Zboruri de iarnă la peștera Ghețarul de la Scărișoara

Ghețarul de la Scărișoara este evident un subiect interesant… dar a încerca o abordare a acestuia cu drona nu e așa de simplu cum pare.

A realiza câteva imagini de sus cu avenul de intrare și peisajul în care se află intrarea în subteran este relativ neproblematic. Ne putem face o impresie despre landșaftul zonei, cătunele răsfirate, petecele de pădure. Destul de frumos este să vezi de sus intrarea peșterii – o mare deschidere înconjurată de pădure. Totuși, cumva parcă te-ai aștepta să fie cu ceva mai spectaculos, să vezi și altceva decât scările pe care se poate coborî la colosul de gheață subterană.

Mai complicată devine situația dacă încerci să faci imagine din zbor în interiorul peșterii. Există aici o serie întreagă de motive care îngreunează situația. Pe de o parte nu ai semnal GPS și asta face ca drona să fie mult mai „nesigură pe ea” decât în zboruri supraterane. La lipsa de capacitate a dronei de a se menține pe poziție pe baze GPS, se adaugă curenți de aer puternici și capricioși, pe care chiar dacă nu îi simți… cum ridici drona îți dai seama de vehemența lor. Găsești câteva locuri spre mijlocul sălii de la intrare unde nu există probleme legate de zbor, dar în rest, pe lângă tavan, pe lângă pereții cavernamentului, pe lângă sloiurile de gheață, pe la intrările pe unde se coboară între stâncă și gheață pentru a ajunge la Rezervația Mică și dincolo la Rezervația Mare… curenții reprezintă o problemă serioasă. Iar spre capătul blocului de gheață, spre Biserica, nu ai nici o șansă să zbori fără să spargi drona… asta am constatat după 3 încercări, dintre care una era să se termine prost. Desigur, asta nu înseamnă că altădată o să fie curenți la fel de puternici… poate o să fie mai puțin agresive mișcările maselor de aer și vei putea zbura fără GPS, la vedere. Dacă toate acestea nu au fost destule, mai apare și lipsa de lumină adecvată… pentru a putea face fotografiere sau filmare: drona nu are sursa ei, iar a ilumina locuri destul de mari pe care să le vadă cu obiectivul ei superangular… iar este ceva cam greu de managerizat. Bine, teoretic se poate, dar ai nevoie de un buget care să permită cărarea de echipamente, lumini adecvate care să ilumineze bine o sală mare șamd… ceea ce este o poveste de viitor. Apoi, treptele, balustradele, toată infrastructura de vizitare mai complică și ele situația… că sigur doar de ele nu aveai nevoie când încercai să faci ceva imagine cu aspecte naturale.

Oricum, până și așa, cu toate problemele previzibile și imprevizibile, tot rezultă niște imagini din unghiuri nemaivăzute, niște cadre filmate din care să se poată face un film scurt care să redea ceva din splendoarea acestui loc special.

Și când termini cu zborurile, poți să stai puțin să privești în liniște stâncile și gheața – și să îți aduci aminte de vizitele pe aici în timpul studenției, de explicațiile de ne-egalat ale Profesorului Viehmann, de atmosfera coborârii în rezervație și de revenirea la suprafață, de revelion petrecut în peșteră și în cătunul Ghețar… la Rafila, de atâtea și atâtea prietenii și iubiri care au trecut demult.

© dr. Peter Lengyel

PS. Poate merită văzute și imaginile din Scărișoara făcute fără dronă:

Peștera Ghețarul de la Scărișoara