Fonduri Europene în satul maramureșean

E destul de tânără și încă mai are ceva speranțe, dar știe și cum merg treburile pe aici. Adică, nu e naivă total. Mă întreabă dacă știu ceva despre niște fonduri prin care se restaurează case de lemn vechi, așa cum se face în satul X, tot din Maramureș, pe cealaltă vale. E oare implementat proiectul și în zona asta? În gospodăria lor sunt două case de lemn. Îi zic că cel mai bine e să îl întrebe pe primarul din satul ei. Iar ea îmi zică că degeaba l-ar întreba, că totul este pe clanuri. Pe pile și relații. Doar apropiații primarului din trecut au fost cei care au primit finanțări pentru a își face „pensiuni”, bani din care și-au construit sau renovat masiv casele, apoi au închis „afacerea” că nu sunt turiști pe aici. Au rămas cu casele acelea mari, betoanele uriașe care trebuiau să fie pensiune. Demult au dat jos tăblița. Că așa e pe aici.

Nu știu cât a fost pe relații, cât nu, cât a fost acces la informație relevantă, consultanți șamd; dar îmi este destul de clar că cei marginali în comunitate, țăranii-standard, cei care nu sunt conectați la mafii și rețele de toate felurile, cei care nu au contacte pe unde trebuie, veci nu află despre ce și cum, nu ajunge la ei informația relevantă în timp util, sau nu au ce să facă cu ea. Evident că țăranul-standard veci nu ar putea depune un proiect care să se finanțeze. Iar dacă ar plăti pentru consultanță, probabil că el ar ajunge cel fraierit, cu banii luați și proiectul nefinanțat. Dacă țăranul marginal dorea să își facă o pensiune agroturistică finanțată prin fonduri comunitare, aproape sigur că nu avea nici o șansă.

***

La marginea unui sat este ceva construcție tehnică, betoane, uși metalice, garduri de sârmă. Se vede că demult e tot aici. Aflu că este o stație de epurare. A fost construită în urmă cu circa 10 ani. Au fost făcute racordările, tuburi subterane care să împânzească localitatea – mai ales în zona ei centrală, dar cumva scurgerea nu era îndeajuns de bună. Au făcut o stație de pompare cam pe la mijlocul traseului până la stația de epurare, de acolo “apele uzate” colectate trebuiau să ajungă la stația de epurare, sub presiune. Cei din aval nu au mai fost racordați la sistem, că pe la ei trecea apă brună sub presiune. Adică, teoretic trebuia să treacă. Dar nu trecea nimic, deoarece veci nu a fost pusă în funcțiune toată investiția asta. Proiectare, finanțare, toată munca de construcție, adică mult circ, degeaba. Bine, nu chiar degeaba, că unii și-au făcut socotelile bine. Doar că după 10 ani în paragină, nefuncționalitatea e la ea acasă. Iar oamenii se duc la buzile lor de lemn, sau au ceva fose septice din care vidanjele scot mizeria și probabil că o deversează în ceva râu din zonă. Dar, teoretic e bifată problema, că există stație de epurare. Povestea asta îmi aduce aminte de gluma aceea cu buda/ toaleta siberiană. E formată din doi pari. De unul de ții, cu celălalt hâșâi lupii.      

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s