Zboruri cu berze

Să zbori cu drona la nivelul ierbii, încet de tot, și să ajungi prin preajma berzelor care vânează lăcuste, șerpi, rozătoare și broaște… orice vietăți de prin fânațe. Riscul este ca măcar una dintre păsări să vină să alunge intrusul-robotizat… și când pasărea ajunge fix lângă dronă să nu se dea la o parte; azi a fost bine… dar razant. Sau să te rotești deasupra stolului de berze aflate pe ceva curent termic ascendent. Îți dai seama ce imagini filmate ar rezulta, penajul lor alb-negru, ciocul și picioarele roșiatice, formele lor perfecte… profilate impecabil peste pajiștile verzi sau peste peisaje rurale mai ample. Să zbori în paralel cu stolurile lor, puțin deasupra păsărilor. Dar asta se poate face doar în modul sport al dronei – când aparatul se deplasează cu 72 km/oră, că viteza de zbor a berzelor este mai mare decât cea de circa 43-50 km/oră cu care zboară drona asta în modul mai safe, cu radarele pornite. Cred că este evident faptul că o asemenea abordare prezintă riscuri pentru dronă, dar la fel de evident este că anumite cadre care rezultă din acest mod de a alege subiectul viu… pot să dea sens și spectaculozitate unor filme făcute tot din dronă, dar care se limitează la pajiști cu clăi și nimic mai mult.

 

În acest context al realizări de imagini video (sau foto) cu păsări în zbor, poți avea ceva speranțe cu astea mari și foarte mari, și cât mai lente… să ai șansa să le ții în cadru. Mai mult sunt speranțe cu stoluri, când imaginea este salvată ca spectaculozitate de mai multe exemplare aflate în cadru… că altfel… e cam penibilă situația. Obiectivul aflat pe drona asta are distanța focală echivalent 20 mm pentru formatul 35 mm… ceea ce înseamnă că este un superangular… deloc favorabil pentru a apropia imaginea; adică, pentru a vedea cât de cât ceva, trebuie să ajungi foarte aproape de subiect; mult prea aproape; sau nerealist de aproape; există posibilitatea de a mai mări/ decupa părțile mai bune din imagine, dar asta înseamnă pierdere de calitate… imaginea video nu mai rămâne 4K și nici fotografia nu mai rămâne de peste 20 de megapixeli.

 

Pentru ca treaba să fie un pic și mai proastă, se poate adăuga viteza de reacție cam slabă la declanșarea șarjei de fotografii… adică de la comanda dată până la realizare trece ceva timp; nu mult, dar fix destul să nu mai ai nimic în cadru din ceva fază interesantă; desigur, asta nu contează la fotografierea de peisaje, dar dacă barza a prins o broască, până faci imaginea e gata înghițită. Așa că mai realist este să faci filmare bună. Plus, probabilitatea să ai focalizare pe o pasăre în zbor și nu pe peisajul de sub ea… înseamnă că trebuie să fie bine aproape… Mai este un element cam ciudat, că pentru a face fotografii cu păsări aflate în zbor, trebuie să ridici sensibilitatea cam sus, iar asta înseamnă zgomot de imagine, pixelare/ scăderea de calitate – iar dacă nu ridici ISO, atunci vei avea imagini șterse, lipsite de claritate în toate zonele de mișcare…. deci, doar mizerie digitală. Cred că înțelegi acum de ce nu ai văzut poze bune făcute în acest stil.

 

Să existe o expunere cât de cât corectă pe o pasăre alb-negru care nu se știe cât de aproape o să fie de obiectiv, în luminile variabile din unghiuri imprevizibile, ai ceva șanse doar cu serii de bracketing. Problema este că probabilitatea ca 1. fix imaginea expusă bine să fie și 2. cea care are o încadrare bună și este 3. făcută în momentul când subiectul fotografiat este în poziția cea mai favorabilă… îți dai seama că este spre zero undeva. Eventual, pentru a maximiza cumva speranțele ca imaginile să fie rezonabile, se poate seta o iluminare mai slabă a lor (pentru ca albul berzelor să nu fie ars) și se pot face serii în rafale fără a mai utiliza bracketingul – care de altfel ar oferi ceva siguranță (măcar în cazul peisajelor). Dar aceste elemente – și combinațiile lor – pot să dea un fel de sens, să te scoată din banal, să nu fie rutina care ucide tot ce este viu în jurul ei. Să fie senzația aceea că dacă reușești să faci câteva imagini foto și filmări bune, ai ridicat ștacheta acolo unde nu a mai fost.

 

Dacă e să faci ceva fotografiere și filmare mai serioasă cu berzele în zbor, îți trebuie un loc deschis, unde să nu fie deloc stâlpi de electricitate, cabluri, tot felul de obstacole. Doar pentru a ține în cadru un stol de berze aflate în deplasare liberă prin masa de aer… deja e o problemă; dacă mai trebuie să ai și grija stâlpilor/ cablurilor… nu ai nici o șansă. Ca la orice idee, de la apariția ei până la punerea în practică la modul impecabil, este ceva muncă serioasă de făcut. La momentul de față, aici există ideea și o primă testare nu foarte firavă dar nici foarte încrezătoare… un fel de testare a limitelor. Fără experiența directă, rezultată din acțiune concretă – nu doar a te rezuma la experimente ideatice… oricum nu ai cum să vezi cam care sunt parametri de luat în calcul. Când vezi niște berze pe câmp, sau unele aflate în zbor, e totalmente alta situația – decât atunci când ești printre ele cu drona: și trebuie să ajungi aproape, dar nu mult-prea-aproape, și trebuie să ai imagini cu încadrare corectă, în luminile ideale, fotografii și filmări tehnic cât mai OK, apte să facă diferența… că altfel mai bine stăteai acasă.

 

Considerând că ești la o anumită distanță de berzele aflate în zbor, spre exemplu 5 berze se învârt sub dronă la X metri, absolut sigur că filmarea o să fie mai spectaculoasă decât fotografierea. Prin mișcarea dronei, în spațiu, plus mișcarea păsărilor față de sol și unele față de altele, plus mișcarea dronei față de păsări, deja există un dinamism care crește atractivitatea respectivei reprezentări. Dacă din același punct ai face o serie de imagini cu aceleași păsări, aproape că nu ai avea ce să păstrezi; niște puncte cvasi-banale; pentru ca imaginea fotografică – eminamente statică – să fie la fel de spectaculoasă (bine… nu poate să fie la fel)…, subiectul trebuie să fie mult-mult mai aproape. Și dacă s-ar putea un pic și mai aproape, nici aia nu ar strica.

 

Important este ca păsările să nu fie prea stresate, adică să aibă un comportament natural sau cvasi-natural. Este clar că orice intervenție umană asupra păsărilor – inclusiv cele științifice și eco – făcute în interesul lor, de la inelare unde sunt prinse de om în plase (și unele exemplare nu supraviețuiesc)… la montarea unor emițătoare prin care să fie posibilă localizarea câte unui exemplar timp de multe luni sau ani pentru a îi monitoriza migrația și… viața… (nu cred că tare îi convine să poarte mii de km un astfel de aparat pe spate)… de fapt aproape orice cercetare, fotografiere, filmare, inclusiv cea cu drona, sigur că este și un oarecare deranj pentru ele. Întrebarea este, până unde merită să fie făcute acțiuni cu scop benign pentru ele, care duc la o mai bună cunoaștere a lor sau o mai bună imagine despre ele. Cât despre uciderea lor voită cu miile și zecile de mii, sutele de mii și milioanele de păsări terfelite de vânători italieni pasionați de crimă și sărăntoci africani amețiți de foame… parcă nici nu mai are sens să vorbim. Nici despre restrângerea habitatelor, desecarea zonelor umede, chimizarea agriculturii. Din păcate, poți avea senzația că dacă trendul global actual continuă încă ceva vreme, nu mult timp o să le vezi pe aici în zbor.

 

DCIM100MEDIADJI_0020.JPGDCIM100MEDIADJI_0025.JPGDCIM100MEDIADJI_0030.JPGDCIM100MEDIADJI_0043.JPGDCIM100MEDIADJI_0049.JPGDCIM100MEDIADJI_0059.JPGDCIM100MEDIADJI_0074.JPG

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s