Un sub-bazin al Săpânței, bazinul Runcului are păduri mai mult sau mai puțin căsăpite. Există un mare contrast între zonele devastate și cele cu păduri compacte… dar și mai trist este că e previzibil că în anii ce urmează prăpădul are să continue – nu există cine să îl oprească.
Pe cursul Runcului există câteva zone cu căderi de ape, cea mai spectaculoasă fiind cascada Custuri (numită și cascada Covătari sau cascada Runc). Din păcate, o violare masivă a peisajului a fost făcută prin intervențiile masive din imediata vecinătate a cascadei, acolo unde betoanele de la o microhidrocentrală au ajuns să transforme atmosfera… din ceva sălbatic și natural în altceva… jalnic și bătaie de joc fără de margini la adresa naturalului.
Acestea fiind datele problemei, rămâne să încerc să fac niște imagine care să prezinte aspectele naturalistice care mai merită încă văzute, înainte ca ele – rând pe rând – să cadă pradă ultra-jegoșeniei umane. Dacă treceai pe aici înainte de distrugerile recente… și apoi din nou veneai să vezi cum arată locurile, nici nu îți venea să crezi că ești tot pe acea vale. De ce nu pun aici niște imagini cu munții dezgoliți de pădure, cu țevile prin care curge pârâul, cu betoanele care au distrus zonele admirabile din vecinătatea cascadei? Din durere și din scârbă, din imposibilitatea de a putea salva de la distrugere atâtea și atâtea colțuri de rai care ajung eventual o amintire. Dacă azi vezi când și unde câte o pădure splendidă pe aici, deloc nu e sigur că ea va exista și peste o lună. Iar peste câțiva ani e aproape sigur că o să rămână din ea doar cioate uscate.
Postarea asta includea inițial doar imagini din dronă; avea titlul legat de zborurile în acest loc. Am decis să includ și niște imagini de la sol, în care se vede cascada de aproape; mai concret, imagini din apă – trepiedul pe care era fixat aparatul era pus în apele din vecinătatea imediată a locului unde puhoiul cade în marmită. Dacă nu era situația actuală în care dezvoltăm un website turistic cu Maramureșul, cred că pozele astea rămâneau mult și bine în folderul în care au fost downloadate. Dar, fiind nevoie de imagini cu cascada Covătari/ Custuri/ Runc (sinonime pentru aceeași cădere de apă), am zis să le văd pe astea vechi, făcute cu mulți ani în urmă. Pe vremea când au fost făcute imaginile astea, se putea ajunge cu mare dificultate, locul era izolat pe mulți ani după ceva viitură care a distrus căile de acces pe întreaga vale în cauză. E mai lejer acum să vezi vechile imagini, decât să ieși din nou în locul acela. Acum e ușor de ajuns, dar… pentru cei care au cunoscut locurile în trecut… e cam greu să accepți realitatea. Betoanele sumbre.
Cascada este poziționată în așa fel pe vale încât lumina solară directă niciodată nu o pune în valoare. Atât de adâncă e valea – orientată spre nord, atât de înalți pereții de stâncă, încât de facto întotdeauna e umbră în văgăuna asta. O marmită mare, cu pereți cenușiu-negricioși, o cascadă albă și frumoasă când apele au debit decent. Asta a fost cândva. Odată cu construirea microhidrocentralei, toată valea Săpânței a fost violată în toate orificiile ei. Fix sub cascadă au turnat betoane, au nivelat terenul, au artificializat totul – deși e sit Natura 2000. Apa curge pe același perete, și poți să o privești stând pe un beton. Morfologia locului, sălbăticia peisajului nu se mai compară cu ce a fost înainte. E ca diferența dintre o pasăre vie și una împăiată, care are o sârmă ce îi iese pe nară.
Cascada Custuri – Covătari – Runc. Printre imaginile vechi am dat de o altă serie, cadre făcute pe vremea când au început lucrările la captarea apei către microhidrocentrală. Au făcut un drum prin care se putea ajunge lejer în zonă. Ulterior au tras niște betoane de au spart peisagistic totul. Cei care am văzut cascada înainte ca zona să fie desfigurată, probabil că avem amintiri plăcute. Așa a fost și acea după-masă călduroasă de vară, în care era minunat să lenevești prin zona răcoroasă a cascadei. Unii au intrat în apă, alții stăteau întinși pe pietre sau se plimbau pe la margine de pădure. Dacă nu erai fix lângă apele zgomotoase, se puteau purta discuții plăcute, de parcă totul era minunat în Lume. Sau, opțiunea și mai atractivă, de a nu zice nimic. De a sta și a privi mișcarea apelor, trecerea norilor, zborul libelulelor, efemeropterelor sau trichopterelor.
© dr. Peter Lengyel
peterlengyel 