Fluturele sidefiu al turbăriilor – Boloria aquilonaris

Este un fluture despre care probabil nu ai auzit niciodată. Chiar dacă ești biolog, naturalist; în sensul că un biolog cunoaște în general niște specii mai frecvente, mai reprezentative, mai ieșite din comun prin ceva, de la fluturi coada rândunicii la fluture cap de mort șamd. Dar aceasta, o denumire științifică, Boloria aquilonaris… habar nu ai unde să o poziționezi. Nu îți poți da seama nici dacă e fluture sau orice altceva, pe baza denumirii științifice… până nu te documentezi. Nu îți poți imagina dacă e o specie de zi sau de noapte, dacă e colorat cu desene interesante sau e palid uniform. Poți avea niște impresii despre specia asta doar dacă ești specializat pe fluturi, adică printre cei câțiva experți sau pasionați, probabil unul la un milion.

Denumire românească/ populară nu are, cred că nu te miră. Cine să îi zică cumva acestei specii? Când nici măcar biologii nu prea au auzit de ea, decât cei strict specializați în fluturi; o problemă este că există o sumedenie de fluturi de zi de dimensiuni apropiate și colorați mai mult sau mai puțin asemănător, așa încât, dacă nu ai răbdarea, dedicația și capacitatea să memorezi tot felul de caractere de gen și de specie prin care poți să îi deosebești cumva – rămân cu toții un mare amalgam. Există unele încercări de a da nume și acestei specii, dar în general denumirile sunt cam contorsionate, aberante și nu dau de înțeles țăranului cam despre ce animal poate să fie vorba (mă refer la fluture, nu la biolog). Așa că îi zic în felul în care cred că e decent să fie denumit.

Deci, Boloria aquilonaris. Am aflat că este un fluture de zi, colorat, care trăiește în tinoave, în mlaștini oligotrofe. În cartea lui László Rákosy, Fluturii diurni din România, se menționează că de pe la noi specia este cunoscută din Poiana Stampei (Carpații Orientali) și din două mlaștini din Apuseni: Molhașurile de la Izbuce și Molhașurile Căpățânii; se arată că a existat în Retezat, la Berhina, dar a dispărut. Recent, Ardeleanu Adrian (aka Bubi) l-a descoperit la Iezerul Mare, în Platoul Vulcanic Igniș, în Maramureș. Îți poți imagina cam câte alte locuri pot avea populații ale speciei, tot felul de alte tinoave, inclusiv în Platoul Vulcanic Igniș sau în alte zone din Maramureș… dar cine naiba să se uite după astea?

Aud de la Ardeleanu Adrian că atunci când căuta locuri cu mlaștini din Maramureș – potențiale habitate cu Boloria aquilonaris, a găsit date relevante despre tinovul Iezerul Mare pe blogul meu; imagini din avion și altele asemenea. Să vezi de câte este nevoie pentru a găsi ceva specie de asta în locuri de unde nu se cunoștea. În primul rând este nevoie de cunoașterea faptului că există o asemenea specie, numită Boloria aquilonaris – și că ea trăiește în tinoave. Apoi trebuie să vezi cam de unde sunt date despre ea, și să îți imaginezi unde ar mai putea să fie populații neștiute, cam în ce regiune. Apoi să cauți habitate prielnice în regiunea respectivă, prin documentare teoretică. Apoi să mergi în teren să verifici care este situația… să cauți concret în perioada favorabilă, în habitate favorabile, să vezi dacă dai de ea. La Iezerul Mare, primul exemplar al speciei a fost găsit de Adrian la 4 iulie 2015. Îmi zice că a căutat specia și la Tăul Chendroaiei, lângă Creasta Cocoșului, dar nu a găsit-o; e posibil ca pe lângă tinov să nu fie destule plante cu flori din specii care să îi asigure hrană fluturelui adult – asta ca o consecință a pășunatului și suprapășunatului în zonă. De ce mai este nevoie pentru a progresa în cunoașterea științifică a biodiversității? De multă pasiune, plus dorința de a publica datele în așa fel încât ele să devină disponibile atât comunității științifice cât publicului mai larg.     

Specia Boloria aquilonaris are nevoie atât de plantele de mlaștină pe care se dezvoltă larvele cât și de fânațele înflorite din preajma mlaștinii, unde se hrănesc adulții. Din acest punct de vedere, dacă ai proteja doar zona de tinov, fără fânațele din preajma mlaștinii, unde totul ar ajunge ros la ras de oi, vite sau capre, specia nu ar putea supraviețui. Nu că pe cineva ar interesa asta. Chiar înainte de a se cunoaște prezența speciei la Rezervația Naturală tinovul Iezerul Mare, era clar că pot să existe cazuri de acest gen, și că ele pot să fie multe. Din motive de imbecilitate administrativă oligofrenă la Ministerul Mediului, unde se trasează limite de arii protejate, greu poți convinge non-biologii angajați în sistem că e nevoie de o zonă de protecție pe lângă mlaștină, că doar așa se poate conserva biodiversitatea de acolo. Nu și nu. O gândire mecanicistă, aberantă este instalată peste tot în structurile birocratice de conservare a biodiversității. Limita ariei protejate se trasează retardat fix la marginea tinovului,  neoferind nici o șansă pentru integritate ecosistemică/ ecotonală, măcar așa pe hârtie. Să se vadă din start, încă de pe hârtie, privind conturul ariei protejate, că sistemul de arii protejate nu e pentru a conserva biodiversitatea pe bune, ci este pentru a arăta cât de incapabili intelectual suntem… ca societate.

Interesante ar putea să fie câteva considerații teoretice asupra situației speciei pe la noi. La ce pot să mă gândesc? Deci, știm acum că există la mlaștina Poiana Stampei în Orientali, la mlaștina Iezerul Mare tot în Orientali și la două mlaștini din Apuseni. Distanța dintre aceste puncte este considerabilă, adică la ordin de sute de kilometri (bine, cele din Apuseni sunt mai apropiate între ele). Dacă te uiți la fluturele acesta – cu capacitatea lui de zbor care nu e extraordinară, cu nevoi de habitat atât de specializate pe turbărie, este destul de clar că flux de gene nu există între aceste populații atât de îndepărtate. Adică populațiile sunt cam 100% izolate între ele. Flux de gene exista ultima dată probabil pe vremea finalului glaciațiunii, când habitatele de turbărie similare tinoavelor actuale erau o prezență mare la nivel de peisaj, cu caracter de cvasi-continuitate, oricum existând probabil sute de steping stone-uri turboase între turbăriile în care specia este prezentă și azi. Deci, există o izolare genetică de cel puțin 10.000 de ani. La acest fluture, asta înseamnă izolare pe o perioadă de 10.000 de generații. Luând în considerare că populațiile insulare actuale sunt mici ca număr de indivizi, și izolate timp de 10.000 de generații, se poate presupune existența unui drift genetic, a unor diferențieri mai mult sau mai puțin conturabile între aceste populații. Aceste diferențieri genetice pot să fie considerate și baza pentru procesul de speciație, pentru formarea de subspecii și apoi de specii de sine stătătoare, izolate între ele prin bariere de incompatibilitate reproductivă. Condițiile există – doar timp destul le trebuie să devină subspecii apoi specii diferite.  

Cunoaștem acum că există câteva populații clar distincte, izolate între ele. Apartenența lor la aceeași specie este o presupunere, bazată pe caractere morfologice. Dar specia biologică este altceva, de multe ori existând specii criptice, foarte asemănătoare între ele din punct de vedere morfologic și totuși izolate reproductiv între ele, adică două sau mai multe specii cu apariție similară. Pentru a vedea dacă aceste populații sunt realmente o singură specie biologică, singura variantă este experimentarea pentru a constata dacă au (sau nu) urmași fertili. Adică, dacă ai lua un mascul din populația din Iezerul Mare și o femelă de la Poiana Stampei, nu doar că ar trebui să producă urmași ci aceștia ar trebui să fie fertili, apți la rândul lor să dea mai departe zestrea lor genetică. Acum să poți tu face astfel de experimente care să fie relevante statistic, să fie și un grup de control, în condiții de laborator, adică să crești mai multe generații de larve/ fluturi care apoi să se reproducă… este o problemă tehnică serioasă; ai zice aproape imposibil de rezolvat, când vezi cam de ce condiții are nevoie specia pentru a exista. Pentru a avea un număr de probe care să ducă la relevanță statistică, deja ai o problemă etică serioasă când se pune problema unor populații izolate de mici dimensiuni, unde probabil că există efective la ordinul unor sute de exemplare adulte… adică nu departe de limita supraviețuirii speciei. A face în teren experimente cu hibridizări de acest gen iar este o poveste ciudată, un fel de interferență în procesele naturale, poluare genetică șamd. Din acest punct de vedere este mai ușor să le consideri ca fiind aceeași specie pe baza asemănărilor morfologice dintre ele, chiar dacă cunoști aspectele teoretice legate de specii criptice, delimitarea speciilor pe baza capacității indivizilor de a produce urmași fertili șamd. Plus poate să existe cazul, ca urmașii unor exemplare hibride provenite din genitori din locurile astea (spre exemplu mascul din Apuseni și femelă din Igniș), să aibă o fertilitate mai redusă decât a exemplarelor provenite din părinți proveniți dintr-un singur loc (spre exemplu ambii genitori din Igniș). Unele populații pot să fie mai întrudite între ele și mai interfertile decât altele. Poți avea o gradualitate între fertilitate totală și sterilitate totală, cu toate nivelele intermediare. Atunci ce mai consideri că sunt astea… specii diferite, aceeași specie? Toate aceste probleme apar din cauza că un sistem rigid al speciilor, subspeciilor șamd este forțat asupra unei realități biologice fluide, cu acumulare de mutații, recombinări, izolare genetică parțială sau totală, pe perioade lungi sau mai restrânse, cu transformare evolutivă permanentă.      

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Entomologie, Fluturi, Insecte de aproape, Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s