Gâște sălbatice în Dobrogea

Dobrogea este un paradis naturalistic din nenumărate motive, printre care și impresionantele stoluri de gâștele sălbatice care iernează în acest peisaj. Aici iernează efective mari de gâscă de vară (Anser anser), gârliță mare (Anser albifrons), gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis); mult mai rar apar exemplare de gârliță mică (Anser erythropus), gâscă de semănătură (Anser fabalis), iar accidental, foarte rar, apar gâscă neagră (Branta bernicla) și gâsca călugăriță (Branta leucopsis). Stolurile pot să fie mixte, dar dominate de careva specie dintre cele 3 menționate ca iernând în număr mare. Totalitatea efectivelor care iernează aici este de mai multe sute de mii de exemplare; există și relatări când într-un singur loc au fost observate peste 125.000 de gâște sălbatice. Când la noi îngheață apele sau este zăpadă multă, gâștele sălbatice coboară mai la sud, în Dobrogea bulgărească; oricum, ceea ce pentru oameni este o graniță, frontieră statală, pentru aceste păsări nu există… și probabil că ele au dreptate.

Pe timpul zilei, marile stoluri de gâște sălbatice se hrănesc pe terenuri agricole, consumând boabe de porumb rămase după recoltare, dar și grâu, orz, rapiță, triticale de-abia încolțită, mici plante verzi, iarbă și eventuale insecte dacă este mai cald primăvara. Stolurile de gâște se lasă pe terenuri deschise, cu vizibilitate bună, unde nu pot să fie surprinse nici de prădători naturali, nici de imbecili care se distrează cu uciderea animalelor sălbatice (vânători, braconieri). Este spectaculoasă lăsarea stolului de mii de gâște pe câmpul unde ele vin să se hrănească… vezi păsări care aterizează rând pe rând, în vegetația scundă a terenurilor agricole; unele se hrănesc, altele stau liniștite, se mai ciupesc între ele, oricum există o forfotă naturală, comportamente variate, diversitatea de personalități. Când încep să se ridice în aer, pare ceva de necrezut cât de mare este vitalitatea lor, cât de multă energie au: la început doar câteva păsări sunt în aer, apoi din ce în ce mai multe se desprind de sol, iar la un moment dat toate gâștele din zonă zboară în solul imens, un spectacol ce oferă o imagine extraordinară a puterii vieții, dorința nemărginită de a exista. Cine a avut ocazia de a vedea o asemenea explozie de energie vie, dacă este uman, mereu va păstra în suflet splendoarea naturii sălbatice. Să stai undeva la marginea lagunelor litorale Razelm-Sinoe, iar seara să admiri cum sosesc dinspre Dobrogea marile stoluri de gâște sălbatice, păsări ce se retrag pentru a înnopta pe marile lacuri, unde sunt ferite de prădători… Este o splendoare să le poți urmări zborul, cum păsările vin în valuri, sălbăticie la modul cel mai frumos posibil.

Gârlița mare (Anser albifrons) este o gâscă de 60-73 cm lungime, cu anvergura aripilor de 130-160 cm; cuibărește în tundra arctică eurasiatică, precum și în cea nord-americană (în Canada) și în Groenlanda. Cuibul este construit pe câte o zonă mai ridicată, de unde pasărea poate vedea peisajul; femela depune 4-7 ouă, care sunt clocite 28 de zile; rar au fost observate cuibăriri și în Ungaria, dar se presupune că acestea erau păsări rănite și nu puteau migra către nord… ceea ce era o mică fracțiune din cele câteva milioanele de gârlițe mari care iernau prin anii 1930 în estul Ungariei. O parte a efectivelor care cuibăresc din nordul Siberiei iernează în zone costiere din estul Mării Mediterane și la vestul Mării Negre (circa 350.000 – 700.000 de exemplare)… inclusiv în Dobrogea. În zonele de iernare, gârlița mare preferă habitatele deschise, cu caracter stepic. Studii din Ungaria arată că gârlițele mari pot avea zonele de înnoptare la 60-80 km, uneori 100 km, distanță parcursă dus-întors în fiecare zi (Faragó S, Habitat use, daily activity and feeding of the geese of Lake Fertő, Aquila, 101, pg. 65-88). În cartea Magyar Madárvonulási Atlasz, Kossuth Kiadó, Budapest 2009, la pg. 116 scrie: “(…) Aceste date ne arată că mare parte din gârlițele mari care iernau anterior în regiunea panonică, mai nou iernează în regiunea pontică (România, Bulgaria). (…) Anser albifrons albifrons are efective globale de 1.375 -1.755 mii de exemplare. (…) În deceniile de la începutul secolului 20, în zona Hortobágy (estul Ungariei) treceau anual milioane de exemplare de gârlițe mari. (…)” Apoi urmează analiza dinamicii efectivelor din Ungaria la un mod amănunțit… pe baza unor date care din peisajele noastre lipsesc, deoarece nu a fost cine să le facă….

Observând comportamentul gâștelor sălbatice, îți poți aduce aminte de ornitologul și etologul austriac Konrad Lorenz, care a primit Premiul Nobel în 1973… pentru studiile sale etologice efectuate în mare parte pe gâște de vară (Anser anser): comportamentele lor instinctive, imprintingul realizat în perioada de după eclozare șamd. Prin studierea gâștelor, el a avut materialul faptic necesar, pe baza căruia a formulat idei ce stau la baza etologiei, studiul științific al comportamentului animal. Interesant este că ulterior, marele biolog Konrad Lorenz și-a focalizat gândirea asupra problematicii comportamentelor umane, mai ales în contextul crizei ecologice planetare… analizând potențialele consecințe… Marile spirite se întâlnesc, așa era și Konrad Lorenz prieten cu Sir Peter Scott.

Naturalistul britanic Sir Peter Scott, cândva făcând parte din conducerea IUCN, prezentator de emisiuni despre natură la BBC, a devenit cunoscut și recunoscut pentru eforturile sale de a proteja biodiversitatea zonelor umede, a păsărilor de baltă, lebede de iarnă și gâște sălbatice și multe-multe altele; era desigur interesat și de gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), specie rară și periclitată cu dispariția la nivel global. Scott a vizitat România începând cu anul 1936, apoi de mai multe ori, prin 1969, 71, 73, 77… iar pe baza notițelor sale despre aceste locuri, a realizat descrieri interesante în cartea intitulată Travel Diaries of a Naturalist, volumul 2, 1985. A făcut demersuri pentru protejarea Deltei Dunării. Este o senzație aparte să vizitezi locurile în care a trăit și a lucrat, la Slimbidge, la Wildfowl and Wetland Trust, unde am avut și noi dezbateri în cadrul World Wetland Network.

În Dobrogea, nu este simplu să evaluezi realist numărul gâștelor care se deplasează cu ușurință dintr-o zonă în alta, păsări care se pot concentra oriunde, pot să plece la distanțe mari, pot înnopta pe mari lacuri, în zonele lagunare… Evaluările sincron, făcute la același moment în mai multe țări, pot oferi o șansă, dacă există condiții bune de observare, atât din punct de vedere meteorologic cât și din punct de vedere al asigurării resurselor pentru deplasare, dacă există destule persoane implicate, oameni cu seriozitate și credibilitate… Mai este vital să existe o rețea de oameni care să te poată informa, oameni pe care să îi poți contacta telefonic pentru a afla ce și unde mișcă. A urmări deplasările gâștelor sălbatice, a cunoaște care unde este la momentul X și a putea crea o imagine cât de cât realistă asupra distribuției și numărului lor, este o încercare ce necesită capacitate de organizare și comunicare eficientă, extrem de multă energie, foarte multă muncă de teren, iar deplasarea în Dobrogea prezintă nebănuite și multe dificultăți în condiții de iarnă cu zile scurte, distanțe mari sau în perioade cu ploi – în care terenul plin de noroi face aproape imposibilă ajungerea în locurile care contează, până și cu mașini de teren performante. Doar experiența și capacitatea de expertiză a celor cu foarte-foarte multă dedicație, poate reprezenta o speranță pentru crearea datelor realiste, care să stea la baza unor eventuale programe de protejare.

Plățile de agro-mediu sunt mecanisme financiare europene de compensare a fermierilor pentru respectarea unor practici prietenoase față de mediu. În anumite zone din Dobrogea, se poate aplica pentru Pachetul 3, “Pajiști importante pentru păsări”, care înseamnă plată compensatorie de 101 euro/ hectar/ an. Din 2012 este funcțional Pachetul 7 – “Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu”, care presupune implementarea unor cerințe de management care favorizează supraviețuirea acestor păsări sălbatice… măsuri compensate cu 171 euro/ hectar/ an.

Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) are dimensiune relativ mică în comparație cu alte specii de gâște, lungimea de 60 cm, anvergura de 120 cm; penajul este spectaculos colorat, mai cu seamă reprezentativă fiind culoarea roșie-cărămizie care nu apare la alte specii de gâște; sosește la noi prin octombrie și pleacă prin martie, este deci o specie oaspete de iarnă. Se hrănește atât cu plante de sărătură și de mlaștini, cât și cu vegetația de pe terenuri agricole. Zona de cuibărire este reprezentată de tundra arctică deschisă dar și în tundra cu tufărișuri și grupe de arbori din nord-vestul Siberiei (mai ales în peninsula Taimir, dar și în Gydan și Yamal) între 67 și 75 grade latitudine nordică. Cuplurile de gâște cu gât roșu se formează pentru întreaga viață; într-un cuib de iarbă căptușit cu fulgi, femela depune în iunie 3-9 ouă verzi, clocitul durează 25 de zile. Cartierele de iernare erau în zonele din preajma Mării Caspice, mai ales în Azerbaijan, unde iernau circa 90% din efectivele globale ale speciei; mai recent, ele își petrec iarna atât în Iran și Irak, cât mai ales la vest de Marea Neagră, în Ucraina, România și Bulgaria, iar în iernile grele stolurile coboară și în Turcia și Grecia. O parte a efectivelor cuibăritoare în Siberia iernează în China, în bazinul Jangze (Madsen, 1990, Notes on IWRB meeting in Astrakhan USSR, autumn 1989, IWRB Goose Group Newsletter 2, p. 6-9). Pe baza reprezentărilor de mare exactitate a gâștelor cu gât roșu în lucrări de artă realizate pe vremea faraonilor egipteni, se poate presupune că specia ierna în număr mare în Delta Nilului, în urmă cu 3.000-5.000 de ani. Exemplare singuratice de gâște cu gât roșu, aflate împreună cu gâște din alte specii, pot ajunge relativ frecvent prin vestul Europei. Gâsca cu gât roșu a început să ierneze în mod masiv în România începând cu anii 1960. Între Siberia și Dobrogea avem circa 4.000-5.000 de kilometri în linie dreaptă, ceea ce face ca zborul dus-întors să însemne cel puțin 8.000-10.000 km, în fiecare an; este impresionant să constați că aceste gâște cu gât roșu vin de la mii de kilometri distanță, să își petreacă iarna pe la noi, iar la sfârșit de iarnă se îndreptă înapoi către locurile de cuibărit din îndepărtata Siberie, dacă nu au fost ucise de careva cretin cu pușcă, un bezmetic care trăgea către stol.

Este o specie periclitată cu dispariția la nivel global (din 2007 endangered, inclusă pe Lista Roșie a IUCN), afectată din cauze variate, printre care și modificările din peisajele unde iernează, apariția masivă de parcuri eoliene, deranjarea și uciderea păsărilor de către cei care practică vânătoare/ braconaj șamd. Există un Grup de Lucru Internațional care se ocupă de protejarea gâștelor cu gât roșu (Red Breasted Goose International Working Group, un grup de lucru coordonat de Societatea Ornitologică Română), încercând să monitorizeze evoluția populației globale a speciei, să creeze și implementeze până în 2020 un plan de acțiune pentru protejarea acestora. Evaluarea efectivelor din România și Bulgaria în iarna 1992-1993 a arătat existența a 75.000 de exemplare (evaluare coordonată de Madsen și Black, prezentată în lucrarea de 600 pagini a lui Tucker și Heath, 1994, The Conservation Status of European Birds, ICBP, Cambridge). Grafice cu efectivele globale arată că prin 1997 și 2000 erau aproape 90.000 de exemplare, iar în anii 2005-2008 efectivul este stabilizat mult mai jos, pe la 30.000, cu un minim în anul 2002, când erau doar 20.000. Oficial, gâsca cu gât roșu este o specie strict protejată în România, dar braconajul efectuat de noi îmbogățiți nu ține seamă de astfel de reglementări; acest tip de nulitate intelectuală nu se sperie de teoretice despăgubiri pentru împușcarea unei astfel de gâște, care ar trebui să fie de 1.350 euro. Oare câte dintre aceste gâște care sosesc la noi pe timpul iernii, inclusiv gâște cu gât roșu – periclitate cu extincția la nivel global – sunt împușcate legal și ilegal de către aberanții care susțin că ei iubesc natura? Sigur că foarte multe ajung în bătaia jeturilor de alice ucigătoare…

Evaluarea din 13 ianuarie 2013, a arătat că în Bulgaria erau 54.000 de gâște cu gât roșu, iar în România au fost văzute 800 (date de pe FaceBook, de pe grupul Red Breasted Goose International Working Group). Cu ocazia acestei evaluări, au fost observate în Dobrogea bulgară 230.000 de gârlițe mari (Anser albifrons), precum și câteva gârlițe mici (Anser erythropus). Din cele relatate de prof. Eugen Petrescu (Societatea Ornitologică Română/ SOR), la 14 ianuarie 2013, Sebastian Bugariu și Emil Todorov de la SOR au estimat în zona de sud a Dobrogei circa 18.000 de gâște cu gât roșu, care stăteau să se hrănească în partea din România; în 16 ianuarie, Eugen Petrescu, Daniel Petrescu și Dan Bandacu estimează 20.000 exemplare în sudul Dobrogei de la noi (iar păsările erau în zonă de circa o lună, conform grănicerilor); o parte dintre ele probabil că petreceau nopțile pe lacurile Shabla și Durankulak din Bulgaria, sau pe mare; pentru a se hrăni, ele stau în zone deschise, fără nici un fel de eoliene, și chiar preferă să se hrănească pe câmpurile de la noi, nu pe terenurile agricole din Bulgaria, care au mai multe perdele forestiere în care se poate ascunde pericolul… În data de 17 ianuarie 2013, stolurile de gâște cu gât roșu au dispărut atât din zona românească unde erau cantonate, cât și din Dobrogea bulgărească.

Pentru efectivele de gâște sălbatice care iernează în Dobrogea, un pericol mare este reprezentat de proliferarea aberantă a parcurilor de eoliene. În Bulgaria, după intervenția Societății Ornitologice Bulgare care a semnalat situația și la Comisia Europeană, Ministerul Mediului și Apelor a retras 2 Evaluări ale Impactului de Mediu EIA care ofereau cale liberă pentru construirea a 2 parcuri eoliene în Dobrogea bulgară, cu 150 de eoliene lângă satul General Toshevo și 95 eoliene la parcul Smin, care erau considerate ca fiind prea aproape de situri Natura 2000 și reprezentau pericole serioase pentru gâștele cu gât roșu – periclitate global – și alte specii de gâște care iernează în Dobrogea bulgară. Permisul pentru construirea acelor parcuri eoliene a fost dat pe baze șubrede, percepții greșite și interpretând eronat informații ornitologice/ biologice, iar subiectul a fost preluat atât de Bulgarian Society for the Protection of Birds, cât de Royal Society for the Protection of Birds (RSPB) și Wildfowl & Wetland Trust, ambele din Marea Britanie. Dealtfel Societatea Ornitologică Bulgară (Bulgarian Society for the Protection of Birds) acționează din 2004 pentru stoparea construirii de parcuri eoliene în locurile importante pentru protejarea păsărilor: ca rezultat al înștiințărilor trimise la Comisia Europeană, Bulgaria a primit la 21 iunie 2012 un avertisment final (reasoned opinion) referitor la eoliene și Kaliakra SPA, după care urmează procesul judiciar.

Dacă ne gândim la cele 4.996 de eoliene (dintre care 702 aflate în SPA și 202 turbine în SCI, în situri Natura 2000 care teoretic protejează valorile naturale de interes comunitar), realizate deja sau aflate în faza de proiect în Dobrogea românească (conform datelor din martie 2012), ne putem imagina cam ce impact are această pădure de eoliene asupra avifaunei, asupra efectivelor de gâște sălbatice – inclusiv specii periclitate cu dispariția la nivel global – , care ar ierna aici, și asupra milioanelor de alte păsări care migrează pe Via Pontica… un masacru echivalent cu un genocid aprobat cu acte legale. Strigător la cer!

PS. Se află în pregătire un excelent articol despre evaluarea efectivelor de gâște sălbatice din Dobrogea (un text scris de prof. Eugen Petrescu), și urmează să apară pe la mijlocul lunii februarie, pe blogul Alianței pentru Conservarea Biodiversității.

Gâscă de vară (Anser anser)

Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)

Stoluri mixte dominate de gârliță mare (Anser albifrons)

© dr. Peter Lengyel