Partidele politice, ieri și azi

Acum e sfârșit de ianuarie 2017… dar când vezi care este atmosfera socială… poate este bine să îți aduci aminte de câteva aspecte ale alegerilor din decembrie 2016. Am scris atunci un text, care nu a fost postat pe blog, dar parcă acum este la fel de actual ca atunci când a fost scris.

 

Text scris în decembrie la alegeri:

 

Ghinion, pas cu pas? – Alegerile din decembrie 2016

 

Un articol despre alegerile astea, fără prea multă vehemență, dar cu exprimare destul de plastică despre situație. Problema este că textul ar ajunge să fie jignitor pentru destul de mulți oameni… dacă îl scriu sincer. Iar dacă nu are sinceritate, ce sens mai are să fie scris? Este exprimarea unei păreri despre situație. Obiectiv oricum nu are cum să fie… nimeni. Maximum ce poate să fie în acele idei și senzații tari transpuse în cuvinte… este un fel de echilibru, un fel de rezonabilitate… și foarte multă sinceritate. Care doare.

 

Ar trebui descrise rând pe rând marile entități politice, în câteva paragrafe. Cum sunt ele și de ce au ajuns în situația actuală. Și care este raportarea mea ca individ la acel „blazon”. Ce senzație îmi produce. Partea mai nasoală este că vrând/ nevrând… cumva trebuie să faci referire la anumite persoane, și le pui niște epitete care să descrie felul de animal politic sau de hoit politic sau de puturoșenie politică despre care vorbești. Ghinion. Apoi, trebuie să îi pui un titlu care să atingă esențialul. Spre exemplu: Ghinion, pas cu pas. Dacă ești sincer, până la finalul articolului reușești să îi jignești pe toți… sau aproape toți.

 

PSD. Cum cred că este perceput acest partid de oamenii din preajma mea? Evident că și acest partid include și persoane rezonabile, unele chiar culte și binevoitoare, dar nu despre excepții vorbim aici ci despre caracteristicile mai generale. Te întrebi, de unde vine acest partid? Și ce schelete are în dulapuri? Ce filiație comunistoidă pe traseul PCR, FSN, PDSR, PSD a creat caracatița de azi? Odată cu noul regim de după 1989, regruparea agitatorilor comuniști din eșaloanele 2 și 3 a dus la splendoarea numită FSN; au fost organizate cu succes mai multe mineriade, securiștii au regizat evenimentele de la Târgu Mureș (care puteau scăpa de sub control și aveai aici un alt Kosovo), au fost marginalizate și destructurate firave forțe pro-vest, pro-civilizație. Sub sigla socială… a unei pretinse focalizări pe îmbunătățirea vieții oamenilor mai săraci, au fost dezvoltate extraordinare mafii cu baroni locali care mai de care mai putrezi de bogați. Averi absurde provenite din activități agresive de spoliere a avuției publice, mafiotisme de toate felurile combinate cu o bună organizare și o extraordinară capacitate de a manipula uriașele mase de oameni săraci și inculți… sunt câteva caracteristici esențiale, pe care le putem denumi factori de succes. Combinația PSD cu BOR este o simbioză prin care banii din taxe și impozite sunt pompați spre sutaniști în schimbul orientării credincioșilor spre urnele comunistoide. Este alintat sub denumirea de Ciumă Roșie.

 

Din câte pare, procentul mare obținut de PSD se bazează pe uriașa cantitate de sărăcie materială și intelectuală, primitivismul și credulitatea medievală, ușurința cu care aceste mase largi aflate pe la periferia societății pot să fie momite cu tot felul de promisiuni jenante pronunțate sobru de mafioții în blană de oaie. Totuși, până și această stare deplorabilă atât de răspândită în zone rurale… și urbane ale sudului și estului… nu explică situația până la capăt. Voturi au venit și dinspre mase mari de oameni chiar din zone urbane, și chiar din nord-vest… și nu doar de la cei mai ne-educați. Dacă exista o contrapondere credibilă, funcțională, viguroasă… nu se putea ajunge la situația de acum… când în jurul bastionului comunistoid prăpastia este foarte mare.

 

Hai să presupunem că există un sistem în care votul proștilor inculți este echivalent cu cel al deștepților educați. Se constată empiric… disproporția dintre numărul mare de oameni relativ proști și inculți față de numărul relativ mic de oameni deștepți și educați. Se constată, tot empiric, că este mult mai ușor să manipulezi marile mase de inculți proști… deoarece aceștia au o naivitate extraordinară, o foarte scurtă ținere de minte și pot să fie momiți cu promisiuni populiste lipsite de orice contact cu realitatea. Pentru a avea succes electoral în acest sistem, mesajul trebuie targetat către marile mase de naivi creduli. Chiar dacă ești un mafiot politic ordinar, dacă ai stil de a vinde gogoși electorale uriașelor mase de fraieri… ai toate șansele să produci rezultate zdrobitoare. Iar când nu ai o contrapondere politică bine structurată și performantă intelectual… succesul populismului mafiot poate să fie zdrobitor. Și mai zdrobitor decât cel de acum.

 

PNL. Cu rădăcini istorice, liberalismul este legat ideatic de prosperitate, afaceri, burghezie, capitalism, dezvoltare prin forțele proprii, elitism, meserii liberale în care nu prea ai șef care să îți dicteze șamd. După 89, ieșind din dezastrul național-comunismului… o asemenea abordare deși fresh și de viitor european… nu a avut bazele prea consistente în electoratul preponderent incult și sărac… mai mult primea voturi ca efect al repulsiei față de comuniștii-socialiști-mafioți. Actualul PNL, rezultat din fuziunea PNL și PDL a avut și are o gravă criză de leadership care îi subminează prezentul; situația asta jalnică a adus pe scenă și politrucul Iohannis… un ghinionist care din meditații a făcut 6 case și care din scârba provocată de parșivul Ponta a ajuns să devină președinte… prin ricoșeu. Atât de jalnic a fost Ponta-PSD la acele alegeri prezidențiale încât tinerii au ieșit masiv și au votat acel oricine care era contracandidatul lui. Politrucul Iohannis, îngâmfat și autosuficient, cu nemărginită dibăcie a susținut în fruntea partidului o anume Alina; ea este destul de frumoasă (în comparație cu Dragnea), dar avea mari probleme dacă dorea să capteze atenția privitorului pentru 1 minut măcar. Pentru 2 minute, era cam imposibil. Problemele apărute cu buldogul care reprezenta jumătatea mai cerebrală din conducerea bicefală a partidului, lipsa completă a unor lideri cât de cât carismatici și coerenți (cum erau cândva Tăriceanu și apoi Antonescu), au creat o situație în care speranțele mai mari nu aveau nici o bază în realitatea momentului.

 

Încercarea PNL de a face imagine pe seama cooptării medicului Leon Dănăilă… din câte pare, nu a avut nici un fel de succes. Deși un om respectabil, un profesionist desăvârșit în domeniul lui de specialitate cât a fost activ, totuși vârsta prea înaintată, lipsa de vigurozitate dată de starea de senescență, câteva declarații destul de „aiurea în metrou” despre (in)capacitățile femeilor… au creat un fel de situație destul de penibilă. Plus că impresia era că a fost folosit ca o mascotă… deloc etic sau convingător. Mai ales că potențialii alegători liberali nu sunt niște gloate primitive atât de ușor de manipulat cum sunt marile mase de tractoriști pe care se bazează PSD… cu atât de mult succes. Dacă aveai măcar vreo 15-20 de personalități adecvate, credibile, animale puternice intelectual… cu care PNL să iasă în față, era altceva, dar așa, cu un singur medic bătrân și Alina lângă el… mesajul a fost pur și simplu dezastruos; parcă mai tare sublinia situația din vârful zonei liberale.

 

În societatea reală… cu sărăcia materială și intelectuală care afectează uriașe mase de oameni… din start liberalismul este în poziție mai puțin promițătoare. A priori, proporția celor de orientare liberală, a celor destul de deștepți și destul de viguroși să își poată pune probleme de acest gen, nu o să fie majoritară în ceva societate șubrezită de dezastrele național-comunismului, ținută acum în obscurantism religios medieval. Liberalismul se adresează unei zone mai performante din societate… adică oameni pe care nu îi fraierești ușor. Rezultă de aici că trebuie să ai ceva de zis pe bune, să ai măcar o minimă credibilitate. Ca să îi mobilizezi pe cei inteligenți, trebuie să ai o dăruire și o inteligență care să îi convingă… iar ei au un scepticism structural… adică nu sunt ușor de convins. Nu le poți da pixuri și găleți și calendare și mărgele colorate să îi atragi la vot… că nu ai de a face cu dobitoace.

 

Am impresia că nu e prea multă adecvare să încerci să îi convingi pe sclavi de splendoarea liberalismului. Să zicem că ajungi să discuți cu muncitorii în pauză… când este întreruptă puțin munca de la banda rulantă. Ce poți să le zici despre liberalism când ei habar nu au ce înseamnă termenul libertate? Ieșiți la lumină din hala obscură, puțin amețiți de aburii vopselelor, asurziți de huruitul utilajelor… se uită la tine și nu au cum să perceapă ce zici. Așteaptă să iasă din fabrică, să se ducă să asculte manele și să bea bere noroc la 3 litri… și sunt foarte deschiși la populismul mafioților care vin cu promisiuni pre-calibrate pentru aceste forme de viață.

 

PNL era și este cea mai mare și mai puternică forță politică aptă să reprezinte o alternativă la dominația PSD. Doar că din păcate pentru țara asta, PNL a avut o serie de eșecuri, ghinion peste ghinion. De la faptul că un om atât de puțin viguros intelectual cum este Iohannis a ajuns președinte cu suportul acestui partid, iar apoi a cam uitat aproape instantaneu de proveniența lui și a fost preocupat de distracție, călătorii, lux și multă indiferență & tăcere… a contat mult. Apoi mr. Klaus Werner și-a pus guvernul lui, așa-zișii tehnocrați cu Dacian Julien în frunte. Desigur, acest fiu de milițian are atuurile lui, Cioloș a ajuns și comisar european… dar dacă vezi efectele pe la noi în domeniul lui de expertiză… anume agricultura… se cam alege praful și pulberea. Nu rămâne nimic viu. Cât privește guvernarea tehnocrată, deși aparent are caracter mai puțin mafiot decât cel care a fost înainte… totuși a fost și este atât de searbădă, atât de vagă și atât de lipsită de rezultatele sperate, încât până și ideea de tehnocrație a fost spartă la față. Dorința lui Cioloș de a continua guvernarea… chiar și dacă mandatul lui era unul limitat… plus reținerea lui de implicare directă în bătălia politică… au creat o situație atât de confuză încât mulți se uitau cu neîncredere la tot acest fenomen din ce în ce mai aberant. Cât de ciudat este ca PNL să nu aibă ofertă de personalitate politică dinspre interior pentru a conduce guvernul… și face pașii aceștia de auto-discreditare? Ca efect al seriilor de greșeli strategice, a unor ghinioane peste ghinioane, PSD – Ciuma Roșie a câștigat masiv procentaj electoral, absorbind din zona indecișilor oamenii care constatau gradul de disoluție și de dezorganizare, poate chiar și lipsa de viziune din zona liberală; iar o mare parte a tinerilor inteligenți a preferat USR, foarte vag conturat, dar credibil ca potențială speranță de normalitate.

 

USR, o apariție recentă, a avut o dinamică pozitivă, atrăgând voturi dinspre tineri, oameni care speră în schimbare în bine, care au o educație peste medie. Era un fel de nouă promisiune, cu câteva caracteristici de autenticitate, incluzând persoane credibile din comunitățile locale. De la un ziarist care luptă contra cianurizării la un activist local care gândește agricultură bio… aveau ceva ofertă. Iar de la 0 au făcut un pas consistent în sus. Întrebarea este cât de tare o să se poată menține în stil relativ pur… și cât de mult corupe puterea… cât de repede? Odată cu viața politică, alianțe, compromisuri, acces la putere decizională, interese politice reale… există riscul unor derapaje poate chiar rapide. Distilarea unui leadership capabil o să reprezinte o problemă și aici. Oricum, la alegerile din decembrie 2016 au făcut o fentă frumoasă.

 

UDMR. Ca entitate politică coagulată pe baze etnice, are atuul voturilor maghiare, dar are și limitarea procentuală/ numerică dată de aceste voturi. Susținerea intereselor comunității maghiare prin prezența politică este cea mai benefică dintre variantele posibile. În această zonă ecotonală, a interferențelor etnice și culturale, cum este Transilvania, comunitatea maghiară are nevoie de a avea încredere în ceva viitor trăibil și atractiv, în care să își poată menține limba, cultura, stilul de viață, autonomia cât mai mare în fața unor interferențe dinspre direcții aberante – exact așa cum au nevoie comunitățile românești din Ucraina sau din Serbia sau mai știu eu de unde. O bună înțelegere și o acceptare a celuilalt este benefică și vitală în aceste zone cu valori diferite și comunități multietnice complexe. Cam cât de important este să reduci tensiunile și să păstrezi pacea socială, îți devine mai evident dacă dai o tură prin apropiere, prin zonele minate sau peisaje urbane și rurale pustiite de conflictele diabolice din fosta Iugoslavie… care au lăsat dezastre nenumărate în urma lor. Dar, poți să mergi și în alte țări vecine dacă vrei să vezi cam unde poate duce lipsa de înțelegere și de respect… reciproc. Apartenența noastră la Uniunea Europeană și soluționarea problemelor prin discuții politice, găsirea compromisurilor reciproc acceptabile… oferă speranța înțelegerii între oameni.

 

Desigur, nici UDMR nu este o colecție de sfinți. Dinspre comunitatea maghiară este frecventă senzația că cei votați își văd în primul rând de interesele lor personale… și doar puțin (spre deloc…) îi interesează să reprezinte interesele comunității maghiare în structurile de putere. E greu de evaluat ce a făcut și ce nu a făcut câte un deputat sau senator, sau un primar ori consilier local… și mai ales este greu de comparat cu ce se putea face. Una este teoria și alta este realitatea. Totuși, combinația politicii cu afacerile, înavuțirea destul de rapidă a unor oameni și dispariția pădurilor din unele zone… au ajuns un fel de folclor urban… cu baze mai mari sau mai mici sub formă de cioate. Nepotismul și variate alte ciudățenii, compromisuri de toate felurile pentru a obține funcții… comportamentul cu nasul pe sus chiar când nu există nici un fel de motive intelectuale sau etice care să susțină un fel de superioritate față de alegători… și multe altele sunt prezente și aici. Oricum, nu îi este ușor acestei formațiuni să facă echilibristica între cerințele formulate de alegătorii pe care îi reprezintă, eventual presiunea dată de alte formațiuni maghiare mai puțin docile – pe de o parte, și comportamentul anti-maghiar real sau aparent al formațiunilor cu care ar putea să intre în coaliție – pe de altă parte. Una peste alta, din câte pare, până acum UDMR a fost o entitate politică destul de loială în coalițiile în care a participat și a fost un factor de echilibru… poate chiar și un model pentru alte formațiuni politice mai haotice, mai lipsite de coerență și comportament rezonabil.

 

ALDE și PMP sunt două structuri speciale, formate în jurul unor personalități politice care au trecut (probabil) de punctul lor maxim de putere-politică… dar care nu au chef să dea de mâncare la porumbeii din parc. Ambele sunt niște ciudățenii oarecum personale, care uneori pot să fie de folos la niște coaliții, pot să dispară, pot să fuzioneze sau se pot dezvolta… și nimeni nu poate să prevadă care o să fie viitorul lor. Cel mai probabil este să rămână niște jucători marginali, cu importanță limitată.

 

Ce lipsește de pe scena politică? Partidele ecologiste, verzi, sunt atât de jalnice încât nu au nici un fel de relevanță; sub sigle eco se ascund tot felul de jălnicii securiste, lipsite de orice credibilitate.

 

În cercurile mai elitiste se vorbește mai ales despre dezastrul acestor alegeri în care Ciuma Roșie a infectat masiv viitorul – care oricum nu părea prea splendid. Totuși, există și câteva aspecte perfecte. Faptul că tanatocenoza bătrânilor-securiști de la PRM a fost asanată pentru o vreme… și acel cancer este pe bune mort în păpușoi, faptul că funarismele și alte idioțenii similare nu au putut să propulseze în Parlament ceva veche sau mai nouă structură de național-securiști din generația mai recentă… sunt semne care dau un fel de speranțe de normalitate pentru viitor. Este un semn bun că aici extremismul agresiv nu a putut să prindă noi rădăcini – nici în aceste vremuri destul de jalnice și destul de riscante… când oricum toată Europa și America prezintă mari derapaje care pot repede să ajungă la dezastre de neimaginat. Ce este perfect cum este? Tot felul de formațiuni politice naționalist-securistoide au ajuns să fie trasă apa după ele.

 

Cam ce tipuri de oameni au afinități de acestea extremiste? Este nedrept dar este realitatea că Vișinescu, un torționar diabolic… a supraviețuit până azi… când demult nu mai există nici măcar oasele celor pe care i-a chinuit până la moarte; el și alții ca el primesc pensii uriașe, pentru serviciile de călăi și bestii… pentru eforturile depuse în maltratarea deținuților politici. Este cumva revoltător să vezi oameni (oameni?) care înainte de 1989 făceau parte din securitatea de pe vremea dictaturii național-comuniste… sau erau colaboratori ai acesteia… au azi nesimțirea să candideze pentru un loc în Parlament… în 2016. Dezastrul acela al deceniilor catastrofale – cu situații greu de descris – nu putea să se întâmple fără ei, torționari, informatori, diavolii de toate felurile care au chinuit oamenii în moduri absolut greu de imaginat măcar… au nimicit nenumărate vieți umane și au distrus nenumărate familii. Vezi câte o satană de acest gen că mai are chef să cânte muzică populară. Incredibil, puțin. Gheorghe Turda – artist maramureșean. Pentru o secundă îți pică fața de rușine că trăiești pe planeta asta.

 

Frumos este când vezi că peste 60% dintre cei cu drept de vot, nu au votat;  o parte a acestor oameni a lipsit probabil din motive tehnice, că   nu au fost în localitatea unde puteau să voteze… dar oricum vasta majoritate nu a mers la vot pentru că nu a văzut nici un sens, nu a simțit nimic convingător din „oferta” etalată de partide. Este destul de penibil când vezi că întreaga clasă politică are o susținere de sub 40%. Dacă sunt sincer cu mine… înțeleg la perfecție această majoritate de 60% de indiferență și distanțare de mizerie.

 

Dacă arunci o privire spre compoziția noului parlament, vei vedea că este destul de bine reprezentată societatea, în ansamblul ei. Mafiile de toate felurile sunt bine reprezentate, de la mafia silvică la mafia vânătorii…; sunt reprezentate și meseriile tradiționale-vechi, prin seria întreagă de târfe de la diferite partide. Există destule argumente care să arate că baronii-mafioți ai PSD nu au nimic comun cu social-democrația. Din păcate, și în PNL există politruci inculți care nu au nici o șansă de a convinge votanți de tip liberal.

 

Desigur, toate acestea sunt impresii personale, sau extrapolate din impresii ale unor oameni din cercurile în care mă situez. Ele nu sunt un tip de realitate concretă, ci interpretări ale unor situații complexe. Și sinceritate. Nimic mai mult.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Politice | Lasă un comentariu

Monogamie și Poligamie la Oameni

Dacă arunci o privire la cete de maimuțe, poligamia este destul de răspândită, inclusiv la specii apropiate de noi din punct de vedere evolutiv. Distracția sexuală manifestată ultra-abundent de cimpanzeii bonobo… nu am să o cataloghez, dar cei care au văzut analize despre viața lor socială o să înțeleagă exact ideea, aproape că ai impresia că toată societatea lor se bazează pe sex în combinații N luate câte K. Totuși, nu trebuie să uităm nici de gibonii care trăiesc în cupluri monogame, un fel de dragoste-iubire care ține o viață întreagă; un fel de situație idilică perfectă, pe care parcă nu ți-o imaginezi la animale non-umane, deși există la variate specii de mamifere și păsări. Deci, între rudele noastre apropiate avem ambele extreme, de la monogamie perfectă până la poligamie la fel de perfectă.

 

Îți poți imagina cam care a fost situația oamenilor din epocile glaciare. Pentru a avea șanse de supraviețuire și a avea urmași, era nevoie de relații stabile monogame; cât timp bărbatul își risca viața să meargă cu „gașca” să omoare ceva mamut, femeia stătea la adăpostul peșterii și avea grijă de copiii mulți – dintre care oricum majoritatea mureau de boli și condiții dure. Pentru ca bărbatul să aibă chef să își riște viața pentru a face rost de provizii și pentru femeie, trebuia să aibă senzația că este o relație profundă, că înseamnă mult pentru ea… mult mai mult decât alți gheboși brutali. Ea trebuia să se comporte foarte grijuliu cu el, să îl mențină dornic de a lupta pentru ea, pentru copii, pentru familia aceea naturală din peșteră. Și el trebuia să se comporte minunat cu ea, să nu o streseze în plus, că oricum existau probleme. Viața era scurtă, nu dura decât eventual 30 de ani, iar la vârsta asta arătai de parcă aveai 150. În perioada asta dură monogamia a devenit importantă pentru supraviețuire și reproducere cu succes, deși existau sigur tot felul de interferențe, care mai de care mai “speciale”. Oricum, în condiții tribale nu se prea putea ajunge la acea monogamie perfectă pe care o au gibonii care trăiesc doi în pădure… el și ea de facto fiind împreună permanent, căutând fructe sau cântând pe vârful copacilor.

 

În epocile actuale omul se comportă ca un ciudat pe acest plan. Și pe acest plan. Nici el nu știe ce este. Adică, își dorește idilic monogamie, dar se comportă de facto poligam. Își dorește, nu își mai dorește, habar nu are ce vrea. După câteva eșecuri de combinații monogame cu interferențe poligame de toate felurile, ajunge să își dorească să fie lăsat în pace. Să lasă pe malul lacului, să pescuiască. Sau să fie cel mai bun neurochirurg. Doar să nu mai pună încredere și suflet în nimic ce poate duce la durere sufletească. Să stea departe de orice sursă de fericire care se combină cu durere. Probabil că multe dureri de acest gen rezultă din situația că noi nu am clarificat deloc… suntem monogami sau poligami sau ce naiba suntem.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în umane | 1 comentariu

Maramureș, terra incognita

E interesant de conștientizat cât de diferite sunt percepțiile noastre asupra unui anume peisaj, depinzând de experiențele noastre trăite direct la fața locului. Înainte de proiectul cu Maramureșul Acvatic, impresiile noastre asupra ecosistemelor acvatice ale zonei… erau destul de superficiale. A fost nevoie de doi ani de muncă permanentă, cu implicarea celor mai reprezentativi dintre experții din țară, pentru a avea date concrete care să permită formularea unei opinii despre starea actuală a ecosistemelor acvatice. Au fost sute de zile petrecute pe teren… mai concret în ape, zile cu pești și efemeroptere, trichoptere, raci de râu, scoici, ciclostomi, libelule, păsări de apă și vidre și castori și mii de fotografii. Prelevarea de probe, determinarea speciilor, măsurători de toate felurile, studierea bibliografiei pre-existente, încercarea de conturare a unor idei despre realitățile de azi, despre procesele aflate în derulare… a fost foarte-foarte interesant. Și a rezultat o carte groasă, de circa 370 de pagini, care prezintă prin imagine și text… ceea ce a rezultat din această “expediție” atât de apropiată și totuși foarte îndepărtată, în locuri neștiute, cu bărcile pe râuri, sau pe tăuri ascunse în munte, prin tinoave și pâraie, scufundări prin lacuri și admirația simțită față de peștele de aur sau de argint-viu, ceva sclipitor în ape sălbatice. Cred că nici nu mă întrebi dacă a fost bestial sau nu… că simți și tu, evident. Culmea este să îți dai seama… dacă ar exista resurse, ar putea să fie făcute cercetări și studii de 100 de ori mai interesante, aici în Maramureș. Concepute, finanțate, implementate.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Maramures | Lasă un comentariu

Echipamente și oameni

Mă amuză să văd pe cutia dronei DJI Phantom 4 că este pentru vârste de 18+. Întotdeauna când ajungi să ai ceva echipament nou, ai 3 secunde de plăcere. Dar nu durează mult. Când eram copil, nici nu puteam să dorm știind că mâine cumpărăm Zenith E. apoi teleobiectiv. Era o bucurie să ai primul Praktica, apoi Nikon, unul mai performant… F90X, apoi F4, apoi D3, D810 și alte aparate, teleobiective, superangulare, macrouri, seturi de flash-uri macro, blițuri, microscop, telecomenzi cu infraroșu sau cu ultrasunete, filtre, carduri și un milion de alte mici chestii fără de care… nu ai nici o șansă. Apoi camera video Sony, GoPro, monstrul Blackmagic Ursa și tot ce e necesar să fie pe linie de plutire în privința filmării… și acum, drona, să zboare. Fiecare a fost un efort, o zbatere, obligații șamd. Culmea e că acum avem în familie 2 drone, un Phantom 3, un Phantom 4 plus încă o promisiune pentru un DJI Inspire. Fără astea, nu se poate face imagine. Mă refer la Imagine.

 

Drona? Când în aparatul Zenith-E încărcam un film Fujichrome cu 36 de poziții… ceea ce reprezenta cam maxim ce puteai spera pe atunci… nici nu îți puteai imagina unde o să evolueze tehnologia. În 30 de ani avem la dispoziție drona care să filmeze 4K, să zboare la distanțe de kilometri de unde să transmită live imaginea, pentru ca tu să decizi ce filmezi și ce fotografiezi. Sincer, pare incredibil ce evoluție tehnologică… ce distanță este între ceea ce a fost și ceea ce este. Interesant este de văzut cum tehnologiile apar în stadii incipiente oarecum penibile… și cum ajung să se maturizeze și să aibă funcționalitate diabolică; spre exemplu atunci când au apărut primele aparate de fotografiat digitale, păreau niște glume în comparație cu cele pe film care aveau capacități foarte bune; dar nu a durat mult până când cele digitale au ajuns atât de perfecționate încât au depășit performanțele celor pe filme… și au continuat să progreseze an de an, la un nivel de neînchipuit, atât ca rezoluție, fidelitate a culorilor, sensibilitate la lumină slabă, HDR și un milion de reglaje de finețe. Când au apărut primele drone comerciale, de filmare și fotografiere, erau mai mult sau mai puțin niște jucării butucănoase; azi însă capabilitățile încorporate de o dronă din clasa semiprofesională sau profesională… reprezintă o tehnologie maturizată, aptă să fie utilizată la un mod impecabil.

 

Suntem forțați de situație să ne adaptăm permanent abordările la realitățile momentului, altfel există riscul iminent să ajungi o fosilă vie. Sau, cu o abordare mai optimistă, suntem atrași spre noi orizonturi, să experimentăm ce putem combina din tehnologiile ultimul răcnet și senzațiile pe care le purtăm în noi. Ca atâtea alte domenii, fotografia și filmarea au devenit zone de întrepătrundere a umanului cu tehnologia… aproape că ai zice un fel de cyborg care ajunge unde nu îți puteai închipui. Adică, în loc să faci o poză alb-negru sau color cu țestoasa.. să poți proiecta ideatic un zbor de filmare 4K deasupra pădurii și tinoavelor și stepelor… și apoi să îl poți executa la precizie. Aproape că e dincolo de noi. Dincolo de speranțe.

 

Și cu toate astea, cu tehnologiile absolut incredibile, totuși, omul este de departe cea mai mare valoare. Cât de repede dispare importanța unui aparat, unde este acel iubit Zenith-E? Sau telefonul dual-sim pe care îl aveam cândva și mă uitam la el ca la o minune? În schimb valoarea umanului, a rezonabilității, creativității, sincerității, iubirii față de natură, față de oameni, față de muncă… nu au să dispară și nu au cum să se atenueze în nici un fel de lume ultra-tehnologizată. Din contră, acum îți dai seama cam cât de important este “factorul” uman. Inclusiv pe plan profesional, e destul să încerci să dai drona asta unuia pe care nu am să îl descriu aici… să vezi ce iese. Interesant este că odată ce tehnologia avansează, îți dai seama cam cât de mare este diferența între oameni și oameni. Toată tehnologia planetei este un mare zero barat fără medicii și astronomii, fără biologii și cameramanii, fără profesioniștii de toate felurile care să o utilizeze… să îi dea sens.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Filmare | 3 comentarii

Film: Herbarium Universitatis Clujensis

 

Era februarie 2016. Cluj.

 

Hai să presupunem că nu ai altceva decât un Sony Handycam, ceva ce dă senzația că este o nesemnificativă jucărie, o cameră digitală de 178 de grame. Camera video digitala Sony HDR-CX220E acum, în ianuarie 2017, costă 932 de Ron, adică cu ceva peste 200 de euro. La momentul achiziționării, cu un trepied banal, a costat ceva pe la 300 euro. O astfel de cameră are mod de înregistrare full HD (adică nu poate mai mult… nici vorbă de 4K), rezoluție efectivă de 2,15 MP; zoom optic de 27X, distanța focală echivalentă 35 mm este de 29,8 – 953,6 mm (adică, ai de la un fel de superangular până la un hiper-teleobiectiv). Crezi că se poate face o filmare decentă cu așa-ceva sau nici nu are sens să încerci? Desigur, nu poți avea pretenții exagerate, și dacă compari calitatea filmării cu ceea ce se poate face cu cealaltă cameră experimentată recent… mă refer la Blackmagic Ursa 4K… sigur este o uriașă diferență între ele; de la o cameră care nu cântărește nici măcar 0,2 kg, nu te poți aștepta să facă ceva similar cu una de 10 kg (cu obiectiv)… când ambele au tehnologie din aceeași generație; si diferența de preț este tot cam la fel de mare. Întrebarea este… din start este un rebut orice fel de film realizat cu aparatură sub 0,2 kg, cu preț de 200 de euro?

 

Ai ocazia să faci o încercare, să filmezi un interviu. Să faci un exercițiu, pentru început. Mai concret, eu puneam întrebări, iar colegul dr. Mihai Pușcaș de la Ierbarul Universității din Cluj răspundea, povestea, explica diferite aspecte legate de subiect. Faza este că în sala ierbarului nu existau decât ceva lumini de la neoane, de afară mai intra un fel de lumină în general fix din față, încât mai mult strica decât să ajute, spațiul era mic și nu aveai loc să te desfășori între dulapurile pline de plante. Ca să fie și mai interesant, el nu avea timp, așa că am făcut filmări în două zile consecutive; în una dintre zile a fost prezent și Roger de Freitas, cu care Mihai a avut o discuție interesantă. În spațiul de filmare dintre marile dulapuri pline de coli de ierbar… nu ai cum să alegi unghiuri perfecte… mai ales când totul este filmat live. Poți eventual să zici că ar trebui să stea acolo sau dincolo… cel pe care îl intervievezi, dar dacă ai prea multe comentarii, prea multe pretenții, ifose, cum să zică, ce să zică, să reia ceva că nu ai fixat încă un anume cadru șamd… riști să își piardă cheful și să zică: destul! Sau, să se simtă pe el că nu mai are chef de filmare… Așa că cel mai important este să lași lucrurile să curgă, să încerci să prinzi din zbor starea momentului, să preiei discuția, să existe o atmosferă degajată și sinceră și autentică… în care ne vedem noi, oamenii. Am mai filmat tot felul de detalii, coli de ierbar, semnăturile unor mari botaniști, detalii din volumele Flora României, microscop binocular… șamd, cadre care să fie utilizate la montaj. Era bine să fie 1.000 de plante filmate în ierbar, să ai un material ilustrativ mai bine vizibil; desigur, a scoate din dulapuri plantele acelea uscate și fragile… e mai ușor de zis decât de făcut. Dar, la viitoare abordări ale unor subiecte mai statice, e bine să ai în vedere să ilustrezi mai tare discursul verbal.

 

Aici nu ai actori profesioniști care să joace teatru ieftin, nu ai texte învățate-pe-de-rost, nu ai make-up artist, luminiști, sunetiști, regizori și asistenți de toate felurile, și nu se trag duble de nici un fel; nu ai graficieni, și nici efecte speciale create pe computer. Aici ai omul preocupat de științe botanice, ai ierbarul, ideile, o realitate de o sinceritate zdrobitoare. Ăștia suntem noi, biologii din secolul 21, în zona asta de la periferia Europei. La final de film nu sunt 10 minute în care să fie înșirate sute și sute de nume care au contribuit la respectiva „peliculă”. Aici e mai simplu.

 

Deci, aveai condiții de iluminare neadecvate, presiunea timpului, o cameră de 200 de euro. Cu o astfel de jucărie pusă pe un trepied la fel de chinezesc (la propriu), nu prea are sens să încerci să miști imaginea dreapta-stânga, sau sus-jos, că ai niște scârțâituri și niște mișcări sacadate care la montaj trebuie toate excluse (pe cât posibil). Așa că rămâne să pui camera pe trepied și să o lași să filmeze… când e momentul. Doar că omul nu stă unde era inițial, se mai mișcă, odată e prea sus, odată prea la stânga, iar dacă miști camera, ai și distrus filmarea.

 

Cred că nu îți imaginezi ca în astfel de condiții să rezulte un film de Oscar, ceva similar cu unul în care au fost investiți 15 milioane de euro pentru 50 de minute. Și, totuși! Cu toate aceste dificultăți, se poate face un film interesant, în care să fie ridicate tot felul de aspecte legate de cercetările botanice, de trecutul lor, de prezent și de viitor. Ce este asta? 700.000 de coli de plante… începând din 1760, Baumgarten, flora Transilvaniei, flora României, flora Europei și flora Planetei… specii dispărute, specii rare, specii noi pentru știință, specii invazive… Ciocîrlan, distrugerea habitatelor, transformări ecosistemice, taxonomie clasică, studii genetice, biogeografie moleculară, calitatea colecției, certificarea, semnăturile specialiștilor, dezvoltarea colecției, schimburi de plante cu alte herbare, studii de doctorat, dezvoltarea de concepte, dezvoltare de cunoaștere?

 

Dacă ai omul care să vorbească, și el poate să prezinte direct și sincer un domeniu de interes, deja ai o valoare în film; sigur naturaliștii, studenții la biologie și la geologie, cei de la geografie sau de la știința mediului au ce să vadă; și au ce vedea și alți botaniști, sau excursioniști, silvicultori, oameni care se ocupă de biodiversitate. Să vadă ceva despre rigurozitatea științifică, despre importanța specialiștilor adevărați care au lucrat aici multe generații indiferent de războaie sau alte dezastre, valoarea colecțiilor realizate cu munca de secole. Idei despre oameni, plante, Nyárády, Borza, Alyssum borzaeanum, despre holotipuri și “certificatele de naștere” ale speciilor, colaborare internațională, redactarea monografiei floristice, analiza realistă a situației celui mai bun ierbar din România în comparație cu cel mai bun din Marea Britanie. Eu zic că a meritat.

 

Un aspect foarte important este ca cei care apar în filme să aibă ocazia de a vedea materialul finalizat și să poată să își zică părerea, adică dacă apar unele chestii care să trebuiască excluse… să existe ocazia. O astfel de abordare creează o atmosferă de încredere și evită unele scandaluri care nu mai au cum să se nască.

 

În lumea actuală nu e timp să discuți 27 minute despre cel mai tare ierbar din țara asta. Sigur, nu e un subiect pentru marile mase. Oamenii au ajuns obișnuiți cu reclame colorate, totul plin de senzații tari. Dacă nu e ultra-dinamic și ultra-colorat… parcă nici nu există. Îți dai seama cam câte reclame faine au văzut cu tampoane absorbante și mâncare pentru câini… cum poate să concureze cu astea cel mai tare ierbar?

 

De ce e bine să faci un asemenea film… mă refer la camera de filmat atât de lipsită de pretenții? Pentru a testa echipamentele, ce poate fiecare și mai ales pentru a arăta că unele subiecte pot să fie abordate la modul decent (?) până și cu o astfel de jucărie, un fel de glumă. Pentru a face un exercițiu – ce ai face concret, având constrângerile date. Faptul că pot exista comentarii binevoitoare sau răuvoitoare de la tot felul de oameni cu expertiză mai însemnată sau nulă în domeniul filmelor care să prezinte subiecte naturalistice… este clar. Nu poți avea pretenția că ai realizat o capodoperă cu ierbarul din Cluj (scurt pe doi)… dar realitatea este că până la ora actuală este cel mai bun film care să prezinte acest subiect. În rest, vom vedea.

 

Ce se putea să fie făcut altfel, mai bine? Adică, ce înveți din chestia asta? Te poți întreba, pe cine trebuie să satisfacă aceste filme? Adică, e nevoie să fie un fel de extrapolare a stilului PR, sau a marketingului, a reclamelor în care totul să fie subsumat intenției de a vinde diferite mizerii care ajung să fie aruncate pe piață? Sau, ele pot să fie aparent mai puțin sofisticate, mai real-life, mai autentice, fără să fie reduse la 2 minute sau 7 minute cât suportă bizonul incult. Important e ca Omul care se ocupă de natură, fie el student, elev, sau specialist în orice domeniu al științelor naturale…. să aibă accesul la o prezentare realistă și inteligibilă a subiectului, în 27 de minute? Oricum, esențial este că învățăm din fiecare astfel de încercare.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Îmi pot imagina ca odată să existe și o continuare a discursului. Poate mai facem unul despre cercetări botanice, undeva în teren. O discuție lejeră printre plante.

 

Publicat în Filmare | 6 comentarii

Csíkszereda – Miercurea Ciuc – Szeklerburg

Admirația și iubirea față de Transilvania se poate manifesta și prin realizarea unor imagini despre localități, orașe, clădiri. Sigur nu ai timp de toate valorile arhitecturale, dar dacă vezi o lumină plăcută pe careva dintre ele, a face câteva cadre care să merite păstrate… e o idee bună. O atingere, o clipă, în trecere.

 

Clădirea liceului Márton Áron este destul de splendidă pentru a merita o oprire (17 martie 2013). În interior are o sală festivă minunată, aici am primit la 27 iunie 2013 o diplomă Pro Universitas Siculorum, de la Sapientia – Universitatea Maghiară de Științe din Transilvania.

dsc_7496dsc_7517dsc_7486dsc_7501dsc_7520dsc_7536

Îmi pot imagina ca la alte vizite prin zonă să nu trec indiferent ci să îmi propun din start să realizez câteva noi fotografii… pe care să se vadă un fel de iubire.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu

Castelul Teleki din Gernyeszeg – Gorneşti

12 ianuarie 2011. Am oprit să fotografiez ce a rămas din cel mai frumos castel din Transilvania. Nu are sens să faci imagini color, nuanțele și finețea au dispărut; rămâne doar o amintire stranie a splendorii care exista altădată. Acum, după dezastrul național-comunist, după mizeria capitalisto-mafiotă, ce te puteai aștepta să mai persiste? Cetatea inițială ridicată înainte de 1477 de sombereki Erdélyi István, în 1686 a fost transformată în castel-palat de către Teleki Mihály. Secole la rând familia Teleki a dezvoltat și perfecționat edificiul, a creat artă și finețe și cultură… încât aici a ajuns să existe o bijuterie arhitecturală și culturală demnă de Europa. Doar că…

222228

Ce timp avem noi să înțelegem măcar câteva aspecte ale trecutului? Să dai o căutare, să vezi câteva fraze, câteva idei, unele redundante, altele contradictorii, altele detalii care pentru noi nu au semnificație. Cu toate acestea, măcar ne putem forma o idee.

 

Localitatea este atestată documentar din anul 1319, sub denumirea Knezeg; ulterior apare sub denumirile Gernyezeg (1395), Gerneseg (1398), Gernezeeg (1477). În 1319 este donat lui Széchenyi Tamás – voievodului Transilvaniei, de către Carol Robert de Anjou – regele Ungariei. În 1323 era proprietatea lui Szécsényi Tamás, apoi în 1395 familia Szécsényi a schimbat proprietatea de aici cu câteva proprietăți din Doboka, aparținând Regelui Zsigmond al Ungariei. În 1405 Regele Zsigmond donează domeniul… acesta ajungând proprietatea familiei Erdélyi de Somkerék; între 1462-1465, Erdélyi István construiește un castel medieval cu cinci turnuri; acesta era înconjurat de un șanț de apărare, alimentat cu apă din râul Mureș, care curge în imediata vecinătate; șanțul avea formă și adâncime neregulată; accesul în fortificație se făcea pe un pod zidit care avea și un segment mobil. Ulterior, castelul ajunge proprietatea lui Monoszlói Miklós, Voievod al Trasilvaniei. Un document emis de cancelaria lui Matei Corvin în anul 1477 menționează castelul sub numele de Castrum Nostrum (regis) Gernyezegh.

 

În 1685, domeniul și cetatea de la Gernyeszeg intră în proprietatea familiei Teleki; Teleki Mihály de Szék – cancelar al Transilvaniei, primește castelul de la principele Apafi Mihály. În anul 1685 Teleki Mihály este ridicat la rangul de conte (gróf) de către împăratul Leopold I, ca efect al susținerii pe care cancelarul în acorda habsburgilor. Contele Teleki Mihály, în 1686-1687, reușește ridicarea unei noi aripi a castelului, înălțarea și decorarea turnurilor de piatră în stil renascentist transilvan. Edificiul este moștenit de contele Teleki Sándor, apoi de contele Teleki László care realizează transformarea castelului medieval în palat baroc, o reședință nobiliară elegantă. Este contractat arhitectul Andreas Mayerhoffer (care a făcut planurile pentru palatele Grassalovich din Gödöllő și Bratislava și pentru palatul Rudnyánszky din Nagytétény); acesta realizează planurile între 1769-1772. Palatul are formă de U, aripile castelului se deschid spre grădină sub formă de cour d’honneur, în stilul castelelor Grassalkovich; zona centrală are un acoperiș sub formă de cupolă; castelul are 52 de săli și 365 de ferestre. Salonul mare de la etaj are o sobă rococo din porțelan alb, salonul mic are șemineu de marmură; există decorații reprezentate de capiteluri ionice, ferestre în arc, ornamente rococo șamd. Lucrările sunt continuate de contele Teleki József, care în 1789-1792 amenajează și o grădină franceză, cu motive etnografice maghiare; existau și lacuri cu pești, iar în 1790 se începe construirea unei sere mari pentru flori; contele Teleki József avea o educație de rang european, primită prin centre universitare ale vestului, având contacte directe și dezbateri cu personalitățile de vârf ale Iluminismului (Voltaire, Bernoulli, Rousseau) sau personalități politice precum împărăteasa Maria Tereza; avea biblioteci impresionante la Budapesta, Târgu Mureș, și la castelul Szirak.

 

Contele Teleki József al II-lea călătorește prin Europa și ajunge prin Anglia unde este impresionat de parcurile engleze; pe la începutul anilor 1800 el transformă grădina franceză într-un parc englez, cu alei și arbori exotici din specii rare, plantând inclusiv Ginkgo biloba. Domeniul este moștenit de contele Teleki Domokos; în 1849 castelul este devastat de trupele rusești/ cazace care au venit în ajutorul habsburgilor pentru a înăbuși revoluția maghiară din 1848. Contele Teleki Domokos al II-lea a fost un pasionat colecționar de obiecte de artă; avea multe covoare orientale și occidentale, pe care le păstra în palatul Gernyeszeg (dintre care unele au ajuns apoi la muzee din Budapesta); el a adus în parcul castelului 11 statui dintre care 7 reprezentau zeități antice (statuile există în parte, dar au fost decapitate în cultura național-comunistă multilaterală).

 

De-a lungul secolelor, aici s-au născut personalități preocupate de  științe, exploratori, politicieni șamd. În 1739 în castelul Teleki de la Gernyeszeg se naște contele Teleki Sámuel, fondatorul Bibliotecii Teleki din  Tîrgu Mureș… prima bibliotecă publică din zona noastră… o colecție de 200.000 de volume de valoare inestimabilă (care, în pofida tuturor dezastrelor istorice, există și azi). În 1874 în castelul Teleki de la Gernyeszeg se naște contele (gróf) Bethlen István, primul ministru al Ungariei între 1921 și 1931.

 

Contele Teleki Sámuel, a fost un mare explorator, în acest castel fiind prezentate cândva rezultatele expedițiilor africane; la început de secol 20 în castel exista și biblioteca de peste 6.000 de volume a exploratorului. Existau și colecții numismatice, diferite opere de artă șamd. În 1945 armata germană aflată în retragere a prădat castelul, apoi puhoiul rusesc a adus caii în castel, distrugând biblioteca, volume de neprețuit fiind aruncate sub cai. Unele cărți au fost salvate, ajungând la Biblioteca Teleki din Tîrgu Mureș. În castel există încă o parte a elementelor de interior, candelabre, sobe șamd. În perioada dezastrului național-comunist, clădirea a fost naționalizată în 1949, apoi în castel au fost adunați oameni cu TBC. În 2006 domeniu și palatul au fost retrocedate urmașilor familiei, punerea în posesie fiind realizată în 2011. Contele Kálmán Teleki, actual proprietar, trăiește în Belgia, unde este specialist în imobiliare și inginer chimist; se încearcă restaurarea castelului și introducerea lui în circuit turistic. În ultima vreme se organizează evenimente, baluri și alte asemenea manifestări demne de o astfel de clădire. Te poți întreba, ce șanse sunt ca edificiul să ajungă cândva și cumva la splendoarea pe care o avea în zilele de glorie ale Transilvaniei. Zile care au apus demult.

 

 

183186193210177189

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Călătorul englez Charles Boner scrie cu admirație despre herghelia contelui Teleki și despre administrarea domeniului… dar scrie și despre dezastrul provocat de rușii cazaci; în cartea sa (Transylvania: Its Product and Its People, London: Longmans, Green, Reader, and Dyer, 1865) arăta: „Locul a avut teribil de suferit în timpul revoluției: tablourile au fost distruse, podelele rupte, mobila cu mătase furată, legăturile de piele ale valoroaselor cărți din bibliotecă rupte și folosite la peticirea curelelor sau șeilor. Nici o fereastră nu a mai rămas, pe scurt, nu a mai rămas nimic de distrus. A fost restaurat cu simplitate iar acum ordinea și confortul domnesc aici, încât pare aproape incredibil ca locul să fi trecut, cu atât de puțin timp în urmă, prin acea devastare nemiloasă.” Un alt englez care a fost la acest castel în a doua jumătate a secolului 19 este E. C. Johnson; în cartea sa (On the Track of the Crescent – Eratic notes from Piraeus to Pest, London, Hurst and Blackett, 1885), el descrie clădirea și interiorul, tavanul salonului unde era o frescă impresionantă, mobilierul de lux incluzând piese în stil Ludovic al XIV-lea șamd. Ideile despre castelul de la Gernyeszeg au ajuns la Bram Stocker care pentru Dracula se inspira despre castele și cetăți din Transilvania, descrise în cărți tipărite în engleză… inclusiv scrierile lui Johnson.

 

Mai multe date de detaliu se pot afla în: Fekete Albert, Az erdélyi kertművészet – Maros menti kastélykertek, Kolozsvár, 2007; Biró József, Erdélyi kastélyok, Új Idők Irodalmi Intézete, Singer és Wolfner kiadása, Budapest, 1943;  Keresztes Gyula, Maros megyei kastélyok és udvarházak, Impress kiadó, Marosvásárhely, 1995.

Publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania | 1 comentariu