Parcul Național Vanoise – Franța

În aprilie 2012 am stat câteva zile la fotografiat prin Parcul Național Vanoise – Franța. De la capre ibex la mufloni, de la capre negre la marmote, de la zăgani la cioara alpină (Pyrrhocorax pyrrhocorax), de la peisajele cu zăpadă și pădure la stâncăriile amețitoare… a fost o splendoare. Pare oarecum aberant ca acum la sfârșit de noiembrie 2015 acele poze să nu fi fost văzute măcar odată. Alte și alte priorități erau în tot acest timp, iar acum poate-poate va exista răgazul pentru a selecta o parte din cele 1.535 de fotografii pe care le-am downloadat atunci din cardurile aparatelor. Dacă te gândești să selectezi din acestea să zicem circa 10%, adică să ai o serie de circa 150 de imagini… asta presupune ca prima dată să pui imaginile în sub-foldere, pe categorii (marmote, mufloni, peisaje etc)… apoi să iei rând pe rând câte un subiect și să triezi materialul foto brut. Privind câteva dintre poze – amintirea locurilor și clipelor din Alpii Francezi, am senzația că ele arată cauzele pentru care omul poate să adore Natura.

_DSC1310

Marmotele. În aprilie aceste mamifere au ieșit deja din hibernare… și ceea ce pare interesant este că nu par deloc slăbite, cu toate că sigur au consumat mare parte a rezervelor de grăsime care le asigură supraviețuirea pe timp de iarnă. Dacă așa arată după hibernare, îți poți imagina cam cum sunt ele la sfârșit de toamnă. Prin zona asta a Alpilor le poți vedea… dar în general de la distanță cam mare. La orice mișcare a omului în peisaj, ele dispar în galeriile lor subterane, printre stânci… Dacă ai ceva răbdare și stai retras în vecinătatea locului unde ele s-au retras, poți avea norocul ca ele să iasă la suprafață, la început una, apoi încă una… să stea pe pietre, să privească zona, iar tu să faci o serie de poze cât de cât rezonabile. Dacă faci o mișcare, este aproape sigur că în fracțiunea de secundă ce urmează… marmotele dispar în galeria care le protejează. Poți păstra în suflet și pe carduri amintirea întâlnirii cu acest rozător al zonelor alpine înalte.

_DSC1324_DSC1337_DSC1342_DSC1347_DSC1357_DSC1382_DSC1387_DSC1427_DSC1437_DSC1442_DSC1457_DSC1489

DSC_0963

Dacă ești un total-incult în domeniul aspectelor naturalistice, vezi aici un munte mare, un bolovan acoperit de gheață și zăpadă. Dar, dacă ai ceva înțelegere a aspectelor legate de tectonica globală, orogeneză, geologie și climatologie, percepi o cu totul altfel de realitate. Vezi Alpii ca niște munți relativ tineri… anual crescând circa 1 mm, munți care se înalță și acum dar sunt supuși permanent eroziunii… grandioase fenomene. Iar când vezi căldările și văile glaciare de pe aici… simți climatul global cu ale lui mari fluctuații, simți cum nu demult era etapă glaciară cu ghețari colosali care au săpat adânciturile uriașe ale acestui relief; există și acum niște ghețari alpini, ca aducere aminte a ceea ce a fost… și constați că este posibil și probabil ca în viitor glaciațiunea să se instaleze din nou… un alt fenomen grandios, de relevanță planetară. Adică, din punct de vedere naturalistic, vezi nu doar bolovanii și gheața de azi, dar percepi existența muntelui în timp, atât în prezent, cât și în trecutul îndepărtat… și nu numai.

DSC_0974DSC_0993DSC_0998

DSC_1008

DSC_1023DSC_1043DSC_1049DSC_1054DSC_1064

DSC_1068DSC_1078DSC_1088DSC_1093DSC_1103

DSC_1109DSC_1114DSC_1128DSC_1133DSC_1138DSC_1143

DSC_1158

_DSC0682

 

_DSC0685_DSC0686

Mierla gulerată (Turdus torquatus) este o pasăre cuibăritoare a zonelor montane înalte ale Europei (Pirinei, Alpi, Carpați, Caucaz, zone din Scandinavia șamd); este prezentă și în unele zone din nordul Africii și din partea de vest a Asiei.

_DSC0690_DSC0691

_DSC0692_DSC0695_DSC0696

….

_DSC0705_DSC0712_DSC0717_DSC0732_DSC0737

_DSC0742_DSC0747_DSC0764_DSC0767

Uriașele căldări glaciare ale Alpilor au pereți pe care se formează mari căderi de ape. Numărul cascadelor este extraordinar de mare, de facto orice curs de apă care coboară pe acești versanți abrupți având zone unde apele formează voaluri diafane, cascade în mai multe trepte, care mai de care mai interesante. De departe pare un fir albicios de apă, dar devin impresionante dacă te uiți mai de aproape la careva zonă unde apele sunt fin răsfirate; în cazul în care mai vezi și câte un exemplar de ibex care se hrănește cu ierburile crescute printre stâncile abruptului… în liniștea muntelui care integrează sunetul produs de căderile de ape… frumos de tot – ai putea zice.

_DSC0770

_DSC1180

În imensitatea uriașă a căldărilor glaciare din această zonă a Alpilor, se pot vedea destul de frecvent zăganii sau vulturii bărboși. Dacă stau așezați pe ceva stâncă, undeva la distanțele acelea excepționale, nu ai nici o șansă să îi observi, în schimb se pot vedea dacă zboară. Asta înseamnă să percepi niște mici puncte care trec peste peisaj la kilometri distanță, se lângă stâncăriile glaciare, peste custuri și creste, se învârt o vreme pe lângă careva vârf de munte, apoi coboară către pădure. Chiar și prin teleobiectivele ultra-performante, nu se vede prea bine pasărea, decât dacă trece destul de aproape de tine… ceea ce nu se întâmplă prea frecvent. Până și dacă pozele nu sunt calitativ prea bune, totuși, a urmări zborul lor… măiestria cu care vulturul bărbos poate să utilizeze puterea curenților de aer… este o senzație înălțătoare. Unele păsări zboară singuratice, altele sunt în perechi. Din câte pare, perechile chiar au plăcerea de a zbura împreună perioade îndelungate, încât îți trebuie ceva răbdare să îi urmărești din priviri. Un cuplu de astfel de vulturi se rotea de o bună vreme, apoi s-au lăsat pe un versant, undeva foarte-foarte departe de noi. Din pozele făcute, se poate decupa zona în care se văd păsările în cauză, și se poate deduce că a fost momentul acuplării. În imensitatea sălbatică și rece a acestor zone stâncoase înalte, doi zăgani făceau dragoste. Mai trece și alt exemplar prin zonă, alți doi se învârt undeva departe, de-abia se pot percepe uneori când nu sunt acoperiți de norii și cețurile care trec în valuri peste peisaj.

 

_DSC1047_DSC1056_DSC1060_DSC1145_DSC1147

Omul obișnuit, adică cel care nu este biolog/ naturalist/ ornitolog, nu este deloc impresionat de niște puncte care se văd pe cer… ceva pasăre din câte pare. Nici măcar prin binoclu sau prin teleobiective puternice nu se vede prea perfect. Dar aceia, totuși, sunt vulturii bărboși, zăganii… doar că zboară liber și departe de om. Cu o anvergură de 2,3-2,8 metri… zăganul este o splendoare a avifaunei… noastre… eurasiatico-africane. Îmi aduc aminte de o situație când prin Alpi în Italia, în Parcul Național Gran Paradiso, un zăgan se bătea în văzduh cu o acvilă de munte. Domnule, ce spectacol! Îți rămâne întipărit în memorie.

 

_DSC1150_DSC1155_DSC1161

Văzând prin Alpii Francezi splendoarea zăganilor, dar și distanța care te desparte de ei… ai un sentiment de fericire dar și de ne-împlinire. Îți poți imagina cum odată vor exista câteva zile pentru a sta prin aceste căldări glaciare, fără grabă, fără alte obligații și programe, cândva când doar tu decizi dacă ai stat îndeajuns. Și atunci, în acele zile minunate, aproape sigur se va ivi ocazia de a îi vedea și fotografia de la o distanță mai mică. Va fi liniște, doar șuieratul vântului peste stânci… și vulturii care se rotesc. Vor fi lumini perfecte, exact ca în filmele cu indianul bătrân.

_DSC1162_DSC1195

Intelectul & experiența te pot ajuta că creezi niște fotografii superbe cu zăganii. Pentru asta ar trebui să depistezi în care zonă are cuib careva dintre perechile din zonă. În aceste spații deschise ale golurilor alpine nu este atât de greu să găsești acel perete de stâncă. Apoi, este necesar să vezi când e cel mai bine iluminat locul în cauză. Iar după aceea să stai și să aștepți până careva dintre păsări vine la apropierea relativă care să permită realizarea de imagini superbe cu ultra-teleobiective. Poate că mai simplu și mai puțin perturbator pentru păsări este să stai prin zonele unde au obiceiul să își petreacă timpul, și dacă sunt destul de obișnuite cu prezența umană sunt șanse să treacă prin zbor și prin preajma ta. În măsura în care condițiile sunt OK, un singur zbor de câteva minute este îndeajuns să producă ocazia pentru o serie de imagini care să taie respirația. Din câte pare, pentru anii 2016 și 2017 este muncă serioasă de făcut pe la noi, dar din 2018 se poate contura un stil… un nou proiect cu biodiversitate europeană la nivel continental, se poate aloca timp (și poate vor exista și alte resurse?) pentru a relua subiectul fotografierii (și filmării…) zăganilor din Alpi. Dar, pentru o asemenea abordare… și pentru a accesa resursele necesare… de pe acum trebuie să ai în vedere pașii necesari.

_DSC1200_DSC1202_DSC1205_DSC1215_DSC1217_DSC1220_DSC1225_DSC1230_DSC1231

_DSC1232_DSC1234_DSC1247_DSC1254_DSC1259_DSC1279_DSC1282_DSC1287_DSC1290

Dacă ai plecat din Transilvania și privești zăganii Alpilor… poți avea ceva senzație de durere… cunoscând că ei trăiau și în Carpați. Dar, cretinii care umblă cu puștile, escrocii numiți generic vânători, precum și mizerabilii care au pus hoituri otrăvite cu stricnină, au fost cauza dispariției vulturilor – inclusiv a vulturilor bărboși de pe la noi. Eu personal nu pot să exprim prea bine ce simt față de acești criminali, cei care au sărăcit diversitatea biologică, jegurile ucigașe care omorau din plăcere. Problema este că aceștia împușcă în continuare… ies să se distreze în natură în modul lor diabolic… își alocă cote de împușcare chiar și la speciile aflate pe marginea extincției. Ei fac legile, ei domină guvernul, parlamentul, ministerele, ei fac „managementul ariilor protejate”. Nici nu își mai amintesc de speciile de vulturi, de dropii și alte vietăți pe care le-au exterminat din peisajele Carpato-Danubiene.

 

_DSC1302

_DSC0620

Probabil că pentru majoritatea oamenilor, cioara alpină este o simplă cioară care din motive ciudate și fără nici o importanță… are ciocul și picioarele roșiatice; nu mulți ar da atenție ei, ar putea să nici nu existe pe Planetă, tot nu ar conta. Însă naturalistul vede Lumea altfel. Pentru biologul naturalist, pentru un ornitolog, a vedea această pasăre este o senzație de fericire și de împlinire. Deși știai că există… o vedeai în cărți și atât. Pe la noi nu poți să dai de ea… iar o vizită în zonele înalte ale Alpilor poate aduce momentul unei fericiri de moment. Să le privești cum zboară peste zăpezile din căldarea glaciară, să vezi cum caută hrană pe sub zăpadă… frumos ai putea zice. Când vine vorba de fotografiere, până și dacă nu bate soarele care să mai ridice în plus contrastul, deci chiar și dacă este înnorat și ninge… albul zăpezii și negrul total al penajului lor face dificilă realizarea de poze bune. Ochii lor negricioși se integrează atât de bine în coloritul penajului încât de-abia se observă. Doar ciocurile și picioarele lor roșii ies în evidență la modul strident.

_DSC0626_DSC0627_DSC0631_DSC0636_DSC0640_DSC0646_DSC0655_DSC0656_DSC0660_DSC0665_DSC0669_DSC0670_DSC0671_DSC0675_DSC0676_DSC0680_DSC0681_DSC0776_DSC0780_DSC0781_DSC0792_DSC0793_DSC0795_DSC0796_DSC0800_DSC0806_DSC0820_DSC0821_DSC0830_DSC0835

_DSC0650_DSC0651

DSC_1149DSC_1154DSC_1189DSC_1194

DSC_2168

Dacă ești obișnuit cu situația din Carpați, unde zâmbrul (Pinus cembra) are port de arbore, iar jneapănul (Pinus mugo) are aspect de arbust/ tufă… poți crede că situația este simplă și clară. Problema este că prin munții dinspre vestul Europei, jneapănul poate avea aspect de arbore, mult mai înalt decât exemplarele de pe la noi și mai ales având trunchi mai mult sau mai puțin înalt, dar individualizat… nu ca la jnepenii de pe la noi unde crengile lungi și flexibile pornesc de la nivelul solului. Acele (frunzele) de la jneapăn sunt câte 2, pe când la zâmbru sunt câte 5. Așa că te uiți la ceva specie de Pinus din munți și… poți avea dubiu… dacă te uiți de la distanță.

DSC_2148DSC_2158DSC_2178DSC_2193DSC_2198

DSC_0952

_DSC0875

O altă splendoare a acestui parc național este populația de mufloni. Poți să îi vezi în zone împădurite, atât în zone cu păduri de foioase cât și în cele de amestec, în zone cu tufărișuri și petece înierbate, precum și în preajma abrupturilor stâncoase. Masculii sunt impresionanți prin coarnele lor masive și curbate; destul de impresionante sunt și femelele cu iezii lor, căutând hrană printre tufe. A sta câteva ore privind aceste sălbăticiuni, a face o serie de poze, poate ajunge o amintire de neuitat.

_DSC0880_DSC0892_DSC0896_DSC0900_DSC0905_DSC0907_DSC0915_DSC0932_DSC0942

_DSC0954_DSC0955

_DSC0972_DSC0990_DSC0995_DSC1002_DSC1012_DSC1022_DSC1027_DSC1035

DSC_1197DSC_1199DSC_1202DSC_1217

_DSC0445_DSC0450_DSC0451_DSC0452_DSC0460_DSC0465

_DSC0467_DSC0470_DSC0480_DSC0485_DSC0497_DSC0505

_DSC0511_DSC0514_DSC0515_DSC0520_DSC0525_DSC0530_DSC0532_DSC0535

_DSC0541_DSC0546_DSC0557_DSC0560_DSC0561_DSC0562

_DSC0575_DSC0579_DSC0580_DSC0585_DSC0587

_DSC0590_DSC0595_DSC0597

 

DSC_0928DSC_0938DSC_0948

DSC_0883DSC_0893DSC_0903DSC_0913

DSC_1252DSC_1269

DSC_1958DSC_1968

Atât în interiorul parcului cât și prin preajma lui există o sumedenie de construcții cu caracter istoric, valori arhitecturale specifice locului. Câte un castel mai romantic, ridicat pe ceva stâncă, în peisajul pădurilor și zăpezilor alpine… atrage atenția pentru câteva secunde, măcar.

DSC_1973DSC_1978

_DSC1089_DSC1117

Iepurele de vizuină (Oryctolagus cuniculus) este o specie prezentă în mod natural în zonele de sud-vest ale Europei (Spania, Portugalia) și nord-vestul Africii (Algeria, Maroc); a fost introdusă în numeroase alte zone, inclusiv pe la noi în Moldova au fost ceva încercări; se pot vedea colonii ale acestor iepuri la altitudini mai joase pe la baza Alpilor, inclusiv în imediata vecinătate a Parcului Național Vanoise.

_DSC1125_DSC1132

Ce senzație mai poți avea dacă ai vizitat câteva dintre parcurile naționale ale Alpilor, Pirineilor, câteva zone costiere măcar prin Europa? Ceva frustrare? Auzeai de multe ori, mai ales prin anii 1990, de la diferiți țărănoi inculți și tractoriști de toate felurile care au ajuns politruci prin primării, consilii județene și prin ministere… cât de nemaipomenit este pe la noi și cum avem și munți (Carpați, parcă…), și mare (neagră) și ce atractiv este asta pentru turiști străini. Habar nu aveau nici măcar de cele de pe la noi, ce să mai zici de o analiză realistă a opțiunilor… concurente… De parcă la Monaco nu ar exista nici mare nici munte. Cohortele astea de retardați care au administrat (și) turismul, habar nu aveau de realitatea de pe la noi în comparație cu alte zone ale spațiului european… habar nu aveau de facilitatea accesului, confortul cazărilor, varietatea programelor turistice/ eco-turistice, de diversitatea și dimensiunea spațiului montan, de ușurința cu care se pot vedea speciile sălbatice care nu sunt hăituite și măcelărite în felul în care sunt cele de pe la noi. O zonă costieră umplută de manele, unde se înghesuie mulți șmecherași și muncitori… se compară oare cu riviera franceză, cu insulele grecești, zone costiere ale Italiei, Spaniei șamd? Probabil calitatea catastrofală a resurselor umane a fost factorul definitoriu care a dus la starea jalnică în care se zbate turismul din spațiul carpato-danubian… în comparație cu cel din alte state ale Europei. Era și ceva reclamă despre subiect: nu ai cu cine…

 

© dr. Peter Lengyel

„we must bring our own light to the darkness.”— Charles Bukowski

Acest articol a fost publicat în Biodiversitate in Europa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Parcul Național Vanoise – Franța

  1. Ovidiu Ionescu zice:

    poze superbe ca de obicei!
    denumirea corecta e stancuta alpina.

    • peterlengyel zice:

      Mulțumesc pentru aprecierea pozitivă privind pozele. Stăncuța alpină (Pyrrhocorax graculus) are cioc galben; dealtfel, am fotografiat specia prin Munții Caucaz, în Georgia. Pe de altă parte cioara alpină (Pyrrhocorax pyrrhocorax) are cioc roșu… adică păsările corvide din fotografiile realizate în Alpii Francezi aparțin de această specie.

  2. Andrei Hanches via FB zice:

    Din păcate la noi mai zboară doar fantoma zăganului..

  3. Daniel Turcu via FB zice:

    Si eu m-am mirat tare, cu ani in urma, cand am vazut jnepanul in forma de arbore in Elvetia 🙂 Zambrul are insa un port caracteristic, forma coroanei e ovoidala, iar jneapanul-arbore are coroana mai piramidala…

  4. Cosmin Manci via FB zice:

    ala era cunoscut ca si ssp uncinata acum considerata specie buna: http://rbg-web2.rbge.org.uk/FE/fe.html

    • peterlengyel zice:

      Da. Din moment ce evolutia biologica are loc atat timp cat exista viata, iar asta inseamna ca unele „subspecii” se izoleaza reproductiv si devin „specii”… iar altele isi mentin diferite grade de interfertilitate/ sterilitate… de fapt ai de a face cu o gradualitate… un fel de continuum… in aceste zone de diversificare. Se pot juca cei preocupati de taxonomie sa tot redefineasca specii noi dintre cele considerate anterior ca fiind subspecii, iar apoi dupa o vreme sa grupeze mai multe specii sub un singur nume…

  5. Mihai PUSCAS zice:

    Salut Peter
    Frumos articol si fotografii! Am lucrat si eu mult prin alpinul Alpilor, in special in Franta.
    Jneapanul acela este Pinus uncinata, un neam cu al nostru, doar ca in conditii favorabile creste ca arbore. Asta al nostru niciodata. uncinata la fel, daca este vantuit si neprotejat creste ca mugo, aproape nu-i poti deosebi.
    Numai bine!
    Mihai

    dr. Mihai PUSCAS
    „A. Borza” Botanical Garden
    Babes-Bolyai University
    42 Republicii Street
    400015 Cluj-Napoca
    ROMANIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s