Tabăra-expediție – Râul Someș 2019

Cu taberele/ expedițiile acestea este evident că e nevoie de o împrospătare permanentă; adică ele nu pot să devină redundante, prea-similare… ci trebuie noi subiecte, noi stiluri, noi target-uri de atins. În acest context se prefigurează ideea unei expediții pe râul Someș, cu bărcile pe apă; desigur, nu te poți baza doar pe bărci, ci trebuie să existe toată logistica pe uscat, transportată cu mașini de teren și poate și un camion gen Unimog o să fie absolut necesar. Și nu e de ajuns să existe echipamentele funcționale, ci ele chiar trebuie să fie redundante, să existe rezerve pentru cazurile în care o barcă sau o mașină de teren are probleme momentan iremediabile. Dacă e să fie derulată o astfel de tabără/ expediție în 2019, pregătirile trebuie începute de pe acum. Trebuie parcurs traseul râului, stabilite punctele în care se face camparea/ unde bărcile trebuie trase la mal, trebuie stabilite segmentele pe care se face deplasarea pe câte o zi, văzute pericolele potențiale, analizate locurile în care merită să se stea mai mult pentru cercetare/ fotografiere/ filmare/ șamd. De fapt, trebuie făcută un fel de cartare cu puncte GPS privite ca importanță din punctul de vedere al acestei inițiative. Poate că ar trebui testate sectoarele cu barca, bucată cu bucată.

 

E necesar să se facă cel puțin 3-4 deplasări de-a lungul râului încă în acest an, pentru a creiona o impresie realistă despre situație, iar apoi încă una cu o săptămână înainte de începutul taberei/ expediției. Trebuie fixată perioada cea mai favorabilă, oricum undeva între mijlocul lui mai și începutul lui septembrie 2019. Trebuie făcut un calcul, cam cât timp e necesar pentru a parcurge sectorul pe care se poate coborî cu bărcile, plus timp pentru prelevare de probe/ fotografiere/ filmare, plus timp de rezervă pentru a suspenda acțiunea în eventuale zile cu furtuni sau ploaie… Și trebuie foarte bine fixat ce anume se dorește de la toată chestiunea asta. Ce rezultă de aici? Filme? Date științifice? Despre ce? Cu ce scop? Educație ecologică? Care sunt beneficiile, riscurile, costurile?

 

În privința perioadei favorabile, important este să nu fie ape foarte mari, viituri; e mult mai bine să fie apă mică. Mai bine ai probleme cu trecerea prin unele sectoare unde trebuie eventual să ieși din barcă, decât să te zbați prin puhoaie violente; mai bine să pari mai fraier și mai reținut decât să îți găsească ăștia sandalele și vâsla, iar pe tine să te caute o lună. Am auzit că pe Vaser a fost un accident cu doi morți, doi băieți din Cluj care parcurgeau apa în caiace separate, și ambii s-au răsturnat în ceva bulboane și nu au mai putut să iasă. Recent am auzit de un alt accident, pe Jiu, unde un instructor s-a izbit cu barca de ceva stâncă, a dat cu capul de bolovan și nu au putut să îl salveze. Așa că prioritatea numărul unu este siguranța; dacă există orice dubiu că treaba se complică, mai bine se retrage echipa pe mal, mai bine pierdem ceva timp decât să se lase cu regrete tardive. Plus că dacă ai probleme cu siguranța și deplasarea/ menținerea poziției la locurile interesante, cred că este evident că nu se mai realizează nici prelevări de probe, nici fotografiere și filmare, că omul are alte priorități, vitale. Deci, varianta corectă este cea calmă, în ape mici, cu siguranță maximă, dar obținând date din teren la un mod performant.

 

Mai bine să fie mai cald decât să fie rece: pe apă, în barcă, multe ore, dacă e frig și nu ai chef să ieși în apă… deloc nu e OK.

 

Trebuie gândit un program științific, de prelevare de probe, care să dea acțiunii și un sens academic. Și nu strică nici ceva mediatizare. Așa că treaba deloc nu e simplă și e clar de ce nu există astfel de programe prin peisajele noastre. Nu doar că nu ai cu cine, că de bine / de rău oameni OK ar mai exista, dar lipsește brutal capacitatea organizatorică, de a face ca lucrurile să fie pe linie de plutire… pe bune. Nu doar pe hârtie.

 

Un aspect foarte serios este cel legat de selectarea participanților. Adică, să ai expertul care știe bine cum să prindă peștele și să vadă la fix ce specie este aceea; să ai persoana care colectează macronevertebrate acvatice și ajunge să le și prelucreze în laborator (după expediție); șamd. șamd. Să ai oameni apți să scoată vehiculele de teren din orice groapă în care au intrat. Cineva să facă mâncarea în așa fel încât să fie foarte bine, zilnic. Să ai comunicare performantă, nu doar bazată pe telefonie mobilă standard… ci și alte variante pentru siguranță. Esențial este să ai pentru fiecare activitate omul sau oamenii potriviți, pe care te poți baza spre 100% (știu că asta e greu, dar măcar un 90…95%). Să fie oameni de teren, hârșâiți prin toate locurile sălbatice dure, nu niște mironosițe care să se crispeze dacă apare ceva problemă. Adică, trebuie să ai oamenii necesari, fix cei care contează, și nu îți poți permite să apară tot felul de zgomote de fond care doar să încarce situația pentru a produce încurcături sau tensiune. Ca și la celelalte aspecte, dacă la partea asta nu o faci bine… riști să iasă o mare mizerie. Și nu e nevoie de asta.

 

Dacă e să te gândești la o componentă de cercetare mai semnificativă, e bine să ai o deschidere și către comunitatea științifică internațională. Asta ar presupune ca până în toamnă (2018) să faci testarea terenului, să vezi ce și cum se poate face, încât să se contureze destul de bine un program. Iar acel program trebuie scris concret, nu foarte schematic dar nici prea detaliat, un text apt să dea o impresie despre cele ce urmează în 2019; evident textul trebuie să fie în engleză și să ajungă țintit către acele persoane și comunități științifice care eventual ar putea dori să ia parte la inițiativă. Asta e un fel de testare a mării cu degetul, dar e un pas care are potențialul să ofere noi deschideri pentru cooperare reală în domeniul cunoașterii.

 

Plus că mai e și partea cu finanțarea acțiunii care nu o să fie simplă în vremurile actuale… dar se poate face.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Kalotaszentkirály – Sâncraiu – Sehngrall

Vin imaginile si textul in scurta vreme.

Publicat în Muntii Apuseni | Lasă un comentariu

Tabăra Eco – Roger de Freitas – Maramureș 2018

Intenția este ca în fiecare primăvară în săptămâna care are data de 1 mai plus week-end-urile de înainte și de după, deci pentru 9 zile, să se deruleze o tabără de ecologie purtând numele lui Roger de Freitas – o personalitate londoneză care a ajutat și ajută mult în susținerea activităților noastre. Întrebarea este dacă e bine ca anual tabăra asta să fie în Maramureș, sau este de preferat să urmeze și alte locații, de la Apuseni la Dobrogea șamd. Oricum, ceea ce este clar este că în primăvara lui 2018, tabăra a avut loc în Maramureșul Istoric.

 

Important cu taberele acestea eco este ca ele să nu fie evenimente ocazionale rare, dependente de proiecte și finanțări circumstanțiale, ci să se permanentizeze cumva, având o susținere locală și auto-susținere care să le facă predictibile și previzibile. E ușor de zis… și mai aparte de realizat: se poate constata că așa-ceva nu există (nu prea există sau deloc nu există)… în peisajul Carpato-Danubiano-Pontic. Iar inexistența lor presupune totuși că poate să fie o nișă destul de liberă, care eventual poate să fie preluată și utilizată… dacă avem capacitatea intelectuală și organizatorică necesară. În principiu se poate face din asta ceva sustenabil și funcțional, educație ecologică live, făcută pe bune, cu contact direct al omului cu natura, observare de specii, fotografiere, filmare, totul în cadrul informal al libertății și distracției. Adică fără crispare, fără ifose, fără tensiuni… ci cu lejeritate, fericire, atmosferă de încredere reciprocă și respect mutual, oarecum elitistă în privința participanților… că nu se poate lăsa ștacheta prea jos. Un loc în care să existe interacțiune între experți consacrați ai variatelor domenii și tineri interesați de a cunoaște viul.

::::::::::::

 

Scufundări la lacul Teplița

DCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0005.JPGDCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPGDCIM100MEDIADJI_0034.JPGDCIM100MEDIADJI_0036.JPGDCIM100MEDIADJI_0039.JPG

 

April 28 at 12:51am ·

De azi, timp de 9 zile, tabăra eco în Maramureș. Sunt convins ca o să fie splendid.

 

April 28 at 1:18pm ·

O liniște plăcută pe la Izvoare. Doar vântul care trece printre cetini de molizi și câte o pasăre care cântă. Și aroma rășinoaselor. Ai senzația că e perfect aici.

 

April 28 at 11:05pm ·

Se aud țipete de ciuș și e Lună plină. Și ceva orăcăit de broaște dinspre valea Ronișoara. A trecut cu bine prima zi de tabăra. A fost perfectă și cina. Acum urmează poveștile de noapte.

 

April 29 at 12:53am ·

Dacă nu ai sta noaptea pe valea Ronișoara, la sfârșit de aprilie, să auzi cum strigă ciușii prin livezile bătrâne, nici nu ți-ai imagina că sunt atât de mulți pe aici.

 

April 29 at 1:40pm ·

Azi filmam niște interviuri despre experiența unor plimbări naturalistice prin zona dintre Iezerul Mare și Sat Șugatag. Văd ca sub tufa de alun de lângă noi e ceva mișcare. Și, frumos, iese pe pajiște o vipera neagră. Era foarte activa, așa că a fost reținută doar până participanții taberei au făcut câteva poze de la distanță adecvată. Adică de la 40 – 50 cm. Apoi a fost lăsată să intre înapoi în desișul tufei de alun. De altfel, săptămâna trecută am făcut filmări foarte faine cu o viperă neagră în Vrancea. De acolo o să rezulte un film scurt excelent.

 

April 29 at 2:44pm ·

Dimineața de azi luam micul dejun pe terasă și ascultam păsările care cântau pline de fericire. Pitulice, cuc, sturzi, grauri, cinteze, pițigoi etc. Văd ca o veveriță fuge pe gard, apoi urcă pe poarta de lemn sculptat. Este fugărită de un sturz de iarnă – ajung să se bată pe un copac. Evident sturzului nu îi convine ca veverița să se plimbe prin preajma cuibului care are ouă. Poate să îi vină ideea să le mănânce pe toate.

 

April 29 at 2:55pm ·

O gaița se pune pe o creanga la 1 metru de mine. Rar ne privim față în față de la distanță asta. Și nu durează mult. E soare de primăvara și e mai fain prin Igniș decât în Paradis. Cu cer albastru și ceva nori pufoși.

 

April 30 at 1:40pm ·

Azi e ziua de botanică pură. Prima stațiune vizitată este lunca Izei la Bârsana. Sabin Bădărău prezintă situația fitocenozelor. Apoi o experiență cu un crescător de capre care ne povestește tot felul de aspecte. Cu caprele atente.

 

April 30 at 3:31pm ·

O baltă nesemnificativă pe marginea drumului. Bagi ciorpacul în ea și scoți 3 specii de tritoni: carpatic, comun și triton cu creastă. Femele și masculi în culori splendide. Evident că privitorilor nu le vine să creadă cât de frumoși sunt de aproape, în aceste zile de primăvară.

 

May 1 at 3:19pm ·

Trei grupuri vizitează timp de trei ore pădurea. Ideea este să descopere aspecte naturalistice interesante și să ia locația GPS pentru fiecare punct de interes. Aceste puncte vor ajunge puse pe o hartă creată în GIS. Pădurea Crăiască are 1500 pe 300 de metri, deci este un spațiu ideal pentru un astfel de exercițiu.

 

May 1 at 3:58pm ·

Cucii se aud cam peste tot prin peisajul maramureșean. Pe la margini de pădure, prin livezi, prin zone cu tufărișurilor. Doar dacă te deplasezi în variate zone una după alta, îți dai seama cât de larg răspândită este această specie.

 

May 1 at 6:45pm ·

Plimbare de seară în livada înflorită. Observații ornitologice. Seara se va face compararea listei speciilor observate în livadă cu lista celor observate în pădure.

 

May 2 at 5:08pm ·

A fost downloadată prima serie de filmări subacvatice cu GoPro în 4K. Foarte faine imaginile trase. Vegetația submersă, scafandri, șarpele de casă, știuca etc.

 

May 3 at 1:11am ·

Vizionarea filmărilor subacvatice și aeriene plus interviuri din zilele trecute. Filmări cu vipera neagră – bestial de bune. Ce fain e să le vezi proiectate pe ecran mare.

 

May 3 at 9:18pm ·

Prima zi de pești încheiata cu succes. Filmări cu ciclostomi și peștii Izei. Foarte frumos.

 

May 4 at 11:41am ·

Ziua 7. Pregătiri pentru noi scufundări.

 

May 4 at 12:08pm ·

Pentru tabăra eco din vară, Eliana Sevianu va reveni în Maramureș să coordoneze abordarea pârșilor. Capturări și montarea de scorburi artificiale. O să fie o altă noutate interesantă pentru taberele noastre.

 

 

May 4 at 2:42pm ·

Filmarea scafandrilor cu drona. Imagini bestiale.

 

May 5 at 8:46pm ·

E ora 20.45 și încă e destul de luminos cerul, dar deja ciușii au început să cânte pe valea Ronișoara. Iar cucii încă nu au terminat pe azi.

 

May 5 at 11:42pm ·

Mă gândeam acum, oare de ce ne atrage pericolul? De ce oare o filmare cu vipera neagră este mult mai tare decât una similară, cu șarpele de casă?

 

May 6 at 12:06am ·

Comparând tabăra de filmare din vara 2017 cu cea de acum se simte diferența. Cea de anul trecut a avut adrenalină mai multă – mașini de teren care au ajuns în cele mai dure locuri – iar cea de acum a avut mai muți tritoni și broaște, șerpi, ciclostomi, zglăvoace, moioage și alți pești, nevertebrate acvatice, scufundări și filmări subacvatice. Plimbări prin păduri, livezi, pe lângă ape. Cercetare de biodiversitate. Experiențe de neuitat. Care se completează reciproc. Și aștepți să vezi care e pasul următor.

 

May 6 at 12:35am ·

La ora asta ieși din cabană în noapte și simți aromele de salcâm și nuc și florile câmpului sălbatic iar deasupra ta un miliard de stele. În timp ce ciușii se aud frecvent. Și uneori auzi și huhurezul mic, care are cuib pe aproape.

 

May 6 at 9:11am ·

Să poți sa lenevești în pat, cu geamul deschis iar din afara cabanei să se audă concert cu grangur și ghionoaie, mierle, sturzi, pitulice, țiclean, silvie, sticleți, botgrosi, codroși, grauri, cinteze, codobaturi, cuci, pițigoi codați, pițigoi mari, turturele, cânepari șamd. De neprețuit.

 

May 6 at 10:39am

Probabil ca versanții din preajma cabanei se încălzesc mai repede dimineața, în comparație cu împrejurimile: în careva zi se roteau 7 berze pe o coloană de curent ascendent, în altă zi erau 6 șorecari. Și acum încep sa se rotească niște șorecari. Probabil că se adună aici pentru a se putea înălța mai ușor. E plăcut să îi privești cum se rotesc imponderabili, fără efort, și se îndepărtează, tot mai sus.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Broasca Vie

9 martie 2017 – Munții Făgărașului. Cam la 800-1000 metri altitudine, un loc unde nu ai semnal de mobil și nici nu e nevoie. E liniște. Se aude natura. Și era pădure vie peste tot, pădure încă neatinsă de securi, securiști, drujbe și durere. Sufla un vânt de primăvară, cam rece și cam dur, dar oricum, natural și ne-distrugător.

 

În malul pârâului, prin solul reavăn acoperit de litieră… începe ceva să miște. De-abia sesizabil. Și, splendid, iese la suprafață o broască roșie de munte. Își deschide ochii, prin ei pătrunde o lumină neverosimil de caldă, aptă să ajungă la sufletul încă amorțit. E o zi specială pentru ea, simte că învie. Îți poți imagina cum este să revezi Soarele după ce ai stat 4-5 luni în pământ? Aproape că e o renaștere să ieși din hibernare. Să îți deschizi ochii și să percepi Lumea. E cam aspră, cu ape înghețate în parte, cu zăpezi în petece, cu mici băltiri. Dar e lumea ta! Cu grohotișuri, stânci de o duritate incredibilă, cu perne de mușchi verde. Cu șerpi.

 

Poate că broasca noastră asculta susurul apei, poate îi plăceau șoaptele liniștitoare ale pârâului. Nu se știe. Oricum, stătea nemișcată și privea. Absorbea căldura Soarelui. În ochi îi strălucea perfect o lumină astrală, dar se reflectau și culorile și formele pădurii, toate splendorile pădurii neatinse. Arborii uriași, tufele, albul cascadei. Din câte pare, broasca admiră cu fericire fiecare pată de culoare, fiecare buștean căzut, fiecare urmă din frunzele trecutului. Sigur nu le percepe prea rațional, dar global le simte mai bine decât tine sau mine. Desigur, broasca roșie de munte nu știe ce este Soarele și ce specii de arbori sunt în pădurea ei, nu știe de unde vine pârâul și unde se duce. Nu este menirea ei să le știe. Dar absolut sigur le simte mai bine decât tine. Sau decât mine. Le simte când le atinge, pietre, plante, le percepe căldura sau răcoarea, simte apa mai bine decât am putea noi vreodată. Nu face mari analize sofisticate, ci simte că trebuie să se îndrepte către apele stagnante, bune pentru mormoloci și broscuțe. Nu știe ce e cu diversitatea genetică și vigurozitatea populațiilor, dar pare că simte mai bine ideea decât tine sau mine.

 

Primăvara întotdeauna a fost o fericire pentru ele, pentru toate broaștele roșii de munte, cele de azi și cele din trecut. Își destinde membrele prin câțiva pași și niște mici salturi… totul este perfect funcțional, testat prin evoluția pe multe milioane de ani. Fără grabă, pornește printre ghiocei albi ca niște speranțe imaculate. Trece peste petece de zăpadă. Printre frunze. Se lasă în apa rece a pârâiașului și trece înot pe celălalt mal. Acolo e mult mai bine. Ajunge la bălțile la care a visat întreaga iarnă, în acele momente când viața în ea era mai mult inexistentă decât reală. Deja sunt sosiți alți câțiva masculi și destule femele tinere, broaște roșii de munte care depun ponte gelatinoase, promisiunea viitorului. Vor rezulta mii de mormoloci, din care o mică parte vor trece peste toate neșansele și vor da generația broaștelor și mai perfecte. Le poți admira în naturalețea lor sălbatică.

 

Generația broaștelor și mai perfecte? Destul de evident, perfectul nu are grade de comparație… ci este a priori, perfect. Cum pot alea din viitor să fie și mai perfecte decât cele de azi? Dacă te uiți la broaștele roșii de munte, ai senzația că ele sunt minunate, ca efect al sutelor de milioane de ani, a miliardelor de ani de evoluție biologică. Când te apropii destul de vietate, dacă o vezi cum respiră, cum simte oportunitățile, pericolele, cum vânează prăzile, cum prevede că vine iarna sau primăvara… și cum reacționează la ele, dacă vezi cum se integrează cromatic în mediul ei de nici nu o percepi… îți dă senzația că este fix perfectă. Totuși, evoluția o cizelează de la generație la generație, o modelează, o face și mai adecvată, și mai impecabil potrivită locului ei, “nișei ecologice” ocupate. Din acest punct de vedere, simți că deși ea pare acum perfectă, în principiu broaștele din viitor vor ajunge și mai superb adaptate, vieții. Și, poate apare dureros întrebarea: mai bine decât noi.

 

Dacă te uiți la broasca asta, te întrebi cam cât de tare este ea parte din pădure? Cât este dependentă de văile răcoroase, de umbra arborilor, de litiera reavănă, de băltirile de lângă cursul de apă? Total? Desigur, mai poate să iasă și pe pășuni umede, o vezi și prin gol de munte, prin jnepenișuri… dar parcă și culorile ei, homocromia care se integrează în litiera pădurii arată că ea aici se simte perfect. Aici este fericită. Și asta contează foarte mult pentru ea. Să se simtă bine.

 

Dacă le vezi stând în ape aproape înghețate… fantastic cât de vulnerabile și cât de rezistente par. Cât de adecvate, cât de perfecte. Pădurea asta virgină e grădina edenului pentru ele; răcoroasă, cu pete însorite, cu hrană îmbelșugată din oricâte feluri de insecte și alte nevertebrate mărunte. Cu locuri bune pentru hibernare. Pădurea asta neatinsă, cu bălți înșiruite pe lângă pâraie, cu fagi și molizi seculari, cu ferigi mari pe timp de vară… e un fel de paradis pentru ele și pentru noi.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Amfibieni | 1 comentariu

Plan pentru Tabăra Eco în Maramureș – Primăvara 2018

121x

Pentru a avea un eveniment de succes – la nivelul celor care au fost implementate până acum – este cazul ca aspectele strategice să fie bine orientate, din timp; pe lângă acestea, evident că o să fie nevoie de o largă flexibilitate, adaptarea la realitățile meteorologice, financiare, tehnice, la disponibilitatea echipamentelor și a persoanelor care contează. O mare diferență față de situații anterioare este că se schimbă abordarea: în loc să fie parte a unor proiecte aflate în implementare – finanțate din exterior, tabăra asta este o activitate de-sine-stătătoare, bazată pe resursele locale. Ideea este că dacă există capacitatea organizatorică și intelectuală, și se pune suflet în acțiunea asta, trebuie să rezulte ceva splendid.

 

Trebuie stabilite datele de începere și de sfârșit ale taberei – pe cât posibil în așa fel încât acțiunea fie în perioadă adecvată climatic și social. În cazul nostru, este vorba de sfârșit de aprilie – început de mai. E nevoie de discuții cu experții și participanții potențiali, plus de rezolvat aspectele financiare – astfel încât acțiunea să se poată realiza la nivel sustenabil. Selectarea participanților trebuie să se facă în așa fel încât să nu existe riscul unor situații aberante. Trebuie gândit un program pe 9 zile, în așa fel încât să nu fie nici plictisitor/ banal și nici epuizant. Un aspect esențial este ca el să fie foarte realist: să se bazeze pe 1. o bună cunoaștere a locurilor, a potențialului dat de fiecare lac, pădure, stâncărie, fâneață șamd, 2. pe implicarea persoanelor-resursă care să fie apte să creeze situația pentru care să merite să participi, 3. să existe resursele pentru a putea face activitățile la un mod performant (acces în zonă, vehicule, bărci, echipamente de scufundare, camere subacvatice, acvarii, corturi de camuflaj, capcane pentru fluturi de noapte, aparatură foto, hrană, cazare șamd). Este o chestiune organizatorică destul de complexă, dacă vrei ca totul să meargă șnur. Ideal este ca fiecare activitate să aibă responsabilul… care să se ocupe.

 

Lacul perfect pentru filmare. Bazat pe experiența din timpul proiectului cu Maramureșul Acvatic (2007-2009), poți decide care sunt apele cele mai transparente. Ca și atunci, scafandri se vor scufunda în aceste ape, pentru a putea să ne facem o impresie actualizată asupra situației. Îți poți imagina în ape perfect transparente cum vor arăta imaginile trase cu GoPro, în care se vor vedea scufundătorii, vegetația submersă, toată atmosfera mirifică a vieții acvatice. În acvarii trebuie filmate variate specii, de la larve de libelule la trichoptere, detalii cu plante acvatice, scoici, melci de apă, amfibieni sau pești. Ceva interviuri cu oamenii ieșiți din scufundare, despre experiența magnifică de a înota în asemenea mediu cu ape cristaline… ceva cadre trase cu drona zburând razant peste luciul de apă sau peste cuvertura plantelor care acoperă unele zone din lac, razant peste stufărișuri șamd. Este nevoie de cineva care să se ocupe de partea de botanică, plus cineva cu macronevertebrate acvatice. Imaginea lacului se poate completa cu ceva păsări de baltă, eventual cuiburi ale acestora, vegetația de pe maluri, un bizam șamd. Teoretic, după o zi de astfel de activitate (în condiții meteo prielnice, și cu totul funcționând perfect), se poate avea grosso modo materialul pentru un film care să fie bestial de frumos.

 

O zi cu 4 bărci de-a lungul râului. E nevoie de un râu cu ape adecvate, nici prea mici dar nici prea mari, pe care să se poată coborî cu 4 bărci gonflabile. Nici nu trebuie să fie prea încărcate bărcile, iar numărul lor oferă o imagine destul de spectaculoasă, atât participanților cât pentru fotografie/ filmare. Se pot trage cadre super-tari în zonele mai sălbatice. De preferat este ca pe fiecare barcă să fie și câte o cameră Go-Pro fixă, plus măcar o cameră de mână la cele 4 bărci prin care să se tragă discuții, atmosfera expediției, plus trase imagini din dronă. Trebuie bine stabilite locurile, de unde se pornește, unde se fac opriri, cine răspunde de fiecare barcă. Experiența pe Iza și pe Vișeu – din anii proiectului cu Maramureșul Acvatic, completată cu alte și alte ieșiri din anii care au urmat, plus cele din tabăra asta… oferă o bază pe care se poate construi ceva și mai tare: îmi imaginez că în viitor vom organiza astfel de ture pe ape mai mari, gen pe Someș sau pe Mureș ori pe Olt (cine știe…), pe câte o săptămână.

 

O zi la tinov. De ales o mlaștină oligotrofă (sau două) care se pretează la o zi petrecută interesant cu plante carnivore, mușchi de turbă, discuții despre aspecte legate de specii relicte glaciare, povești frumoase despre schimbări climatice demonstrate pe baza analizelor de spor și polen. Pentru o astfel de zi trebuie neapărat un botanist bun, apt să explice tot felul de aspecte – altfel nu are cum să fie ceea ce trebuie. Poate la o ediție viitoare de combinat activitatea asta cu o ieșire de teren a celor care cercetează tinoavele cu speciile de păianjeni, data loggere de înregistrare a temperaturilor etc – de la Universitatea Sapientia.

 

O zi pe o vale sălbatică. Ideea este de a parcurge un traseu nu foarte lung dar sălbatic – adică unul care să aibă caracteristici naturale: apă în mici cascade, pereți de stâncă, pădure. La fel ca în alte zone de interes, se fac observații asupra speciilor de plante, nevertebrate, reptile, șamd. Pernițe de mușchi, bolovani acoperiți de licheni, croitori, mierle de apă, codobaturi de munte… o biodiversitate exuberantă. Din fiecare astfel de loc vor rezulta atât imagini fotografice și videografice spectaculoase, cât și experiențe individuale de neuitat.

 

O zi prin pășuni și fânațe. O zi este de preferat să fie alocată unei priviri asupra zonelor înierbate: pășuni & fânațe. De mers în locuri cu diversitate de orhidee, de văzut cosași și lăcuste, fluturi de zi din variate specii, poate fotografiat reptile și păsări… depinde. De analizat potențialul eco-turistic al peisajului căpițelor și clăilor, de văzut cum biodiversitatea a fost modelată de utilizarea tradițională a terenurilor. De stat la povești cu câțiva țărani, care să explice cam cum stă treaba cu gospodăria tradițională țărănească. Desigur, pentru asta trebuie agreat cu anume oameni să stea la dispoziția noastră, că altfel, din hazard, mai mică probabilitatea să găsești unul adecvat – care să poată explica destul de bine… în timp util. În această zi se poate include ceva vizită la o stână, sau în zone cu cai și bivoli ținuți liberi (Platoul Vulcanic Igniș), încât să se poată trage niște cadre care să arate interacțiunea dintre creșterea animalelor domestice și suprafețele pășunate.

 

O zi în pădurea de stejari/ goruni.  Neapărat este nevoie de un botanist performant, care să povestească despre variatele specii pe care le vezi. Ar putea să fie bine să ai și un expert în ciuperci, care să poată comenta realist variatele specii pe care le observă participanții. Combinat cu observarea avifaunei, scorburi cu cuiburi, poate să fie ceva interesant; eventual înregistrare de cântece de păsări în zorii zilei (o echipă care se trezește devreme…). Plus un entomolog, apt să determine pe loc măcar insectele de dimensiune mai semnificativă. Așa cum se poate constata, o asemenea acțiune depinde mult de prezența unor oameni care să fie în stare să zică ceva credibil și interesant despre speciile prezente în teren. Ca imagine video/ foto, o asemenea zi are potențialul să scoată ceva destul de interesant încât să se contureze un film-scurt coerent.

 

O zi în pădurea de fag. Fiecare zi în pădure trebuie să aducă noutate, în sensul de specii caracteristice pentru acel tip de pădure, plus o înțelegere mai bună a proceselor ecosistemice. Este de interes o analiză a zonelor de pădure compactă în comparație cu zonele de margine/ ecotonale – care teoretic ar trebui să aibă o biodiversitate mai ridicată. De făcut o trecere în revistă a proceselor de descompunere a lemnului, discuții despre iască, scorburi, lilieci, bufnițe, cerambicide șamd. Se poate discuta despre diferența majoră dintre o pădure sălbatică, naturală – față de alta care se află sub presiune antropică.

 

O zi în pădurea de molid. În primul rând ai nevoie de o zonă cu molizi reprezentativi, adică nu un desiș cu exemplare tinere; pot să existe și pâlcuri de copaci tineri, dar e important să fie destul de mulți arbori impresionanți. Aici e locul unde se pot face observațiile asupra speciilor de păsări, modul în care își construiesc cuiburile sau își hrănesc deja puii. Observarea de uriașe mușuroaie de furnici, specii de ciocnitori, păsări răpitoare etc. Utilizarea de binocluri/ lunete. Discuții despre modul în care se poate face studierea biodiversității, monitorizarea. Constatarea diversității de specii, cu organisme tipice acestui ecosistem, încercarea activă de a face imagini bune în care ele să fie bine vizibile. Discuții despre starea în care se află pădurile de molid din Maramureș.

 

O zi prin defileu. Din fericire, accesul este ușor pe o zonă frumoasă de defileu. Opriri în cele mai interesante locuri, de coborât la apă, de văzut zonele cu ferigi, abrupturile, arborii cu trunchiuri acoperite de mușchi. De intrat pe câteva văi laterale mai interesante, de oprit prin poieni, poate de observat un șarpe a lui Esculap sau o acvilă de munte. Salamandre, tritoni, broaște din mai multe specii. De discutat despre managementul ariilor protejate și utilizarea lor în scop ecoturistic, de educație ecologică, cercetare de biodiversitate… menținerea valorilor naturale etc.

 

Botanistul. În schema logică a acestei tabere este foarte important să existe un botanist bun. Unul care să fie apt să recunoască instantaneu speciile de plante din Maramureș, apt să povestească cu lejeritate despre aspecte legate de specii vegetale, fitocenoze, areale, specii relicte șamd. Clar că este o fericire să ai confirmarea participării, de la persoana dezirabilă. O asemenea situație oferă șansa integrării în filme a unor aspecte de biodiversitate vegetală – care altfel rămâneau în ceață densă.

 

Reptile. În tabără vom avea ajutorul unui cadru universitar care se ocupă de reptile. Asta va permite existența unor „ședințe foto” cu animalele „târâtoare”. Vom avea în cadru câteva specii de șopârle, șerpi, poate și țestoase de baltă. Dintre reptile, vipera este singura specie care poate să pună anumite (minimale…) probleme de siguranță în cadrul peregrinărilor umane în păduri și prin stâncării sau fânațe maramureșene; vor exista niște prezentări despre modul ei de viață, hrănire, efectele veninului, hibernare, reproducere șamd… astfel încât cunoașterea aspectelor naturalistice să o aducă mai aproape de apreciere și chiar admirație. Cred că este evident că și acest subiect – al herpetologiei – adaugă la calitatea taberei, aduce nuanțe în plus în înțelegerea cât mai realistă a naturalului.

 

Fluturi de noapte. În timpul acestei tabere, în serile/ nopțile favorabile, adică cele fără ploaie sau vânt puternic, se vor continua studiile asupra fluturilor de noapte. Partea tehnică și științifică va fi asigurată de un expert cu care avem o lungă colaborare. O să fie ocazii perfecte pentru a vedea de aproape specii despre care nu bănuiai că ar exista în zonă, și a face imagini cu aceste splendori necunoscute. E o senzație aparte să vezi cum noaptea din adâncul pădurii ies rând pe rând vietățile acestea atrase irezistibil de lumină.

 

Două seri cu focalizare pe lilieci. Prezentare despre modalități de studiere a faunei de chiroptere, aplicație practică – utilizarea detectorului de lilieci pe bază de ultrasunete, plase etc. O noapte de preferat în pădure de stejar/ gorun și o noapte pe lângă ceva apă cu fânațe și pășuni. O să ne facem o impresie – face to face – despre viața acestor mamifere zburătoare. Vor rezulta imagini foto și video care să aducă mai aproape de sufletul uman aceste vietăți atât de neînțelese.

 

O noapte de primăvară cu cer senin. Se vor face observații cu telescopul, fiind vizibile galaxii, detalii ale Lunii, planete precum Jupiter, Venus, Marte. Se vor purta discuții despre aspecte de astronomie: meteoriți, comete șamd.

 

Aspecte GPS/ GIS. Vom alege câteva locuri în care să tragem trackuri GPS în cadrul vizitelor în teren. Vom utiliza atât GPS-uri profesionale cât și aplicații care se pot instala pe smartphone-uri. Un expert GIS va trece datele GPS pe hărți pe care se pot vizualiza traseele parcurse de diferite persoane, plus punctele mai interesante – de genul arbore secular, cuib de uliu porumbar, cuib de corb, cuib de huhurez mic (dacă îl găsim…). La fel, trackuri GPS de la ieșirea cu bărcile pe râu, locurile de oprire, observațiile mai interesante gen colonie de lăstuni de mal sau cuib de pescărel albastru.

 

Pe parcursul celor 9 zile este de preferat să existe câteva scurte prezentări pe subiecte foto, de câte o jumătate de oră, în sensul: fotografie de peisaj/ superangular, fotografie de păsări/ mamifere sălbatice cu teleobiectiv, fotografie macro, portrete, imagine din zbor șamd. Acestea nu trebuie să fie prea formale, ci la momente oportune să fie niște discuții libere și lejere despre ce și cum se poate face… bazat mai ales pe tehnici concret utilizate în teren și rezultatele obținute la fața-locului.

 

În privința filmărilor, o abordare unitară ar însemna o combinare a câtorva tipuri de cadre. Pe de o parte, dacă stăm câte o zi în anumite locuri, există tot timpul pentru a trage time-lapse-uri cu marele monstru Blackmagic Ursa: instalat undeva pe trepied în condiții în care are sens să iei time-lapse, poate produce minuni. Utilizarea versatilei camere Panasonic pentru cadre dinamice, poate trase din mână dacă așa e situația (totuși de preferat utilizarea de trepied…): detalii de plante, animale, interviuri, situații interesante șamd. Crearea de cadre subacvatice cu GoPro, instalarea acestor mini-camere pe anumite persoane, pe bărci, tragerea de imagine din unghiuri radical-noi… adică maxim de creativitate. Imagini din zbor trase cu drona. Deci, dacă ai 4 tipuri de imagine, toate filmate în 4K (bine, clar că e diferență uriașă între 4K din GoPro față de 4K din Blackmagic)… ai la dispoziție o sumedenie de abordări, care ajung combinate la montaj. Se poate spera ca în final să iasă ceva bestial de interesant, plin de viață.

 

Când se face programul pentru o astfel de tabără, este de dorit să existe idei destul de multe pentru a avea programe cu acoperire mai mare decât este fezabil să fie implementate în timpul dat. Adică, să ai rezerve, din care se pot alege unele, dacă e cazul. Nu de alta, dar este penibil să zici că azi vom sta la lacul X sau în pădurea Y… iar la fața locului să îți dai seama că din variate motive… ceva nu pușcă – adică după o vreme situația devine monotonă și banală. Trebuie să ai un simț perfect privind adecvarea la realitate, să simți când e destul, când mai trebuie ceva, cum să alterneze aspectele de aventură cu cele de relaxare. De aceea, stabilirea unui program are mai mult rol orientativ – la implementare foarte mult depinde de situația concretă, încât să rezulte ceva care să zici că a meritat din plin.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

O țărancă la 81 de ani

Gârbovită, femeia de 81 de ani a coborât din microbus. Țărancă, din careva sat de pe văile din Maramureș. A ajuns la Sighet la careva autogară, doar că era foarte departe de piață agroalimentară unde încerca să ajungă. Avea o pungă cu ceva plante uscate pentru ceaiuri și o altă pungă cu mai mult de două kilograme de miez de nucă. Spera să le vândă, să aibă bani de pâine. Trăiește singură; are o fiică, dar a plecat din țara asta – unde nu mai putea să supraviețuiască în condiții minimal-decente pentru un om. Ea e singură și bătrână. O femeie necunoscută îi oferă ajutorul – să ducă punga cu nucile până la piață. Iar acolo un bărbat care cumpără și revinde, îi preia nucile cu prețul de vânzare, adică nu dorește să facă pe seama lor nici un fel de profit. 25 de lei pe kilogram. Bătrâna ia banii cu mâinile tremurânde. Îi înfășoară în ceva batistă veche. Nici nu știe ce să facă de fericire cu cei 50 și ceva de lei. Simte cum în esența lor oamenii sunt buni, vor să o ajute. Simte că e martie și a trecut iarna.

 

Real life în Maramureș.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | 5 comentarii

Ciuful de pădure – Asio otus

Ce bine e să stai lejer, să bei o cafea. Mă sună Tibi și îmi zice să cobor la blocul vecin că este ceva bufniță pe un tuia și pasărea este bine iluminată. Îmi zice să vin repede, că au mai fost și altele care au zburat deja. Cobor cu teleobiectivul mare (600 mm, dar cu aparat DX este echivalent 900 mm)… și constat că pe o tuia stă un ciuf de pădure, frumos și liniștit, cu ochii închiși savurând căldura soarelui. Era cam la 4-5 metri înălțime, dar nu avea crengi în fața lui, așa că era destul de bine. Mark îmi zice că mai erau doi care stăteau la soare unul lângă celălalt, dar au zburat; plus că mai este unul mai retras în umbră, pe un molid din spatele blocului.

 

Să păstrezi fix teleobiectivul acesta, din mână, nu e prea ușor; și oricum există ceva mișcare, așa că trebuie să ridici sensibilitatea, să îți permită un timp de expunere adecvat. L-am rugat pe Mark să stea în fața mea, să țină obiectivul deasupra capului, încât să aibă mai multe puncte de sprijin, și am făcut peste 300 de imagini, în serii de bracketing. Problema era că ciuful stătea ca împăiat, cu ochii închiși… făcând câte o mișcare și deschizând ochii doar când la 3 metri de el trecea o camionetă sau un tractor. Erau pe aici utilaje de la gospodărirea orașului, tăiau crengile de pe copaci la un mod aproximativ acceptabil… și prezența lor a perturbat ciufii care au ieșit din careva desiș aflat sub acțiunea drujbiștilor. Interesant era de privit cât de puțin impresionată era pasărea asta de prezența oamenilor; nu se deranja la zgomote, forfotă, deloc. Mult mai sensibil era exemplarul care stătea în umbră, pe molidul din spatele blocului; am făcut doar câteva cadre, dar eram prea aproape cu teleobiectivul, că nu îi vedeam doar capul; îi zic lui Mark să ne îndepărtăm puțin să pot avea în imagine toată pasărea – dar nu mai era cazul… a zburat la un pâlc de tuia și a intrat în desiș, unde nu avea sens să speri că poți face imagine. În schimb, celălalt ciuf de pădure, cel de la soare care stătea liniștit, a așteptat până a fost adusă și una dintre camerele de filmat și un trepied din mașină… și vor exista câteva carde bune care eventual vor ajunge parte în ceva film.

 

Desigur, aceste poze cu ciufi de pădure sunt cele care pot să fie făcute cu două păsări sălbatice aflate în libertate, combinat cu condițiile de lumină existente la momentul respectiv. Cred că este clar că dacă faci fotografiile cu o pasăre captivă, accidentată/ prinsă pentru inelare șamd, care să fie ținută în mână și să poți să îi fotografiezi detalii ale feței cu un obiectiv normal sau un macro (deci nu teleobiectiv)… altfel ar arăta situația. Și dacă în loc de luminile prânzului ai avea luminile de la apus, poate ajutate și cu un blitz pentru macro-fotografiere, din nou altfel s-ar pune problema. Pozele ar avea calitățile tehnice mult mai bune, date de controlul total al parametrilor – când imaginea nu este făcută cu o vietate sălbatică liberă care face cum și ce vrea ea.

 

În cartierul acesta de blocuri există câțiva tuia și molizi care pe timp de iarnă sunt locurile preferate de aceste strigiforme. Era un molid de circa 15 metri care avea crengi doar spre vârf și acolo le plăcea cel mai mult să își petreacă ziua. Pisicile nu prea reprezentau un pericol, că nu prea ar urca pe un trunchi atât de golaș până la o înălțime așa mare, așa că acolo sus era fieful ciufilor. Sub molid vedeai ingluviile, cocoloașele din resturile nedigerate ale prăzilor, deci preponderent blana și oasele rozătoarelor și eventual rar de tot oasele și pene ale unor mici păsări. Doar că acel molid a fost rupt de o furtună puternică de pe la sfârșitul verii trecute. În ultimii ani, pe timp de iarnă au stat pe aici cam 10 ciufi de pădure, iar vara cuibărește o pereche prin molizii mai bătrâni, în ceva cuiburi părăsite de cioară. Când puii devin mari, se aude toată noaptea țipătul lor, când deja au părăsit cuibul dar mai cer hrană de la părinți. Cât timp sunt aici strigiformele astea, șoarecii nu prea au șanse să fie prea mulți.

 

Interesant este că în urmă cu 30-35 de ani, pe vremea copilăriei noastre, pe aici nu erau ciufi de pădure. Adică, în cartier sigur nu era colonie de iernare și nici nu cuibăreau prin preajmă. Poate din cauza că erau mai frecvenți imbecilii care aveau arme cu aer comprimat, și era la modă să ai acasă păsări împăiate. De mult nu mai există moda respectivă, și nici criminalii care din plăcere împușcau păsările sălbatice. Așa că din acest punct de vedere se vede că printre blocurile de beton… acum există șanse de existență și pentru ciufii de pădure care, din câte pare, se simt destul de bine. Noaptea vine vremea lor. E frumos seara când se lasă întunericul să îi vezi cum zboară, se avântă viguros către locurile de vânătoare; în liniște totală, fără o fâlfâire de aripi care să se audă, agil și plin de energie, ciuful de pădure din noaptea întunecată pare o ființă totalmente diferită de pasărea care ziua este atât de retrasă, blajină și vulnerabilă.

DSC_2814DSC_2829DSC_2865DSC_2904DSC_2910DSC_2916DSC_2925DSC_2939DSC_2945DSC_2946DSC_2966DSC_2973DSC_2974DSC_2976DSC_2978DSC_2988DSC_2989DSC_3013DSC_3033DSC_3041DSC_3087DSC_3095

© dr. Peter Lengyel

 

 

Publicat în Pasari | 2 comentarii