Șopârla de munte (Zootoca vivipara)

2 iunie 2021. Munții Gutâi. Ieșim un pic de pe șoseaua în serpentine, oprim în mica poiană cu leurdă. Iarbă mare, niște cioate uscate ajung deasupra ierbii ici-colo. Pe un trunchi răsturnat, o mică șopârlă brun-întunecată – un exemplar juvenil de șopârlă de munte. Mai încolo un exemplar adult, mai mare, întins la soare pe un alt trunchi. Dincolo mai mișcă una, acolo alta. Văd că le place să stea la soare pe la 5 după-masa, că au nevoie de căldură în zilele astea reci – care deloc nu seamănă a vară. Cine știe câte exemplare ale speciei pot să fie doar în mica poiană, pe la margini de pădure; oricum, lejer trebuie să fie măcar 100. Dacă ai face o extrapolare pe dimensiunea Carpaților, în habitatele care le sunt favorabile, trebuie să fie cu milioanele sau zecile de milioane. Își trăiesc viețile lor de reptilă, ieșind la soare să se încălzească, vânând nevertebrate mărunte, nebăgate în seamă de aproape nimeni.

Șopârla de munte este caracteristică zonelor muntoase în contextul de la noi; azi e numită Zootoca vivipara; când eram copil, era validă denumirea Lacerta vivipara. Denumirea de gen se schimbă, joaca specialiștilor cu încadrările sistematice; bine, se încearcă apropierea cât mai tare de realitatea evolutivă, chiar dacă asta presupune tot felul de revizii sistematice/ taxonomice; plus că experții doresc să se afle în treabă, când taie în bucăți când comasează tot felul de taxoni, când dau denumiri noi sau revin la cele vechi, nefolosite de o vreme. Denumirea de specie, vivipara, se referă la faptul că această specie naște pui vii, mai concret este ovovivipară; adică, ouăle fecundate rămân în corpul femelei, care le poartă până embrionii se dezvoltă – astfel că puii se nasc deja capabili de viață activă. Dacă șopârla asta ar depune ouă – ascunse undeva în sol, în habitatele răcoroase ale munților unde trăiește… ele nu ar avea timp să se dezvolte în scurta perioadă de vară; în schimb, purtate în pântecul femelei, au ocazia să se încălzească la soare deja de dimineață, când ea iese să se sorească, apoi ea își găsește o poziție unde poate să primească căldură și la apus, iar seara se retrage în ceva loc unde temperatura nu scade brusc… existând context termic stabil și favorabil pentru dezvoltarea embrionară.

© dr. Peter Lengyel    

Acest articol a fost publicat în Reptile. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s