Nagyvárad – Oradea by night

Nagyvárad – Oradea este o localitatea splendidă, care renaște în zona centrală prin clădirile care ajung renovate rând pe rând. Iluminarea lor le pune în valoare, și cred că dacă se continuă în stilul actual se poate ajunge în câțiva ani ca locul să prezinte o atractivitate extraordinară, să (re)devină emblematic pentru Transilvania. Mediul urban poate să recapete valoare, în măsura în care există capacitatea umană, resursele… pentru a da viață locurilor. Aceste poze au fost făcute cu ocazia unei plimbări lejere de seară, dar subiectul a fost doar atins puțin. Există multe alte clădiri cu arhitectura Art Nouveau de o frumusețe ieșită din comun, renovate recent, iluminate așa cum trebuie… dar cumva nu am avut chef să mă apropii de ele și să le transpun în imagine. Data viitoare, poate.

Aprilie 2017. Oradea, Nagyvárad. O nouă serie de imagini de noapte din acest superb oraș transilvan. E bine să fie realizate cele noi, că pe blog aveam o scurtă prezentare, în doar 26 de imagini făcute în toamna 2015, și tare trunchiată era seria, fiind vizibile doar câteva dintre clădirile care meritau. În ultimii 2 ani am stat măcar câte o noapte cu 6 ocazii diferite, dar o singură dată am făcut poze… plus cele de acum. În ultimele două luni, în martie-aprilie 2017, am fost pe aici de 3 ori, dar o singură dată am ieșit la fotografiat. De ce zic de toate acestea? Să îți dai seama că degeaba există aparatura foto performantă, degeaba ești în locurile care ar merita, dacă nu ai toate condițiile… inclusiv sau mai ales dorința de a face imaginile: degeaba. Totul trebuie să se combine la perfecție, pentru a exista efectele dorite. Acum însă, în careva seară de aprilie, am stat circa 4 ore prin noaptea orașului, pe străzi și prin piețe, și au fost trase 720 de imagini (serii de bracketing). Din acestea se pot selecta poate 70 de fotografii care să merite păstrate. Cele care să arate că acest oraș cu arhitectura Art Nouveau din vremurile bune, este un fel de bijuterie care o lungă vreme a fost acoperită de mizerie, de praf, de jeg și de indiferența inculturii. Și știu că nu te surprinde, deloc. Știu că știai.

Când vezi astfel de minuni arhitecturale și te gândești la societatea care a ajuns să le creeze, îți dai seama cam ce dezastru a fost tot ce a urmat în secolul 20 prin Transilvania. Dominația cizmarilor și torționarilor, a celor care au transformat orice valoare în jeg ordinar; orice atingeau, era contaminat cu ciuma primitivismului, a național-comunismului care nu putea accepta nimic din ce este altfel, decât supunerea totală la îndobitocirea în masă. Te poți întreba, oare ce șanse sunt ca Transilvania să mai poată să iasă vreodată din marasmul în care a ajuns.

Recentele restaurări (ale clădirilor) din unele orașe transilvane mai semnificative, au scos la iveală niște minunății arhitecturale aproape incredibile. Cât timp ele erau cu tencuiala căzută, pline de cabluri și de panouri cu reclame jenante, răpciugoase și în degradare, cât timp nu aveau pe ele o licărire de lumină… parcă nici nu îți imaginai cam cât de splendide sunt ele în esența lor. Dar rând pe rând ele au fost puse la punct, măcar în ceea ce privește fațadele, iar la o mică parte a lor și în interior. Se prezintă astfel orașe cu o imagine despre care nu știai… pentru că era de dorit să nu le cunoști. Mai ales acum, cu renovările și restaurările făcute la un nivel cât de cât rezonabil, dezastrul secolului 20 pare și mai dramatic, construcțiile seci, searbăde, lipsite de orice viziune, cutii standard făcute la grămadă, lipsite de personalitate, parcă moarte din start. Se vede și mai tare și mai dureros, diferența.

Până când centrele vechi ale zonelor urbane transilvane erau lăsate în degradare voită, desigur nu se percepea splendoarea lor. Dar acum că ele sunt rând pe rând puse în lumină, se percepe uriașa falie între Transilvania și regiunile din afara arcului carpatic. Din câte pare, un secol de mizerie nu a reușit să șteargă trecutul, ci el iese la lumină, în prezent, ca un fel de adevăr care se spală pe față… și îi vezi trăsăturile, ochii și ridurile adânci de un mileniu. Iese la lumină un fel de Transilvania pe care poți să o iubești din tot sufletul.

Martie 2019. Două seri am ieșit la fotografiat prin Oradea. Au rezultat niște imagini bune pentru a completa seria cu noaptea la Oradea. Clădiri Art Nouveau renovate recent, iluminate așa cum trebuie. E o plăcere să vezi că an de an apar noi clădiri restaurate, adică vechile clădiri renăscând rând pe rând, revenind la viața pe care o meritau totdeauna. Un fel de reintegrare europeană.

 

Cred că putem să fim fericiți cei care încă avem chef să admirăm o clădire, să o privim cu ochii unui copil căruia nu îi vine să creadă că există atât de multă frumusețe în lume. Îmbinarea de forme, volume, culori, detalii arhitecturale, împodobirea cu gust a habitatului uman… crearea unui mediu de viață care să ne facă fericiți pe cât se poate.

© dr. Peter Lengyel