Concertul perfect – cântecele de păsări

 

Bănuiesc că ai și altă treabă decât să asculți păsări, cândva când răsare soarele peste dealuri. Și totuși… unii dintre oameni așa își găsesc fericirea. Nu e vorba de a asculta neapărat ceva specii rare, care trăiesc undeva la mama-dracului. Mai fezabil este a începe cu păsările comune, aflate în imediata noastră vecinătate… dar nebăgate în seamă în mizeria asta manelizată până în măduva oaselor.

Un simplu graur (Sturnus vulgaris) care cântă în livadă, la intrarea scorburii în care cuibărește în nucul cel bătrân, poate să producă un tril impresionant prin diversitatea strofelor, integrând ciripituri și miorlăit, scârțâituri și imitații ale cântecelor altor specii de păsări după cum îl taie inima… un concert perfect. Îl auzi aproape toată ziua, cum stând pe o crenguță din vecinătatea intrării în scorbură, cântă și cântă fără a da semne de oboseală; uneori mai dă și ritmic din aripi, atât de tare se implică în această activitate. Penajul de primăvară este sclipitor, cu irizații metalice rozalii și verzui… dacă îl vezi prin lunetă sau teleobiectiv parcă este ireal de frumos.

 

Silvia de câmp (Sylvia communis) poate și ea să fie o mare imitatoare de sunete provenite uzual de la alte specii, integrând în cântecul ei părți din sunetele sticletelui, florintelui, rândunelelor, coțofenelor, nagâțului, vrăbiilor, prigoriilor, stăncuțelor, privighetorilor, mierlelor șamd. Ascunsă în tufe, din când în când săltând în aer pentru un zbor scurt, cântă cu o dăruire înduioșătoare, din repertoriul pe care doar ea îl știe. Prezentă în tufărișuri, printre buruieni și boscheți, deși este o pasăre cu penaj destul de tern și nu prea atrage atenția,… când auzi de aproape cam cum poate să cânte… îți cam taie respirația.

 

Gaița (Garrulus glandarius) este și ea plină de talente pe plan vocal… O prietenă a remarcat când eram prin Munții Igniș că acum a ajuns să înțeleagă de ce se zice despre cei/ cele care vociferează că seamănă cu o gaiță… Nici păsările care stăteau în tufele dese din fața noastră… la o margine de pădure, nu se prea opreau din vocalize… probabil că au dat de ceva prădător, de o bufniță sau de o vulpe, sau de o pisică sălbatică. Interesant la gaițe este că de multe ori ele imită strigătul șorecarilor (Buteo buteo)… și nu odată trebuie să vezi exact de unde vine sunetul… de la care pasăre… pentru a nu îți face impresii greșite despre realitate.

Gușa vânătă (Luscinia svecica) este o specie mult mai rară… cuibărind în smârcurile de la marginea apelor. Masculii ies să cânte pe ceva vârf de tufă, pe un punct mai înălțat, de unde solfegiile lor multisonore se revarsă la un mod spectaculos… integrând sunete din cântecul grangurului și prigoriei, țârâitul greierilor, din cântecul pitpalacului-prepeliței, din cântecul variatelor specii de lăcari șamd; nu este de mirare că finlandezii au denumit această specie ca fiind pasărea cu o mie de voci.

 

Frunzărița galbenă (Hippolais icterina) este o insectivoră care trăiește prin coronamentul arborilor; este atât de performantă în imitarea altor specii de păsări, încât întrece din această privință speciile amintite mai înainte, graurul, silvia de câmp, gaița, gușa-vânătă. Frunzărița imită sunetele emise de sticleți, de vrăbii, rândunele, dar uneori chiar și sunetul șoimului rândunelelor.

 

Un alt mare performer al cântecelor este sturzul cântător (Turdus philomelos); dacă până și în denumirea științifică a speciei este mențiune față de iubirea de muzică… este evident că afirmația are ceva bază reală. În tufărișuri, pe la margini de pădure, din copilărie obișnuiam să îi vedem și să îi ascultăm. Îmi aduc aminte perfect și de pozele făcute pe diapozitiv, cu ouăle albastre din cuibul căptușit fin cu bucăți de lemn aflat în descompunere. Undeva nu foarte înalt, pe un molid din ceva poiană, sus pe munte.

În zone înierbate deschise, de la câmpie în gol alpin, poți admira ciocârlia de câmp (Alauda arvensis); trilurile ei cântate în zbor, când pasărea se ridică sus în cer și apoi se lasă către sol… pline de vitalitate, au oferit inspirație pentru diverse compoziții muzicale…

 

Dacă ai ascultat cum sună cântecul grangurilor (Oriolus oriolus)… nu vei uita senzația; o pasăre la care masculii sunt splendizi galben cu negru colorați… iar cântecul este atât de pur în răcoarea de dimineață încât pare copleșitor prin perfecțiune… Știu, nu se aude nici la fabrică și nici la mall.

 

În nopțile de mai, privighetoarea comună (Luscinia megarhynchos) precum și privighetoarea de zăvoi (Luscinia luscinia) cântă plină de iubire… cântece melodioase… aproape fără întrerupere… mai ales dacă este Lună-plină. E ceva să asculți un asemenea concert în careva pădure de luncă, pe lângă careva curs de ape-liniștite.

 

Dacă în luna mai ai ocazia să asculți în zorii de zi cum cântă păsările din Pădurea Crăiască din Ocna Șugatag, probabil că nu vei uita toată viața. Este un concert al măcăleandrilor și mierlelor și a zecilor de alte specii care cuibăresc în această pădure. Este destul de impresionant să percepi atât de multă implicare, atât de multă pasiune, venită de la o vietate mică precum ochiul-boului. Alte specii sunt prin livezile și pe câmpurile din apropiere, prin vegetația de la malul lacurilor.

 

Se aude de departe cum cântă cucul. Plus o pupăză. Croncănit de corb, cântec de grangur, tril emis de un sturz cântător… sunetul caprimulgului și tot așa, alte și alte voci de aripate. Pentru cei care au ceva tangență cu ornitologia, este relativ ușor să ajungă să detecteze prezența variatelor specii doar pe baza sunetelor emise de acestea. Fără să vezi pasărea ascunsă printre tufe, stand undeva spre vârful copacilor din pădurea deasă, sau undeva prin stuf… vocea ei îi semnalează 100% prezența. Dar, prea perfect ar putea să fie dacă lucrurile rămâneau atât de simple și fără dubii. Doar că există multe grupe de specii apropiat-înrudite la care sunetul diferă doar puțin, și nu e chiar atât de simplu să deosebești variatele specii de pițigoi, lăcari, grelușei șamd… pentru care deja trebuie o experiență destul de serioasă, ai putea zice aproape maniacală… o dăruire pentru cunoașterea naturii pe care marea majoritate a oamenilor nici nu pot să și-o închipuie. Apoi, mai apare și problematica dată de faptul că exemplarele unor specii (graur, gaiță șamd) au o bună capacitate de a imita vocea altor specii, sau sunetul emis de diferite elemente din mediul lor de viață. Nu chiar ca și papagalii sau păsările-liră plus variate alte specii tropicale… care imită de la sunet de drujbă la scârțâitul porților metalice, dar totuși multe dintre speciile care trăiesc și pe la noi au o capacitate extraordinară de a include în cântecul lor diferite sunete pe care le-au auzit undeva.

Dacă ajungem la bufnițe, la variatele specii de strigiforme cu țipetele lor caracteristice… avem un alt tărâm plin de mister; de la buha mare la cucuvea, de la huhurez mic la huhurez mare, de la ciuf de pădure la ciuf de câmp, minuniță și strigă… șamd, ai ceva diversitate; este o experiență aparte să stai după ele prin păduri neumblate, prin stâncării, prin hambare și printre dărâmături și să încerci să le detectezi prezența pe baza sunetelor emise de ele.

De la ascultatul păsărilor fără nici un fel de pretenții… se poate ajunge la achiziționarea unor echipamente care să înregistreze sunetul… de la distanță, prin pâlniile unor antene dotate cu microfoane performante. La evoluția actuală a tehnicii, ceea ce în urmă cu 2-3 decenii era imposibil cercetătorilor din domeniu, acum este la cheremul oricărui tânăr dornic să se preocupe… să facă reprezentări grafice ale sunetelor, tot felul de analize. Ca în orice aspect naturalistic, și aici dacă ai chef, timp și energie de a aprofunda detalii… vei constata că există tot felul de dialecte, caracteristice populațiilor locale ale variatelor specii. Este o lume a comunicării prin sunete, atât de complexă că nicicum nu ar ajunge o viață de om să percepi detaliile… chiar dacă te-ai ocupa numai și numai de asta. Și, bănuiesc că mai ai și altele de făcut…

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Mă gândesc că ar trebui filmate câteva astfel de extravaganțe aviare, dar poate anul viitor o să fie mai mult timp de ele.

 

to share or not to share?