Cheile Dobrogei

Cheile Dobrogei sunt situate în zona centrală a Dobrogei, într-un peisaj deluros cu stânci calcaroase golașe sau acoperite de vegetație stepică, tufărișuri și petece de pădure ce caracterizează Podișul Casimcei. Cheile Dobrogei constituie o zonă cu extraordinare valori naturale, reprezentate de aspectele geologice, paleontologice, speologice, botanice, zoologice și peisagistice. Valea are talveg larg și este mărginită de pereți calcaroși situați destul de departe de firul apei, cursul de apă prezintă meandre… o zonă drenată de un pârâu care face parte din bazinul Casimcea, astfel că apele se scurg către est, în lacul Tașaul (situat la nord de Năvodari). Deși dimensiunea pereților de calcar de la Cheile Dobrogei este nesemnificativă în comparație cu cheile cu care suntem obișnuiți prin Carpați (Cheile Bicazului, Cheile Turzii șamd)… totuși peisajul are o atractivitate aparte, prin conformația totalmente diferită de a cheilor săpate în calcarele din zone montane: calcarele recifale de aici, formate în mări calde jurasice și cretacice, păstrează formele foștilor atoli, un relief relativ ruiniform. Se cunosc din rocile de aici cca. 80 de specii fosile (aparținând la spongieri/ porifere, corali/ hexacoralieri, brahiopode, cefalopode) reprezentante ale faunelor marine din apele în care atolii s-au dezvoltat.

Interesant este că rocile de fundament sunt șisturi verzi precambriene, cu o vârstă de cca. 0,5-2 miliarde de ani (500-2.000 de milioane de ani), astfel că acestea sunt cele mai vechi roci existente pe la noi; există și locuri unde aceste roci apar la suprafață, ca martori de eroziune, aflorimente de stânci ascuțite aflate în șiruri. Calcarele depuse peste ele s-au format în jurasic și cretacic, în urmă cu cca. 180-100 milioane de ani; prezintă și acum conformația coloniilor de corali, cu formațiuni care ajung la 15-30 m înălțime, având aspect de pâlnii, potcoave, piramide și turnuri… ca și blocuri detașate de eroziune. Calcarele de aici prezintă formațiuni interesante: faleze calcaroase, polii, doline, mici văi, lapiezuri, grote și peșteri rezultate din procesele de carstificare; în valea Casimcei există cca. 15 peșteri mai relevante, printre care Peștera Mireasa, P. Casian, P. de la Ghiligic, Peștera Babei, P. la Adam, Liliecilor șamd. Praful adunat și cimentat lax în perioada cuaternară, formează loessul care acoperă pe mari suprafețe rocile mai dure aflate subteran.

Din zona Cheilor Dobrogei se cunosc cca. 565 specii de plante. Șibleacurile sunt tufărișuri de tip submediteranean, care se dezvoltă în zonele rezonabil de umede a văilor; există aici silvostepe (cu păduri xerofile de tip mediteranean) iar stepele (stepă ponto-sarmatică, stepă de loess și stepă petrofilă) sunt prezente în mod natural în ariile care sunt mai uscate.. pe versanți însoriți și culmi de deal. De la colilie (Stipa capillata) la peliniță (Artemisia austriaca), de la speciile de bujor (Paeonia tenuifolia, P. peregrina) la vișin turcesc (Prunus mahaleb), porumbar (Prunus spinosa), păducel (Crataegus monogyna), cărpiniță (Carpinus orientalis), stejar pufos (Quercus pubescens), călin (Viburnum lantana), iasomie comună (Jasminum fruticans) și brândușe (Colchicum fominii, Colchicum triphyllum, Crocus chrysanthus, Crocus reticulatus)… lista floristică este lungă. În Formularul Standard al sitului Natura 2000 SCI Recifii Jurasici Cheia se menționează dintre plante Campanula romanica, Centaurea jankae, Moehringia jankae, acestea fiind de importanță mai mare, prezente pe Anexa 2 a Directivei Habitate; pe lângă acestea, mai sunt prezente aici alte specii de plante relativ rare, printre care se pot menționa Achillea clypeolata, Achillea coarctata, Achillea leptophylla, Adonis flammea, Allium flavum, Allium saxatile, Alyssum caliacrae, Alyssum minutum, Astragalus corniculatus, Astragalus cornutus, Celtis glabrata, Centaurea gracilenta, Centaurea napulifera, Convolvulus lineatus, Galanthus elwesii, Gagea bulbifera, Gagea granatelli, Gagea szovitzii, Minuartia viscosa, Moehringia grisebachii, Spiraea crenata șamd.

Gura Dobrogei este renumită prin peșterile La Adam și Liliecilor. Peștera La Adam, situată la 65 m altitudine, are o dezvoltare de 104 m și o denivelare de +16; prezintă diaclaze, precum și câteva hornuri/ avene cu deschidere la exterior… prin care pătrunde lumină. Cercetările paleontologice din peștera La Adam (Margareta Dumitrescu et al., Peștera “La Adam”, stațiune pleistocenă, Lucrările Institutului de Speologie E. Racoviță, București 1962-1963, p. 229-285) au scos la iveală faune cuaternare interesante, cu fosile aparținând la zeci de specii (inclusiv ren, castor, mamut, hienă de peșteră, feline (panteră, leu de peșteră), urs de peșteră, rinocer lânos, fosile de Bison (bizon) și Equus (cal sălbatic)). Se cunoaște de aici un molar de Homo sapiens fossilis, al unui om care a trăit în urmă cu cca. 100.000 de ani, în paleoliticul superior… Epoca de Piatră; a mai fost găsită ceramică neolitică, basoreliefuri, silexuri și variate alte artefacte produse de oamenii aceia “sălbatici”… spre exemplu un altar despre care se consideră că a fost închinat zeului trac Mithras.

Peștera Gura Dobrogei (Liliecilor) are 656 m lungime totală a galeriilor, 26 m denivelare, 3 + 1 intrări, o mică zonă concreționată cu stalactite și gururi. Peștera este situată la cca. 55 m diferență de nivel față de talvegul văii Visterna (Vistorna), fiind creată de un curs de apă care a dizolvat-corodat roca carstificabilă din preajma contactului unor calcare mai dure aflate deasupra cu altele mai moi, evident aflate sub cele dure. Fosilele din calcarele studiate de D. Patrulius (1964) arată că geneza rocii a fost realizată în jurasic. Se cunosc de aici mamifere rozătoare și insectivore cuaternare precum și artefacte umane din paleoliticul inferior și mai cu seamă din neolitic. Nu este de mirare că oamenii trecutului au utilizat aceste peșteri pentru locuire, la fel cu utile erau și “abri sous roche” care ofereau protecție. Au fost descrise de aici specii de nevertebrate noi pentru știință (Lessertiella dobrogica, Chthonius vandeli, Trechus dumitrescui etc). Depozitele de guano au fost formate sub marile colonii de lilieci (Rhinolophus mehelyi) care existau aici până în timpurile recente… înainte de a fi decimate în mare parte, de agresiunea umană; au existat atât mari colonii de hibernare cât și colonii de naștere, precum și specii reprezentate prin exemplare izolate.

În lucrarea Peștera de la Gura Dobrogei, Margareta Dumitrescu, Traian Orghidan, Jana Tanasachi, Anuarul Comitetului Geologic vol. XXXI, scrie la pg. 467 scrie: “Diferența mare (50-60 m) dintre altitudinea la care se desfășoară peștera și nivelul actual al patului râului, ne arată că peștera de la Gura Dobrogei are o mare vechime. După părerea lui E. Jekelius, care a vizitat-o ulterior, ar fi luat naștere la începutul Cuaternarului sau chiar la sfârșitul Pliocenului.”. În peșteră au fost găsite fosile de brahiopode, echinide și crinoide jurasice. Pe lângă acestea, fosile de mamifere cuaternare sau recente au fost reprezentate de Mesocricetus newtoni, Citellus citellus, Spalax dalbrogiae, Mus musculus, Microtus arvalis, Epimis norvegicus, Apodemus sylvaticus, A. flavicollis, Lepus europaeus, Vulpes vulpes, Felis sylvestris, Vormella peregusna, Mustella putorius, Meles meles, precum și oase ale unor animale domesticite și oase ale omului Homo sapiens.

La pg. 467 (pg. 7 a lucrării): “În ianuarie 1956 am găsit aici cea mai mare colonie de Rhinolophus mehelyi în hibernare, constituită din câteva mii de indivizi.” Au fost găsite aici mai multe specii de chiroptere: Rhinolophus ferrumequinum, Rh. mehelyi, Myotis myotis, M. mystacinus, Miniopterus schreibersi, Plecotus auritus. Se arată că vara, colonia de naștere se formează nu foarte departe de intrarea principală a peșterii, într-un loc unde lumina difuză ajunge la limita penetrării ei. La pg. 473 scrie: “La 19 iunie 1955, liliecii erau în plină activitate de creștere a puilor. Coloniile mari, constituite fiecare din 3-4 mii de indivizi (…) prima colonie se găsea la 40 m de intrarea principală fiind alcătuită din (…) Miniopterus schreibersi și Myotis myotis. Epoca nașterilor trecuse, și puii de Myotis începuseră să zboare. (…) Puii de Miniopterus însă erau abia născuți. Ca și în peștera de la Bistrița, se observă și aici o asociere strânsă între aceste două specii gregare, în epoca de reproducere. (…) A doua grupare impresionantă era adăpostită în ultima încăpere a galeriei principale, la 130 m de la intrare. Ea era formată în mare parte de Rhinolophus mehelyi, la care se adăuga un număr mai restrâns de Rh. ferrumequinum. (…) La 27 iulie s-a observat o asociere și mai concentrată a celor patru specii de lilieci, caracteristice pentru epoca de vară în peștera de la Gura Dobrogei. La această dată, în bolta primei colonii din iunie, erau îngrămădiți, într-o forfoteală și agitație continuă, majoritatea liliecilor. Puii de Myotis myotis și Rhinolophus mehelyi zburau alături de părinți în jurul coloniei, căutând mereu alt loc. Dimensiunile lor ajungeau să egaleze pe cele ale adulților, și nu se recunoșteau decât prin nuanța mai deschisă a părului. Puii de Miniopterus schreibersi însă, erau încă incapabili să-și ia zborul, și părul cenușiu deschis, deosebit de al părinților, lăsa regiunea cefii goală. (…) La 9 august s-a constatat dispariția coloniei de Myotis myotis, care plecase în migrație spre locurile de iernare.” Făcând referire la o vizită în peșteră la 21 ianuarie 1956, ocazie cu care se descriu diferite detalii, merită remarcată următoarea formulare: “(…) în sala acoperită de guano, bolta era ocupată de cea mai mare colonie de Rinolofi pe care am văzut-o vreodată. Colonia se întindea pe o suprafață de 5 m/ 3 m, și după o apreciere sumară, era constituită din cel puțin 5.000 de indivizi, marea majoritate aparținând specie Rhinolophus mehelyi. În masa compactă de nuanța nisipului, se conturau net câteva insule de culoare închisă, constituite din Miniopteri. (…) Menționăm că în această peșteră am găsit pentru prima dată la noi în țară speciile Rhinolophus mehelyi și Myotis mystacinus.” Guanoul liliecilor, ca și exemplarele moarte, oferă sursă trofică pentru numeroase nevertebrate, incluzând coleoptere guanobionte (Quadius sp.), microlepidoptere (Tinaea insectella, Monopis rusticella etc), colembole, viermi etc; interesant este că majoritatea larvelor fluturelui Tinaea sunt parazitate de ihneumonidul Hemiteles flavigaster… interrelații derulate în mediul cavernicol.

Citind astfel de relatări, cu colonii masive ale lui Rhinolophus mehelyi, care existau încă în urmă cu o jumătate de secol… constați cât de rapidă este degradarea biodiversității, chiar și în locuri destul de ferite… Te poți întreba, oare peste o jumătate de secol va fi la fel de impresionant să se citească despre Natura pe care o putem vedea noi acum… sau lucrurile vor deveni mai bune… va fi cine să citească oare?

Recifii Jurasici Cheia (sau Masivul Geologic Cheia) au devenit protejați din 1970, prin Decizia 425 a Consiliului Popular Județean Constanța, ajungând arie protejată de interes național prin Legea 5/2000… cu codul 2362, protejând 170 hectare. Peștera de la Gura Dobrogei are codul 2357, iar Peștera La Adam are codul 2356 în Legea 5/2000.

Situl Natura 2000 ROSCI0215 Recifii Jurasici Cheia protejează 5.134 hectare, cuprinse între 7 și 188 m altitudine, cu o medie de 85 m. În Formularul Standard, la reptile se menționează de aici țestoasa dobrogeană (Testudo graeca), țestoasa de baltă (Emys orbicularis) și balaurul (Elaphe quatuorlineata/ E. sauromates). La mamifere, în Formularul Standard sunt menționate de aici diferite specii de lilieci (Rhinolophus ferrunequinum cu peste 11 exemplare în hibernare aici, Rhiniolophus hipposideros, Rhinolophus mehelyi, Myotis emarginatus, Myotis myotis, Miniopterus schreibersi acesta având peste 100 de exemplare care iernează aici); există date și despre prezența altor specii de chiroptere (Pipistrellus nathussi, Myotis mystacinus). Dintre rozătoare, în Formularul Standard se menționează popândăul (Spermophilus citellus) și prezența posibilă a grivanului dobrogean (Mesocricetus newtoni).

Situl Natura 2000 ROSPA0019 Cheile Dobrogei protejează o suprafață de 10.929,0 hectare, aparținând de regiunea biogeografică stepică și cuprinse altitudinal între 4-200 m, cu o medie de 86 m. Conform Formularului Standard al sitului, aici cuibăresc printre altele, 7-12 perechi de uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), 2.000-5.000 p. fâsă de câmp (Anthus campestris), 2 perechi de acvilă de câmp (Aquila heliaca), 5-7 p. acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), 2 p. buhă mare (Bubo bubo), 60-80 p. pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), 12-18 p. șorecar mare (Buteo rufinus), 60 p. caprimulg (Caprimulgus europaeus), 8-9 p. șerpar (Circaetus gallicus), 2 p. herete de stuf (Circus aeruginosus), 1-2 p. herete sur (Circus pygargus), 70-80 p. dumbrăveancă (Coracias garullus), 30 perechi de ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), 15 p. de ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), 300-400 p. de presură de grădină (Emberiza hortulana), 3 perechi de șoim dunărean (Falco cherrug), 17-23 p. de vânturel de seară (Falco vespertinus), 1-3 perechi de acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), 120-130 p. de sfrâncioc cu frunte neagră (Lanius minor), 250-300 p. de ciocârlie de pădure (Lulula arborea), 1.200-2.000 p. de ciocârlie de Bărăgan (Melanocorypha calandra), 5-6 p. de gaie brună (Milvus migrans), 70-80 p. de pietrar negru (Oenanthe pleschanka) șamd. În perioada de iarnă, situl este utilizat spre exemplu de 12-15 exemplare de șoim de iarnă (Falco columbarius). În pasaj, trec pe aici cca. 10 exemplare de acvilă de câmp (Aquila heliaca), 200-400 de exemplare de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), 120-130 de șerpari (Circaetus gallicus), 200-300 de hereți de stuf (Circus aeruginosus), 60-70 hereți albi (Circus macrourus), 120-130 exemplare de hereți suri (Circus pygargus), 10-12 șoimi călători (Falco peregrinus), 200-300 de exemplare de vânturel de seară (Falco vespertinus), 1.000 exemplare de muscar mic (Ficedula parva), 12 cocori (Grus grus), 80-120 de găi brune (Milvus migrans), 1 exemplar de vultur hoitar (Neophron percnopterus), 12-15 exemplare de codalb (Haliaeetus albicilla) șamd.

Cu ocazia ieșirilor prin peisajul dobrogean, am avut prilejul de a realiza niște imagini… unele vechi diapozitive, altele imagini digitale moderne, dar evident că ele sunt doar o incipientă conturare a unei prezentări a zonei. Două seri din vara anului 2011 au fost speciale. Am ajuns aici când soarele apunea, mai erau ultimele raze de lumină pe pietre (odată la Cheile Dobrogei, cealaltă ocazie la Gura Dobrogei). Cât de splendide pot să fie niște pietre, calcare albe în vegetația verde, atunci când lumina de apus le colorează în nuanțe portocalii și roșiatice? Îmi aduce aminte de melodia aceea a lui Louis Armstrong: What a Wonderful World! În astfel de momente, seara când au fost realizate imaginile, parcă aveai senzația că acele pietre primesc o viață nebănuită și extraordinară, a frumuseții atât de fragile, a miracolului care ține atât timp cât lumina le transformă în personaje de stâncă.

PS. Mulțumesc colegilor și prietenilor care au ajutat la clarificarea unor aspecte… (dr. Negrean Gavril, biolog Cristian Sitar, dr. Marius Skolka)

PS2. Se poate spera că astfel de imagini vor putea fi create și în alte locuri, dacă vom putea crea contextul favorabil. Cei de la administrații de arii protejate sau de la ONGuri, care credeți că ar merita să avem în 2012 acțiuni de fotografiere a biodiversității în zonele voastre, prin punerea în comun a resurselor (rezultând și dreptul de a utiliza rezultatele)… mă puteți contacta la adresa: lengyelpeter@yahoo.com

work in progress

Șopârla de iarbă (Podarcis taurica)

Campanula romanica

Dr. Negrean Gavril îmi scrie: „M-am uitat cu atenţie, deşi nu are toate diagnemele (frunze bazale rotunde – Secţia rotundifoliae) este totuşi Campanula romanica Săvulescu, recunoscută în literatura recentă. În mod curios nu depăşeşte linia Kara-Su (nu „Carasu, peşte), asta ar putea arăta o vechime mare, precuaternară, cu legături mai apropiate din aceeaşi secţie prin cotul Carpaţilor. Migraţia s-a putut produce pe undeva prin sudul Moldovei, pe malul lacului Getic, în curs de secare. Există totuşi o excepţie, Adam-Klissi, unde a fost poate dusă de constructorii Monumentului, unde de fapt este citată de Săvulescu. Indicaţia de la Hagieni este eronată. Planta noastră are frunze foarte înguste, se vede mai bine în foto 362 decât în 218.”

Crocus reticulatus

Crocus heuffelianus (??)

Pieris rapae

Dumbrăveancă (Coracias garrulus)

Peisajul este în permanentă transformare, „întinerire”, dar acele roci precambriene care apar la suprafață în unele puncte din zonă, pot avea impresionanta vârstă de 500 milioane – 2.000 de milioane de ani (impresionant dacă te gândești că dinosaurii au dispărut în urmă cu „doar” cca. 65 milioane de ani).

Scumpie (Cotinus coggygria)

© dr. Peter Lengyel