Structuri guvernamentale de eco-criminalitate organizată?

“It is horrifying that we have to fight our own government to save the environment.” Ansel Adams

Este oribil că trebuie să luptăm cu propriul nostru guvern pentru a proteja mediul… zice Ansel Adams în secolul 20, în marea democrație capitalistă a Statelor Unite. Oare ce ar zice de ar vedea situația din state mafiotizate de la periferia Europei, pe la început de secol 21? Ar face oare poze cu versanți defrișați, urși uciși și o poză frumoasă cu ultimul sturion sălbatic?

 

Există clar o mafie interesată de tăierea pădurilor inclusiv în parcuri naționale și naturale, vânarea urșilor – deși sunt animale protejate, pescuirea din fluviu a ultimilor sturioni – protejați pe hârtie. Se constată ușor că această mafie, sau mai corect aceste mafii diferite dar cooperante între ele, au oameni poziționați în punctele cheie – cele decizionale ale structurilor guvernamentale, inclusiv în cele care se ocupă de mediu. Când cineva din interiorul sistemului guvernamental începe să pună probleme, adică să își ia în serios menirea de a proteja naturalul, imediat intră în funcțiune mecanismele de epurare: izolarea, chinuirea, darea afară din sistem, distrugerea celor care au făcut probleme mafioților. Prin acest sistem se instaurează omerta, se lasă tăcerea.

E periculos să te ocupi de protejarea animalelor protejate, de conservarea pădurilor din zone de conservare. Că repede ajungi să ai de a face cu mafia. Cum să nu se taie pădurile virgine cu drujbiști cu actele în regulă? Cum să scape ursul protejat de măcelul anual implementat de escrocii care vin să se distreze prin omorârea animalelor? Interesul de a exploata sturionii, inclusiv miza caviarului din pântecul femelelor… se poate bloca de cine știe ce naivi care doresc să protejeze viitorul… pe un Titanic care ia apă? Trebuie să îți vezi de ale tale, că dacă nu, găsesc ei soluția să te facă periclitat și dispărut.

Cum este când un angajat al parcului național încearcă să protejeze pădurile din aria protejată, să păstreze zonele strict protejate cât mai neatinse de drujbe? Ceva habitat pentru sălbăticiuni, să aibă o șansă de a persista prin Carpați. Primește nenumărate amenințări mai voalate sau mai directe, ființa umană este înjosită în fel și chip, este pusă în ipostaze din care orice om ar pleca înfrânt. Și, te poți întreba, cam cât timp se poate rezista la presiuni de acest gen… cu ce daune colaterale… protejând în fața drujbiștilor pădurea din zona strict protejată a parcului național? Câr de aberant este sistemul acesta, cât de criminal față de natură și față de minimul bun-simț uman? Cunoscând multe detalii despre câte un caz de acesta, te poți întreba… oare chiar nu mai există nici un fel de speranțe? Un om căruia ar trebui să i se ridice o statuie la intrarea în parc, este de facto ucis câte puțin pe zi ce trece.

Cum se duce acasă cercetătorul care trebuie să anunțe familia că a fost dat afară de la institutul de cercetări – pentru că a încercat să protejeze peștele acela primitiv și mare. Că nu mai are loc de muncă – acum la final de carieră. Că a fost terfelit, făcut cu ou și cu oțet, că a fost etichetat în toate felurile și a fost trimis acasă, decizie cu implementare imediată! Deși a pus pe prim-plan cercetarea, documentarea, munca de tip networking pentru protejarea valorilor naturalistice aflate pe muchia dispariției de pe această Planetă…  gata: marș acasă! Dacă se ocupa să cerceteze dipterele-brahicere-schizomezotope sau alt grup similar, nu interfera cu nimeni… dar așa? Asta se întâmplă pe la periferie de Uniune Europeană, în secolul 21. Dar știu că nu te mai surprinde.

Dacă văd ăștia că ești încă tânăr, dar ai făcut niște afirmații publice care să ajute protecția carnivorelor mari spre exemplu, ce șanse ai să nu primești măcar un avertisment scris, ceva? Îți pui colegii în pericol, că mafia decide alocarea resurselor bugetare inclusiv institutului! Să te cheme în ceva comisie, unde să te ajusteze la realitate! Ți-ai depășit atribuțiunile! De ce să nu fie împușcați? Îți vor atrage atenția în felul lor – cu niște faze încât să nu le uiți, pentru ca data viitoare să taci – dacă nu vrei să îți cauți alt loc de muncă? Adică, ori te aliniezi cu coloana biologilor muți, crispați, care au învățat să fie slugi docile, ori te face sistemul să taci odată dracului. Nu au nevoie de părerile tale cu protecția, ci de slugărnicie și supunere, de oameni fără coloană vertebrală cu care să șteargă marginea toaletei. Exact ca cei care au lucrat la Auschwitz… au îndeplinit doar ordine, fără să le comenteze.

Din discuțiile pe care le port frecvent cu cei implicați direct în protecția naturii sălbatice, cei care se luptă pe un front pentru a mai salva eventual câteva insule de natural în marea de dezastru… constat că sunt căsăpiți pe toate planurile. Impresia mea este că în trecutul recent mafioții-politici nu aveau curajul să facă lucrurile așa pe față. Erau și până acum mafioți de toate felurile – dar stăteau puțin mai retrași, nu își permiteau să intervină în structurile guvernamentale așa de evident. Adică, oricât de diabolici erau, aveau o reținere în a pune călăii-slugarnici să execute oamenii rând pe rând. Dar acum sistemele au ajuns cam în totalitate pe mâna lor; și nu e vorba de un anumit partid, ci de o mafie transpartinică care trece mult dincolo de ce îți puteai imagina. Adică, orice schimbare s-ar face, tot pe mâna lor ajungi. Din cauza asta, e greu spre imposibil să îți imaginezi variante funcționale prin care să protejezi ce se mai poate la nivel de peisaj.

Sistemele astea guvernamentale mafiotizate au nevoie de slugi, de yesmeni, de târâturi care se simt bine în structurile ierarhice. Oameni care se uită în altă direcție decât cele problematice, când asta se cere de sus. Nici nu mai trebuie să li se zică, deoarece senzorii lor știu la perfecție care sunt subiectele interzise. Oameni care știu exact că menirea lor este să țină de 6 mafioților, sau măcar să nu se bage unde nu e treaba lor. Așa a dispărut pădurea pe mii de hectare pe versantul nordic din Parcul Național Munții Rodnei, când nimeni nu a fost acolo – că avea altă prioritate. Și așa era cât pe ce să dispară capra neagră din acest parc național – pentru a doua oară! E o performanță ca o specie emblematică să dispară cât pe ce pentru a doua oară… de pe aria protejată, din cauza vânătorii și braconajului. Și să vezi ce liniște era despre aceste subiecte!

Oare dacă ar mai exista pe aici un Julius Paul Römer,  sau Alexandru Borza, Nyárádi Erazmus Gyula,  Emil Racoviță, Csűrös István, Michael Bielz, Grigore Antipa, Brassai Sámuel șamd… naturaliști de calibrul acesta adaptați zilelor noastre… dacă nu ar fi murit cu toții… ce ar face azi pe aici? Ar comenta oare agresivitatea cu care biodiversitatea ariilor naturale protejate este terfelită prin deciziile guvernamentale dictate de mafioți? Sau ar sta în liniște și ar studia ceva… să nu ajungă trimiși la canal pentru re-educare – așa cum a fost cazul ihtiologului Bănărescu (ulterior academician, pe bune)… traumatizat de statul criminal? Oare oameni de genul acesta s-ar lupta pe viață și pe moarte cu balaurul mafiei cu 7 capete, sau ar prefera să fie parte din ea?

© dr. Peter Lengyel

PS. Constat fără să vreau că în zona ecologiei și ecologismului de pe la noi, în societatea civilă de mediu și în cercetare, în zona de management a ariilor protejate… cam bate un vânt pestilențial. Nu e un semn bun. Iese de undeva o duhoare care îți zice să te pregătești să pleci cât mai departe. Nu știu ce este în alte domenii, dar dacă atmosfera este cât de cât asemănătoare, atunci nu e de bine, deloc. Devin mai de interes subiecte care nu prea contau, despre instalarea dictaturilor de variate feluri, despre dezastre economico-politice și sociale.