Parcul Natural Usedom – Germania

Parcul Natural Usedom se situează în extremitatea nord-estică a Germaniei la graniţa cu Polonia, în zona “insulei” Usedom, integrând o porţiune costieră din Marea Baltică în zona golfului Szczecin şi cursul inferior al râului Peene. “Insula Usedom” este o zonă de uscat situată între litoralul Mării Baltice, lagune, lacuri şi canale în peisajul unde apele râului Oder/ Odra se varsă în laguna Oder/ Szczecin. Usedom prezintă zone costiere cu dune de nisip, mlaştini cu ape sărate sau salmastre, lacuri, fânaţe şi păduri. Morene terminale lăsate de gheţari continentali coborând dinspre Scandinavia, mormane de bolovani, nisipuri şi argile depuse în urmă cu cca 16.000 de ani, au constituit nuclee în jurul cărora depuneri de sedimente au creat insula actuală, dezvoltată mai cu seamă în ultimii 5.000 de ani; regresiuni şi transgresiuni marine succesive au modelat peisajul; cel mai înalt punct al insulei are 69 m altitudine.

Parcul prezintă o puternică dominanţă a peisajelor lacustre, lagunare, habitate acvatice dulcicole, salmastre şi marine costiere. Turbăriile acoperă cca 15% din suprafaţa ariei protejate; precipitaţiile medii anuale sunt pe la 550 mm. Mare parte din apele lagunare şi lacustre ale zonei aparţin reţelei Natura 2000, dar eutrofizarea produsă de scurgerile încărcate cu nutrienţi reprezintă o problemă seriosă în zonă. Dintre peşti, mai interesanţi sunt anghila (Anguilla anguilla), somonul (Salmo salar), păstrăvul de mare (Salmo trutta) şi heringul (Clupea harengus) care utilizează ca habitat atât apele marine cât şi lagunele, iar unele intră şi pe râuri.

Pădurile din zonă sunt uscate, umede sau inundate; cele dominate de pin ocupa terenurile nisipoase, arinul negru domină zone umede, stejarul este pe soluri consolidate iar mestecenii în zone cu rupturi de vânt. Pădurile de pin sunt în mare parte plantate pe la începutul secolului 19, cu scopul reducerii dimensiunilor furtunilor de nisip, cu ideea de a tempera agresivitatea vântului ce bate dinspre mare şi a stabiliza dunele mişcătoare…. Terenuri arabile abandonate prin anii 1950-1970, păşuni şi fânaţe neutilizate, au tendinţa să fie acoperite de pădure, prin succesiune spontană a vegetaţiei, instalându-se comunităţi formate din specii arborescente: pin (Pinus sylvestris), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), plop tremurător (Populus tremula), mesteacăn (Betula pendula) etc.

Avifauna parcului este una dintre cele mai “reprezentative” pentru Germania: cuprinde 280 de specii dintre care 150 specii cuibăresc aici, aşa că zona este declarată şi Arie de Importanţă Avifanistică. Printre speciile cuibăritoare se pot aminti: uliganul pescar (Pandion haliaetus), gaia roşie (Milvus milvus), cocorul (Grus grus), becaţina comună (Gallinago gallinago), scoicarul (Haematopus ostralegus), călifarul alb (Tadorna tadorna) şamd. În timpul migraţiei, în parc se pot vedea zeci de mii de găşte sălbatice (Anser sp.) şi cocori pe lacuri şi pe tarlale, raţe sălbatice prin bălţi şi “roiuri” de limicole în zonele costiere şi pe la margini de ape. Printre speciile prezente pe timp de iarnă se remarcă eiderul (Somateria mollissima), raţa sunătoare (Bucephala clangula), raţa cu cap negru (Aythya marila), raţa de gheţuri (Clangula hyemalis) etc.

scoicar (Haematopus ostralegus)

Dintre mamifere în zonele costiere interesantă este prezenţa intermitentă-temporară a focilor cenuşii (Halichoerus grypus); populaţia acestora în Marea Baltică este estimată azi la cca 7.500 exemplare… cu toate că erau cca 100.000 la începutul secolului 20; poluarea Balticii şi vânarea focilor a dus la această descreştere dramatică a dimensiunii populaţiei; focile din zonă prezintă boli şi leziuni din cauza apelor care conţin un amestec indescriptibil de substanţe poluante, produse şi deversate desigur de către oameni; vânătoarea acestor foci a fost stopată în Baltica în 1988, de către semnatarii Convenţiei Helsinki, dar există presiuni din partea Finlandei şi Suediei (ruşine pentru amândouă!) pentru a redeschide oficial vânătoarea lor şi se şi omoară legal câteva sute de foci pe an pentru a “reduce impactul lor asupra pescăriilor”, deşi ele sunt considerate periclitate, pe Lista Roşie a IUCN; cea mai dramatică situaţie a lor a fost în urmă cu cca 20 de ani, de atunci fiind implementate nişte măsuri care să ajute refacerea efectivelor, dar în ultimul deceniu se constată ca foarte multe dintre ele au ulcer intestinal, chiar şi exemplarele tinere… În apele marine se mai pot întâlni marsuini (Phocoena phocoena). Vidra (Lutra lutra) este prezentă în apele dulci ale parcului, iar din 2004 există un ţarc unde sunt ţinuţi câţiva zimbri (Bison bonasus)… 4 exemplare…

Parcul Natural Usedom a fost înfiinţat în 1999, având o suprafaţă de 64.100 hectare, din care 28.500 ha sunt acoperite de ape iar 11.800 hectare de pădure. În parc există 14 rezervaţii, Peenemünde fiind primul creat în 1925, apoi Zerninsee în 1938, importante zone de cuibărit, iernat şi popasuri în migraţia păsărilor. Rezervaţia Mümmelkensee este o mlaştină cu turba instalată într-o adâncitură a depozitelor de morene, unde grosimea stratului turbos ajunge la 15 m, păstrând un exemplu de astfel de habitat care nu a fost drenat şi nu a fost extrasă turba… o raritate extremă în peisajul german. Rezervaţia insula Böhmke din lacul Gothensee are o colonie de pescăruş râzător (Larus ridibundus), care între anii 1994-2010 avea anual cca 5.500 de perechi cuibăritoare, dar înainte, prin 1975-1993 avea în medie 13.000 de perechi… O insulă marină nelocuita, numită Greifswald Oie, de 54 hectare şi 17 m înălţime maximă, ridicându-se din apele Balticii la 12 km de “uscat”, este declarată rezervaţie; anual se inelează aici cca 20.000 de păsări, în încercarea de a studia viaţa/ migraţia acestora; turismul este limitat la 50 de vizitatori pe zi.

Multe alte zone din actualul Parc Natural, unele chiar declarate “arii protejate”, au suferit totuşi repetate intervenţii de desecare prin canale sau staţii de pompare (agresiuni urmate de multe ori de reinundare, după ce intervenţia se dovedea nesustenabilă economic); nu rare au fost împăduririle stepelor şi dunelor de nisip mobile, distrugând astfel biodiversitatea lor naturală. Prin astfel de acţiuni, starea ecologică a peisajului a fost deteriorată de către omul care a încercat să extragă cât mai multe foloase imediate, din orice palmă de “pământ”, indiferent de consecinţe.

În parc există 11 tumuli megalitici din neolitic şi 90 situri de locuire din perioada bronzului; teritoriu aflat sub dominaţie germană, slavă sau suedeză, prezintă interesante urme ale istoriei ultimelor milenii. În secolul 20, aria a fost sub o puternică utilizare militară, fiind o zonă de testare a rachetelor, iar acum în apele de coastă se poate admira un submarin cu lansatoare de rachete, expus ca o amintire a războiului rece, o etapă oarecare din veşnica luptă pentru influenţă, dominaţie şi resurse… Printre atracţiile turistice ale Parcului, pe lângă aspectele peisagistice cvasi-naturale şi biodiversitatea din zonă, se mai află peisaje rurale tradiţionale, câte-o moară de vânt, trasee de călărie şi ciclism, vizite cu bărci şi vaporaşe la zonele costiere mai spectaculoase etc.

Foto: Gărduleţe pentru amfibieni, pe traseul dintre locul de hibernare şi locul de reproducere, încât să nu fie omorâte de traficul auto… sunt trecute de oameni pe partea cealaltă a şoselei.

Implementarea în regiune a Directivei Cadru Ape a UE ca şi dezvoltarea reţelei Natura 2000 pe baza Directivei Păsări şi a Directivei Habitate a UE, reprezintă fundamente legale pentru conservarea biodiversităţii, cu obligaţii şi targeturi complexe. Interacţiunile dintre planurile de management la nivel bazinal şi managementul integrat al zonei costiere… ca şi a apelor marine… având interferenţe cu diferite politici economice (transporturi, agricultură, pescuit, turism etc), duc la o situaţie de o complexitate greu de administrat… Dragarea unor zone lagunare pentru a permite trecerea vaselor mai mari, dezvoltarea infrastructurii turistice de litoral, poluarea venită dinspre terenurile agricole şi aşezările umane etc, reprezintă un mix de factori care îşi lasă drastic amprenta asupra funcţionalităţii ecosistemelor din zonă… inclusiv în “ariile protejate”.

În apele marine neîngheţate ale Golfului Pomeranian, o suprafaţă de 201.000 hectare a fost declarată sit Natura 2000, pe baza Directivei Păsări a UE (SPA). În respectiva arie îşi petrec iarna un număr mare de cufundaci (Gavia sp.) şi corcodei (Podiceps sp.) şi cca 500.000 de exemplare aparţinând speciilor de raţe marine. Dintre speciile de interes conservativ pentru aceast sit Natura 2000, conform lucrării lui Mendel et al., (2008), Artensteckbriefe von See- und Wasservögel der deutschen Nord- und Ostsee, Naturschutz und Biologische Vielfalt, Issue 59,  se pot menţiona cufundacul mic sau cu guşă roşie (Gavia stellata) care primăvara poate avea aici chiar şi 750 de exemplare, cufundac polar (Gavia arctica) care toamna se adună în cca 700 de exemplare, corcodel cu gât roşu (Podiceps grisegena) care iernează în cca 170 de exemplare, corcodel de iarnă sau corcodel urechiat (Podiceps auritus) care iernează în cca 490 exemplare; eiderul (Somateria mollissima) iarna cca 130 ex., raţa de gheţuri (Clangula hyemalis) iarna 130.000 ex., raţa neagră (Melanitta nigra) primăvara are aici 170.000 de exemplare (deşi iernează aici “doar” cca 43.000 de exemplare), raţa catifelată (Melanitta fusca) are aici primăvara 43.000 de ex., alca cu oglindă (Cepphus grylle) iernând în cca. 690 exemplare. Dintre celelalte specii interesante de păsări, conform formularului standard al sitului Natura 2000, se pot menţiona de aici alca atlantică (Alca torda) cca 110 exemplare şi alca nordică (Uria aalge) cca 550 exemplare.

Parţial suprapunându-se peste suprafaţa SPA, o arie de 110.173 ha este declarată sit Natura 2000 Odra Bank, pe baza Directivei Habitate (SCI). Ape marine puţin adânci, de 6-20 m, pe întinse bancuri de nisip locuite de mari populaţii de bivalve (scoici), reprezintă zona de reproducere şi hrănire pentru calcan (Psetta maxima) şi cambulă (Platichthys flesus) specii care au homocromie şi se integrează coloristic în întinsele suprafeţe de nisip; aria este o importantă zonă de hrănire a coregonului baltic (Coregonus oxyrhinchus). Sturionul de Atlantic (Acipenser oxyrinchus – A. sturio) nu mai are populaţie viabilă în Marea Baltică, dar în acestă zonă se doreşte iniţierea unui proiect de repopulare…

© dr. Peter Lengyel

Eider (Somateria mollissima)