Călătorie în jurul Pământului

Nici un strămoș de-al meu nu își putea permite să facă o călătorie în jurul planetei. Din motive financiare/ tehnice și politice. Întotdeauna lipsea ceva. Probabil că nici nu își puneau problema, aveau altceva de făcut. De la coacervate încoace, din linia mea filetică – eu sunt primul care aș putea face călătorii în jurul planetei noastre. Am și fost în destule țări, peste 50, dar niciodată nu călătorie circumterestră. Poate nici nu mai e la modă. Mai bine te duci, stai o lună în careva bananistan și te întorci acasă. Nu mai e ca pe vremea lui Darwin. Când plecai în Marea Călătorie. Care te schimba total. Cineva erai la plecare, total altul dacă te întorceai. Dacă te întorceai. Ai zice că am reușit să subminăm și miza marilor călătorii inițiatice. Cum am reușit să punem pe butuci aproape tot și toate.

 

Dacă acum aș primi invitația să fac o călătorie în jurul Pământului, am destul de mari dubii că aș accepta. Eventual în condiții de lux. În trecut cred că eram dispus să plec cu aproape orice, eram dispus să îmi asum riscuri și inconfort în mare cantitate. Multe chestii de astea își au vremea lor. Dacă trece acea vreme… ciao. Ciudat e omul. Cândva aș fi dat orice pentru a avea ocazia să fac o călătorie în jurul Planetei noastre. Acum că aș putea decide să o fac… nu tare mă interesează. Așa cum nu mă mai interesează să am un aparat de fotografiat Zenit pe film – ceva ce în trecut însemna culmea fericirii. Nu mai ai nevoie de bicicletă semi-cursieră, Dacie 1300 nici gratis, bursă la nu știu ce tâmpenie de facultate unde să studiezi ceva detalii ale unor alge sau procesul de germinare la ceva tip de porumb modificat genetic. Sau efectul schimbărilor climatice asupra unei colonii de păsări – undeva la mama naibii. Foarte multe chestii nu mai avem nevoie. Deloc.

 

Când zone mari erau albe pe hartă. Să ajungi pe Zambezi, să treci de Cercul Polar, să vizitezi ceva insulă care colcăia de canibali și/ sau de crocodili? Îți poți imagina cam ce senzație era cândva în urmă cu secole să ajungi pe alte continente, la alte civilizații. Să ajungi la triburi din Africa, sau la amerindieni, să vizitezi Japonia sau China. Acum poți să îi vezi pe toți în șapcă de baseball, cu o cutie de Coca Cola în mână. Pot să îmbrace hainele lor tradiționale doar pentru un dans în fața turiștilor, pentru a mai aduna ceva bani. Cum era cândva să străbați savane africane… și cum e azi când plătești taxa de intrare în rezervație – ca la grădina zoologică. Adrenalina de azi este dată de senzațiile tari ale secolului 21: să nu ajungi jefuit, să nu te împuște ceva rebeli teroriști, să nu te contaminezi cu ceva virus nou. Ce să mai descoperi? Când din start cam ești în poziția e papagal.

 

Totuși, este ceva ironic în toată povestea asta. Ca atunci când ceva nu este realist, să te intereseze, să te atragă, să îți dorești. Iar odată ce a devenit măcar teoretic o variantă fezabilă, când nu se mai izbește de costuri financiare inacceptabile, de bariere logistice/ organizatorice extreme sau de lipsa libertății de mișcare impuse de un stat jalnic și blestemat în care te-ai născut… deci când teoretic ai putea să o faci… să nu te mai intereseze. Este aici un pattern destul de caracteristic stilului uman… să îți dorești mult ce nu e posibil, iar la câteva decenii când ea e posibil de atins… să nu te intereseze cam absolut-deloc.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s