Cascada Vălul Miresei – Răchițele / A Havasrekettyei vízesés

O după-masă târzie, pe la sfârșit de februarie; cer acoperit de nori, rafale de vânt rece peste peisaj. Urcând la cascada Răchițele dai de ghețurile oglindă de pe drum.. și îți dai seama că pe aici va trebui să și cobori. Cascada în sine e zgomotoasă și puternică, vine jet serios de apă, nu ca în zilele de vară. Prin preajma ei persistă catralioane de stropi fini, formând un fel de entitate amorfă și pulverizată, care mișcă ici-colo odată cu curenții de aer. În văgăuna asta e cam la limită să ai contact la sateliții necesari pentru un zbor GPS cu drona. A te ridica în aer fără poziționare GPS pare cam aberant în condițiile date. Cu chiu cu vai ajungi la un număr decent de sateliți de la care primești date, așa că ai liber să te ridici un pic, cât să îți faci o impresie – cum arată de sus. E frumos că e în două trepte, prima cădere – mai mică – a săpat un fel de marmită, apoi apa cade din ea pe o înălțime ceva mai mare, săpând la baza cascadei o altă excavație. Îți poți imagina cam cât timp a trebuit apei să sape formele în cauză.
 
Dacă nu cădea peste piatră, era un banal pârâu, oarecare. Așa în schimb atrage oameni care vin să se minuneze 5 minute. Unii nici nu mai pleacă. Aud că un tip proaspăt căsătorit a fost aici să facă poze de nuntă. În urmă cu câțiva ani, 3 sau ceva de genul. Era la partea de sus a cascadei, se poate intra și acolo pe un drumeag. Pentru ca pozele să iasă perfect, trebuia să stea puțin mai încolo; și încă un pic. A căzut în gol, a picat pe marmită, de acolo mai jos și nu a supraviețuit. Așa e cu chestiile astea sălbatice, vălul miresei, vulnerabilitatea omului, acceptarea de riscuri, încercarea de a împinge lucrurile spre o presupusă perfecțiune.

Început de octombrie 2011. Munții Apuseni. Cascada Vălul Miresei. A fost o după-masă plăcută, liniștită. A încerca niște variante de fotografie despre cascadă, căderea de apă combinată cu soarele privit din față. A găsi câteva puncte stabile pe pietrele alunecoase, stropite de ape, a face câteva compoziții care să redea pe cât posibil frumusețea acestui loc. Ca un fel de primă încercare; sau mai corect, a doua încercare. Mai am ceva cadre de iarnă făcute la această cascadă; măcar o imagine a fost inclusă la o postare despre iarna în Apuseni. Văzând acum fotografiile făcute în 2011, mă gândesc că poate ar merita odată de stat pe la cascada asta pentru a face o serie cu timp lung de expunere – de pe trepied, în care apa să devină ca un voal alb, mult mai mistic, mai ireal, ca un vis. Poate anul viitor.

Pe lângă apele cascadei, am încercat câteva cadre cu aspecte vegetale, un fel de joacă cu forme, lumini și culori. Toată seria asta a fost făcută cu obiectiv superangular. Interesantă perspectiva pe care o transformă în imagine.

DSC_8393
DSC_8398
DSC_8443
DSC_8448
DSC_8453
DSC_8462
DSC_8467
DSC_8472
DSC_8492
DSC_8522
DSC_8522x
DSC_8527
DSC_8532
DSC_8547
DSC_8551
DSC_8557
DSC_8562
DSC_8567
DSC_8572
DSC_8615
DSC_8650
DSC_8660
DSC_8675
DSC_8688
DSC_8703
DSC_8708
DSC_8713
DSC_8718
DSC_8723
DSC_8730
DSC_8740
DSC_8745

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Muntii Apuseni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s