Rezervația Naturală Cheile Babei

În partea de sud a Maramureșului… Cheile Babei niște zone bolovănoase interesante geomorfologic & peisagistic; versanții nu sunt foarte impresionanți în comparație cu Cheile Bicazului sau Cheile Turzii, dar există variate elemente care dau savoare unei vizite eco-naturalistice; un peisaj cu păduri de foioase – mai ales gorun, fag și carpen, pășuni secundare bolovănoase cu vegetație ierboasă având caracter stepic, tufărișuri cu aluni, măceși, păducei, tufe de porumbar șamd. Mai poți vedea câte un gușter (Lacerta viridis), câte un pietrar (Oenanthe oenanthe), sau sus cum se rotesc câțiva șorecari (Buteo buteo). Constați că sunt pe aici zone păscute de oi și capre, se mai văd cirezi de vite, mai rar se pot vedea și bivoli.

Cheile Babei sunt situate în partea nordică a Podișul Someșean (parte din Podișul Transilvaniei)… un peisaj colinar-deluros; cheile sunt dezvoltate pe sectorul mijlociu al pârâului care are mai multe denumiri: valea Poiana/ valea Babei/ valea Cheilor. Exocarstul este reprezentat de lapiezuri, mici canioane și cascade, mici doline. Există câteva peșteri cunoscute (Gaura Zmeului, peștera lui Petre Mihiș, Peștera cu 2 intrări din Cheile Babei) și cine ști câte altele care nu au fost văzute de omul modern. Calcarele conțin numeroase specii fosile.

Străbătând cheile din aval spre amonte – dinspre sud spre nord, primele stânci sunt vizibile pe partea stângă a văii, în județul Sălaj; în apropierea unui pod apar la suprafață apele izvorului carstic (numit Bulbuc), ape care au traseul subteran necunoscut până acum, dar care probabil că provin din mica dolină situată pe platoul Măgura. Un umăr stâncos are în partea superioară peștera Gaura Zmeului, cu o galerie ascendentă de 25-40 (50) metri lungime (diferite date contradictorii). Valea Pârâul Dracului este limita dintre județele Sălaj și Maramureș. În Cheile Babei, valea este destul de largă, cursul de apă curge meandrat, iar versantul estic este stâncos, presărat cu pereți calcaroși intermitent cu zone acoperite de vegetație. Față de firul văii, versanții ajung la 80-100 metri înălțime. Date istorice arată că în 1967 existau 51 de cuptoare cu var, dintre care 40 erau ale locuitorilor din Baba și 11 ale celor din Valea Blenchii; actualele cuptoare sunt doar ale maramureșenilor… din satul Baba… și doar 2 dintre ele sunt utilizate când și când. Calcarul este exploatat manual din micile cariere, iar cuptoarele de ars piatra sunt săpate în pământ și înălțate. Cheile au o lungime totală de 1,2-1,3 km, iar în capătul lor din amonte calcarele se termină brusc.

În zona centrală a cheilor, cursul principal primește un afluent cu caracter de torent, un curs de apă numit Vâlceaua Dracului care străbate și o zonă de tip canion. Vâlceaua Dracului are circa 1 km lungime, orientare est-vest; este frecvent lipsită de apă; are un talveg bolovănos, cu zone cu praguri reprezentate de stânci compacte; prezintă două cascade care au înălțimea de 3,5 respectiv 3 metri, fiecare cu trepte… dar apele sunt cât de cât mai spectaculoase la ploi torențiale sau primăvara la topirea zăpezilor; Vâlceaua Dracului are o zonă de canion, unde pereții se apropie la doar 3 metri.

Conform formularului pentru Legea 5/2000, Rezervația Naturală Cheile Babei este încadrată în Regiunea Biogeografică Continentală, în Ecoregiunea Podișul Transilvaniei, o zonă cu pădure și stâncării, geologic aparținând domeniului sedimentar, geomorfologic fiind o zonă de chei; se află în județul Maramureș pe teritoriul administrativ al localității Baba, comuna Coroieni; suprafața ariei protejate este de 15 hectare, întinse pe o lungime de 1 km, altitudinea medie este de 290 m; pădurile reprezintă cu aproximație 30% – circa 5 hectare, iar stâncăriile 70%, circa 10 hectare; în documentația pentru Legea 5/2000 se arată că rezervația este menționată și în Hotărârea 204 a Consiliului Județean Maramureș din 16.03.1977; se dau coordonatele geografice: limita la nord – lat. 47 grade 19 minute 41 secunde long. 23 grade 44 minute 22 secunde; limita la sud – lat. 47 grade 19 minute 17 secunde… dar la longitudine datele sunt greșite… începând iar cu 47 grade. Descrierea limitelor menționează la nord intrarea amonte de chei, iar la sud confluența văii Poienii – pârâul Dracului (zona centrală a defileului). Din satul Baba se parcurge spre sud DJ 109 F, 2 km, până la chei. Localități apropiate: Baba, Poiana Blenchii – jud Sălaj – 3 km. Este încadrată în categoria IV, fiind o rezervație de tip g (geologic). În documentație se arată: „Chei epigenetice săpate de pârâul Poienii la străbaterea calcarelor epicontinentale eocene. Versantul stâng este stâncos, cu mici cariere rezultate din exploatarea calcarelor pentru producerea varului (în documentația pentru Legea 5/2000 se menționează existența unor exploatări miniere nemetalifere… cu referire la carierele de calcare). Versantul drept este împădurit, cu stânci de calcar izolate. Valea Poienii străbate calcarele eocene, aspectul de cheie fiind mai pregnant în porțiunea sudică din județul Sălaj.” Se înțelege de aici că porțiunea mai spectaculoasă, cea care este în afara județului Maramureș, nu este arie protejată… La o revizuire a limitelor ariilor protejate, cred că este evidentă necesitatea corectării unei astfel de situații aberante.

Lucian Petru Goja are un articol interesant, „Din Cheile Babei, Vâlceaua Dracului,..” publicat la 26 august 2012: “Văi secate. Abia mai susură un firicel lânced de apă invadat de verzi alge pe valea Babei. Ca niciodată în alți ani a secat vestitul izvor din flancul drept al Cheilor Babei, neaoș botezat de localnici P…a Babei datorită aspectului despicăturii calcarelor în baza versantului vertical, sur. (…) Vâlcelei Dracului, afluent mal geografic stâng al văii Babei (Valea Cheilor), mai mereu sec, cu talvegul bolovănos la final, stâncos compact, cu praguri. Atrage atenția o mare cascadă, înaltă de cca 3,5 m, înclinată la 45-50 grade, puțin în amonte de ea una mai lungă, în trepte, cu doar vreo 2,5-3 m diferență de nivel. Un frumos perete la stânga Vâlcelei Dracului se află în dreptul primei cascade, seaca acum, cu certitudine impresionantă și violentă ca un nebunatec torent după averse și topirea zăpezii. (…) Urmează o scurtă, frumoasă, zonă cu aspect de canion. Cărpiniș intercalat cu făget pe versanți, curpeni cu alb-mătăsos-argintii pămătufuri sunt pline de minusculele lor semințe.”

Rocile calcaroase ale Cheilor Babei provin din Eocenul mediu și superior și din Oligocen (deci, au fost depuse pe o perioadă destul de îndelungată, în urmă cu circa 30-45 milioane de ani). Stâncile din Cheile Babei adăpostesc o faună fosilă interesantă, cuprinzând taluri de alge, specii de numuliți, melci marini, scoici, arici de mare, briozoare, corali, solzi de pești etc. Studii asupra geologiei din zonă au fost făcute de Kalmar I., Angelescu I., Angelescu D., (1977), care au mai fost completate cu niște studii mai recente. Din datele disponibile se poate creiona o imagine asupra vârstei și dispunerii stratelor.

Eocen (1). Orizontul biocalcarenitelor inferioare, situat la baza succesiunii, are o grosime de circa 60 cm, cu nivele fosilifere intercalate între subțiri depuneri argiloase-grezoase. La bază acestui orizont există calcare nodulare cu taluri de alge, mulaje de Gryphaea rarilamellata, Campanile giganteum (un melc marin care are cochilii ce ajung la 40-60 cm lungime), Cepatia cepacea (un melc marin carnivor care avea o mișcare lentă și a trăit în urmă cu 59,2-33,9 milioane de ani). Apoi apare un nivel de biocalcarenite cu sfărâmături de echinide – arici de mare (Echinolampas kleini, Schizaster archiaci) apoi un banc de grosime de decimetri cu fosile echinide de Laganum transilvanicum, cochilii ale scoicii Vulsella legumen.

Eocen (2). Orizontul cărbunos-foios are în zonă 0,3-2,7 metri grosime; este constituit din calcare, marne și gresii cu material cărbunos; are fosile sfărâmate, reprezentate de specii de moluște, echinoderme și alge.

Eocen (3). Orizontul discontinuu al calcarelor cu Nummulites fabianii are grosimea de 2-10 metri; este din Priabonianul superior. Numuliții sunt foraminifere unicelulare marine, care atingeau dimensiuni macroscopce, corpurile lor formând straturi calcaroase în care se pot vedea fosilele unicelulare… cu ochiul liber.

Eocen (4). Orizontul biocalcarenitelor cu briozoare are grosimea de 0,35-10 metri. Evident, după cum îi arată și numele, conține fosile de briozoare.

Oligocen (1). Orizontul stratelor de Cuciulat (înglobează mai vechile strate de Curtuiuș și de Ciocmani). În partea de la bază, cea mai veche, apare nivelul de biocalcarenite intens recristalizate, cu fosile de moluște și lentile coraligene (cu fosile de corali), calcare și gresii cu difeite specii de scoici (ostrei, pectinide, cardiacee), melci (turitele și ceriți), care formează un lumașel cu o grosime de 3,5-16 metri – echivalentul stratelor de Curtuiuș. Peste acestea se află un nivel de gresii cu grosimea de 4-9 metri, peste care se află un nivel de marne larg dezvoltat pe platoul din versantul drept al cheilor.

Oligocen (2). Stratele de Bizușa au grosimea de 8-10 metri și sunt constituite din marnocalcare slab bituminoase, care au și solzi de pești; sunt dezvoltate în versantul stâng al cheilor.

În chei se observă în partea de sud înclinarea stratelor către sud, iar în partea de nord se vede înclinarea stratelor către nord: tectonica barei calcaroase Glod – Cheile Babei este (cert?) anticlinală. Flancurile prezintă fracturi cu amplitudine redusă – de circa 20 metri. Kalmar I., Angelescu I., Angelescu D., (1977) au considerat că avem de a face cu un horst produs de mișcări tectonice în plan vertical a unui bloc din fundamental cristalin rigid aflat pe rama Depresiunii Transilvaniei. (n.b. ar fi necesar să se ajungă la articolul original al lui Kalmar I., Angelescu I., Angelescu D., (1977) – nu doar la referiri la datele din el…).

Un articol scris de Horia Mitrofan – “1975 – Sînt peșteri în Cheile Babei”, apărut în Buletinul Clubului de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti, numărul 8, 1983, descrie o vizită în Gaura Zmeului… peșteră anterior semnalată de Ioan Xanthus într-un articol din România Pitorească; articolul lui Horia Mitrofan mai descrie o nouă peșteră, pe care o numește peștera lui Petre Mihiș: “Gaura Zmeului (…) o brână îngustă și cu prize destul de bune, chiar dacă dedesubt sunt 20 metri până la șosea (…) admir fosile de numuliți încrustate în calcarul brânei… mă aflu în fața unei diaclaze destul de joase și strîmte, în care mă grăbesc să mă insinuiez, cam în genunchi și pe o parte. (…) cele câteva coturi ale strâmtei galerii împiedică lumina zilei să ajungă la 30-40 metri de la intrare, acolo unde s-ar mai putea înainta doar dezobstruind cu dalta și ciocanul. (…) Când aproape să ies din calcare, definitiv lecuit de prospectare în zone carstice “neconvenționale”, un grup de copii se arată dispuși să mă ducă la peștera „lor”. Urcăm din greu pe albia seacă a unui torent, pârâul Dracului, tot din versantul drept al cheilor, dar aproape de capătul lor din amonte. După vreo 100 metri diferență de nivel cotim la stânga și mergem câteva zeci de metri de-a coasta, până în fața unui puț strâmt. Coborâm la liber 2-3 metri, apoi orbecăim într-o sală joasă și aparent perfect paralelipipedică, un fel de cutie de chibrituri lungă de 20 metri. Mă interesez de numele șefului tinerei cete și, sub numele de peștera lui Petre Mihiș, această gaură va intra în ediția din 1976 a Catalogului Peșterilor (…) Deși inventariate, cele două peșteri de care am vorbit (mai mult cu titlu istoric), nu au încă o hartă. De altfel, întregul sinclinal de calcare priaboniene de la Poiana Blenchii (în care sunt săpate Cheile Babei) își așteaptă cercetătorii.” Pe lângă acestea două, a mai fost descoperită una: Clubul de Speologie Montana Baia Mare menționează în 2002 Peștera cu 2 intrări din Cheile Babei, cu o dezvoltare de 11 metri și o denivelare de 1 metru.

Declararea protecției de relevanță națională se face prin Legea 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000, unde Rezervația Naturală Cheile Babei are codul 2579; suprafața protejată este de 15 hectare – situate pe teritoriul satului Baba – comuna Coroieni; în Legea 5/2000 se menționează doar codul ariei, denumirea ei, localitatea pe a cărei teritoriu administrativ este situată ea și suprafața în hectare, fără a se da limitele zonei protejate.

În documentația pentru Legea 5/2000 este inclusă o hartă în care rezervația este delimitată sub formă de fâșie, un perimetru trasat pe sectorul din Maramureș al cheilor. Limita în format GIS a fost trasată în cadrul proiectului GEF – Managementul Conservării Biodiversității; ca suport au fost folosite hărți topografice 1:25.000 editate de către Direcţia Topografică Militară (1982) care au fost scanate, georeferențiate și transpuse în sistemul de proiecție Stereo 70; totodată au fost folosite și imagini satelitare Landsat (2000). În acest fel, în GIS a fost delimitat un teritoriu parțial pe baza hărții din documentația pentru Legea 5/ 2000… dar versantul vestic al cheilor, mai împădurit – nu a fost inclus; totodată, se constată includerea unei zone mai lărgite înspre sud – rezervația nu se mai rezumă la teritoriul Maramureșului ci intră și în județul Sălaj. O problemă majoră a acestei delimitări în GIS este ne-includerea în teritoriul rezervației a zonelor extremității sudice a cheilor, habitate valoroase atât în privința ariilor stâncoase parțial acoperite de pajiști, cât în privința petecelor de pădure.

© dr. Peter Lengyel

PS. Un articol de Dana G. Buzura, Oamenii care ard piatra, din 7 decembrie 2011, descrie un element interesant al zonei, oamenii care ard calcarul pentru a produce var: “(…) Baba e singurul sat din Maramureş în care oamenii lucrau la „văraştină”, adică la arsul pietrei de calcar de pe chei, până când se transforma în piatra de var, atât de apreciată în construcţii. (…) se ivesc nişte construcţii bizare: cuptoare mari din cărămidă şi piatră, cu partea din spate săpată într-un dâmb de pământ şi partea din faţă arsă şi înnegrită de fum. Peste tot grămezi de piatră şi stive de lemne, zgură, cărbuni şi ochiuri de apă înnegrită şi ea. (…) Este locul unde cei câţiva vărari din Baba mai fac varul în modul cel mai arhaic cu putinţă. Cu ani în urmă, aici era un imens furnicar, o adevărată industrie, sursa de existenţă pentru majoritatea familiilor din sat. (…) 40 de ore petrecute la foc continuu doar pentru arderea unui singur cuptor de var. Aceasta fără a lua în calcul munca de dinainte: adusul pietrei din munte, sau mai nou din judeţul vecin, spartul pietrei şi umplerea cuptorului, adusul şi tăiatul lemnelor. (…) zidit până la piept în cuptor, aşezând într-o ordine riguroasă piatră peste piatră. Se începe cu cele mari, care se aşează la baza cuptorului, iar deasupra piatra ajunge doar de dimensiunea unui ou. (…) despre cum a găsit el într-o piatră urme de cochilii imense, semn că „aici a fost cândva ocean”. (…) După ce 40 de ore e mistuită de focul care n-are voie să se potolească, piatra se supune, se transformă din bolovanul greoi prăvălit cu sudoare la vale, într-o piatră uşoară, albicioasă, cu consistenţa unui burete. (…) temperatura depăşeşte 1000 de grade (…) se goleşte cuptorul de cărbuni – activitate care se face de câteva ori până arde un cuptor de piatră.”
http://www.traditionalromanesc.ro/articol/articole/reportaje-interviuri/oamenii-care-ard-piatra_575.html

PS2. Cred că este evident faptul că această prezentare poate să fie dezvoltată pe diferite planuri: 1. Dacă o voi include pe traseul zborurilor de fotografiere, de sus se pot face niște imagini spectaculoase. 2. Dacă voi opri în timpul unor deplasări între Cluj și Sighet, și voi face niște imagini de detaliu, cu câte un fluture, o plantă, sau un versant în lumini de apus, o serie de peisaje de toamnă, o serie de peisaje de iarnă șamd… un fulger,… cu timpul se pot aduna niște imagini trăznet. 3. Dacă voi găsi niște fosile frumoase care provin de aici (și determinate… adică clarificată apartenența lor la un anume taxon) și care sunt acum poate în ceva colecții muzeale de pe la Cluj, Baia Mare șamd, ele pot să completeze caracterizarea acestui loc. 4. Dacă voi avea timp de a studia mai amănunțit bibliografia de specialitate (mai ales cea paleontologică din câte îmi dau seama…)… pot să dau de idei interesante privind caracteristicile naturalistice ale acestui loc. 5. Dacă se va contura ocazia de a face ceva studii de teren mai detaliate, în care să participe diferiți experți, de la botaniști la entomologi, de la paleontologi la speologi… se poate progresa și mai mult.