Sat Șugatag – Iezerul Mare

Dacă doreai să ajungi la Rezervația Iezerul Mare de pe Platoul Vulcanic Igniș, o variantă era să urci dinspre Sat Șugatag, pe Valea Cheii… și să ieși pe platou nu departe de tinov. Era un drum destul de dur până și pentru mașini de teren serioase, cu pârâul cu revărsări înmlăștinite, cu grohotișurile din zona stâncii numite “Cheia”… și alte asemenea distracții. Prin 2013 și ulterior o vreme au fost executate lucrările ce au dus la transformarea radicală a accesului – crearea unui drum asfaltat. Acest traseu care are circa 7 km, pornește din sat și ajunge să se termine pe o pășune de pe Platoul Vulcanic, cu un fel de cerc asfaltat care dă impresia că este un heliport (dar nu cred că o să aterizeze aici măcar un elicopter – și nici nu asta era ideea). Lucrările de construcție au distrus o parte a valorilor naturalistice, spre exemplu detonarea stâncii, dinamitarea masivă a pereților acesteia și concasarea bolovanilor pentru a crea fundamentul drumului… a dus la dispariția fitocenozelor saxicole specifice. Ceva pentru ceva… și cred că pe nimeni nu interesau acele plante (gen dracu să le ia). Drumul asfaltat are o singură bandă și locuri mai lărgite pentru staționare sau pentru a putea trece două autovehicule una pe lângă alta… și străbate peisaje splendide, are locuri absolut minunate care merită vizitate cam în orice anotimp. Traseul are și zone destul de abrupte, cu pantă mai mare decât te aștepți de la un drum asfaltat… iar dacă vrei să urci mai repede auzi că explodează motorul; sunt și destule curbe riscante, așa că ai ocazia să mergi lent, precaut, că altfel riști să mai lași (încă…) o grămadă de cioburi. De când este asfaltat am trecut pe acest traseu de circa 10 ori, dintre care de 3 ori în ultimele câteva săptămâni. Îmi pot imagina să fac o serie de imagini care să prezinte paradisul terestru care este vizibil de pe acest sector de drum și în vecinătățile accesibile pe drumuri catastrofale, pe unde te poți aventura dacă ieși de pe asfalt.

Acest drum deschide o bună oportunitate pentru fotografiere naturalistică. Una era să stai în aceste locuri până la apus pe platou – în  speranța unor lumini bune… și să cobori apoi prin hârtoape și noroaie și peste bolovani care să dea adrenalină-plus, și alta este să faci același traseu lin, cu efort și riscuri mult reduse. Ceea ce altădată era o tură de o zi, la modul serios, acum poate să fie o ieșire de o oră sau două seara (sau la răsărit, poate…).  Plus că altădată singur nu aveai ce să cauți pe aici, pe când acum accesul este facil și nu simți o problemă prea mare să mergi în zonă târziu și să stai până se face noapte. Iar fotografiatul singur în natură este probabil cel mai perfect mod de a face imagini, nefiind nici un fel de interferențe umane, chiar dacă binevoitoare… Când ești singur în natură, mult mai ușor poți să ai atenția focalizată pe splendoarea peisajului, se nuanța frunzelor sau pe mișcarea unei libelule… decât în cazul în care de facto o mare parte a ta este preocupată de culoarea ochilor fetei cu care ai ieșit.

Există două variante ideale de a veni pe aici. 1. Singur. 2. Ori cu una sau maxim două persoane apropiate… prietene, prieteni. Dar, de departe, cel mai bine este singur. Așa se poate avea un echilibru cu tine și cu locurile astea; nu prea se poate căuta fericirea eco, dar aici poți da de ea fără să vrei. Se poate simți mai bine adierea vântului, mireasma unei plante… poți da timp destul ca lumina să fie perfectă pe ceva subiect… care altfel nu ar prea exista. Dacă ești cu cineva, este cam penibil să stai o oră în ceva poiană, fără să se întâmple ceva concret. Alocând timp pentru descoperirea miracolelor mărunte, se conturează un fel de percepție pe care nu o poți avea altfel. E ceva mult mai apropiat de ecologism decât de ecologie. Nu e vorba de liste de specii – din ce în ce mai lungi (și mai inutile?)… sau de măsurători și calcule… ci aici ai și alte elemente, precum frumusețea naturalului. Cu timpul ai locurile tale pe care le cunoști, pe care le vezi în diferite anotimpuri, în diferite perioade ale zilei și nopții, le percepi diversitatea biologică dar și un fel de esențe ecosistemice aflate mult dincolo de interrelații între specii și condiții abiotice… ceva care are un fel de stil, de atmosferă care nu poate să fie descrisă prin nici un fel de abordare științifică.

Ecologia – fiind o abordare pur științifică, o cunoaștere rațională, indiferentă și rece – este completată de ecologism, care adaugă aspecte extra-științifice, precum admirația, iubirea naturii, căutarea esteticii, fericirea de a vedea o vulpe sau o ciupercă în starea ei natural-sălbatică. Fără ecologie-rațională, ecologismul este cam străveziu și vag, dar și ecologia-rațională este cam lipsită de șanse de a avea influențe societale, dacă nu este completată de abordările ecologiste, care dau sens uman și pun în valoare cunoașterea. Fără o simbioză, o susținere reciprocă a acestor două curente, praful se alege din fiecare. Sau pot împreună să înflorească, să dea ceva șanse de sustenabilitate? Senzația mea este că odată cu trecerea timpului, ecologul-savant care produce detalii fără noimă despre ecosisteme dar nu are preocupări ecologiste pare cam la fel de penibil ca ecologistul-naiv care nu are o bază ecologică destul de serioasă. Își cam pierd sensul…

Când o să vezi primele 100 de imagini, îți vei da seama cam ce plăcere poate să fie să ieși o zi sau măcar o după-masă prin peisajul acesta de vis.

dsc_3969

dsc_3975

dsc_3954

dsc_3957

dsc_3960

dsc_4119dsc_4134dsc_4155

dsc_3990dsc_3978

dsc_5031dsc_5046dsc_5051dsc_5060dsc_5070dsc_5076

dsc_4014dsc_4023

dsc_4116dsc_4101

dsc_4041dsc_4047

dsc_4061

dsc_4086dsc_4095

dsc_4068dsc_4077

Pe acest traseu nu e atât de simplu de fotografiat cum ar părea. Poate că la răsăritul soarelui ar putea să fie bine, dar seara pe acest versant lumina dispare devreme și fără să intre nici un fel de raze de apus. De multe ori am trecut fără să fac o poză… deoarece ori era prea tare luminat de soare – și totul era ars și banal, ori deja era în umbra Ignișului – și totul era întunecat. Adică, între aceste două extreme sterpe, ai o breșă… o perioadă de maxim 1-2 ore, când diferitele locuri, diferitele elemente pot să arate așa cum ai dori. Dar, până și așa ai problemele date de lumină: vezi niște Equisetum care acum e încă zero barat din punct de vedere fotografic… că lumina o apasă prea dur, și când treci peste puțină vreme este deja în întuneric, de nu mai are nici un sens; dacă nu ai prins acele clipe când merită să te întinzi pe jos și să faci Imaginea… mai bine lași șansa altora. Desigur, sus pe platoul vulcanic, pe extremitatea din amonte a acestui traseu… apusul poate să fie splendid, dar zona asta este doar 10-15% din ceea ce oferă cei 7 km.

dsc_4935dsc_4940dsc_4953dsc_5093

dsc_4170

dsc_4911dsc_4916dsc_4968dsc_4974dsc_5004dsc_5019

dsc_4781dsc_4794dsc_4800dsc_4824dsc_4829dsc_4836dsc_4848dsc_4857dsc_4845dsc_4893

dsc_4734dsc_4746dsc_4755dsc_4767dsc_4770

dsc_4161

dsc_4647

dsc_4674dsc_4686dsc_4704dsc_4707dsc_4721dsc_4731

dsc_4179

dsc_4357dsc_4362

dsc_4377dsc_4380

dsc_4008

dsc_4002

dsc_4389

dsc_4188dsc_4203dsc_4226dsc_4208dsc_4218

dsc_4290dsc_4296dsc_4275

dsc_4302dsc_4311dsc_4344

dsc_3948

dsc_3893

Dacă odată “prinzi” niște lumini dramatice care să scoată în evidență tot ce este valoare peisagistică pe aici… se poate face o serie de imagini care să întreacă orice închipuire. Dar acele momente nu sunt frecvente… și trebuie să ai pregătirea tehnică și sufletească să poți să le utilizezi. Așa cum zicea Ansel Adams, imaginile fotografice trebuie create/ făcute/ compuse/ realizate… nu „luate”. Cu echipamente serioase și mai ales cu simț artistic și dăruire se pot face cadrele care să persiste, altfel e destul de probabil să fie doar poze, nimic mai mult.

Un element important de luat în seamă este definirea potențialului zonei… acea potențialitate care este exploatabilă (sau se poate pune în valoare…) cu resursele tehnice, de timp, de creativitate, de inteligență… și resursele financiare aflate la dispoziție. Pentru a merge în zonă și a aloca timp subiectelor, trebuie să ai încredere în balanța pozitivă, adică energia investită să nu fie mult mai mare decât rezultatele ce se vor produce. Este necesară un fel de intuiție, un fel de extrapolare a situațiilor din trecut, pentru a face previziuni realiste despre explorabilitatea/ exploatabilitatea fotografică a unei zone. Pentru a ieși cu încredere, elan, creativitate… am nevoie să simt că o să fie ceva care să nu te facă să regreți timpul “pierdut”. Asta este valabil nu doar la o arie geografică, ci și la orice idee care se poate programatic transpune în imagine, spre exemplu fotografierea unor tipe superbe îmbrăcate în haine medievale, unele cu măști pe față, prezente în locații potrivite, printre ziduri vechi, prin coridoare de clădiri ridicate în urmă cu secole… în așa fel încât să rezulte ceea ce doreai. Trebuie să ai încredere în potențialul subiectului și în realismul proiectului fotografic… precum și în sensul lui.

dsc_3896dsc_3899

Cândva pe la început de octombrie a fost o după-masă în care nu aveam chef de a ieși din casă… din oricâte motive posibile și imposibile. Dar un prieten foarte apropiat din copilărie a insistat să ieșim, să mergem cu mașina lui puțin pe afară. Am luat două aparate foto… dar nici măcar o geacă… am zis că nu prea voi ieși din mașină. Seara am ajuns și sus pe drumul acesta… și erau niște lumini bestiale. Nori pufoși peste Depresiunea Maramureș, în depărtare se vedeau vârfurile înzăpezite ale Munților Maramureșului, Rodnei, Țibleș, Gutâi… dar și aici pe Igniș era zăpadă printre ierburi, pe versanții mai nordici, mai puțin expuși spre soare. Bătea un vânt tăios, îți dădea senzația că aici îngheți… mai ales fără geacă. Csabi vorbea la telefon pe „heliport” iar eu am plecat în jos pe fâșia de asfalt… ducând cu mine un aparat de fotografiat. Nu știu cât poate să redea o serie de poze din duritatea luminilor de acolo, dar erau niște raze tăioase, niște contraste de alea care nu dădeau prea multe zone intermediare… ci ori era ceva iluminat agresiv ori era în beznă. Iar vântul acela tăios îl simțeai din ce în ce mai mult cum îți intră până la piele și apoi în oase, și simțeai că dacă mai stai mult îți încremenește și inima. Dar era prea frumos aici… și nu doreai să îl suni să vină odată în jos cu mașina, să te ia. Deja se întuneca, iar în zona Cheii trăgea un tsug’ de-ți tăia respirația. A fost plăcut să auzi motorul, să vezi farurile, apoi să intri în mașina încălzită – și să mergem acasă.

dsc_3908dsc_3914

dsc_3917dsc_3920

dsc_3930dsc_3927

dsc_3933dsc_3939

dsc_3945

dsc_3884

19 octombrie 2016. Am oprit la „heliport”; norii treceau monoton și petece de lumină dansau pe imensitatea platoului vulcanic. După câteva minute a venit un pădurar și mi-a zis că a fost anunțat că “vineri eu am fost pe aici cu arma de vânătoare”. Un inspector „venit de sus” „a văzut” cum eu eram cu arma și când l-am observat “am lăsat arma jos, să nu se vadă”. Inspectorul venit de sus nu a avut dorința/ curajul să îl legitimeze pe cel care era cu arma de vânătoare. Asta zice pădurarul. Îi povestesc că am fost vineri prin zonă,… da, cu mașina asta, și am făcut fotografii… și poate teleobiectivul a fost confundat cu o armă… Când vede la ce mă refer, zice că acesta este AG-u… dar că nu despre asta e vorba, ci cel care l-a anunțat a zis clar de armă de vânătoare. Îi zic cine sunt, cu ce mă ocup, deși nu a întrebat. Îi povestesc că nu am armă, detest vânătorii… și îi arăt poze pe net pe telefon… cele făcute aici, zilele astea. Îl invit să arunce o privire în mașină, dar zice că nu are dreptul de a controla… și nu vrea să vadă nici când insist. Pădurarul acesta nu poate să creadă că cineva a venit pe aici de mai multe ori, să facă poze cu dealuri și arbori… și să asculte pițigoi și aușei. Nici nu-și poate închipui ca cineva să vină aici să se uite la ferigi, să asculte cursul pârâului… sau să privească norii… fără armă la el. Văd pe fața lui că nu crede că nu am armă de vânătoare. Așa ceva nu poate exista, parcă își zice în sinea lui. Nu în Carpați, nu în Maramureș. O concluzie este că “organele de sus”, dacă te văd pe teren cu o mașină puternică și au impresia că ai la tine o armă de vânătoare pe care încerci să o poziționezi așa încât ei să nu o vadă… nu au curajul să te legitimeze. Că e mai sigur, pentru toți. Îți dai seama cam câți pădurari fraieri putrezesc pe undeva prin râpe neumblate, câți au avut aprinsă casă, câți au fost dați afară… că cineva a sunat exact unde trebuie. De asta e atât de rar să vezi o căprioară sau un cerb viu pe la noi.

dsc_9744dsc_9744x

dsc_9708dsc_9711dsc_9717dsc_9726

dsc_9864

 

19 noiembrie 2016. Situația a făcut să mergem cu Sorin și Claudia să vedem starea drumului care urcă din Sat Șugatag spre Iezerul Mare. Înainte de a ajunge spre Chei zăpada și gheața deja acopereau drumul… deși jos totul era uscat și fără semne de iarnă. Îmi pot imagina ce luciu trebuia să fie în zonele abrupte ale cheilor, unde nici nu intră razele solare și este și un curent înghețat. Pe versanții însoriți era bine. În vreme frumoasă, la circa 15 grade C, era ciudat să te plimbi prin zăpadă. Câteva cadre cu peisajul, câteva poze cu mesteceni și turme de oi și portret cu unul dintre păstori… și destul. Sorin povestea că odată când coborau noaptea dinspre Iezerul Mare (unde au fost cu lunetele să observe cerul înstelat, departe de surse de lumină), au văzut aici pe sus lângă drum… un bursuc, puternic și mare. Deja de o vreme mă gândeam că ar putea să fie interesant să ieșim mai frecvent pe timp de noapte în diferite locuri care au minunile lor ascunse, ferite de privirea umană. Noaptea pe deal.

 

dsc_9759dsc_9777dsc_9789dsc_9798dsc_9816dsc_9843

© dr. Peter Lengyel

PS. O serie de 75 de imagini de la Rezervația Iezerul Mare se poate vedea aici:

https://peterlengyel.wordpress.com/2012/06/17/iezerul-mare-muntii-ignis

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Sat Șugatag – Iezerul Mare

  1. peterlengyel spune:

    Boogie Street – Leonard Cohen

    O Crown of Light, O Darkened One,
    I never thought we’d meet.
    You kiss my lips, and then it’s done:
    I’m back on Boogie Street.

    A sip of wine, a cigarette,
    And then it’s time to go.
    I tidied up the kitchenette;
    I tuned the old banjo.
    I’m wanted at the traffic-jam.
    They’re saving me a seat.
    I’m what I am, and what I am,
    Is back on Boogie Street.

    And O my love, I still recall
    The pleasures that we knew;
    The rivers and the waterfall,
    Wherein I bathed with you.
    Bewildered by your beauty there,
    I’d kneel to dry your feet.
    By such instructions you prepare
    A man for Boogie Street.

    O Crown of Light, O Darkened One…

    So come, my friends, be not afraid.
    We are so lightly here.
    It is in love that we are made;
    In love we disappear.
    Tho’ all the maps of blood and flesh
    Are posted on the door,
    There’s no one who has told us yet
    What Boogie Street is for.

    O Crown of Light, O Darkened One,
    I never thought we’d meet.
    You kiss my lips, and then it’s done:
    I’m back on Boogie Street.

    A sip of wine, a cigarette,
    And then it’s time to go . . .

  2. Paulo Ernesto Canongia Long via FB spune:

    Re dsc 4311> Looks like „Urucum” a seed used by our aborigines body painting and now food industries and dies manufacturing.

  3. Ayssa Sarolta Arcan via FB spune:

    Te inteleg si te invidiez: ca femeie desi as vrea mi-ar fi cam teama sa ma aventurez singura. Unicele locuri unde fac ce spui e la muzee cu picturi, stau sa studiez detalii la tablouri si nimeni n-are rabdare sa stea atat de mult timp; in parc…doar cainele suporta sa stau cat vreau sa vad …lumina prin frunze

  4. Vincze Zoltán via FB spune:

    Minunate! Gyönyörűek!

  5. Anca Larissa via FB spune:

    Minunat!

  6. Róbert Z Szálka via FB spune:

    E un sentiment ináltátor sá admiri natura, dar e un teren mai gingas sá si vezi, sá observi, ce-ti oferá…! Felemelő érzés csodálni a természetet, …de észrevenni, meglátni azt amit felkínál, az már egy érzékenyebb terület,… !

  7. Subiect Iezerul Mare dar destul de bizar, lipsesc tocmai imaginile Iezerului Mare & turbariei -arie naturala asa zis protejata-de cca 5 ha aflate la cca 300 m S de fagul prin care ai surprins soarele ( in 2 imagini aproape identice, de fapt mai sunt foto redundante, de ex, pasunea cu casoaie de varat de la S de drumul asfaltat Sat Sugatag-Valea Cheii-vacaristea de la N de Iezerul Mare)
    Am fost in acele locuri (ultima data) in primavara 2016, in plin sezon de inflorire a orhideelor cu I P Topo. E drept ca ele nu se pot admira din jipan ci trebuie sa ostenesti nitel pe la poalele Culmii Pietrei, de ex. pe sub Pestera din Tzuran spre SV-V, catre hotarul Harnicesti-ului, avind sansa de-a mai gasi pe-acolo lacramioare, bulbuci de munte, flori de arnica si vipere (comune & melanice). In acel areal mirific, printre cringurile/huciurile/luminisurile cu aluni, stejari dar indeosebi mesteceni, mai gasesti colibe din alun, pt. vremea coasei si vestigiile unui sfint lacas (se spune ), practic o casoiaie-coliba etajata a unuia care visase sa ridice pe-acolo (imediat dupa lovilutie-1989) o alta sfinta manastire ortodoxa dar…pe linga arzatoarea credinta mai trebuiesc si bani/sponsori…enoriasi darnici.
    LPG

    *** Nu am inteles (inca)rostul asfaltarii stravechii cai pastorale de acces din Oxcna Sugatag-Hoteni-Sat Sugatag via Valea Cheii , pe linga Iezeru Mare spre pajistile din zona Runcu- Tataru -Plesca dar banuiesc ca au fost niscaiva interese mafiot-politicianiste locale si finantarea fraierilor de la UE (cu motivatia deplin naiva de cresterea accesului turistilor din lumea larga si implicit, a bugetului local/judetean); drumul asfaltat foloseste proprietarului stinei, putinilor gospodari de la poalele E-SE ale Culmii Pietrei, catre Sat Sugatag si ciupercarilor , probabil in egala braconierilor ori/si vajnicilor vinatori moroseni)

    • peterlengyel spune:

      1. Titlul acestei postari se refera la traseul dintre Sat Sugatag si Iezerul Mare. Deja exista pe blog o prezentare separata cu Iezerul Mare si imprejurimile rezervatiei (inclusiv imagini din zbor)… si nu am vrut sa o complic si mai mult… asa ca ea este mentionata la sfarsitul postarii actuale, unde se da un link catre ea.

      2. Exista o anumita redundanta asumata a unora dintre imagini, sper sa se completeze unele pe altele, fiecare cu plusurile si minusurile inerente.

      3. Si eu am fost impresionat de bogatia vegetatiei ierboase de pe acest traseu si din zona, inclusiv orhidee… dar niciodata nu am stat sa fac fotografiere la modul mai serios. Chiar si primavara asta, in 2016, cand am trecut cu niste colegi de la Universitatea Sapientia din Cluj… am aruncat o privire si ne-am dus mai departe, ca altele erau targeturile. Poate primavara urmatoare… mers cu masina de teren in cele mai splendide zone si apoi plimbari cu aparatura foto printre plante…

      4. Subiectul colibelor este unul care mi-a atras atentia si mie, si acum e una chiar langa drum… dar parca totdeauna lipsea ceva pentru a face o imagine care sa merite…

      • Sanatate & bafta !
        Am vazut precedenta prezentare a Iezerului Mare (ochiurilor neregulate/inlantuite de apa smolie ale turbariei).
        Zona , peisagistic-geomorfologic-botanic-pastoral e deosebita si (deocamdata) nespurcata/nepingarita de bizonii invazivi bipezi. Drumul asfaltat=accesul facillitat jipanelor/ATV-urilor, motocicletelor enduro va spurca mai curind decit crezi zona (lucru tipic Romaniei si nu numai )
        Vezi ce s-a intimplat dupa ,,buldozerirea/indiguirea,, iezerului alpin Izv.Bistritei Aurii (Taul Stiol) in aug-sept. 2002 intr-un Parc National (M-tii Rodnei) si amenajarea caii de acces din Saua Stiol pina pe malul N al lacului. Vezi si cit din decizia Min.Mediului, ANPM, ARPM, APNMRodnei-Rodna , RNPRomsilva & solutia de reabilitare-aducerea a lacului glaciar pe baza proiectului ecologic al ICAS Brasov s-a pus in opera dupa ce inJustitia l-a albit pe infractorul (ex.primar al Borsei) ,,cu initiativa (de)privata !,,
        Grija institutiilor ,,abilitate,, ale statului fata de rezervatii, parcuri naturale/nationale, situri Natura 2000 e doar o lamentabila vrajeala=basme de adormit pruncii !
        O d.m. minunata !
        LPG

  8. peterlengyel spune:

    The Sound of Silence (Original Version from 1964)

  9. peterlengyel spune:

    Disturbed – The Sound Of Silence [Official Music Video]

  10. peterlengyel spune:

    Áprily Lajos: Ködös évszak előtt

    Most gyűjtsd a fényt. Magas hegyekre menj,
    ahol kékebb, s ragyogóbb a menny.

    A lelked csűr-szélességre tárd
    és kéve számra szedd a napsugárt.

    Azt is, amit a nap búcsúzva ont,
    ha arany küllőt vet a horizont,

    s ott is, hol késő délutánokon
    még megragyog fémsárga lombokon.

    Sietni kell. Egy nap leszáll a köd
    és szűkre fogja szemhatár-köröd.

    S egy éj is jön, mely csillagfényt sem ad,
    s évmilliókig nem lesz sugarad.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s