Mai 2011. Câteva zile de fotografiere prin Parcul Național Hortobágy – Ungaria. A fost frumos, au rezultat câteva mii de poze cu peisaje, animale domesticite sau sălbatice… dar niciodată nu a fost timp să mă uit peste imagini. Zilele ploioase din noiembrie 2015 sunt fix bune să vezi ce a fost atunci… Dacă vezi pozele, te poți întreba, cum de ani de zile nu a fost timp de ele? Simplu, viață de secol 21.
Dropiile. Emoția întâlnirii acestor păsări este ceva aproape de nedescris… un extaz în sufletul naturalistului. Este o senzație care nici nu se poate descrie în cuvinte… ca și iubirea. Poți să o trăiești, și atunci înțelegi esența ei. Dropia este o pasăre a stepelor deschise. Masculul poate ajunge și la 17-20 de kilograme, iar femela e mult mai mică; aceste păsări au dimensiuni mai mari decât curcanii. Primăvara consumă mai ales hrană vegetală, frunze și semințe tinere ale plantelor de stepă sau ale cerealelor; spre vară, când plantele devin prea uscate, dropiile consumă mai multă hrană de origine animală, de la insecte la melci și râme, dar pot să prindă și rozătoare; iarna se hrănesc mai ales cu plante, cereale tinere scoase de sub zăpadă. Dropiile asiatice sunt obligatoriu-migratoare, cele din zona central și est-europeană se retrag spre sud doar din fața iernilor mai grele.
Locurile de rotit sunt utilizate în lunile martie și aprilie. Masculii își înfoaie penele și se învârt în dansuri nupțiale menite să atragă atenția femelelor. Contrar rotitului la cocoșul de munte, dropiile sunt precaute și în această perioadă a dragostei, iar la apropierea omului se dispersează în peisaj. Dacă este perturbat de om sau alt prădător, dropia se refugiază pe cât posibil prin mers, dar poate să zboare susținut dacă simte nevoia. Ouăle sunt depuse în a doua jumătate a lunii aprilie sau în luna mai; femela sapă o mică adâncitură pe terenul deschis, în zone înierbate sau în cele cultivate cu grâu, orz, lucernă șamd, unde depune 2-3 ouă netede, cu luciu slab, care au un colorit de fond verzui-cenușiu pe care sunt pete cenușii și brune. Doar femela clocește, ea crește și puii. Eclozarea are loc după 25-28 de zile de incubație; puii tineri au puf scurt gălbui-cafeniu cu desen reticulat mai întunecat pe spate, iar pe partea ventrală puful este albicios; puii imediat părăsesc cuibul (specie nidifugă) și sunt conduși de femelă care îi protejează și îi hrănește timp de 10-15 zile – cu melci, insecte și alte artropode, iar mai apoi și semințe. La vârsta de 5 săptămâni puii devin apți de zbor, dar legăturile de grup și cele cu femela se păstrează încă o vreme.
În Ungaria populația de dropii este estimată la 1.400 – 1.600 de exemplare (în urmă cu 2-3 decenii erau 3.500…). BirdLife International/ Alonso & Palacin (2010) estimează populația globală a dropiilor la 44.000-57.000 de exemplare, dar se constată un declin și fragmentare a populațiilor locale, dispariția lor din multe locuri. Există dropii în Maroc, Portugalia și Spania (un nucleu populațional mare, cu circa 30.000 de exemplare), apoi în Austria, Germania, Serbia, Ucraina, Rusia, Turcia, Iran, Kazahstan, Mongolia și China. În România specia a dispărut, a fost exterminată de vânători și țărani înfometați care au masacrat păsările până nu a mai rămas nici una. Rareori se mai aventurează pe la noi dropii din Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Serbia… Te poți întreba, ar trebui oare să avem regrete că o specie de pasăre sălbatică atât de splendidă cum este dropia, a fost exterminată din câmpiile noastre, de barbarii locului.
…
…
Când vezi o serie de poze cu niște oi mai ciudate, din rasa asta cu coarnele drepte și răsucite (magyar racka juh – Ovis aries strepsiceros hungaricus)… cam greu poți ajunge să selectezi dintre ele pozele încât să rămână cât mai puține: fiecare imagine are farmecul ei, stilul ei, o lumină, o nuanță, un detaliu în plus sau în minus, și cam dificil este să te hotărăști care să dispară pentru totdeauna prin delete.
…
…
Te poți întreba, este oare OK să postezi asemenea imagini în ceva prezentare a unei arii protejate? Este o realitate aparte, pare că dacă un câine are obiceiul să tot grupeze turma de bivoli are ocazia unor dușuri de acestea verzui la modul destul de frecvent.
24 octombrie 2012. Parcul Național Hortobágy – Ungaria. Deasupra noastră se rotesc cocorii, trec stoluri rând pe rând. Unele se lasă mai jos încât se pot face poze cât de cât rezonabile… cu toate că trebuie să cam ridici sensibilitatea/ ISO, pentru a putea face poze cu teleobiectivul ținut în mână… încât timpul de expunere să fie destul de scurt pentru ca imaginea să nu fie ștearsă/ mișcată; plus că apoi mai trebuie să și decupezi doar acea parte din imagine care are sens… adică ai niște limitări destul de aparte. Păsări vin și pleacă, stoluri după stoluri, trec pe cerul când mai întunecat când mai deschis cu lumina ce pătrunde printre nori. Interesant, omul are tentația să oprească și să îi privească, trecând în stoluri de zeci de exemplare, sute și mii de păsări, zeci de mii de cocori aflați în migrație; dacă trec în noapte, trâmbițând, străbătând cerul întunecat, prin ploaie și ceață, parcă este și mai admirabil fenomenul, și mai incredibil, mai captivant, mai aproape de eco-mistic; dar când la fel trec stolurile de ciori de semănătură, păsări negre în stoluri de mii și zeci de mii de exemplare, parcă nimeni nu se oprește să admire fenomenul… mai ales dacă este spre seară de noiembrie, cu ceață, parcă doar Hitchcock ar ieși să filmeze. Cât de subiectiv este omul.
Mai 2023. În cadrul unui proiect transfrontalier, în 2022 și în 2023 am avut de făcut mai multe ieșiri pentru filmări în zona Tisei superioare. Cu ocazia unei astfel de ieșiri în mai 2023, pe parcursul câtorva zile am vizitat tot felul de locuri din partea nordică a câmpiei Tisei din Ungaria, cam pe arealul cuprins între Miskolc, Tokaj, Nyíregyháza, Tisza-tó/ Lacul Tisa, Parcul Național Hortobágy. Ceea ce era ușor de remarcat, strident, evident, a fost ruptura uriașă dintre biodiversitatea/ avifauna vizibilă în Parcul Național Hortobágy, față de restul peisajului. Mare parte a acestui teritoriu, deși are o fâșie relativ naturală de-a lungul Tisei, zone atractive pentru păsări prin preajma lacului Tisa, totuși, de facto este o zonă sub o presiune antripică uriașă; nu mă refer la oameni care să deranjeze prin prezența lor fizică, ci la activitățile umane de utilizare a terenului. Suprafețe uriașe sunt terenuri agricole, cu cereale spre exemplu, evident tratate cu îngrășăminte chimice, fertilizatori, pesticide șamd, că altfel nu prea mai ai ce recolta. Habitatele naturale ori au fost desființate în totalitate, ori sunt atât de mici sau atât de supuse eroziunii genetice încât ele nu au o biodiversitate care să fie evidentă. Bine, e clar că până și micile petece de habitate naturale și cvasinaturale izolate pot avea câteva plante rare/ protejate, specii de insecte, rozătoare, amfibieni șamd, chiar și câteva perechi de păsări, dar este extrem de mare diferența față de ce vezi prin Hortobágy. Cum ajungi la acest parc național, cum vezi zeci și poate sute de perechi de gâște de vară (Anser anser) care își cresc puii. Nagâți (Vanellus vanellus), egrete mari (Egretta alba), lopătari (Platalea leucorodia) șamd. Chiar și prin preajma șoselei circulate, la 10-15 metri de asfalt, deja se văd gâște cu puii lor. Când și unde vezi și în afara parcului câte un nagâț, câte o egretă mare, câteva gâște de vară, dar diferența de densitate este extraordinară. Se vede că în parc ele au atât habitatul cât și liniștea necesară cuibăririi, în sensul că aproape nimeni nu prea intră prin zonele destinate sălbăticiei, pe când în afara parcului lipsesc în cvasitotalitate atât habitatele naturale, cât apare și deranjarea lor de oameni.
Ce se poate concluziona din observația asta? Că în mod natural peisajul era acoperit cu habitatele diverse, pline de biodiversitate vizibilă și exuberantă. În mare parte a teritoriului, această biodiversitate nu poate coexista cu modul de utilizare antropică a terenului, spre exemplu ea este cvasitotal eradicată pe uriașele tereuri agriocole monoculturale. În teritoriile desemnate ca arii protejate, mai ales în cele de dimensiune cât de cât decentă, gen parcuri naționale, dacă avifaunei i se asigură condițiile prielnice, ea poate exista în diversitate și abundență spectaculoasă, poate chiar mai concentrată decât în peisajele naturale ancestrale, deși există limitările date de capacitatea de suport a ecosistemelor. O altă concluzie este că din cauza omului, Europa a cam devenit un mare deșert antropic, în care poți vedea biodiversitate cât de cât naturală în zone infinitezimal… de mici, probabil sub 1% din teritoriu, cum este Parcul Național Hortobágy din Ungaria, Parcul Național Grann Paradiso din Italia, Parcul Național Bialowieza din Polonia șamd. În mare parte natura a fost eradicată, ecosistemele străvechi nici nu au lăsat urme… locul lor fiind ocupat de tarlale monoculturale chimizate, șosele, parcări, hale industriale, parcuri de eoliene, fotovoltaice, microhidrocentrale, fabrici de toate felurile, gropi de gunoi și alte asemenea chestiuni frumoase.
© dr. Peter Lengyel
peterlengyel 
Cand eram pusti, le vedeam la tot pasul prin Teleorman. Dropiile…
ApreciazăApreciază
Mi-am propus – așa cum musulmanii trebuie să meargă măcar o dată în viață la Mecca – să ajung cîndva, nu știu cînd, în Ungaria, ca să văd dropii. Țăranul (coclit) din mine.
ApreciazăApreciază
minunată pasăre.. asta trebuia să fie simbolul județului nostru, nu chiflele alea ciudate fără sens
ApreciazăApreciază
Te uiti la poze si parca ceva nu se potriveste.. E trist de fapt.. Sa ai reflexul sa cauti cu privirea peturi si mizerii prin apa, pe sub pod..
ApreciazăApreciază
HAVASI — Szülőföldem (My Homeland)
ApreciazăApreciază
Tom Lumen – Hungarian Folk Song – Solo Acoustic Guitar Stories E08
ApreciazăApreciază
Unu:
Reiese încă o dată că speciile de animale care se vor adapta cerințelor și nevoilor oamenilor, vor supraviețui.
Restul, se vor duce liniștite lângă mamuți, urși de peșteră și dinozauri.
În fond, e împlinirea continuă a legii supraviețuirii celui mai puternic (omul) și a celor mai adaptabili (speciile care vor reuși să se adapteze modificărilor produse de om).
Sau, în cazul ăsta ecologiștior și evoluționiștilor nu le mai place să guste din propriile rețete și ideologii? 😁
Doi:
Ai reușit să vezi vreun cherrug și/sau vreo heliaca în Hortobagy?
Numai bine!
ApreciazăApreciază
1. Daca vor supravietui doar cele care se vor adapta cerintelor si nevoilor umane, inseamna ca 99% vor dispare. Iar asta ar insemna un colaps al ecosferei, cu om cu tot. 2. In ture anterioare am vazut de cateva ori A. heliaca in Hortobagy, mult mai rar am vazut si F. cherrug.
ApreciazăApreciază
Constatările TALE sunt pertinente. Cum crezi ca s-ar putea ameliora situația? Toate ființele de pe PAMANT au nevoie, în primul rand de hrana. Foamea și dragostea (sexul) sunt principalele preocupări ale ființelor.
ApreciazăApreciază
Nicu Parlog, nu stiu daca cerintele umane sunt conform legilor universale. Stiri cum se zice: cine sapa groapa altuia, cade singur in ea.
Suntem o societate bazata pe consum unde, in viziunea noastra, natura trebuie si ea sa produca pentru a creste PIB-ul. Totul merge mai departe asa cum este iar repercusiunile o sa le suportam tot noi. Se stie ca orice sistem, ca si viata fiecaruia dintre noi, e limitat. Cade fara sa te gandesti. Noi ne-am conformat sistemului si cei care sunt cam guralivi, sunt considerati extremisti.
ApreciazăApreciază
LiliAna Atschreiter, A, evident. Nu-i exclus deloc ce ziceți dvs, din contră, chiar.
ApreciazăApreciază
Peter Lengyel 1. Deloc. Vezi tu, presiounea antropică aupra mediului ambiant și speciilor decanimsle este una maximă în decursul ultimilor 30 de ani, și cu toate astea nu au dispărut deloc atât de multe specii sau populații de animale pe cât credeau ecologiștii panicarzi în anii 80-90. Bunăoară, în prezent există mai mulți urși polari decât în anii 70 ( în ciuda minciunii cu încălzirea globală provocată de mașini și vaci), iar alți prădători de top precum șoimul călător, leoparzii din India și urșii de la noi au dovedit că se pot adapta de minune, în doar câteva generații traiului în marile orașe. Animalele au o putere de adaptare mult mai mare decât cred specialiștii ocrotiști cu orice preț. 2. Cherrug se lasă mai greu văzut în natură comparativ cu heliaca. Să fie asta cauza, sau în anul acela or fi fost mai puțini ca de obicei?
ApreciazăApreciază
Natura are o capacitate extraordinara de a se regenera, asta e clar. Faptul ca exista si specii care erau aproape de extinctie si acum si-au mai revenit dupa ce sub presiunea ecologismului nu au fost macelarite fara limite de vanatori & braconieri fara mila, asta e o chestiune frumoasa; o exceptie de la regula declinului; dar asta nu schimba cu nimic realitatea trista a declinului biodiversitatii, atat in Romania, cat in Europa si la nivel Global. Numarul din ce in ce mai mare de oameni, adica peste 8 miliarde, cu pretentii din ce in ce mai mari de la viata, face ca din fluxul de energie si materie a ecosferei, o proportie din ce in ce mai mare sa fie preluata de civilizatia umana. Iar efectele prin transformarea ecosistemelor naturale in zone antropizate, fragmentarea habitatelor, poluare, introducere de specii invazive samd sunt evidente. Natura este din ce in ce mai marginalizata, ecosistemele mai subrezite, mai lipsite de rezilienta, erodate, ruderalizate, mai vulnerabile la schimbare de orice fel. Mai incapabile sa isi pastreze biodiversitatea naturala si functionalitatea. Aici am impins noi biosfera planetara. Pe marginea prapastiei.
ApreciazăApreciază
Cred ca aproximarea de 1% este cel mult anecdotică. Doar pentru ca in zonele deschise e mult teren arabil nu inseamna ca toata Europa e 99% antropizată.
ApreciazăApreciază
1% este evident o aproximare brutala; asa, pe baza de parere; dar daca vezi cam ce distante trebuie parcurse prin Europa pentru a ajunge in niste ecosisteme acceptabil de naturale… cred ca asta este aproximarea cea mai apropiata de realitate, din punctul meu de vedere. Pana si parcurile nationale sunt managerizate in fel si chip, cu interventii care mai de care, cu tot felul de infrastructuri in ele, cu tot felul de zonari interne, in cele mai multe cazuri lipsite de pradatori de varf/ mamifere carnivore mari care au fost exterminate deja din mare parte a tarilor europene. Asa ca pana si in cazurile cand situatia pare relativ naturala si frumoasa, chiar cand pare ca zona colcaie de viata salbatica… totusi, ea nu e atat de neatinsa si virgina. Pana si in exemplele date de mine, prin Bialowieza, Hortobagy, Gran Paradiso… la toate acestea procesele ecosistemice actuale… fara pradatori de varf… sunt departe de cele care erau in vremurile… neatinse de om.
ApreciazăApreciază
Crede-mă, eco-anarhiștii n-au făcut nimic pentru salvarea vreuneia din speciile de animale. Sunt nimic altceva decât fabrică de zgomote, mereu cerșetoare de bani și de fonduri. Mă mir că nu faci diferența între vânători și braconieri, recte vânătoare și braconaj. Mă mir, de asemenea că nu știi că vânătoarea în sine, este în primul rând conservare, căci, logic, nu ai ce vâna, dacă nu păzești și îngrijești înainte. Toate speciile dintr-un habitat în care se vânează sunt astfel ocrotite. Te duc oricând să verifici starea biodiversității de pe un fond de vânătoare gospodărit cum trebuie, comparativ cu o arie protejată pe hârtie, unde se braconează în voie, se deversează gunoaie și reziduuri și se face agricultură chimizată. Poți merge și în Africa să compari și să verifici, unde anume mai multe animale, în rezervațiile unde se vânează și se investesc bani, sau în celebrele parcuri naționale care nu se mai pot susține din prostia mincinoasă numită „ecoturism”, și unde braconajul și tăierea arborilor este la ea acasă. La fel, în mai toate țările lumii. În fine, sunt multe de spus, dar și mai multe de văzut înainte să scriem păreri și să dăm verdicte. Cât privește soarta biodiversității și viitorul ei, tot ce are un început va avea sigur și un sfârșit. Iar idolatria Naturii și a „Mamei Geea” ține un pic de alunecare în păgânismul naiv modern, altoit cu mult animism. Adică în patologic. Parol. Omul este vârful Creației, că le convine unora sau nu, iar cadrul natural cu tot cu planul mineral, vegetal și animal i s-a dat acestuia în stăpânire. Ce va face cu el până la final, este cu totul irelevant ținând cont de ceea ce am menționat anterior, anume că tot ce are un început , va avea și sfârșit. Numai bine!
ApreciazăApreciază
1. Personal cred ca in secolul 21 uciderea din placere a animalelor salbatice este o imbecilitate. Am scris despre asta destul de mult, textele se regasesc pe blogul meu. Structurate. Punct cu punct. De asta, nu reiau aici detalii. 2. Da, ceea ce are un inceput are si un sfarsit; Planeta asta, Soarele, Universul. Intrebarea este cum de o specie care se considera inteligenta, poate submina rapid ecosfera de care este totalmente dependenta. 3. Eco-anarhistii sunt o alta poveste, ma gandeam sa abordez si eu subiectul in viitorul apropiat.
ApreciazăApreciază
Să știi că secolul 21 este, prin multe aspecte, mai întunecat decât așa zis-ul Ev Mediu. Iar vânătoarea, este azi, cu atât mai importantă decât în trecut, căci a rămas una dintre puținele activități prin care băieții se mai pot transforma în bărbați, iar bărbații rămân bărbați, într-o lume precum cea de azi, în care efeminarea bărbaților este la ordinea zilei. Uciderea din plăcere, fie că subiectul acesteia este un om, un urs, un șacal sau o rață, este sadism, nu vânătoare. Vânătoarea nu are nimic comun cu asta, poți verifica singur, că așa este mereu cel mai bine. Printre alte atribute, vânătoarea este cea care ne-a salvat în trecut de nenumărate ori de la moartea de foame, și ne va salva și în viitor, după colapsul civilizației tehnologist-alienate de azi. După cum vezi, n-are nimic comun cu imbecilitatea. Nu cred că vrei să-ți reproduc ce se spunea în societățile umane de odinioară despre bărbatul incapabil să vâneze, adică să aducă hrană familiei, care mai mult ca sigur nu ar fi fost în stare nici să o apere. Ți-am citit din texte. Este multă nostalgie, tristețe, pe alocuri chiar rădăcini de depresie în ele. Mai multă veselie și speranță! Fruntea sus, zâmbetul în inimă și pumnii strânși. Cât despre eco-activiști, eco-marxiști, eco-anarhiști și restul subspeciilor respective, sunt câteva generații născute în confuzie, care vor dispărea în ridicol. Orice criză economică serioasă curăță societățile umane de astfel de deșeuri sterile.
Și la ce crize se arată la orizont, ohoho, o să fie amuzant să-i vezi cum se vor descurca. 😄
Sănătate!
ApreciazăApreciază
Una era vanatoarea din trecut, de foame, dura, salbatica, alta e distractia actuala, din placerea de a ucide de la distanta fiinte care nu au nici o vina. Si nici o sansa. Vanatorul actual, care vine cu avionul, masina de teren, plateste o taxa, este dus la animalul care urmeaza sa fie masacrat… ca la abator. Se pune sa traga cu pusca cu luneta, de la distanta sigura, din ascunzis, din foisor, spre exemplu in animalul care este obisnuit sa vina la mancare. Adica, animalul are spre zero sansa de scapare. Fie ca e vorba de un elefant, un leu, un urs, un cerb impunator. Vanatorul, colectionar de trofee, este din punctul meu de vedere un ucigas in serie, care omoara din placere. Nu are nevoie sa ucida, dar o face. Are ceva probleme in sufletul lui. Sau nici nu mai are suflet, deloc. Are ceva similaritate cu criminalii in serie care ucid oameni si colectioneaza scalpuri; sau posete ale fetelor ucise. Uciderea din placere este una dintre cele mai josnice manifestari ale speciei umane.
ApreciazăApreciază