan prea butucănos și rezistent la toate. Această implicare, poate dăruire totală, este o pasăre foarte firavă: e destul să auzi 2 cuvinte neplăcute de unde nu te așteptai (sau de unde te așteptai…), sau să nu dormi bine noaptea anterioară, sau să te gândești la o etapă mai stresantă care va urma, cu ceva depuneri de proiecte sau raport de trimis…. și praful se alege. Fără detașare maximă, fără să îi dai mamii-dracului pe toți și să te intereseze doar momentul… am senzația că nu se poate face nimic bun în acest domeniu. E cumva un fel de totul sau nimic. Ori ești creativ și implicat pe bune, ori nu are sens deloc toată treaba. Incredibil cât de tare se vede pe poze dacă ele sunt făcute așa cum trebuie, sau sunt trase de păr, din start un fel de iremediabilă-mizerie.

 

Trebuie o stare specială, să poți crea valoare din banalul redundant, să poți compune Imagine, să scoți în evidență splendoarea și acolo unde aparent ea nu există, să ai chef să cauți diamante acolo unde este mai ales mult și monoton… cărbune. Cât despre criticile pe care poți să le primești, despre indiferența zdrobitoare a publicului, fix acolo să te intereseze; nu ai ce să te aștepți, nu ai de la cine; tu ești singurul care poate decide dacă a meritat sau nu. Trebuie să îți amintești că aproape niciunul dintre marii artiști sau oameni de știință nu a fost apreciat de pitecantropii printre care a trăit… excepțiile sunt extrem de rare.

 

Nu are sens să te aștepți la nici un fel de feed-back pozitiv de la nimeni. De ce ajunge artistul sau savantul să nu se mai intereseze aproape deloc de reacția publicului? Că practic nu mai există public sofisticat, avizat, interesat, ci doar uriașe puhoaie de maneliști. Adică, cei care sunt cât de cât culți sunt aproape zero procentual. Arte, Științe? Cumva nu e lumea lor… sunt restrânse undeva de parcă nici nu ar mai exista. În lumea de azi a internetului, când digital este aproape-totul, altfel de aspecte tind să fie relevante; uriașele mase imbecilizate, reduse intelectual la nivel de vierme de gălbează, oricum din start nu prea au cum să aprecieze aproape nimic din știință, de nici un fel; aceștia sunt cei peste 40% din populație care consideră că Soarele se învârte în jurul Pământului. Iar din arte, ceva muzică aflată pe val, un film cât mai ciudat și imediat se termină lista. Nu ai cum să ai pretenții. Este o lume în care o curvă-botoxată, mai ales dacă este (și) „asistentă” la ceva televiziune… dacă postează pe facebook un selfie și 3 cuvinte că și-a cumpărat niște sandale, instantaneu primește 500.000 de like-uri; cât ai zice pește. Cât ai zice dezastru.

 

Rezultă din toate acestea că în situația de azi, pentru rezultate în domenii ale științelor sau artelor, de facto nu se poate spera nici un fel de recunoaștere sau apreciere publică, nici măcar notorietate. Eventual, în niște cercuri relativ-restrânse, în ceva zone de elite, în turnurile de fildeș, sau nici măcar acolo. Cât despre aspecte financiare, mai bine nu le menționezi. Singura susținere, motorul activităților artistice și științifice rămâne până la urmă preocuparea personală sinceră, nevoia umană de cunoaștere și de exprimare… iar restul nici nu mai contează.

 

Este totodată eliberator să conștientizezi că nu se poate spera la modul realist nici un fel de mare apreciere în domenii ale științei sau domenii ale artelor. Nici critici fundamentate și consistente nu prea are cine să aducă, mai ales prin periferiile de civilizație. Spre exemplu în domeniul fotografierii naturalistice, sau al ecologiei și ecologismului, greu poți să găsești un om care să aibă niște rezultate atât de impresionante încât să conteze destul de mult ceea ce zice. Desigur, în trecut au existat oameni cu mari performanțe în sub-subdomenii, ihtiologie, bio-speologie etc, dar era altă lume, totalmente diferită de cea de acum. Și, cumva, lipsesc modelele vii și performante, aproape cu desăvârșire. Ajungi să ai senzația că ești pe un teren virgin, unde toate rețetele și formulele din trecut au devenit perimate. Este o lume ultra-dinamică, în care trebuie să (te) inventezi și să (te) reinventezi, toată viața. Să îți conturezi noi nișe-ecologice. Terenul acesta virgin și liber este un domeniu bun pentru creativitate științifică și/sau artistică. Ai ocazia să te dăruiești total, având grijă de starea ta sufletească: cel mai important element.

 

© dr. Peter Lengyel

 

13925356_942856265823676_4084968314261059860_n

 

Posted in Fotografiere | Un comentariu

Bocicoel – Maramureș

Am trecut prin satul acesta de sute de ori, pe un drum care leagă bazinul Izei de bazinul Vișeului. Niciodată nu a fost un scop în sine să ajung la Bocicoel. Și rar se întâmpla să opresc pentru câteva minute. Cu toate că locul are splendorile lui, cine are timp și chef de el(e)? Și cu ce scop? Ar trebui ieșit din șosea, ar trebui luate rând pe rând ulițele prăfuite și bolovănoase, de urcat pe tot felul de coaste printre fânațe și tufărișuri, ar trebui alocat timp destul pentru a îți face o impresie realistă. Poate ar trebui discutat cu câțiva oameni, dar cam greu dai de unul care să aibă sclipirea intelectuală necesară; sau nu se manifestă ci trăiește în sinea lui. Sau în sinea ei.

DSC_3662DSC_3658DSC_3566DSC_3578DSC_3536DSC_3548DSC_3554

© dr. Peter Lengyel

Posted in Maramures | Lasă un comentariu

Jina

Am ajuns noaptea la Jina, și nu era nici un fel de posibilitate de cazare: deși am fost în fața unei mari pensiuni, totul era închis, ca la muzeu. Nici oierul Ghiță nu era nicăieri, doar în reclama Vodafone. Apoi, ziua următoare am mai trecut odată pe aici. Părea destul de frumos locul, am și oprit să fac 2-3 poze. Poate altădată… peste 2-5 ani mai trecem. Și dacă găsim deschisă pensiunea, poate că vom sta 2 zile.

DSC_6096

DSC_6099

DSC_6108

© dr. Peter Lengyel

Posted in Carpatii Meridionali | Lasă un comentariu

Slătioara – Maramureș

Niște turiști francezi se minunau de peisajul rural de la Slătioara. Soț, soție și 2 copii. Au oprit printre clăi și căpițe de fân, destul de idilic. Cred că erau fericiți, părea că nimic nu le lipsește. Simplu, cu o mașina-oarecare, fără ifose și pretenții. Doar așa, seara pe deal.

 

DSC_5804DSC_5829DSC_5832

 

DSC_3639DSC_3654

DSC_5880

DSC_5907

DSC_5937

© dr. Peter Lengyel

Posted in Maramures | Un comentariu

Glod – Maramureș

Treci de Glod și urci spre munte, mai sus de Izvorul Scărișoarei. E un drum destul de bun pentru mașina de teren – cu toate că are niște ravene mari, săpate de ape; te duce în sălbăticie, prin păduri neumblate și prin mici poieni pline de flori – zone folosite ca fânațe. Nu mă miră cu unii au venit cu albinele: îți dai seama cam ce miere va fi din nectarul și polenul florilor sălbatice. La prima mare poiană vezi o zonă pastorală tipică: o parte e acoperită cu ferigi Pteridium aquilinum, apoi este o arie cu râmături de mistreț, în rest iarbă și bolovani. Un șorecar stă pe vârful unui par, doi cai pasc tăcuți la margine de pădure. Și e liniște plăcută; doar bolboroseala apelor care trec peste pietre… În rest, țârâit de cosași pe tonuri aproape identice, concert de stridulații; cu cât se apropie seara, cu atât devine mai sonor corul acesta al cântăreților verzi; îți poți imagina cum stau pe sus prin arbori sau pe tufe și cântă neîntrerupt… și își mișcă foarte-lungile antene; din când în când mai mănâncă ceva apoi iar se apucă să cânte. Prin iarba poienii vezi lăcuste mici; din câte pare nu au chef să scoată nici un sunet; poate le este rece. E bine răcoare, pare absurd că este 15 august. Treci pe lângă mari inflorescențe de Carlina acaulis; apar ca niște mari flori strânse, că este cam multă umezeală în aer… dar se vor deschide când e din nou uscat și soare. La capătul celălalt al poienii apare o turmă de oi albe și doi păstori negricioși. Poți să vezi unele aspecte, altele doar le bănuiești. Nu se vede ursul, doar câteva urme lăsate în noroi; nici vipere nu observi prea ușor, dar este sigur că sunt undeva printre bolovani și ierburi. Cu încetul, norii albi se colorează în trandafiriu, vinețiu, apoi se metamorfozează în ceva negricios. Iar și mai sus în munte deja plouă torențial.

DSC_7862DSC_7882DSC_7903

© dr. Peter Lengyel

Posted in Maramures | Lasă un comentariu

Regrete de sâmbătă dimineața

Era cândva o idée de a avea o discuție lungă și liniștită, de fapt o serie de seri când să luăm rând pe rând acele subiecte care nouă ni se par relevante. Acelea pe care le atingeam discret sau le disecam brutal în anii studenției și mai apoi, subiecte care erau privite de doi oameni între care exista o diferență de jumătate de secol. Ce putea să fie. Era bine dacă erau filmate, doar că nu aveam la dispoziție o cameră video care să fie adecvată. Ce mică mizerie, care să te oprească. Și întotdeauna erau altele de făcut, trebuiau rezolvate micile jeguri ale vieții. Sau mai corect, doar dădeam vina pe ele. Ziceam că este timp, că o să le facem cândva când vor exista momente mai favorabile. Doar că acel window of opportunity se închidea lent, sacadat, dar sigur. Din ce în ce mai evident. Definitiv.

Posted in umane | Lasă un comentariu