Csíkszereda – Miercurea Ciuc – Szeklerburg

Admirația și iubirea față de Transilvania se poate manifesta și prin realizarea unor imagini despre localități, orașe, clădiri. Sigur nu ai timp de toate valorile arhitecturale, dar dacă vezi o lumină plăcută pe careva dintre ele, a face câteva cadre care să merite păstrate… e o idee bună. O atingere, o clipă, în trecere.

 

Clădirea liceului Márton Áron este destul de splendidă pentru a merita o oprire (17 martie 2013). În interior are o sală festivă minunată, aici am primit la 27 iunie 2013 o diplomă Pro Universitas Siculorum, de la Sapientia – Universitatea Maghiară de Științe din Transilvania.

dsc_7496dsc_7517dsc_7486dsc_7501dsc_7520dsc_7536

Îmi pot imagina ca la alte vizite prin zonă să nu trec indiferent ci să îmi propun din start să realizez câteva noi fotografii… pe care să se vadă un fel de iubire.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu

Castelul Teleki din Gernyeszeg – Gorneşti

12 ianuarie 2011. Am oprit să fotografiez ce a rămas din cel mai frumos castel din Transilvania. Nu are sens să faci imagini color, nuanțele și finețea au dispărut; rămâne doar o amintire stranie a splendorii care exista altădată. Acum, după dezastrul național-comunist, după mizeria capitalisto-mafiotă, ce te puteai aștepta să mai persiste? Cetatea inițială ridicată înainte de 1477 de sombereki Erdélyi István, în 1686 a fost transformată în castel-palat de către Teleki Mihály. Secole la rând familia Teleki a dezvoltat și perfecționat edificiul, a creat artă și finețe și cultură… încât aici a ajuns să existe o bijuterie arhitecturală și culturală demnă de Europa. Doar că…

222228

Ce timp avem noi să înțelegem măcar câteva aspecte ale trecutului? Să dai o căutare, să vezi câteva fraze, câteva idei, unele redundante, altele contradictorii, altele detalii care pentru noi nu au semnificație. Cu toate acestea, măcar ne putem forma o idee.

 

Localitatea este atestată documentar din anul 1319, sub denumirea Knezeg; ulterior apare sub denumirile Gernyezeg (1395), Gerneseg (1398), Gernezeeg (1477). În 1319 este donat lui Széchenyi Tamás – voievodului Transilvaniei, de către Carol Robert de Anjou – regele Ungariei. În 1323 era proprietatea lui Szécsényi Tamás, apoi în 1395 familia Szécsényi a schimbat proprietatea de aici cu câteva proprietăți din Doboka, aparținând Regelui Zsigmond al Ungariei. În 1405 Regele Zsigmond donează domeniul… acesta ajungând proprietatea familiei Erdélyi de Somkerék; între 1462-1465, Erdélyi István construiește un castel medieval cu cinci turnuri; acesta era înconjurat de un șanț de apărare, alimentat cu apă din râul Mureș, care curge în imediata vecinătate; șanțul avea formă și adâncime neregulată; accesul în fortificație se făcea pe un pod zidit care avea și un segment mobil. Ulterior, castelul ajunge proprietatea lui Monoszlói Miklós, Voievod al Trasilvaniei. Un document emis de cancelaria lui Matei Corvin în anul 1477 menționează castelul sub numele de Castrum Nostrum (regis) Gernyezegh.

 

În 1685, domeniul și cetatea de la Gernyeszeg intră în proprietatea familiei Teleki; Teleki Mihály de Szék – cancelar al Transilvaniei, primește castelul de la principele Apafi Mihály. În anul 1685 Teleki Mihály este ridicat la rangul de conte (gróf) de către împăratul Leopold I, ca efect al susținerii pe care cancelarul în acorda habsburgilor. Contele Teleki Mihály, în 1686-1687, reușește ridicarea unei noi aripi a castelului, înălțarea și decorarea turnurilor de piatră în stil renascentist transilvan. Edificiul este moștenit de contele Teleki Sándor, apoi de contele Teleki László care realizează transformarea castelului medieval în palat baroc, o reședință nobiliară elegantă. Este contractat arhitectul Andreas Mayerhoffer (care a făcut planurile pentru palatele Grassalovich din Gödöllő și Bratislava și pentru palatul Rudnyánszky din Nagytétény); acesta realizează planurile între 1769-1772. Palatul are formă de U, aripile castelului se deschid spre grădină sub formă de cour d’honneur, în stilul castelelor Grassalkovich; zona centrală are un acoperiș sub formă de cupolă; castelul are 52 de săli și 365 de ferestre. Salonul mare de la etaj are o sobă rococo din porțelan alb, salonul mic are șemineu de marmură; există decorații reprezentate de capiteluri ionice, ferestre în arc, ornamente rococo șamd. Lucrările sunt continuate de contele Teleki József, care în 1789-1792 amenajează și o grădină franceză, cu motive etnografice maghiare; existau și lacuri cu pești, iar în 1790 se începe construirea unei sere mari pentru flori; contele Teleki József avea o educație de rang european, primită prin centre universitare ale vestului, având contacte directe și dezbateri cu personalitățile de vârf ale Iluminismului (Voltaire, Bernoulli, Rousseau) sau personalități politice precum împărăteasa Maria Tereza; avea biblioteci impresionante la Budapesta, Târgu Mureș, și la castelul Szirak.

 

Contele Teleki József al II-lea călătorește prin Europa și ajunge prin Anglia unde este impresionat de parcurile engleze; pe la începutul anilor 1800 el transformă grădina franceză într-un parc englez, cu alei și arbori exotici din specii rare, plantând inclusiv Ginkgo biloba. Domeniul este moștenit de contele Teleki Domokos; în 1849 castelul este devastat de trupele rusești/ cazace care au venit în ajutorul habsburgilor pentru a înăbuși revoluția maghiară din 1848. Contele Teleki Domokos al II-lea a fost un pasionat colecționar de obiecte de artă; avea multe covoare orientale și occidentale, pe care le păstra în palatul Gernyeszeg (dintre care unele au ajuns apoi la muzee din Budapesta); el a adus în parcul castelului 11 statui dintre care 7 reprezentau zeități antice (statuile există în parte, dar au fost decapitate în cultura național-comunistă multilaterală).

 

De-a lungul secolelor, aici s-au născut personalități preocupate de  științe, exploratori, politicieni șamd. În 1739 în castelul Teleki de la Gernyeszeg se naște contele Teleki Sámuel, fondatorul Bibliotecii Teleki din  Tîrgu Mureș… prima bibliotecă publică din zona noastră… o colecție de 200.000 de volume de valoare inestimabilă (care, în pofida tuturor dezastrelor istorice, există și azi). În 1874 în castelul Teleki de la Gernyeszeg se naște contele (gróf) Bethlen István, primul ministru al Ungariei între 1921 și 1931.

 

Contele Teleki Sámuel, a fost un mare explorator, în acest castel fiind prezentate cândva rezultatele expedițiilor africane; la început de secol 20 în castel exista și biblioteca de peste 6.000 de volume a exploratorului. Existau și colecții numismatice, diferite opere de artă șamd. În 1945 armata germană aflată în retragere a prădat castelul, apoi puhoiul rusesc a adus caii în castel, distrugând biblioteca, volume de neprețuit fiind aruncate sub cai. Unele cărți au fost salvate, ajungând la Biblioteca Teleki din Tîrgu Mureș. În castel există încă o parte a elementelor de interior, candelabre, sobe șamd. În perioada dezastrului național-comunist, clădirea a fost naționalizată în 1949, apoi în castel au fost adunați oameni cu TBC. În 2006 domeniu și palatul au fost retrocedate urmașilor familiei, punerea în posesie fiind realizată în 2011. Contele Kálmán Teleki, actual proprietar, trăiește în Belgia, unde este specialist în imobiliare și inginer chimist; se încearcă restaurarea castelului și introducerea lui în circuit turistic. În ultima vreme se organizează evenimente, baluri și alte asemenea manifestări demne de o astfel de clădire. Te poți întreba, ce șanse sunt ca edificiul să ajungă cândva și cumva la splendoarea pe care o avea în zilele de glorie ale Transilvaniei. Zile care au apus demult.

 

 

183186193210177189

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Călătorul englez Charles Boner scrie cu admirație despre herghelia contelui Teleki și despre administrarea domeniului… dar scrie și despre dezastrul provocat de rușii cazaci; în cartea sa (Transylvania: Its Product and Its People, London: Longmans, Green, Reader, and Dyer, 1865) arăta: „Locul a avut teribil de suferit în timpul revoluției: tablourile au fost distruse, podelele rupte, mobila cu mătase furată, legăturile de piele ale valoroaselor cărți din bibliotecă rupte și folosite la peticirea curelelor sau șeilor. Nici o fereastră nu a mai rămas, pe scurt, nu a mai rămas nimic de distrus. A fost restaurat cu simplitate iar acum ordinea și confortul domnesc aici, încât pare aproape incredibil ca locul să fi trecut, cu atât de puțin timp în urmă, prin acea devastare nemiloasă.” Un alt englez care a fost la acest castel în a doua jumătate a secolului 19 este E. C. Johnson; în cartea sa (On the Track of the Crescent – Eratic notes from Piraeus to Pest, London, Hurst and Blackett, 1885), el descrie clădirea și interiorul, tavanul salonului unde era o frescă impresionantă, mobilierul de lux incluzând piese în stil Ludovic al XIV-lea șamd. Ideile despre castelul de la Gernyeszeg au ajuns la Bram Stocker care pentru Dracula se inspira despre castele și cetăți din Transilvania, descrise în cărți tipărite în engleză… inclusiv scrierile lui Johnson.

 

Mai multe date de detaliu se pot afla în: Fekete Albert, Az erdélyi kertművészet – Maros menti kastélykertek, Kolozsvár, 2007; Biró József, Erdélyi kastélyok, Új Idők Irodalmi Intézete, Singer és Wolfner kiadása, Budapest, 1943;  Keresztes Gyula, Maros megyei kastélyok és udvarházak, Impress kiadó, Marosvásárhely, 1995.

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu

Minziref Münzdorf Harina Herina

Era 28 iunie 2013, seara la 10… din câte văd pe datele automat-înregistrate pe fișierele imaginilor. Au trecut trei ani și jumătate, să am ceva timp (și dispoziție…) pentru a mă uita la cele câteva imagini din folderul cu Herina; acum e mult mai ușor să tragi cadrele în serie decât să ai timp să te uiți la ele, să le postezi măcar pe blog. Din câte îmi amintesc, veneam dinspre Dobrogea spre Maramureș… mai concret eram pe drumul dinspre Reghin spre Bistrița. Oricum, încă era un fel de lumină, dar palid de tot când am urcat pe dealul pe care se vedea o bisericuță albă, iluminată de reflectoare. Am mai trecut înainte de asta de zeci de ori pe lângă ea, dar ori nu aveam chef de fotografiere, ori ploua, ori era soare puternic, ori… un milion de motive pentru a nu face măcar o poză. Dacă mă uit la cadrele trase așa, la plezneală, cu Nikon D3 la ISO 6400, din mână – fără trepied, îți dai seama că nu astea sunt fotografiile adevărate. Mai mult au menirea să îți aducă aminte că odată și odată… ar merita să faci imagini, pe bune.

dsc_9013dsc_9020dsc_9030dsc_9040

Atestată documentar din anul 1246: Herina (1246), Herena (1282), Harena (1341), Harynna (1503), Müntzdorf (1806), localitatea în dialect săsesc este numită Minziref/ Minzdref, în germană Mönchsdorf/ Münzdorf, în maghiară Harina, în română Herina/ Hirina. Denumirea germanică/ săsească provine de la Mönch… călugăr… ca amintire a unei abații din urmă cu multe secole. Azi este o localitate rurală aparent banală – plină de țărani, dar are o biserică mai specială; este o construcție în stil romanic, aparținând inițial romano-catolicilor, mai concret unei mănăstiri benedictene (azi este biserică evanghelică). Este probabil ca biserica/ mănăstirea/ abația de la Herina să fie o ctitorie a banului Simon… construită cândva la începutul secolului 13 (anii 1200), care apoi a ajuns proprietatea episcopului Transilvaniei între 1228 și 1246. Proprietățile de la Herina erau deținute când de episcopul Transilvaniei, când de regele Ungariei, când de variate familii nobiliare maghiare ale zonei. Biserica a fost sfințită în onoarea lui Szent Péter (Sfântul Petru). În 1395 era proprietate a regelui Zsigmond, primită de la episcop prin schimb cu cetatea Kecskés. În 1402 regele donează proprietățile de la Herina către Somkereki Antal și János, apoi în 1411 către Farkas Tamás, familia Farkas rămânând moșierul zonei pentru câteva secole.

 

Cele două turnuri de pe fațada dinspre vest nu sunt identice, și dau un aspect interesant, special; este construită din cărămidă, iar turnurile avea acoperișul din piatră sculptată. Parcă ai ajunge rapid în urmă cu 8 secole. Exista aici un bazinaș pentru botez, cu basorelief prezentând un cal și împodobit cu motive vegetale de plante cățărătoare – artefact care a ajuns la Muzeul Bruckenthal. Lângă biserică exista cândva construcția abației; în al 2-lea Război Mondial se vedeau încă părți din pivniță (beci) și portalul gotic al acesteia. Pe baza unor fotografii aeriene recent a fost găsit locul clădirii respective, la nord de biserică.

 

Stilul arhitectural al bisericii romanice de la Herina este izbitor de asemănător cu cel al unor edificii din vestul Ungariei (cunoscutul Pannonhalma, ca și Esztergom și mai puțin cunoscutele Ják, Lébény etc); interesant este că aceste construcții similare se află destul de departe, dincolo de Dunăre. O construcție asemănătoare este și biserica reformată din Ákos, județul Satu Mare.

 

Îmi pot închipui ca odată când am chef de fotografiere și există și condiții de lumină adecvate – adică aproape perfecte… să fac o serie de imagini cu această construcție specială… care să o prezinte la adevărata ei valoare. Cu trepied, ISO 100, 36 megapixeli, calm, fericit, fără grabă.

 

© dr. Peter Lengyel

PS. Mai multe date se pot găsi în publicații precum: Entz Géza – Erdély építészete a 11-13 században, Erdélyi Múzeum-Egyesület 1994; F. Romhányi Beatrix – Kolostorok és társaskáptalanok a középkori Magyarországon, Budapest 2000; Léstyán Ferenc – Megszentelt kövek, A középkori erdélyi püspökség templomai, Gyulafehérvár 2000; Dr. Mátyás Zsigmond – Utazások Erdélyben, Panoráma 1977; Miski György – Erdély – demográfiai és statisztikai adattár, Erdélyi és Erdélyen kívüli települések ismertetése, Arcanum CD 2001. Și așa mai departe.

15826390_1317165645006748_1983368935641383917_n

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu

Despre Selecția Naturală – Live

6 ianuarie 2017. În zilele și nopțile care urmează – în acest week-end – sunt previzionate și temperaturi de minus 25 de grade, asta în estimările reținute. Și zăpadă mare și viscol și vânt de 80 km/ oră. Dacă te gândești cam ce situație este asta pentru un animal sălbatic care trebuie să nu înghețe, să își caute mâncare, să se mențină sănătos și în putere… destul de dur. Sau foarte dur. Fie că e vorba de cerbi, căpriori care trebuie să caute hrană vegetală… și să se țină departe de lupi, fie că e vorba de lupi și vulpi cate trebuie să găsească prada și să o prindă… deloc nu este simplu. Condițiile abiotice din munte sau din stepe, de o vitregie cruntă… reprezintă un factor de selecție care face diferența dintre exemplarele viguroase, pline de viață și de energie, cele care sunt în stare să lupte pentru a exista… și cele care se lasă învinse de situație. Desigur, și norocul/ hazardul poate să contribuie la rezultate… să găsești un culcuș bun, o vizuină,  să ai norocul cu o zonă unde zăpada nu e prea groasă și ajungi la ierburi, să găsești un hoit din care să înfuleci ca un animal. Oricum, viața e dură întotdeauna… dar și mai dură în astfel de condiții extreme. Și multe exemplare ale variatelor specii nu vor trece peste zilele astea; iepuri, vulpi, bufnițe, cerbi, ulii, căprioare; iar cele care vor trece cu bine… vor avea o moacă de învingători. Strămoșii următoarelor generații.

Pescărel albastru. Ca o bijuterie splendidă și ultra-colorată, stătea mort pe gheața imaculată. Îmi aduc aminte de el, găsit neviu pe cursul Tisei în ceva iarnă similară, în locul unde a înghețat ultima suprafață de apă liberă, când peste tot era pod de gheață. Nu mai avea nici un fel de acces la peștișorii cu care se hrănește, și pentru a își menține temperatura corpului la circa +40 de grade în gerul de -20… nu avea nici un fel de sursă de energie. Realitatea este că multe dintre păsările acvatice nu au nici o șansă.

 

Acasă la mine, congelatorul este reglat la -22 grade. Când îl deschizi vara, ai impresia că este crâncen de înghețat și că e o exagerare să scazi temperatura la acest nivel. Acum că în zilele astea afară este și mai rece de -22, îți face o imagine reală despre cea ce se întâmplă în natură, în mod natural. Adică, vulpile și pițigoii, ciorile și stârcii, pescăreii albaștrii și pescăreii negri nu pleacă niciunde ci încearcă să supraviețuiască în acest imens congelator glacial, din interglaciarul glaciațiunii cuaternare în care ne aflăm acum. Efectivele vor avea scăderi inevitabile, tot ce nu e la parametri de ultra-performanță va fi parte a trecutului. Îți dai seama cam cât de performante sunt aceste vietăți să reușească să supraviețuiască ca specii, să nu dispară toate după câte o etapă de asta de ger năprasnic. Și cam ce senzație de eliberare trebuie să aibă ele când începe să se simtă încălzirea… dacă nu globală, măcar în peisajele noastre.

 

© dr. Peter Lengyel

PS. Îmi imaginez că aici voi face scurte descrieri despre situații concrete – care să arate cam cum funcționează selecția naturală… Câte o poveste despre migrație, despre găsirea partenerului, despre creșterea puilor șamd. Pentru a înțelege mai bine realitățile biologice… din care facem parte. Poate să fie destul de fain, cred.

Publicat în Stiinte Biologice | 3 comentarii

Film: Omul și oile

De aici, de sus, se văd bine oile. Cu bune și cu rele. Mă uit la ele cum coboară pe versant, aparent idilic. Zeci și zeci de turme, cu sute și sute de oi fiecare. Berbeci puțini, oi foarte multe, au ajuns niște animale domesticite, păstorite de oameni în tot felul de locuri. Sigur, impactul oieritului asupra vegetației a fost unul semnificativ, și nu doar în cazul supra-pășunatului distructiv. Jnepenișurile subalpine au fost defrișate, tăiate, incendiate pe mari suprafețe pentru a face loc mai mult pășunilor… unde vara să fie aduse turmele. În golul de munte plin de turme… și de câini ciobănești, caprele negre autohtone mai greu își găsesc liniștea. Iar carnivorele mari, mai ales lupii, dar și urșii – sunt priviți dușmănos de păstorii sărmani care își apără oile. Oi care urmează să fie mâncate de oameni, nu de urși și lupi.

 

În general, avem o impresie destul de bună și romantică despre preocupările tradiționale, incluzând aici și păstoritul. Întrebarea este… unde se poate trasa un fel de echilibru între interesele noastre umane și exploatarea naturii… distrugerea ei. De departe, oierul pare un om apropiat naturii, care a avut timp toată vara să se plimbe cu turma prin căldările glaciare. Probabil că știe fiecare bolovan, fiecare tufă de jneapăn, știe unde au obiceiul să stea caprele negre care mai există, câteva. A văzut multe vipere care stăteau la soare, și în primitivitatea lui ancestrală le-a omorât pe toate, dacă a avut ocazia.

 

Prezența stânelor în golul alpin, a oilor, a câinilor și a păstorilor care ajung în cele mai ascunse locuri, creează o presiune antropică acolo unde nu te aștepți ca ea să existe. Opt câini la o turmă reprezintă un pericol pentru orice pui de capră neagră, sau juvenil de căprioară sau cerb. Teoretic, legal, câinii ciobănești ar trebui să poarte jujeu, un băț legat la gât care să îi împiedice să fugă repede și să vâneze animale sălbatice; dar, realitatea carpatină nu are prea mult contact cu legile scrise pe hârtie. Politicieni deștepți fac legi, dar cine să le aplice aici printre stânci? – [suprapus peste imaginea cu măgarii?].

 

Efectul câinilor ciobănești asupra turismului, a drumețiilor și a mountain biking-ului… este și el un subiect destul de dur și de controversat. Cei care au fost atacați măcar odată de o haită de câini ciobănești, sigur nu își mai doresc să îi vadă de aproape, niciodată.

 

Pe lângă oile care se revarsă ca un puhoi, vezi pe marginea turmelor, mai ales la altitudine mai joasă, și multe capre; au tendința să urce pe tufe, să roadă frunzele arbuștilor.

 

Din punctul de vedere al biologului, ecologului, ecologistului, se poate percepe cum bunăstarea noastră din orașe, brânza și carnea pe care o mâncăm, are influențe în privința restrângerii habitatelor naturale din munți îndepărtați, împingând populații de animale sălbatice la marginea extincției. Sau puțin mai încolo. Poate să existe un fel de echilibru între păstorit și natura sălbatică, dar acest echilibru este departe de cel al naturaleții jnepenișurilor neumblate, al florei carpatine nedistruse de zecile de mii de oi; e departe de liniștea ciopoarelor de capre negre și de sălbăticia locurilor umblate de urși și lupi. Cu finanțarea de la UE, oile sunt multe, brânza e bună, iar natura sălbatică dispare pe zi ce trece.

 

Ce frumos ar putea să fie să regăsim înțelepciunea de a păstra și a crea echilibru. A face echilibristică între nevoile noastre de a avea un trai bun și dorința de a lăsa spațiu altor vietăți, celor care trăiau în munte înainte ca noi să venim aici.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Acesta este un draft de text pentru un film despre acest subiect.

 

 

Publicat în Biodiversitate in Romania | Lasă un comentariu

Castele și Cetăți – targeturi de fotografiere

Îmi place să văd cetăți și castele și fortificații de variate feluri din iubita noastră Transilvania. Pe blog am pus serii de imagini de la Cetatea Trascăului, castelul palat Haller din Coplean, castelul cetate Kornis de la Mănăstirea, Biertan, Criț, Agnita, Feldioara, Ditrău, Sânpetru, Bod, Dealu Frumos, Viile Tecii, Teaca, Sighișoara, cetatea Brașov, imagini cu arhitectura multiseculară de la Cluj, Baia Mare, Oradea, Râșnov, Rupea, Hărman, Prejmer, Viscri, Bunești, Bazna, Cincșor, Saschiz, Slimnic, castelul cetate Făgăraș, castelul Teleki de la Satulung, castelul Bánffy de la Răscruci, abația cisterciană Cârța șamd. Mai am foldere cu poze făcute la alte câteva zeci de astfel de locuri… care așteaptă să fie văzute și eventual puse pe blog.

 

Pentru călătorii de viitor trebuie să ai permanent o listă de noi dorințe… locuri unde merită să oprești măcar pentru o oră. Să vezi, să simți, să faci fotografiere. Dar, pentru a avea o impresie despre punctele care merită atinse, e nevoie de o documentație, măcar la nivel minimal. Și ai nevoie de o sursă serioasă de informații… pe care să te poți baza. Deși am zeci de cărți cu cetăți din Transilvania… multe au imagini vechi și descrieri detaliate, dar nu arată ce este acum în locul respectiv. Plus că nu o să duci cu tine un raft de cărți… e mai bine să ai în mașină una și bună. O carte serioasă, de 758 de pagini în format A4 plus o hartă mare, un fel de monografie cu texte, schițe și fotografii este cea a lui Karczag Ákos, Szabó Tibor: Erdély, Partium és a Bánság erődített helyei, Semmelweis Kiadó 2010. Prezintă sute și sute de cetăți/ fortificații, incluzând și cele mai banale pietre (menționând cu texte, hărți, schițe și poze spre exemplu Oncești și Sarasău din Maramureș… unde concret nu vezi nimic din punct de vedere fotografic). Foarte multe dintre fostele capodopere arhitecturale au ajuns niște grămezi de bolovani sau simple șanțuri în teren – plus niște schițe și un punct pe hartă. Cât privește bisericile fortificate, sunt multe dar asemănătoare și redundante… sute și sute de turnuri și ziduri care nu diferă prea mult din punct de vedere fotografic. Răsfoind cartea dau desigur de toate cetățile, bisericile fortificate și castelele pe care deja le-am fotografiat prin Transilvania (și unde mă voi ori din nou când sunt prin trecere, pentru a mai vedea câteva lumini, detalii)… dar pot să adaug o nouă listă de targeturi pentru viitor. Nu trebuie exagerat, e OK să ai datele despre cele la care dorești să oprești când treci prin zonă.

 

 

  1. Cetatea Corvinilor din Hunedoara (pg. 386-388)
  2. Cetatea Ciorii, Stana, Jud. Sălaj
  3. Cetatea Racoș – Jud. Brașov (pg. 48)
  4. Cetatea Martinuzzi – Vințu de Jos, jud. Alba (pg. 50)
  5. Blaj – cetate restaurată, Jud. Alba (pg. 61)
  6. Sânmiclăuș – castel cu fațadă interesantă, Jud. Alba (pg. 73)
  7. Bonțida – Castelul Bánffy, Jud. Cluj (pg. 87)
  8. Ciacova, turn, Jud. Timiș (pg. 104)
  9. Cetatea Mikó – Miercurea Ciuc, Jud. Harghita (pg. 111)
  10. Cetatea Deva – restaurată jalnic, Jud. Hunedoara, (pg. 117)
  11. Cetatea Lázár – Lăzarea, Jud. Harghita (pg. 155)
  12. Cetatea Alba Iulia, Jud. Alba (pg. 166-169)
  13. Cetatea Bethlen – foarte estetică, Criș, Jud. Mureș (pg. 184)
  14. Cetatea de Baltă – foarte estetică, Jud. Alba (pg. 213)
  15. Cetatea Solymos – foarte estetică, Lipova, Jud. Arad (pg. 221-222)
  16. Cetatea Pekry – foarte estetică, Ozd, Jud. Mureș (pg. 229)
  17. Castelul Kemény – destul de tare, Brâncovenești, Jud. Mureș (pg. 241-242)
  18. Cetatea Carei – recent restaurată la modul splendid, Jud. Satu Mare (pg. 258)
  19. Cetatea Bologa, o construcție frumoasă – Bologa, Jud. Cluj (pg. 306-307)
  20. Cetatea Saschiz – cea de pe deal de sus, interesantă, Jud. Mureș, (pg. 328-329)
  21. Cetatea Șiria, – destul de estetică, Jud. Arad (pg. 405-406)
  22. Biserica fortificată Mălâncrav cu superbe fresce de secolul 14 pe tavanul bisericii, jud. Sibiu (pg. 445)
  23. Cetatea Cernatu de Jos – ziduri fortificate masive acoperite de vegetație, Jud. Covasna (pg. 447)
  24. Cetatea Arcuș fortificație cu bastioane, Jud. Covasna (pg. 454-455)
  25. Biserica fortificată Seliștat – destul de impozantă și masivă, Jud. Brașov (pg. 468-469)
  26. Fortificația Ilieni cu ziduri, turnuri – Jud. Covasna (pg. 544-545)
  27. Fortificația Mânărade – are un turn destul de interesant pe un colț – Jud. Alba (pg. 596)
  28. Rodna – niște ruine de turn și portal destul de splendide, Jud. Bistrița-Năsăud (pg. 626)
  29. Ruși – o fortificație destul de plină de vegetație, ziduri romantice (dacă încă nu a fost distrusă de cretinii restauratori fără creier), Jud. Sibiu (pg. 638)
  30. Gârbova – o biserică destul de primitivă și masivă, Jud. Alba (pg. 671)

Dacă ai o listă prea lungă, deja ea nu mai este eficientă… se pierde valoarea în mormanul de non-valoare. E bine să îți faci măcar o impresie cum sunt grupate entitățile selectate. Pe județe: Alba 7, Mureș 4, Covasna 3, Harghita 2, Hunedoara 2, Sibiu 2, Cluj 2, Brașov 2, Arad 2, Sălaj 1, Satu Mare 1, Timiș 1, Bistrița-Năsăud 1.

Habar nu am câte dintre ele o să fie atinse în 2017, dar măcar există intenția, ideea de a le vedea și a face fotografiere, dacă avem subiect valabil și condiții cât de cât rezonabile.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | Lasă un comentariu

Iarna la Petrova

O zonă destul de non-turistică a Maramureșului, dar… se poate încerca ceva fotografiere. Asta înseamnă că la trecerea prin peisaj, nu ești indiferent ci încerci să observi o lumină, niște aspecte rezonabil de interesante, o casă de lemn, două dealuri, un chip uman, câteva păsări. Cu timpul, poate să fie ceva… dacă pui ceva suflet și niște energie, creativitate… dacă îți face plăcere.

dsc_4127dsc_4130dsc_4134dsc_4146

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | 1 comentariu