Szatmárnémeti – Satu Mare – Sathmar

În lumea asta hiper-virtualizată, au re-devenit importante contactele interpersonale directe, discuțiile și comunicarea nonverbală atât de obișnuite altădată. Este plăcut să petrecem împreună câteva ore, privind picturi, schimbând idei despre literatură sau fotografiere, vizitând câteva muzee și ateliere de creație populate de oamenii actuali… realizând contact între variate domenii și creatori de artă din orașe diferite. Aparent niște activități simple, realizabile cu resurse minimale, totuși ele au capacitatea să mai rupă din izolarea oamenilor de cultură, să dea senzația că mai există și alții interesați realmente de arte și cunoaștere, chiar dacă sunt puțini față de uriașele mase care se rezumă la manele, mici și digerarea de minciuni electorale.

Ce naiba face ca o pictură să aibă valoare de multe milioane de euro și alta să fie 2 lei sau nici atât? Cât de aberant este „prețul corect” în arte… de orice fel? Cum de oare aproape orice mizerie care este semnată de cineva care are un nume în domeniu… deja este o valoare de mii de ori mai mare decât o creație splendidă a unui artist care nu este atât de sus pe val… azi? Cumva suna ca naiba faptul că mulți dintre pictorii din trecut care acum au lucrări expuse la marile muzee, în timpul vieții lor greu puteau să vândă câteva creații ale lor ca să aibă niște bani pentru mâncare. Adică, viața lor a fost atât de jalnică financiar… și totuși au creat marile opere de artă (sau știință la alții) care azi ne separă de gorile și cimpanzeițe. Bănuiesc că pentru cei adevărați fericirea era să picteze. Să aibă niște mâncare, pensule și pânze și să picteze. Să picteze. În rest, nu au contat prea multe.

E ceva ciudat cu arta modernă și postmodernă… îi cam lipsește sensul, sau așa îmi pare mie. Din acest punct de vedere, este o reflectare a unor probleme din societate. Desigur, nu trebuie să fie cineva de acord cu mine, este o interpretare totalmente subiectivă a unor fenomene pe care le simți… și care scapă de sub analiza critică-rațională. Te poți întreba, oare ce ar zice un pictor din urmă cu câteva secole, dacă ar vedea mâzgălelile moderne, din ziua de azi? Revărsarea de kitschuri care copleșește totul, mizeria în puhoaie? Desigur, și printre cele de azi pot să existe valori… dar… Când văd o mare pânză monocolor zugrăvită în roșu, de 4 pe 3 metri… și începe unul în Italia să îmi povestească verzi și uscate despre sensul ei… parcă e mai bine să îi aștept pe ceilalți la autocarul cu care ne plimbă pe cei de la o conferință organizată de UNESCO. Sau dacă văd ceva plasă de sârmă în care sunt înghesuite 12-15 călcătoare (da, de acelea vechi, din metal)… și cineva încearcă să îmi zică ce mare artă este asta, o capodoperă aproape… parcă mai bine mă duc să mă plimb prin parc. Poate văd măcar o ciocănitoare… sau se vede Soarele. Dacă vine vorba de picturi, parcă mă simt mai bine cu stilurile vechi, în care vezi o compoziție, o lumină, o senzație, are cumva un sens lucrarea respectivă… nu doar niște culori aruncate pe un carton. Ceva vechi dar care are un fel de finețe, chiar dacă uneori atinge subiecte dure… nu încearcă să te bruscheze, ci ajunge până la o limită care să nu fie grețoasă. Mă uit la tot felul de picturi moderne (bine, și între cele vechi există unele groaznice ca agresivitate), și cumva chiar dacă aș putea să le am gratis… parcă nu le-aș pune în locuință. Atât de multă brutalitate în ele, atât de multă frustrare, grețoșenie, grotesc… parcă nu dorești să le revezi în fiecare zi. Atât de multe mizerii vede omul de azi, încât poate că ar avea sens să i se arate și fața mai frumoasă a Lumii… și cine poate face asta dacă nu arta? Parcă până și un peisaj relativ banal, niște arbori, un sat cu case și oameni, 2 flori… orice este mai aproape de mine decât o bună parte din „arta” actuală… Am nevoie de ceva mai uman, o pictură pe care dacă o vezi dimineața, când te trezești, să îți inspire cumva că ziua asta va merita trăită.

DSC_2075DSC_2081

DSC_2087

DSC_2090

….

DSC_2093DSC_2099DSC_2105DSC_2111DSC_2114DSC_2129DSC_2138

DSC_2153DSC_2165DSC_2177DSC_2195DSC_2198

DSC_2055DSC_2064DSC_2072DSC_2216DSC_2246

 

© dr. Peter Lengyel

13256265_851744921626110_8905387193498259272_n

Acest articol a fost publicat în Splendori in Iubita Noastra Transilvania. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s