Cucuvelele de pe Ronișoara

Prin Maramureș cucuveaua este o specie prezentă probabil cam în fiecare localitate. Dar cine să aibă timp să se uite după ele. Sau să le asculte. Sunt active noaptea, iar ziua stau retrase, mai ales în situația dacă își duc traiul prin zone mai populate de oameni. Nu au nevoie să ne vadă. Preferă să nu. Au și motive, probabil.

 

Acum în noapte îți poți imagina cum în Maramureș au ieșit să vâneze cucuvelele. Cele câteva sute bune de exemplare din această specie, câteva mii eventual (poate că sunt cam 500-2000 de exemplare pe aici?) – vânează acum rozătoare și chițcani. Și poate și ceva vrăbii. Iar mai spre vară o să prindă și lăcuste și alte insecte de dinensiuni mai mari. Ce frumos ar putea să fie să ai poze bune și filmări cu aspectele interesante ale existenței lor. Dar pentru a face asta ar trebui să îți dedici subiectului toată viața. Și nu ai decât una.

 

Exista pe valea Ronișoara o casă începută… dar neterminată. Un vis care nu a fost să fie. Dar podul casei era fix ceea ce este paradisul pentru o familie de cucuvele. Își creșteau aici puii, în liniștea și întunericul ascunzișului. Uneori vedeam careva dintre păsări că iese și pe timpul zilei, stând în gaura care accesibiliza interiorul podului. Asta a fost cam cu un deceniu în urmă, când le vedeam destul de frecvent pe la casa aceea. Apoi nu mai erau pe acolo. Casa a rămas o ruină și mai părăsită, lipsită până și de cucuvele. De fapt, cine știe… poate sunt acolo, dar viața lor retrasă nu e atât de manifestă încât să fie detectabilă la orice simplă trecere. Doar dacă ar exista oameni pasionați care să le studieze sistematic și proactiv, să poată aloca timp și resurse… să stea să le asculte noaptea, să verifice locurile de cuibărire… atunci am putea avea o impresie mai concretă despre ele.

 

Pozele astea cu cucuveaua sunt făcute deci în urmă cu circa un deceniu; de fapt, cu ceva mai mult, că una dintre ele a fost publicată în ceva carte cu biodiversitatea din Maramureș, tipărită în 2009. Deși le poți vedea când și unde pe câte un stâlp de telegraf undeva între sate uitate de lume, pe câte o casă, pe hornul unei școli din Sighet, sau în acoperișul unei hale industriale aflate în paragină, nu e prea simplu să le faci o poză decentă, nici măcar cu un teleobiectiv de 10.000 de euro. Cel puțin nu prin Maramureș – în sensul că spre exemplu în Dobrogea sunt mult mai multe și poți avea mai frecvent norocul ca una să fie aproape și să nu se prea impacienteze de prezența dihaniei umane; cele mai OK poze cu cucuvele le-am făcut prin Dobrogea. Când am expus acele cadre de pe Ronișoara, cu atât de mulți ani în urmă, nu îmi imaginam că prin Maramureș nu o să fie alte ocazii mult mai bune pe următorul deceniu. Și uite… că nu au fost. Când pasărea asta vede că e băgată în seamă chiar și de la distanță, în 2 secunde dispare în locuri mult mai bune pentru ea.

232235244258

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Când eram elev la București, cândva pe la nivelul anilor 1988-1991, mergeam frecvent la Muzeul Antipa. Nu atât să privesc expoziția, ci mai mult să discut prin laboratoare cu muzeografii, cercetătorii, ornitologi, herpetologi, teriologi șamd, plus să stau la bibliotecă. Exista în biblioteca de acolo o carte în format mare, cu speciile de bufnițe/ strigiforme din Africa sau din America de Sud, nu mai știu. Dar erau niște desene bestial de frumoase, care prezentau diversitatea de specii, modul lor de viață, detalii din existența lor. Era undeva între biologie și artă, un amalgam plăcut. Nu era ceva sec, științific, cu tabele și grafice care să descrie cu exactitate nimicul; dar nu era nici artă lipsită de contact cu realitatea concretă. Era fix cum trebuie, adică pot zice că acea carte despre bufnițe a fost făcută la modul perfect. Așa cum nu este nici una de pe la noi. Și, dacă ești realist, nici nu o să fie.

Acest articol a fost publicat în Maramures, Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cucuvelele de pe Ronișoara

  1. panatiberiu zice:

    Superbe imagini!
    În mentalul colectiv cucuveaua nu se bucură de un bun renume. Ceea ce este un loc comun. De aici și „reticența” acestora de a interacționa cu oamenii.

  2. Nicu Parlog zice:

    Din Africa erau.

  3. Mirel Matyas zice:

    De ani de zile incerc sa obtin cadre decente cu sorecarii comuni (Buteo buteo). Cum ai oprit devind vigilenti, iar daca deschizi geamul …a zburat. O singura data am avut sansa. Era cu spatele la mine, statea pe un indicator rutier, intr-o curba. L-am luat oarecum prin surprindere si l-am prins in obiectiv de la 5 metri. Iar la rapitoare de noapte am prins in obiectiv o cucuvea, ziua in amiaza mare, pe o terasa a unei case in constructie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s