Poze vechi

Nu am stilul să fac poze în care să apar la modul direct; nu am făcut asta aproape niciodată; cam multă negație în formularea asta. Am ceva poză veche din copilărie, făcută cu un Zenit cu autodeclanșare, cred că pe la 14 ani. În rest, apar doar în poze făcute aiurea de tot felul de oameni, prieteni, colegi, familie. La momentele respective, nu le dădeam niciodată importanță. Pentru mine fotografiile care aveau sens erau cele cu șerpi, stânci, păsări răpitoare, lacuri șamd. Interesant este că acele poze care la momentul expunerii nu reprezentau chiar nimic, după câteva decenii pot să capete valoare. Păstrând ceva din atmosfera timpurilor îndepărtate.

 

Fără ifose și fără pretenții, în toate ipostazele neglijente, au ceva naturalețe acele poze vechi. Nu erau posturi care să arate cât de mare zeu ești (sau zeiță, pe vremea aceea în cazul fetelor), ci aveau ceva din nepăsarea și sinceritatea acelor vremuri. Ceva ce azi a dispărut cam spre 100%.

mijloculanilor90

Ieri am dat de o poză alb-negru spre sepia, cam de pe la mijlocul anilor 1990. E făcută în ceva ieșire pe teren prin Apuseni, cu prof. Coroiu. Colega ce stătea lângă mine își făcea lucrarea de licență despre lilieci. Cred că poza este de pe undeva de la Sălciua, pe la Huda lui Papară. Mergeam destul de frecvent la marile colonii de lilieci de la acea peșteră. Dacă nu erau ape prea mari și puteam trece de intrare, aveam ocazia să vedem de aproape mai multe specii care în totalitate aveau colonii de câteva zeci de mii de exemplare.

sfarsitulanilor90

O altă poză de care am dat ieri este din Retezat. Cam de pe la sfârșitul anilor 1990. Pe vremea aceea organizam în cadrul UNESCO Pro Natura – cu Emilian Burdușel, Iurie Maxim șamd – tabere de vară anuale în acești munți. La unele tabere erau cam 15-20, la altele și 30-50 de participanți. Se stătea cu cortul, de multe ori pe la lacul Bucura. Poza respectivă e făcută în soarele de dimineață, după ieșirea din corturi. Era fain să stai cam 10-15 zile pe vară sus prin stâncăriile și pădurile de aici, să observi și să fotografiezi gențiane și capre negre, marmote și lacuri glaciare. Doar să ai destule filme diapozitive să faci poze. Zilnic făceai cam 10-20 de km, să ajungi în locurile care să facă diferența. Erau și acțiuni de educație ecologică, oferirea de pliante, curățarea lacurilor alpine de tone de cutii de conserve… mizerii cărate joc cu ajutorul armatei care a oferit soldați și cai. Plus era distracție cât încape. Odată a fost o furtună cumplită pe timp de noapte, iar noi eram în corturi pe la Bucura; cum fulgera strident, tunetele reverberau prin stâncăriile căldărilor glaciare, trăsnea în toate direcțiile – era o bună ocazie să vezi cam care este dimensiunea ta față de forțele naturii. Am avut de văzut odată și un băiat scos de pe creastă de salvamontiști după ce a fost fulgerat. Muntele este superb, dar vine la pachet cu riscuri știute și neștiute.

 

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Săpânța – Plai cu Peri

Pentru a face imaginile de care e nevoie, e necesar să ai subiectele clar definite și din start apropiate de perfecțiune, apoi aparatura ultimul răcnet care să facă posibilă realizarea imaginilor la un mod creativ din punct de vedere tehnic și… dorința plus capacitatea de a face fotografiile. Asta a fost și azi – o serie de imagini dintre care destule o să fie brici – prezentând o pensiune… așa cum nu au mai fost făcute. Evident, ștacheta se poate ridica tot mai sus, dacă există intenția de a investi resurse la un mod semnificativ.

DSC_6370DSC_6379DSC_6385DSC_6394DSC_6400DSC_6409DSC_6412DSC_6418DSC_6442DSC_6445DSC_6451DSC_6457DSC_6470DSC_6486DSC_6490DSC_6496DSC_6499DSC_6503DSC_6509DSC_6516DSC_6527DSC_6531DSC_6541DSC_6546DSC_6552DSC_6556DSC_6560DSC_6563DSC_6570DSC_6576DSC_6582DSC_6591

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 2 comentarii

Remeți – Pálosremete – Ремета

În încercarea de a prezenta localitățile de pe Tisa la vest de Sighet, în ultima vreme am ieșit cam de 5 ori pe la Remeți. Am parcurs rând pe rând ulițele… de fapt străzile din sat. În general cam totalmente proaspăt asfaltate, de-a lungul lor plin de case pe care le putem pune în 3 categorii: cam 45% sunt anoste, banale; alte 45% sunt case moderne splendide, doar că nu au nimic în comun cu viața rurală tradițională; restul de 10% este format din case dărăpănate sau care mai păstrează ceva cât de cât din atmosfera satelor vechi ale Maramureșului. Luând în considerare aceste aspecte, îți dai seama cam cât de dificil e să faci o serie de fotografii care să ofere o impresie despre cum putea să fie locul acesta înainte de invazia de modernism.

 

Ideea este să continue această încercare de a pune în imagine ceea ce eventual poate să fie atractiv pe plan turistic… dar treaba asta nu o să fie simplă.

DSC_1981DSC_1987DSC_2050DSC_5467

DSC_6785DSC_6791DSC_6798DSC_6805DSC_6813DSC_6819DSC_6842DSC_6852

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Fluturele tablă de șah – Melanargia galathea

O după-masă târzie de iulie. Prin pădurile de pe versantul nordic al Platoului Vulcanic Igniș este cam răcoare. Cum ieși din pădure, e cu ceva mai plăcut, la soare. Ultimele raze care ajung pe aici. Un fluture stă liniștit, prins de vegetație. Fluturele tablă de șah – Melanargia galathea. Mă lasă să ajung aproape de tot, cu un obiectiv macro de 105 mm. Expun niște cadre, rafale de bracketing. Fluturele se ridică în zbor dar se așează pe o altă plantă, la câțiva metri. Acum are aripile deschise, așa că e și mai bine. Alte cadre expuse. Mă hotărăsc să montez și blitzurile macro. Revin de la mașină și văd că are aripile mai strânse, mai lăsate posterior. Alte câteva cadre și își strânge aripile. Din nou niște imagini din laterală. De la câțiva centimetri. Apoi se satură de ședința asta foto, de lumina flash-urilor de la distanță mică și zboară… aproape fără greutate, cu ușurința unei vietăți care iubește să plutească în aer. Dar imediat se lasă în desiș, că e răcoare deja, și lumina dispare. Nu mai e momentul prielnic pentru un fluture de zi.

 

E ceva plăcere să faci câteva cadre decente cu un astfel de fluture. Deși este o specie comună. Să ai lumina OK, fluturele să stea să îi faci poze… plus să ai chef să faci asta. Trebuie ceva suprapunere fericită. Un fel de mic cadou din partea naturii – să ai ocazia să îl vezi de aproape.

007_9184007_9189007_9189x007_9199007_9204007_9224007_9229007_9244007_9254007_9269007_9279007_9283007_9293007_9293x

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Fluturi | 4 comentarii

Înregistrări audio în natură

Impresia mea este că omul are nevoie de doza lui de fericire de tip nou pentru a putea continua să facă performanță; pentru a avea chef de viață; pentru a dori să iasă din casă. Fericirea nouă poate să fie de un milion de feluri, dată de niște parfumuri pe care nu spera să le poată avea vreodată până la noi echipamente în domenii de care nu prea are habar. Spre exemplu în domeniul audio – înregistrări în natură.

 

Înainte de a ieși în teren, e necesar să ai echipamentul audio care să aibă sens. În urmă cu circa o săptămână am primit prin curier echipamentul de înregistrare Tascam DR-100 MK3; este cel mai performant dintre aparatele profesioniste de acest gen – utilizabile pe teren. Robust, fin, cu niște capacități tehnice mai mult decât bestiale. Am conectat la el microfonul shotgun Sennheiser ME66 super cardioid cu K6 powering module. Atât pe microfoanele proprii ale Tascam cât pe microfonul Sennheiser am procurat deadcat-uri, acele pufoșenii care elimină șuierăturile și distorsiunile produse de vânt. Am făcut câteva înregistrări la plezneală, ca test, cu câteva reglaje banale, fără nici un fel de setări sofisticate; am conectat o cască performantă să aud rezultatul – mai să îmi pice fața. O calitate impecabilă, aproape că nu îți vine a crede. Adică, acest echipament așa cum este configurat el acum, are o capacitate care întrece cu mult ceea ce se putea spera. Ce o să pot scoate din el, nu se știe încă. Evident că nu poți ajunge inginer de sunet, dar nici nu e necesar. Trebuie să înțelegi intuitiv cam ce poate aparatul acesta, și apoi să încerci să faci înregistrări cu subiectele care te interesează.

 

Fiind foarte mulțumit de calitatea microfonului super cardioid shotgun Sennheiser ME66… am decis să merg pe varianta unei căști de la același producător. În încercarea de a pune la punct partea de sunet, am achiziționat o cască Sennheiser Momentum Wireless Black – care are conexiune bluetooth și active noise cancelation. Este o experiență de o calitate impecabilă. Aproape incredibil unde ajunge tehnologia. Și dacă sunt conectate echipamente de genul microfonului shotgun Sennheiser ME66 cu aparatul de înregistrare Tascam DR-100 MK3 și casca Sennheiser Momentum Wireless Black… pur și simplu nu îți vine a crede cum sună. O puritate a sunetului cum nici nu puteam spera.

 

Pentru a vedea cam cât de cretin este omul cu împingerea limitelor în sus… încă nici nu aveam echipamentul acesta Tascam, deja știam că dacă o să am cât de cât chef de a îl utiliza în momentele în care el are sens… o să vreau ceva și mai sus. Echipamentele acestea audio deja achiziționate costă circa 1.500 de euro (Tascam, card, cabluri, baterii, microfon shotgun, deadcat, cască). Din impresia pe care o am, se poate trece și mai sus, cu niște echipamente ultra-profesioniste de înregistrare audio în natură – care pot să coste eventual pe la 10.000 de euro. Dar pentru a te duce în zona respectivă, prima dată trebuie să vezi (să auzi) ce poți face cu ceea ce este disponibil acum. Să simți dacă e domeniul acesta capabil să îți producă fericire, prin tot felul de înregistrări cu grelușei, prigorii, buhe mari, lăcuste, greieri și privighetori. Ceea ce este clar e că dacă ai un astfel de echipament și ajungi să înregistrezi ceva triluri nocturne ale privighetorilor din zona Munților Măcin… pe lângă Dunăre… e tare senzația.

 

Până acum am făcut ceva pași în ceea ce privește filmarea… ca o extensie a activităților de fotografiere. Concret, există capacitate tehnică de a trage imagine beton, atât aeriană mai mult decât satisfăcătoare, cât fixă pe sol… time-lapse-uri, camere mobile stabilizate pe gimbal șamd. Dar în domeniul sunetului… eram limitat de ce putea să facă camera. Adică, nu e sunet catastrofal de prost pe camerele profesioniste, dar tot nu se compară cu aparatura audio profesionistă. E uriașă diferența, ca de la cer la pământ. Iar pentru a face filme mai bune, imaginea și sunetul pot ajunge să se combine așa cum nu a fost până acum.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Stejarii & Gorunii de pe valea Cărbunărești

Azi am ieșit din nou la stejarii/ gorunii de pe valea Cărbunărești, undeva între Piatra și Teceu Mic – pe valea Tisei în Maramureș. O superbă zonă cu exemplare multiseculare de cvercinee și alte specii de arbori cum sunt cireși sălbatici, tei șamd răspândiți pe o pășune. În ultima perioadă am fost pe aici de mai multe ori, ca la un loc care merită cunoscut mai bine. Mă gândeam că în esență ecosistemul acesta este similar cu cel denumit Rezervația Stejarii Multiseculari de la Breite, Sighișoara. Doar că cel de aici din Maramureș este oarecum necunoscut, nebăgat în seamă de nimeni dintre cei care se ocupă de studiul biodiversității și de conservarea naturii. Nu știu care o să fie viitorul acestui loc, dar se pot face niște imagini care să prezinte cam ce avem noi aici.

 

Modul în care definim noi valoarea naturalistică a unei arii este foarte vag; de ce una este desemnată legal ca arie protejată – administrată ca atare, alta similară/ identică este tratată cu indiferență. Oricum, pentru un naturalist nicidecum nu statutul legal al unei arii este ceea ce contează, ci aspectele concrete din teren. Modul în care naturalistul percepe valoarea unei arii este dat printre altele de vigurozitatea unor individualități biologice, cât de special este un anume ecosistem, exemplele de procese ecologice care se pot observa/ studia/ documenta în acele locuri șamd. Nu în ultimul rând, aspecte mai puțin științifice, precum splendoarea unui peisaj, grandoarea lui… pot și ele să contribuie definitoriu la decizia de încadrare a locului. Stabilire a importanței care i se oferă. Iar, uneori, de această decizie depinde viitorul zonei, supraviețuirea sau distrugerea ei.

 

Un element esențial pentru mine este că la acest loc există acces facil, adică nu e la o distanță foarte mare de Sighet, plus că drumuri de pământ trec prin aria respectivă; astfel, cu grămezi de echipamente în Land Rover, se poate ajunge fix unde trebuie, fără eforturi semnificative. Poți ieși din mașină și ești cu subiectele de fotografiat la câțiva pași distanță. O oarecare problemă este reprezentată de prezența țânțarilor în număr mare, imediat sesizabili dacă intri în vegetația din zone umbrite; fără să te dai cu Autan nu prea ai ce căuta pe aici în perioada asta. Cât timp stai la soare e OK, dar în zone umbrite… e locul lor.

 

Te poți întreba cam ce se poate face la modul realist ca abordare eco în legătură cu această pășune cu arbori seculari. Luând în considerare resursele disponibile, adică echipamente, timp, capacitate… se poate spera eventual o abordare vizuală, un fel de punere în imagine a acestor locuri. Până și pentru asta e nevoie de câteva zeci de ieșiri ca să o faci la un mod decent. Să ai câteva exemple de păsări, mamifere, reptile, insecte, plante fotografiate în zona în cauză. Ca să poți aloca o astfel de energie, trebuie din start să iubești aria, mai ales dacă nu există nici un fel de proiect finanțat – care să susțină acțiunea.

 

Un studiu științific ecologic complex veci nu o să fie făcut cu locul acesta. Adică, dacă te gândești la numărul de experți necesari, la diversitatea de componente biotice și abiotice, la numărul de probe, analize cantitative șamd… veci pururi nu vor exista resurse pentru așa-ceva. Ce se poate spera la modul realist este să îți faci „o impresie ochiometrică”, despre diversitatea de micro-habitate, despre lemnul aflat în descompunere, ciuperci, insecte xilofage, păsări și lilieci din scorburi șamd. Se poate eventual contura un fel de expert judgment, o definire a valorii naturalistice pe baza unei expertize vizuale. La diferite evenimente cu teme ecologice organizate în Maramureș se pot include vizite pentru a afla și părerea altor biologi/ ecologi despre splendoarea de aici. Eventual, cândva se poate face o tabără de cercetare, focalizată pe acest loc.

 

Un asemenea loc se pretează și pentru organizarea unei tabere de fotografiere și/sau videografie, în care să se pună în imagine texturile, culorile, formele arborilor seculari și a vietăților asociate lor, de la iască la cerambicide, pupeze și ciocănitori, a speciilor care își fac apariția pe aici, de la gaițe la mistreț și urs.

DSC_4327

DSC_4277DSC_4283DSC_4287DSC_4292DSC_4303DSC_4306DSC_4309DSC_4312DSC_4315DSC_4318DSC_4322

DSC_2020DSC_2026DSC_2032DSC_2035DSC_2038DSC_2044

DSC_4425DSC_4444DSC_4453DSC_4470DSC_4473DSC_4479DSC_4482DSC_4485DSC_4491DSC_4497DSC_4782DSC_4786DSC_4795DSC_4804DSC_4806DSC_4812DSC_4831DSC_4837DSC_4843DSC_4849DSC_4855DSC_4857DSC_4863DSC_4867DSC_4869DSC_4894DSC_4897DSC_4903DSC_4909DSC_4912DSC_4920DSC_4923DSC_4929DSC_4933DSC_4939DSC_4945DSC_4951DSC_4966DSC_4980DSC_4990

DSC_4234DSC_4237DSC_4247DSC_4259DSC_4262DSC_4268DSC_4271

DSC_4342DSC_4369DSC_4381DSC_4387DSC_4389DSC_4392DSC_4396DSC_4401DSC_4414DSC_4417DSC_4420DSC_4423

DSC_4333

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Hosszúmező – Langenfeld – Câmpulung la Tisa – Dolho Pole

Hosszúmező/ Câmpulung la Tisa este un sat maghiar, printre puținele din Maramureșul Istoric. Ca și la celelalte localități rurale, dacă încerci să fotografiezi aspecte autentice vechi… din start ai o mare problemă: locuințele au fost ori renovate, cu pierderea elementelor tradiționale în cvasi-totalitate, ori au fost lăsate în paragină și distrugere. Să găsești câteva exemple de case sau alte artefacte umane care să redea ceva din atmosfera trecutului, deloc nu e simplu. Mai ușor e să faci câteva peisaje rurale pe câmpurile din zonă, cereale în apus de soare șamd. Ar trebui desigur completat cu oameni în port popular, cu detalii din biserici și portrete umane… dar asta presupune zeci de ieșiri dedicate fotografierii în acest sat. Poate… cu timpul.

 

La nord de localitate, câmpurile aluvionare întinse de-a lungul Tisei au o sumedenie de zone interesante, de la tufărișuri, păduri de luncă, zone umede și terenuri agricole – toate cu biodiversitatea lor aparte.

 

La sud de localitate existe mai multe drumuri care urcă pe văi sau pe coama unor interfluvii care despart văile… oferind perspective fotogenice. La început vezi livezi mari, apoi sunt fânațe și pășuni, tufărișuri și păduri, adică locurile devin din ce în ce mai naturale și mai sălbatice. Cred că este evident că pe aici s-ar putea face multe ture eco de descoperire și fotografiere naturalistică. Timp și chef să fie de ele.

DSC_2683DSC_2686DSC_2689DSC_2702DSC_2708DSC_2710DSC_2713DSC_2716DSC_2719DSC_2722DSC_2729DSC_2731DSC_2735DSC_2738DSC_2741DSC_2743DSC_2750DSC_2759DSC_2762DSC_2771DSC_2780DSC_2783DSC_2786DSC_2789

DSC_5385

DSC_2680DSC_2665DSC_2143DSC_2137DSC_2122DSC_2134

DSC_5365DSC_5368

DSC_5340DSC_5347DSC_5356DSC_5359

DSC_5076DSC_5080DSC_5086DSC_5089DSC_5097DSC_5103DSC_5113DSC_5115DSC_5118DSC_5125DSC_5128DSC_5136DSC_5142DSC_5146DSC_5151DSC_5158DSC_5223DSC_5226DSC_5238DSC_5247DSC_5250DSC_5259DSC_5262DSC_5265DSC_5271DSC_5280DSC_5287DSC_5293DSC_5296DSC_5305DSC_5314DSC_5320DSC_5322DSC_5328

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu