Lacul de la Petrova

DSC_2771

DSC_2396 DSC_2405 DSC_2781 DSC_2795

DSC_2760 DSC_2762 DSC_2814

23 aprilie 2015. O plimbare pe lângă Lacurile de la Petrova oferă ocazia de a fotografia rosăturile castorilor (Castor fiber) instalați în zonă. Este interesant că aceștia au doborât arbori inclusiv în imediata vecinătate a locului unde se ține un târg, aproape de construcții, nu departe de un drum. E plin peste tot de rosăturile lor. Dacă au habitate favorabile, ape liniștite pe care își pot face baraje, ei se apropie și de zonele locuite de oameni. Problema este că nu știu cât de mult sunt lăsați să își ducă liniștit viața…

DSC_2560 DSC_2575

DSC_2420 DSC_2426 DSC_2435 DSC_2445 DSC_2475 DSC_2511 DSC_2514 DSC_2521 DSC_2535 DSC_2610 DSC_2620 DSC_2645

DSC_2679 DSC_2696 DSC_2710 DSC_2731 DSC_2736 DSC_2739 DSC_2755

Pentru a admira eleganța alb-negru a coțofenelor (Pica pica), strălucirea irizantă a penajului în razele apusului de soare, nu trebuie decât să ieși în peisajul din vecinătatea oricărei localități din spațiul carpato-danubiano-pontic. Aproape oriunde le poți vedea, de la câmpie la dealuri și prin văile de la poalele munților. Poți vedea cum își construiesc cuibul, pe tufe sau în copaci, cum își caută hrana printre ierburi sau pe arătură șamd. Problema cu fotografiatul lor este că sunt destul de sperioase: cum detectează că sunt privite imediat se retrag la distanță mai mare… așa că ai nevoie de un binoclu sau un telescop/ lunetă ornitologică pentru a le privi, sau de un teleobiectiv mai serios pentru a le fotografia în natură. Dacă mergi prin țări vestice, inclusiv în marile orașe le poți fotografia mult mai ușor, nu sunt atât de sperioase cum sunt cele de pe la noi; spre exemplu, dacă te plimbi prin parcuri din Londra, vei vedea coțofene care sunt atât de docile că te poți apropia și la doi metri de ele… pe când cele de la noi se țin la circa 20 de metri de om. Iar pentru această diferență mare de distanțare-apropiere există evident explicație rațională, comportamentul păsărilor fiind consecința acțiunilor umane față de ele. Ele percep ușor dacă sunt acceptate și iubite sau sunt alungate, persecutate și ucise cu orice ocazie.

DSC_0296 DSC_0319 DSC_0336 DSC_0356 DSC_0410 DSC_0414 DSC_0415 DSC_0445 DSC_0452

2 iulie 2015. Lacurile de la Petrova. Dacă treci pe aici, nu ai nici o șansă să remarci trunchiurile și crengile roase de castori, atât de bine le acoperă vegetația. Este aproape incredibil cât de mare poate să fie diferența față de 23 aprilie 2015, cât de bine se vedeau rosăturile când plantele erau mai puțin înfrunzite și buruienișurile nu copleșeau malurile apelor. Se poate constata că dacă nu mergi în perioada favorabilă, până și semnele evidente ale prezenței unor castori pot să fie greu spre improbabil de detectat. Amuzant este că exact acolo unde data trecută erau 2 coțofene, acum sunt nu doar ele ci și puii lor, care deja zboară de coace colo, își caută singuri de mâncare.

13 septembrie 2015. În seară, la capătul din aval al lacului de la Petrova, constat că tot aici sunt coțofenele acelea; adică, au fost văzute păsările adulte încă în primăvară, apoi am observat și puii lor care au părăsit cuibul… și acum deja sunt mai greu de deosebit de părinții lor. Toată familia de coțofene este încă împreună. Tot aici le văd, pe o rază de 20 de metri – probabil că locul este perfect din punctul lor de vedere, au aici hrană variată, apă, tufișuri în care să se ascundă, loc de cuibărire. Deși peisajul vast din jurul lor oferă alte și alte locuri care aparent ar putea să fie cam la fel de bune, totuși, pentru această familie de coțofene fix locul acesta este cel pe care l-au definit ca fiind locul lor – aici ele sunt acasă.

13 septembrie 2015. Râul Vișeu, lângă Lacul de la Petrova.

DSC_4194 DSC_4204

DSC_4206 DSC_4209 DSC_4215

DSC_4218 DSC_4221 DSC_4227

Un fragment din cartea Maramureșul Acvatic, volum cu texte și fotografii realizate de mine, publicat în 2009: „Pe lângă râul Vişeu, balta cea mai semnificativă se găseşte lângă comuna Petrova, având o suprafaţă de 1,5-2 hectare. Cele două luciuri de apă ale bălţii de la Petrova sunt legate între ele printr-un canal. Luciul de apă are broscăriţă (Potamogeton natans), pe margini lacul are vegetaţie reprezentată de stuf (Phragmites) şi specii de papură (Typha); datorită unor izvoare cu temperatura constantă, apa lacului nu îngheaţă complet, de aceea aici iernează câteva exemplare de corcodel mic (Tachybaptus ruficollis), găinuşă de baltă (Gallinula chloropus), lişiţă (Fulica atra) şi multe specii de raţe care folosesc acest luciu de apă pentru popas şi hrănire (specii de Anas, Aythya etc.); corcodelul mic, găinuşa de baltă, lişiţa şi raţa sălbatică mare cuibăresc pe aceste ape. Aspect din 19 februarie 2006: balta din amonte are izvoare de alimentare puternice, care având apă de o temperatură mai ridicată fac ca suprafaţa bălţilor să fie totalmente dezgheţată, chiar dacă apele Vişeului, rapid curgătoare, care se află la câteva zeci de metri, sunt acoperite de un strat gros de gheaţă, care are doar o fâşie strâmtă şi întreruptă pe unde se vede apa care curge. Pe bălţi erau vreo 5 exemplare de corcodei mici, care apăreau când ici când colo, din scufundările lor în veşnica luptă pentru hrănire.”

© dr. Peter Lengyel

PS. Când voi avea timp și chef, voi mai include la această postare tot felul de imagini mai vechi cu peisajele zonei, cu specii de păsări fotografiate pe apă… Plus poate vor mai ajunge fotografiate și alte aspecte interesante, în viitor.

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Lacul de la Petrova

  1. peterlengyel spune:

    Lacul care nu ingheata niciodata

    http://www.ecomagazin.ro/lacul-care-nu-ingheata-niciodata/

    Indiferent de anotimp, temperatura apei acumularii de la Petrova ramane constanta, in jurul valorii de 10 grade Celsius. Geologii maramureseni care au studiat fenomenul spun ca acesta este unul foarte rar intalnit in Romania, iar batranii din zona spun ca apa izvoraste dintr-un loc lovit, potrivit legendei, de un fulger puternic.Petrova

    Lacul Rastoaca, format pe cursul raului cu acelasi nume, intre localitatile Petrova si Leordina, s-a format, potrivit legendei, in urma cu sute de ani, in locul in care a cazut un fulger puternic. „Stiu povestea de cand eram copil. Bunic spunea ceva de un fulger nemaivazut si de cum a tasnit apa din munte”, isi aminteste un localnic octogenar, Vasile Petrovan.

    Apa din lac nu a inghetat niciodata, desi raul Viseu, in care se varsa paraul cu pricina, a inghetat de nenumarate ori. Temperatura apei este constanta – in jurul valorii de 10 grade Ceslius – pe tot parcursul anului. In lacul cu suprafata de un hectar si adancimea de doi metri traiesc pastravi si chiar lostrite.

    Explicatii de la specialisti

    Desi pare ciudat, fenomenul intalnit la Petrova are si explicatii stiintifice. „Am studiat indeaproape motivele pentru care apa de aici isi pastreaza aceeasi temperatura tot timpul anului. Este vorba de un fenomen rar intalnit in Romania. Izvorul Rastoaca vine direct din munte si de la o adancime foarte mare, de peste 200 de metri”, explica geologul Dumitru Istvan. „Teoretic, apa nu are cum se raci pana ajunge la suprafata. La izvor, are aceeasi temperatura ca si la varsare, de 10 grade Celsius. Vorbim de o apa curgatoare care, la un kilometru de la izvor, a format un lac de acumulare natural, in care fluxul de apa este continuu”, spune si Ioan Pop, consilier in cadrul Parcului Natural Muntii Maramuresului.

    Printre posibilele explicatii ale oamenilor de stiinta se numara si existenta, in zona, a unui depozit de uraniu. Apa, insa, nu este contaminata, iar localnicii din zona o beau fara sa acuze probleme. „Apa asta-i cea mai curata si o beau de cand ma stiu”, arata Vasile Petrovan, completat de George Ratiu, veteran din al Doilea Razboi Mondial, care spune ca apa mai buna decat cea de la izvorul Rastoaca nu exista nicaieri in lume.

    Proiect turistic

    Primarul din Petrova, Ion Petrovai, este decis sa includa Petrova in circuitul turistic din Maramures. „S-ar putea amenaja un loc de agrement, precum si un mic sat pescaresc”, considera edilul, care viseaza la o baza cu un motel si un restaurant, amenajate intr-un stil autentic maramuresean, doar din lemn si piatra.

    Sursa: Adevarul

    http://www.ecomagazin.ro/lacul-care-nu-ingheata-niciodata/

  2. adailton spune:

    Foarte interesant acest lac. Nu stiam de existenta lui si nici de povestea castorilor.

  3. Claudia spune:

    Chiar ma intrebam daca ati reusit sa fotografiati castorii si daca da, la ce ora le-o placea sa se arate? Prima data am vazut rosaturi in Canada si am tot sperat ca ii vad si pe ei, dar n-a fost sa fie. Am observat si eu ca animalele si pasarile sunt mai putin sperioase pe afara, iar alt fenomen frustrant mi s-a parut in Delta: zburau mai degraba pasarile cand ne apropiam cu barca cu vasle decat atunci cand am mers cu barca cu motor😦

  4. Aurel spune:

    Bietele animale! Omul nu le mai lasa sa traiasca nicaieri. Cum o fi putut Carl Linnaeus sa inventeze expresia aberanta de „homo sapiens”? („Ticalos” era adevarat. „Intelept” nici pe departe.)

  5. Danciu Adrian via FB spune:

    Respect pentru munca depusa și mulțumiri pentru informațiile postate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s