Sfaturi de la bătrâni

Întotdeauna mi-a plăcut de Henry David Thoreau. Pentru subiectele alese, pentru stil, pentru onestitate. Te întrebi, o carte scrisă în 1854 cât de fresh poate să fie? Are ceva de zis azi?

 

„Nu-i niciodată prea târziu să renunțăm la prejudecăți. Nici un mod de a gândi sau acționa, oricât de vechi ar fi el, nu poate fi luat drept bun fără dovezi. Ceva la care răspunde toată lumea sau pe care astăzi îl ia în tăcere drept bun, mâine poate să devină fals (…). Ceea ce spun bătrânii că nu poți face, încerci și descoperi că poți. Faptele vechi rămân ale bătrânilor, cele noi ale tinerilor. Probabil că odinioară bătrânii nu știau destule (…) Vârsta nu te îndreptățește mai mult decât tinerețea, nici măcar la fel de mult, pentru a fi sfătuitor, căci ea nu a profitat pe cât a pierdut. Se poate pune chiar la îndoială dacă cel mai înțelept om a învățat, trăind, ceva de valoare absolută. Practic, bătrânii nu au nici un fel de sfat mai important pe care să-l dea tinerilor; experiența lor a fost atât de fragmentară și viețile lor niște eșecuri nefericite, din motive personale, după cum probabil cred chiar ei (…). Am trăit vreo treizeci de ani pe această planetă și nu am auzit încă nici o primă silabă a unui sfat valabil sau măcar onest de la cei mai în vârstă decât mine.” Henri David Thoreau, Walden.

 

Bine, nu totdeauna trebuie să ai aceeași părere cu el, mai ales la chestiile formulate în termeni extremi, dar te face să gândești. Să regândești subiectul. Cât de mult poți învăța de la bătrâni și cât ești constrâns să îți tai propria cale prin junglă? Să te reinventezi permanent în lumea asta dinamică. Mai ales că situația lor era totalmente alta, altă lume, iar modul lor de a pune problema și de a o rezolva eventual… azi nu are neapărat echivalent… și nici pe atât nu va mai avea relevanță… mâine. În domeniul cercetărilor naturalistice sigur se simte o ruptură ultra-dramatică… între ce a fost în urmă cu 5 decenii și ce este azi. Cu cât crește viteza de schimbare a lucrurilor, cu atât mai mare devine falia dintre generații. Iar asta înseamnă că cei care nu sunt pe primul val, instantaneu devin un fel de fosilă vie.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Monitorizare turism Eco-Maramureș

Pe parcursul sezonului turistic din 2018 se derulează monitorizarea turismului în 6 puncte din Maramureș. La Sighet a fost un workshop pentru instruirea voluntarilor, încărcarea aplicațiilor pe telefoane etc. Apoi au fost începute ieșirile pe teren pentru aplicarea chestionarelor. Cred că este o acțiune interesantă care va permite conturarea unei imagini mai detaliate despre realitățile destul de greu de definit ale dezvoltării turistice a zonei.

DSC_9433DSC_9454DSC_9457DSC_9460DSC_9469DSC_9480DSC_9480xDSC_9493DSC_9559DSC_9563DSC_9569DSC_9577xDSC_9604DSC_9625DSC_9637DSC_9646DSC_9674

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Eco-Turism, Maramures | Lasă un comentariu

Structuri guvernamentale de eco-criminalitate organizată?

“It is horrifying that we have to fight our own government to save the environment.” Ansel Adams

ecocriminalitate

Este oribil că trebuie să luptăm cu propriul nostru guvern pentru a proteja mediul… zice Ansel Adams în secolul 20, în marea democrație capitalistă a Statelor Unite. Oare ce ar zice de ar vedea situația din state mafiotizate de la periferia Europei, pe la început de secol 21? Ar face oare poze cu versanți defrișați, urși uciși și o poză frumoasă cu ultimul sturion sălbatic?

 

Există clar o mafie interesată de tăierea pădurilor inclusiv în parcuri naționale și naturale, vânarea urșilor – deși sunt animale protejate, pescuirea din fluviu a ultimilor sturioni – protejați pe hârtie. Se constată ușor că această mafie, sau mai corect aceste mafii diferite dar cooperante între ele, au oameni poziționați în punctele cheie – cele decizionale ale structurilor guvernamentale, inclusiv în cele care se ocupă de mediu. Când cineva din interiorul sistemului guvernamental începe să pună probleme, adică să își ia în serios menirea de a proteja naturalul, imediat intră în funcțiune mecanismele de epurare: izolarea, chinuirea, darea afară din sistem, distrugerea celor care au făcut probleme mafioților. Prin acest sistem se instaurează omerta, se lasă tăcerea.

13895243_1172825472760908_7376229464845975552_n

E periculos să te ocupi de protejarea animalelor protejate, de conservarea pădurilor din zone de conservare. Că repede ajungi să ai de a face cu mafia. Cum să nu se taie pădurile virgine cu drujbiști cu actele în regulă? Cum să scape ursul protejat de măcelul anual implementat de escrocii care vin să se distreze prin omorârea animalelor? Interesul de a exploata sturionii, inclusiv miza caviarului din pântecul femelelor… se poate bloca de cine știe ce naivi care doresc să protejeze viitorul… pe un Titanic care ia apă? Trebuie să îți vezi de ale tale, că dacă nu, găsesc ei soluția să te facă periclitat și dispărut.

13612290_1338418036186421_6454025832498656663_n

Cum este când un angajat al parcului național încearcă să protejeze pădurile din aria protejată, să păstreze zonele strict protejate cât mai neatinse de drujbe? Ceva habitat pentru sălbăticiuni, să aibă o șansă de a persista prin Carpați. Primește nenumărate amenințări mai voalate sau mai directe, ființa umană este înjosită în fel și chip, este pusă în ipostaze din care orice om ar pleca înfrânt. Și, te poți întreba, cam cât timp se poate rezista la presiuni de acest gen… cu ce daune colaterale… protejând în fața drujbiștilor pădurea din zona strict protejată a parcului național? Câr de aberant este sistemul acesta, cât de criminal față de natură și față de minimul bun-simț uman? Cunoscând multe detalii despre câte un caz de acesta, te poți întreba… oare chiar nu mai există nici un fel de speranțe? Un om căruia ar trebui să i se ridice o statuie la intrarea în parc, este de facto ucis câte puțin pe zi ce trece.

19399632_1251101181683777_8462528037760525877_n

Cum se duce acasă cercetătorul care trebuie să anunțe familia că a fost dat afară de la institutul de cercetări – pentru că a încercat să protejeze peștele acela primitiv și mare. Că nu mai are loc de muncă – acum la final de carieră. Că a fost terfelit, făcut cu ou și cu oțet, că a fost etichetat în toate felurile și a fost trimis acasă, decizie cu implementare imediată! Deși a pus pe prim-plan cercetarea, documentarea, munca de tip networking pentru protejarea valorilor naturalistice aflate pe muchia dispariției de pe această Planetă…  gata: marș acasă! Dacă se ocupa să cerceteze dipterele-brahicere-schizomezotope sau alt grup similar, nu interfera cu nimeni… dar așa? Asta se întâmplă pe la periferie de Uniune Europeană, în secolul 21. Dar știu că nu te mai surprinde.

14233064_1815971405289785_3302942445286577583_n

Dacă văd ăștia că ești încă tânăr, dar ai făcut niște afirmații publice care să ajute protecția carnivorelor mari spre exemplu, ce șanse ai să nu primești măcar un avertisment scris, ceva? Îți pui colegii în pericol, că mafia decide alocarea resurselor bugetare inclusiv institutului! Să te cheme în ceva comisie, unde să te ajusteze la realitate! Ți-ai depășit atribuțiunile! De ce să nu fie împușcați? Îți vor atrage atenția în felul lor – cu niște faze încât să nu le uiți, pentru ca data viitoare să taci – dacă nu vrei să îți cauți alt loc de muncă? Adică, ori te aliniezi cu coloana biologilor muți, crispați, care au învățat să fie slugi docile, ori te face sistemul să taci odată dracului. Nu au nevoie de părerile tale cu protecția, ci de slugărnicie și supunere, de oameni fără coloană vertebrală cu care să șteargă marginea toaletei. Exact ca cei care au lucrat la Auschwitz… au îndeplinit doar ordine, fără să le comenteze.

13775780_10154341992768908_6733419426321119737_n

Din discuțiile pe care le port frecvent cu cei implicați direct în protecția naturii sălbatice, cei care se luptă pe un front pentru a mai salva eventual câteva insule de natural în marea de dezastru… constat că sunt căsăpiți pe toate planurile. Impresia mea este că în trecutul recent mafioții-politici nu aveau curajul să facă lucrurile așa pe față. Erau și până acum mafioți de toate felurile – dar stăteau puțin mai retrași, nu își permiteau să intervină în structurile guvernamentale așa de evident. Adică, oricât de diabolici erau, aveau o reținere în a pune călăii-slugarnici să execute oamenii rând pe rând. Dar acum sistemele au ajuns cam în totalitate pe mâna lor; și nu e vorba de un anumit partid, ci de o mafie transpartinică care trece mult dincolo de ce îți puteai imagina. Adică, orice schimbare s-ar face, tot pe mâna lor ajungi. Din cauza asta, e greu spre imposibil să îți imaginezi variante funcționale prin care să protejezi ce se mai poate la nivel de peisaj.

27545627_2287628257929236_6658238755814400590_n

Sistemele astea guvernamentale mafiotizate au nevoie de slugi, de yesmeni, de târâturi care se simt bine în structurile ierarhice. Oameni care se uită în altă direcție decât cele problematice, când asta se cere de sus. Nici nu mai trebuie să li se zică, deoarece senzorii lor știu la perfecție care sunt subiectele interzise. Oameni care știu exact că menirea lor este să țină de 6 mafioților, sau măcar să nu se bage unde nu e treaba lor. Așa a dispărut pădurea pe mii de hectare pe versantul nordic din Parcul Național Munții Rodnei, când nimeni nu a fost acolo – că avea altă prioritate. Și așa era cât pe ce să dispară capra neagră din acest parc național – pentru a doua oară! E o performanță ca o specie emblematică să dispară cât pe ce pentru a doua oară… de pe aria protejată, din cauza vânătorii și braconajului. Și să vezi ce liniște era despre aceste subiecte!

vv

Oare dacă ar mai exista pe aici un Julius Paul Römer,  sau Alexandru Borza, Nyárádi Erazmus Gyula,  Emil Racoviță, Csűrös István, Michael Bielz, Grigore Antipa, Brassai Sámuel șamd… naturaliști de calibrul acesta adaptați zilelor noastre… dacă nu ar fi murit cu toții… ce ar face azi pe aici? Ar comenta oare agresivitatea cu care biodiversitatea ariilor naturale protejate este terfelită prin deciziile guvernamentale dictate de mafioți? Sau ar sta în liniște și ar studia ceva… să nu ajungă trimiși la canal pentru re-educare – așa cum a fost cazul ihtiologului Bănărescu (ulterior academician, pe bune)… traumatizat de statul criminal? Oare oameni de genul acesta s-ar lupta pe viață și pe moarte cu balaurul mafiei cu 7 capete, sau ar prefera să fie parte din ea?

19225800_840455316104897_1624208572849631422_n

© dr. Peter Lengyel

PS. Constat fără să vreau că în zona ecologiei și ecologismului de pe la noi, în societatea civilă de mediu și în cercetare, în zona de management a ariilor protejate… cam bate un vânt pestilențial. Nu e un semn bun. Iese de undeva o duhoare care îți zice să te pregătești să pleci cât mai departe. Nu știu ce este în alte domenii, dar dacă atmosfera este cât de cât asemănătoare, atunci nu e de bine, deloc. Devin mai de interes subiecte care nu prea contau, despre instalarea dictaturilor de variate feluri, despre dezastre economico-politice și sociale.

 

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

O bombă nucleară peste custozii de arii protejate?

image

Din informațiile care au ajuns la mine, pare că mâine se va da o hotărâre de guvern sau ordonanță de urgență prin care administrarea ariilor protejate aflate acum la variate organizații neguvernamentale să treacă la ANANP – Agenția Națională a Ariilor Naturale Protejate. Vor fi amânate temporar preluările ariilor unde există proiecte europene aflate în implementare.

 

Aici există câteva aspecte majore.

1. Asumarea de către structuri guvernamentale a administrării ariilor protejate ar însemna în general o situație pozitivă – asta dacă ar exista 1.a. alocarea de resurse bugetare adecvate, 1.b. angajarea de personal apt să facă managementul biodiversității la modul serios și dacă 1.c. structura în cauză ar avea o conducere formată din oameni care chiar au capacitatea intelectuală și implicarea sufletească să facă așa-ceva. Dacă măcar una dintre aceste elemente nu e OK, praful se alege din tot sistemul. Trist este că pe baza experiențelor de până acum, extrapolând stilul, este destul de clar ce o să se întâmple. Mi-aș dori foarte mult să nu am dreptate.

2. Organizațiile neguvernamentale oneste (da, există și alt gen, diferit) care au în custodie tot felul de arii protejate au făcut eforturi supra-omenești pentru a le aduce pe linia de plutire. Au fost concepute și implementate proiecte, cu greutăți și riscuri pe care nici un fel de funcționar public nu ar dori să le preia, niciodată. Au luptat cu finanțările intermitente, improbabile, cu birocrația ucigătoare, cu greutatea cofinanțărilor șamd – toate astea pe baza iubirii față de natură, în primul rând. Îți dai seama cum e spre exemplu la numeroasele cazuri în care de o jumătate de an se lucrează la proiecte de finanțare pentru reconstrucție ecologică, au fost făcute tot felul de studii, acte, investite multe zile și nopți de muncă în ideea să fie depus un proiect… iar acum dispare subiectul. Pentru multe persoane interesate realmente de protecția naturii, situația asta este cvasi-echivalentă cu explozia nimicitoare a unei bombe nucleare. Structurile guvernamentale au reușit încă odată să facă praf și pulbere cea ce se construia cu dificultăți greu de imaginat de către mafioții care dețin puterea politică în această țară.

3. Ar putea exista și efecte colaterale pozitive, doar că probabilitatea lor este extrem de redusă. Dacă parcurile naționale și parcurile naturale vor ajunge scoase de sub ghearele drujbiștilor, asta va însemna în principiu un pas înainte, în direcția bună. A priori a fost o uriașă aberație ca cele mai valoroase arii din punct de vedere al diversității biologice să fie managerizate cu drujbele turate la maxim. Dar experiența concretă din țara asta deloc nu îți dă dreptul să speri că cei din alte structuri o să fie mai demni și mai umani cu naturalul. (Oricum, din informații care ajung la mine pe tot felul de căi, pare că parcurile rămân tot sub drujbe…)

 

4. Mai există aici un aspect relevant. Ce înseamnă să nu existe implicare politică din partea oamenilor fini și culți, care trăiesc izolați în turnurile lor de fildeș – care nu se bagă în troaca de porci cu toți mafioții. Iar la un moment dat se satură de mizeria socio-politică din ce în ce mai mare și aleg să plece în Noua Zeelandă, sau dacă se poate undeva și mai departe.

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | 18 comentarii

Interviu Eco Radio

O scurtă discuție în direct, la Radio România Sighet, azi – 11 iulie 2018.

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Oamenii ciudați care citesc cărți

„Găsesc binevenit să fii singur în cea mai mare parte a timpului. Să te afli în compania chiar a celor mai buni devine curând plictisitor și irositor. Îmi place să fiu singur. N-am găsit niciodată tovarășul care să fie la fel de bun ca singurătatea. Suntem în cea mai mare parte mai singuri când ne ducem printre oameni decât atunci când stăm în camerele noastre. Un om care gândește și lucrează este totdeauna singur, oriunde ar fi el.” Henry David Thoreau, Walden.

 

2018. O studentă venită la facultate de pe careva vale, zice colegilor despre două cadre universitare că ăștia sunt foarte ciudați – a auzit ea: când ajung acasă, ăștia citesc cărți. Dacă o asemenea situație se poate întâmpla la modul concret la o universitate de renume de la noi… îți dai seama care este realitatea culturală. Dezastru.

 

Darwin, Oscar Wilde, Cesare Pavese, André Gide, Thoreau… cine are timp de câte un volum, măcar când și când? Să aibă starea de a se deconecta de toate influențele externe, de toate obligațiile, deadline-urile, rapoartele, formularele naibii care nu au fost încă completate, și să se dedice cititului. Până și oamenii apți intelectual să citească literatură științifică sau beletristică – și care au nevoia de a se sofistica pe plan cultural, greu pot să găsească modalitatea de a progresa. Frenezia vieții sociale și financiare, crisparea și întârzierile, faptul că aproape întotdeauna mai lipsește încă un aviz, o ștampilă rotundă. Unde este calmul acela necesar trăirii textului citit pe îndelete? În societatea noastră actuală, oamenii care au un stil de viață care să permită lecturi serioase… reprezintă o fracțiune infimă, mult sub 1%. În mediile mai selecte, universitar-academice, Rotary, situația e cu ceva-ceva mai bună, dar nici în astea nu sunt subiecte prea frecvente cărțile vechi sau cele noi. Altele sunt preocupările prioritare.

 

Te poți întreba: cine naiba mai citește azi o carte? Și nu mă refer la cei care din constrângere – pentru examen – trebuie să memoreze un anume curs universitar. Cine mai citește azi un tratat de specialitate doar de dragul de a cunoaște mai bine și mai actualizat domeniul propriu, sau pentru a își lărgi orizontul intelectual? Sau câte scrieri beletristice sunt parcurse anual de omul-standard? Sau de cel din elita intelectuală? Nu este timp de ele. Și nici energie. Și nici dispoziție. Se luptă omul pentru avere, pentru promovare pe o scară ierarhică ce nu duce niciunde, se zbate cu locul de muncă, se zbate cu credite, rapoarte, contracte și emigrări… și pur și simplu pierde contactul atât cu știința cât și cu literatura. Evident că aici mă refer la cei care odată în trecut își făceau speranțe că o să fie posibil să devină niște oameni culți. Cât despre ceilalți… nu are nici un sens să mai amintești.

 

Șubrezirea intelectuală pare destul de generalizată în societatea actuală. A cuprins cam totul. A compromis esența umanului – adică intelectul. Faptul că oricare mare fotbalist e penibil când vorbește… că nu poate lega două cuvinte… este cumva de înțeles până la urmă, deja ești obișnuit că de la el nu poți avea pretenția să aibă capacități intelectuale peste nivelul pitecantropilor. Ce să zici de cei care practică box și au luat 10.000 de lovituri în cap… sau de hoardele tâmpe ale maselor religioase, de un obscurantism medieval similar celui de pe vremea Inchiziției. Când vezi însă că până și oameni care au ajuns să dețină funcția de ministru al învățământului spre exemplu, de facto sunt niște troglodiți, la ce te poți aștepta? Aceste specimene sunt oamenii de succes, modelele.

 

Îndoctrinați de mici cu tot felul de aberații religioase în contradicție evidentă cu realitatea, crescuți în medii anti-intelectuale bine înrădăcinate în incultură bigotă și anti-cultură, trecuți prin școli formalizate… pervertite… unde esența devine un detaliu, ce te poți aștepta de la ei?

 

Constați că mulți umanoizi-retardați nu mai au capacitatea de a formula coerent nici măcar câteva fraze… în domeniile lor de activitate? Constați că savanți ai secolelor trecute erau mai capabili să scrie structurat și fluent, fără a se pierde în detalii și fără a avea fracturi de logică – probleme frecvente la cei actuali. Aveau timp și chef să scrie un text frumos și finisat, pe care e o plăcere să îl citești și după secole. Dar cine mai e interesat de așa-ceva în lumea modernă a botoxului cu manele? Îți puteai imagina ca o societate europeană de secol 21 să devină un kitsch în halul acesta, când termeni de o simplitate penibilă nu mai sunt pe înțelesul oamenilor – chiar și a celor din elitele politice care iau deciziile referitoare la viitorul societății?

 

Se conturează o lume a formelor fără fond, o societate post-modernă în care totul este relativizat; adevărul nu mai răzbește la suprafață din cauza uriașelor fluxuri de neadevăruri. Manipulări-mincinoase rostite strident pe milioane de canale reușesc să acopere cu mizerie până și adevărurile științifice evidente și inatacabile. Ca și cum rațiunea ar fi fost ucisă pe traseu. Artele frumoase nu mai au frumusețe, umplute fiind de toate scârboșeniile și hidoșeniile posibile și imposibile. Ca și cum estetica ar fi fost trasă în țeapă. Cam asta am reușit să facem cu arta, știința și cultura.

 

© dr. Peter Lengyel

Publicat în Uncategorized | 9 comentarii

Ce este Creasta Cocoșului? Dyke, falie, fragment de crater vulcanic?

DCIM100MEDIADJI_0307.JPG

Ajungând destul de frecvent pe la Creasta Cocoșului, realizând imagini din multe unghiuri inedite permise de zborul cu drona, reapare din când în când întrebarea: ce naiba e asta? Desigur, e frumos bolovanul, are forma unică și irepetabilă… dar cum a ajuns ceea ce este? Detalii de acest gen nu ar trebui să mă intereseze neapărat – oricum nu e în domeniul biologiei, dar naturalistul simte nevoia să înțeleagă procesele în amploarea lor, inclusiv aspecte de geomorfologie.

 

Pare evident că această entitate se manifestă vizibil în peisaj de mai multe milioane de ani. Nu a apărut acum recent – rocile astea vulcanice dure nu sunt așa de ușor de modelat cum sunt calcarele reliefului carstic, iar la altitudinea asta de sub 1500 metri nici ghețarii nu au avut efecte dramatic-modelatoare cum sunt cele vizibile în munții mai înalți. Probabil că încă înainte de glaciațiunea cuaternară, să zicem cu două milioane de ani în urmă, pe aici exista un peisaj care în aspectele lui structurale majore – inclusiv geomorfologice, era cvasi-similar celui de acum. Ai putea zice că aici exista Creasta Cocoșului înainte de era mamuților, rinocerilor blănoși/ lânoși și renilor care pentru o vreme au locuit landșaftul nostru.

 

Ceea ce este clar e că toată zona asta vulcanică – inclusiv Gutâi și detaliul numit Creasta Cocoșului – este rezultatul vulcanismului neogen, derulat începând cu circa 14 milioane de ani în urmă și terminat în urmă cu circa 7 milioane de ani. Siguranța că nu o să existe cândva o nouă fază activă, nu cred că o poate garanta cineva – mă refer la cei care pot vedea amploarea în timp și spațiu a fenomenelor geologice. Evident acum e liniște și pace, dar procesele care au creat aliniamentul de munți vulcanici de-a lungul laturii de vest a Carpaților Orientali… nu au nici un fel de obligație să prezinte predictibilitate.

 

Creasta Cocoșului, în variate lucrări geologice și geografice, tratate, cursuri universitare, articole științifice, prezentări de toate felurile… apare ca fiind când una, când alta… un dyke, sau un rest de crater vulcanic, sau o falie cu o mare dislocare-alunecare a fețelor una față de alta. Oare lavele fierbinți s-au consolidat în subteran și au apărut la suprafață doar după milioane de ani prin erodarea rocilor mai puțin rezistente în care au fost cândva injectate – avem deci un dyke aici? Sau o falie – un fel de crăpătură – a făcut posibilă ruperea unor mase de rocă magmatică de-a lungul unui plan și a urmat dislocarea și alunecarea ulterioară a celor două fragmente, astfel încât ceea ce vezi este una dintre fețe? Sau, ceea ce vezi este o margine reziduală a unui fost crater vulcanic – ceva ruină păstrată și puternic erodată?

 

Ar merita citite rând pe rând variatele opinii, pentru a îți face o părere mai bine fundamentată? Dacă nu ești geolog – vulcanolog, poți decide care dintre variante ți se pare mai credibilă? Pe ce baze? Este doar un exercițiu intelectual pentru a îți face o impresie despre modul în care vulcanologii au abordat problema? O încercare de a face un fel de up-date la informația eminamente vagă pe care o poți avea despre acest bolovan? În lumea reală poți oare aloca timp și energie pentru acest subiect, sau Creasta va rămâne la fel de enigmatică cum este acum?

 

O întrebare mai romantică este: oare când a urcat primul om pe Creastă? Cum arăta el – îmbrăcat în blănuri, cu sulițe cu vârf de cioplită piatră? I-a plăcut oare, când a ieșit din pădurea imensă, și a ajuns deasupra ei – să vadă peisajul până departe în zare? A simțit oare acel oooau. Sau îl interesa doar că tare bate vântul și el nu vede nici o pradă potențială. Cât de om era și cât era de animal?

 

© dr. Peter Lengyel

 

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu