Karak, Vuk și alte Vulpi Roșcate

355

Se înserează și vulpea iese din vizuină… Se întinde, cască… își întinde membrele… mai stă o vreme la intrarea galeriei, apoi pleacă în căutare de hrană. Se furișează pe după tufișuri… privește atentă la orice mișcare… trebuie să vadă din timp orice pericol mortal… orice imbecil camuflat în verde… și să perceapă orice șansă de a prinde un șoarec, ceva pasăre, poate un fazan. Iarna, pe zăpada imaculată, blana ei roșcat-roșiatică este destul de stridentă. Poți vedea vulpi tinere, neîndemânatice, vulpi șmechere, aflate în plină maturitate, vulpi bătrâne jerpelite, râioase, vulpoi și vulpițe… Fiecare o personalitate. Oare cum e viața de vulpe și ce știm noi despre asta? Se pot face analize detaliate… dar cine să le citească?

233

În copilărie ne uitam la seriale de desenele animate cu viața vulpilor… create după scrierile lui Fekete István (1900-1970) – cartea cu titlul Vuk. Această carte este una dintre operele fundamentale ale prozatorului… în care sunt descrise întâmplările din viața unei familii de vulpi. Caractere de vulpe… fiecare cu personalitatea proprie… Traseul existenței lui Vuk, de la nașterea în văgăuna de la margine de lac… viața puilor de vulpe. Tatăl lui Vuk este Kag, mama Íny, care vânează permanent pentru a astâmpăra foamea puilor de vulpe… Apariția vânătorilor care vor să îi omoare… și ucid mare parte dintre pui precum și adulții…. Vuk scapă deoarece nu este în galerie la venirea vânătorilor-ucigași, iar un pui ajunge la unul dintre vânători. Neînfricatul Vuk învață repede și multe de la unchiul lui, vulpoiul Karak… și devine din ce în ce mai abil de a exista: acumulează cunoaștere, înțelepciune… atât de necesară pentru a se păstra viu în libertate. Ajunge să își viziteze fratele închis în cușcă, în curtea vânătorului… și îi promite că îl va elibera cumva… ceea ce se și întâmplă… cu ajutorului lui Karak. După o vreme, vulpoiul bătrân este și el ucis de vânători… iar cei doi frați se despart, fiecare își întemeiază o familie și trăiesc în peisajul splendid dar plin de pericole, își trăiesc viața lor sălbatică și fascinantă. Acest roman prezintă multe aspecte interesante pentru cititorii tineri, dar și pentru adulți care pot să descopere înțelesuri profunde, nu doar despre viața animalelor sălbatice și modul cum ele inter-relaționează între ele… și cum privesc ele omul… dar și despre aspecte fundamentale ale Existenței.

196

Între prieteni, unul a ajuns denumit Vuk, un băiat mai mare a devenit Karak… nu degeaba? Am avut plăcerea, împreună cu prietenii din copilărie, să citim scrierile-vulpoase (Vuk), ca și multe altele provenite din aceeași sursă, un stil în care exista o profundă iubire a naturalului, sentiment materializat în variate romane despre… buha mare (Hú), barză (Kele), vidre (Lutra) șamd. Acest autor este un exemplu de excelență în privința capacității de a scrie despre interrelația dintre ființe umane și alte vietăți, prezentate la un mod interesant, chiar captivant, pentru cei care au capacitatea să citească; pe lângă câteva scrieri științifice sau tehnice, legate de pescuit, agricultură șamd, mare parte a operei lui Fekete István este de factură beletristică-naturalistică. Operele lui au fost vândute până acum în peste 10 milioane de exemplare… Deși exista un succes public de netăgăduit, scriitorul nu a fost prea iubit de oficiali, a fost și traumatizat fizic în perioadele glorioase din anii 1940 pe când lucra la Ministerul Agriculturii… de unde a ajuns muncitor la încărcat marfă – doker… pentru variate motive legate de aspecte prezente în scrierile sale… referiri sociale, de viziune asupra Lumii… Acest om, dokerul, scriitorul… prin ceea ce a scris – a făcut mai mult decât un million de jalnice proiecte de educație ecologică cu tonele lor de maculatură-cafenie-rapoarte-detaliate. Cine știe câte milioane de oameni au ajuns să își pună întrebări, oare ce se petrece în sufletul vulpilor, bufnițelor, vidrelor și oamenilor… și cât de similare ființe suntem. Este vorba de formarea unui anumit tip de percepție asupra realităților din care facem parte, o compasiune față de vietăți, a apropiere sentimentală care nu poate să fie „predată” nici prin manuale școlare, nici prin complicate studii universitare sau postuniversitare… Este vorba de simpatia, înțelegerea, admirația și poate chiar iubirea cu care privești din start vietatea pe care o vezi că se furișează printre boscheți… roșcată, plină de viață, vulnerabilă… Ce tare semănăm, nu? Probabil că fiecare copil maghiar a ajuns să cunoască semnificația numelui Vuk – micuța și simpatica vietate roșcată, Karak – vulpoiul bătrân trecut prin experiența vieții; și extrapolând sentimentul… se ajunge ca omul să aibă o anumită înțelegere-iubitoare față de fiecare vulpe. Câți copii care priveau acele desene animate, au devenit fotografi ai naturii, biologi, naturaliști… nu vom afla. Și nu vom afla câți simțeau ură sălbatică… atunci când pe lângă ei trecea un vânător… Poate că unii au făcut chiar auzită afirmația: dacă îl vezi pe Vuk, pe Karak, te rog lasă-i să trăiască.

354

355 360 365 369 370 375 376 379 380 381 384 385 389 390 391 398

194 203 205 231 234 237 239 241

191 219 221

001 036 039 049 060 063 064 080 094 103

076 109

354 684 695 709 714 737 757

DSC_4337

Am mai inclus 31 de imagini cu o vulpe fotografiată în urmă cu câteva zile, mai exact pe 8 octombrie 2014. O vulpe tânără a fost neobișnuit de prietenoasa cu oamenii care treceau prin zona de vest a Transfăgărășanului. Am văzut mai multe mașini oprite, din care oamenii făceau poze cu ea. Uneori intra printre tufele de la marginea șoselei, prin pădurea de amestec, alteori ieșea – oarecum cerșind mâncare. Se apropia de mașini și la 2 metri și stătea liniștită. Probabil a primit hrană de la oameni… și este posibil că nu avea încă o prea bună capacitate de a își obține hrana, așa că accepta riscul apropierii de om. Un cretin cu o limuzină germană puternică, având număr de București, a încercat să o lovească cu mașina când vulpea a traversat liniștită șoseaua. Apoi, ea s-a retras prin pădure, urcând pe stâncile dintre copacii de pe versant… și se poate spera ca a înțeles ceva din riscurile apropierii față de noi.

Dealtfel, am auzit de la un prieten care este directorul unui aeroport că în această perioadă se va face o campanie de vaccinare antirabică, prin aruncarea din avion la fiecare 500 de metri a unei momeli cu vaccin. Un articol de presă menționa că vor fi aruncate din avion utilitar câte 25 de momeli pe kilometru-pătrat; se vor duce momeli și terestru, la vizuinile cunoscute; momelile sunt niște tablete cu puternic miros de pește. Iar mai apoi, multe vulpi vor fi ucise de vânătorii care de-abia așteaptă să ucidă din plăcere animalele.

DSC_4348

DSC_4255

DSC_4262

DSC_4268

DSC_4271

DSC_4274

DSC_4285

DSC_4292

DSC_4301

DSC_4304

DSC_4315

DSC_4319

DSC_4234

DSC_4242

DSC_4244

DSC_4245

DSC_4323

DSC_4331

DSC_4333

DSC_4352

DSC_4354

DSC_4360

DSC_4380

DSC_4383

DSC_4386

DSC_4389

_DSC2066

_DSC2067

_DSC2076

_DSC2078

© dr. Peter Lengyel

PS. Aceste imagini au fost realizate în Maramureș, cu excepția seriei de la final – începând cu imaginile de la Land Rover – care au fost realizate în Făgăraș la 8 octombrie 2014. Vor mai ajunge incluse aici și alte imagini cu vulpi superbe… când va exista timp pentru ele.

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Animal Salbatic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Karak, Vuk și alte Vulpi Roșcate

  1. Ian Sau Serban via FB zice:

    foarte frumos! felicitari!

  2. Paola Borro via FB zice:

    bel reportage natuistico!

  3. Cristiana Lemaitre via FB zice:

    J’adore !

  4. Mihai zice:

    Foarte tare 🙂

  5. Gerida Blignaut via FB zice:

    Excellent photos!

  6. Naziana Mosanu via FB zice:

    Va multumesc pentru ceea ce ati scris ca si pentru imaginile prezentate. Mi-ati trezit interesul sa ma documentez mai mult despre acest animal.

  7. DM Ruști zice:

    știe cineva dacă s-a tradus în românește povestea vulpii Vuk? (a propos, mie numele Vuk îmi sună cam … sârb!)

    • peterlengyel zice:

      Cartea a fost tradusa in limba rusa, asta stiu. Desenele animate au aparut si in engleza, sub numele „The Little Fox”.
      Link la partea 1, in engleza:

      Un link la desene animate Vuk, in maghiara, filmul intreg:

      Vuk este un nume barbatesc in limba sarba, si in cateva limbi inrudite are semnificatia de lup.

      • Florin Floreanu zice:

        Îmi amintesc desenele animate cu vulpoiul Vuk, deci s-au difuzat și la TVR – pe vremea lui Ceaușescu.

  8. Turathán zice:

    Jól esett az emlékeztető..

  9. peterlengyel zice:

    Dr. Carin Bondar – Biologist With a Twist:

    What does the fox say?

    Since foxes are related to dogs and wolves, they make similar sounds, such as barking, howling, „gekkering” (a low clicking to communicate to others nearby) and a loud and sharp yelp known as the „Vixen’s Scream.”

    If you want to hear what the fox REALLY says, watch this video:

  10. peterlengyel zice:

    Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor în perioada octombrie – decembrie 2014

    http://obiectiv-online.ro/?p=21229

  11. Zaharie Claudiu Gadiel zice:

    Superbe fotografiile.

  12. peterlengyel zice:

    Fekete István: KARÁCSONY ÉJJEL

    A konyhából behallatszott a tűz pattogása, de aztán betették az ajtót s a kocsmában csend lett. A bádog lámpaernyő karimája némán hajlongott a repedezett gerendán és amint a láng megbillent, mintha valaki sóhajtott volna.

    Az ablakok arcán csendesen szivárgott a cseppé hűlt pára, az ajtókilincs ferdén állt, mintha valaki be akarna jönni s a székek úgy álltak az asztalok mellett, mintha fáradt karjukkal szívesen az asztalra könyököltek volna.

    Ekkor megpendült egy húr a kemence mellett. Az öreg Tallér rátette kezét a cimbalomra, mert véletlenül ütötte meg a húrt, de a lágy zendülés már szétszállt a szobában, megsimogatta a falakat, lengett a levegőben, aztán visszahullt a cimbalomra, mint fészekre a madár.

    Zimányi felemelte fejét. A homályban nem látta az öreg cigányt, de érezte, hogy nézi. Töltött magának.

    -Van poharad, Tallér? Hát akkor tartsd ide.

    Ittak. A lámpa hunyorgott s a cigány visszaült a sötétbe.

    -Hajajaj!

    -Mért sóhajtozol, Tallér?

    -Csak úgy sóhajtozok, instállom. Minek örüljek? Elmúlik minden.

    -Elmúlik, Tallér. De ezt úgyis tudjuk. Muzsikálj!

    -Ma?

    -Ma. Csak úgy magunknak.

    A kocsmáros benézett az ajtón, megtöltötte az üveget, aztán kiment. A cimbalom halkan beszélgetni kezdett. Akadozva, mintha emlékeiben keresgetne. Néha felkiáltott, néha megjajdult, aztán csak dúdolgatott, mint a pusztán kaszáló szél. Zimányi elnézett valahová, fehér haja puhán simult halántékához és arra gondolt, mi lesz, ha egyszer elhallgat a cimbalom, elalszik a lámpa és elalszik minden…

    Úgy érezte, jó lesz. Megbékélve bólintott. Hát alszunk, no. Az öreg cigány aszott, fekete kezét a cimbalomra tette, s az ajtóra nézett.

    -Jár kint valaki?

    A kilincs bólintott, az ajtó óvatosan kinyílt. Egy ember jött be, aztán egy asszony. Vállukon hó.

    -Jó estét.

    -Jó estét -bólintott Zimányi- esik?

    -Esik.

    -Hová?

    -Palánkra. Oda várnak bennünket, karácsonyra.

    Persze, karácsony van. Régi karácsonyok villantak fel Zimányi emlékei között, de aztán hamar elhamvadtak, elfáradtak…

    A kocsmáros odaállt a vándorok elé.

    -Mi kellene?

    -Csak pihennénk, ha szabad.

    Az asszony fáradtan felnézett.

    -Kenyeret kérnénk. Pénzért.

    Zimányi megfogta a kocsmáros kabátját.

    -Adjon szalonnát is… karácsony van.

    Gondolkodó csend lett. A vándorok előtt egy kis vörös mókus ült az asztalon és a kenyérhéjat eszegette. Okos, fekete szemével körülnézett.

    -Szelíd?

    -Mint a gyerek. Csak megszorítani nem szabad, mert akkor harap.

    Zimányi felkelt, nehézkesen odament az asztalhoz és megsimogatta a mókust. A kis állat megszagolta Zimányi kezét, aztán végigfutott a karján és bekukkantott a zsebébe.

    -Az én zsebemet ki szokta forgatni -mondta a vándor -múltkor megrágta a pipámat, azt nem szeretem… meg hát üres is…

    -Nem adja el?

    -El nem adom, csak úgy odaadom. Jobb dolga lesz…

    Zimányi pénzt tett az asztalra.

    -Egyedül vagyok… eljátszogatok vele… ez lesz az én karácsonyom…

    Diót hozatott a kocsmárossal s a mókus észre sem vette, amikor gazdái elköszöntek. Zimányi kucsmáját a mókus mellé tette, hátha elálmosodik.

    -Hozass még egy üveggel, Tallér, diót is.

    A mókus megszagolta a bort s a diót a kucsmába hordta.

    A cimbalom halkan zengett. Künn hullott a hó, nyári kórószálak álltak az utak mellett, valahol messze csengett egy szánkó, varjak aludtak a jegenyéken, a hidak alatt susogott a víz, mintha mesét mondana az öreg hídlábnak.

    Zimányi hazaindult. Zsebre rakta a diót és a mókust is.

    – Ehetsz útközben is, ha akarsz.

    Lassan lépegetett hazafelé. Az út, mint a bársony. Botja nem koppant, arcára hópehely esett. A falu végén kis erdő s az erdőn túl Zimányi háza. Jó lenne, ha várakozó lámpás intene belőle, de nincs már senkije.

    Nem nagy a hó, mégis nehéz a járás, az erdő fái között álmos köd ül. Megállt, botjával a hóra ütött.

    -Milyen puha, akár a párna. Hideg sincs.

    Azzal leültek az árok mellett. Megcsörrentek a diók, a mókus kiugrott a zsebbő és felszaladt az öregember vállára.

    -Ne csiklandozz, te, csak egy kicsit pihenek.

    A mókus leugrott a földre. A hónak szabadság szaga volt. Az erdei csend susogni kezdett s az ágak ugrásra ingerelték. Az árokparton bodzafa állt és ijedten ébredt fel, amikor a mókus végigszaladt rajta.

    -Mit akarsz?

    -Szállást keresek. Az ember elaludt és én elszöktem… nem tudod hol találnék szállást?

    -Eredj a Bükkhöz.

    A mókus átlendült az öreg bükk alsó ágára.

    -Azt mondta a Bodza, hogy te adsz nekem szállást.

    -Nem adok. Nincs, de ha lenne se adnék.

    -Majd ad más.

    De nem adott a Kőris se, a Cser se. A Vadcseresznye csak a fejét ingatta, a Nyír pedig még fiatal vesszőit is megsuhogtatta. Csak az öreg Tölgy mondta meg kereken.

    -Nem szabad! Ne kérdezd, miért, nem szabad. Különben magam sem tudom mért, menj, ahonnan jöttél.

    Zimányi ekkor már mélyen aludt az árokparton. Azt álmodta, hogy egy hideg kéz nyúl a kabátja alá, de nem a pénztárcáját, a szívét keresi.

    Arca sárga lett, feje előrebukott a kínban, hogy megmozduljon, de nem tudott.

    A kis mókus ekkor ért oda. Felugrott az öregember vállára és lerázta magáról a havat, az öreg nyakába.

    Erre már felébredt Zimányi. Mélyet lélegzett, aztán tántorogva felállt. De mi ez a hideg a nyakánál? Odanyúlt és eszébe jutott a mókus.

    -Hát te ébresztettél fel, te? Bizony jó, hogy felébresztettél…

    Megkereste botját és lassan lépegetve elindult hazafelé. Zsebében megzörrentek a diók s amikor otthon meggyújtotta a lámpát, körülvették a régi bútorok.

    A mókus az ágy karfájára ugrott, leült elgondolkodva, mert ő sem tudta, hogy mért nem kapott szállást a fáktól. Nem tudta, hogy Zimányinak szíve és zsebe mindig nyitva volt szegénynek, vándornak, mindenkinek s az ilyen embernek nem lehet elhagyatottan, árokparton meghalni.

    Nézte egymást ember és mókus. A kályhában halkan dúdolt a szél, a felhőket elkergette, aztán nagy csend és nagy békesség lett kint és bent.

    Aludt az öregember és aludt a kis mókus karácsony éjszakáján.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s