Cu elicopterul prin Maramureș

“The main thing is to be satisfied with your work yourself. It’s useless to have an audience happy if you are not happy.” – legendary composer Aaron Copland on the conditions of creativity, the interplay of emotion and intellect, and the trap of public opinion. http://www.brainpickings.org/2014/09/09/aaron-copland-creative-experience/

Seara a fost o degustare de vinuri, cu prezentare de circa 2 ore despre detalii cu struguri, arome, climat, ani buni și procese de creare a vinurilor ca artă… ne-am simțit excelent cu colegii de la Club la restaurantul hotelului pe care un coleg/ prieten îl are în proprietate. Ziua care urma exista posibilitatea unei ture prin ceva pădure seculară din Maramureș, împreună cu niște colegi și prieteni din sectorul neguvernamental și al cercetării silvice… sau exista vag și varianta zborului. Tu ce ai alege? Suprapunerile opțiunilor potențiale… Îmi aduce aminte că și în urmă cu un an (17 octombrie 2013) am ales să zbor peste Maramureș în lumini splendide de toamnă în loc să particip la întâlnirea Clubului de la Roma la Banca Națională – București (ARCoR, în care sunt membru), Conferința Aniversară 20 de ani ARCoR „Europa, încotro?” în care a fost prezent vicontele Etienne Davignon, Președintele Grupului Bilderberg. Rar ai ocazia să poți purta discuții cu o astfel de persoană, sau niciodată. Dar și să zbori și să fotografiezi prin toamna maramureșeană târzie este o senzație extremă: dacă pierdeam acele lumini și culori… era păcat. Cândva trebuia să plec în China dar erau prea multe activități în ceva proiecte derulate prin Maramureș; în acest stil au fost lăsate să se piardă și niște călătorii prin Egipt, Israel, Brazilia, Kenya… Ceva regrete ai când vezi aceste suprapuneri, dar nu le putem avea pe toate; decât pe unele.

contact@hotelgradinamorii.ro
http://www.hotelgradinamorii.ro

Când simți ce putere are dihania, să ne ridice în aer câteva tone de oameni și echipamente și să ne poarte lin peste peisaje, peste ape și peste dealuri, să zboare la punct fix ca o uriașă libelulă metalică… e ceva splendoare în tehnologia asta.

 

Dacă zbori de câteva ori peste Sighet, epuizezi destul de rapid obiectivele care ar merita fotografiate; destul de repede devine redundant ceea ce faci, dar poate că niște noi unghiuri, niște lumini mai bune, pot aduce ceva nou, ceva mai special. Bine, îmi pot eu imagina și zboruri mai extravagante, în condiții de lumină pe care eu să le definesc, să staționăm în puncte pe care eu să le hotărăsc și să îi comunic pilotului… și altfel ar arăta lucrurile, dar pentru asta mai trebuie să existe câteva aspecte care așteaptă rezolvare. Dacă te joci cu imaginile, poți transforma parțial în alb-negru imaginile, în sensul să diminuezi la zero toate canalele de culoare în afara celui galben și verde; poți astfel scoate în evidență vegetația care mai persistă încă în orașul acesta care este brutal aflat sub asediul drujbașilor care nu suportă culoarea verde și nici aerul prea proaspăt, care taie orice copac mai monumental și plantează în loc o Tufă de Veneția.

>>>>>>>>>>>>>>>>

Peisaj al Depresiunii Maramureș, pe la mijlocul cursului Izei

Mara, afluent al Izei

Pod la Vad peste Iza

Iza între Vad și Sighet

Ultimul cot al Izei înainte de confluența cu Tisa

Confluența Iza-Tisa

::::::::::::

Din zbor, frumoase și tradiționalele biserici de lemn din Maramureș în majoritatea cazurilor sunt atât de puțin semnificative în peisaj încât greu le poți detecta; nu par prea semețe, ci niște construcții integrate în peisaj; în satele care au rămas mai tradiționale, ele se ridică în zona centrală a localității, dar destul de greu se pot face niște imagini care să prezinte ceva spectaculozitate. Mai ușor poți să detectezi în peisaj “mănăstirile” noi, cele recent ridicate ca să impresioneze țăranii, acum în secol 21; aceste construcții năzuiesc în sus – dar se termină la înălțimea care nu a putut să fie depășită de acele bucăți de lemne puse una peste alta. Preocupările care le-au dat naștere îmbină la perfecție tradiția prelucrării lemnului cu afaceri bisericești hrăpărețe, care se derulează atunci când alții fac experimente cu hadroni, quarci și studiază quasari, utilizează stația spațială internațională și vor să trimită oameni pe Marte. Probabil că simți o rămânere în urmă, un decalaj de câteva sute de ani. Ce este mai dramatic în legătură cu mania concursului de a ridica biserici de lemn cât mai înalte acum în secolul 21, este că pentru a avea atât de mult lemn de stejar de calitate perfectă, sunt tăiați foarte mulți arbori din care se face câte o bârnă; o astfel de construcție de lemn înseamnă moartea unei întregi păduri, cel puțin a exemplarelor de stejar atât de masive încât să poată să fie utilizate; cât timp pădurile de stejar/ gorun erau bine răspândite în peisaj, construirea unor biserici de lemn destul de mici nu a reprezentat o agresiune de mediu de ordin de mărime mai semnificativ, dar acum, când pădurile mai semnificative de stejar/ gorun ale Maramureșului au câteva zeci de hectare, ridicarea unei noi “mănăstiri” este echivalentă cu o crimă ecologică ce nu poate să fie vreodată remediată. Când privești construcția aceea de bârne, trebuie să simți și miile de cioate ale arborilor care au fost tăiați… ultimele petece de ecosisteme naturale ale stejăretelor/ gorunetelor care nu au reușit să mai trăiască. Îți dai seama cam câte vietăți depindeau de arborii aceia… dar cine era să le bage în seamă?

Cimitirul Vesel este un obiectiv turistic vizitat de un mare număr de oameni, atât de pe la noi cât și din alte zone; a fost puternic promovat decenii la rând, ca fiind ceva extraordinar; în esență nu are nimic de a face cu tradiția, este din acest punct de vedere oarecum un fel de kitsch colorat. Mase de turiști care vin cu autocare și vor să vadă Maramureș-în-10-opriri, nu e cazul să ajungă să viziteze măcar cimitirul de la Breb, care păstrează ceva din arhaicul Maramureș, și are ciudate similarități celtice.

Sectorul Tisei care apare în imagini, cuprins între Sighet și Săpânța are o frumusețe evidentă; am încercat să fotografiez acele peisaje care sunt mai sălbatice și mai spectaculoase prin romantismul lor; există și zone unde lanurile de porumb ajung până la marginea apei, unde toată pădurea de luncă a fost distrusă de hrăpăreția umană, dar totuși se mai păstrează și arii unde naturalețea persistă cât poate. Ce bine era dacă aceste imagini puteau să fie realizate în perioada când aveam cercetări de biodiversitate acvatică în ceva proiect transfrontalier România-Ucraina, din care a rezultat și cartea Maramureșul Acvatic… Dacă aveam pe atunci imagini făcute din zbor, se putea face din acea publicație ceva care să ilustreze și mai bine realitatea apelor maramureșene.

:::::::::::

:::

Bivol

Oi… oi… oi

:::::::

Munții Gutâi, zona de nordvest

Mogoșa – Bodi

Șosea Baia Mare – Sighet înainte de începutul serpentinelor de pe versantul sudic

Stânci vulcanice care se ridică peste pădure

Minerit în Gutâi, versantul sud-estic

Șuior

Rezervația Lacul Albastru – Munții Gutâi

Munții Gutâi – zona înaltă

Șosea Budești-Cavnic pe la mijlocul traseului (la nord de culme)

::::::::::::::::

Platoul Vulcanic Igniș

Lacul de baraj Firiza – Munții Igniș

:::::::::::::

Văratec

Tăul Negru

Văile nordice ale Țibleșului

Cariera de la Săcel

Zona sudică a Dealurilor Maramureșului care despart Bazinul Izei de Bazinul Vișeului

Serpentine la Moisei

>>>>>>

Vișeu

Inimă de gunoi

>>>>>>

Borșa

Parcul Natural Munții Maramureșului – zona sudică

Lacurile de pe Jupania spre Ciungii Bălăsinii… Avem aici o uriașă suprafață de jnepeniș care acoperă căldările periglaciare. Ionică Pop îmi povestește că aici deja suntem în bazinul Prutului, pe un afluent numit Ceremuș. Îmi zice că au găsit pe aici muniție din războaiele mondiale, grenade; mai demult se vedeau tranșee, dar acum totul este acoperit de jnepeni… nici potecile nu se mai văd.

Zonă cu efecte ale mineritului, incendiilor de pădure, atacurilor de ipide, tăierilor de pădure șamd – Baia Borșa – Parcul Natural Munții Maramureșului

Peisaje „forestiere” cu exploatații silvice, tăieri la ras, doborâturi de vânt etc. Când vezi cu ce ritm sunt devastate pădurile din Carpați, inclusiv pe aici prin nordul Carpaților Orientali… sigur că te doare sufletul (dacă mai ai așa ceva). Dacă erau gospodărite sustenabil, pe lângă conservarea biodiversității, stabilizare climatică, atenuarea viiturilor și secetelor, aceste păduri puteau asigura încălzirea locuințelor pe termen nedefinit (nu ca la combustibilii fosili / gaze naturale/ cărbuni/ țiței care se vor termina…)… buștenii de calitate bună puteau să susțină o industrie de prelucrare a lemnului care să asigure locuri de muncă pentru numeroși oameni… să susțină familiile, comunitatea. Culmea este că pe hârtie o proporție mare a pădurilor din Carpați sunt certificate ca fiind aflate în management sustenabil FSC… dar realitatea din teren arată de multe ori dezastre la nivel de peisaj produse de mafia pădurilor. Când vezi peisajele montane de unde pădurea este tăiată pe suprafețe uriașe, îți este clar de unde vin apele de viitură care distrug localitățile după ploile mai consistente sau la topirea zăpezilor: nu mai există pădurea care să rețină apele și să le permită lent scurgerea, pe vremea verilor, când cursurile de ape aproape că seacă. Exportul masiv de bușteni și cherestea este o crimă ecologică, o crimă socială și economică… este exact opusul sustenabilității și a dezvoltării durabile; acei cretini din structurile guvernamentale (parlament, ministere, guvern) care au promovat și au legiferat reglementările care fac posibile aceste dezastre ar fi fost bine să fie executați pentru subminarea viitorului societății noastre.

Pentru a face anumite tipuri de imagini, spre exemplu cu un superangular să prinzi o zonă cu defrișări nu mult peste nivelul solului în ceva vale adâncă prin munți… cu puternici și incalculabili curenți de aer… unde este prea riscant să intri cu un avion… nu prea există alte opțiuni realiste, decât elicopterul… și o zi calmă cu lumini frumoase în acel moment.

>>>>>>>>>>>

Zborul cu elicopterul pentru a face fotografiere este cel mai adecvat din punct de vedere tehnic (nu și financiar). Din elicopter ai o largă vizibilitate, nu ca la avioanele de mici dimensiuni care în multe cazuri au tije sub aripi… care îți taie câmpul vizual. Astfel, din elicopter poți fotografia cu obiective cu un unghi mai mare… spre superangular, cea ce înseamnă să cuprinzi mai mult din peisaj de la o altitudine mai joasă… astfel încât calitatea imaginii nu este afectată de pâcla/ aburii, particulele din aer. Poți avea alte abordări, alte unghiuri, mai puțin “plate”. Poți să mai ai problema că la unele imagini intră câte o pală din elice în imagine, dar oricum, situația este foarte bună din punctul de vedere al câmpului vizual. Capacitatea elicopterelor de a sta în aer la punct fix face ca fotografierea unor anumite obiective să fie de nenumărate ori mai ușoară decât din trecere cu avionul… care oricum are o viteză destul de semnificativă atât timp cât se dorește să nu cadă la sol. Din elicopter poți face imagini cu timp de expunere mai lung, deoarece când stă la punct fix nu ai deloc probleme cu mișcarea, iar la elicopterele de mari dimensiuni nu este nici vibrația o problemă pe care să o percepi la un mod prea brutal (habar nu am cum este la cele mici). Problema cea mai mare a fotografierii din elicopter este costul acestor zboruri, care în general este de circa 4-5 ori mai mare pe ora de zbor față de avioane cu capacitate similară. Totodată, dacă cu un avion îmi pot imagina să ne aventurăm din nou în zone interesante în perioade la fel de aparte, adică cele cu condiții de spectaculozitate, gen zone montane în perioade cu nori și aburi, cu jocuri de lumini și umbre șamd… cu un elicopter pare spre imposibil să faci așa ceva. Spre exemplu nu prea cred că elicopterele acestea ar ieși prin nori deasupra plafonului, să poți face poze cu vârfuri înzăpezite care ies din oceanul vaporilor de apă. Plus că la condiții atmosferice mai dure, cu pulsee agresive ale vântului, cred că riscul să fie probleme este exagerat de mare; din câte percep eu, cu elicopterul se pot face fotografii în condiții atmosferice calme, pe vreme bună. De fapt, se poate deduce de aici că până la urmă deși este important să existe o adecvare a mijloacelor tehnice față de subiectele abordate… totuși… indiferent că zbori cu balonul cu aer cald, cu avionul de mici dimensiuni sau cu elicopterul, tot ai nevoie de capacitate de creativitate (documentar/artistică), o viziune care este esențialul din fotografie.

Deși există condiții bune de fotografiere din zborul cu elicopterul, pentru a face o serie de imagini care să aibă ceva impact vizual este nevoie de aparatură rezonabilă (nu extremă cu hiperteleobiective… că nu e cazul) și mai ales este nevoie de abilitate de fotografiere, încât să poți decide într-o fracțiune de secundă care este subiectul ce merită abordat, cum trebuie el încadrat, să simți când vine momentul cel mai bun pentru a apăsa pe declanșator și a face o serie, o rafală de bracketing din care se poate ulterior alege una. Adică, e nevoie într-un fel “să ai fotografia în sânge”.

Pentru selectarea și prelucrarea/ ajustarea imaginilor este nevoie de circa 8-10 ori mai multe zile decât cele în care ai zburat. Spre exemplu, dacă ai 2 zile de zbor ai nevoie de 15-20 de zile pentru a face din seria imaginilor respective ceva care să poată să fie utilizat. În timpul zborului e nevoie de o investiție mare de energie pentru a trage acele cadre, încât ele să fie destul de bune din start, încadrate cât de cât rezonabil și cu o compoziție care să fie ok, prezentând subiectele care contează… Dar, materialul brut are nevoie de selectare (spre exemplu cele circa 4.000 de cadre trase din elicopter ajung să producă circa 400 de imagini utile, deci pe la 10%). Deși nu mai ai presiunea timpului, ci poți să le selectezi cu încetul, când ai timp și chef de ele, totuși fără o muncă susținută, pe parcursul acelor 15-20 de zile de care ai nevoie… toate acele imagini nu au nici un fel de utilitate. O întrebare bună este… până unde se poate ridica ștacheta cu aceste imagini fotografice realizate din zbor? Nu mă refer la evoluția tehnicii, care nu depinde de persoanele noastre, ci la aspectele artistice/ de abordare atunci când realizezi imagini cu echipamentele existente la momentul dat.

Se pot vedea pe câmpuri țăranii cum adună cartofi în saci albi de rafie. Cum aprind focuri purificatoare, să ardă coceni de porumb. Cum pe dealuri se cosește, se adună fânul în căpițe și în clăi… că vine iarna iar animalele ierbivore domesticite trebuie hrănite. Defrișările de pădure cu drumurile forestiere care intră pe versanți și se răsfiră ca vase de sânge prin țesuturi… Culmea este că până și haldele de steril și bazinele de decantare, aceste dezastre ecologice… pot avea estetica lor aparte; este un fel de a zice: ecce homo, privește omul. Ăștia suntem, animale care forează, dinamitează, extrag, poluează, devastează naturalul cu o dezinvoltură sinucigașă. Dar avem încă și destule splendori în peisajele noastre, uneori uluitor de frumoase.

Este interesant momentul când îți dai seama că rezultatele acestor ture de fotografiere din zbor sunt probabil cele mai relevante din spațiul carpato-danubiano-pontic. Seriile făcute în Maramureș cred că au creat imaginile care nu au echivalent în alte zone ale acestui peisaj, cel puțin dacă le privim din punct de vedere al ecologului/ ecologistului. Este deja foarte mare diversitatea de subiecte surprinse, de la tinoave, lacuri glaciare, lacuri de mină și cursuri de ape, păduri de variate feluri, goluri alpine cu jnepenișuri și stâncării, diferite localități rurale și urbane, monumente de arhitectură, baraje, zone miniere și paternuri de dispunere a variatelor elemente în peisaj… Este destul de clar și faptul că mai există ceva imagini din zbor create de alții, cu centrul Clujului, Brașovului, câteva cadre frumoase cu unele dintre cetățile Transilvaniei, sau câteva cadre rezonabile sau frumoase cu pelicani sau Insula Sacalin… dar de aici până la serii consistente care să aibă capacitatea de a prezenta eco-vizual în detaliu o anumită arie, cum este Maramureșul Istoric… Eu nu prea cred să existe.

Există probabil în fiecare an 1-2 zile cu o atmosferă impecabilă, cu o vizibilitate fantastică, în care aerul pare inexistent și realitatea peisajului o poți percepe la un mod incredibil de material: ca un cristal viu apar stâncării montane îndepărtate, iarba se vede ai zice fir cu fir. Dacă într-o asemenea zi ai zbura la locurile care sunt cele care contează, și ai face acele cadre care să transpună în imagine realitatea momentului… atunci ai avea din nou ceva nivel de performanță care era improbabil de atins.

Planuri de viitor? Pe la sfârșit de septembrie sau început de octombrie ar merita un zbor cu avionul prin Maramureș, exact în perioada când culorile sunt cele mai frumoase în zona joasă, depresionară… iar diminețile sunt cu cețuri și pâcle care se preling în fuioare; acest zbor este foarte probabil să fie în 2014. Deja acum există un material fotografic care să poată reprezenta baza solidă pentru un album cu Maramureșul din Cer… care este posibil să fie tipărit în viitorul apropiat. Ar mai fi nevoie de ceva imagini de iarnă… dar condițiile meteorologice mai aparte, zilele scurte și dificultățile zborurilor de iarnă încă nu au permis realizarea lor (dar se poate spera să fie făcute în iarna care urmează). Simt că se conturează un anumit stil de abordare care produce un fel de imagine non-banală, un stil care probabil că ar merita să fie replicat și în alte zone. Pentru viitor, pe lângă continuarea fotografierii din zbor a Maramureșului, Dobrogei și Deltei, am să încerc să creez contextul pentru a extinde acest tip de activitate și peste Munții Apuseni, Făgărași, Retezat, Piatra Craiului, Bucegii, Ceahlău, Secuime, cetăți din Transilvania, Domogled – Valea Cernei – Cazanele Dunării,… șamd. Culmea este că eu știu cum ar arăta acele imagini făcute din zbor în peisajele care au fost străbătute de atâtea ori la nivelul deplasării terestre; simt câtă splendoare ar avea în ele și știu că trebuie să iubești foarte mult acele locuri și să ai pasiune pentru fotografiere de acest gen… pentru a avea capacitatea de a realiza acel tip de imagine. Pentru asta este nevoie de parteneriate punctuale și funcționale, care să fie în interesul părților. Ușor de zis, nu? Este posibil ca nimic să nu se realizeze din toate acestea, la fel cum este posibil să le vină rândul la toate. Pentru fotografierea din aer în orice zonă a peisajului carpato-danubiano-pontic, a unor arii protejate (parcuri naționale, rezervații, situri Natura 2000…) sau așezări umane (orașe, sate, comune…), a unor obiective de interes (hoteluri, infrastructură de orice fel) unde aveți nevoie de imagini de acest gen, mă puteți contacta la adresa: lengyelpeter@yahoo.com

© dr. Peter Lengyel

Making-of: La zboruri de fotografiere, când știu că voi avea ușa deschisă și curentul de aer va fi pe măsură, în general port cagulă care să mai protejeze ceva. Dacă stai în acel curent timp mai îndelungat, efectele pot ulterior să apară, așa că este bine ca ele să fie cât de cât evitate. În elicopter nu este curent nici pe departe asemănător cu cel pe care îl constați când zbori cu avioane de pe care ai luat jos ușa, pentru a putea face imagine.

PS. Aici vor mai ajunge incluse câteva sute de imagini… în măsura în care va exista timp și chef (plus energie) de a le selecta. Cu ocazia a două zboruri au fost trase peste 4.000 de imagini (cu bracketing și redundanță mare)… așa că e nevoie de ceva răbdare să le vezi și să le faci utilizabile. Plus că ar trebui scrise și niște texte care să explice unele aspecte.

PS2. Alte considerații despre modul de a face fotografiere din zbor, precum și sute și sute de imagini din zboruri anterioare prin Maramureș se pot vedea la linkurile:

Zboruri peste Verde – Maramureș

Zboruri peste verde – Maramureș

Zboruri Sălbatice de Toamnă…

Zboruri Sălbatice de Toamnă – Maramureș

Zboruri cu Balonul prin Maramureș

Zboruri cu balonul prin Maramureș

Zbor de Mai în Maramureș

Zbor de Mai în Maramureș