Cetatea Râșnov – Rozsnyó/ Barcarozsnyó vára – Rosenauer Burg este una dintre cele mai bine păstrate fortificații medievale din Transilvania; este o construcție situată pe un deal calcaros de circa 150 metri înălțime, în apropierea orașului Râșnov, la circa 15 km sud-vest de Brașov; pe acest deal au fost găsite și urme de prezență umană preistorică, din epoca pietrei; au fost excavate și elemente de fortificație (șanțuri și valuri de apărare) din epoca bronzului. Unii considerau că la început de secol 13, în scurta lor prezență în Transilvania între 1211-1225, cavalerii teutoni aduși de Regele Ungariei II Endre, au făcut primele fortificații de lemn în acest loc (Ernst Kühlbrandt, Die Rosenauer Burg, în: Jekelius (ed.), Das Burzenland [Țara Bârsei], vol. I, Kronstadt [Brașov], 1929, pag. 74.); totuși, această opinie este contestată de alte analize, spre exemplu cea făcută de Varjú Elemér. Dealtfel, o descriere interesantă a trecutului istoric se află în cartea lui Varjú Elemér „Magyar várak” apărută în 1932. Aici se arată că în 1540 cetatea era apărată de doar 5 persoane, dintre care un pârcălab. Sunt descrise amănunțit diferite aspecte, dar și mai interesante sunt desenele în care se vede că cetatea era înconjurată de versanți de pe care pădurea a fost defrișată, pentru a face mai ușoară apărarea ei de către cei care vor să o asedieze. http://www.oocities.org/zoliren2/rozsnyo/rozsnyo.htm
Pentru a proteja populația locală în fața invaziilor tătare/ otomane etc, sașii și maghiarii din Transilvania au ridicat numeroase cetăți; a fortifica bisericile din zona centrală a localității presupunea adunarea unei cantități mai mari de pietre, pentru ziduri înalte și groase, plus că mai era nevoie de o a doua linie de apărare fortificată, pentru a reduce impactul tunurilor asupra zidurilor centrale; a ridica o cetate pe vârful unui deal învecinat cerea mai puține pietre… fiind mai ușor de apărat o zonă înaltă înconjurată de abrupturi… dar nefiind apă, dacă blocajul/ asediul ținea destul de mult timp, cei din interiorul cetății erau nevoiți să iasă, că altfel ajungeau să moară de sete.
După alungarea cavalerilor teutoni, Regalitatea Maghiară a oferit zona aceasta cavalerilor ordinului Sfintei Cruci, care erau subordonați Comitelui Secuilor iar alteori Voievodului Transilvaniei (Heinz Heltmann, Gustav Servatius, Reiseführer Siebenbürgen, Thaur bei Innsbruck, 1993, pag. 377.). Din zidurile de piatră care se păstrează până azi, cele mai vechi sunt construite în secolul 14 (după alte surse secolul 15), având Turnul Amelor și Turnul Báthory; prima incintă fortificată cuprindea întreaga zonă a cetății – zona înaltă a dealului, adică ceea ce ulterior a fost separat de un nou zid de fortificare în interior, delimitând Cetatea de Jos de Cetatea de Sus. Cetatea de Sus are o lungime de circa 160 metri și lățime de 50 metri. Mare parte a clădirilor din Cetatea de Sus sunt construite alipit de zidul cetății. Intrarea în Cetatea de Sus se face prin Barbacana Mare, o construcție circulară fortificată, cu mai multe guri de tragere și un drum de strajă pe partea superioară. Blocurile de piatră care au fost utilizate la începutul construcției sunt din tuf vulcanic spongios, deci nu provin din locul acesta calcaros, ci au fost aduse din altă parte. Calcarul a fost utilizat la prepararea varului utilizat în mortarul necesar ridicării zidurilor. Cetatea are doar circa 3500 metri pătrați; zidurile sunt din piatră și din cărămidă; există 8 turnuri patrulatere și un al 9-lea poligonal. Cetatea este orientată est-vest, având contur neregulat, adaptat realităților locale ale reliefului, astfel încât ea să acopere întreaga zonă de culme a dealului; zona fortificată este înconjurată de un zid de piatră, un inel exterior care este acum în ruină, și care se ridica la marginea unor zone abrupte în mod natural- unele abrupturi au și 150 metri înălțime; caracteristicile morfologice ale dealului au fost utilizate evident, pentru a crește șansele de a rezista atacurilor… iar pantele au fost defrișate; în locurile unde se putea urca mai ușor, au fost săpate șanțuri chiar și în stâncă. http://erdely.ma/turizmus.php?id=118781&cim=barcarozsnyo
Rozsnyó vára – Rosenauer Burg – Cetatea Râșnov a fost ridicată pe un punct strategic de protejare a granițelor Transilvaniei, având oarecum rolul să stopeze accesul spre Transilvania prin valea Râșnoavei/ drumul Branului… totuși rolul ei era mult mai important în protejarea populației locale. Relevanța cetății Râșnov a fost mai însemnată înainte de construirea Cetății Bran, care a fost ridicată la finele secolului 14. Prima atestare documentară este din 1355, când o năvălire a tătarilor a dus la pustiirea întregii zone, scăpând doar cei refugiați în Cetatea de pe Dealul Tâmpa din Brașov și cei care erau în Cetatea Râșnov; acestea erau atât de bine fortificate încât au rezistat atacurilor. Împăratul Luxemburgi Zsigmond/ Sigismund de Luxembourg, – Zsigmond király – Rege al Ungariei, Germaniei și Cehiei a vizitat cetatea Râșnov în anul 1427, și a transferat administrarea ei sub controlul comunității locale săsești, acordând și rangul de târg (Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, vol. IV, Hermannstadt [Sibiu], 1937, pag. 314.).
În 1421 a fost un asediu al armatei otomane, dar Cetatea Râșnov a rezistat… turcii au plecat și au jefuit Brașovul care nu avea fortificații care să reziste. Turcii au mai asediat Cetatea Râșnov și în 1436 și 1441. În 1441 oștile lui Hunyadi János au atacat și au dispersat trupele otomane care se retrăgeau cu cele jefuite din Transilvania, încercând să iasă pe la Törcsvár (azi numit Bran). În anul 1562 Principele Transilvaniei János Zsigmond a vizitat Rozsnyó și a întărit privilegiile pe care sașii le aveau.
În timpul invaziilor militare, fortificația a reprezentat un loc de refugiu al locuitorilor Râșnovului, care uneori stăteau în cetate și timp de decenii. Cetatea avea depozit de cereale, depozit de arme și muniție șamd. Există o curte exterioară în care erau adăpostite vitele, apoi una interioară în care erau locuințele umane. Arheologii au descoperit 80 de căsuțe cu suprafața medie de 17 mp. Casele din cetate aveau și sobe, parterul era atelier și depozit iar locuirea se făcea la etaj. Pe vârful dealului a fost ridicată o școală în anul 1650; în cel mai înalt loc al cetății a existat și o capelă ridicată de sașii reformați, construită în prima jumătate a secolului 18; se mai păstrează și azi niște ziduri.
În aprilie 1612 Cetatea Râșnov a fost preluată de Principele Transilvaniei Báthory Gábor, care a implementat o politică de restrângere a libertăților comunității saxone; rând pe rând au fost controlate bisericile fortificate și cetățile țărănești ale sașilor, și a venit rândul și celei “inexpugnabile” de la Rosenauer Burg; accesul la izvorul “secret” de apă a fost blocat de secuii lui Mathis János – de unde sașii care apărau cetatea se aprovizionau pe timp de noapte, astfel că aceștia au fost repede constrânși să se predea. În vara anului 1612 sașii din Râșnov, ajutați de cei din Brașov, au încercat să preia controlul asupra cetății, dar nu au reușit. În 1613, Báthory a făcut o înțelegere cu sașii și le-a predat cetățile Râșnov și Bran.
Pe un deal calcaros în zona înaltă nu există izvoare. Pentru a elimina această vulnerabilitate legată de lipsa de apă în cetate, între anii 1623 și 1640 în stâncă a fost săpată o fântână cu adâncimea de 146 metri (după alte surse 98 de metri). Se păstrează și azi contractul din 1633 în care meșterii fântânari din Făgăraș, Feltern Lange și Andreas Erwisch primeau în fiecare săptămână din partea orașului Râșnov, fiecare în parte câte 2 forinți, o găleată de orz și carne în valoare de 20 de dinari, plus zilnic câte 5 cupe de bere, iar duminica 2 cupe de vin. Berea asta ar fi echivalentul a 12 beri de jumătate de litru de persoană… zilnic. Iar din 2 forinți se putea cumpăra o cantitate de 50 de pâini, sau 40 de găini sau 800 de ouă… Activitatea de săpare a acestei fântâni a durat 18 ani… și a costat 2.000 de forinți, ceea ce a fost o sumă consistentă, mai ales dacă vezi că pentru cele două cetăți (Bran și Râșnov) Báthory a cerut 3.000 de forinți de la sași; cam scumpă fântână, dar fără ea erai mort. Fântâna a fost folosită până în 1850.
Între 1658 și 1661 au fost noi prezențe turcești prin zonă, în care cei din localitate se refugiau în cetate, localitatea era devastată apoi reconstruită în repetate rânduri. Localnicii se retrăgeau în cetate în perioadele mai tulburi, cum era spre exemplu cea de după domnia lui II. Rákóczi György când au stat în cetate între anii 1658–1661, sau între 1705–1711 cu conflictul curuți-austrieci, sau în 1849 când se fereau din fața generalului Bem. http://www.transylvaniatop10.com/HU/Brasso/Around/25.aspx
În 1718 a fost o puternică epidemie de ciumă, când la Râșnov au murit 1161 oameni, conform datelor magistratului brașovean; cu această epidemie, au murit la Brașov 4509, la Prejmer 1871, la Săcele 2961 șamd. Tot în 1718 a fost un incendiu masiv creat de trupele imperiale austriece, conduse de Rabutin; incendiul a distrus toată localitatea și s-a extins și la cetate; au ars și o mare parte dintre construcțiile din cetate… pare că au rămas doar zidurile. http://www.erdelyiturizmus.hu/?action=regio&id=3362&pageIdx=2
În 1802, la 26 octombrie, un cutremur a distrus o parte dintre zidurile și turnurile cetății; a căzut la pământ inclusiv capela de pe vârful dealului. În a doua jumătate a secolului 19 cetatea a fost părăsită și a ajuns în paragină, fiind aici doar un paznic care trăgea clopotul dacă vedea izbucnirea unui incendiu în localitate. Cutremurul din 11 noiembrie 1940 a adus daune majore. Restaurarea cetății a fost realizată între anii 1955-1956. Acum cetatea este o atracție turistică; au fost amenajate câteva buticuri; există și o colecție de obiecte medievale, arme, armuri, stampe, o mască de tortură și un jug pentru prizonieri… frumusețile trecutului. În 2001, la baza unui turn de piatră a fost descoperit un tezaur cu vechimea de 4 secole, format din cuțite, vârfuri de săgeți, ac de păr din argint aurit cu o piatră semiprețioasă, o lădiță de lemn cu 3 căni din cositor cu capac și 416 monede de argint bătute în Transilvania între 1509-1610.
În 2002 a fost turnat aici o parte din filmul Cold Mountain, cu Nicole Kidman, o peliculă care a fost premiată cu Oskar.
Acum există o utilizare turistică a zonei. O mare inscripție de o imbecilitate monumentală, arată clar că acolo pe vârful dealului este un monument istoric. Litere uriașe menționează “Râșnov”, un fel de kitsch hollywoodian de 2 bani. Ca să vezi ce dezastre au loc în domeniul monumentelor istorice ale Transilvaniei, poți citi următoarea relatare: “Stupefiant, însă la începutul mileniului III, a avut loc cel mai dramatic episod al istoriei contemporane a Cetăţii Râşnov. În perioada 2000 – 2008 s-a desfăşurat cea mai amplă, agresivă şi mai neruşinat de ilegală succesiune de intervenţii asupra unui monument istoric din România de după anul 1989. Cetatea Râşnov a fost parţial distrusă, noul stăpân, un cetăţean străin, având de partea sa indulgenţa turistului obişnuit să vadă până acum ziduri lipsite de viaţă. În câţiva ani au fost pierdute secole de istorie. Au fost distruse iremediabil capelele cetăţii, în cetatea de jos, atât situl dacic cât şi cel medieval, au fost nivelate cu excavatorul, pe locul vechilor căsuţe medievale au fost amenajate cârciumi etc. O aşa-zisă ,,restaurare” a fost făcută fără supravegherea specialiştilor, cu muncitori necalificaţi, fără proiectele şi avizele legale obligatorii. (…) Distrugerea cetăţii a fost oprită la 3 iulie 2008, când Primăria Râşnov a reluat în administrare monumentul istoric.” http://www.cetatea-taraneasca-rasnov.ro/istoric
Pentru distrugerile provocate cetății de către firma care a făcut amenajările de la cetate, primarul din Râșnov a vrut să ducă cazul în fața Parlamentului European. Oricum, “nu ai cu cine: niște țărani”. http://tortenelemportal.hu/2009/09/omlik-rozsnyo-vara/
PS. Descrieri și date istorice mai pot să fie găsite în cărțile Kiss Gábor: Erdélyi várak, várkastélyok, Budapest, 1987, 86-89; Kőváry László: Erdély régiségei és történelmi emlékei, Kolozsvár, 1892, 246-247; Csorba Csaba – Marosi Endre – Firon András: Vártúrák Kalauza III. Budapest, 1983, 537-538; Varjú Elemér: Magyar várak (1932, hasonmás 2004), Száraz Miklós György: Emléklapok a régi Magyarországról – Várak (2003), șamd. Doar timp și chef să fie de ele.
© dr. Peter Lengyel
peterlengyel 