Lacul Tepliţa – Maramureș

1Teplite

Lacul Tepliţa, Tepliţe sau Balta lui Năsui – un lac/ baltă de cca 4 hectare, este o zonă umedă situată pe terasa aluvionară a Tisei, lângă Sighetu Marmaţiei spre localitatea Tisa. Termenul ‘Tepliţe’ în limbile slave înseamnă apă termală, şi pe drept cuvânt această apă nu îngheaţă în mod normal. Tepliţe are o poveste interesantă. Este un lac artificial de excavaţiune: pentru construcţia marelui combinat de prelucrare a lemnului de la Sighet, pe la începutul anilor 1960 s-a extras de aici prin excavare o mare cantitate de prundiş. Gropile formate au devenit inundate de apa freatică. “Secretarul Consiliului Municipal” de pe atunci, tovarăşul Năsui, a avut ideea să se amenajeze zona pentru agrement, şi “prin munca voluntară a buldozeristului” bazinele deja existente au fost legate între ele, rămânând şi câteva insule, iar un pârâu având apă permanentă în cantitate mare, venind din terasa inferioară a Tisei, a fost trecut prin lac, adică se vărsa în lac iar la polul opus apele lacului se scurg în pârâu. Astfel, pârâul Tepliţe format prin unirea apei a două izvoare, alimentează şi apoi drenează lacul. Lacul de agrement a fost dotat cu bărci, restaurant pe o insulă, platforme pentru dans, filegorii şi poduri care legau uscatul de insule; dar acum este relativ lăsat în paragină. Totul a căzut pradă timpului, iar zona devine din ce în ce mai sălbatică, cu tufărişuri şi stuf, cu zone înmlăştinite inaccesibile, unde păsări de baltă îşi pot creşte liniştite puii. Cea mai mare suprafaţă cu stuf este în zona din amonte, de unde pârâul îşi adună apele.

2Teplite 3Teplite 4Teplite

Cursul Tisei fiind foarte aproape, zona umedă nou apărută a fost rapid “colonizată” de diferite specii, balta având o biodiversitate din ce în ce mai mare, pe cale naturală. Lacul Tepliţa este foarte productiv, apele sale adunate de pe terenuri agricole fac ca plantele să aibă nutrienţi în cantitate mare; apa este puternic populată de plante submerse, plante cu frunze plutitoare, emerse şi are şi zone cu stuf şi papură, mai ales în revărsările de-a lungul pârâului care alimentează lacul. Lacul este invadat de vegetaţie acvatică. Nenumărate plante acvatice, broaşte, libelule şi alte insecte acvatice, raţe, corcodei şi bizami au ajuns să transforme fostele gropi cu apă într-un ecosistem colcăind de viaţa bălţilor.

42

În general, partea estică a lacului este permanent dezgheţată, fiind un loc unde raţele, corcodeii şi alte păsări de baltă îşi găsesc loc de popas şi de hrănire chiar şi în gerurile cele mai crâncene. 19 februarie 2006: acum balta Tepliţe era preponderent îngheţată, doar într-o zonă dezgheţată la est stau 7 raţe sălbatice mari, masculi şi femele. Pe arborii şi tufele din zonă, vezi câţiva mugurari şuierând trist, un mascul de mierlă, câtiva corbi care fac acrobaţii în aer.

5933

Dintre păsările care cuibăresc în vegetaţia higrofilă de la Tepliţa, caracteristice sunt raţele mari (Anas plathyrhynchos), mai multe perechi de găinuşa de baltă (Gallinulla chloropus), corcodel mic (Tachybaptus ruficollis) etc. Toamna, efectivul de corcodel mic sporeşte, iar în iernile normale, când lacul nu îngheaţă complet, la coada lacului iernează câteva exemplare. La acest lac de doar 4 hectare, situat pe un traseu de migraţie a păsărilor, a fost observat până acum un mare număr de specii de pasaj. Dl. Béres ne povesteşte: “Pe lângă speciile mai frecvente, cum sunt raţa mică (Anas crecca) sau raţa cârâitoare (Anas quercuedula), apar aici şi specii mai rare în fauna Maramureşului. Raţa cu ciuf (Netta rufina) este prezentă la Muzeu printr-un exemplar provenit de pe lacul Tepliţe, unde a fost împuşcat în luna ianuarie, fiind remarcată a fi “o pasăre colorată, mai interesantă” printre numeroasele raţe mari (Anas plathyrhynchos) care staţionau pe apa lacului. Raţa lingurar (Anas clypeata) expusă la muzeu provine de la lacul Tepliţe, a fost vânată la 31 ianuarie 1991. Singurul exemplar de raţă cu cap castaniu (Aythya ferina) existent la muzeul din Sighet, provine de la Tepliţe, dar specia apare relativ frecvent de-a lungul Tisei. Raţa cu ochi albi (Aythya nyroca) apare în mod regulat la Tepliţe. Becaţina comună (Galinago galinago) este expusă la Muzeu în 2 exemplare, una dintre ele provenind de pe valea Tepliţei, în amonte de lac.”

DSC_1581

Stârcul cenuşiu (Ardea cinerea). Pe mal de râu sau la margine de baltă, stârcul păşeşte sobru prin apa mică, lent şi sacadat sau stă la pândă cu o răbdare extraorinară. Vânează peşti, insecte acvatice, broaşte şi tritoni. În cazurile când pe tarla sunt multe insecte (spre exemplu lăcuste), sau rozătoare, stârcii ies la vânat în aceste habitate lipsite de apă. Coloniile de cuibărit sunt în arbori înalți, iar când zona nu are asemenea locuri de cuibărire, pot să existe colonii şi în stuf; în general cuibăreşte în colonii mixte, împreună cu alte specii de stârci. În iernile blânde, unele exemplare rămân la noi, iar altele migrează spre zonele peri-mediteraneene. Sosesc înapoi deja prin februarie, iar reproducerea începe prin aprilie, când femelele depun 4-5 ouă verzi-albăstrui. Puii sunt hrăniţi de ambii părinţi. Dl. Béres ne povesteşte: “Exista în trecut o colonie de cuibărire între Sighet şi localitatea Tisa, unde erau vreo 40 de cuiburi; era un plop negru de mari dimensiuni, care a fost tăiat, dar unele perechi şi-au instalat noi cuiburi în arinii din zonă; totuşi, şi aceştia au fost împuşcaţi de vânătorii care “luptau contra dăunătorilor la peşte” şi astfel colonia a dispărut în totalitate în anii 1950.” Există acum o colonie dincolo de graniţă, sub Teceul Mic, acolo unde Tisa intră pe teritoriul Ucrainei; din acest loc, exemplare ajung în mod foarte frecvent şi pe la noi.

Dintre amfibieni, în număr mare este prezentă broasca de lac (Rana ridibunda). De o diversitate extraordinară a desenului şi culorii, de la exemplare verzi cu pete sau fără, la altele brun-verzui uneori chiar şi brun-negricioase, aceste broaşte populează bălţile şi lacurile, uneori sectoare lente ale cursurilor. Hibernează până în aprilie, după care depun ouă în luna mai. Când orăcăie, putem vedea sacii vocali care se umflă pe cele două laturi ale capului. Femela depune cca. 1000 de ouă într-o masă gelatinoasă, din care mormolocii ies în 10-14 zile. Metamorfozarea mormolocilor în broscuţe juvenile se petrece în septembrie, iar în octombrie broaştele de lac intră în hibernare, retrăgându-se pe funduri de ape cu nămol, unde se afundă în substratul care le va fi protectorul până în primăvară.

Dintre reptile, între bolovanii de la malul lacului se adăposteşte frecvent şarpele de casă (Natrix natrix); iese la vânat atât în mediul acvatic, unde prinde pești și broaște, cât în mediul terestru. Apare şi ţestoasa de baltă (Emys orbicularis): stă întinsă lângă mal, îi place să se încălzească la soare. Este prezentă în cursurile lente de ape, în bălţi şi lacuri. Dacă este deranjată de om, alunecă imediat în apă, şi rapid se scufundă în adâncuri, unde nu mai poate fi deranjată de noi. Dacă ai ocazia să o vezi, poţi constata că atât carapacea cât şi capul şi membrele sunt negricioase sau verzui-închis, cu numeroase pete galbene. Ţestoasa de baltă este un animal carnivor, hrănindu-se cu viermi, insecte, melci acvatici, mormoloci de broască dar consumă şi peşti care nu mai pot să înoate rapid din faţa fălcilor ei tăioase. Iese din hibernare în martie sau aprilie. Femelele depun pe mal, în iunie-iulie, ouă albe cu coaja moale, care pot fi 4-12 într-o pontă. Sunt depuse într-o groapă săpată în sol, apoi acoperite, iar locul este tasat cu plastronul. Puii eclozează în septembrie şi se îndreaptă spre balta din apropiere.

Zi de august 2008. O linişte plăcută, căldură de mijloc de vară; totuşi, nu este zăpuşeală, am putea zice că este perfect. Apele extrem de transparente ale lacului Tepliţa oferă şansa unor scufundări plăcute. Tepliţa, o apă liniştită şi întinsă, ţipete de păsări de baltă, câte o adiere de vânt mai produce un suspin al foşnetului de frunze. Dealtfel, linişte şi pace. Deşi este miezul verii, apa nu este foarte caldă, dar echipamentele performante permit petrecerea câtorva ore pe sub luciul lacului. Plante plutitoare, plante submerse, ştiuci şi bibani, crapi şi roşioare, o biodiversitate plină de exuberanţă.

Raţe sălbatice mari se bălăcesc liniştite, două lişiţe se bat între ele, stropind mii de picături spulberate cu aripile şi picioarele. Fulgerător trece pe lângă noi un pescărel albastru, iar mai încolo se aşează pe o ramură de salcie de deasupra luciului. Câţiva corcodei mici, ici-colo se ridică la suprafaţa apei, pentru a se scufunda din nou în lumea subacvatică plină de necunoscut… pentru noi. Când vedem lacul, noi, oamenii, vedem doar luciul de apă şi libelulele ce vânează pe lângă stuf, păsările ce plutesc în derivă sau peştii ce sar din apă lăsând cercuri concentrice pe oglindă, în locul unde au intrat înapoi către adâncuri. Lacul este însă în primul rând universul subacvatic, cu roiurile de peşti mărunţi, fugărite de ştiuci bătrâne, cu larve de libelule care vânează ‘mici animăluţe’ prin vegetaţia subacvatică. Larvele de libelule pândesc prada, iar când mormolocul de broască sau larva de ţânţar se apropie, masca este proiectată cu viteză, iar prada este prinsă între fălcile prehensile. Libelule cu anvergura aripilor de 70 cm, zburau deja deasupra mlaştinilor din Carbonifer, cu 350 de milioane de ani în urmă, dar specii de dimensiuni mai reduse sunt si aici în faţa noastră. Lacul înseamnă mâluri umblate de scoici vii, lacul înseamnă melci acvatici ce-şi trăiesc viaţa liniştită sau plină de peripeţii de neuitat. Lacul înseamnă crapii mari şi leneşi, privind cu ochii bulbucaţi trecerea lina a timpului subacvatic.

Melcii de apă dulce prezintă cochilii calcaroase, pentru formarea cărora este nevoie ca apa să prezinte bicarbonat de calciu. Melcii sunt animale primar acvatice, dintre care unele linii evolutive s-au adaptat vieţii terestre, având respiraţie pulmonară, respirând aer atmosferic; interesant este că dintre melcii tereştri, unele linii s-au readaptat vieţii acvatice, dar totuşi acestea respiră preponderent aerul atmosferic de care sunt legaţi… Melcii acvatici îşi depun ouăle pe plantele submerse, spre exemplu Limnaea face cordoane groase de ouă, iar Planorbis depune grămăjoare rotunde şi turtite care conţin ouăle. Melcii dulcicoli aparţin de pulmonate şi branchiate.

Melci pulmonaţi sunt gasteropode care în principiu respiră aer, pentru care ei trebuie să urce (în mod teoretic) la suprafaţa apei, la intervale regulate. Totuşi, unele linii evolutive au adaptări interesante. Spre exemplu, dintre Planorbide, specii de mici dimensiuni respiră din bulele de gaz de pe plante submerse. Planorbis planorbis şi P. carinatus sunt melci acvatici cu cochilia spiralată într-un singur plan. La Limnaeide, respiraţia se produce în apă prin mantaua bogat vascularizată în interiorul camerei paleale, ceea ce le asigură oxigenul cu excepţia situaţiei când în apă este hipoxie, când ei urcă obligatoriu la suprafaţă. Lymnaea stagnalis este o specie cunoscută din ape stătătoare, având o cochilie spiralată, sucită şi alungită. Melcii limnea provin din strămoşi tereştri şi respiră aerul atmosferic; totuşi, dacă apa este bine oxigenată, cum este în cazul prezenţei unor mari mase de plante fotosintetizatoare, aceşti limnea respiră prin tegument, mai ales că metabolismul lor lent nu necesită o mare cantitate de oxigen; când oxigenul din apă scade sub 80% faţă de saturaţie, limnea revine la respiraţie pulmonară, ridicându-se la suprafaţa apei. Melcii limnea consumă plante, atât alge ale biodermei depuse pe substrat pe care o răzuiesc cu radula, cât şi fragmente din plante moarte. Melcii de apă sunt o hrană semnificativă pentru unele păsări acvatice.

Melcii branhiaţi, prezintă branhie sub forma unei pene sau pieptene, cu care extrag oxigen din apă şi astfel ei pot cuceri medii din apa mai adâncă, nefiind legaţi de suprafaţa apei. Aceşti melci consumă mai ales mâlul de pe fundul lacurilor. Branchiatele prezintă un opercul cu care cochilia se poate închide, protejând părţile vulnerabile atunci când animalul se retrage în cochilie. Dintre melcii branchiaţi, în lacuri trăieşte Viviparus viviparus şi V. fasciatus, gasteropode cu cochilii conice; melcii Viviparus nu depun ouă ci “nasc pui vii” adică ouăle se dezvoltă în corpul matern; totodată, melcii Viviparus au indivizi cu sexe separate, contrar majorităţii melcilor unde exemplarele sunt hermafrodite, iar reproducerea se face prin fecundare reciprocă.

231Teplite DSCN2138 DSCN2140 DSCN2144 DSCN2145 DSCN2147

DSCN2149 DSCN2152 DSCN2155

Au fost introduşi în lac diferiţi peşti, cisterne cu “puieţi” fiind aduse de către filiala asociaţiei de pescuit sportiv, pentru a instala populaţii care să fie folosite ca atracţie pentru pescuitul cu undiţa: caras (Carassius carassius, Carassius auratus), crap (Cyprinus carpio). Este prezentă şi roşioara (Scardinius eritrophtalmus) la care efectivul este în creştere, iar ştiuca (Esox lucius) este prădătorul lor.

DSC_3537

DSC_3557

DSC_3576

DSC_3595

DSC_3603

DSC_3605

DSC_3611

DSC_3620 DSC_3629 DSC_3639

DSC_3647 DSC_3648

În lacul Tepliţe a fost prins chiar şi crap de 13 kg. Crapul, originar din estul Asiei, a fost introdus în Europa de către om încă din antichitate; în Evul Mediu, crapul era deja larg răspândit. Reproducerea este în mai-iunie, o femelă depunând în apa mică chiar şi zeci de mii de icre lipicioase, fecundate apoi de masculi. Crapul are nevoie de ape relativ calde şi bogate în hrană. Dacă iarna este foarte rece, crapii devin inactivi, retrăgându-se în zonele cu ape mai adânci, dar in iernile blânde continuă să se hrănească.

Peter Lengyel: Cum ai descrie comunitatea de peşti a lacului Tepliţe? Ilie Telcean: „Lacul Tepliţe aparţine categoriei de ape stagnante formate în mod artificial pe locul unei foste exploatări de prundişuri. Actual acest lac prezintă o faună acvatică naturală care în mare parte a fost colonizată prin afluenţi. Ca urmare, ihtiofauna cuprinde alături de speciile introduse de către asociaţia de pescari sportivi din Sighet (crap, caras şi ştiucă) şi alte câteva specii pătrunse aici pe cale naturală. Dintre acestea fac parte babuşca (Rutilus rutilus), bibanul (Perca fluviatilis) şi cleanul comun (Leuciscus cephalus). Aceste specii nu ajung să fie foarte abundente datorită existenţei în număr mare a ştiucii care consumă astfel de prăzi. Ceea ce este de remarcat în cazul lacului Tepliţe este ecosistemul acvatic viguros care s-a dezvoltat pe baza resurselor trofice locale. Vegetaţia acvatică a lacului este bogată, însă nu determină fenomene de descompunere şi eutrofizare a apei datorită prezenţei unor izvoare freatice foarte active care fac o primenire a apei în porţiunile mai adânci. Formarea acestui lac aduce un plus de diversitate ecosistemelor acvatice şi până în prezent nu are un echivalent în gama apelor stagnante formate în depresiunea Maramureşului. Este de dorit ca în această apă să nu fie introduse unele specii exotice potenţial invazive care ar putea conduce la dezechilibre în funcţionarea ecosistemului acvatic.”

Dintre mamiferele pe care le poți vedea pe la Teplița, de menționat este bizamul (Ondatra zibethica); acesta a intrat în fauna Maramureşului, înaintând amonte pe râul Tisa. Din spusele domnului József Béres, în zona din aval de lacul Tepliţe, unde apele se răsfiră şi formează o ghirlandă de mici mlaştini, lăculeţe, zone inundate etc, era un paradis al bizamilor, specie introdusă (de om) care a cucerit zona, o perioadă fiind atât de frecventă că el putea vâna câteva (3-4) exemplare la fiecare ieşire; ulterior, numărul bizamilor s-a stabilizat şi specia a devenit o componentă integrată în ecosistemele zonei. Din marile efective de bizam care erau prezente în urmă cu câteva decenii pe lângă apele maramureşene, la Tepliţa au rămas 3-4 perechi.

© dr. Peter Lengyel

PS. Acesta este un fragment de text din cartea Maramureșul Acvatic, apărută în 2009; în text au fost făcute unele intervenții de editare.

15 septembrie 2015. Béres József povestește: Aici era proprietatea lui Szaplonczay – avea aici 300 de hectare și o clădire monumentală; lângă clădire era un mare plop negru, cred că avea 30 de metri înălțime, iar pe el erau 40-50 de cuiburi de stârc cenușiu. Bătrânul Szaplonczay proteja colonia de stârci – nimeni nu putea să îi deranjeze. În 1949 în noul regim toată avuția lui a fost preluată de statul român comunist. În 1951 a fost masacrată întreaga colonie. Vânătorii au împușcat păsările adulte – și puii atârnau pe crengi, plini de sânge. Noul regim a scăpat de ihtiofagi.

Din punctul de vedere al fotografiilor, intenția mea este să includ în această postare o serie cât mai adecvată de imagini făcute înainte de 2015: imagini din timpul scufundărilor, fotografii cu pești, cadre făcute din avion la zbor de joasă altitudine, sau simple poze care să surprindă aspectele naturalistice ale zonei. Imaginile noi, cele din 2015 am să le includ într-o postare separată, în care să fie și descrieri ale proceselor ecosistemice aflate în derulare.

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s