Lacurile sărate de la Ocna Șugătag

Lacurile sărate din Maramureş sunt ape aflate în doline de dizolvare pe sare și lacuri de mină formate prin surparea tavanelor ocnelor de sare. Zonele înconjurătoare sunt acoperite de sărături, unde pe solonceacuri apar şi plantele caracteristice pentru astfel de habitate. Există două astfel de complexe lacustre, una la Ocna Şugătag şi alta la Coştiui. Pe lângă aceste arii cu ape sărate, există si alte zone umede de dimensiuni mai reduse dar având sarea ca element de caracterizare.

 

Sympetrum striolatum – mascul foarte tânăr

Sympetrum striolatum – mascul adult

Synpetrum sanguineum

…

..

Platycnemis pennipes – femelă

Aceste lacuri iniţial sărate, au devenit îndulcite, la început la suprafaţă; prin nămolul depus pe fund, blocurile de sare au fost izolate, iar apa s-a îndulcit şi mai mult, devenind un mediu de viaţă chiar pentru amfibieni şi specii de peşti, ca şi alte animale acvatice dulcicole. Spre exemplu, în lacul Găvrilă de la Ocna Şugătag, există populaţii de peşti, fapt uşor vizibil şi prin prezenţa grupurilor de pescari undiţari care stau frecvent la malul lacului.

Prundăraș gulerat mic – Charadrius dubius

Complexul lacustru de la Ocna Şugătag cuprinde 8 lacuri din ocne prăbuşite, peste 30 de lacuri de mici dimensiuni aflate în doline de dizolvare (Mihai, Vorsig, Pipiriga, Lacul Alb etc.), dar există şi lacuri subterane în saline părăsite. Lacul Găvrilă (Gábori) este cel mai mare lac de mină (lac antroposalin) din România. S-a format în luna septembrie 1966, prin surparea minei. Are o suprafaţă de 23.541 mp, adâncimea medie de 10,58 m, iar punctul cu cea mai mare adâncime este situat în sectorul nordic şi are 29,95 m. Apa de la suprafaţă este dulce, ceea ce permite existenţa unei biocenoze dulcicole în lac. Lacul Găvrilă a fost populat cu crap (Cyprinus carpio), caras (Carassius sp) şi cu şalău (Stizostedion lucioperca). În pasaj, apar aici păsări acvatice care utilizează lacul pentru popas mai mult sau mai puțin îndelungat. “Tăul fără Fund” este cel mai adânc lac de mină din Maramureş, cu o adâncime de 32,9 m, un perimetru de 132 m şi o suprafaţă de 1.035 mp, după datele din anul 1966 (Pânzariu, 1969). “Tăul fără Fund” apare ca o baltă puternic colmatată, acoperită în mare parte de papură (Typha sp.), având câteva ochiuri marginale de apă deschisă, de multe ori puternic eutrofizată. Lacul Bătrân (Öregi tó), cu o suprafaţă de 6.226 mp, este al doilea ca dimensiune din România (??), are o adâncime medie de 6,13 m şi adâncimea maximă de 15,7 metri; stratul de suprafaţă este îndulcit, ceea ce permite existenţa unei biocenoze caracteristice lacurilor cu apă dulce. Lacul Vrăjitoarei (Boszorkány tó) este situat într-o adâncitură cu versanţi abrupţi, acoperiţi cu vegetaţie arborescentă densă. Lacul Roşu are apă dulce şi este populat cu crap şi caras; luciul de apă este utilizat de broscăriţă (Potamogeton natans), iar în jurul apei este păpuriş (Typha sp). Mlaştina de pe Valea Sărată are cca. 5 hectare şi prezintă vegetaţie de sărătură/ soloneţuri: iarba de sărătură (Puccinellia distans), Spergularia salina, Juncus gerardi, Suaeda maritima etc.

Codobatură albă – Motacilla alba

Marea majoritate a speciilor dulcicole sunt foarte sensibile la creşterea chiar redusă a salinităţii apei, astfel că lacurile sărate din Maramureş au o floră şi o faună relativ sărace în specii: nu multe organisme dulcicole au ajuns să se adapteze unor condiţii caracteristice apei respective. Se consideră că libelulele sunt relativ rezistente la creşterea salinităţii apei, iar la lacurile de la Ocna Şugătag şi Coştiui putem vedea multe libelule vânând în apropierea păpurişului sau luciului de apă.

Rață sălbatică mare – Anas platyrhynchos

Libellula depressa – mascul adult

Pe câte o plantă ieşind din apă se odihneşte la soare câte-un Libellula depressa. Este o specie destul de frecventă, care trăieşte în tot felul de ape stătătoare din Europa şi Asia de Vest, ajungând până la o altitudine de circa 1.000 m. Înainte de reproducere, adulţii “hoinăresc” la mari distanţe, astfel populând rapid şi corpurile de apă nou formate. De 4 cm lungime şi având o anvergură de 8 cm, pare totuşi mai mare din cauza abdomenului foarte lăţit-turtit (6-8 mm). Exemplarele tinere au abdomenul cafeniu-gălbui, apoi brun-roşiatic. La masculii mai-în-vârstă, abdomenul este pudrat albastru-azuriu, iar la femele această culoare poate apare la vârste înaintate. La baza aripilor are pete mai întunecate. Împerecherea se produce în aer şi durează doar câteva secunde, cel mult un minut, după care perechea se desparte. Totuşi, în perioada depunerii ouălor, masculul zboară deasupra femelei şi alungă alţi masculi. Femela depune ouăle izolat, câte una, atingând ritmic suprafaţa apei cu capătul abdomenului ei. Ulterior depunerii ouălor, femelele pot să se împerecheze cu noi masculi. Dacă balta seacă, larvele se afundă în nămol, unde în inactivitate pot să petreacă chiar şi 6 săptămâni. Dezvoltarea lor durează doi ani. Adulţii pot fi văzuţi din mai până la începutul lui august.

© dr. Peter Lengyel

PS. Aceste imagini vechi și recente vor ajunge completate cu altele… tot vechi și recente… odată cu progresarea cu scanarea sau prelucrarea unor serii realizate de-a lungul timpului.