Zboruri de toamnă prin Defileul Vișeului

Defileul Vișeului se situează în sectorul inferior al cursului acestui râu, nu departe de vărsarea lui în Tisa. Zona de defileu este cuprinsă între Bistra și Valea Vișeului, două bazinete depresionare mai lărgite, care au condiții mai decente pentru locuire umană – având deci localitățile lor. Defileul în sine este destul de banal din mai multe puncte de vedere, atât ca lungime – de câțiva kilometri, cât ca spectaculozitate a reliefului – fără stâncării impunătoare, fără pereți prea abrupți sau nu la dimensiuni demne de remarcat. Cu toate acestea, locul are frumusețea lui: o imensă pădure de foioase, în unele locuri cu niște intercalații de conifere, versanți cu abrupturi bolovănoase, locuri de o sălbăticie aparte. Pe vremea când urșii erau mai rari, când nu auzeai de prezența lor în locuri mai deranjate de oameni, pe aici în zonele defileului erau prezenți în număr semnificativ; desigur, nu pe vale, prin preajma drumului între Bistra și Valea Vișeului, ci prin uriașele păduri neumblate, cele care acoperă versanții abrupți atât spre vest cât și la est de râu. Sunt pe aici suprafețe mari pe care nu trece nici măcar o potecă, locuri fără semnal de telefonie mobilă, sălbăticie în care dacă ai nevoie de ajutor… nu poți să îl primești. Locuri neumblate de oameni. De asta le place atât de mult urșilor, din timpuri ale unui trecut neguros până în ziua de azi.

DCIM100MEDIADJI_0088.JPGDCIM100MEDIADJI_0095.JPGDCIM100MEDIADJI_0101.JPGDCIM100MEDIADJI_0106.JPGDCIM100MEDIADJI_0116.JPGDCIM100MEDIADJI_0121.JPGDCIM100MEDIADJI_0126.JPGDCIM100MEDIADJI_0132.JPGDCIM100MEDIADJI_0137.JPGDCIM100MEDIADJI_0140.JPGDCIM100MEDIADJI_0163.JPGDCIM100MEDIADJI_0166.JPGDCIM100MEDIADJI_0173.JPGDCIM100MEDIADJI_0176.JPGDCIM100MEDIADJI_0181.JPGDCIM100MEDIADJI_0201.JPGDCIM100MEDIADJI_0212.JPGDCIM100MEDIADJI_0240.JPGDCIM100MEDIADJI_0246.JPGDCIM100MEDIADJI_0251.JPGDCIM100MEDIADJI_0258.JPGDCIM100MEDIADJI_0263.JPGDCIM100MEDIADJI_0268.JPGDCIM100MEDIADJI_0272.JPGDCIM100MEDIADJI_0279.JPGDCIM100MEDIADJI_0283.JPGDCIM100MEDIADJI_0296.JPGDCIM100MEDIADJI_0307.JPGDCIM100MEDIADJI_0317.JPGDCIM100MEDIADJI_0328.JPGDCIM100MEDIADJI_0334.JPGDCIM100MEDIADJI_0344.JPGDCIM100MEDIADJI_0350.JPGDCIM100MEDIADJI_0360.JPGDCIM100MEDIADJI_0365.JPGDCIM100MEDIADJI_0369.JPGDCIM100MEDIADJI_0374.JPG

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Breb – Casa din Vale

Casa din Vale este denumirea unui complex format din 5 case tradiționale, autentice, atractive pentru a petrece câteva zile de neuitat. În încercarea de a face imagine care să prezinte la un mod performant aceste case, au fost până acum 3 ieșiri de fotografiere, ședințe foto am putea să le zicem. Doar una dintre ele a fost conștient programată, celelalte două au fost niște ieșiri cu alte scopuri, cu ocazia cărora au fost trase și niște cadre interesante. Dacă e să abordezi subiectele astea la un mod serios, maximalist ai putea eventual spera, asta ar însemna o preocupare mult mai aplicată, alocând timp, energie, făcând încercări din care eventual să iasă când și unde câte o imagine brici. Problema este că o asemenea abordare presupune și resurse pe măsură… iar despre resurse de toate felurile, inclusiv timpul disponibil… cred că ai și tu o părere. Deci, trebuie să existe undeva intenția, iar cumva, cu timpul, se poate spera să fie din ce în ce mai tari fotografiile care să pună în lumină bună aceste locuri splendide.

DSC_2948DSC_2987DSC_2990DSC_2996

DSC_2222DSC_2241DSC_2246

DSC_2951DSC_2954DSC_2957DSC_2960DSC_2967DSC_2970DSC_2972DSC_2975DSC_2981

DSC_2256DSC_2261DSC_2266DSC_2271DSC_2276DSC_2281

DSC_4146DSC_4149DSC_4151DSC_4154DSC_4166DSC_4171DSC_4178DSC_4189DSC_4190

DSC_3006

DSC_2213DSC_2216

DSC_4109DSC_4119DSC_4121DSC_4136DSC_4140DSC_4143

….

DSC_3017

DSC_2291DSC_2301

DSC_4013DSC_4025DSC_4034DSC_4037DSC_4055DSC_4061DSC_4064DSC_4097

….

DSC_2306DSC_2316DSC_2331DSC_2341DSC_2346

DSC_3939DSC_3944DSC_3956DSC_3962DSC_3968DSC_3981DSC_3984DSC_3999

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Breb – Camping Babou

Când vorbim de ecoturism, trebuie integrate pe cât posibil armonios atât atracțiile naturale și culturale, cât aspectele legate de infrastructura de cazare, programe. În ultimii ani Breb a devenit o atracție turistică în sine, satul fiind vizitat de numeroși turiști din vest. Câțiva oameni din vestul european chiar s-au stabilit aici (venind din Anglia, Olanda, Austria, SUA…) și au deschis afaceri turistice prospere, aranjate cu bun-gust; având o capacitate mai bună pentru a percepe nevoile turiștilor veniți din lumea civilizată, având o credibilitate în plus, o apartenență la acele tipuri de societăți, cunoașterea limbilor de circulație șamd, evident că vesticii aveau atuuri semnificative în comparație cu țăranii din Breb. Se vede asta pe nenumărate planuri. Unii dintre ei mai aveau și niște resurse financiare mai serioase, dar nu asta a făcut diferența – ci stilul, finețea, capacitatea de a da personalitate unor locuri. Există la Breb și afaceri turistice prospere create de oameni veniți din alte locuri din Transilvania, sau de localnici săteni, dar probabil că prototipurile de succes sunt cele create de cei din vest. Ei au fost cei care au dat tonul.

 

A prezenta în imagini unele dintre aceste entități, eventual de a lua niște interviuri, cândva… poate să aibă sens. Eventual.

DSC_4684DSC_4722DSC_4734DSC_4741DSC_4754DSC_4774DSC_4787

DSC_2643DSC_2652DSC_2658DSC_2664DSC_2670DSC_2673DSC_2686DSC_2688DSC_2691DSC_2716

DSC_1300DSC_1309DSC_1315DSC_1325DSC_1333DSC_1336DSC_1339DSC_1342DSC_1345DSC_1348

DSC_8249DSC_8261DSC_8267DSC_8276DSC_8279DSC_8294DSC_8297DSC_8307DSC_8315

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Octombrie – zilnic de ieșit pe teren

În domeniul fotografierii de peisaj, am impresia că luna octombrie este cea mai frumoasă. Imagini bestiale se pot face oricând, în absolut oricare lună, dar culorile astea de toamnă greu pot să fie compensate… în perioadele când ele lipsesc. Deși octombrie e luna perfectă, teoretic… totuși, practic nu sunt atât de multe momente bune. Dacă iei în calcul zilele cu ploaie, cele cu nori groși, zilele când bate vântul atât de tare că nici nu te poți gândi să ridici drona, deja vezi că ai o problemă. Cu toate acestea, esențialul este să ieși pe teren. Să vezi ce poți scoate din realitatea concretă. Așadar, speranța mea este să ies în fiecare zi, nu toată ziua, dar măcar câteva ore în intervalul 7 dimineața 7 seara. De facto, nici nu ai 12 ore de lumină de la răsărit la apus nici măcar la începutul lunii, iar mai spre final… nici pe atât.

 

Să ai intuiția să selectezi locurile care ar merita văzute măcar odată în culori de toamnă și în lumini bune… asta poate face diferența. Să ai și resursele de toate felurile, inclusiv timp și chef să ajungi pe acolo… iar dacă tot ai în fața ta miracolul… să nu te uiți blazat și indiferent ci să se manifeste ceva creativitate… cam asta e dezirabil. De selectat imaginile, se poate face și în nopțile ploioase de noiembrie sau în interminabile ghețuri nocturne ale lui decembrie… dar momentele acestea colorate-pastelate dacă nu le ai în cadru… se simte că nu ai fost la înălțime. Că ai fost mai lipit pământului.

 

Dacă ieși pe teren/ dacă nu, luna asta trece cât ai zice pește prăjit. Așa că măcar poți face ceea ce îți place, în procent cât mai mare din timp. Când cunoști ce anume te face fericit (dintre variantele realiste), măcar ai o direcție de acțiune. Cunoști că nu ai dori mai mult să stai mort de beat sau drogat în hruba căruiva bar. Sau cu niște oameni a căror părere deloc nu te interesează. Viața e prea scurtă să îți pierzi vremea cu locuri și oameni care nu reprezintă nimic pentru tine. Natura, în puritatea ei impecabilă este un refugiu din fața kitschului și un spațiu sacru – care te purifică în sensul cel mai concret al cuvântului.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cearcănul Prislopului – Munții Maramureșului

A pune cumva reflectoarele, sau lumina… pe anumite spoturi distincte, clar conturabile, destul de compacte și abordabile… ușor de zis. Dar asta este ideea. Cred că omul învață cât trăiește. Își ajustează acțiunile, modul de abordare. Dacă ajunge să constate că versiuni anterioare ale unor postări pe blog nu erau neapărat cele mai fericite variante… omul trebuie să regândească stilul. Dacă iei spre exemplu diferite zboruri prin Maramureș, la altitudine joasă cu avion ultra-ușor… seriile respective de imagini sunt cam exagerat de lungi. Nici nu știu cum se încarcă o asemenea cantitate de date pe un calculator mai primitiv. Sau dacă ai o postare cu Munții Igniș, iar detalii se tot adaugă, se acumulează o masă amiboidală greu de managerizat; la fel cu Rodnei, Munții Maramureșului și altele. În acest context, devine dezirabil să definești niște entități mult mai reduse dimensional, în cazul cărora să fie realistă o abordare coerentă. O astfel de entitate este aria numită Cearcănul Prislopului. Un prim pas este să fie postate împreună acele imagini din avion care au fost făcute în zona asta, cu ocazia variatelor zboruri. Apoi se mai pot pune imagini de detaliu din dronă. Sau poze de la nivelul solului. Inclusiv detalii floristice, imagine macro șamd. Se mai pot adăuga impresii de la fața locului, texte mai lirice sau mai naturalist-științifice… rămâne de văzut. Ar rezulta o postare unitară despre Cearcănul Prislopului la un mod acceptabil, atât pe planul complexității nu exagerate cât pe planul numărului de imagini… a cantității de informație.

_DSC3429_DSC3439_DSC3448_DSC3453_DSC3464_DSC3465_DSC3468_DSC3470_DSC3473_DSC3475_DSC3484_DSC3485_DSC3488_DSC3490_DSC3493_DSC3494_DSC3495DSC_0110DSC_0116DSC_0120DSC_0125DSC_0134DSC_0140DSC_0158DSC_0167DSC_0173DSC_0176DSC_0179DSC_0185DSC_0188DSC_0191

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 1 comentariu

Confluența Iza cu Mara

Încercarea de a pune în imagine anumite locuri, cele care au o oarecare semnificație pentru careva vietate umană, presupune definirea unor spații destul de restrânse, totuși cu o individualitate aparte. Un astfel de loc poate să fie zona de confluență a Izei cu Mara. Deși Mara pare mai puțin semnificativă, nici Iza nu este foarte impresionantă în acest punct. Apele lor ajunse împreună… din nou nimic care să fie ieșit din comun. Cu toate acestea, acest mic spațiu geografic, acest complex de ecosisteme, pădurea de luncă, prundișurile, apele curgătoare, păsările, libelulele etc… pot să devină interesante dacă le aloci din timpul pe care îl ai. Să ieși pe aici de câteva zeci de ori, să treci de pe o parte a apei pe celălalt mal, să te plimbi pe pietre… adică nu cine știe ce. Dar, cu intenția de a pune în imagine feelingul acestor locuri, de a face niște imagini cu drona, plus fotografiere macro, ceva peisaje… De a include cândva în această postare și fotografii cu pești, bărci, zboruri razante cu avionul, mai vechi fotografii din drone, amintiri banale care se leagă de zona nesemnificativă a confluenței.

 

Locul acesta poate să fie considerat extraordinar de banal. Prototipul obișnuitului. Dacă am opri aici, sunt convins că mulți dintre oameni – inclusiv cei cu un nivel intelectual mult peste medie, ar putea întreba de ce am oprit. Că nu e nici spectaculos peisagistic la un mod relevant, nu are specii relicte, nu are piscină, terasă și nimic altceva. Adică, mai mult nu are. Dacă vrei să îi descoperi individualitatea, locul acesta cere timp. Mult timp, în sensul de ieșiri în tot felul de „vremuri”, cu soare, când începe să înverzească, toamna, sau pe furtună, sau când e înghețat bocnă. Și să stai prin zonă, până ți se deschide și îți arată ceva ce nu credeai. Plus trebuie să te bagi prin apă. Să schimbi perspectiva. Doar așa, numai și numai așa, locul acesta poate să se transforme din cel mai banal loc posibil, în locul unor afternoons in superbia.

 

Impresia mea este că atât pe plan eco/ naturalistic, cât mai ales pe plan artistic – fotografic spre exemplu, nu locul fizic în sine este cel care limitează calitatea experienței trăite în acel loc… ci ceea ce putem noi să facem în locul respectiv/ cu locul respectiv. Adică, un loc aparent ordinar, banal, confluența Izei cu Mara, cu toate neajunsurile lui inerente (dacă se află în zonă populată cu oameni cu un anume pattern comportamental)… totuși, el, locul acesta, poate să devină un spațiu perfect pentru observații naturalistice care să îți taie răsuflarea, și/ sau pentru creativitate artistică (fotografică) aptă să îți facă zilele mai trăibile. Să simți că aerul e mai respirabil.

DSC_3102DSC_3114DSC_3117DSC_3120

DSC_9740DSC_9743DSC_9746DSC_9749DSC_9755DSC_9758

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Pădurea de stejari și goruni de la Săpânța

O plimbare prin această pădure este ușoară și fezabilă în orice perioadă a anului. Doar că iarna nu știu cât de mare plăcere e să te plimbi eventual în zăpadă mare și umedă; iar vara pot exista perioade când colcăie de țânțari – de ai senzația că este de 100 de ori mai dură situația decât în Deltă… să nu poți sta nici 2 minute. Cel mai plăcut e prin aprilie-mai și prin septembrie-octombrie, cred eu.

 

27 septembrie 2019. Am fost azi prin pădurea de stejari și goruni de la Săpânța. Îmi aduc aminte de ea din zilele ei bune. Pe vremea când era compactă, mai întunecoasă, dominată de exemplare monumentale, multiseculare. Era ca un templu al splendorii naturalului din Maramureș. Avea și ceva protecție oficială, pe hârtie, la fel ca hârtiile care se află acum prin preajma copacilor. Pe vremea aceea, din trecut, părea perfectă… deși zilele îi erau numărate. Stejarii seculari erau în pericol mortal, deoarece oamenii au tot felul de idei, care mai de care… Lângă pădure a fost ridicată cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. Au căzut în fața drujbelor, rând pe rând. Niște fragmente de trunchiuri ale stejarilor seculari se găsesc și acum la intrarea spre pădurice. Că nu mai e pădure. E un fel de parc, din copaci relativ tineri, un fel de strănepoței ai stejarilor care puteau să existe și azi. Și, culmea, acești stejari și goruni tineri… deja au în mare parte semnul diavolului pe ei. Un număr mare, poate pe la jumătate din ei, au o parte a scoarței tăiată cu toporul și au înscris un număr. Probabil că le va veni rândul în timp scurt. Din ce crezi că se fac porțile sculptate monumentale, cum e cea de la intrarea în parcare?

 

Să vezi că e tânăr și viu și în scurt timp o să fie mort. E destul de ciudat să vezi că ai în fața ta un exemplar extraordinar de stejar, viguros, sănătos tun, care e poate pe la un secol… adică un exemplar tânăr; mai putea trăi încă 400-500 de ani, dacă era lăsat; dar are un marcaj pe el, urmează să fie tăiat. E ca și cum i-ar împușca pe oameni pe la 20 de ani. Pe toți. Să nu mai vezi nici unul care a trecut de vârsta asta. Uciși de tineri. E trist să privești minunăția asta vegetală și să îți dai seama că poate la următoarea vizită prin zonă, aici o să fie doar o cioată aflată în descompunere.

821828836846851

DSC_7215DSC_7218DSC_7221DSC_7224

DSC_3288DSC_3290DSC_3294DSC_3296DSC_3300DSC_3306DSC_3309DSC_3314DSC_3320DSC_3329DSC_3333DSC_3351DSC_3357DSC_3362DSC_3371DSC_3375DSC_3390DSC_3393DSC_3395DSC_3410DSC_3423DSC_3425DSC_3431DSC_3437DSC_3449DSC_3458DSC_3461DSC_3467DSC_3534DSC_3549DSC_3560DSC_3563DSC_3566DSC_3590DSC_3593DSC_3606

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu