Vara prin Munții Igniș

DSC_6914 DSC_6997 2 iunie 2015. O după-masă prin bazinul Săpânței. Oare cum se poate scoate ceva imagine fotografică mai specială din condițiile concrete… cele date? În primul rând, este absolut nevoie să ieși în teren. Nu a fost prea mare mișcare la păsări, când și când vedeai ceva activitate: cinteze, sturzi cântători, sturzi de iarnă (cocoșari), mierle negre, codobaturi de munte, codobaturi albe, gaițe, șorecari, câte un măcăleandru șamd, dar nici o situație care să merite măcar o încercare de a face fotografie. Peisajul verde este și el destul de monoton, adică poți merge mult și bine prin pădure fără să vezi ceva care să merite o imagine. Se simte o oarecare redundanță a copacilor cumva similari. Poate că pretențiile mele sunt prea mari, mai ales când știu ce imagini spectaculoase am făcut până acum prin zona asta… sau poate pur și simplu eu nu sunt prea creativ în zăpușeala asta umedă. Pe unul dintre afluenții Săpânței, cel care vine dinspre Piatra Șoimului este o mare poiană… am auzit un story interesant despre acest loc (austriacul, vitele șamd… poate ar merita descris cândva). În poiană mi-a atras atenția-foto un copăcel singuratic, pe fondul pădurii compacte din spatele lui. Mai jos, pe aceeași vale secundară erau niște ferigi frumos iluminate – la margine de pădure. În rest, a meritat mai ales pentru conversațiile antrenante cu József Béres, singurul biolog din Maramureșul Istoric cu care are sens să discut pe subiecte de ecologie și biodiversitate. În rest, liniște și pădure. DSC_6889 DSC_7004 DSC_7019 DSC_7029 DSC_7034 6 iunie 2015. O tură peste munte, urcând din Sat Șugătag pe lângă Biserica Vulpii, la rezervația Iezerul Mare… dar trec pe lângă ea că în bătaia asta de soare nici nu ai chef să vezi detaliile locului. Prin fața noastră se plimbă o vulpe și intră între ierburile mari… dar e lumină de acel gen în care nu încerc măcar o fotografie. Ciocârlii, fâse, pietrari, cam asta poți vedea pe zonele înierbate întinse și bolovănoase ale Câmpului Ștefan; plus, râmături de mistreți, un trunchi putred bine terfelit probabil de un urs. Drumul iese imediat mai sus de rezervația Cheile Tătarului, iar de aici până spre Pleșca și apoi pe un sector de drum în direcția Poiana Brazilor tot mergi pe marginea acestei uriașe pete înierbate. Vezi câteva turme de oi, ceva herghelie de cai, turme de bivoli, un amalgam de animale domesticite scoase la pășune. Pe la Pleșca sunt și câteva zone înmlăștinite: unele mici adâncituri în care se scaldă bivolii, altele mai extinse mlaștini cu lucii de apă sau arii acoperite de bumbăcariță. Se pot vedea și păsări răpitoare care se rotesc pe sus, de la șorecari la șerpari. Trecem prin păduri umbroase și întunecate… și ajungem la peisajele mai deschise din rezervația Poiana Brazilor; pe aici sunt multe înmlăștiniri pe versanți și pe văi, tot felul de sfagnete în petece mai mici sau mai extinse, unele acoperind sute de hectare cu bumbăcariță, zone umede cu mușchi de turbă și biodiversitatea asociată lor. Rezervația Poiana Brazilor este cea în care apare și o populație relictară de jneapăn, aici la o altitudine redusă… însă zonele interesante din punctul de vedere al sfagnetelor sunt multe și majoritatea acestora nu au fost cartate măcar… să nu mai zic de analize serioase de biodiversitate sau protejarea lor măcar formală prin desemnarea de arii de protecție. Continuarea drumului prin pădure ne duce la Tăul lui Dumitru; deși este și pe aici ceva panou care ar trebui să atragă turiștii, dacă nu cunoști pe unde se poate intra la tău, străbătând ceva zone cu desișuri pline de puieți de molid și locuri excelente pentru urs… dacă nu ai experiența vizitelor din trecut ci ești prima dată pe aici… cam greu dai de ochiul de apă. Chiar dacă ai fost la tău de câteva ori… să zic de 5-10 ori, tot se modifică locurile și ajungi să te zbați prin desișuri, până ieși la sfagnet. Dar, varianta cealaltă este să stai acasă. Adică, să nu vezi cum se oglindește cerul pe apele tăului, să nu admiri sutele și miile de libelule din diferite specii rare… care zboară pe lângă acest mic ochi de apă… și să nu ai senzația de fericire că ai găsit drumul de întoarcere la locul unde ai lăsat mașina de teren… cu care se poate ajunge destul de ușor la Baia Mare. DSC_7075 DSC_7083 DSC_7089 DSC_7109 10 iunie 2015. Scopul acestei ture destul de brutale a fost familiarizarea colegilor clujeni cu peisajul maramureșean și valorile naturale ale unor arii interesante pentru biodiversitate (mai ales din Igniș, dar și unele locuri din Gutâi și din zona depresionare ale Maramureșului). Traseul din Igniș a atins rezervația Iezerul Mare – rezervația Cheile Tătarului – rezervația Mlaștina Poiana Brazilor – rezervația Tăul lui Dumitru – rezervația Mlaștina Vlășchinescu; a continuat cu Gutâi – urcare la Tăul Chendroaiei, coborâre la mina Șuior, lacul Bodi – Mogoșa… apoi trecere peste Gutâi înapoi în Maramureșul Istoric, ajungând la Tăurile de la Hoteni, lacurile de la Ocna Șugătag, rezervația Pădurea Crăiască. Dinspre Tăul lui Dumitru spre Baia Mare, pe drum a trecut în fața noastră un vițel de cerb – mărișor deja dar încă având petele caracteristice. O singură căprioară a fost văzută, era pe drumul care făcea legătura la sud de Tăul lui Dumitru către Ștedea (probabil pentru a mai reduce furtul de lemne, acum drumul are un șanț săpat cu excavator, de circa 3 metri adâncime, iar dincolo de șanț, pentru siguranța mai mare a blocării trecerii, au fost puși bolovani care să fie greu de „fentat”; de altfel, un șanț asemănător a fost cândva în anii trecuți și pe drumul care vine dinspre Poiana Brazilor către Tăul lui Dumitru, dar locul secționat a fost repede ocolit de niște drumuri paralele…). O vulpe a fost la vest de Tăul Chendroaiei, undeva spre marginea pădurii. Se poate percepe cam cât de puține animale poți vedea chiar dacă parcurgi în aceste zone sălbatice un traseu de peste 150 km. În mașina de teren, pe lângă mine erau 3 colegi/ prieteni/ cercetători de la Universitatea Sapientia din Cluj. DSC_7419 DSC_7429 DSC_7443 DSC_7465 DSC_7471 Este de remarcat cât de splendid arată fânațele prin care trece drumul ce urcă dinspre Sat-Șugatag către Iezerul Mare; mai ales în zona mai înaltă – dar încă înainte de a ajunge la bolovanii pretențios numiți chei, există niște habitate interesante, nici pădure dar nici fâneață, cu acoperire a celor două tipuri de vegetație în proporție variabilă, dar probabil în medie pe la 50% – 50%. Ușor se pot remarca specii de orhidee, o vegetație luxuriantă, plină de viață, ceva care dă senzația unui mic paradis. Te poți întreba, ce naiba știe știința despre acest fel de locuri… și poți să dai răspunsul: nimic nu știe știința, deoarece ea este ne-știință. Cine să găsească aceste zone, cum să ajungă la ele, cum să le studieze? Și cine să le protejeze? Ce poate să dispară de aici dacă azi sau peste ani se face spre exemplu o plantație cu diferite specii arborescente care să acopere totul? Este oare genocid o astfel de plantare de pădure? Sau nu contează deloc. Nu avem timp nici măcar să oprim, să facem câteva poze, că ne grăbim… fără să vrem. DSC_7489 DSC_7494 DSC_7504 O altă splendoare naturalistică de moment a Platoului Vulcanic Igniș este maximul de înflorire a bumbăcarițelor care acoperă diferite zone mlăștinoase. Interesant este că pe la sfârșit de mai, și chiar acum câteva zile, ele nu erau atât de frumoase cum sunt acum, pe 10 iunie. Când vezi acel alb-imaculat și masiv prezent, contrastând cu verdele vegetației din jur, ai senzația că admiri ceva de vis, atât de frumos poate să fie. Nu mă miră faptul că naturaliștii clujeni care au văzut pentru prima dată aceste locuri, zeci de suprafețe cu bumbăcariță printre care cele mai mari pot avea și sute de hectare… erau destul de extaziați. Multe dintre turbăriile din Igniș, zone cu sfagnete/ bumbăcariță/ roua cerului etc, nici măcar nu au nume și nu sunt reprezentate pe nici un fel de hartă. Ca și cum nu ar exista. Când vezi cam cât de jalnice sunt datele științifice disponibile până și despre rezervațiile declarate “arii protejate” deja de zeci și zeci de ani, îți dai seama că ești nevoit să constați: nu există capacitate de cercetare, nu există interes, nu ai cu cine. Niște țărani se plimbă cu oile, chiar acum intră printre bumbăcarițe, vor să traverseze cumva mocirla asta. DSC_7509 DSC_7525 Constați că acum, în iunie, nu dai de un turist prin toți munții ăștia… sună a faliment total. În Igniș, în Gutâi, nici măcar unul, deși este vreme frumoasă. Vezi tot felul de panouri turistice cu „ferma ecologică wwf” – care a fost și nu mai este, rezervația X sau Y… pe care nu prea ai șanse să o găsești dacă nu cunoști pe unde se află – iar dacă eventual dai de ea găsești niște plante, copaci, tufe – fără nici un fel de explicație… în schimb intri în relație cu haitele de câini ciobănești sărind la oamenii care eventual ar trece pe aici. Cel mai bun simbol al dezastrului turismului în zonă este Stațiunea Izvoare, unde hoteluri, restaurante, cabane, terenuri de sport șamd stau toate frumos închise, baricadate. Grădina Carpaților – cred că trebuia pusă undeva și frunza, pe ea cu o dâră de altă culoare, mai greu de definit exact. DSC_0967 Desigur, dacă ești sincer, te poți întreba: ce să facă turistul pe aici? Dacă nu există programe, ghizi, promovare, vehicule de acces în zonă șamd… cine o ia pe jos pe drumurile forestiere lungi și prăfuite, pline de noroaie sau bolovani… cărând în spate un rucsac cu niște mâncare? Cine să se lupte cu câinii ciobănești? Din câte pare… nimeni. Cine avea rolul să conceapă utilizarea turistică a acestor zone… să creeze mecanisme funcționale? Care sunt prețurile competitive pe o piață turistică reală… oare se poate face la acele prețuri un fel de turism ecologic în Maramureș? Sau, tot turismul eco se bazează pe niște povești cu frișcă, în perioada de implementare a unor proiecte… care odată terminate… se așterne uitarea. DSC_0951 DSC_0955 DSC_0961 Ca să vezi cât de frumos este accesul turistic prin zone montane: marcaje turistice sunt aproape inexistente în mare parte a Ignișului, Gutâiului; drumurile se ramifică în fel și chip, noi drumuri apar, altele sunt părăsite/ necirculate și încet se pierd printre copaci, tufe și ierburi; apar și semne cu „Atenție! Proprietate Privată!”; poți să iei și exemplul diferitelor drumuri din zona înaltă a Munților Gutâi: aici au fost plasate numeroase garduri care blochează drumuri. Există un milion de motive pentru care nici măcar maramureșenii nu vizitează aproape deloc „zonele turistice” desemnate cu jalnice panouri, pline de sigle colorate și proiecte fantastice, care mai de care mai asemănătoare cu succesul lui Onan. A fost făcută o evaluare generală a situației din teren, luarea unor coordonate GPS, fotografierea habitatelor care ar merita o analiză mai detaliată privind anumite caracteristici ecologice/ chimice/ biodiversitate. Când vezi cam la ce nivel ne aflăm cu studiile de bază în privința biodiversității… pare amuzant cum în tot felul de proiecte cretine se susține că se face monitorizare… Când nu ai efectuate nici măcar baseline survey-uri cât de cât OK, ce să vorbești de monitorizare? Cu cine, unde, și ce? Cu care resurse? DSC_8941 DSC_8970 DSC_8990 DSC_9000 DSC_9055 Tentația fotografilor de natură în general este să facă poze spectaculoase cu specii rare sau subiecte dificile, plante endemice, păsări de pradă în timp ce capturează prada șamd. Sunt oarecum evitate subiecte aparent banale, cum este un trunchi de fag, niște conuri de molid și altele asemenea. Totuși, aceste elemente ale naturalului pot să fie și ele abordate… și nu e prea simplu să faci o imagine care să merite păstrată: ceva care surprinde prin tonalitate, prin frumusețea detaliului, prin patternuri asupra cărora ochiul și intelectul uman are motive să se oprească pentru o fracțiune de secundă. DSC_9103 DSC_9108 DSC_9119 DSC_9160 DSC_9175 DSC_9189 DSC_9219 DSC_9240 DSC_9249 DSC_9305 DSC_9310 DSC_9344 DSC_9369 DSC_0807 DSC_0810 DSC_0813 DSC_0825 DSC_0834 DSC_0856 DSC_0877 DSC_0888 DSC_0891 DSC_0892 DSC_0925 DSC_0934 Igniș. Iulie 2015. Cabanierul povestește o fază cu niște fete din Olanda care adunau ciuperci cu pălărie roșie și pete albe… pălăria șarpelui (Amanita muscaria); când au fost atenționate că sunt otrăvitoare, au râs detașate și ziceau că sunt doar halucinogene… și că în Olanda costă 1,5 euro bucata. Fiind întrebate de modul în care se utilizează ciuperca… au râs din nou hlizit, subliniind că doar ele au voie să o folosească. Îți poți imagina cam cum este ca cineva care are halucinații aiuritoare produse de „fungă”, să se plimbe prin pădure… Fain este de înțeles că atracția față de substanțe halucinogene de diferite feluri – respectiv față de efectele lor halucinante – a fost o caracteristică a vracilor triburilor care găseau de cuviință să se contopească cu Natura, să aibă contacte cu zeitățile lor, să discute cu strămoșii, să comunice cu tufe vorbitoare, șerpi și măgari vorbitori. Relația omului cu ciuperca. Perfect natural. Divină senzație? Mortală? Zice omul că erau lângă Agriș 2 bursuci… doar că de prezența lor a aflat un escroc care lucra pe la SRI, la poliție sau la Poliția de Frontieră poate; nu s-a lăsat până nu i-a ucis. DSC_0991 DSC_1000 DSC_1029 DSC_2739 DSC_1047 DSC_1048 23 iulie 2015. În căldurile astea de circa 40 de grade Celsius la umbră, îți dai seama ce viață frumoasă are o salamandră. În păduri răcoroase, liniștite, mai intră prin apa rece a pârâului, apoi iese pe un bolovan. Minunat, ai putea zice. 26 iulie 2015. Cred că salamandrele de prin păduri azi sunt foarte fericite. În sfârșit plouă, după o etapă de caniculă și lipsă de precipitații. Temperaturi de 20-25 de grade ziua… și ploaie, perfect pentru ele. Îmi pot imagina cum încep să iasă din ascunzișurile lor și să se plimbe prin ploaie. Din adâncituri de sub rădăcinile unor mari copaci au ieșit și broaște râioase brune. Iar prin zone mai deschise, din găurile părăsite de rozătoare, ies pe rând broaște râioase verzi. Cine știe de câtă vreme nu au mai avut ocazia să se hrănească, eventual noaptea ieșeau la vânătoare pentru o scurtă vreme, dar pământul uscat și pârjolit de caniculă nu le prea dădea mare bucurie. Pare că amfibienii au ceva capacitate de a percepe schimbările de presiune atmosferică, astfel că ele ar simți apropierea ploii. Îmi pot imagina că deja erau atente la primele bubuituri ale tunetelor îndepărtate. Iar când primele picături au început să cadă, au ieșit în întâmpinarea lor. Probabil că simțeau un fel de satisfacție, un fel de fericire când vedeau primii stropi, apoi ploaia de vară cum cade și cade, cum se împrospătează vegetația, cum mici bălți se formează pentru o vreme. Sau poate că le-a trebuit ceva timp să perceapă că este apă afară. Dar au simțit că este bine. Ca niște fii ai ploii care au ocazia să renască, rând pe rând ies la suprafață din ascunzișurile lor răcoroase și umede unde puteau să supraviețuiască perioadelor secetoase și caniculare, și încep să simtă că viața este frumoasă. Le revine vitalitatea, cheful de a exista. Acum este momentul lor de fericire. DSC_1140 DSC_1146 DSC_1154 DSC_1157 DSC_3465 DSC_3475 După zilele acestea caniculare (aer condiționat, calculator, muncă de birou pentru contracte…), este eliberator să poți să ieși la fotografiat prin munte. Fără nici un fel de scop concret, decidem după ce am plecat cam pe unde mergem. Este deja ora 13, avem timp până seara la 21. Bazinul Săpânței pare un loc adecvat. A ajunge până spre zona Vrăticel și mai spre sud pe platou… apoi înspre zona Jilerescu, pare o idee bună. Dealtfel drumul care intră spre Jilerescu are pe platou un sector care străbate ceva desiș cu pădure-tufăriș… un loc unde în urmă cu câțiva ani de-abia se putea trece. Dacă doreai să străbați zona cu mașina de teren, trebuia să împingi crengile din calea ta cu botul vehiculului: tufele, arborii au ajuns să își întindă crengile peste drum, iar ele au devenit destul de groase, ceea ce însemna că deși se îndoiau… ele apăsau și zgâriau mașina. Aveai o oarecare reținere să vezi cum Land Rover-ul este împins înainte… și deși peste aluminiu are 14 straturi de vopsea… totuși, simți că este cam la limită când vezi grosimea crengilor. Pe un sector de nici 1 km făceai poate o oră să poți trece. Acum drumul este deschis, crengile au fost curățate. Se deschide un nou loc de explorare… mai ales spre primăvară să ajungem să clarificăm cumva dacă este sau nu este prin mlaștinile din zona Jilerescu ceva populație de broaște de mlaștină (Rana arvalis): asta ar însemna să ajungi în zonă fix în perioada favorabilă și să cauți rând pe rând prin mlaștinile, bălțile, revărsările de ape și smârcurile înmlăștinite ale platoului. Noroc că dacă există, se văd bine masculii care au culoarea azuriu-albastră. DSC_1073 DSC_1077 DSC_1110 DSC_1117 Ligularia sibirica. Acum înflorește planta relict glaciar căreia țăranii îi zic „curechi de munte”. Pe la tinovul Vrăticel poți vedea destul de multe exemplare cu inflorescențe frumoase. Interesant este că specia este prezentă și în locuri care nu au atât de clar caracter de tinov, ci niște versanți mai umezi… astfel încât nu poți să zici că este o plantă restrânsă doar la mlaștinile oligotrofe de tipul tinoavelor. DSC_3136 DSC_3291 DSC_3156 DSC_3161 DSC_3171 DSC_3202 DSC_3227 DSC_3191 DSC_3231 DSC_3301 DSC_3311 DSC_3331 DSC_3391 DSC_1126 DSC_1138 DSC_3441 DSC_3451 DSC_3407 DSC_3417 DSC_3421 DSC_3431 Piatra Șoimului. Am remarcat țipetele stridente ale unui pui de șoim călător care zbura și încerca să primească hrană de la un adult. Bine, ca poze… acestea sunt jalnice, că cerul era cam întunecat iar păsările erau la o înălțime foarte-foarte mare. Dar… acestea nu sunt imagini artistice, ci de documentare. Este bine că specia a ajuns din nou să cuibărească în zonă. Dacă doar treceam, priveam câteva minute pietrele și plecam, dacă nu opream aici să mâncăm și nu stăteam mai mult, poate nu remarcam păsările. Sunt multe alte zone stâncoase pe la marginea Platoului Vulcanic Igniș… cu habitate favorabile speciei, unde poate cuibărește, poate nu… dar cine să stea după ele? Cine să finanțeze studiile? Louis Vuitton? Gala Bute? Grădina Carpaților? DSC_1182 DSC_1185 DSC_2219 DSC_2238 DSC_3495 DSC_3505 DSC_3512 DSC_3540 E frumos să mergi la pas cu Land Rover-ul, adică la o viteză de 5-10 km pe oră; la o astfel de viteză nu trebui să privești prea mult bolovanii și găurile de pe drum – doar să fie direcția menținută pe drum… așa că poți să îți orientezi atenția către tufe, către ciuperci, șopârle, păsări, urme de mistreți etc. La un moment dat am simțit mirosul specific al ciupercii cu denumirea științifică Phallus impudicus (asta înseamnă penis urât mirositor). Caracteristicile morfologice ale ciupercii, precum și mirosul din prajma acesteia fac ușor de înțeles la ce se referă denumirea științifică. Pe baza mirosului ciuperca a fost detectată, fotografiată. Muștele se adună la ea. Mark zicea că nu era sigur oare este un hoit de urs în zonă… sau o simplă ciupercă. Vietatea asta fungică îmi aduce aminte de practica de teren de la Arcalia, unde mergeam studenții de la facultatea de biologie din Cluj: acolo am găsit odată o multitudine de astfel de ciuperci. Mirosul lor, dacă odată l-ai simțit, cred că nu îl vei uita. Interesant este că de la 6-7 metri parcă se simte mai puternic mirosul, dar dacă ai adulmeca ciuperca de aproape nu pare să fie sursa acestui miros… destul de pestilențial. DSC_3551 DSC_3562 DSC_1215 După-masa târzie de 26 iulie 2015. Platoul Vulcanic Igniș. Mark îmi atrage atenția că spre stânga direcției noastre de deplasare în depărtare se văd niște păsări. Oprim și ne uităm la ele… vin spre noi. Este un stol de berze. Am timp să fixez „tunul foto” către ele: absoarbe aparatul ceva informație, niște copii digitale despre natural. Splendid cum se proiectează peste păduri, cum dezordonate coboară la nivelul ierburilor, cum trec mai apoi de arbori și dispar în zare. Nu a ținut mult mișcarea asta, așa încât rapid poți trage o serie de imagini… cu păstrarea parametrilor tehnici la nivel cât de cât rezonabil în condițiile acestea de lumină slabă, cu un teleobiectiv de 600 mm pe care aparatul DX îl percepe de 900… astfel încât să nu ridici ISO la cer dar să nici nu fie prea mișcate păsările din zbor… Apoi, acasă ai ocazia să extragi câteva cadre, cu crop-uri care să dea imagini de tip documentar sau altele de stilul desenelor japoneze. Oricum, ce rămâne este senzația aceea minunată dată de păsările alb-negru care trec peste peisaj, ciocurile și picioarele lor roșii, mișcările viguroase dar totuși fine… un fel de iubire față de ele… a le vedea încă înainte ca ele să plece către Africa. DSC_2254 DSC_2255 DSC_2256 DSC_2257 DSC_2258 DSC_2259 DSC_2260 DSC_2261 DSC_2262 DSC_2263 DSC_2265 DSC_2266 DSC_2267 DSC_2270 DSC_2272 DSC_2273 DSC_2281 DSC_2289 DSC_2290 DSC_2293 DSC_2295 DSC_2296 DSC_2298 DSC_2299 DSC_2301 DSC_2302 DSC_2303 DSC_2304 DSC_2307 DSC_2309 DSC_2316 30 iulie 2015. Joi seara am urcat în Agriș… mașina de teren era la capacitate maximă, adică 7 persoane, echipamente, bagaje, ceaun, mâncare și altele pentru 3 zile. Foc pentru jar… prăjit câte ceva, apoi foc de tabără… a fost frumos. Mai ales că cerul avea norișori luminați alb-gălbui de Lună, cabana era iluminată de vâlvătăile roșiatice ale focului…. așa cum era cândva demult. Nu am mai dormit la cabana asta de peste 2 decenii. Mulți avem amintiri de pe aici. Dacă ar putea să povestească… ar zice multe cabana asta: cred că ar putea să se focalizeze pe 3 aspecte masive: distracție cu băutură de toate felurile, relații amoroase în fel și chip (multe dintre cupluri au și acum numele trecute pe paturi… cu dată cu tot)… și discuții filosofice în noapte. Interesant a fost că la 4 ore după ce am sosit, am remarcat că un minuscul păianjen și-a făcut cândva între timp o plasă pe ușa Land Rover-ului. Stătea în centrul pânzei de păianjen și aștepta să miște plasa pe undeva, semn că a prins ceva drosofilă. Ne minunam cât de repede a făcut totul, cât de bine era ancorată plasa, cât de excelent executată. Păcat că la ora culcării a trebuit să închidem geamul mașinii, că zona este locuită și de băștinoși care au fost în state să fure până și o parte a bolovanilor care reprezintă baza cabanei: încărcau lejer în ceva căruță, când au fost surprinși la treabă… încărcau fundația de sub cabană… aici unde bolovani există peste tot; dealtfel, locul de unde au furat zidurile de piatră a trebuit să fie refăcut cu zid de beton. Paznicul de la cabană mi-a zis că nu mai există nici grătarul de data trecută, a fost furat între timp. Așa cum au fost furate oale, prelate, cabluri, scânduri… deci cam orice ce poate să fie dus pe la ceva stână tradițională.

Odată cu gadgetizarea societății… cine să mai urce în Agriș? Numărul de turiști este atât de mic încât nu poate să fie vorba de ceva venituri cât de cât semnificative, din care să se poată face ceva vizibil. Adică, până și pentru a menține cabana pe linie de plutuire, pentru a mai schimba câte o treaptă, o scândură, cabanierul face eforturile… pe care le poate face. Nu se știe până când va putea să continue stilul acesta, dar există și șanse ca de anul viitor toată cabana să fie transformată în ceva mare stup de albine, unde insectele să nu fie jăcmănite de urșii Ignișului, și în voie să facă miere din florile câmpului de la Agriș.

DSC_3591 DSC_1235 DSC_1240 DSC_1257 DSC_1278 DSC_1308 DSC_1326 DSC_1346 DSC_1347 DSC_1350 DSC_1351 DSC_1361 DSC_1364 DSC_1367 DSC_1385 DSC_1397 DSC_1400 DSC_1412 DSC_1424 DSC_1438 DSC_1440 DSC_1442 DSC_1449 DSC_1463 DSC_1492 DSC_1495 DSC_1514 DSC_1519 DSC_1520 DSC_3615 DSC_3621 DSC_3630 DSC_3648 DSC_3658 DSC_3669 DSC_3704 DSC_3713 DSC_3738 DSC_3747 DSC_3763 31 iulie 2015. Cabana Agriș. Dimineața am observat un exemplar de forfecuță care cânta frumos pe vârful unui molid de lângă cabană. După o vreme au sosit alte exemplare, erau circa 5-6, femele, masculi, exemplare tinere… care când erau în arborii din vecinătate, când se agățau de scândurile terasei sau de zidul cabanei și încercau să scoată din găurile din lemn ceva hrană… bănuiesc ceva larve de insecte, sau pupe poate. Erau destul de docile, adică nu se speriau de om de la o distanță de 4-5 metri. DSC_2351 DSC_2368 DSC_2388 DSC_2407 DSC_2426 DSC_2428 DSC_2466 DSC_2480 DSC_2491 DSC_2509 DSC_2518 DSC_2523 DSC_2564 DSC_2586 DSC_2587 Am fost o tură peste Munții Igniș, pe la Cheile Tătarului, Ștedea, catastrofala Stațiune Izvoare (unde aproape totul este închis și ceea ce funcționează este pe avarie…); mai și ploua pe deasupra; așa că am coborât la lacul de baraj Firiza. Și pe acolo turismul este cam în plop. Investiții mari în clădiri, pensiuni, ifose și lipsă de profesionalism cât încape, țărănisme, lipsă de turiști, ospitalitate spre zero. Până la urmă am găsit un loc de cazare recomandat prin câteva telefoane date; aici a fost făcut un gulaș excelent… de colegul nostru Florin. Până la urmă a fost bine, curat, jacuzzi. DSC_1522 DSC_1536 DSC_1545 DSC_1568 DSC_1575 1 august 2015. După ceva vizită pe la lacul Firiza, oprire la o cascadă cam vai de ea (teoretic o cădere de apă de 20 de metri, practic niște trepte de piatră stropite de apă); am urcat pe vârful Igniș… unde fix pe vârf erau circa 5-8 mașini de teren, mai veneau și plecau… plus grupuri de oameni; cu ceva sub vârf era instalată o tabără de nomazi culegători, o colonie de șatre cu mici focuri de semnalizare, ca la indieni. Printre bolovanii de pe vârf poți admira câteva șopârle de munte care au ieșit să stea la soare. Sus pe vârf au sosit și grupuri de pasionați de parapantă, încet și-au desfăcut aripile și au început să zboare, plonjând de pe versant, ridicați de curenții termici calzi, ascendenți, pe care se învârt și păsările răpitoare. Erau și 3 șorecari care se învârteau fix pe acel curent. La un moment dat a venit și un planor (un mic avion fără motor) care a dat câteva ture, apoi a plecat înapoi spre Baia Mare. Am stat să îi privim pe cei cu parapante… poate 2 ore, dar când luminile puteau să fie mai bune pentru fotografie, am decis să plecăm spre alte câteva obiective de vizitat în ziua asta. DSC_1599 DSC_1610 DSC_1617 DSC_1623 DSC_1634 DSC_1641 DSC_1643 DSC_1646 DSC_1655 DSC_1659 DSC_1662 DSC_1669 DSC_1673 DSC_1676 DSC_1680 DSC_1685 DSC_1689 DSC_1690 DSC_1694 DSC_1698 DSC_1706 DSC_1719 DSC_1721 DSC_1723 DSC_1724 DSC_1727 DSC_1736 DSC_1742 DSC_3775 DSC_3785 DSC_3790 DSC_3820 DSC_3846 DSC_3851 DSC_3866 DSC_3885 DSC_3888 DSC_3892 DSC_3927 DSC_3931 DSC_3936 DSC_3941 DSC_3942 DSC_3955 DSC_3997 DSC_4000 DSC_4018 DSC_4028 DSC_4030 DSC_4042 DSC_4067 DSC_2731 DSC_2765 DSC_2667 DSC_2681 DSC_2695 Rezervația Mlaștina Poiana Brazilor… frumos obiectiv turistic, dar să ajungi aici… treci pe un drum desfundat, cu bălți și noroaie cât încape. În preajma zonei cu molizi și jnepeni, pășunea este utilizată de turme de oi și vite. Sunt și câteva stâne… Poate odată o să aloc ceva vreme să fac o serie de imagini mai reprezentative cu zona. Dar, pentru asta, ar trebui stat aici măcar o zi întreagă. DSC_4076 DSC_4082 DSC_4096 DSC_4101 DSC_4106 DSC_4136 DSC_4151 DSC_4166 Rezervația Tăul lui Dumitru. Trecem prin desiș, pe unde era cândva poteca… acum sunt întrebat dacă pe bune mergem în direcția OK… Loc destul de sălbatic, sigur trebuie să facem ceva gălăgie să nu ne trezim cu ursul la 2 metri; se oglindesc norii în ochiul de apă din mijlocul tinovului; molizi piperniciți, diferite plante de tinov, dar nimic care să merite o fotografie adevărată… așa că rămân afinele de la margine, ca preocupare pentru a simți gusturile naturii. DSC_1746 DSC_1755 DSC_1758 DSC_1761 DSC_1770 DSC_1778 Seara pe deal. Sus pe Platoul Vulcanic Igniș, amonte de Cheile Tătarului, se întinde uriașa zonă înierbată numită Câmpul Ștefan. Acest platou vălurit poate să fie fotografiat cât de cât bine în lumini de seară sau de răsărit, când se profilează unele cocoașe, se poate vedea morfologia peisajului. Pe lângă vaci și oi, în general se pot vedea vara mari turme de bivoli și grupuri la fel de mari de cai… Dar acum e cam pustiu… Bivolii erau sus pe la vârful Igniș. În rest, pe stâlpi câteva exemplare de vânturel roșu, niște grupuri de codobaturi albe… DSC_1782 DSC_1788 DSC_1791 DSC_1797 DSC_1809 DSC_1817 DSC_1848

24 august 2015. O traversare de seară a Ignișului, dinspre Baia Mare, pe la Firiza, Izvoare, Câmpul Ștefan, Cheile Tătarului, Mara. Singura chestiune mai interesantă a fost numărul mare al codobaturilor albe de pe platoul vulcanic, în zonele mai umede de pe Câmpul Ștefan. Pe la o baltă erau și 30-40 de codobaturi care prindeau insecte, se hârjoneau între ele uneori; se vedeau destul de multe, cam pe oriunde te uitai prin peisajul zonelor deschise ale platoului vulcanic. În rest, o ciocănitoare neagră care trece în zbor, câte o gaiță de munte la margine de pădure, care îți atrage atenția prin cârâitul ei. Stoluri mari de lăstuni de casă prin preajma construcțiilor de la Pleșca… câțiva vânturei roșii prin zona Câmpului Ștefan… Bivolii pasc departe, dincolo de un mare bolovăniș înierbat; câteva vaci sunt aproape, dar nu este lumină bună pe ele… În schimb este destul de frumos pârâul care adună apele de pe acest câmp, mai sus de Cheile Tătarului. Îmi pot imagina și ceva mult mai interesant, dar poate data viitoare. Sau data trecută. Spre exemplu în urmă cu o lună arătau mult mai bine câmpurile înmlăștinite pline de bumbăcariță.

DSC_2913 DSC_2928

© dr. Peter Lengyel

PS. Cei care doriți să participați la careva din următoarele ture de fotografiere (și doriți să alocați și resursele necesare), puteți să mă contactați pe e-mail: lengyelpeter@yahoo.com

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Vara prin Munții Igniș

  1. Antofie Mihaela via FB spune:

    Superb ca de obicei! Ne obisnuim cu cele mai reusite reportaje stiintifice si uitam sa ne bucuram ca avem acces la ele! O vara frumoasa Peter Lengyel.

  2. Daniela Bodi via FB spune:

    Ireal! Fantastic, ma simt ca intr-o poveste!

  3. Imbuzan Marius via FB spune:

    Buna Peter am gasit si eu prin zona mea o astfel de ciuperca si mi-a zburat gandul si mie la Arcalia. Au fost niste ani foarte frumosi……

  4. Grigore DAVIDEANU spune:

    Buna Peter,
    E bine sa ne reamintesti de ce am ales aceasta profesie. Cateva zile pe an petrecute in natura ne incarca baterile pentru lunile de hartogarela, computer si ochi tintuiti in binocular.
    Grigore D.

  5. Doru Ruşti via FB spune:

    cred că _impudicus_ nu se referă la miros, s-ar traduce mai degrabă ca „nerușinat” (cf.și https://en.wiktionary.org/wiki/impudicus); se poate face o listă interesantă de denumiri științifice mai mult sau mai puțin licențioase, de ex.oare la ce s-o fi gândit Linné când a descris genul _Orchis_ …?

  6. Alb Florin via FB spune:

    Superb, Peter Lengyel, superb !!!

  7. Laszlo Balazs via FB spune:

    Tényleg szuper képek! Nekem a gólyák szinkronrepülése tetszett a legjobban!

  8. Aurel Bria spune:

    Superbe imagini si descrieri, am vazut ” Thuder-birds ” ( ” Mig „-uri naturale ) zburand in formatii numai de ele stiute, pasari mici fotografiate profesional, Tauri cu apa in locuri mirifice….Multumesc Dle dr. pentru aceasta lucrare valoroasa……Aurel Bria

  9. peterlengyel spune:

    Kormorán – Ki szívét osztja szét

    Nincs szó, nincs jel,
    nincs rajzolt virág.
    Nem szállhat az égen
    szárnya tört madár.

    Nincs jó, ami jó,
    nincs már, aki felel.
    Nincs hely, ahová visszatér,
    ki útra indul el.

    Hol az arc, hol a kéz ?
    Akiért, s csak azért ?
    Hol a tér, ahol a fény
    hozzád még elér ?

    Kell, te legyél,
    ki Nap lesz Éj után
    te légy, aki megtalál
    egy régi balladát.

    Ki szívét osztja szét,
    ő lesz a remény
    Ki szívét osztja szét,
    az élet csak övé
    Ki szívét osztja szét,
    követik merre jár,
    hegyeken és tengereken túl
    értik majd szavát.

    Így légy te a jel,
    ki új útra talál,
    ki elmeséli valamikor
    egy lázas éjszakán.

    Ami volt (ami volt), s amiért (s amiért) :
    – az minden a miénk ! –
    de szava lesz a megbocsátás,
    szava a szenvedély.

    Az légy, ki sose fél,
    ki a szívek melegét
    összegyűjti két karjába,
    mit nem téphet senki szét

    Ki szívét osztja szét,
    ő lesz a remény
    Ki szívét osztja szét,
    az élet csak övé
    Ki szívét osztja szét,
    követik merre jár,
    hegyeken és tengereken túl
    értik majd szavát.

    Az légy, ki sose fél,
    ki a szívek melegét
    összegyűjti két karjába,
    mit nem téphet senki szét

    Választott, ki a múltat,
    magában oldja fel,
    őrző, ki érzi a hajnalt,
    tudja ébredni kell.

    Ha félsz, gyere búj mellém
    szívem, szívedhez ér

  10. peterlengyel spune:

    de pe facebook:

    ::::::::::::::::::::::::

    Stef Vasutiu feeling wonderful
    July 7 · Edited ·

    O mica parte din zborul cu parapanta alaturi de Zbor in Tandem cu Laci Fly, de pe Varful Ignis de langa Baia Mare.
    Click HD pt calitate

    https://video-vie1-1.xx.fbcdn.net/hvideo-xpf1/v/t43.1792-2/11327710_853112111439485_714127052_n.mp4?efg=eyJybHIiOjM1NTgsInJsYSI6MjM1Nn0%3D&rl=3558&vabr=2372&oh=73f13bac87e34abea11f6fd5e6bda38b&oe=55DA37B5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s