Lamium galeobdolon – urzică moartă galbenă

21 aprilie 2024, undeva lângă râul Cosău, amonte de Ferești. Trec peste apă, pe un pod vai de mama lui. Dincolo pe versant se vede oierul, cu oile și câinii lui ciobănești mulți, crescătoriile de căpușe, nici nu vreau să merg prea aproape de chestiile astea mioritice. Lângă pod sunt niște tufe, iar la baza lor se văd urzicile moarte galbene. Nu e cine știe ce descoperire botanică să vezi plantele astea, de fapt ele sunt chiar banale, le poți vedea în multe locuri. Dar sufletul naturalistic tresare când constată diversitatea asta uluitoare de specii, frumusețea culorilor și formelor, exuberanța viului privit de aproape. Văd în careva dintre poze și un limax mic pe o frunză. E ceva atât de rupt de realitatea cotidiană, să stai sub tufa de la malul Cosăului, să faci poze la plantele astea, să nu te intereseze deloc toate durerile și presiunile economico-sociale, să ai paradisul tău la care ai totdeauna acces nelimitat.  

Discutam cu o colegă/ prietenă și îi ziceam că am selectat niște poze cu urzica moartă galbenă; la care ea mă întreabă dacă nu m-am gândit că și noi suntem niște urzici moarte galbene; am râs copios, mai bine decât îmi imaginam. Cam suntem.   

• 

• 

• 

• 

• 

…

Viola tricolor – trei-frați-pătați

Am fotografiat niște panseluțe sălbatice, odată pe 26 aprilie 2024, undeva amonte de Budești, iar a doua oară pe 10 mai, aval de Strâmbu Băiuț, în lunca râului Lăpuș. Pe baza pozelor, Sabin Bădărău a determinat specia, în ambele cazuri fiind vorba de Viola tricolor – trei-frați-pătați, panseluța de câmp, barba împăratului, catifeluța. În poze apare varietatea care nu are petale albastru-violet. Planta asta este destul de comună, o vezi de multe ori pe la margini de păduri, tufărișuri, margini de drumuri, prin pășuni și fânațe. Ar merita și ea fotografiată de foarte aproape.   

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

…

Ajuga reptans – vineriţa

O plantă comună a terenurilor înierbate, a marginilor de pădure, a tufărișurilor. Fac câteva poze cu ea pe la Cheile Lăpușului, în 12 mai 2024. Sabin Bădărău îmi confirmă bănuiala, că este vorba de Ajuga reptans, vineriţa, vinețică; e bine să verific cu un botanist. În maghiară se numește indás ínfű. Interesant pentru un non-botanist este că planta asta face parte din familia Lamiaceae, cea a urzicii-moarte. Și cu specia asta ar putea să fie făcute multe imagini de detaliu splendide, doar să fie cine să le facă. Acum o vedem în amploarea ei, știm ce este, știm unde trăiește, știm că are potențial pentru imagine botanică macro.   

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

…

Lamium album – urzica moartă albă

Planta asta este destul de comună, prin pajiști pe lângă tufe, pe la margi de pădure. Fiind o simplă urzică-moartă, evident că nu prezintă interes de nici un fel pentru cei mai mulți care ies în natură, să nu mai zic de fotografii de natură care au pretenții. O abordare naturalistică ar zice totuși că orice vietate, o plantă banală… merită un pic de atenție, merită văzută de aproape. Are estetica ei, frumusețea detaliilor florale… dar cine să le vadă? Te poți întreba, dacă nu ar avea denumirea asta, urzică… moartă, oare nu ar avea un loc mai decent pe scara valorilor naturale botanice? Dacă ai avea timp de plante de astea, să le fotografiezi de aproape sau de foarte-aproape, să experimentezi arta fotografică botanică… a detaliilor, texturilor, luminilor, formelor, culorilor, combinații de nuanțe, probabil că ai avea niște satisfacții nesperate, o lume aparte pe care nici nu o intuim, și evident deloc nu o cunoaștem. Doar că știm amândoi, tu și eu, câte alte chestii avem de rezolvat, ce alte priorități așteaptă să le dăm din timpul nostru; plus știm cam câte încercări ar trebui să facem, câte chestiuni tehnice, aparatură de setat, lumini, focus stacking șamd; și ce puține sunt rezultatele care chiar să aibă sens, să prezinte cumva idilic și fresh vietatea asta, urzica moartă.   

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

….

Campanula patula – clopoței cu flori deschise

Ieri, 12 mai 2024, am fost prin Cheile Lăpușului. Printre altele am fotografiat ceva clopoței, pe baza pozelor Sabin Bădărău le-a determinat ca fiind Campanula patula. Așa cum se vede în imagini, era ceva de genul unui lan de clopoței, versantul întreg era acoperit de plantele astea, pline toate cu flori albăstrui; unele flori erau mai veștejite – chiar uscate, altele doar boboci, cele mai multe erau frumos dezvoltate. Per total era frumos să le vezi atât de multe la un loc, scufundate în țârâitul greierilor și în luminile de dupămasă târzie.

În engleză se numește spreading bellflower – adică floare-clopot care se răspândește sau se deschide. În maghiară se numește terebélyes harangvirág, ceea ce în traducere ar însemna floare-clopot întinsă sau deschisă. Aparent aceste denumiri fac referire la petalele florii care se deschid mai mult spre exterior decât la alte specii ale genului Campanula. În română are doar denumirea de clopoței, dar este cam penibil ca multe specii să aibă aceeași denumire – se percepe un oarecare retard în domeniul acesta. Poate că este decent ca acestei specii să i se zică: clopoței cu flori deschise.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

…

Cardamine (Dentaria) bulbifera – breabăn, colțișor

23 aprilie 2024. O plimbare prin pădure de foioase, fag cu gorun, undeva în bazinul Ronișoara. E ceva plantă înflorită pe aici, fac câteva poze în semiobscuritatea asta; aflu de la Sabin Bădărău că avem în imagine specia Cardamine (Dentaria) bulbifera – breabăn, colțișor. În maghiară planta asta se numește hagymás fogasír/ gumótermő fogasír. Mă gândesc că în primăvara anului 2025 e posibil să aloc mai multă atenție și acestei specii, în sensul să stau măcar 30 de minute sau o oră, în condiții adecvate, să fac ceva imagini mai elaborate, planta privită prin obiectiv macro, apoi văzută în contextul ecosistemului – prin obiectiv superangular, pusă în valoare cu lumini artificiale dacă e necesar. Ideea e să faci o bază serioasă de imagine în teren, din care apoi să poți selecta câteva cadre care să prezinte specia în contextul ei firav, delicat, natural, super-estetic, ca parte a ecosistemului silvatic.  

• 

• 

…

Tulcea

În vara 2023 am stat cam o săptămână prin zona Tulcea, fiind cazat la Hotel Delta, pe malul Dunării. Vezi tot felul de vapoare, de la cele care transportă mărfuri, șlepuri, altele pline cu containere șamd. Niște împingătoare, vaporașe mici dar foarte puternice stau prin zona de cotire a râului, ajutând vapoarele mari de marfă să facă curba, să nu riște să se izbească de vapoarele turistice ancorate sau aflate în trecere prin zonă. Cele mai multe dintre astea aflate în trecere sunt vapoarele turistice de croazieră.

De pe balcon am făcut câteva poze, cu vapoarele care circulau pe fluviu sau erau ancorate la faleză. Interesant de văzut era numărul destul de mare de vapoare de croazieră care veneau până în Deltă, sub steag elvețian, olandez, german, austriac șamd. Vapoarele astea de lux au lungime mare, poate pe la 100 de metri, cu zeci multe de cabine pline de turiști, cu restaurante, terase la care poți să stai la soare sau să admiri peisajul prin care treci. O tură poate să fie o săptămână sau peste… poate și două, până  cobori pe Dunăre de cine știe unde, ajungi până în Deltă, apoi te întorci în vest; cu ancorarea vaporului în locuri de interes, cu vizite pe la atracții turistice ale zonelor, cu ture de câte o zi cu autocar, bărci, cu vizitarea orașelor șamd. Un fel de industrie turistică aflată în revitalizare și expansiune după dezastrul cu Covid. La Tulcea erau situații când erau prezente concomitent și 5-6 vapoare turistice de lux; dacă am zice că au cam 100 de turiști fiecare, se ajunge și la 500-600 de vizitatori pe zi. În general nu rămân mult, cred că o noapte e deajuns pentru ele să stea ancorate în Tulcea. Dar pleacă una, vine alta. Turiștii unora dintre ele luau micul dejun la hotelul nostru; în general oameni cu o situație financiară bună, dar destul de mulți bătrînei, care găsesc în stilul acesta de turism un fel de plăcere de a își duce zilele; costul unei ture cu vaporul se ridică la circa 2.000 de euro de persoană, așa că nu e pentru toți săracii. De pe balconul hotelului era plăcut să vezi vapoarele astea, mai ales pe înserate, cu ape liniștite ale fluviului, cu luminile lor, curățenia și luxul, și senzația că viața este frumoasă și merită trăită.   

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

…        

Limax cinereoniger – limax negru-cenușiu cu bandă albă

30 aprilie 2024. O pădure de fag, amonte de cabana Agriș, Munții Igniș. Aproape de înserat, atmosfera răcoroasă, umezeală prin pădure. Văd cum pe substrat se deplasează lent un limax impresionant de mare. A ieșit din ascunziș de sub pietre sau de sub rădăcini, să caute vegetale cu care se hrănește. Fac câteva poze, iar un coleg din Ungaria îmi confirmă presupunerea, că e vorba de Limax cinereoniger. În maghiară se numește fehércsíkos meztelencsiga – adică limax cu bandă albă; în engleză este ash-black slug; în română nu am găsit denumire populară. Îmi aduc aminte de taxonul acesta încă de la cursurile din facultate. Specia asta de limax atinge lungimea de 16-20 cm, uneori chiar și 30 cm. Este cel mai mare limax din Europa, iar unele date arată că este cel mai mare din întreaga Lume. Te poți întreba, oare câte specii de limacși și alte gastropode sunt prin Maramureș? Care e diversitatea lor? Care sunt habitatele lor, care sunt arealele de răspândire? Dar pe cine să intereseze așa-ceva? Cine să aloce timp și resurse pentru a clarifica situația?

• 

• 

…

Primăvara pe Bradova – Bârsana

În teritoriul localității Bârsana, zona numită Bradova este una dintre cele mai fotogenice. De o vreme au asfaltat drumul care urcă pe versanți și ajunge sus pe coclauri, pe dealurile astea parțial antropizate, cu locuințe, dar și cu păduri și pajiști, un fel de mozaic de habitate. Dacă treci pe aici în careva seară, vei constata frecvent prezența unor fotografi locali, din Maramureș. Îi vezi în așteptarea luminilor bune, pentru a trage cadre care mai apoi să fie fotoshopate până la Dumnezeu, să fie scoși toți stâlpii de curent, casele mai ciudate, prelatele albastre cu care ceva țărănoi au acoperit fânul; să fie pozele trecute prin tot felul de editări, puse filtre până când imaginea rezultată nu mai are nici un fel de contact cu realitatea, dar o să le placă celor mulți. Așa se fac fotografiile care ajung premiate pe te miri unde: trimiți pozele la 1.000 de locuri, plătești câțiva euro sau dolari pentru a înscrie poza în concurs, apoi aștepți ca hazardul să își facă treaba, să primești și tu ceva nou premiu cu care să te dai mare. Să apară despre tine noi articole în mass media, în care să se minuneze tot felul de ciudați, cât de super și cât de pur este Maramureșul, fără stâlpi, fără țigăneală, fără kitschuri, cât de miniaturale par de sus casele, și cât de perfect ai prins tu lumina aceea paradisiacă.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

…

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

…    

Lamium purpureum – sugel puturos

O pajiște pe valea Cosăului, în Maramureș. Nimic special. Ce poți vedea pe aici? Niște plante care vag pot să atragă atenția sunt cele din specia Lamium purpureum – urzica moartă roşie/ urzica moartă violetă/ urzica moartă mov/ sugel puturos/ pizda țigăncii. Această ultimă denumire, deși cea originală, răspândită, care apare în dicționare și variate publicații botanice, este oarecum ofensatoare în lumea actuală, politic corectă; atât primul, cât și al doilea termen pot să ofenseze oameni cu orientări nonbinare care se simt ofensați (inclusiv) de orice. Barba ungurului (Dianthus spiculifolius), o garofiță albă pe stânci, mai merge ca denumire, dar asta… Să vezi cum se sesizează FB, sau motoarele de căutare, toate pline de durere și dorință de pocăitisme fade. Dar ce să facă spre exemplu cu ciuperca numită științific Phallus impudicus… adică penis lipsit de pudoare? Botanice și micologice…      

• 

• 

• 

• 

• 

…