47.

47. Ajung în camera de hotel. 4 stele. O oglindă mare în care pot să văd bine animalul care sunt. 47 de ani, aproape jumătate de secol. Parcă nici nu îmi vine a crede. Zilele astea de naștere, aniversarea trecerii, devin cumva chestii mai sensibile odată cu anii. Am impresia. Vag de tot îmi pot aduce aminte de tatăl meu. Apoi nu mai exista. Nu demult am prins primul fluture, cred că aveam cam 4 spre 5 sau 6 ani. Nu demult am intrat la facultate. Și naiv credeam că în principiu se poate să fie totul frumos. Și ne duceam prin peșteri. Și o iubeam pe una și ea mă iubea pentru totdeauna – care a ținut câțiva ani. Și nu mai eram nimic pentru ea. Apoi altă variantă. Căsătorie. Divorț. Doctorat, proiecte finanțate, multe; călătorii – parcă nu demult erau toate astea. Și uite. Puțin nu ești atent și deja ai 47. Au fost multe zboruri razante și uneori simțeai că atingi puțin. Sau tare de tot. O mare improvizație. Gen – zi ceva despre pădure. Live. Cu foarte multe mizerii dar totuși per total minunat. Și în unele perioade e mult mai bine decât poți să speri. Sau mult mai bine decât meriți?