Parcul Național Hortobágy – Ungaria

Mai 2011. Câteva zile de fotografiere prin Parcul Național Hortobágy – Ungaria. A fost frumos, au rezultat câteva mii de poze cu peisaje, animale domesticite sau sălbatice… dar niciodată nu a fost timp să mă uit peste imagini. Zilele ploioase din noiembrie 2015 sunt fix bune să vezi ce a fost atunci… Dacă vezi pozele, te poți întreba, cum de ani de zile nu a fost timp de ele? Simplu, viață de secol 21.

792

Dropiile. Emoția întâlnirii acestor păsări este ceva aproape de nedescris… un extaz în sufletul naturalistului. Este o senzație care nici nu se poate descrie în cuvinte… ca și iubirea. Poți să o trăiești, și atunci înțelegi esența ei. Dropia este o pasăre a stepelor deschise. Masculul poate ajunge și la 17-20 de kilograme, iar femela e mult mai mică; aceste păsări au dimensiuni mai mari decât curcanii. Primăvara consumă mai ales hrană vegetală, frunze și semințe tinere ale plantelor de stepă sau ale cerealelor; spre vară, când plantele devin prea uscate, dropiile consumă mai multă hrană de origine animală, de la insecte la melci și râme, dar pot să prindă și rozătoare; iarna se hrănesc mai ales cu plante, cereale tinere scoase de sub zăpadă. Dropiile asiatice sunt obligatoriu-migratoare, cele din zona central și est-europeană se retrag spre sud doar din fața iernilor mai grele.

Locurile de rotit sunt utilizate în lunile martie și aprilie. Masculii își înfoaie penele și se învârt în dansuri nupțiale menite să atragă atenția femelelor. Contrar rotitului la cocoșul de munte, dropiile sunt precaute și în această perioadă a dragostei, iar la apropierea omului se dispersează în peisaj. Dacă este perturbat de om sau alt prădător, dropia se refugiază pe cât posibil prin mers, dar poate să zboare susținut dacă simte nevoia. Ouăle sunt depuse în a doua jumătate a lunii aprilie sau în luna mai; femela sapă o mică adâncitură pe terenul deschis, în zone înierbate sau în cele cultivate cu grâu, orz, lucernă șamd, unde depune 2-3 ouă netede, cu luciu slab, care au un colorit de fond verzui-cenușiu pe care sunt pete cenușii și brune. Doar femela clocește, ea crește și puii. Eclozarea are loc după 25-28 de zile de incubație; puii tineri au puf scurt gălbui-cafeniu cu desen reticulat mai întunecat pe spate, iar pe partea ventrală puful este albicios; puii imediat părăsesc cuibul (specie nidifugă) și sunt conduși de femelă care îi protejează și îi hrănește timp de 10-15 zile – cu melci, insecte și alte artropode, iar mai apoi și semințe. La vârsta de 5 săptămâni puii devin apți de zbor, dar legăturile de grup și cele cu femela se păstrează încă o vreme.

În Ungaria populația de dropii este estimată la 1.400 – 1.600 de exemplare (în urmă cu 2-3 decenii erau 3.500…). BirdLife International/ Alonso & Palacin (2010) estimează populația globală a dropiilor la 44.000-57.000 de exemplare, dar se constată un declin și fragmentare a populațiilor locale, dispariția lor din multe locuri. Există dropii în Maroc, Portugalia și Spania (un nucleu populațional mare, cu circa 30.000 de exemplare), apoi în Austria, Germania, Serbia, Ucraina, Rusia, Turcia, Iran, Kazahstan, Mongolia și China. În România specia a dispărut, a fost exterminată de vânători și țărani înfometați care au masacrat păsările până nu a mai rămas nici una. Rareori se mai aventurează pe la noi dropii din Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Serbia… Te poți întreba, ar trebui oare să avem regrete că o specie de pasăre sălbatică atât de splendidă cum este dropia, a fost exterminată din câmpiile noastre, de barbarii locului.

797802

692

889

74275275976277077210231026

784807812822

846852859861

864867870873

930936945970

1005

13761378

266283

100710141020

710

076

069084

035054058

054

034037042

060068069081

1321133113461363

084093096108

126132135147154157

161169175

184191193

099101106

098539

003

266

128

1027102810291030

254

10321182

109811211125

10661088

232237262

325

245248

375

405

 

176

146149155156162

397406

377

411

387

170

470

435441446453468

423

413

249

245

433437462466

294300

9901001

592602

554

419424

302

Când vezi o serie de poze cu niște oi mai ciudate, din rasa asta cu coarnele drepte și răsucite (magyar racka juh – Ovis aries strepsiceros hungaricus)… cam greu poți ajunge să selectezi dintre ele pozele încât să rămână cât mai puține: fiecare imagine are farmecul ei, stilul ei, o lumină, o nuanță, un detaliu în plus sau în minus, și cam dificil este să te hotărăști care să dispară pentru totdeauna prin delete.

317322462465487492482

680

347

355

405

392

385380

254264275

960970979982

336362

698

1004

557

081

066070053

046

Te poți întreba, este oare OK să postezi asemenea imagini în ceva prezentare a unei arii protejate? Este o realitate aparte, pare că dacă un câine are obiceiul să tot grupeze turma de bivoli are ocazia unor dușuri de acestea verzui la modul destul de frecvent.

048049

1374

1373

24 octombrie 2012. Parcul Național Hortobágy – Ungaria. Deasupra noastră se rotesc cocorii, trec stoluri rând pe rând. Unele se lasă mai jos încât se pot face poze cât de cât rezonabile… cu toate că trebuie să cam ridici sensibilitatea/ ISO, pentru a putea face poze cu teleobiectivul ținut în mână… încât timpul de expunere să fie destul de scurt pentru ca imaginea să nu fie ștearsă/ mișcată; plus că apoi mai trebuie să și decupezi doar acea parte din imagine care are sens… adică ai niște limitări destul de aparte. Păsări vin și pleacă, stoluri după stoluri, trec pe cerul când mai întunecat când mai deschis cu lumina ce pătrunde printre nori. Interesant, omul are tentația să oprească și să îi privească, trecând în stoluri de zeci de exemplare, sute și mii de păsări, zeci de mii de cocori aflați în migrație; dacă trec în noapte, trâmbițând, străbătând cerul întunecat, prin ploaie și ceață, parcă este și mai admirabil fenomenul, și mai incredibil, mai captivant, mai aproape de eco-mistic; dar când la fel trec stolurile de ciori de semănătură, păsări negre în stoluri de mii și zeci de mii de exemplare, parcă nimeni nu se oprește să admire fenomenul… mai ales dacă este spre seară de noiembrie, cu ceață, parcă doar Hitchcock ar ieși să filmeze. Cât de subiectiv este omul.

_DSC0224_DSC0227_DSC0234_DSC0239_DSC0242_DSC0244_DSC0247_DSC0248_DSC0249_DSC0252_DSC0254_DSC0257_DSC0260_DSC0262_DSC0263_DSC0267_DSC0274_DSC0279_DSC0282_DSC0287_DSC0290_DSC0292_DSC0294_DSC0297_DSC0302_DSC0307_DSC0312

_DSC0317

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Biodiversitate in Europa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Parcul Național Hortobágy – Ungaria

  1. Niculae Radulescu-Dobrogea via FB spune:

    Cand eram pusti, le vedeam la tot pasul prin Teleorman. Dropiile…

  2. Florin Floreanu via FB spune:

    Mi-am propus – așa cum musulmanii trebuie să meargă măcar o dată în viață la Mecca – să ajung cîndva, nu știu cînd, în Ungaria, ca să văd dropii. Țăranul (coclit) din mine.

  3. Turathan spune:

    Te uiti la poze si parca ceva nu se potriveste.. E trist de fapt.. Sa ai reflexul sa cauti cu privirea peturi si mizerii prin apa, pe sub pod..

  4. peterlengyel spune:

    HAVASI — Szülőföldem (My Homeland)

  5. peterlengyel spune:

    Tom Lumen – Hungarian Folk Song – Solo Acoustic Guitar Stories E08

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s