Gaița – Garrulus glandarius

Gaița este o pasăre comună, prezentă pe la noi în numeroase habitate, inclusiv în zone antropizate. Cuibărește până și în orașe, spre exemplu în cartierul 1 Mai din Sighet ani de zile era pe aici o pereche; și anul acesta au făcut cuib, doar că izolarea unui bloc de locuințe a dus la dispariția nișei în care locuiau. Deși aparține de familia corvide, adică a ciorilor, corbilor, coțofenelor, alunarilor șamd, gaița este o pasăre mai strident colorată; nu prea seamănă din acest punct de vedere cu celelalte specii ale familiei, care au un penaj dominant negricios.

Pozele acestea cu o pereche de gaițe care adunau material pentru cuibărire au fost făcute cândva pe la nivelul anului 2008. De atunci am văzut nenumărate gaițe, evident; cam la fiecare ieșiore pe teren văd câteva, prin păduri, prin tufărișuri, la margini de sate șamd. Doar că sunt păsări destul de prudente, sperioase ai putea zice. Dacă ridici aparatul de fotografiat către ele, un tul teleobiectiv, imediat o să dispară din fața ta. Cazul acesta când își adunau materiale pentru cuib a fost interesant ca acțiune pentru poze; poate și păsările erau mai obișnuite cu oamenii, sau prea preocupate de construcție, încât au permis fotografierea de la distanță decentă. Se vede și în acest caz că până și la specii comune, e mult mai ușor să le vezi decât să faci măcar o poză acceptabilă. Dacă ai investi timp, energie, dacă te-ai dedica subiectului, sigur se pot face minuni. Doar că atunci nu faci altceva. În toate astea este valabil: ceva pentru ceva.

După-masa zilei de 26 mai 2021, Sighet, Cartier 1 Mai. Printre blocuri o zarvă de păsări. Constat că o gaiță are în cioc un pui de pițigoi mare; vine în zbor și se așează pe un nuc, la marginea unui desiș de molid. E permanent urmărită de cei doi pițigoi mari, păsările adulte care sunt pe cale de a pierde un pui aproape zburător, care a ieșit deja din cuibul unde a crescut, ceva scorbură sau țeavă de metal. Gaița nu se lasă impresionată de țipetele pițigoilor, care tot vin aproape de ea în scandalul tragediei naturale; degeaba toată zarva; e mult mai mare, mai puternică și nu le prea bagă în seamă pe cele mici. Cu un picior ține puiul fixat de creangă și rupe pene din el, mai înghite câte o bucată de hrană. Nu e prea îndemânatică, dar are timp. Cred că îi trebuie cam 10-15 minute să termine de mâncat puiul de pițigoi. Și totul devine mai liniștit. Peste alte 10 minute aud din nou scandal, pițigoii încearcă să alunge probabil aceeași gaiță… care știe deja că în tuia de la colțul blocului se ascund alte păsărele care sunt bune de mâncat. Și încă îi este foame.

• 

• 

• 

• 

Gaița în zbor. Pentru a face măcar o imagine acceptabilă cu o gaiță în zbor, îți trebuie pe lângă echipamentele de top… cunoaștere și previzionare a comportamentului păsării, răbdare, îndemânare… și mai ales mult noroc. Poate că în locurile unde păsările nu sunt atât de fricoase, spre exemplu în vestul european, e mai ușor să faci așa-ceva, dar prin Maramureș… e la limită să speri să ai imagini de acest gen. Până și cu păsările comune și banale.

• 

20 octombrie 2021. Între Șieu și Poienile Izei. Avem aici un deal destul de abrupt care are păduri de stejari/ goruni iar jos în vale sunt tufărișuri întinse și mici pășuni. Văd că e destul de mare mișcare tot vin și pleacă gaițe, relativ multe. Pot să fie pe dealul acesta câteva zeci bune, poate 70-80, sau chiar și peste 100… oricum nu ai cum să le numeri în desișuri – e o pură estimare pe baza mișcărilor. Se poate constata că ele vin să ia câte o ghindă și să o ducă undeva să o ascundă, în crearea unor provizii pentru iarnă. Dacă te uiți la ele e clar că unele își duc mâncarea mai aproape de deal, în vecinătate, altele zboară pe sus și destul de departe. La câte un drum de acesta zboară în general undeva pe la 300 spre 800 de metri X 2, ceea ce arată cam ce efort depun ele pentru a își face rezerve strategice de mâncare. Este evident că au o memorie foarte bună a locurilor, un fel de hartă mentală pe care sunt trecute toate clăile de fân în care au ascuns ghinde, toate râpele sau smocurile de iarbă unde au provizii pitite. Să își aducă aminte de ele peste luni de zile, când în zăpezi și ger nu o să prea găsească altă mâncare. Și e clar și faptul că nu au cum să țină minte la perfecție totul, mai uită de unele dintre ele; plus că unele gaițe mor pe parcurs, iar proviziile lor rămân neconsumate. Prin aceste mecanisme, ele ajută la dispersia stejarilor și gorunilor, de facto plantând pădure în locuri unde nu există acum. Cine știe, poate și pădurea asta de pe deal a luat naștere tot prin ghindă adusă de gaițe în ceva după-amieze de toamnă ale trecutului.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

© dr. Peter Lengyel