Situl Natura 2000 Lacul Bugeac – Dobrogea

În extremitatea de sud-vest a Dobrogei de la noi, lacul Bugeac (Gârliţa) este un liman fluviatil care prezintă un mare luciu de apă, de circa 1.400 hectare, cu o adâncime maximă care ajunge la doar 1,7 m; lacul este mărginit de versanți cu râpe de loess şi gresii sarmatice, versanţi care ajung şi la 30 m înălţime, rupturi în peisajul dobrogean arid și vălurit… iar către Dunăre, este delimitat de grindul fluviatil. La marginea lacului, pe unele zone există şi nişte zone stâncoase calcaroase cu depozite fosilifere şi chiar grote; puţinele izvoare de suprafaţă sunt prezente către coada lacului. Există promontorii care intră spre lac, și largi golfuri între ele, precum și stufărișuri destul de extinse, mai cu seamă în partea lacului care este apropiată de Dunăre.

O descriere succintă şi bine documentată este cea din cartea Lacurile din România, Ed. Academiei R. S. România, București 1971, Petre Gâștescu, unde la pg. 163 scrie: “În zona de legătură se găseau două bălţi temporare – Babuş şi Ciulinoasa -, prima desecată, a doua transformată în bazine piscicole pentru reproducere şi iernare. Lacul are legătură cu Dunărea printr-un prival pe care s-a construit un stăvilar care reglementează schimbul de ape. De asemenea, pe grindul fluviatil s-a construit un dig împotriva inundaţiilor. Vegetaţia acvatică se dezvoltă la margine, în special pe ţărmul dinspre coada lacului, pe o zonă care atinge uneori 100-200 m lăţime. Între vegetaţia de stuf şi faleză se interpune o zonă supusă variaţiilor de nivel. (…) Bazinul de recepţie, constituit din două râuri mai importante cu caracter intermitent (Gârliţa şi Almalău), aduce, în urma ploilor torenţiale, cantităţi impresionante de apă care provoacă inundaţii catastrofale. (…) în vara anului 1963, în urma unor ploi torenţiale în bazinul râului Gârliţa, acesta a adus în câteva ore o cantitate de aproape 8 milioane metri cubi de apă, distrugând circa 20 de case din satul Gârliţa şi ridicând nivelul apei cu 0,5 m. Sedimentele lacustre constituite din mâluri fine ajung la 5 m grosime pe fundul lacului.” Un dig transversal separă luciul de apă în două suprafețe distincte. Există aici exploataţii piscicole care administrează lacul în interesul producției de pește/ acvaculturii.

Lacul Bugeac a fost declarat arie protejată prin HG 2151 din 2004; dintre plantele rare, se cunoaşte existenţa speciei Samolus valerandi. Vegetaţia xerofilă este reprezentată de stepe cu colilie (Stipa capillata), Poa angustifolia, Sedum hillebrandtii şamd. În zonele cu stufăriş/ păpuriş sunt prezente Phragmites australis, Schoenoplectus tabernaemontani, Thypha angustifolia. Lacul Bugeac este desemnat sit Natura 2000, atât SCI (pe baza Directivei Habitate) cât şi SPA (pe baza Directivei Păsări). Situl Natura 2000 ROSCI0149 Pădurea Esechioi – Lacul Bugeac, (în Formularul Standard numele sitului este greşit, Eseschioi), extins pe 2.966 hectare între 0 şi 141 m, cu o medie altitudinală de 21 m, cuprinde întregul lac Bugeac, până la Dunăre şi include şi pădurea Esechioi, aflată la sud-vestul lacului, situl ajungând până la graniţa cu Bulgaria; printre altele, protejează specii de peşti menţionaţi în Formularul Standard: avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcuşor de nisip (Gobio albipinnatus), şi cu semnul întrebării: sabiţa (Pelecus cultratus), boarţa (Rodeus sericeus amarus).

Situl Natura 2000 ROSPA0053 Lacul Bugeac aflat în regiunea biogeografică stepică, are suprafața de 1.392 hectare, cuprinse între 0 și 99 m altitudine, cu o medie de 11 m altitudine. Culmea este că în situl SPA este cuprinsă doar partea sudică a lacului, iar partea din nord este în afara protecţiei. Conform Formularului Standard, 82% din sit este acoperit de râuri şi lacuri, 5% mlaştini, 2% pajişti naturale şi stepe, 3% păşuni, 2% vii şi livezi şi 6% teren arabil.

În Formularul Standard al sitului SPA se arată cuibărirea a 12 perechi de pescărel albastru (Alcedo atthis), 10-40 p. stârc roșu (Ardea purpurea), 24-35 p. rață roșie (Aythya nyroca), 12-14 p. prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus), 60-80 p. chirighiță cu obraji albi (Chlidonias hybridus), 4 perechi de barză albă (Ciconia ciconia), 1 pereche de șerpar (Circaetus gallicus), 8-9 perechi de vânturel de seară (Falco vesperinus), 3-20 p. ciovlică ruginie (Glareola pratincola), 24-40 p. piciorongi (Himantopus himantopus), 40-60 perechi de stârc pitic (Ixobrychus minutus), 8 perechi ciocântors (Recurvirostra avosetta), peste 2 perechi de uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), 1-2 p. șorecar mare (Buteo rufinus), 5-9 p. călifar roșu (Tadorna ferruginea), 1 p. buhă mare (Bubo bubo), 20-30 p. silvie porumbacă (Silvia nisoria), 3-4 p. erete de stuf (Circus aeruginosus). În perioada de iarnă, situl este utilizat de 120-130 lebede de iarnă (Cygnus cygnus), 70 de egrete mari (Egretta alba), 631-700 cormorani mici (Phalacrocorax pygmeus), 23-68 exemplare de călifar roșu (Tadorna ferruginea), 5-30 exemplare de pelican creț (Pelecanus crispus).

În perioada de pasaj, apar pe aici: 120 exemplare de stârc roșu (Ardea purpurea), 163 exemplare de rață roșie (Aythya nyroca), 230 gâște cu gât roșu (Branta ruficollis), 160 prundărași de sărătură (Charadrius alexandrinus), 2.000 chirighițe cu obraji albi (Chlidonias hybridus), 200 chirighițe negre (Chlidonias niger), 200-500 berze albe (Ciconia ciconia), 42 berze negre (Ciconia nigra), 90 egrete mari (Egretta alba), 200-400 ciovlică ruginie (Glareola pratincola), 4-6 codalbi (Haliaeetus albicilla), 340 exemplare de piciorong (Himantopus himantopus), 400-600 pescăruși cu cap negru (Larus melanocephalus), 400 pescăruși mici (Larus minutus), 120-400 stârci de noapte (Nycticorax nycticorax), 8 exemplare de uligan pescar (Pandion haliaetus), 630-700 pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus), 800-900 cormorani mici (Phlacrocorax pygmeus), 67 exemplare de notatiță cu cioc lat (Phalaropus lobatus), 1.200 bătăuși (Philomachus pugnax), 310-360 lopătari (Platalea leucorodia), 240-370 exemplare de țigănuș (Plegadis falcinellus), 121 exemplare de ciocîntors (Recurvirostra avosetta), 400 chire mici (Sterna albifrons), 1.000 chire de baltă (Sterna hirundo), 430 exemplare de fluierar de mlaștină (Tringa glareola), 45-96 exemplare de călifar roșu (Tadorna ferruginea), 250-300 stârci galbeni (Ardeola ralloides), 400-500 egrete mici (Egretta garzetta), 70-223 pelicani creți (Pelecanus crispus).

Și în acest caz, dacă am compara Formularele Standard în privința efectivelor date la Lacul Dunăreni, cele de la Lacul Oltina, cele de la Lacul Bugeac, am constata că la zeci de specii de păsări sunt date efective identice chiar și la numere exacte, ceea ce arată că a fost utilizat un mecanism de copy-paste… în așa măsură încât par excepții speciile la care există diferențe între efectivele din aceste 3 situri. Graba cu care a fost făcută documentaţia, presiunea timpului asupra oamenilor – când totul trebuia să fie făcut în timp scurt, fără resursele necesare, cu o finanţare vagă asigurată de stat… a dus la o situaţie evident jenantă, mai cu seamă când aceste fundamente ale protecţiei sunt publicate în Monitorul Oficial şi raportate la Uniunea Europeană (nu de parcă cei de la Brussel ar fi mai puţin jalnici).

Formularul Standard pentru Bugeac mai menționează alte specii de păsări cuibăritoare: 120 perechi de rață mare (Anas platyrhynchos), 20 perechi de rață cârâitoare (Anas querquedula), 12 perechi de gâscă de vară (Anser anser), 20 p. stârc cenușiu (Ardea cinerea), 80 p. rață cu cap castaniu (Aythya ferina), 8 perechi de lebădă de vară (Cygnus olor), 10 perechi de corcodel mare (Podiceps cristatus), 8 p. corcodel cu gât roșu (Podiceps grisegena), 34 p. de corcodel cu gât negru (Podiceps nigricollis), 30 p. de corcodel mic (Tachybaptus ruficolis). Mai trebuie să menţionez oare cât de mare este suprapunerea cu datele de la celelalte situri?

În perioada de iarnă mai sunt prezente 120 de lebede de vară (Cygnus olor). În perioada de pasaj, situl este vizitat de 60 de fluierari de munte (Actitis hypoleucos), 340 exemplare de rață sulițar (Anas acuta), 90 rațe lingurar (Anas clypeata), 1.100 rațe mici (Anas crecca), 120 rațe fluierătoare (Anas penelope), 4.400 rațe mari (Anas platyrhynchos), 478 rațe cârâitoare (Anas querquedula), 360 rațe pestrițe (Anas stepera), 4.000 gârlițe mari (Anser albifrons), 311 gâște de vară (Anser anser), 250 exemplare de stârc cenușiu (Ardea cinerea), 1.200 rațe cu cap castaniu (Aythya ferina), 8 raţe moţate (Aythya fuligula), 56 nisipari (Calidris alba), 1.400 fugaci de ţărm (Calidris alpina), 332 fugaci mici (Calidris minuta), 21 fugaci pitici (Calidris temminckii), 240 prundărași gulerați mici (Charadrius dubius), 121 exemplare de prundăraş gulerat mare (Charadrius hiaticula), 30 chirighiţe cu aripi albe (Chlidonias leucopeterus), 200 lebede de vară (Cygnus olor), 90 becaţine comune (Gallinago gallinago), 600 pescăruși pontici (Larus cachinnans), 180 pescăruși suri (Larus canus), 2 exemplare de pescăruș negricios (Larus fuscus), 2.000 pescăruși râzători (Larus ridibundus), 43 exemplare de prundaş de nămol (Limicola falcinellus), 12 rațe cu ciuf (Netta rufina), 120 exemplare de culic mare (Numenius arquata), 300 cormorani mari (Phalacrocorax carbo), 700 exemplare de ploier argintiu (Pluvialis squatarola), 82 călifari albi (Tadorna tadorna), 2.000 fluierari cu picioare roşii (Tringa totanus), 200 fluierari cu picioare verzi (Tringa nebularia), 90 fluierari de zăvoi (Tringa ochropus), 120 fluierari de lac (Tringa stagnatilis), 440 fluierari negri (Tringa erythropus), 2.100 nagâți (Vanellus vanellus), 2.000 lăstuni de mal (Riparia riparia), 400-600 sitari de mal (Limosa limosa) șamd.

Compararea datelor despre efectivele de păsări prezentate în Formularele Standard a 3 situri diferite (Dunăreni, Bugeac, Oltina) prezintă un grad de similaritate atât de mare încât devine evident că nu sunt cele rezultate din cercetare serioasă a terenului, şi nici măcar nu au fost incluse mici variaţii „de ochii lumii”, încât copy-paste să nu fie atât de evident. Deşi există aceste probleme cu acurateţea datelor, mai ales în privinţa aspectelor cantitative extrem de asemănătoare şi identice la cele mai multe specii, totuşi aceste date sunt destul de apropiate de cele credibile… Te poţi întreba, cine a stat la aceste mari suprafeţe de ape, să urmărească migraţia, valurile de trecere a diferitelor stoluri de păsări, încât să poată defini câţi lăstuni de mal trec pe la Bugeac în timpul migraţiei? Cine a determinat variatele limicole care au oprit să se hrănească pe careva întindere de nămol? Câte zile de teren ale oamenilor capabili de a determina speciile în natură – erau necesare pentru a monitoriza efectivele sutelor de specii de păsări în aceste peisaje, unde până şi accesul în zonă prezintă dificultăţi şi multe arii sunt greu de observat… cât carburant, cazare, cât timp şi cât efort era necesar pentru a putea creiona o imagine adecvată asupra realităţilor naturalistice din aceste arii protejate/ situri Natura 2000. În principiu ar trebui să existe o monitorizare a biodiversităţii, adică o urmărire a schimbărilor, dar realitatea este că nici măcar evaluarea iniţială „baseline survey” nu este făcută pentru cvasitotalitatea siturilor Natura 2000 din ţara asta – cel puţin nu la nivel profesionist; te poţi întreba, cine monitorizează acele specii de peşti de interes comunitar din lacul Bugeac, şi poţi doar să zâmbeşti… Urmează în schimb raportarea către Uniunea Europeană, trimiterea unor date… cele mai bune disponibile. Ca şi în Formularele Standard, de atât a fost capabilă comunitatea de la noi, atâta importanţă a putut să ofere subiectului biodiversităţii: nişte miopi îngâmfaţi cu aere de superioritate, care nu au vizitat măcar odată acele locuri, au compilat cu copy-paste nişte tabele din cele mai bune date disponibile, realizând documentaţii ştiinţifice pentru desemnarea siturilor Natura 2000, documente care verificate de factorii decizionali au fost apoi tipărite în Monitorul Oficial al României. Amuzant?

Călifari roșii (Tadorna ferruginea)

Stârci cenușii (Ardea cinerea)

Rață mică (Anas crecca)

Cormorani mari (Phalacrocorax carbo)

Fluierar de zăvoi (Tringa ochropus)

Cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus)

Șorecar comun (Buteo buteo)

Cucuvea (Athene noctua)

© dr. Peter Lengyel