Zbor de Mai în Maramureș

Esențele lucrurilor se percep mai bine de la o înălțime perfectă… nici prea aproape și nici prea departe; este o priveliște dumnezeiască, fix bună pentru a crea artă postmodernă. De sus se schimbă perspectiva, altfel vezi raporturile dintre entități, altfel pare omul. Poți citi toate cărțile planetei, dacă nu ai un astfel de contact vizual cu peisajul care te înconjoară, ce înțelegi din ceea ce se petrece în ecosistemele acestea? În peisajul creat de forțele viului cu cele ale neviului, tu ești cel care poate să înțeleagă. Interesant. A zbura sau a nu zbura? Traiectoria cerească e plină de contradicții, de libertate & constrângeri, curenți care te ridică sau te coboară… anumite capacități tehnice ale unei păsări de aluminiu, faptul că avem o anumită perioadă de zbor, care chiar prin zbor poate să primească sensuri noi sau o finalitate (și nu numai). Ne apropiem voluntar de stâncile mari și înghețate, de cascade și câmpuri înflorite, putem evita zonele înnorate sau putem să ajungem în furtună fără să vrem. E o relație asimetrică, muntele uriaș, peisajul de stâncă masivă și rece, imposibilitatea de a previziona fenomenele meteorologice… curenții violenți care te ridică sau te împing în jos când nu ar fi cazul; cât de vulnerabil ești în ceva avion mic atunci când constați cum se conturează vijelia, când negurii se închid peste Rodnei? Pe sus ești la cheremul unor forțe brutale care sunt indiferente față de tine; te joci cu elementele și cred că prin careva căldare glaciară este destul de probabil să îți pui problema: cam cum ar fi o coliziune frontală, o prăbușire. Ai regreta, ar regreta cineva? A fost frumos?

DSC_7583

DSC_7592

DSC_7601

DSC_7604

DSC_7607

DSC_7610

DSC_7616

DSC_7622

_DSC7218

_DSC7223

_DSC7233
::::::: Pădure

Crestele Munților Rodnei, peisaje din depresiunea Maramureș, sate, biserici de lemn, Mlaștina de la Ieud, meandre pe Iza, Sighetu Marmației cu aspecte urbane, lacul Teplițe, Muzeul Satului, Munții Igniș cu zona Agriș, Iezerul Mare, barajul de la Runcu, Tăul lui Dumitru șamd. Multe din zonele Maramureșului care au fost abordate în anterioare zboruri, nu au fost revizitate, mai ales din cauza combinației 1. lipsei perspectivelor de a face imagini mai bune decât cele deja realizate… (dacă acum când eram prin zonă peisajul în cauză era acoperit de neguri/ nori cum era cazul Țibleșului, Munților Gutâi, zonei înalte a Munților Maramureșului) cu 2. decizia de a aloca timp pentru alte subiecte interesante care nu au fost anterior aero-fotografiate. Cred și sper că noua serie de imagini se ridică la nivelul celor două serii anterioare realizate din avion, pe timp de vară și de toamnă. Oricum, întotdeauna condițiile de moment sunt altele, luminile, culorile, texturile, subiectele de detaliu remarcate (sau nu… în timpul zborului), șansa de a le avea bine fotografiate (sau neșansa…), cum anume ai avut perspectivă de moment când conta, cât de bine ai putut încadra Ideea, cât de dispus erai sa faci imaginea, cât de multă pâclă era în aer sau cât de perfectă era Lumina… din tine și cea din mediul în care existăm o vreme. Cât de detașat erai pentru a face Imagine și cât erai preocupat de anumite ființe care știai că există acolo… în acel oraș… sau poate mai mult în sufletul tău aflat printre nori. Oricum, aspectele tehnice de genul: ce este cu acest curent descendent care ne împinge în jos către stâncile căldării glaciare, dacă este loc sau nu să faci virajul în această vale fără să atingi copacii, ce anume se întâmplă cu avionul când vezi că este smucit de violente jeturi de aer din preajma zonelor mai furtunoase cum era seara prin Rodnei… de a trebuit să ocolim prin sud la mare distanță zona, sau altele similar, le-am lăsat în grija prietenului-pilot. Din imaginile realizate ieri, cred că vor ajunge selectate și incluse în această postare poate 300-500 de fotografii.

_DSC8658

_DSC8638

_DSC8642

_DSC8617

_DSC8620

_DSC8624

_DSC8627

_DSC8628

_DSC8629

_DSC8633

_DSC8643

_DSC8644

_DSC8645

_DSC8647

_DSC8648

_DSC8650

_DSC8663

_DSC8664

_DSC8667

_DSC8668

_DSC8670

_DSC8671

_DSC8672

_DSC8673

_DSC8674

Poate că e cam mult să vezi aici 25 de imagini cu vaci și cai în apă, dar cred că a fost unul dintre cele mai interesante subiecte de pe parcursul acestui zbor; strălucirea apei sau aspectul ei întunecat depinzând de unghiul de fotografiere, potecile pe care animalele au obiceiul să circule, grupul de dihănii domesticite aflate în apă… creează o combinație care a meritat câteva ture de fotografiere în jurul lor.

Cu încetul, voi mai descrie câteva aspecte, câteva impresii, voi adăuga noi și noi imagini unice și irepetabile. În fracțiunea de secundă când o rafală de imagini este creată în timpul zborului oricum nu ai capacitatea de a evalua decât aproximativ cam ce este surprins acolo. Așa că a vedea rezultatele fotografice ale acestui zbor este o senzație de descoperire… o șansă de a analiza acele locuri… multe dintre ele cunoscute de la nivelul solului, de a conștientiza interrelații, contexte, aspecte de estetică ce nu au putut să fie remarcate niciodată. Te poți întreba, poate să fie surprins în imagini sufletul peisajului, sau el există doar în tine?

DSC_5648

DSC_5651

DSC_5654

DSC_5657

DSC_5660

DSC_5771

DSC_5777

DSC_5789

DSC_5795

DSC_5801

………….

DSC_6005

DSC_6056

_DSC7268

_DSC7273

_DSC7278

_DSC7283

_DSC7328

Oare este o capră neagră în partea de jos a petei mai mari de zăpadă? Te întrebi, oare pe vreme bună, iarna pe zăpadă, ar putea să fie numărate caprele negre prin câteva ture de avion în jurul muntelui? Ar fi mai contrastante pe zăpadă, că prin peisajul acesta actual cam greu ai putea remarca blana lor brun-cafenie pe iarba destul de gălbuie… A fotografia iarna versant cu versant, vale cu vale, căldările glaciare, crestele, vârfurile, și apoi a analiza liniștit imaginile? Ar exista un fel de radiografie a situației din Rodnei… stau caprele negre de aici mai ales în golul alpin, prin stâncării, pășuni alpine și jnepenișuri… adică în peisajele deschise, sau mai intră și în pădurile de molid unde greu (sau mai corect imposibil) ar putea să fie văzute din zbor – așa cum se susține că fac destul de multe capre negre din Retezat? Ar fi mai fezabile oare astfel de abordări decât pedestre (și de multe ori teoretice…) parcurgeri ale unor poteci? În stilul acesta clasic, oare câți oameni cu credibilitate trebuie să fie implicați, câtă dedicare, pasiune, câtă coordonare, cât timp de vreme bună cu vizibilitate… pentru a avea cât de cât niște date credibile? Datele produse de cei interesați de a le vâna cât de credibile sunt? Este mai bine să nu existe date reale… că ar ajunge evidentă situația sumbră a speciei care tinde să dispară încă odată din acest frumos parc național și rezervație a biosferei? Să dispară încă odată… că a mai fost vânată/ braconată până la extincție locală, apoi a fost repopulată pe vremea comunismului.

DSC_6377

DSC_6380

DSC_6383

DSC_6435

DSC_6386

DSC_6390

DSC_6391

DSC_6407

DSC_6410

DSC_6413

DSC_6416

DSC_6418

DSC_6424

DSC_6427

DSC_6430

_DSC7248

DSC_6266

DSC_6275

DSC_6278

DSC_6281

DSC_6290

DSC_6292

DSC_6302

DSC_6308

DSC_6311

DSC_6317

DSC_6320

DSC_6323

DSC_6326

DSC_6332

DSC_6335

DSC_6338

DSC_6341

DSC_6347

DSC_6359

DSC_6362

DSC_6365

DSC_6367

_DSC7318
Omul cu caii…

_DSC7323

_DSC7333

_DSC7338

_DSC7343

_DSC7348

_DSC7353

_DSC7358

_DSC7364

_DSC7374

_DSC7378
Oi și pietre
_DSC7383

_DSC7434

_DSC7438

DSC_6401

::::::::::: Parcul Național Munții Rodnei

_DSC7483
Zona minieră Baia Borșa, Munții Maramureșului
_DSC7488

DSC_6485

_DSC7458

DSC_6455

DSC_6470

DSC_6476

::::::::::::::::: Munții Maramureșului

DSC_6788

Munții Igniș – margini stâncoase ale platoului vulcanic

DSC_6791

DSC_6797

DSC_6803

DSC_6809

DSC_6812

DSC_6821

DSC_6824

_DSC8028

_DSC8033

_DSC8038

_DSC8043

_DSC8053

_DSC8073

_DSC8078

_DSC8083

_DSC8098

_DSC8104

Vârful Igniș

_DSC8108

DSC_6779

Poiana („Câmpia”) Agrișului

DSC_6785

_DSC7968
Cabana Agriș

_DSC7988

_DSC9093

_DSC9098

_DSC9099

DSC_6906
Tăul lui Dumitru

DSC_6920

DSC_6926

DSC_6932

DSC_6944

DSC_6947

DSC_6949

DSC_6953

DSC_6962

_DSC8058

_DSC8063

_DSC8068

DSC_6851
Tinovul Iezerul Mare

DSC_7076

DSC_6836

_DSC7998

_DSC8003

_DSC8008

_DSC8013

_DSC8018

_DSC8189

DSC_6827

DSC_6854

DSC_6857

DSC_6869

DSC_6874

DSC_6884

DSC_6887

DSC_6892

DSC_6895

DSC_6902

DSC_6965
Tinov în zona Poiana Brazilor

DSC_6968

DSC_6973

_DSC8174
Câmpul Ștefan
_DSC8198

::::::::::::: Munții Igniș
DSC_7022

Barajul de la Runcu – Cheile Tătarului

DSC_7025

DSC_7031

DSC_7043

DSC_7046

DSC_7055

DSC_7058

_DSC8118

_DSC8123

_DSC8133

DSC_7064

DSC_7067

_DSC8128

:::::::: Barajul de la Runcu

_DSC7593

Cursuri de ape în bazinul Izei… și diferiți afluenți

_DSC7653

_DSC7663

_DSC7673

_DSC7678

_DSC7683

_DSC7733

_DSC8613

_DSC8678

DSC_6587

DSC_6638

DSC_6653

DSC_6676

DSC_6686

DSC_6692

DSC_6695

DSC_6698

DSC_6704

_DSC8824

_DSC8209

_DSC8213

_DSC8223

_DSC8228
:::::::: Bazinul Izei, cu afluenți

_DSC9088

_DSC8253

_DSC8309

_DSC8259

_DSC8264

_DSC8269

_DSC9053

_DSC9058

_DSC9063

DSC_6644

_DSC8584

_DSC7648

_DSC7693

_DSC7708

_DSC7713

_DSC7718

Dacă ajungi să privești de sus aceste terenuri agricole, au ele estetica lor aparte. Linii, parcele, culori și nuanțe diferite… o anumită repetitivitate a căpițelor sau clăilor… ordonate, îngrijite de țăranii care își petrec zilele la arat, săpat, cosit, secerat…

_DSC7723

_DSC7728

_DSC7729

DSC_6593

DSC_6605

DSC_6608

DSC_6662

DSC_6665

DSC_6668

DSC_6671

DSC_6674

_DSC7493

_DSC8537

_DSC8538

_DSC8539

_DSC8217

_DSC8234

_DSC8239

_DSC8278

_DSC8284

_DSC8289

_DSC8294

_DSC8299

_DSC8324

_DSC8325

_DSC8327

_DSC8328

_DSC8332

_DSC8337

_DSC8348

_DSC8359

_DSC8373

_DSC7588

:::::::::::: Depresiunea Maramureș

_DSC7523

_DSC7568
:::::::::

_DSC7603

Ieud, biserica de lemn de lângă mlaștina Ieud

_DSC7623

_DSC7643

::::::: Ieud, biserica de lemn

DSC_6557
Mlaștina de la Ieud

DSC_6551

DSC_6554

::::::::: Mlaștina de la Ieud

_DSC8978
Râul Vișeu
_DSC8973

_DSC8988

_DSC8998

_DSC9013

_DSC9018

_DSC9028

_DSC9033

_DSC9038

_DSC9068

>>>>>>> Imagini din bazinul râului Vișeu

_DSC8683

_DSC8684

_DSC8688

_DSC8694

_DSC8700

_DSC8702

_DSC8703

_DSC8728

::::::: Vite

DSC_7646

_DSC9104

_DSC9107

_DSC9234

_DSC9243

_DSC8148

_DSC8158

:::::::: Oi

_DSC8708

:::::: Cai

_DSC7888

_DSC7893

_DSC7923

_DSC7928

_DSC8602

_DSC8603

_DSC8604

_DSC8605

_DSC8607

_DSC8608

_DSC8609

_DSC8610

::::::::: Muzeul Satului

_DSC8883

Privind Sighetul, am încercat să fac niște imagini mai ample și totodată să fotografiez acele zone despre care îmi pot închipui imagini mai bune; spre exemplu zona bisericii reformate a fost atât de bine surprinsă în imagini anterioare, că nu am mai alocat timp/ energie pentru a încerca ceva și mai bun… și cred că nici nu prea era posibil în condițiile de acum. Mă gândeam să fac și ceva imagini cu zone ale cartierelor de blocuri, nu doar cu obiective mai reprezentative ale trecutului mai îndepărtat. Oare ce e orașul acesta? Niște bolovani, betoane? Sau zeci de mii de ființe umane cu interrelațiile lor de o complexitate uluitoare? Are un trecut și un oarecare prezent… dar oare ce viitor? De ce depinde asta? Palatul Culturii? Sentimente contradictorii, oximoronice, dăruiri-catastrofale, suflete contaminate cu diferite virusuri mortale, speranțe-fondate-pe-speranțe? Se simte ceva derivă morală în care oamenii sunt împinși de situație în zone aberante, tentații consumeriste totalmente nesustenabile și obligații sociale imposibil de combinat cât timp dorești bunăstare și moralitate… (sau invers), tot felul de contexte care tensionează existența noastră la un mod brutal. Rezistă omul la multe o vreme, culegând flori-idilice, crescând vietăți-ideatice, hrănind speranțe. Apoi pleacă de aici, dar poate oare uita locurile, oamenii, sau rămâne legat definitiv de aceste amintiri?

_DSC8898

_DSC8888

_DSC8908

_DSC8913

_DSC8799

_DSC8863

_DSC8864

_DSC8858

_DSC8828

_DSC8809
Palatul Culturii

_DSC7933
Colegiul Național Dragoș Vodă

_DSC8830
Biserica Reformată

_DSC8847

_DSC7869

_DSC7768
… „toaletarea modernă a arborilor”…

_DSC7784

_DSC7788

_DSC7808

_DSC7813

_DSC7803

_DSC7758

_DSC7763

_DSC7823

_DSC7863

_DSC8903

_DSC7773

_DSC7833

_DSC7839

_DSC7948

_DSC7953

_DSC7818

_DSC7883

_DSC7793

_DSC7873
:::::::: Sighet

_DSC8588

_DSC8593

_DSC8594

_DSC8597

_DSC8599

_DSC8600

_DSC8448

_DSC8458

_DSC8463

_DSC8468

_DSC8469

_DSC8478

::::::::: lacul Teplițe

_DSC8763

Râul Tisa

_DSC8574

_DSC8579

_DSC9133

_DSC9143_DSC9124

_DSC9113

_DSC9118

_DSC9148
_DSC9153

_DSC9168

_DSC9178

_DSC9183

_DSC9188

_DSC9198

_DSC9199

_DSC9203

_DSC7209

_DSC9223

_DSC9193

:::: pădure


Când vezi ce rebuturi sunt produse în serie, în tot felul de POS-mediu și alte proiecte cu “succesuri”, filme care ar avea menirea să atragă spre cunoașterea naturii și conservarea diversității biologice, dar ele sunt simple dejecții, o adevărată bătaie de joc… Lipsește din abordare orice fel de suflet, totul este făcut doar să fie OK din punct de vedere birocratic… iar asta se vede, se simte; rezultă un limbaj de lemn european, fix de genul celui din epoca comunist-ceaușistă, cu „producțiile la hectar”. Altfel ar trebui făcut, și sunt sigur că se poate. Trebuie să simți ce sunt în stare să facă echipamentele și ființele umane cele mai performante ale domeniului, să ieși până pe margine, dar nu cu un pas care să fie prea-încolo… Doar așa se poate face performanță adevărată, altfel este doar o joacă în clubul lui Onan, cu semințe aruncate în deșert. A prezenta dinamic în imaginea filmată paternurile reliefului în aspecte grandioase & detalii, reliefate de lumini și umbre, a găsi sonoritatea și liniștea care să completeze imaginea la un mod perfect… asta da activitate intelectuală. A face ca acel film să transmită mesajul către privitor, fie acesta un mesaj înălțător, sublim, sau revolta simțită de sufletul uman atunci când vede distrugerea, degradarea, devastarea a ceea ce trebuia lăsat în pace…

De o vreme mă gândesc la ideea de a face filmare din zbor, în locurile pe care le consider de o splendoare specială; îmi pot imagina cât de uluitoare ar putea să fie niște filme din zbor peste Maramureș, la firul ierbii, fix prin zonele pe care le-am fotografiat la nivelul solului. Educație ecologică de secol 21? Câți oameni ar vedea imaginile, și ce efecte ar putea avea acestea pentru a conștientiza valorile naturale care sunt prin preajma noastră? Oricum, e o diferență între fotografiere și filmare, altele sunt abordările, deși există și ceva asemănare. Acum încă sunt la nivelul în care încerc să percep cam cum au fost făcute în alte locuri acele imagini filmate pe care le văd că sunt spectaculoase. Nu e așa simplu că doar atașezi câteva camere de filmat pe un avion și mergi ca animalul prin aer; dacă nu e o simbioză perfectă între lumini, unghiuri, stil de zbor, viraje, abordarea acelor locuri care chiar contează fix în luminile care să le transpună perfect în Imagine… atunci rezultă o banalitate anostă, așa cum au fost făcute destule, filmările acelea jalnice care arată cât de mare este prostia umană. Altfel trebuie abordate filmările din zbor, și există din fericire și reușite, făcute la alții… departe. Din păcate, cred că este evident că zboruri din care să rezulte acel tip de imagine care să prezinte spectaculozitate nu sunt cele care au traiectoria rectilinie a unui bolovan, departe de “obstacole”… ci fix cele care prezintă un grad ridicat de risc, zbor razant aproape de stânci sau arbori, în condiții non-banale, cu lumini razante de apus sau de răsărit șamd, plus ceva voaluri de ceață. Pentru filmări din zbor am început să scriu un proiect, dar știu că mai greu se poate obține finanțarea pentru ceva de acest gen; bani sunt mai ales pentru pliante, broșuri scrise mărunt în limbaj de lemn, cu poze jalnice, șăpcuțe, pixuri, workshopuri cu pișcoturi la care participanții sunt aduși cu japca și alte similare mizerii. Dar intelectul găsește metodele să zboare; așa cum fac acvilele care se rotesc deasupra peisajului.

© dr. Peter Lengyel

PS. După 9 ore de zbor cu ușa avionului dată jos, în acel curent de aer… simți ceva efecte; dar există pe undeva dorința de a face o altă asemenea “ave-ntură cu zboruri Xtreme”, chiar în condiții mai dificile și mai aberante, a testa limitele până unde echipamentele și ființele umane pot să reziste. Combinații de n luate câte K. Poate că astfel de preocupări ajută ființa umană să dorească să trăiască… în zone de limită. Îmi pot imagina treceri razante pe lângă anumite subiecte, care să fie fotografiate cu obiectiv superangular… și simt de pe acum expresivitatea acelor creații. Am în minte tot felul de locuri, perspective, lumini care ar putea să fie transpuse în imagine fotografică, despre un Maramureș care nu a mai fost văzut de nimeni în acest fel. Niciodată.

PS2. Cred că merită văzute și Zboruri peste Verde Maramureș
https://peterlengyel.wordpress.com/2011/08/23/zboruri-peste-verde-maramures/

Zboruri Sălbatice de Toamnă…
https://peterlengyel.wordpress.com/2013/10/21/zboruri-salbatice-de-toamna-maramures/

dar și Zboruri cu Balonul prin Maramureș
https://peterlengyel.wordpress.com/2011/07/04/zboruri-cu-balonul-prin-maramures/

Acest articol a fost publicat în Zboruri prin Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Zbor de Mai în Maramureș

    • peterlengyel spune:

      Merci pentru felicitari dar ceea ce este inclus pe blog pana acum e doar pe la 2% din imaginile create in zborul de ieri. Asa ca mai este de vazut si restul de 98%.🙂

      • Camelia Korut spune:

        Te-am „vazut” cand survolai orasul, deaspura „micului print dintre blocurile mai putin gri:p” si te-am invidat putin…in sensul pozitiv daca reusesti sa privesti asa!multumim pt ocazia de a ne delecta ochii cu imaginile capturate!

      • peterlengyel spune:

        Placerea nu este atat pentru a ajunge pe sus, in sens fizic & metaforic, ci de a face ceva care sa aiba sens. De a nu pierde ziua, Lumina. Sau ceva de genu’…🙂

  1. Antonia L. Zavalic via FB spune:

    de sus, totul pare organizat și frumos. imperiul nostru de praf

    • peterlengyel spune:

      Phil Collins – We Fly So Close
      ‘We never realise just how close we come to disaster whether in love or everyday life…’

      My harbour lights are fading fast
      soon they’ll disappear
      alone I sit in darkness
      hoping someone might come near
      though I wait, though I try
      no one ever comes
      and the feeling that I have flood over me
      the river starts to run

      We fly so close
      we fly so close
      sometimes we fly too close

      Every place you run to, everywhere you turn
      there are places that you know you should not go
      but some bridges just won’t burn
      all my life, though I try
      I cannot change the past
      and the ghosts that come back to haunt you
      make you realise at last

      We fly so close
      we fly so close
      sometimes we fly too close
      we fly too close

      My heart is racing much faster now
      life passes before my eyes
      something’s I see, they make me smile
      something’s they make me cry
      so I look, so I try to find
      a lesson I can learn
      the passing of time hasn’t changed my mind
      and the ghosts I know return

      You know we fly so close
      we fly so close
      sometimes we fly too close
      we fly too close

      We fly so close, you and I sometimes
      sometimes we fly so close,
      we’ll never know how many times
      we fly so close
      we fly so close

  2. Vali Birzoi via FB spune:

    {Agris} do you remember? standing on the shore
    with head in the clouds and pockets filled with dreams…

  3. Adio Oros via FB spune:

    daca te uiti la pozele facute de Peter Lengyel iti vine sa crezi ca nu e asta Sighetul in care traim…….felicitarile mele pentru aceste minunate ”fotochipuri”:)))

  4. Stella Rusu via FB spune:

    minunate pozele.

  5. cotos spune:

    Absolut superb! Atat de mult verde, incantator!

  6. Valeria Zamfir spune:

    Splendide imagini. Ti se opreste rasufletul privindu-le.
    Feliticitari.

  7. Felicitari, domnule Peter! E fascinant talentul pentru fotografie combinat cu inteligenta sa si pe deasupra si sighetean!

  8. Pingback: Acțiunea civică 17

  9. Stef Vasutiu spune:

    Incredibil! Va urmaresc de blogul si aceste serii chiar ne prezinta judetul…altfel!

  10. olimpia costin spune:

    Felicitari!!!Multumim pentru frumoasele aduceri aminte!!!!

  11. Mihai spune:

    Cam putin verde in Sighet, dar tot imi e dor de casa. Mersi Peter.

  12. Godja Vasile via FB spune:

    Ești fantastic pt tine Maramuresul e marmura cu suflet nu vei muri niciodată am nevoie de toate chipurile tale , ești o persoana care iubesti cu intensitate

  13. peterlengyel spune:

    Ég és föld között

    Születni kell, újra meg újra,
    Indulni kell a háborúba,
    És harcolni kell, meghalni és szeretni
    Még nem elég.

    Születni kell minden nappal újra,
    Álmodni azt, ami nem válhat valóra,
    És harcolni kell, meghalni és szeretni
    Még nem elég.

    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Napot fess a szürke holdra!
    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Vigyél át a túlsó partra, igen!

    Csak körbe-körbe forog velem.
    Ami egyszer volt s újra lesz,
    Csak körbe-körbe forog velem.
    Te álmodj tovább, kedvesem!

    Nincs senki más, aki helyedre léphet,
    Itt születtél, és itt kell élned,
    Nincs másik hely, nincs más idő,
    Meghalnod is csak itt lehet.

    Születni kell minden nappal újra,
    Álmodni azt, ami nem válhat valóra,
    És harcolni kell, meghalni és szeretni
    Még nem elég.

    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Napot fess a szürke holdra!
    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Vigyél át a túlsó partra, igen!

    Csak körbe-körbe forog velem.
    Ami egyszer volt s újra lesz,
    Csak körbe-körbe forog velem.
    Te álmodj tovább, kedvesem!

    Keresem a hajnali szélben,
    Vakító nap tüzében,
    Hol van az a csillag az égen,
    Virágom, el ne hervadj,
    lehet, hogy megtalállak,

    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Napot fess a szürke holdra!
    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Vigyél át a túlsó partra, igen!

    Csak körbe-körbe forog velem.
    Ami egyszer volt s újra lesz,
    Csak körbe-körbe forog velem.
    Te álmodj tovább, kedvesem!

    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Napot fess a szürke holdra!
    Ég és föld között repülj velem,
    Vezess át az életen,
    Vigyél át a túlsó partra, igen!

  14. peterlengyel spune:

    A beautiful morning flight with a buddy along the Judith River in Montana in the Missouri Breaks area.

    Music: Blackmill, „Spirit of Life”

  15. George Romanca via Conservarea Biodiversitatii spune:

    Peter, vad ca te-a muscat rau zborul si aviatia *:) happy nu ca imaginile nu sunt spectaculoase si altfel decat le vad muritorii de rand. In limbajul aeronautic figura cu atinsul solului si zbor in continuare se cheama „touch & go”.

    Eu de vreo 7 ani lucrez ca expert de mediu la Scoala Superioara de Aviatie Civila si pe Aerodromul Strejnic asa ca vrand nevrand am invatat cam cu ce se mananca aviatia si pot sa-ti spun ca genul ala de piloti se cheama „bush pilots” si sunt in general piloti buni dar care au si o doza de dileala dat fiind faptul ca fac cu avioanele chestii de care te crucesti si dupa ce le vezi pe alea (cum e cazul meu) saritul unui gard, pom sau stanca si un touch &go pe o pista de pamant par floare la ureche. La noi singurii piloti care au zburat oarecum la firul ierbii sunt cei care au lucrat in Aviatia Utilitara si faceau stropiri agrosilvice. Oricum la noi chestiile astea acum sunt reglementate f complicat; in SUA, Canada, Australia etc. reglementarile sunt mai laxe.

    Daca te intereseaza detalii zi-mi si te ajut cu placere.

    GR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s