Interesant cum creierul uman gândește în patternuri, în algoritmi, ai putea constata. Spre exemplu la fotografiere. Dacă iau seria de imagini cu ghioceii de pe Ronișoara, este clar că având aceeași aparatură – se poate replica abordarea la un mod cvasi-identic cu alte specii de plante asemănătoare, de la lușcuțe la măseaua-ciutei, de la primule la hepatica. Rezultatele sunt previzionabile, previzibile, fără mari salturi calitative sus-jos. Sau dacă iau seria de imagini de vară din dronă cu Creasta Cocoșului… cred că este evident că se poate face și în alte anotimpuri, cu rezultate aproximativ previzibile… dacă investești același efort. Sau la păsările de pe un oarecare lac semnificativ de-a lungul Dunării sau prin Dobrogea, unde să ai serii reprezentative cu limicole, rațe, pelicani, lopătari șamd. Ori imaginile din clădiri monumentale – cu arhitectură impresionantă. Imaginile macro cu flash nu prea au ceva în comun cu cele trase din dronă… fiecare abordare e un pattern, o serie de acțiuni pe baza unui algoritm testat în teren… încât la final să fie previzibil că a ieșit ceea ce doreai. Și chiar dacă imaginile o să fie impresionante, întotdeauna o să ai senzația că se putea și mai bine. Că data viitoare ștacheta trebuie pusă cu ceva mai sus.
© dr. Peter Lengyel
peterlengyel 