Imbecilizarea maselor

“I shall continue to do what I think is right whether anybody likes it or not.” – Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite.

Pentru ca oamenii să fie fix buni de exploatat, ei trebuie să fie aduși la un nivel de înțelegere cât mai jalnic, așa încât să fie ușor de manipulat. Cu cei care sunt mai culți și mai raționali, în principiu nu îți merge așa de ușor să faci ce vrei. Nu e atât de ușor să îl pui în patru labe, să îi iei banii, să îl pui să muncească pentru tine. Trebuie omul pregătit pentru asta, trebuie imbecilizat, trebuie îndoctrinat religios. Așadar, este nevoie de implementarea unor programe de imbecilizare a maselor.

Canalele de televiziune au devenit forțe de răspândire a inculturii. Vezi numeroase emisiuni despre zodii, numerologie, astrologie, medicamente minune care vindecă absolut orice boală, Bucegii construiți de daci și alte aberații ale mișcării dacopaților, și te mai întrebi de unde sunt atât de mulți imbecili? Împarți oamenii în 12 categorii numite zodii și le zici la fiecare la ce să se aștepte în ziua, luna, anul care urmează: fecioarele, atât fete cât băieți, indiferent de vârstă și orice altceva, vor avea norocul cu berbeci și tauri care să le/ îi treacă în altă zodie. Niște țigănci parfumate se uită în cărți de joc să facă previziuni despre viitorul unui cuplu de moment al unui gigolo și a unei curve care sunt mari staruri mediatice ale vieții mondene. La o emisiune politică pe un canal de știri, niște dame de companie care se auto-denumesc “astrologi”… “calculează” efectele lui Jupiter retrograd în Pisces asupra alegerilor prezidențiale care urmează, arătând că astrele îl vor ajuta pe unul numit X; și culmea, astfel de lucruri sunt luate în serios de moderatori cretini care nu au un nivel de înțelegere mai ridicat decât o găină. Este doborât un avion pe data de 17 și urmează analizele unui “numerolog” care vede legături mistice între data când a început avionul să zboare, ce numere avea inscripționate șamd… și turme de cretini îl ascultă cu admirație.

Mai completezi cu niște fotbal, unde nu e nevoie de nici un fel de cultură pentru a câștiga bani cu nemiluita și a ajunge de succes: rezultă de aici fotbalistul incult ca model de succes pentru tineri. Fetele pot să vadă că niște silicoane, niște botox, cioc de rață și poziția corectă când e momentul… și ești gata… vedetă intergalactică: asta este Calea. Îndoctrinarea religioasă ajunge derulată inclusiv în școli, în care copilul este fraierit cu povești despre un șarpe vorbitor, despre zeul iubitor care a ucis toți oamenii cu ocazia potopului și alte asemenea mizerii. Dacă un copil sărman ajunge să creadă pe bune că un evreu a despărțit apele mării să treacă împreună cu ceilalți, că evreii sunt “poporul ales” și deșertul acela asiatic este “Țara Sfântă”, că un alt evreu a călătorit în stomacul balenei, că cineva se plimba pe apă (care nu era înghețată), că o femeie virgină poate naște un copil-băiat fără contribuția unui spermatozoid provenit de la un bărbat care să aducă cromosomii necesari pentru a produce un zigot mascul, că exista șarpe care a vorbit și măgari vorbitori și tufe vorbitoare… acel copil sărman nu are prea mari șanse să devină nici fizician, nici biolog… și nici om rațional. Dacă sunt antrenați de mici să creadă astfel de tâmpenii, nu o să fie greu nici pe mai târziu să fie manipulați cum cere interesul de moment al manipulatorilor. Sunt pregătiți să aștepte să li se zică ce trebuie să facă. Vei avea turma de zombie de la care poți lua ultimul ban, care pot să fie puși la munca de târfă și salahor pentru care au calificarea.

Faptul că păstorii, gunoierii sau coafezele au probleme în perceperea realităților biologice esențiale cum este evoluția biologică, asta nu prea are de ce să te mire; nu au nici un fel de cultură științifică, așa că nu ai la ce să te aștepți. Însă atunci când vezi vehemența acerbă cu care este negată evoluția, inclusiv în zone mai de elită ale societății, îți dai seama cât de profundă este pervertirea intelectului uman prin tot felul de mijloace de manipulare, iraționale și antiraționale. Când miliarde de evidențe paleontologice, genetice, embriologice, de anatomie comparată, biogeografice, experimentale șamd… sunt negate cu dezinvoltură din cauza unor abordări bazate pe niște legende, ce se mai poate zice? Ai impresia că ei ar face orice pentru a nega realitățile-biologice-eminamente-evolutive, indiferent de cât de evidente sunt acestea. Dacă le vezi gesticulațiile agramate și afirmațiile șubrede când vine vorba de evoluția pe care ei încearcă să o nege, constați cât de aproape poate să fie omul de ruda sa apropiată, cimpanzeul. Constați că nu poate exista o dezbatere, că nu ai cu cine. Este ca și cum azi, în perioada funcționării Stației Spațiale Internaționale, unii ar mai ține la ideea că Pământul este plat și susținut de 4 țestoase sau 4 elefanți, pe baza argumentului că așa au scris niște oieri din urmă cu două milenii.

Te poți întreba, de ce au dat rezultate atât de slabe acțiunile de educație ecologică derulate în ultimele decenii. Cvasitotalitatea lor, dacă nu toate, au fost create pe o premisă falsă, anume că ai de comunicat ceva unor oameni rezonabil de raționali și cu o înțelegere cât de cât corectă a mesajelor: că ei au capacitatea de a decripta niște mesaje relativ simple. Nu a fost luat în seamă cât de jos este nivelul real de educație și înțelegere a populației luate în ansamblul ei, și cât de mare blocaj este reprezentat de percepții-barieră cu care ei au ajuns deja îndoctrinați. Educația ecologică presupunea fără baze că ea se va insera pe o anumită educație generală, preexistentă și destul de rezonabilă; dar atunci când în realitate acel fundament este atât de șubred încât ai de a face de facto cu analfabeți, sau analfabeți-funcțional, dacă până și ministrul este atât de incult încât zice “branconaj”… Cum se poate face educație ecologică într-o societate în care imbecilizarea în masă a oamenilor deja a dat roade la modul serios? Unde șarpele și liliacul sunt considerate ca fiind simbolul răului… și trebuie distruși ca atare? Unde este recomandat de preot a ucide orice șarpe – protejat de lege; a distruge o colonie de lilieci protejați de reglementările Uniunii Europene, a bracona urși, a culege flori rare în arii protejate nu reprezintă o problemă – lejer se poate face; a împușca la grămadă animale sălbatice protejate și a le întinde hoiturile pe jos, este o acțiune care nu e percepută ca fiind o agresiune asupra naturalului; o societate în care tăierea pădurilor de pe versanți abrupți și exportarea buștenilor este o practică răspândită la nivel de peisaj, iar la inundații devastatoare auzi plânsetele turmelor de jerpeliți? Vezi o populație umană sărăcită, supraexploatată, ținută în obscurantism medieval și mizerie de toate felurile? Poți avea pretenția de la asemenea ființe umane cu viață intelectuală aflată sub genunchiul broaștei, ca ele să ajungă să perceapă aspecte mai complexe, precum miza dezvoltării durabile, necesitatea de a păstra funcționalitatea proceselor ecosistemice globale, solidaritatea transgenerațională, fundamente științifice și etice pentru conservarea diversității biologice șamd; sau, dacă ești realist, nu se poate spera așa ceva. Exact așa cum de la o vită nu ai niciodată pretenția să înțeleagă… Fără nici un fel de răutate, vita nu percepe. Nu poate. Nu ai deschise căile de a comunica cu ea… nu ai cum să îi transmiți mesajul.

Cum și cât poate să funcționeze o societate democratică bazată pe hoardele de imbecilizați? Este destul de dificil și trist de abordat subiectul acesta. Dar te întrebi, ce capacitate au mase întregi de astfel de ființe imbecilizate să înțeleagă situații politice complexe și să voteze la un mod diferit față de vite? Ce sens are ca vitele și boii să voteze? Ce capacitate au să deosebească un om politic care eventual să fie o soluție care să reprezinte o șansă reală… față de populismul ordinar și manipularea de joasă-speță? Pot subiectele serioase să ajungă de interes pentru mase? Sau niciodată… Educație ecologică? Dezvoltare durabilă? Interesele generației viitoare? Cât de îndepărtate sunt astfel de ‘finețuri’ de capacitatea de înțelegere a unor asemenea specimene, cele care reprezintă vasta majoritate? Iar în democrație (cea mai bună dintre variante), așa cum este normal, aceștia toți votează. Surprize, surprize? Ce putea să iasă din asta? Nu uitați, suntem într-o țară europeană, chiar parte a UE, adică în ‘lumea bună’. Nu cred că ar fi radical diferită percepția bizonilor din America față de nivelul de înțelegere a celor din peisaje est-europene. Iar de aici este și mult în jos: ce te poți aștepta de la africani sau indieni ori băștinașii cu 3 pene… de pe ceva insulă? În mediocritatea lor, aceste mase nesfârșite de oameni răpciugoși-intelectual care dirijează prin decizie democratică mersul societăților democratice, pot oare să perceapă interesele pe termen lung ale civilizației umane? Sau masele acestea au ajuns un tăvălug care în neștire absoarbe resursele indiferent de efecte? Oarecum este natural ca ei să aleagă în fruntea hoardei pe cel mai populist care promite că totul va fi bine, va organiza „o distracție pe cinste”, vor fi mici și va fi bere, se va dansa în neștire, ca Zorba… grecul.

Unde sunt intelectualii-adevărați în viața politică? Niciunde, sau foarte marginal. Te mai poți întreba, în contextul în care marea majoritate este la un nivel intelectual-cultural de toată jena, iar un om realmente capabil-intelectual ar decide să candideze pentru ceva funcție mai importantă… și ar avea dorința de a îi convinge pe cei mulți să îl voteze… care poate să fie abordarea? Constată că marile mase de ființe-umanoide sunt la nivelul interesului față de fotbal, bingo, telenovele, moaște șamd. Nu poate să îi jignească pe cei proști dar mulți, trebuie să le facă pe plac, trebuie să vorbească pe înțelesul lor, fără idei diferite de cele ale hoardelor… să simtă ei “cât de deștepți sunt”? Astfel se gudură politruci lipsiți de scrupule, să facă pe plac maselor, să îi gâdile la sentimentele religioase puerile care le sunt caracteristice. Crezi că un om realmente cult și sincer ar putea să ajungă votat de hoardele de țațe și tractoriști… de pupătorii de moaște, sau acolo trebuie unul care să îi reprezinte, un șmecheraș abil care te minte în față fără să clipească, un bețiv care face bișniță cu blugi pe vapor, strungari, pădurari, sau “meseria noastră este auto”. Când contracandidatul zice că va face un metrou suspendat, și deja are înțelegeri cu elvețienii și japonezii, ce poate să zică intelectualul? Trebuie să susțină că el va face două metrouri suspendate, și că a mai vorbit și cu chinezii și americanii, adică o joacă de asta bazată pe minciună fără pic de jenă? Te mai poți întreba, cum ar putea face față un intelectual onest la șerpăria mafiotă caracteristică partidelor politice actuale, unde tragerea banilor este scopul principal, și unde fiecare post de femeie de serviciu la spitalul orășenesc este aprig păzit… pentru a scoate din el bani când angajezi pe cineva pe acel loc de muncă? Un astfel de context face ca intelectualii adevărați să nu prea poată face față în mafia politică și în campanii electorale ajustate pe convingerea proștilor mulți, unde minciuna, loviturile sub centură, înșelătoria sunt cele aflate la ordinea zilei. Fiecare societate își are clasa politică pe care o merită. Iar consecințele societale nu întârzie să apară.

Se creează astfel o ruptură, o falie din ce în ce mai adâncă între elitele intelectuale și uriașele hoarde de imbecilizați. Elitele intelectuale reprezintă proporții infinitezimale în orice societate, dar adâncimea faliei față de mase poate să fie diferită, adică să fie o trecere mai lină sau o prăpastie. Se poate ajunge ca diferența să fie atât de mare de parcă ar fi vorba de două specii distincte, cu capacități intelectuale totalmente diferite. Se instalează o stare în care deja nu mai are sens comunicarea între elitele intelectuale și restul… nici una nu are capacitatea de a se face înțeleasă de cealaltă. Se poate ajunge la situația în care elitele se izolează în turnurile lor de fildeș, în cercurile lor, cu preocupările lor… Comunicarea cu ceilalți nu se mai poate realiza, atât de adâncă este falia ca între om și celelalte animale.

© dr. Peter Lengyel

PS. Deschidere de an școlar 2014, Colegiu Național, Sighet. Un popă îi amețește pe elevi cu ciudățenii religioase. Citește ceva tâmpenii de pe o foaie. Popa prostu. Te miri apoi că lipsește capacitatea de gândire rațională? Nu te mira! Așa trebuie să fie! Imbecilizarea maselor.

Acest articol a fost publicat în Religie si Societate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Imbecilizarea maselor

  1. Masele nu mai trebuie imbecilizate. Comportamentul majoritar arată că acest obiectiv a fost atins de mult. Eventual trebuie împiedicate să se deştepte.

  2. tibi zice:

    corect. si cind vine vorba de teoria conspiratiei poti sa le dovedesti foarte usor ca aia nu exista sau, de ce nu, ca este un bec. daca i-ai inbecilizat destul oricum o sa creada orice. no bun. si acum extinde fenomenul la nivel global, cu adaptarile de rigoare. naaa…. nu se poate. sau da? hmmm..!

  3. Nimic despre indoctrinarea ideologica?

  4. Radu Mititean via FB zice:

    Peter, tu il cam plagiezi pe Orwell, ca parca citezi din ”1984” 🙂 De fapt e greu sa nu ajungi la concluzii similare cand vezi ce se intampla in massmedia, in scoli, in societatea actuala in general…. pana la urma e doar o modificare de tactica, permiti oamenilor sa stie sa citeasca, sa aiba tehnic acces la foarte multa informatie inclusiv stiintifica, dar faci pe de alta parte in asa fel incat ei sa nu aiba timp si / sau chef sa isi utilizeze in acest sens posibilitatile si sa ramana / devina niste creaturi imbecizilate social, usor de manipulat si deci de stapanit de catre niste elite dubioase din umbra

    • peterlengyel zice:

      🙂 Asta ar fi scris Orwell daca traia aici si acum. Legat de Orwell – 1984, am vazut pe undeva o afirmatie amuzanta si amara: acea creatie nu a fost realizata cu intentia ca ea sa devina un manual. Dar a devenit.

  5. peterlengyel zice:

    Portretul unei tari. Multi romani cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, ca pe vremea dinozaurilor traiau oameni sau ca horoscopul este foarte stiintific

    http://www.gandul.info/news/portretul-unei-tari-multi-romani-cred-ca-soarele-se-invarte-in-jurul-pamantului-ca-pe-vremea-dinozaurilor-traiau-oameni-sau-ca-horoscopul-este-foarte-stiintific-6747523

    Daca in tari precum Danemarca, Franta, Marea Britanie sau Olanda procentul celor care puteau fi considerati “alfabetizati stiintific” este de aproximativ 17%, in Romania procentul ajunge undeva la 1%, au constatat autorii studiului. Soarele se invarte in jurul Pamantului – 42% cred ca da, 7% nu stiu sau nu raspund. Primele fiinte umane au trait in aceeasi perioada cu dinozaurii – 30% cred ca da, 25% nu stiu sau nu raspund; Pamantului ii trebuie o luna ca sa inconjoare Soarele – 20% cred ca da, 33% nu stiu sau nu raspund. Laserele functioneaza prin concentrarea undelor sonore – 26% cred ca da, 40% nu stiu sau nu raspund; Laptele radioactiv devine bun pentru consum prin fierberea sa – 34% cred ca da. Cercetarea a mai aratat ca patru din cinci romani cred in miracole, in timp ce doi din trei romani considera ca Biserica nu greseste niciodata in ceea ce spune. Dintre repondenti, 95% au declarat ca cred in Dumnezeu, 52% cred in iad, 73% cred in Rai. Stiinta greseste cand contrazice scrierile sfinte – 9% dezacord total, 20% dezacord, 27% acord, 28% acord total. Chiar daca se observa tendinta de a crede mai degraba in religie decat in stiinta, 81% dintre romani cred ca Guvernul ar trebui sa sprijine cu bani cercetarea stiintifica. Studiul a fost efectuat in perioada iulie – septembrie 2009 pe un esantion de 1.161 de persoane de peste 18 ani, la nivel national, folosindu-se metoda interviului fata in fata pe baza unui chestionar structurat.

    :::::::::
    42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului

    http://www.romanialibera.ro/societate/educatie/42–dintre-romani-cred-ca-soarele-se-invarte-in-jurul-pamantului-195191

    Românii nu ştiu multe despre istorie, biologie ori ştiinţă. Ştiu însă că cine nu are noroc în dragoste are noroc la cărţi şi că deochiul poate fi prevenit cu ajutorul culorii roşii. Vorbim despre aproximativ jumătate din locuitorii României, după cum arată rezultatele unui raport de cercetare ştiinţifică, preluate de Realitatea.net.

    Raportul de cercetare „Publicul românesc şi ştiinţa” nu ne pune într-o lumină tocmai favorabilă. Doar 1 român din 7 este, în limbajul folosit de sociologi, „alfabetizat ştiinţific”.
    – Pentru 42% dintre români, Soarele se învârte în jurul Pământului.
    – 35% dintre români sunt convinşi că dacă beau apă după o persoană infectatată cu HIV se pot îmbolnăvi.
    – 34% nu ştiu că genele tatălui sunt cele care influenţează sexul copilului nou-născut.
    – 66% consideră că antibioticele sunt bune pentru că tratează atât viruşii cât şi bacteriile.
    În schimb, România se situează pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în horoscop sau în numere norocoase. Peste 40% dintre repondenţi cred că „unele numere sunt deosebit de norocoase pentru anumiţi oameni” sau că zodia unui om îi influenţează personalitatea şi comportamentul.
    Aproximativ jumătate dintre cei intervievaţi cred că norocul este mai important pentru succesul în viaţă decât şcoala. La fel de mulţi ţin cont de zicala „dacă te mămâncă palma stângă vei primi bani” sau „cine nu are noroc în dragoste are noroc la cărţi.” 50% dintre cei care au răspuns acestui raport cred că deochiul poate fi prevenit cu ajutorul culorii roşii.
    România se află printre primele cinci ţări europene ca procent al celor care merg cel puţin o dată pe lună la biserică, respectiv 50%, iar 4 din 5 români nu cred în teoria evoluţionistă şi cred că Dumnezeu a creat toate fiinţele, aşa cum sunt ele astăzi.
    Studiul a fost realizat de Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti.

  6. Abdulkerim Salim via FB zice:

    in general oamenii aleg conform cu un interes, de moment sau mai indepartat, pragmatic sau ideal… e vina societatii civile ca nu reuseste sa transmita catre mase un mesaj impachetat in asa fel incat acestia sa-l inteleaga… prosti sunt peste tot, dar ..

  7. Cristian Debreczy via FB zice:

    si atunci ne mai miram ca suntem unde suntem?

  8. Ionut Georgescu via FB zice:

    Si ne mai intrebam de ce ies la vot actualii „lideri” politici !?! Asa tara, asa conducatori! Asa conducatori, asa tara!

  9. „Mai completezi cu niște fotbal, unde nu e nevoie de nici un fel de cultură pentru a câștiga bani cu nemiluita și a ajunge de succes: rezultă de aici fotbalistul incult ca model de succes pentru tineri.”

    Ei, stai liniştit, domnule , după cum vezi cu ochiul liber, „bula” asta fotbalistică începe să se spargă, cel puţin aici în România. (De fapt, nu doar că începe, ci chiar s-a pus serios pe drum 😀 😀 ) Ceea ce e foarte bine.

  10. Nu cred că există o strategie secretă de imbecilizare, majoritatea oamenilor au tendințe intelectual-sinucigașe, de vină fiind presiunea anturajului, dependența de vicii și confuzia, acestea ținându-i prizonieri într-o formă absurdă de existență, în care fotbalul și berea sunt elemente definitorii.

    Referitor la fotbal, nu cred că este o pasiune reală pentru alergatul după minge (deși nu e exclus ca acești oameni să fie la nivelul intelectual al copiilor, pentru care așa ceva e atrăgător) ci mai degrabă tot conforrmism, adică dacă nu-ți place fotbalul și nu mergi la meciuri nu ești macho. La femei prinde trucul ăsta destul de bine, ca și alte trucuri pe care le folosesc de pildă negrii din America (lanțuri la gât etc).

    • peterlengyel zice:

      Nici eu nu cred ca este o strategie secreta de imbecilizare. Este o strategie ne-secreta. Spre exemplu un sistem de invatamant care scarbeste copii/ elevii/ studentii, un sistem care in loc sa atraga spre cunoastere… reuseste sa respinga. Apoi, promovarea publica a tot felul de idolatrii antice, medievale, pre-stiintifice si anti-stiintifice, anti-rationale… gen „crede si nu cerceta”. Ce poate sa produca o asemenea situatie, decat gloata uriasa de imbecili?

  11. E o gloată de imbecili condusă de o șleahtă de infractori dar din nou, nu cred că e ceva planificat pentru că nici infractorii (politicieni și așa-ziși oameni de afaceri) nu sunt foarte deștepți.

    Problema e că mai e ceva în afară de prostie, e și răutate, care împreună cu prostia se sprijină reciproc, de aceea ridicarea nivelului nu e posibilă în viitorul apropiat. Nu știu cum arăta societatea vestică în secolul XIX, poate că la fel de rău, poate cu timpul oamenii se vor schimba și aici, dar până atunci nu va mai fi rămas mult din natură, peisaje, patrimoniul arhitectural.

    Apropo, acesta este profilul cetățeanului obișnuit din România: https://www.youtube.com/watch?v=Q2o-dbOvtAQ

  12. Iosif Csaba Revesz via Sighet Online zice:

    Un articol de nota 10.Cred ca e nevoie mare de oameni ca domnul dr. Lengyel.

  13. Dan Bodnariuc via FB zice:

    E veche povestea…se practica de milenii….dar de fiecare data ne facem ca nu vedem….ce daca se intampla in africa in fasia gaza in ucraina….mie nu mi se poate itampla si intr-o zi te trezesti cu carpa in gura si ti se spune sa taci si nu mai poti sa faci nimic,,,poate ai credite,,,poate ai copii la scoala.,,,devii santajabil…nu mai esti liber…

    • peterlengyel zice:

      „In human terms, when a parent drowns their children because they aren’t happy with the outcome, we call it murder. It’s that fucking simple. When Hitler erases millions because they have a different ideology, we call it genocide. It’s that fucking simple. When God exterminates life in general, our knees hit the ground, and we say things like “morality,” “faith,” “savior,” and “bedtime story.”

      The disgust surrounding it is inescapable. Whenever one subscribes to the idea that a planet-drowning tyrant is worthy of praise, you have invariably committed yourself to a totalitarian ideology.”

      Johnny O’Coileáin, One Nation Under Nothing

  14. peterlengyel zice:

    Interviu in Adevarul cu un om ales Ambasador al Romaniei…

    „Ăştia suntem! Mai contează şi influenţa ţigănească asupra poporului român. S-a ajuns la imbecilizarea poporului, împreună cu televiziunile comerciale. Nu puteţi să mai deschideţi un post de televiziune care să nu aibă o emisiune manelizată! Eu nu am nimic cu etnia ţigănească, dar nu vreau să trăiesc ţigăneşte. Se pare că unora le place. (…) Totul este sălbatic aici, făcut de oameni primitivi. 85 la sută din populaţia acestei ţări este imbecilizată. (…) Timişoara anilor respectivi era un oraş multietnic. Pe străzile Timişoarei se vorbeau trei limbi: maghiară, germană şi română. Am avut şi am şi acuma prieteni unguri şi nemţi. Eu am venit aici în 1974. Am mai prins acele vremuri frumoase, am fost martor. Era un oraş civilizat. După aceea, a venit puhoiul de moldoveni şi de olteni… Asta înseamnă să plece lumea bună şi să vină lumea rea. Energiile pozitive au fost înlocuite cu energii negative. (…) Eu merg foarte mult prin ţară şi vă spun că mi-e greu să mai discut cu cineva care este de dincolo de Munţii Carpaţi. Nu sunt secesionist. Dar ei nu au nimic în cap, sunt oameni primitivi. (…) Societatea românească nu-l caută pe omul de cultură, pentru că nu-l înţelege, nici nu ştie ce face. Şi apoi, dacă modelele lor sunt oameni primitivi, nu poţi să le ceri mai mult. (…) Şi Brâncuşi când a vrut să vină în ţară a zis: „Când am plecat, v-am lăsat săraci şi proşti. Şi când m-am întors, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti“.”

    INTERVIU Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s: „85 la sută din populaţia ţării este imbecilizată. Totul este sălbatic, făcut de oameni primitivi”

    http://adevarul.ro/locale/timisoara/title-1_53f76d6a0d133766a87de94f/index.html

  15. peterlengyel zice:

    Ce limbă vorbesc românii

  16. peterlengyel zice:

    Lucian Mindruta: E reconfortant sa mai citesti din cand in cand ziare din Africa. Asa realizezi ca superstitiile de pe la noi sunt mici copii fata de ce poate produce mintea omului, eliberata de constrangerile educatiei si civiilizatiei.

    De exemplu, in Africa, presa relateaza despre fenomenul invierii a doua femei bolnave de Ebola care au inviat.

    Asa se nasc religiile. Mai asteptati 2-3 sute de ani si vom avea un cult al virusului.

    Liberia: Dead Ebola Patients Resurrect?

    Two Ebola patients, who died of the virus in separate communities in Nimba County have reportedly resurrected in the county. The victims, both females, believed to be in their 60s and 40s respectively, died of the Ebola virus recently in Hope Village Community and the Catholic Community in Ganta, Nimba.

    But to the amazement of residents and onlookers on Monday, the deceased reportedly regained life in total disbelief. The New Dawn Nimba County correspondent said the late Dorris Quoi of Hope Village Community and the second victim only identified as Ma Kebeh, said to be in her late 60s, were about to be taken for burial when they resurrected.

    http://allafrica.com/stories/201409240829.html

  17. peterlengyel zice:

    medievalizare de secol 21: bagati banii in biserici si in huzurul sutanistilor, manipulatori care promoveaza incultura, imbecilitatea si spoliaza mase de fraieri aflati la nivel de intelegere pre-medieval

    :::::::::::::::::::

    Bolnavii de cancer umiliți în România, tratați pe gratis în Ungaria

    În timp ce în țara noastră bolnavii de cancer așteaptă chiar și trei luni pentru a putea urma tratamente cu radioterapie, în Ungaria beneficiază de ședinte gratuite și imediate.

    Sursa: voceatransilvaniei.ro

    Scandalos. Bolnavii de cancer umiliți în România, tratați pe gratis în Ungaria

    http://www.voceatransilvaniei.ro/scandalos-bolnavii-de-cancer-umiliti-romania-tratati-pe-gratis-ungaria/

  18. peterlengyel zice:

    „La Zviaghințev, biserica ortodoxă e luată de coarne și prezentată in toată fățărnicia ei distrugătoare de suflete, in egală măsură cu alcoolul. Este o mașinărie de făcut bani, manipulatoare, strivitoare, mănă in mănă cu puterea. O mafie a sufletelor, un storcator de bani și umanitate. Episcopul din film e complice cu odiosul primar, pe care il controlează sufletește si de la care primește țechini. Predica finală a episcopului este un exemplu de duplicitate a bisericii și de odioșenie a unui personaj secundar, din umbră.”

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/11/08/leviatan-un-film-fara-alta-scapare-decat-in-alcool/

  19. peterlengyel zice:

    Child Sexual Abuse and the Catholic Church
    Gender, Power, and Organizational Culture
    Marie Keenan
    Oxford University Press

    „A meticulously researched inside look at child sexual abuse by clergy, this exhaustive, hard-hitting analysis weaves together interviews with abusive priests and church historical and administrative details to propose a new way of thinking about clerical sexual offenders. Linking the personal and the institutional, researcher and therapist Marie Keenan locates the problem of child sexual abuse not exclusively in individual pathology, but also within larger systemic factors, such as the very institution of priesthood itself, the Catholic take on sexuality, clerical culture, power relations, governance structures of the Catholic Church, the process of formation for priesthood and religious life, and the complex manner in which these factors coalesce to create serious institutional risks for boundary violations, including child sexual abuse. Keenan draws on the priests’ own words not to excuse their horrific crimes, but to offer the first in-depth account of a tragic, multi-faceted phenomenon.

    (…)

    Child Sexual Abuse and the Catholic Church is a unique reference for scholars of the Church and therapists who work with both victims and offenders, as well as a forward-thinking blueprint for reform.”

    https://global.oup.com/academic/product/child-sexual-abuse-and-the-catholic-church-9780199328970?prevSortField=1&sortField=1&start=0&resultsPerPage=100&type=listing&lang=en&cc=ro&prevNumResPerPage=20&subjectcode1=1805239

  20. peterlengyel zice:

    Christianity: 12 Painful Facts
    By Michael Sherlock | 18 October 2015

    „Fact 1: The earliest official gospel (Mark) was written over a generation (40 years) after the alleged death of Jesus and subsequently, it fails the historical test of contemporaneity. (1)

    (…)

    Fact 7: Almost all of the myths and moral philosophies attributed to Jesus can be found in earlier mythologies and philosophies, held by people that were proximate to the lands in which the gospels first arose. (7)

    Fact 8: Most of the earliest Christians believed that Jesus was either a phantom (non-human apparition), or a completely human Jewish rabbi. (8)

    Fact 9: Christianity only rose to power due to its blatant disregard for its own Scripture – meaning, it aligned itself with a psychotic “pagan” emperor, Constantine, who boiled his wife in a hot tub, murdered his own son and executed his co-emperor, and he merely used Christianity to solidify his political ambitions (sole emperorship), evidenced by the fact that he continued to practice his pagan faith and mint his coins with Mithras (pagan sun-god), long after his alleged conversion. (9)

    (…)

    Fact 11: For the majority of its history (4th Century – 19th Century), Christianity has been a violent religion, which, like a deadly virus, has taken over its hosts and killed in order to spread. (11)

    Fact 12: When Christianity had temporal authority, it was just as brutal as Islam. The only reason we see more psychotic behavior from religious nuts in Islamic countries today, versus Western countries, is because the West has become increasingly secularized. (12)”

    http://churchandstate.org.uk/2016/01/christianity-12-painful-facts/

  21. peterlengyel zice:

    Pericolul reprezentat de puroiul creaționist-religios, antiștiințific și anti-evoluționist, este analizat de Parlamentul European și de Academiile de Științe din întreaga lume civilizată. Academia Română se poziționează în afara Lumii Civilizate… ceea ce nu cred că poate să te mai surprindă. Transformarea școlilor în instituții de îndoctrinare religioasă plasează România în mizerabilitatea medievală preștiințifică.

    Un articol despre acest subiect este scris de Virgil Iordache
    Teoria evoluţiei trebuie să se predea din nou în şcolile din România

    http://www.contributors.ro/administratie/educatie/teoria-evolutiei-trebuie-sa-se-predea-din-nou-in-scolile-din-romania/

    „(…) the Parliamentary Assembly is worried about the possible ill-effects of the spread of creationist ideas within our education systems and about the consequences for our democracies. If we are not careful, creationism could become a threat to human rights, which are a key concern of the Council of Europe.

    3. Creationism, born of the denial of the evolution of species through natural selection, was for a long time an almost exclusively American phenomenon. Today creationist ideas are tending to find their way into Europe and their spread is affecting quite a few Council of Europe member states.

    4. The prime target of present-day creationists, most of whom are of the Christian or Muslim faith, is education. Creationists are bent on ensuring that their ideas are included in the school science syllabuses. Creationism cannot, however, lay claim to being a scientific discipline.

    5. Creationists question the scientific character of certain areas of knowledge and argue that the theory of evolution is only one interpretation among others. They accuse scientists of not providing enough evidence to establish the theory of evolution as scientifically valid. On the contrary, creationists defend their own statements as scientific. None of this stands up to objective analysis.

    (…)

    7. There is a real risk of serious confusion being introduced into our children’s minds between what has to do with convictions, beliefs, ideals of all sorts and what has to do with science. An “all things are equal” attitude may seem appealing and tolerant, but is in fact dangerous.

    8. Creationism has many contradictory aspects. The “intelligent design” idea, which is the latest, more refined version of creationism, does not deny a certain degree of evolution. However, intelligent design, presented in a more subtle way, seeks to portray its approach as scientific, and therein lies the danger.

    9. The Assembly has constantly insisted that science is of fundamental importance. Science has made possible considerable improvements in living and working conditions and is a rather significant factor in economic, technological and social development. The theory of evolution has nothing to do with divine revelation but is built on facts.

    10. Creationism claims to be based on scientific rigour. In reality the methods employed by creationists are of three types: purely dogmatic assertions; distorted use of scientific quotations, sometimes illustrated with magnificent photographs; and backing from more or less well-known scientists, most of whom are not specialists in these matters. By these means creationists seek to appeal to non-specialists and spread doubt and confusion in their minds.

    11. Evolution is not simply a matter of the evolution of humans and of populations. Denying it could have serious consequences for the development of our societies. Advances in medical research, aiming at combating infectious diseases such as Aids, are impossible if every principle of evolution is denied. One cannot be fully aware of the risks involved in the significant decline in biodiversity and climate change if the mechanisms of evolution are not understood.

    12. Our modern world is based on a long history, of which the development of science and technology forms an important part. However, the scientific approach is still not well understood and this is liable to encourage the development of all manner of fundamentalism and extremism. The total rejection of science is definitely one of the most serious threats to human and civic rights.

    13. The war on the theory of evolution and on its proponents most often originates in forms of religious extremism closely linked to extreme right-wing political movements. The creationist movements possess real political power. The fact of the matter, and this has been exposed on several occasions, is that some advocates of strict creationism are out to replace democracy by theocracy.

    14. All leading representatives of the main monotheistic religions have adopted a much more moderate attitude. Pope Benedict XVI, for example, as his predecessor Pope John-Paul II, today praises the role of science in the evolution of humanity and recognises that the theory of evolution is “more than a hypothesis”.

    15. The teaching of all phenomena concerning evolution as a fundamental scientific theory is therefore crucial to the future of our societies and our democracies. For that reason it must occupy a central position in the curriculums, and especially in the science syllabuses, as long as, like any other theory, it is able to stand up to thorough scientific scrutiny. Evolution is present everywhere, from medical overprescription of antibiotics that encourages the emergence of resistant bacteria to agricultural overuse of pesticides that causes insect mutations on which pesticides no longer have any effect.

    16. The Council of Europe has highlighted the importance of teaching about culture and religion. In the name of freedom of expression and individual belief, creationist ideas, as any other theological position, could possibly be presented as an addition to cultural and religious education, but they cannot claim scientific respectability.

    17. Science provides irreplaceable training in intellectual rigour. It seeks not to explain “why things are” but to understand how they work.

    18. Investigation of the creationists’ growing influence shows that the arguments between creationism and evolution go well beyond intellectual debate. If we are not careful, the values that are the very essence of the Council of Europe will be under direct threat from creationist fundamentalists. It is part of the role of the Council of Europe’s parliamentarians to react before it is too late.

    19. The Parliamentary Assembly therefore urges the member states, and especially their education authorities to:

    19.1. defend and promote scientific knowledge;

    19.2. strengthen the teaching of the foundations of science, its history, its epistemology and its methods alongside the teaching of objective scientific knowledge;

    19.3. make science more comprehensible, more attractive and closer to the realities of the contemporary world;

    19.4. firmly oppose the teaching of creationism as a scientific discipline on an equal footing with the theory of evolution and in general the presentation of creationist ideas in any discipline other than religion;

    19.5. promote the teaching of evolution as a fundamental scientific theory in the school curriculums.

    20. The Assembly welcomes the fact that 27 academies of science of Council of Europe member states signed, in June 2006, a declaration on the teaching of evolution and calls on academies of science that have not yet done so to sign the declaration.

    Assembly debate on 4 October 2007 (35th Sitting) (see Doc. 11375, report of the Committee on Culture, Science and Education, rapporteur: Mrs Brasseur). Text adopted by the Assembly on 4 October 2007 (35th Sitting).”

    Anexa 2 Declarația academiilor de știință cu privire la predare teoriei evoluției.

    “We, the undersigned Academies of Sciences, have learned that in various parts of the world, within science courses taught in certain public systems of education, scientific evidence, data, and testable theories about the origins and evolution of life on Earth are being concealed, denied, or confused with theories not testable by science. We urge decision makers, teachers, and parents to educate all children about the methods and discoveries of science and to foster an understanding of the science of nature. Knowledge of the natural world in which they live empowers people to meet human needs and protect the planet.

    We agree that the following evidence-based facts about the origins and evolution of the Earth and of life on this planet have been established by numerous observations and independently derived experimental results from a multitude of scientific disciplines. Even if there are still many open questions about the precise details of evolutionary change, scientific evidence has never contradicted these results:

    1. In a universe that has evolved towards its present configuration for some 11 to 15 billion years, our Earth formed approximately 4.5 billion years ago.

    2. Since its formation, the Earth – its geology and its environments – has changed under the effect of numerous physical and chemical forces and continues to do so.

    3. Life appeared on Earth at least 2.5 billion years ago. The evolution, soon after, of

    photosynthetic organisms enabled, from at least 2 billion years ago, the slow transformation of the atmosphere to one containing substantial quantities of oxygen. In addition to the release of the oxygen that we breathe, the process of photosynthesis is the ultimate source of fixed energy and food upon which human life on the planet depends.

    4. Since its first appearance on Earth, life has taken many forms, all of which continue to evolve, in ways which palaeontology and the modern biological and biochemical sciences are describing and independently confirming with increasing precision. Commonalities in the structure of the genetic code of all organisms living today, including humans, clearly indicate their common primordial origin.

    We also subscribe to the following statement regarding the nature of science in relation to the teaching of evolution and, more generally, of any field of scientific knowledge :

    Scientific knowledge derives from a mode of inquiry into the nature of the universe that has been successful and of great consequence. Science focuses on (i) observing the natural world and (ii) formulating testable and refutable hypotheses to derive deeper explanations for observable phenomena. When evidence is sufficiently compelling, scientific theories are developed that account for and explain that evidence, and predict the likely structure or process of still unobserved phenomena.
    Human understanding of value and purpose are outside of natural science’s scope. However, a number of components – scientific, social, philosophical, religious, cultural and political contribute to it. These different fields owe each other mutual consideration, while being fully aware of their own areas of action and their limitations.

    While acknowledging current limitations, science is open ended, and subject to correction and expansion as new theoretical and empirical understanding emerges.

    ✦ ✦ ✦

    1. Albanian Academy of Sciences

    2. National Academy of Exact, Physical and

    Natural Sciences, Argentina

    3. Australian Academy of Science

    4. Austrian Academy of Sciences

    5. Bangladesh Academy of Sciences

    6. The Royal Academies for Science and the Arts of Belgium

    7. Academy of Sciences and Arts of Bosnia and Herzegovina

    8. Brazilian Academy of Sciences

    9. Bulgarian Academy of Sciences

    10. RSC: The Academies of Arts, Humanities and Sciences of Canada

    11. Academia Chilena de Ciencias

    12. Chinese Academy of Sciences

    13. Academia Sinica, China, Taiwan

    14. Colombian Academy of Exact, Physical and Natural Sciences

    15. Croatian Academy of Arts and Sciences

    16. Cuban Academy of Sciences

    17. Academy of Sciences of the Czech Republic

    18. Royal Danish Academy of Sciences and Letters

    19. Academy of Scientific Research and Technology,

    Egypt

    20. Académie des Sciences, France

    21. Union of German Academies of Sciences and Humanities

    22. The Academy of Athens, Greece

    23. Hungarian Academy of Sciences

    24. Indian National Science Academy

    25. Indonesian Academy of Sciences

    26. Academy of Sciences of the Islamic Republic of Iran

    27. Royal Irish Academy

    28. Israel Academy of Sciences and Humanities

    29. Accademia Nazionale dei Lincei, Italy

    30. Science Council of Japan

    31. Kenya National Academy of Sciences

    32. National Academy of Sciences of the Kyrgyz Republic

    33. Latvian Academy of Sciences

    34. Lithuanian Academy of Sciences

    35. Macedonian Academy of Sciences and Arts

    36. Academia Mexicana de Ciencias

    37. Mongolian Academy of Sciences

    38. Academy of the Kingdom of Morocco

    39. The Royal Netherlands Academy of Arts and

    Sciences

    40. Academy Council of the Royal Society of New Zealand

    41. Nigerian Academy of Sciences

    42. Pakistan Academy of Sciences

    43. Palestine Academy for Science and Technology

    44. Academia Nacional de Ciencias del Peru

    45. National Academy of Science and Technology,

    The Philippines

    46. Polish Academy of Sciences

    47. Académie des Sciences et Techniques du Sénégal

    48. Serbian Academy of Sciences and Arts

    49. Singapore National Academy of Sciences

    50. Slovak Academy of Sciences

    51. Slovenian Academy of Sciences and Arts

    52. Academy of Science of South Africa

    53. Royal Academy of Exact, Physical and Natural Sciences of Spain

    54. National Academy of Sciences, Sri Lanka

    55. Royal Swedish Academy of Sciences

    56. Council of the Swiss Scientific Academies

    57. Academy of Sciences, Republic of Tajikistan

    58. The Caribbean Academy of Sciences

    59. Turkish Academy of Sciences

    60. The Uganda National Academy of Sciences

    61. The Royal Society, UK

    62. US National Academy of Sciences

    63. Uzbekistan Academy of Sciences

    64. Academia de Ciencias Físicas, Matemáticas y Naturales de Venezuela

    65. Zimbabwe Academy of Sciences

    66. African Academy of Sciences

    67. The Academy of Sciences for the Developing World (TWAS)

    68. The Executive Board of the International Council for Science (ICSU)”

  22. peterlengyel zice:

    Top 20 Evil Bible Stories
    1. God drowns the whole earth.

    In Genesis 7:21-23, God drowns the entire population of the earth: men, women, children, fetuses, and perhaps unicorns. Only a single family survives. In Matthew 24:37-42, gentle Jesus approves of this genocide and plans to repeat it when he returns.

    2. God kills half a million people.

    In 2 Chronicles 13:15-18, God helps the men of Judah kill 500,000 of their fellow Israelites.

    3. God slaughters all Egyptian firstborn.

    In Exodus 12:29, God the baby-killer slaughters all Egyptian firstborn children and cattle because their king was stubborn.

    4. God kills 14,000 people for complaining that God keeps killing them.

    In Numbers 16:41-49, the Israelites complain that God is killing too many of them. So, God sends a plague that kills 14,000 more of them.

    5. Genocide after genocide after genocide.

    …………………………………

    …………….

    ……..
    http://churchandstate.org.uk/2016/02/top-20-evil-bible-stories/

  23. peterlengyel zice:

    religion in action

    Christianity and its Persecutions of Pagans
    „Over many centuries thousands, perhaps millions, were killed by Christians for the crime of not being Christian or sometimes for the crime of not being sufficiently Christian. Some were killed by the sword, some burned alive, some drowned, some buried alive, some forced to face wild animals. Traditional Christian history books rarely find room for this side of the story.”

    http://churchandstate.org.uk/2016/02/christianity-and-its-persecutions-of-pagans/

  24. peterlengyel zice:

    Scientific American : Creationism Invades Europe

    An antisovietice movement once limited mostly to the U.S. is gaining ground on the eastern side of the Atlantic

    „For years, although creationists were growing in number in European countries and gradually developing an influence in schools and local communities, they mostly kept under the radar and were not a major concern. Not until, at least, about a decade ago, when the Council of Europe issued a warning against the growth of creationism and the potential threat to the educational system it posed.”

    „We have learned that confronting creationism is not a scientific matter but rather a political one. To engage creationism it does not suffice to line up all the evidence and arguments in support of evolutionary theory. Instead, scientists have to get out and operate on all platforms (…) public lectures, writing op–eds and articles in popular magazines, weeklies and newspapers (…) television and radio broadcasts, developing and maintaining Web sites on evolution (…).”

    http://www.scientificamerican.com/article/eurocreationism/?WT.mc_id=SA_TW_EVO_BLOG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s