Există o oarecare mândrie a celor care trăim în aceste peisaje, că avem în locurile noastre o biodiversitate mai naturală decât în alte zone ale Europei civilizate. Exista o speranță că dacă vom ajunge parte din Uniunea Europeană, vom avea un mecanism funcțional de protejare a valorilor naturale încă persistente pe la noi. A fost o speranță fără fundament. În fiecare zi auzi despre defrișarea pădurilor bătrâne chiar și în arii protejate, braconaj la pești (inclusiv sturionii aflați aproape de extincție), mamifere mari (urși, cerbi omorâți la grămadă), camioane frigorifice pline cu zeci de mii de păsărele împușcate de vânătorii italieni care au venit la masacre organizate pe la noi, auzi de construirea a sute de microhidrocentrale care devastează văile sălbatice ale Carpaților, auzi de miile de eoliene ridicate pe traseul de migrație a păsărilor, auzi de singurul lac termal de la noi, care a fost distrus de oameni… indiferent de speciile endemice din acea rezervație. În fiecare zi care trece, natura este mai devastată, mai distrusă, iar peisajul mai puțin capabil de a menține biodiversitatea naturală pe termen lung.
La aflarea veștilor despre dezastrul ecosistemului termal de la 1 Mai/ Pețea, orice om care are o preocupare față de Natură, protejarea speciilor, conservarea biodiversității… a avut o senzație de răzvrătire, ură față de autoritățile indiferente și incapabile, acele autorități difuze care sunt în cârdășie cu cei care au dus la subminarea acestui ecosistem aparte, protejat pe hârtie, dar distrus de facto de agresiunea umană. Cel mai trist este că se știa ce urmează, au fost numeroase articole despre subiect, dar degeaba. Este greu să înțeleagă cineva care are beneficii material/ politice din a nu înțelege ce se întâmplă.
Pe lângă această senzație negativă, există probabil în majoritatea celor care facem parte din societatea civilă interesată de protejarea mediului, o altă senzație la fel de negativă, privind lipsa de capacitate de mobilizare a societății civile, care nu a fost în stare să facă demersurile necesare atunci când încă lucrurile puteau să fie remediate. De fapt, te poți întreba, ce putea societatea civilă să facă?
Custodele acestei rezervații atât de emblematice, un muzeu de științe naturale cu oameni de știință cu expertiză și dorință de a proteja acest loc, a făcut toate demersurile posibile, dar a fost lăsat de izbeliște de toți, și ca lucrurile să fie și mai aberante, ajunge să fie amendat de autorități… Strigător la cer, sau ce?
Ce se poate întâmpla cu valorile naturale din locuri mai puțin cunoscute, în locuri populate de comunități mai puțin intelectualizate, locuri mai puțin emblematice și având custozi interesați doar de propria lor afacere, spre exemplu extragerea de masă lemnoasă sau împușcarea animalelor din plăcere? Ce se întâmplă cu impactul miilor de eoliene, a sutelor de microhidrocentrale cu care peisajele naturale, ariile protejate/ siturile Natura 2000 sunt distruse?
Dacă de la autoritățile depășite de situație nu te poți aștepta la acțiuni eficiente de conservare a diversității biologice, iar societatea civilă este prea dispersă și fără capacitate de coalizare adecvată pentru a face subiectele de conservare a valorilor naturale să apară pe agenda publică… atunci ce urmează? Fiecare se zbate eventual pentru „locul lui”, mica baltă sau pădurice, sperând să nu îi vină momentul… când nimeni nu mai poate ajuta.
Dacă nu se va schimba ceva profund în cei care fac parte din anemica societate civilă de mediu de pe la noi, este previzibil cam care va fi cursul evenimentelor. Dacă nu vom depăși faza coalițiilor în care există doar o bătaie pentru putere peste o groapă de gunoi fumegândă, dacă nu vom avea abilitatea de a găsi căi de cooperare funcțională cu alte structuri existente… este doar o chestiune de timp ca zonele care au valori naturale, să fie distruse, rând pe rând. A lupta pentru o oarecare arie, contra unei oarecare microhidrocentrale pe o oarecare vale, este o luptă fără șanse de reușită pentru a proteja biodiversitatea acestei țări. Dacă nu vom avea capacitatea de a interveni la momentul oportun în timpul dezvoltării marilor strategii, de la strategia energetică la cele referitoare la transporturi, silvicultură șamd, rămâne doar lupta cu locale mori de vânt, în care chiar și reușita este lipsită de valoare… dacă vezi ce se întâmplă în restul peisajului.
Este nevoie de un nou concept de acțiune a societății civile interesate de protejarea naturalului. Nu ceva bazat doar pe proiecte locale care absorb energia atât de necesara în locurile strategice vitale, ci construirea unui mecanism apt să aducă schimbare în abordările strategice. Tu vezi resursele umane necesare? Tu vezi dorința de cooperare? Ce rezultă de aici? Că este previzibil cursul evenimentelor, așa cum era previzibil la ecosistemul termal…
© dr. Peter Lengyel
peterlengyel 
Este strigator la cer sa fie considerati responsabili cei de la Muzeul Tarii Crisurilor. Eu sunt Oradean, si tin minte ca si in urma cu 20 de ani ei au fost printre primii care sa apere o arie naturala. Ei ne-au ajutat enorm la constituirea Parcului Natural Apuseni, gasind motive intemeiate pentru fiecare bucata de padure pentru a fi introdusa in parc: endemisme, fenomene carstice…
Cred ca societatea romaneasca a involuat la un nivel primar, in care refuza sa isi recunoasca interesele de grup. Este o atomizare a societatii pe care romanii obisnuiau sa o vada la societatile vestice. Lipsa de lidership e o cauza iar nivelul de trai a doua. Am fost mult timp mandri ca aici s-au pastrat paduri batrane, si am vazut cazul lui Walter Frank sau Guido Toniuti, profesionisti cu tinuta civica si autoritate morala, care devenind incomozi sunt inlaturati din sistem si chiar improscati cu noroi de catei mangafalelor, puse de politruci pe functii. E nevoie de canale media mult mai puternice decat blogurile pe care oricum le viziteaza doar cei care inteleg deja aceste lucruri. Ecologia trebuie predata din clasele primare, iar cei care au putere de decizie ar trebui scoliti in probleme de sustenabilitate chiar daca au peste 80 de ani.
Pentru politicienii locali este mult mai la indemana sa gaseasca un tap ispasitor in cei de la muzeu, decat sa rezolve problema reala luandu-se de hahalerele care si-au tras sonde ilegale.
Problema utilizarii haotice a panzelor freatice se va acutiza in viitor, dar daca vin cei cu fracking-ul o sa ii linisteasca pe toti, ca o sa le vina apa pe teava cu gaze si izotopi radioactivi.
ApreciazăApreciază
Pingback: Societatea din Romania este Incapabila de a Proteja Naturalul?
Reblogged this on Nelucraciun's Blog.
ApreciazăApreciază
Si eu am postat/publicat in repetate randuri problema rezervatiei naturale de la 1Mai-Petea. Desi suntem destul de multi cei care ne-am solidarizat cu eforturile custozilor de la Muzeul Tarii Crisurilor (muzeu relocat pentru a da curs unei retrocedari ce putea foarte bine sa fie rezolvata intr0un mod responsabil fata de intreaga comunitate, fara a pune in pericol pretioasele colectii), nu am reusit sa oprim un proces prezizibil si la un moment dat ireversibil. Asta denota incapacitatea societatii de a reactiona la agresiunile aduse mediului. Imi permit o observatie: in tara a mai existat rezervatie termala, chiar in Bucuresti- Parcul Circului. Si aceasta a fost distrusa de constructii autorizate prin sfidarea legii, care au secat izvorul termal.
Sunt de acord cu @Mircea in ce priveste pericolul real al exploatarii gazelor de sist pentru sursele de apa, si daca vom ramane nepasatori mai mult de jumatate din sursele de apa ale Romaniei pot fi compromise pe termen mediu si lung.
Iti apreciez efortul de a coagula o miscare ecologista activista si proactiva. Dar tine cont ca batalia va fi in continuare asimetrica daca nu ai forta si mijloacele lor de interventie, sau altele pe masura…
ApreciazăApreciază
Un izvor termal este o chestie, alta este insa sa fie un ecosistem termal cu specii endemice.
ApreciazăApreciază
Pingback: Societatea din România este incapabilă să protejeze Naturalul? | TOTB.ro - Think Outside the Box