Iezerul Mare – Munţii Igniş

Iezerul Mare (Tinovul Hărniceştilor) este o zonă strict protejată; tinovul este situat în nordul Carpaților Orientali, la periferia estică a Munţiilor Igniş, într-un crater aplatizat de circa 100 de hectare format din andezite piroxenice de Igniș-Mara, aflat la altitudinea de medie de 1.010 m. Are o suprafaţă înmlăştinită de circa 12-20 hectare (depinzând și de precipitațiile din anul în cauză), cu un lac central de circa 200 metri patraţi (12 X 8 metri) şi o adâncime de circa 5 metri. Tinovul are formă ovală, este bine bombat, convex, spre zona centrală cu 6-7 metri mai înalt decât la margini, fiind înconjurat de păşuni montane mezofile. Din turbărie pornesc două pâraie, numite Pârâul Iezerului și pârâul Sărita Iezerului. Conform datelor din documentația care a stat la baza includerii zonei sub protecția oferită de Legea 5/2000, suprafața turbăriei este de 11,6 hectare, grosimea medie a stratului de turbă este de 5,7 metri, grosimea maximă este de 10,4 metri iar volumul turbei este de 527.957 metri cubi; probabil că aceste date provin din sursa menționată la bibliografia documentului, anume Ionescu S., Coșiu A., Stoicescu N., Maran S., 1970, Raport geologic privind situația rezervelor de turbă, determinate prin lucrări de prospecțiune și sinteză, completate cu foraje manuale de doi țoli, lucrări miniere ușoare (șanțuri) în zăcăminte din bazinul turbifer Maramureș. Date mai vechi arătau că grosimea maximă a stratului de turbă ajunge la peste de 7 metri iar volumul era estimat la 300.000 mc; E. Pop a ajuns cu sonda la 6,8 m, dar nu a dat de baza sfagnetului; pe baza polenului, el a reconstruit (în 1943) evoluţia vegetaţiei, a pădurilor începând cu apogeul călduros din postglaciar. Valoarea pH este de 4,5-5. Există şi o zonă de trecere, mezotrofă, chiar eutrofă. Iezerul Mare are cea mai reprezentativă floră de tinoave din Maramureş: Sphagnum sp., Polytrichum sp., Empetrum nigrum, Eriophorum vaginatum, Vaccinium uliginosum ssp uliginosum, V. vitis-idaea, V. oxycoccos, Drosera rotundifolia, Andromeda polifolia, Scheuchzeria palustris, Potentila erecta, Homogyne alpina etc. În lagg-ul tinovului există Molinia coerulea, Deschampsia flexulosa, Deschampsia caespitosa, Carex brioides, Succisa pratensis, Salix caprea, Gladiolus imbricatus, precum şi o populaţie de curechi de munte (Ligularia sibirica). Lagg-ul este folosit ca scăldătoare de către cerbi şi mistreţi. József Béres ne zice: „Protecţia este declarată formal pe 5 hectare. Pe lângă plantele caracteristice, se remarcă abundenţa de vuietoare (Empetrum nigrum), aici densitatea acestei plante este unică pe tinoavele din România.” Dintre trichoptere, se cunoaşte de aici Oligotricha striata. Date despre valorile naturale ale zonei se află și în publicația: Societatea Ecologistă Sighetu Marmației – Salvați tinoavele maramureșene. Caiet final al Taberei internaționale de Protecția Mediului, Colibi 1994, 31 pagini, Sighetu Marmației.

Rezervația Naturală Mlaștina Iezerul Mare ocrotește o suprafață de 5 hectare aflate sub protecție pe baza Legii nr. 5/2000, act normativ în care această rezervație a primit codul 2.590 și denumirea oficială: “Rezervația turbăria Iezerul Mare”; în Legea 5/2000 se menționează doar codul ariei, denumirea ei, localitatea pe a cărei teritoriu administrativ este situată ea și suprafața în hectare, fără a se da limitele zonei protejate. În documentația care a stat la baza includerii ariei în Legea 5/2000 se menționează coordonatele: latitudine 47 48 30, longitudine 23 49 38; aria se află pe teritoriul administrativ al satului Hărnicești comuna Deseşti; se consideră că suprafața tinovului este de 11,6 hectare și există o hartă în care pe suprafața înmlăștinită este trasat un dreptunghi cu laturi de circa 200 pe 250 metri, ce cuprinde doar o mică parte a zonei de tinov, anume partea centrală de 5 hectare, ceea ce arată o abordare nu tocmai conservaționistă, inaptă să protejeze valorile naturale ale acestei zone speciale. În această documentație pentru Legea 5/2000, acest tinov este încadrat la categoria I IUCN, ca rezervație botanică zonă strict-protejată și este menționat că nu există act legal de declarare (anterioară). Este evident contradicția dintre declararea categoriei de protecție (I IUCN) și desemnarea pentru protecție doar a unei părți de circa 40% din zona interesantă; este o situație care evident trebuia să fie remediată.

Limita în format GIS a fost trasată în cadrul proiectului GEF – Managementul Conservării Biodiversității; ca suport au fost folosite hărți topografice 1:25.000 editate de către Direcţia Topografică Militară (1982) care au fost scanate, georeferențiate și transpuse în sistemul de proiecție Stereo 70; totodată au fost folosite și imagini satelitare Landsat (2000). Delimitarea actuală a rezervației naturale cuprinde în suprafața protejată o mare parte a zonei de tinov, precum și fragmente sub formă de fâșie din zonele înierbate învecinate, situate preponderent la vest de mlaștină; în zona de est rămâne o parte a mlaștinii în afara perimetrului desemnat de limitele actuale; această zonă de est ar trebui inclusă în aria protejată, la care ar mai trebui adăugată o continuare a fâșiei înierbate din imediata vecinătate a tinovului, la fel ca și în celelalte margini. În preajma zonei înmlăștinite ar trebui să ajungă sub protecție o fâșie ecotonală de circa 20-30 m lățime. La finalul documentației care a stat la baza includerii diferitelor arii protejate din Maramureș în lista din Legea 5/2000 există o pagină cu titlul: “Propuneri”. Aici, la punctul 9 se arată: “Rezervația turbăria Iezerul Mare – 5 ha, doar tinovul are 11,6 ha, deci rezervația ar trebui să aibă 20 ha pentru a include și zona marginală cu o floră rară.” Până acum acest deziderat care este susținut de logica elementară, nu a reușit să fie transpus în practică.

Harta din documentația pentru Legea 5/2000

Limitele trasate în GIS în cadrul proiectului GEF

Rezervația Naturală Iezerul Mare este totalmente inclusă în Situl Natura 2000 ROSPA0134 Munții Gutâi precum și în Situl Natura 2000 ROSCI0092 Igniș.

Mulţumiri sincere colegilor care au ajutat la clarificarea unor aspecte legate de apartenenţa unora dintre specii: Eugen Petrescu, dr. Ion Constantin, dr. Gavril Negrean.

Calluna vulgaris

Betula sp.

Şorecar mare (Buteo rufinus), o specie rar sau foarte rar observată în Maramureş, aceste imagini fiind făcute la data de 16 august 2011.

Pereţi stâncoşi la marginea estică a Platoului Vulcanic Igniş către Depresiunea Maramureş.

Şorecar comun (Buteo buteo)

Şopârlă de câmp (Lacerta agilis)

Șerparul (Circaetus gallicus) este o pasăre pe care vara poți să o vezi destul de frecvent în zona Iezerul Mare din Igniș. Doar că în general este departe de tine, zburând peste întinderile de iarbă și stânci, unde speră să observe ceva șarpe pe care să îl prindă și să îl mânânce sau să îl ducă puilor. Până și cu un teleobiectiv puternic trebuie să ai ceva noroc să îl poți fotografia la un mod care să nu fie totalmente jalnic (doar puțin).

După-masă de sfârșit de august 2016, Platoul Vulcanic Igniș, nu departe de Iezerul Mare. Două femei curăță de frunze grămezile de merișor sau afine roșii (Vaccinium vitis idaea); ziceau că de dimineață au ieșit pe munte și au cules boabele cu unelte sub formă de pieptene. Se vinde cu 12 lei litrul (cca. 3 euro), probabil că vor avea cam 60-80 de euro de persoană. Deja afinele negre (Vaccinium myrtillus) sunt trecute… dar urmează la anul. Realmente bio/ eco, aceste fructe de pădure asigură niște resurse de hrană și ceva venituri mai mult sau mai puțin semnificative pentru câțiva oameni din zone rurale… o ancestrală inter-relaționare cu naturalul.

Când vezi că zboară la joasă altitudine, cu un zbor aparent nesigur, chiar dacă nu vezi detalii ale coloritului – deja îți dai seama că trebuie să fie ceva specie de erete. Doar că există pe la noi 4 specii de Circus: aeruginosus, pygargus, macrourus și cyaneus. Dacă pasărea ajunge mai aproape de tine, și eventual poți face o serie de imagini pe care să fie vizibile detalii ale penajului, vei avea timp mai apoi să încerci să afli ce specie a fost. Pare că este vorba de Circus aeruginosus, herete de stuf, dar dacă nu ai o mare pasiune față de păsări, e bine să întrebi pe cineva care nu prea face altceva decât se uită la ele… și o să îți poată zice la sigur nu doar specia, ci vârsta și sexul animalului. Un coleg ornitolog de la Universitatea din Iași îmi zice că este vorba de un erete de stuf mascul în al doilea an de viață.

 

Foarte probabil că este același exemplar de erete de stuf pe care îl tot văd când trec prin zonă, cam de 10 zile, de pe la mijlocul lunii august 2017. Deși nu e nici un fir de stuf, îi place habitatul înierbat, deschis, în care poate vâna în liniște, fără să fie tulburat de nici un fel de factor stresant. Te vede de departe și se poate ridica în aer, ținând distanța de la care pari o vietate ce nu reprezintă nici un fel de pericol pentru el. Oricum, foarte rar trece pe aici câte un om. Cred că i se pare că aici a găsit tot ce avea nevoie.

 

 

© dr. Peter Lengyel

to share or not to share?