Școala standard și… elevul Darwin

Învățământul standardizat, cel derulat prin școli, facultăți șamd, este de multe ori un dezastru inimaginabil. Multe dintre marile personalități ale științei au prin scrierile lor tot felul de referiri la mizeria scolastică, cea care mai mult ucide sufletul din om, în loc să îi de aripi. Cea care maltratează sufletele tinere, cea care îi încolonează ca la Auschwitz. Am postat pe blog o serie destul de reprezentativă de texte pe subiectul acesta, analize ale părerii variaților oameni pe care îi consider mai relevanți. Desigur, școala are un rol în crearea de șoferi, tractoriști, profesori plafonați, cercetorași șamd, dar din păcate în privința dezvoltării spiritelor mai libere, sistemul acesta scolastic-standard este un uriaș rateu.     

Hai să vedem un pic ce zice Darwin, omul fără de care biologia era o mare colecție de timbre, nimic mai mult. Cum a fost pe la școală, cum a fost la facultate? “Nimic n-ar fi putut fi mai dăunător pentru dezvoltarea inteligenţei mele decât şcoala d-lui Butler… Şcoala, ca mijloc de educaţie pentru mine a însemnat deci pur şi simplu zero… La Edinburgh, predarea cunoştinţelor se făcea numai prin lecţii, şi, cu excepţia celor de chimie, ţinute de Hope, toate celelalte erau intolerabil de plicticoase; după părerea mea, cursurile n-au nici un avantaj în plus faţă de lectura propriu-zisă şi au multe dezavantaje. Lecţiile… ţinute la ora 8, în dimineţile de iarnă, mi-au lăsat nişte amintiri înfiorătoare… Cînd îmi amintesc de lecţia lui, nu mă mir că hotărâsem să nu mă ocup niciodată de geologie. Timp de trei ani, cît am stat la Cambridge mi-am pierdut timpul, în privinţa studiilor academice, la fel ca la Edimburgh sau la şcoală… Pe mine mă dezgustaseră într-atâta cursurile de la Edinburgh, încât nu asistam nici la cursurile interesante şi frumos ţinute de Sedgwick… Deşi… existau la Cambridge câteva aspecte pozitive, … anii aceia au însemnat pentru mine o pierdere de timp, ba poate chiar ceva mai mult decât atât. Pentru un tânăr cred, totuşi, că e bine să audă că e lăudat de un om de seamă căci, deşi o asemenea laudă ar putea probabil sau sigur să-l îndemne la trufie, ea îl ajută să meargă pe calea cea bună. …un lucru care a influenţat mai mult ca oricare altul întreaga mea carieră. E vorba de prietenia mea cu profesorul Henslow. Henslow avea vaste cunoştinţe de botanică, entomologie, chimie, mineralogie… Bunătatea lui Henslow era nemărginită… Prietenia cu un asemenea om trebuia să-mi fie, şi nădăjduiesc că mi-a şi fost, de un folos nepreţuit.” (Ch. Darwin, Autobiografie). Toţi dintre noi, avem proprii Butler, iar unii dintre noi avem şi unul sau mai mulţi Henslow. Cred că trebuie să dorim insistent să devenim, noi înşine, câte un Henslow, pentru cei care vin după noi.

Când simți câtă durere este școala, participarea la mizeriile de ore în care îți vine să pleci naibii din sistem, cu boșorogii retardați intelectual care te pun să memorezi rahaturi de comentarii sau formule aiurea, cu lipsa de perspective interesante, cu lipsa de dinamism, lipsa de adecvare, tot formalismul acesta de secol 18… nu uita, nu ești singur. Trebuie să treci cumva prin toată mocirla asta împuțită, să ieși la liman, să poți să te ocupi de cunoaștere ca autodidact, să poți parcurge cărțile care contează, să poți interacționa cu marile spirite ale științei și culturii – cu cei din trecut și cei din prezent. Să acumulezi cunoaștere pură, rațiune, înțelepciune, să ai libertate de gândire și creativitate… care chiar dau sens existenței unei ființe… intelectuale.

© dr. Peter Lengyel