Parcul Natural Defileul Mureșului Superior

Peisajul caracteristic al Defileului Mureșului Superior este bine împădurit, cu apariții de stâncării (creste, piscuri, piramide, turnuri) și pășuni secundare, create de om. Zona este constituită din variate roci vulcanice, preponderent andezite dar și riolite, bazalte etc. Se constată existența scurgerilor de lave, prezența tufurilor și aglomeratelor vulcanice. În zona defileului, adâncimea maximă a apei Mureșului variază între 0,6 și 3 m, existând sectoare cu ape repezi (1,5 m/s) și de adâncime redusă și sectoare lente (0,6 m/s) cu adâncime mai mare. Debitul mediu multianual este pe la 12-20 mc/s. Descrieri idilice ale acestor locuri, create de oameni de cultură ai trecutului (spre exemplu Orbán Balázs), pot să fie doar parțial înțelese în lumea de azi, când infrastructura de transport a fost dezvoltată și este utilizată zilnic de mii de autovehicule și zeci de trenuri, pădurile sunt scoase la produs etc.

Extragerea lemnului din păduri a fost de amploare mică și de interes local, până la momentul apariției plutăritului. Există date scrise despre cantitatea de lemn plutărit, începând cu anii 1711-1714 (așa cum arată Wachner H., Județul Ciuc, Toplița și defileul Mureșului, Lucrările institutului de Geografie a Universității din Cluj, 1926-1927, III, sau cum se arată în manuscrisul doctoratului lui Imreh I. P., Erdély faipara, Budapest, 1944). Sașii din Reghin au preluat conducerea afacerilor cu plutăritul din anii 1850, iar în 1865 au înființat compania de plutărit Floscompanie; din anii 1860, anual coborau prin defileu cca. 1.600 de plute, cu cca. 400.000-600.000 metri cubi de lemn; plutăritul era derulat cu ajutorul unor italieni cu experiență în această îndeletnicire, veniți din Tirolul de Sud. Coborârea cu plutele se făcea mai ales primăvara, pe apele mari, și se ajungea cu ele până la Arad sau chiar la Turnu Severin. Plutăritul prin defileu era una din ocupațiile tradiționale, dar a decăzut după construirea căii ferate devenite funcționale în 1909, precum și a șoselei care trece și ea prin defileu.

Climatul zonei este unul rece/ răcoros, astfel că la Toplița temperatura medie anuală este de 5,3 grade C, iar la 13 februarie 1935 a fost atins -34,8 grade C, aici fiind un pol al frigului din țară; zăpada se menține 100-120 zile/ an. V. Mihăilescu în cartea Carpații Sud-Estici, Ed. Științifică, București, 1963, la pg. 123 scrie: “Cea mai importantă consecință a închiderii depresiunii este îngrămădirea aerului rece pe fundul ei din cauza îngustimii defileului Mureșului, pe unde evacuarea întârzie.” Precipitațiile sunt pe la 700-800 mm/ an.

Defileul Deda- Toplița este situat în zona centrală a Carpaților Orientali, într-un peisaj dominat de roci vulcanice ale lanțului vulcanic neogen Igniș – Gutâi – Țibleș – Călimani – Harghita. Pe latura vestică a Carpaților Orientali, lanțul vulcanic neogen este atât de reprezentativ încât este probabil cel mai semnificativ dintre formațiunile de acest gen din Europa: are cca. 160 km lungime și lățime maximă de cca. 55-60 km, în zona Munților Călimani. Magmele/ lavele au fost favorizate de existența unui sistem de fracturi care au ajutat dezvoltarea vulcanismului, atât sub forma unor scurgeri de lave cât și a acumulării de piroclastite. Au existat trei mari cicluri de activitate: parcă ne vine greu să ne închipuim că nu demult pe aici existau explozii uriașe, scurgeri masive de lave, depuneri de cenușă vulcanică în cantitate dramatică, precum și gheizere, fumarole, solfatare așa cum azi sunt vizibile în zonele vulcanice active ale Planetei. Zona vulcanilor Călimani – Gurghiu – Harghita este azi o arie cu vulcani reziduali, mai tineri totuși comparativ cu vulcanii scheletici aflați mai la nord. În cartea Magyarország Földje – Kitekintéssel a Kárpát-medence egészére, Magyar Könyvklub, Budapest 1997, la pg. 423-425, se arată că lanțul vulcanic neogen are vârsta de cca. 9 milioane de ani, și există descrierea și prezentarea grafică de sinteză a structurii, care arată că substratul geologic este constituit dintr-o serie de centre vulcanice “sâmburi” având uneori caldere și cratere vizibile și azi, aflate pe masive zone intrusive, înconjurate de arii consolidate din scurgeri de lave, aflate într-o matrice de depozite piroclastice.

Defileul Deda- Toplița are o lungime de (30?) 33 (44?) km și reprezintă limita dintre Munții Călimani (la nord) și Munții Gurghiu (la sud). Masivul Călimaniului, cel mai mare masiv vulcanic de pe la noi, aflat la nord de defileul Mureșului, are o înălțime a platoului cu 100-200 m mai mare decât a masivului aflat la sud de defileul Mureșului, munții Gurghiu. Defileul Deda – Toplița pe care curge Mureșul, este cea mai mare străpungere a lanțului vulcanic neogen al Carpaților Orientali, și leagă Depresiunea Giurgeului de Podișul Transilvaniei. De fapt, ceea ce acum este Depresiunea Giurgeului și Podișul Transilvaniei, erau cândva în continuitate sub forma unei vaste câmpii piemontane la poalele vestic al lanțului (paleo)carpatic de atunci, înainte de apariția lanțului vulcanilor neogeni. Activitatea vulcanică a dus la constituirea unui baraj montan, în spatele căruia apele s-au acumulat sub forma unui uriaș lac, despre a cărui existență ne dau indicii acele alterări ale rocilor care sunt menționate de V. Mihăilescu în cartea Carpații Sud-Estici, Ed. Științifică, București, 1963, la pg. 122 și pg. 167: “semnalat de prof. Virgil Ianovici (1934) sub cota 990 m. Nivelul de eroziune cel mai înalt din defileul Mureșului, arătat de H. Wachner (1927) la circa 960 m, poate preciza încă și mai mult înălțimea maximă la care s-au ridicat apele lacului din Giurgeu. (…) Mureșul, trunchiat de barajul vulcanic, acționând regresiv, a coborât nivelul de fund al văii în care emisarul curgea, probabil în cascadă, spre vest. Astfel, pe măsura adâncirii văii emisarului, apele lacului au sculptat o serie de faleze și tot atâtea trepte de abraziune lacustră care pot fi urmărite sub poala munților Giurgeu. (…) de altfel, la înălțimea de circa 150 m deasupra fundului actual al văii Mureșului, H. Wachner (1929) a semnalat păstrarea vechii văi pliocene cu direcția de înclinare spre Toplița. (…) Înainte de a fi un defileu de străpungere fluviatilă, valea transversală a Mureșului dintre Toplița și Deda a fost deci (în pliocen, după formarea cu intermitențe a vulcanilor Călimani și Gurghiu) o strâmtoare lacustră între lacul din Giurgeu și cel din Transilvania. (…) După retragerea apelor din Bazinul Transilvaniei, valea Mureșului între Toplița și Deda a servit ca deversor al lacului din Giurgeu spre vest (…) Vechimea destul de mare a depresiunii transversale în care este săpat defileul de azi (…) justifică (…) considerarea ei ca zonă despărțitoare a celor două masive vulcanice.”

În cartea lui Mihai Grigore, Defileuri, chei și văi de tip canion în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989, scrie la pg. 126-128: “Barajul vulcanic format în timpul erupțiilor a condus prin procesul de acumulare la transformarea râului în lac, dar fără ca acțiunea cursului de apă să fie pe deplin anihilată, deoarece între paroxismele vulcanice, în etapele de liniște apele zăgăzuite se revărsau peste obstacolul ce obturase valea. (…) În fazele dintre erupțiile vulcanice și după încetarea definitivă a acestora, cursurile de ape au erodat, transportat și depus depozite provenite din roci andezitice dislocate din corpurile aparatelor vulcanice, din curgerile de lave solidificate, piroclastite, cenușă etc. Astfel, materialul de proveniență vulcanică rulat, levigat și redepus într-un domeniu lacustru a generat roci vulcanogene cu stratificație normală, ritmică ori încrucișată, incluzând resturi de plante, trunchiuri de arbori incarbonizate și silicifiate, ca de exemplu, pe versantul drept al Defileului Mureșului, în unele locuri opalizate și limonitizate. Grosimea acestor depozite variază între 120 m la vest de Toplița și circa 100 m în bazinetul de la Neagra (Sergiu Peltz, 1965). (…) un râu pliocen cu nivelul de bază mai coborât, a înaintat regresiv de la vest către est și a captat succesiv bazinetele lacustre prin intermediul strâmtorilor preexistente.”

În cartea lui Pál Zoltán, Takács Ágnes, Barabás Erika, Természetvédelmi területek Erdélyben, Ábel Kiadó, Kolozsvár 2010, se arată la pg. 77 că există în această arie protejată peșteri produse de trunchiurile de arbori care au ajuns în depozitele aluvionare, trunchiuri care ulterior au putrezit și au lăsat goluri tubulare care pot atinge 20-23 m lungime și diametru de 0,8-1,3 m (Xántus László, Xántus Juliánna, Kelemen-havasok, Pallas Akadémia Könyvkiadó, Csikszereda, 2003). În general acestea sunt galerii unidirecționale și având o singură intrare, cu excepția uneia (peștera Exus) care este produsă de două trunchiuri care se atingeau și a unei peșteri de la Neagra care este un tunel cu două ieșiri (Lovász Piroska, Fatörzsbarlangok a Maros-szorosban, Erdélyi Gyopár, 2007/6).

Defileul prezintă alternanță de 1. sectoare înguste cu versanți abrupți și stânci vulcanice masive ori grohotișuri ale acestora, cu 2. sectoare lărgite, cu aspecte deluroase, în care apar și mici așezări umane. Defileul este adâncit câteva sute de metri (în general 400-500, maxim 600 m) diferență de nivel față de culmile învecinate, culmi care în platou ajung la cca 900-1000 m altitudine, iar în vârfuri sub forma unor pinteni ating 1100-1200 m. În zonele înguste ale defileului, versanții sunt abrupți, iar în rest coboară văi torențiale la baza cărora se acumulează mari depozite de bolovănișuri.

Peisajul defileului este dominat de întinse păduri de amestec, constituite preponderent din fag (Fagus sylvatica) dar având și molid (Picea abies) și brad (Abies alba); există și gorun (Quercus petraea) și carpen (Carpinus betulus). Molidul coboară chiar și sub 540 m altitudine (V. Mihăilescu, 1963), ca o consecință a unor microclimate răcoroase/ reci. Pe lângă cursul de apă există în mod natural o pădure de luncă formată din sălcii (Salix triandra, S. pentandra, S. viminalis) și arini (Alnus glutinosa, A. incana), iar unele zone au populații de ferigă Matteuccia struthiopteris care le conferă un aspect luxuriant. Diversitatea speciilor de plante este relativ mare, astfel că de aici au fost menționate 30,88% dintre speciile existente în țară; unele aparțin plantelor rare/ periclitate: Arnica montana, Dianthus barbatus compactus, Oenanthe aquatica, Trollius europeus etc.

Parcul Natural Defileul Mureșului Superior protejează o suprafață de 9.156 hectare, conform Hotărârii de Guvern 1143 din 18 septembrie 2007; cca jumătate este acoperită de pădure, restul de pășuni și fânațe, existând și câteva zeci de hectare de stâncărie și zone umede. În Legea 5/2000 Rezervația Naturală Defileul Deda Toplița apare cu 6.000 hectare și având codul 2638, iar Defileul Mureșului apare cu 7733 hectare, și codul 2639. Defileul Mureșului Superior este cuprins în situl Natura 2000 ROSCI0019 Călimani-Gurghiu. Există aici o Arie de Importanță Avifaunistică, RO021 Defileul Superior al Mureșului, cuprinsă altitudinal între 446 și 1682 m, și extinsă pe 38.417 hectare; conform volumului Arii de Importanţă Avifaunistică din România (Tg. Mureş, 2008) în această arie se estimează existența a 110-130 perechi de minuniță (Aegolius funereus), 180-220 p. ieruncă (Bonasa bonasia), 90-110 p. ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), 10.000-15.000 p. muscar gulerat (Ficedula albicollis), 1.400-1.500 p. muscar mic (Ficedula parva), 20-25 p. ciuvică (Glaucidium passerinum), 50-70 p. ciocănitoare cu trei degete (Picoides tridactylus), 50-60 p. huhurez mare (Strix uralensis), 35-50 cocoși de munte (Tetrao urogallus). Dintre păsări între 1945 și 2005 au fost observate aici 95 de specii cuibăritoare sau probabil cuibăritoare și alte 35 de specii cu prezență accidentală/ în migrație/ oaspeți de iarnă. Interesant este că ferestraşul mare (Mergus merganser) cuibărește și în Defileul superior al Mureșului, unde la 23 iulie 2005 în localitatea Androneasa au fost identificați 5 juvenili și o femelă, semnalată de o echipă de ornitologi belgieni cu o săptămână înainte; asta este a doua semnalare a cuibăririi speciei din zonă în cauză (Migrans, vol. 7, nr. 3, Tîrgu Mureș, Octombrie 2005). Dintre mamifere, de menționat este vidra (Lutra lutra), dar există și carnivore mari: urs (Ursus arctos), lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx) etc.

Dacă te gândești la grandoarea acestor fenomene, vulcanismul și apariția lanțului de munți, formarea barajului în spatele căruia se constituie uriașe lacuri apoi drenarea lor… poate că la fel de spectaculos este că o ființă, omul, poate să înțeleagă evenimente derulate cu mult înainte de a exista oameni prin aceste locuri. Interesant, uimitor.

Deși am trecut de nenumărate ori prin zonă, nu a existat nici timp disponibil și nici dorința irezistibilă de a vedea cam cum arată detaliile din aceste locuri: în general se trece cu trenul și se admiră peisajul, sau se trece în goană cu mașina… în locurile mai frumoase de pe lângă apă nici nu poți să oprești că toți claxonează… fiind multe zone în curbe cu bandă continuă. Sper că se vor contura ocazii de a vizita mai pe îndelete zona, cu scopul de a realiza un material fotografic apt să prezinte acele locuri, peisaje, aspect geomorfologice, viață vegetală, animală… umană… despre a căror detalii mulți nici nu bănuim… nimic.

work in progress

© dr. Peter Lengyel