Egretă pe râul Iza

Cursul Izei, peisaj cu zăpadă, gheață la mal, ape libere în unele zone – unde apar variate păsări de apă. O egretă mare (Egretta alba) privește apa, din când în când prinde câte un pește și îl înghite într-o fracțiune de secundă. Penajul ei alb se integrează bine în culoarea zăpezii. Scena este frumoasă, naturală, sălbatică. Pasărea se plimbă liniștită pe gheață, prin apa mică, iar când observă ceva mișcare… se concentrează atentă… extraordinar de atentă… focalizată total… ca și cum de capturarea acelui pește ar depinde viața ei. De asta depinde. Fiecare egretă care nu are succes la prins hrană… este rapid o pasăre care a fost cândva vie. Dar văd că asta are succes destul de bun, prinde cam la fiecare 10 minute câte un pește. A găsit un loc de pescuit perfect, exact așa cum este locul ideal pentru egrete: apă mică, în care există pește. Fulgerătoare mișcări, una după alta… apoi așteptare pentru a observa următoarea potențială pradă. Uneori zboară câțiva metri pentru a vizita un alt loc de pândă… poate acolo au revenit alți pești…

Pare din când în când o făptură angelică, cu aripile ei albe. A o admira o vreme, a o cunoaște mai bine, a îți face o impresie despre modul ei de viață… cum anume se hrănește… cum stă la pândă… este interesant. În mare parte a timpului stă nemișcată… iar acțiunile sunt fulgerătoare și se termină rapid… apoi urmează altă etapă de așteptare… Pentru a face niște imagini mai rezonabile, trebuie să tragi câteva sute bune de cadre, în rafale, încât să surprinzi câte o situație care merită a rămâne… imortalizată. Oricum pasărea care se hrănește liniștită în micile zone cu ape deschise la malul Izei înghețate,… este o amintire care va persista. Sper că aceste păsări vor avea condiții de a exista, ceea ce presupune protejarea ariilor de cuibărit din zone umede mai mari… păstrarea calității apelor și reducerea numărului imbecililor care vânează păsări din pasiunea de a ucide. Vietate albă, imaculată, sălbatică, pe mal de apă curgătoare… îmi aduce aminte de un fragment de poezie… Antonia Luiza Zavalic: „Acolo fac dragoste pe tăcute şi apoi mă trezesc ca din moarte.”

PS. Aceste imagini au fost realizate pe Iza amonte de Bârsana, la 11 februarie 2011.

© dr. Peter Lengyel

PS. 19 octombrie 2021. Bârsana, în lunca inundabilă a Izei. Spre seară văd că trec două stoluri de egrete mari, în total peste 10 păsări. Albe, imaculate, se proiectează frumos pe pădurile de toamnă. Primul stol e mai compact, al doilea este din păsări mai răsfirate, care zboară lax în aceeași direcție. Ambele stoluri se deplasau spre nord-vest, de-a lungul cursului Izei. Ori este un fel de culoar de migrație, care ajunge pe cel al Tisei apoi coboară către sud, ori au mișcări eratice prin zonă în perioada asta și acum se deplasau către ceva loc de înnoptare, un stufăriș mai larg care să le ofere ceva protecție. Nu se știe. Interesant este că egretele mari au devenit mult mai numeroase în ultimele decenii, deja nu e deloc o surpriză să le vezi prin Maramureș, mai ales pe timp de migrație, primăvara și toamna. Aproape la fiecare ieșire vezi câteva exemplare în aceste anotimpuri, evident mai ales pe lângă ape stătătoare sau curgătoare. Uneori poți vedea exemplare și iarna. Am pe blog o serie de imagini cu o egretă mare fotografiată pe Iza la Bârsana la 11 februarie 2011 – un exemplar care prindea pești sau stătea pe suprafețele înghețate. Frumoase păsări.

share or not to share