Codobatura albă – Motacilla alba

6 septembrie 2022. Breb, prin fânațele de la capătul dinspre Hoteni; sunt pe aici cam 100 de codobaturi albe, pe o rază de 150 metri în jurul meu. Un stol lax, adică păsări grupate câteva, 2-5 exemplare, unele care zboară la câteva zeci de metri și se alătură altui grup; cam peste tot le vezi că sunt câteva. Se hrănesc, caută nevertebrate mărunte. E plăcut să le privești cum mișcă ici-colo, la baza ierburilor, se avântă în mici zboruri după insecte, se fugăresc între ele în zboruri de câțiva metri sau zeci de metri. Cele mai multe caută hrană printre ierburile cosite proaspăt. Oameni care aranjează otava/ fânul și păsările astea multe – o combinație ancestrală; nu se deranjează reciproc, sunt cumva parte a locurilor. Destul de idilic peisajul; e plăcut cald când e soare și e plăcut răcoros când cerul e acoperit de nori; de altfel, toamna și primăvara sunt cele mai frumoase perioade în Maramureș. Prin tot landșaftul acesta vezi că au cosit otava, că fân nu mai este, la ce mică e iarba… toamna… după atâtea alte cosiri. Țăranul încearcă să scoată maxim de profit de pe terenurile astea; adică, speră să supraviețuiască cumva. La fel ca păsările mărunte. Interesant este că dacă nu erau oamenii, pe aici era pădure deasă; iar păsările astea nu aveau nici un fel de habitat. În schimb așa, cu Maramureșul plin de pășuni, fânațe, habitate deschise create antropic pentru creșterea animalelor domestice, construcții rurale în care își găsesc locuri de cuibărire, cam tot peisajul rural este favorabil pentru codobaturile albe. Nu te miri că le vezi cam peste tot, primăvara, vara, toamna.    

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s