Călărie în Maramureș

Maramureșul istoric – pe planul dezvoltării ecoturismului – are nevoie ca de aer de programe cât mai diversificate și atractive… care să funcționeze la modul real. Există un cadru natural cu caracteristici generale destul de interesante, precum și o sumedenie de puncte de interes naturalistic (mai mult sau mai puțin accesibile). Zona are și elemente de tradiție rurală care pot reprezenta un plus evident (dar se percepe tendința de transformare în kitsch sau dispariția lor). Există și hoteluri de lux și pensiuni perfecte… care pot să ofere tot ce ai nevoie (pe lângă o mare cantitate de locuri de cazare cam dubioase). Dacă iei în calcul aspectele pozitive, peisajul, atracțiile naturalistice, elemente de tradiție rurală autentică, hotelurile și pensiunile perfecte… tot mai ai nevoie de programele care să dea sens zilelor petrecute pe aici. Călăria este exemplul de activitate care se integrează excelent în acest cadru… și care poate oferi experiențe de neuitat, aducând o plusvaloare, o atractivitate pentru destinația turistică Eco Maramureș. Este doar la început; dar, în principiu, se poate dezvolta mult acest palier – al turelor călare.

 

Pentru a avea ceva afacere funcțională în acest domeniu – cred că este evident că nu e simplu. Să ai o locație accesibilă și totuși mai retrasă față de căile de circulație, să ai caii atractivi, din rase care se pretează la o astfel de activitate… să fie întreținuți foarte bine, curați, să ai oamenii care să țină sub control toată distracția… și totul să fie funcțional și pe plan financiar. Adică, ai de făcut o serie de investiții, îți asumi riscuri. E obligatoriu să ai un plan de afaceri realist… foarte bine gândit din start, plus o promovare pe măsură. Când lucrezi cu animale masive care au toane și personalități complexe… plus cu oamenii… trebuie să ai o abordare preventivă. Dar dacă ai pus la punct tot sistemul, și lucrurile încep să funcționeze, poate să devină o afacere perfectă, combinată cu pasiune, distracție… și foarte multă muncă. Dar poate da sens vieții.

 

Desigur, faza asta cu caii este un fel de turism mai sofisticat, calibrat pentru grupuri mici care să aibă experiențe mai exclusiviste. Adică, nu seamănă spre exemplu cu mersul cu mocănița, unde pot să fie și 400 de oameni pe un tren (în general cam 200, totuși) – și care la final de traseu vor sta la coadă pentru a cumpăra ceva mâncare-standard; iar dacă te gândești că pot să urce și 3-4 trenuri una după alta, ai cam 1.000 de oameni care colcăie – și începe să semene cu ceva turism de mase, pe stil industrial. Ca o afacere care este pe la începuturi, faza cu călăria are încă foarte multe necunoscute… pe care cale o să se dezvolte. Ce anume este atractiv, rulabil zi de zi, cât poate să fie standardizat și cât poate să fie adaptat la cerințele personale ale turistului care plătește… unde este echilibrul între exuberantul personalizat la perfecție și sustenabilitatea economică a unei afaceri care are menirea de a produce profit? Cum se poate face ca la final cu toții să fie mulțumiți… fericiți.

 

Imaginile incluse mai sus în această postare sunt făcute conjunctural, în cadrul unei tabere organizate de Clubul Rotary Sighet & Clubul Rotary Sighet Voievodal. Asta a însemnat că prioritatea nu era dată de lumini perfecte; se poate spera ca odată și odată să fie aranjată măcar o ședință foto adevărată, în care să conteze în primul rând imaginea.

Imaginile de mai jos au fost realizate cu ocazia unei vizite în cadrul unei tabere/ infotrip organizate de către Asociația Ecologic din Baia Mare.

© dr. Peter Lengyel