Canaraua Fetii – Dobrogea

În partea sud-vestică a Dobrogei de la noi, în imediata vecinătate a frontierei România-Bulgaria, există un culoar depresionar puțin adâncit în peisaj, o vale seacă mărginită de dealuri molcome care prezintă câțiva pereți calcaroși caracteristici canaralelor… un peisaj cu aspect geomorfologice interesante și o biodiversitate extraordinară.

Landșaft cu întinse păduri, ochiuri de vegetație stepică, cursuri și băltiri de ape temporare sau permanente și zone agresate de om prin transformarea diverselor ecosisteme naturale în monotone și întinse terenuri cultivate. O vale largă se observă de la zona bălții Iartmac, trecând peste linia imaginară numită de noi graniță, ajungând în teritoriul Bulgariei, unde aceeași vale este numită Suha Reka, denumire ce se traduce Râul Secat; această largă vale a fost cândva străbătută de un mare curs de apă, probabil că pe aici curgea cândva ceva braț al străvechiului Danubiu. În peisaj apar și câteva blocuri calcaroase care au pereți verticali ajungând până la 40 m înălțime, prezentând arcade, grote, hornuri, surplombe și variate nișe, pereți care au grohotișuri la baza lor iar deasupra sunt acoperite de stratul de loess atât de extins în peisajul dobrogean. Calcarele au și variate fosile.

Vegetația pădurilor de aici este constituită din specii termofile și rezistente la ariditate, arbori, liane și tufărișuri, ca și variate plante ierboase. Există aici întinse păduri de cer (Quercus cerris), stejari pufoși (Quercus pubescens și Quercus virgiliana), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) etc. Sunt prezente numeroase specii mediterane-submediterane, printre care mai reprezentative sunt vișinul turcesc (Prunus (Cerasus) mahaleb), mojdreanul (Fraxinus ornus), cărpinița (Carpinus orientalis), paliurul (Paliurus spina-christi), scumpia (Cotinus coggygria), ghimpele (Ruscus aculeatus) șamd. Dintre plantele ierboase, în ochiurile stepice apare Stipa capillata, stipa ucrainica; sunt prezente în zonă și cele două specii de bujor, Paeonia tenuifolia și Paeonia peregrina. Stâncăriile au numeroase specii rare, plante calcifile și xerofile (pe care sper să le fotografiez la o vizită viitoare în zonă… împreună cu un botanist/ botanistă).

Canaraua Fetii a devenit arie protejată prin Decizia 31/1980 a Consiliului Popular Constanța, cu scopul de a proteja vulturul hoitar (Neophron percnopterus), un fluture rar și splendind aparținând de Papilionidae (Zerynthia cerisyi), precum și țestoasa dobrogeană (Testudo graeca) larg răspândită prin Dobrogea. Prin Legea 5/2000 protecția Canaralei Fetii a fost reconfirmată la nivel național, având codul 2363, acum această rezervație acoperind o suprafață de 172 hectare.

Situl Natura 2000 Pădurea și Valea Canaraua Fetii – Iortmac (ROSCI0172) protejează 14.473 hectare din peisajul care include păduri, zone înierbate, zone umede etc. Cu altitudini între 1 și 176 m, pe un peisaj mozaicat cuprinzând păduri de cer, gorun, stejari pufoși, stepe și tufărișuri, ca și niște zone umede, acest teritoriu prezintă o biodiversitate interesantă. În Formularul Standard al Sitului se arată că se cunosc de aici cca 1.000 de specii de plante superioare, ceea ce reprezintă 27% din flora spontană prezentă în România. Dintre reptile, pe lângă țestoasa dobrogeană (Testudo graeca), în formularul standard al sitului se menționează și prezența țestoasei de Oltenia (Testudo hermanni); mai trăiesc în acest peisaj diverse alte reptile, precum  gușterul (Lacerta viridis), gușterul vărgat (Lacerta trilineata), șopârla de ziduri (Podarcis muralis), șopârla de iarbă (Podarcis taurica), șopârlița de frunzar (Ablepharus kitaibelii), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șarpele rău (Coluber caspius) vipera cu corn (Vipera ammodytes) etc. Privind herpetofauna, de la Canaraua Fetii Mircea Andrei citează Ablepharus kitaibelii, Anguis fragilis, Lacerta praticola, Lacerta viridis, Podarcis muralis, Podarcis taurica, Natrix natrix, Coluber caspius, în Andrei, M., 2002. Contributions to the knowledge of the herpetofauna of southern Dobroudja (Romania). Travaux du Museum National d’Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, 44: 357-373. În Cartea roșie a vertebratelor din România, 2005, de aici este citat Elaphe longissima și Vipera ammodytes. Totodată, de la Canaraua Fetii este citată atât Testudo graeca cât și T. hermanni: Iftime, A, 2002. Testudo hermanni Gmelin, 1789 in Dobroudja (SE Romania) with comments on conservation. Herpetozoa (Wien), 15 (3/4), 183-186.

Dintre mamifere, în formularul standard sunt incluse mai multe specii de lilieci (chiroptere): liliacul cu potcoavă a lui Méhely (Rhinolophus mehelyi), liliacul mic cu potcoavă (Rh. hipposideros), liliacul mare cu potcoavă (Rh. ferrumequinum), liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii), liliacul cărămiziu (Myotis emarginatus), dar pe lângă acestea se mai cunosc de aici liliacul comun (Myotis myotis), și două specii de lilieci pitici (Pipistrellus nathusii, P. savii); această diversitate de chiroptere se explică și prin prezența numeroaselor fisuri din stânci, necesare ca loc de ascunziș pentru unele dintre aceste specii. Trăiește prin aceste stepe și popândăul (Spermophilus citellus) și dihorul pătat (Vormela peregusna). Din păduri este cunoscută prezența pârșului mare (Glis glis), pârșului cu coada stufoasă (Dryomys nitedula), a bursucului (Meles meles), pisicii sălbatice (Felis silvestris). Dintre mamiferele carnivore mai ușor de depistat este șacalul (Canis aureus), ale cărui lătrături se pot audia pe timp de noapte; în ultimii ani este constatată revenuirea lupului (Canis lupus), cândva exterminat din zonă. În lucrarea lui Răduleț N., Stănescu M., 1996 – Contributions a la connaissance des mammiferes du sud de la Dobrogea (Roumanie). Trav. Mus. Hist. nat. “Grigore Antipa”, 36: 385 – 389, de la Canaraua Fetii se citează prezența liliecilor Myotis emarginatus, Pipistrellus savii și Rhinolophus hipposideros, apoi mustelidele Martes foina și Vormela peregusna, pe lângă cvasi-omiprezentul popândău (Spermophilus citellus).

Suprapunere parțială a acestui SCI există cu situl Natura 2000 ROSPA0008 Băneasa – Canaraua Fetei (da… în documente similare, același loc odată este Canaraua Fetii altădată Canaraua Fetei…), care are o suprafață de 3106,8 hectare; formularul standard al acestuia consideră că aici cuibăresc 8-10 perechi de uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), 4-6 perechi de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), 16-20 p. de șorecar mare (Buteo rufinus), 4-6 p. de acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), 20-40 p. de caprimulg (Caprimulgus europaeus), 6-9 p. de șerpar (Circaetus gallicus), 100-160 p. de dumbrăveancă (Coracias garrulus), 40-80 p. de ortolan (Emberiza hortulana), 90-100 p. de ciocănitoare de stejar (Dendrocopus medius), 20-26 p. de ciocănitoare de grădini (Dendrocopus syriacus), 12-16 p. de ciocănitoare neagră (Dryocopus martius) etc; situl are importanță și în perioada de pasaj, când este utilizat de numeroase păsări aflate în migrație, spre exmplu 300-400 de berze negre (Ciconia nigra). La Canaraua Fetii a fost observată și silvia porumbacă (Silvia nisoria), o pasăre nu prea ușor de observat… Există aici desemnată o Arie de Importanță Avifaunistică pe o suprafață de 11.963 hectare; printre speciile a căror existență în zonă a făcut posibilă desemnarea acesteia, se menționează și acvila de camp (Aquila heliaca), acvila țipătoare mare (Aquila clanga), ca și vulturul hoitar (Neophron percnopterus), vultur care cuibărea până recent prin Canaraua Fetii, dar în ultimii ani a fost observantă doar prezența accidentală a câte unui exemplar; am și fotografiat aici în urmă cu cca 10 ani, un astfel de vultur… dar era foarte departe; la sud de aici, prin Bulgaria, vulturul hoitar era mult mai bine reprezentat, având cca 120 de perechi cuibăritoare… dar și acolo populația acestei specii a prezentat recent o rapidă descreștere.

Care va fi viitorul acestei zone splendide? Într-un articol din 28 august 2011 pe Think Outside the Box, Viorel Irașcu scrie că un preot vrea să construiască aici o „mănăstire micuță”, să o termine până în 2012. Apare senzația că aceste stabilimente de imbecilizare a populației apar ca invazive ciuperci otravitoare distrugând orice loc care mai prezintă cât de cât caracteristici naturale sau tradiționale de valoare: se toarnă betoane, se aduce tablă strălucitoare, chiar pe vremuri de „criză economică” se găsesc fonduri de multe ori guvernamentale pentru a deschide cu buldozerele și apoi a asfalta un drum (când spitale și școli se dărâmă, profesori și medici pleacă din sistem… dar ce mai contează prezentul și viitorul “boului plătitor de taxe”). Se adâncește atmosfera medievală, apar hoarde de inculți creduli, ușor de manipulat. Boxele sunt scoase pe lângă mănăstire pentru a urla durerea către toate zările și a scoate bani cu nemiluita de la cei sărmani, care nu mai găsesc alte speranțe… decât ceva “izvor tămăduitor” și „icoane și cruciulițe făcătoare de minuni”… toate pe bani. Apare apoi prin zonă un gater al mănăstirii care absoarbe și feliază copacii din cercuri din ce în ce mai mari, apar alte și alte construcții, până locul devine o mare jălnicie colcăind de lăcuste în negre sutane…. simbol trist că a mai murit o speranță de sustenabilitate și civilizație, a mai fost căsăpită o zonă naturală valoroasă… a mai dispărut o „arie protejată”. Oare așa se va întâmpla și în Canaraua Fetii?

PS. O informație pe care am primit-o la 14 octombrie 2011 arată că în urmă cu câteva săptămâni, la o vizită în teren a unor naturaliști, „mănăstirea” deja se afla în construcție…

PS2. Din păcate, la o vizita în zonă în octombrie 2012 am avut de constatat că a apărut o construcție blestemată, care prin noul drum de acces crește probabilitatea ca valorile naturale ale zonei să fie afectate…

Pe tavanul unei nișe din stâncă se vede un cuib de rândunică roșcată (Hirundo daurica).

Pielea țepoasă a unui fost arici, capturat și consumat probabil de buha mare (Bubo bubo) care are capacitatea de „a penetra sistemul defensiv țepos” al aricilor.

Șarpe rău (Coluber caspius)

În bucățile de piatră se poate găsi (cu ceva noroc sau insistență) câte-o fosilă de scoică, melc șamd.

Utilaje la cariera de la intrare, la sfârșitul anilor 1990.

Cuptor de ars var, sfârșitul anilor 1990, la intrarea în rezervație

Mistreți (Sus scrofa) cu purcei la margine de pădure/ zonă cultivată

© dr. Peter Lengyel