Drepneaua neagră (Apus apus) sosește în Europa din Africa sub-sahariană pe la început de luna mai; prin Maramureș le poți vedea cuibărind în câteva locuri, prin localități de-a lungul Tisei (Valea Vișeului, Lunca la Tisa, Bocicoi) sau la Coștiui spre exemplu. Nu sunt colonii prea mari, au 5-20 de perechi, instalate prin turnuri de apă, turnuri de biserici șamd. Numărul perechilor variază de la un an la altul, spre exemplu la Valea Vișeului, la turnul de apă de la gara de cale ferată, în unii ani erau și 30-40 de perechi, în alți ani doar 3-4… acum la sfârșit de iunie 2016 sunt pe aici circa 15 perechi. Le poți vedea cum zboară la mare înălțime, de multe ori în grupuri mai mici sau mai mari, uneori mai răsfirați, cam rar exemplare singuratice; vânează insecte mărunte și adună păianjeni care se aventurează pe firele lor sus de tot, purtați de curenții de aer. Țipetele stridente ale drepnelelor se aud de la mare distanță, iar dacă ele coboară spre clădirea în care au cuiburi, sunetul lor se aude și mai vehement, mai sălbatic și mai puternic. În iunie 2016, la Coștiui sunt cel puțin 5 perechi, în turnul bisericii. Deși la Sighet nu a cuibărit din anii 1980 până acum, puteam să îi vedem zburând la mare înălțime mai ales în luna august, înainte să plece spre sud; odată prin anii 1980 un exemplar a ajuns să se prindă câteva minute pe zidul unui bloc din cartierul 1 Mai, atunci a fost prima dată pentru noi, pe atunci tinerii păsărari… să vedem de aproape, pe viu, asemenea pasăre – în rest le vedeai doar sus pe cer.
Poți să remarci drepnelele mai ales prin sunetele lor stridente, cum se urmăresc în zbor… negricioase săgetând cu mare viteză, purtate de aripile lor lungi și ascuțite, încovoiate sub formă de seceră; dacă nu sunt prea sus pe cer, se vede că au coada bifurcată… dar această bifurcare nu se vede permanent, ci doar când au penele cozii mai răsfirate; dacă este lumină bună pe ele, se poate vedea că de fapt culoarea penajului nu este neagră ci brun-închis, iar pe gât, sub bărbie au o pată albicioasă. De la cioc la vârful cozii au cam 17 cm, dar anvergura (aripile deschise) poate ajunge pe la 44 cm; o pasăre cu greutatea de 35-50 de grame este bine purtată de aripile ei foarte mari. Drepnelele au o extraordinară capacitate de zbor, săgetând pe lângă ziduri atât de aproape că ai impresia că imediat urmează să se izbească de perete… apoi urcând sus de tot în văzduh, pentru a colecta prada formată din mărunte insecte și arahnide. Viteza de zbor este de circa 10-14 metri pe secundă… Dacă ai ținut în mână o asemenea pasăre, ai remarcat sigur ciocul care se deschide foarte larg pentru a putea prinde ușor insectele aflate în zbor… și ai remarcat cât de mici sunt picioarele acestei păsări, cu rol doar de a se agăța de intrarea la cuib – toate cele 4 degete sunt orientate anterior, un stil de cârlig, fără nici un fel de capacitate prehensilă. Drepnelele își petrec în zbor mare parte din timp, adică nu obosesc să aibă nevoie se așeze pe substrat și cât e ziua de lungă pot să circule prin aer, fără să se mai sature odată. Inclusiv împerecherea/ acuplarea are loc în zbor… ceea ce pare o reală performanță… Interesant este că niciodată nu se lasă pe sol, până și cele câteva pene sau fire cu care își căptușesc/ construiesc cuibul sunt adunate tot din aer, prinse din zbor; aceste materiale ale cuibului sunt aglutinate cu saliva care are caracter lipicios. Cuibărește în colonii; cuibul are formă de ceașcă și este încropit în nișe de sub streașină, în zona cornișelor, în găuri din ziduri, în general la mare înălțime.
Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 4 ani… dar interesant este că o oarecare legătură între masculul și femela care constituie o pereche se formează mult mai devreme, chiar de la vârsta de un an. Relația de cuplu se menține toată viața, dar dacă unul dintre parteneri moare, cel rămas viu “își reface viața”. Anual au un singur rând de pui. Femela depune în luna mai 2-3 ouă albe, cu dimensiune medie de 25 pe 16 mm; ouăle sunt depuse la intervale de câteva zile. Adulții clocesc cu schimbul, pe o perioadă de 19-20 de zile. Puii sunt hrăniți cu mici insecte și păianjeni prinși în aer (păianjenii care pot să zboare pe fire create de ei); adulții adună zeci sau sute de astfel de prăzi și le comasează cu salivă, fiind regurgitate puilor sub forma unor cocoloașe cât o alună. De altfel, când puii ajung de dimensiune mai semnificativă, adulții nu mai au loc în cuib și își petrec nopțile în zbor… așa cum au fost detectate prima dată în careva oraș din Elveția, cu radarul, stolurile de drepnele care fac ture toată noaptea deasupra orașului. Îți poți imagina cam cum este să te odihnești în zbor, “să dormi” în timp ce faci ture prin aer? Pentru ca situația să pară și mai incredibilă, se presupune că după ce drepnelele își încep în august migrația către sud, ele rămân în zbor până se întorc în luna mai în locurile de cuibărire… Asta înseamnă că sunt permanent în zbor timp de 8 sau 9 luni…
Un aspect interesant, care apare în multe cărți despre păsări… sau este menționat la cursul de ornitologie de la facultate, este starea de letargie a puilor de drepnea în perioadele nefavorabile. Dacă în timpul verii sosește pe la noi câte un val de aer rece și insectele nu mai zboară la înălțime, drepnelele adulte se pot retrage spre sud chiar la distanțe de sute de kilometri, în zone unde vremea este mai călduroasă; după ce valul rece a trecut, se întorc imediat „în locurile lor”. Dacă un astfel de val de frig vine în perioada de creștere a puilor, iar aceștia sunt temporar părăsiți de părinți… ei, puii își mențin temperatura corporală (37-39 grade C… poate 40) și metabolismul la nivel normal timp de 1-2 zile atât ziua cât noaptea, după care nopțile intră într-o stare de letargie care le scade temperatura corpului la un nivel doar cu 2-5 grade mai ridicat decât cel al mediului ambiant… iar respirația și rata metabolismului scad cu 50-90%… adică rămân de 10-50% față de normal… astfel că ei economisesc energie. Dacă sunt prinși în mână în această perioadă, puii nici nu reacționează, letargia semănând cu starea în care se află variate mamiferele (lilieci, pârși) care intră în hibernare. Interesant este că în fiecare dimineață puii își activează metabolismul, iar temperatura corpului crește cu circa 10 grade C în doar 20 de minute. Dacă perioada rece este mai lungă, starea de letargie se prelungește din ce în ce mai mult, temperatura lor ajunge din ce în ce mai apropiată de cea a mediului, iar dacă se coboară pe la 20 de grade C, apare mortalitate în masă a puilor. Astfel de evenimente cu final negativ se întâmplă rar; în general vremea se încălzește în timp util, adulții revin în zonă și continuă să hrănească puii care au trecut cumva peste o etapă grea a vieții lor. Puii devin capabili de zbor la vârsta de 37-50 de zile de la eclozare. După ce puii părăsesc cuibul, devin imediat independenți, nu mai sunt hrăniți deloc de către adulți. De altfel, durata de viață a acestor păsări este de circa 9 ani (în medie), ceea ce pare o viață destul de lungă, în comparație cu alte specii de dimensiuni asemănătoare. Populația europeană a drepnelelor negre este estimată numeric pe la 6,9-17 milioane de perechi; desigur există fluctuații populaționale, în unele zone există declin, în altele există creșteri ale efectivelor. Din mai până în august este frumos să le vezi pe cer, și să ai câteva impresii despre viața lor.
© dr. Peter Lengyel
PS. Acest text este de fapt o schiță de început… un fel de schemă care să prezinte specia. Ar trebui dezvoltat, ar trebui puse niște referințe bibliografice, incluse niște date mai exacte care să contureze impresia la care a ajuns știința… privind această pasăre. Sigur, ar mai trebui făcute niște poze mai bune, asta însemnând să stai cu teleobiectivul prin preajma unei colonii, când ele se lasă jos pentru a duce hrană la pui. Toate acestea ar necesita energie, chef, timp. Așa că asta este… până acum… mai mult decât zero, dar nu cu mult.
peterlengyel 