Educaţia ecologică

Cerb (Cervus elaphus)

Cunoaşterea Lumii în care trăim este cea mai fascinantă aventură pe care spiritul iscoditor al Omului o poate avea. Educația ecologică presupune crearea și întreținerea unor fluxuri informaționale interesante, atractive, în doze “digerabile”, capabile să schimbe percepția oamenilor: apte să atragă atenția asupra realităților naturale, și mai mult decât atât, să ducă la conștientizarea dependenței noastre totale de buna funcționare a proceselor ecosistemice locale și globale. Esențial este ca stilul să fie captivant, adecvat vremurilor momentului, atât de sincer cât poate să fie o astfel de comunicare, evitând ifosele și jargonul științific. Se pot realiza astfel punți de legătură între intelecte umane dealtfel izolate între ele. La modul ideal, educația ecologică este o gândire-împreună a realităților ecosistemice și societale…

Dacă te plimbi prin peisajele noastre, sigur că te cuprinde admiraţia profundă faţă de frumuseţea naturii maramureşene. Ştim despre existenţa Izei şi Tisei, a Vişeului şi a Munţilor Rodnei, despre Gutâi şi Pădurea Crăiască, pe unele dintre ele le cunoaştem “din vedere”, dar esenţa şi valoarea lor intrinsecă rămân în afara cunoaşterii publice. Dacă le-am întelege mai bine, am deveni mai precauţi în acţiunile noastre şi poate am lăsa mai mult loc de fericire pentru oameni de azi şi de mâine, precum şi pentru lostriţe, vidre, libelule şi stârci, pentru capre negre şi pentru urşi, pentru cerbi şi acvile de munte.

Cursul Săpânței

Despre ce vorbim? Educaţia este un transfer interpersonal de idei, abordări şi date considerate a fi fundamental relevante pentru o viaţă umană armonioasă; aceste informaţii sunt prezentate şi preluate într-un cadru formal (şcoală, facultate) sau non-formal (discuţii personale etc.). Cât priveşte ecologia, ea este ştiinţa interrelaţiilor ecosistemice dintre organismele vii şi mediul abiotic, o ştiinţă sintetică focalizată pe înţelegerea integrată a proceselor din mediul nostru.

Maramureșul Istoric: Breb și Munții Gutâi

Educaţia ecologică devine astfel încercarea transferării unor moduri de gândire pragmatică privitor la ecosisteme, specii, populaţii inclusiv umane, înţelese în contextul lor evolutiv, în transformările petrecute în plan spaţial şi temporal. Totodată, pe lângă partea ştiinţifică (eminamente pragmatică), educaţia ecologică are şi aspecte filosofice, legate de etică, moralitate, axiologie etc, toate acestea contribuind la poziţionarea individului uman în cadrul societăţii, în cadrul larg al civilizaţiei şi al ecosferei.

Educaţia ecologică este o simbioză între 1. abordări ştiinţifice hiper-raţionale, de genul biologiei, chimiei, fizicii, geografiei, geologiei, paleontologiei, demografiei etc, 2. abordări legate de societatea umană în aspectele sale istorice, politice, sociale, economice, totodată integrând şi 3. moduri de abordare filosofică şi artistică. Prin educaţia ecologică se contribuie la o înţelegere mai profundă a conexiunii dintre acţiunile noastre (individuale sau de grup, la nivel social), şi schimbările mediului nostru de viaţă (actual şi viitor).

În cadrul activităţilor de educaţie ecologică, pe lângă înţelegerea fenomenelor derulate în ecosisteme, a interrelaţiilor dintre om şi mediul de viaţă, este necesar a se insista asupra dezvoltării capacităţii analitice şi sintetice, a gândirii critice raţionale, a utilizării argumentaţiei logice, a capacităţii de analiză a datelor şi de rezolvare de probleme, a creativităţii şi independenţei în gândire, a dezvoltării capacităţii de comunicare, a muncii în echipă, a simţului artistic/ estetic şi a fundamentului etic/ moral etc. Se întăreşte astfel capacitatea de analiză, sinteză, conştientizare a problemelor şi încercarea găsirii de soluţii viabile la problemele de mediu actuale.

Trebuie să existe o întrepătrundere între activităţile teoretice şi cele practice, care să se susţină reciproc, pentru a putea progresa rapid în înţelegerea naturii şi în regândirea abordării noastre faţă de natură şi societate. Educaţia ecologică formală şi nonformală trebuie să fie fundamentată în sistemul de învăţământ obligatoriu, dar ea trebuie să continue de-a lungul existenţei individuale. Diversitatea modurilor de realizare este extraordinar de mare, de la orele din învăţământul obligatoriu la transferul informaţiei prin mass-media, internet, cursuri/ traininguri, activităţi artistice, ecoturism etc.

Actualitatea ecologiei este dată de problemele majore cu care civilizaţia umană globalizată se confruntă în ultima perioadă, mai cu seamă cele legate de: 1. creşterea exponenţială a populaţiei umane, 2. creşterea impactului de mediu produs de o economie din ce în ce mai mare. Problema resurselor finite, atât a materiilor prime, cât a energiei fosile accesibile, problema poluării de diferite tipuri, a schimbărilor climatice, a declinului biodiversităţii globale, a deşertificării, a scăderii suprafeţelor acoperite de pădure ş.a.m.d., sunt chestiuni fundamentale în dezbaterea privind viitorul civilizatiei noastre.

Cursul râului Vișeu

Ar fi bine să ne amintim de spusele lui Albert Einstein: “Avem nevoie de o modalitate de gândire substanţial diferită, pentru ca omenirea să supravieţuiască.” (We shall require a substantially new manner of thinking if mankind is to survive.)

Codobatură albă (Motacilla alba)

Ecosferă, ecologie, ecologism? Ecosfera este formată din ecosistemele Planetei. Un ecosistem are o componentă vie, numită biocenoză, şi o componentă nevie, numită biotop. Biocenoza este formată din organismele vii, vegetale, animale, bacterii, fungi etc. Biotopul este totalitatea substanţelor minerale, rocilor, radiaţiilor, apei, aerului, care toate au un anumit chimism şi ‘fizicism’, pattern-uri ale schimbării de temperatură, pattern-uri de mişcare etc. Ecologia, ca ştiinţa care studiază ecosfera, ecosistemele, are o mare influenţă asupra ecologismului, o mişcare politică şi a societăţii civile, care încearcă orientarea civilizaţiei umane spre o mai bună adecvare la realităţile ecosistemice.

Fluture cu ochi de păun (Inachis io)

Care este motivul fundamental pentru a investi energie în înţelegerea proceselor naturale? Ecosfera este entitatea planetară în care se derulează procesele de care a fost, este şi va fi dependentă viaţa umană. Omul ca fiinţă vie este parte a biosferei, a componentei vii a ecosferei, astfel încât sănătatea populaţiei umane, însăşi supravieţuirea fizică a omului, depinde totalmente de stabilitatea condiţiilor de mediu. Civilizaţia umană este totalmente dependentă de capacitatea ecosferei de: 1. a păstra o anumită stabilitate a mediului, 2. de a produce materia primă și energia necesare economiei şi 3. de a absorbi şi neutraliza deşeurile provenite din utilizarea antropică a resurselor.

Lișițe (Fulica atra)

Ecosfera integrează atât 1. fluxuri de materie şi energie anorganice, cât şi 2. fluxuri de materie, energie şi informaţie în cadrul biocenozelor constituite din organismele vii. Între componenta vie (biotică, biocenoza) şi cea nevie (abiotică, biotop) a ecosistemelor este o întrepătrundere complexă.

Varga Mark (la vârsta de 10 ani) descoperă natura Maramureșului

Stabilitatea ecosistemelor depinde de sănătatea acestora, adică de integritatea proceselor naturale ecosistemice dezvoltate pe parcursul istoriei naturale. Fragmentarea habitatelor şi scăderea diversităţii biologice au atins cote dramatice în vremurile actuale, astfel încât multe ecosisteme ajung să se destructureze în mod ireversibil.

Numărul speciilor care trăiesc acum pe Terra este evaluat la 10-100 de milioane. Dintre acestea, ştiinţific au fost descrise 1,7-1,8 milioane, în general cele de dimensiuni mai mari, dar diversitatea microorganismelor precum şi a speciilor de insecte mai ales în zonele tropicale este copleşitoare, ştiinţa fiind departe de a putea contura o imagine măcar aproximativă, o listă a speciilor. Ce să mai zicem de studierea lor comportamentală (etologică), biochimică mai amănunţită, sau înţelegerea interrelaţiilor dintre ele şi a rolului lor în ecosisteme?

Trecut și viitor în peisaje rurale

Desigur, interacţiunea organismelor între ele şi a acestora cu mediul de viaţă abiotic, prezintă o complexitate extraordinară. O parte evidentă a interrelaţiilor din ecosisteme, mai exact în componenta vie a acestora numită biocenoză, sunt relaţiile trofice, sau ‘cine mânâncă pe cine’. Producătorii primari, autotrofi, prin fotosinteză (rar prin chemosinteză), transformă materia anorganică în materie organică. Această materie vegetală/ bacteriană întreţine organismele heterotrofe, atât vegetariene, cât şi carnivore care se hrănesc cu ele, paraziţi vegetali sau animali, sau descompunători care utilizează corpurile în “degradare” ale acestora.

Stabilitatea ecosferei globale (desigur, ecosfera este globală) este cea de care depinde viitorul civilizaţiei noastre şi viitorul speciei noastre biologice. Omul ca specie este parte a ecosferei, şi nu poate exista în afara ei, iar subminarea proceselor ecosistemice globale duce la riscul unui colaps al întregii civilizaţii. În acest context, este vital pentru supravieţuirea civilizaţiei noastre, ca tinerii şi persoanele cu influenţă mare să poată conştientiza parametri situaţiei în care ne aflăm, cum am ajuns aici şi care sunt variantele posibile pentru un viitor demn de om, cât timp considerăm că omul este o fiinţă raţională şi morală, care merită să supraviețuiască.

Cândva în trecut, tot Maramureşul a fost al plantelor şi animalelor sălbatice, al pădurilor şi mlaştinilor, al stâncăriilor şi păşunilor alpine. Mai apoi, oamenii au defrişat sau incendiat păduri, le-au transformat în fânaţe şi păşuni, în terenuri arabile, oraşe, drumuri şi alte “obiecte de infrastructură”. Pierderea habitatelor naturale este cea mai grea dintre pierderile suferite de natură. Spaţiul peisajului maramureşean devine din ce în ce mai puternic exploatat de om, ocupat de locuinţe, depozite, fabrici şi alte construcţii, drumuri, căi ferate etc.

Prin aceste transformări, populaţiile de animale şi plante, habitatele în care ele trăiesc devin din ce în ce mai fragmentate, izolate în mici arii, de unde ele dispar mai repede sau mai târziu. Pentru a păstra funcţionalitatea ecosistemelor, este important să fie efectiv protejate toate speciile care trăiesc în mod natural în respectivul teritoriu, şi nu să se concentreze protecţia pe ‘animalele frumoase’, mamifere mari simpatice-fotogenice în filme despre natură, sau păsări viu-colorate şi care cântă frumos. Păstrarea funcţionalităţii sistemului necesită protejarea insectelor şi reptilelor, a liliecilor şi amfibienilor, a rozătoarelor şi peştilor etc etc. Fără ca ecosistemele să îşi păstreze funcţionalitatea, omul nu poate trăi mai departe.

Poate că ar merita să medităm la două idei: 1. “Deoarece noi nu ne gândim la generaţiile viitoare, ele nu ne vor uita niciodată.” (Because we don’t think about future generations, they will never forget us. Henrik Tikkanen); 2. “Testul major pentru o societate morală este tipul de lume pe care îl lasă pentru copiii săi.” (The ultimate test of a moral society is the kind of world that it leaves to its children. Dietrick Bonhoeffer). Oare cum arată societatea noastră, analizată din aceste perspective?

Barză albă (Ciconia ciconia)

Mă-ntrebi ce poţi tu să faci? Deja e ceva că citeşti aceste rânduri! Ar fi cazul să încerci să înţelegi mai mult decât ai înţeles până ieri. Ar fi cazul să începi şi tu să acţionezi în mod pozitiv pentru protecţia viitorului nostru civilizat şi pentru păstrarea şanselor de supravieţuire a altor specii şi, totodată, a speciei noastre. Oare cum poţi începe? Cauţi să te apropii de oamenii interesaţi de natură, de eventuale ONG-uri de mediu active în localitatea în care trăieşti sau în careva oraş învecinat, poate înfiinţezi cu prietenii tăi o nouă filială, sau o nouă organizaţie: poţi să te focalizezi pe protecţia pădurii din apropiere, pe reconstrucţia ecologică a unei bălţi. Poţi crea nenumărate proiecte de mediu pe care să le duci la bun sfârşit, adică implementare, transpunere a ideilor în realitatea concretă.

Lauxedia Lengyel – Miss Valea Verde 2011

Poţi să te documentezi mai bine în fiecare zi, măcar câteva tranşe de câte 5 minute de ecologie. Poţi colecta date despre berze, bufniţe, poţi participa la superbe tabere ecologice, la conferinţe de mediu, poţi scrie articole, poţi să îţi zici părerea pe liste electronice de discuţii. Poţi ieşi mai frecvent în natură, poţi face fotografii şi poţi organiza o expoziţie, poţi crea un concurs de eseuri despre natură, poţi găsi plăcerea în ceea ce faci şi poţi deveni respectat de comunitate. Numai să vrei să faci un pas. Câte un pas în fiecare zi.

© dr. Peter Lengyel

fragment cu mici modificări, apărut în cartea Ecosisteme din Maramureș, 2007

Bazinul Vișeului, în depărtare se văd Munții Rodnei

PS. Înțelegerea geografică și cea ecologică sunt puternic înrudite. G. Vâlsan zicea: “Nici o știință specială nu poate avea pretenția de a face descrierea geografică a unui ținut. (…) Geografia se interesează și de roci și de plante, și de animale, dar nu spre a le urmări independent, ci spre a vedea ce loc li se cuvine în complexitatea înfățișării pământului. (…) Este o știință sintetică, nu analitică, fiindcă atunci chiar când face analiză, o face întotdeauna pentru a lămuri sinteza. (…) Mă voi sili îndeosebi ca studentul să capete deprinderea de a căuta singur să descopere și să rezolve enigmele care stau necercetate într-o măsură atât de covârșitoare pe întinsul țării noastre. (…) A asculta pasiv un curs și apoi a-l memoriza în vederea unui examen e un sistem fatal pentru dezvoltarea unei personalități, fatal pentru dezvoltarea unei societăți. (…) Studentul trebuie să aibă curajul să-și învețe singur știința, să atace singur problemele, să se ducă singur să cerceteze. (…) Profesorul e îndeosebi un îndrumător care dă directive, un sfătuitor la care alergi când te-ai încurcat în cercetarea proprie sau când ai nevoie de o orientare nouă. Lucrează singur, luptă-te, descoperă, critică, creează, clădește-te singur prin osteneala ta. Nu vă temeți de această muncă personală, căci ea singură întărește toate facultățile sufletești și formează caracterul. Nu vă temeți de stângăcia și neștiința de la început. Ea va fi răsplătită prin bucuria și mândria de mai târziu. Un tânăr începător care lucrează activ, e o valoare mult superioară licențiatului care a învățat toate cursurile “pe de rost”. Primul e o forță vie, în creștere, al doilea e o biată mașină de înregistrat, uzată poate înainte de a începe adevărata luptă a vieții.” A mai completat apoi: “Când acest adevăr se va înfige puternic în sufletul dumneavoastră când veți face geografie activă și cu fața spre natură, atunci va căpăta și știința noastră locul și considerația la care are dreptul.” G. Vâlsan, fragment din “Sensul geografiei moderne”, lecție inaugurală la Catedra de Geografie Fizică, București, ianuarie 1930, titlu aparținând lui N. Popp, publicare postumă în Buletinul Societății Române de Geografie, tom LVII, 1938, p. 2-18.