Oare cum se raportau cei mai geniali și mai creativi oameni la societatea și la civilizația umană? Era oare creativitatea o nevoie personală a lor, indiferent de tot restul, sau simțeau ca scop al acestei activități nevoia de a contribui cumva la fericirea umană prin rezultatele potențiale? Sau, au combinat aceste două aspecte la un mod variat?
Pentru o existență demnă de un intelect uman, evident că vietatea are nevoie de satisfacerea nevoilor sale de bază la un mod cât de cât rezonabil, iar apoi ar urma ceea ce cu adevărat contează pentru o astfel de ființă… intelectualizată. A oferi comunității ceea ce ai cel mai de preț – teoretic ar trebui să fie miza existenței oricărui om – mai cu seamă dacă nu este din categoria celor care nu cuvântă; un fel de compensare a privilegiului de a trăi în societatea umană, așa cum este ea, cu bune și cu rele, dar oricum mult mai multe bune.
În cazul intelectualilor, savanților și artiștilor adevărați – nu a celor care se camuflează sub astfel de titulaturi dar nu mai au nimic viu în suflet, cele mai relevante realizări sunt ideile, creațiile intelectuale, artistice; acest tip de ființă intelectualizată ar avea tendința de a considera capodoperele de acest gen ca fiind cele mai importante produse ale unei vieți umane; evident, nu doar a le crea este relevant, ci a le pune la dispoziția societății… a oferi acces la ceea ce te preocupă, la modul sincer, chiar dacă acele subiecte nu sunt “mainstream”, “politically correct”, “trendy” șamd… așa cum este în general cu ceea ce este nou, eventual fiind cu câteva generații sau secole înainte de respectivul moment istoric. Cum a fost cu modelul heliocentric… și ideea că Soarele este o oarecare stea dintre cele multe… constatare pentru a cărei afirmație Giordano Bruno a fost ars pe rug… unul dintre multele victime ale obscurantismului religios care a impus tăcere și care infectează și azi mințile celor îndoctrinați. Cam cum a fost abordarea pe care o avea de asumat public spre exemplu Darwin, când vezi că și acum, după atâta vreme, marile mase de oameni și inclusiv mulți din elite sunt la un nivel intelectual atât de jalnic încât ar face orice să nege evidențele. Oricum, un intelect genial care se manifestă creativ în domeniul biologiei, astronomiei, fizicii șamd, nu creează direct pentru marile mase de oameni… mult prea primitivi pentru a îl înțelege și peste secole… ci pentru câțiva aleși care se pot ridica în sfere unde plebeii nu vor avea acces niciodată; dar, indirect, prin inovațiile tehnice și medicale care devin posibile pe baza creativității științifice fundamentale, aceste genii contribuie în mod fundamental la bunăstarea oamenilor… a hoardelor care niciodată nu vor putea să înțeleagă cam ce datorează unuia care a inventat un vaccin sau a celor care au permis crearea tehnologiei de comunicații satelitare.
Îmi aduc aminte de exemplul metaforic de a da un pește omului înfometat… pentru a rezolva azi problema… sau a îl învăța să pescuiască… contribuind la rezolvarea problemei pentru o întreagă viață. Cam banalizat exemplul acesta, dar atinge cumva esența din domeniul științei și artelor: a deschide ochii celor care pot să vadă, a le da modalități de interpretare demne de elite intelectuale din epoca istorică de moment.
Bănuiesc că îți dai seama că acest tip de personalitate nu are nevoie de cineva care “să îl ponteze”, să verifice dacă muncește sau nu, să îi impună reguli… deci nu doar că nu are nevoie de șefi ci nici măcar nu ar suporta idea. Libertatea de gândire și de acțiune trebuie să îi caracterizeze fiecare secundă… altfel sigur moare. Îți dai seama că acest tip de personalitate nu prea poate avea mare respect nici în societatea actuală, care deși vorbește despre libertate, de facto ridică un milion de bariere în calea ei, milioane de reglementări care să închidă orice acțiune în cutiuțe ermetice… iar acolo unde nu se poate impune “legea” dictată de mafiile de interese, acolo se ridică voalul ciudat al marginalizărilor sub influența unui presupus “political correctness”…
Cam cum trăiește artistul sau savantul? Cam greu. Dacă vezi marile realizări ale civilizației umane pe plan științific, artistic, intelectual, ele nu au fost aproape niciodată “cost-eficiente”, “succese economice”, de multe ori nu au fost nici măcar apreciate de ceilalți oameni ai momentului, incapabili să perceapă importanța acestor realizări, mult prea primitivi pentru a percepe valoarea unei idei. Mulți dintre creatorii care au realizat marile valori au fost marginalizați, uneori arși pe rug, alteori au murit în sărăcie și foame; dar, ceea ce a produs intelectul lor este seria de piloni structurali pe care există civilizația umană actuală așa cum o vezi; de la becul electric la modelul heliocentric, de la poemele lui Francois Villon la picturile lui Van Gogh… de la crearea de vaccinuri și alte realizări biologico-medicale până la conturarea ideilor care ulterior au permis dezvoltarea tehnologiilor spațiale sau computerelor, a tehnologiilor de comunicații… mult prea multe au fost create în acest fel. Ele sunt produsele geniilor care și-au dat toată viața, energia, pentru o idee… oameni care au trăit în sfere intelectuale înalte, dar care în general nu au primit onoruri, nu au acumulat averi – de multe ori au fost înjosiți și târâți prin mizerie de escrocii politico-religioși ai momentului. Din câte pare, nu prea erau integrați în societate, deși unii erau recunoscuți la valoarea lor, cum au fost Einstein, Goethe, Michelangelo. Aceste genii nu au avut palate aurite cum ajung să aibă unii oieri, nu au avut 6 case, nici din banii moșteniți de la mătușa Tamara, nici din banii adunați din meditații. Au avut ghinion.
© dr. Peter Lengyel
PS. Un caz recent legat de o afirmație (sau o serie de idei despre subiecte sensibile) care nu erau politically correct este cel al biologului de renume mondial – Dr. James Watson, cel care în 1963 a primit Premiul Nobel pentru descoperirea structurii dublu-elicoidale a ADN… iar ulterior a devenit “non-persoană”… un fel de nimeni. Își are și societatea actuală modalitățile ei de „a îi arde pe rug” – live – pe cei care nu se conformează cutumelor momentului. Există tot felul de subiecte care “nu trebuie” să fie cercetate, analizate, despre care nu se pot face afirmații… decât dacă vrei să mori.
PS2. “Continuous effort – not strength or intelligence – is the key to unlocking our potential.” – Winston Churchill. Citatul acesta cuprinde foarte mult din esența reușitei pe orice plan: fără efortul susținut, timp de ani și decenii… nu prea există șansa să faci ceva care să conteze. Totuși, ideea din citat are și o parte vulnerabilă, anume că fără inteligență nu ai nici o șansă… iar fără să ai tăria, puterea de a progresa… iar nu se poate. De fapt, pentru a produce cât de cât valoare, în aproape toate domeniile este nevoie de inteligență, talent și un efort extraordinar de care foarte puțini oameni sunt capabili. Progresul este posibil doar dacă ai o dăruire fără rezerve față de domeniul tău de interes, astfel încât găsești resurse interne pentru a mai face câte ceva până și în zilele când ai putea și ai dori oarecum să nu faci nimic. A stabili noi țeluri, a asuma riscuri, a face eforturile pentru a atinge scopul, și totul fără nici un fel de speranțe de răsplată în afară de fericirea produsă de realizarea în sine… asta este arta cât și știința adevărată. Îți dai seama că nici unul dintre elemente nu este chiar simplu de făcut. În activitățile care chiar contează – mă refer la domeniul științelor și artelor – rezultatele manifeste prezintă o parte infinitezimală a muncii; câte carnețele de notițe, câte serii de date, câte articole citite și conspectate, experimente concepute, câte schițe, drafturi, versiuni refăcute, regândite… Aici este cel mai profund element: regândite. Cu eforturi se poate face mult… dar a produce ceva realmente nou… asta necesită ceva mult dincolo de muncă de salahor, necesită o sclipire, ceva genial și foarte rar. Cam cum ar arăta lumea noastră fără acest tip de activitate… de regândire? Undeva sus, pe careva copac, căutând banane coapte.
diferența dintre un căcat capitalist de succes și un „modest” om de știință
Ce scrie pe facebook:
The Other 98%: TOP: Hedge fund CEO asshole who bought the rights to a 62-year old AIDS and cancer treatment and jacked up the price to profit from misery.
BOTTOM: Jonas Salk, who developed a cure to one of the world’s most debilitating illnesses and could’ve made millions…but he gave it away to help as many as possible. Capitalism versus humanity.
peterlengyel 
de pe facebook…
Seneca Lucius Annaeus
Se mînie oare vreun medic pe bolnavul care delirează? Cine ia în serios blestemele unui om lovit de febră şi care nu are voie să bea apă rece? Înţeleptul are faţă de toţi purtarea unui medic faţă de bolnavii săi: el nu se dă la o parte nici să palpeze părţile intime, dacă au nevoie de tratament, nici să cerceteze fecalele şi urina, nici să suporte cuvinte violente din partea celor loviţi de un atac de furie. Înţeleptul ştie că toţi cei care umblă bine vajnici în togă şi purpură nu sînt, în ciuda culorii de pe chip, cu adevărat sănătoşi şi îi priveşte ca pe nişte bolnavi care nu se pot controla.
Aşa că nici măcar nu se va aprinde de mînie, dacă în boala lor au îndrăznit ceva prea neobrăzat faţă de cel care îi tratează şi, cu seninătatea cu care le dispreţuieşte onorurile, priveşte şi purtările lor prea puţin respectuoase. Exact aşa cum nu se va simţi măgulit dacă un cerşetor îi va arăta respect, nici nu va arăta la rîndul său respect, dacă mulţi bogaţi îi vor arăta lui respect. Căci ştie că aceştia nu se deosebesc cu nimic de cerşetori, doar că sînt cu mult mai nenorociţi: unii au prea puţin, iar ceilalţi au prea mult.
Prin urmare, nu va fi atins de insulta nimănui: căci oameni sînt diferiţi între ei, dar înţeleptul îi consideră pe toţi la fel, pentru că prostia le este egală. De fapt, dacă o singură dată s-a lăsat să cadă într-atît încît să se simtă atins de vreo nedreptate sau de vreo insultă, niciodată nu va mai putea fi indiferent. Detașarea este însă o calitate a înţeleptului şi el nu îşi va permite să îl flateze, admiţînd că i-a fost adusă o insultă, pe cel care i-a adus-o. Căci este o consecinţă necesară ca cel care se simte ofensat de dispreţul altuia să se bucure de admiraţia acestuia. Ramîi cu bine.
Seneca
ApreciazăApreciază
Terry Wheeler: Learning to sharpen your scythe
„I was teaching a field course in the spring. One night I was sitting out at the campsite with a few of the students and the talk drifted into science as a career, as it sometimes does. One of them asked me what I thought what makes a good scientist. I had to think about that a bit.
(…)
I decided to fall back on the bigger picture in my conversation with the students. Not just the things that make doing science easier, or more efficient, or more powerful at a particular point in time. But the things that make science, well, good, at any time.
(…)
Be kind, fair, and inclusive. Respect people, but don’t idolize people. Listen — stop talking and just listen. Collaborate at least as much as you compete. Never try to make yourself look good by making someone else look bad. Learn some things from fields outside your own; you’d be surprised how handy that can be. Be willing to admit that you don’t know, and then try to find out. Be willing to admit that you were wrong, and then fix it. Share what you know, not just with other scientists, but with non-scientists too. And don’t pass up the opportunity to learn new tools, new skills, new approaches as the game of science changes.
Because really, in the grand scheme of things, the tools and techniques of science don’t matter as much as building a community where good people come up with good ideas and good questions.
The important question isn’t “What kind of scythe are you using?”; the important question is “Who needs some hay?”
ApreciazăApreciază